avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Procedura insolventei. Obligarea creditoarei la plata unei cautiuni de 10% din valoarea creantei detinute de creditoare.
 
Art. 11, 12 şi 33 alin. 3 din Legea 85/2006
Ca regulă, cererea de plată a unei cautiuni de către creditor se face în cadrul contestatiei asupra stării de insolventă.
Însă, din interpretarea art. 33 alin. 1, 2 şi 3 din legea insolventei, cererea de plată a unei cautiuni se poate face şi independent de contestarea stării de insolventă (spre exemplu pentru a nu se pierde dreptul la formularea unei cereri de reorganizare judiciară).
Dacă în primul caz putem discuta despre o eventuală inadmisibilitate, respectiv dacă solutia în cererea de plată a unei cautiuni poate fi atacată separat cu recurs sau numai odată cu solutia dată în contestatia asupra stării de insolventă, în cel de­al doilea caz este mai evident că solutia poate fi atacată separat cu recurs, în caz contrar putând fi atacată numai odată cu solutia dată în cererea de deschidere a procedurii, moment în care un eventual recurs nu se mai justifică.
 
Decizia civilă nr. 86/29.01.2013 Dosar nr. 8366/118/2012
 
Debitoarea SC N.E.G.­P.T. SRL a solicitat judecătorului sindic, in temeiul dispozitiilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, obligarea creditoarei SC N.E.G.­
N.E.G. SRL la plata unei cautiuni de 10% din valoarea creantei detinute de creditoarea sus citata. In motivare, debitoarea a relevat natura litigioasă a creantei pretinse,
contestând caracterul cert, lichid si exigibil al acesteia.
Creditoarea şi­a exprimat pozitia procesuală în sensul respingerii cererii.
Prin încheierea nr. 3413/12 noiembrie 2012, Tribunalul Constanta a admis cererea debitoarei SC N.E.G.­P.T. SRL iar în temeiul dispozitiilor art. 33 alin. 3 din Legea nr.85/2006 şi a dispus obligarea creditoarei SC N.E.G.­N.E.G. SRL la plata unei cautiuni în cuantum de 50.000 lei.
Instanta a retinut că măsura consemnării cautiunii se justifica in raport de motivele invocate in contestatie şi valoarea creantei pretinse.
Deşi textul legal are caracterul unei norme supletive lăsând la aprecierea judecătorului sindic dacă se impune sau nu măsura, se apreciază caracterul fondat al solicitării, pornind tocmai de la scopul urmărit de legiuitor.
La momentul formulării cererii de initiere a procedurii concursuale, judecătorul sindic nu e în măsura a antama buna sau reaua­credintă a creditoarei initiatoare, cautiunea urmând a fi stabilita tocmai pentru a preîntâmpina o eventuală prejudiciere.
Solutia instantei de fond a fost atacată cu recurs de creditoarea SC N.E.G.­N.E.G. SRL.
In motivare se arată că instanta de fond a admis cererea debitoarei fără a tine cont de apărările creditoarei şi fără să identifice eventuale pagube pe care debitoarea le­ar suferi ulterior, în cazul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolventei.
Intimata­debitoare SC N.E.G.­P.T. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, încheierea recurată nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs în mod separat, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat şi mentinerea hotărârii instantei de fond ca temeinică şi legală.
Recurenta­creditoare a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea exceptiei inadmisibilitătii recursului, întrucât disp.art.12 al.1 din Legea nr.85/2006, arată clar că hotărârile judecătorului sindic sunt definitive şi executorii şi că pot fi atacate separat cu recurs, iar pe fondul cauzei solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de obligare a creditoarei la plata cautiunii.
Exceptia inadmisibilitătii recursului a fost analizată cu prioritate potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. şi respinsă pentru următoarele considerente:
Art. 11 din Legea nr. 85/2006 enumeră cu titlu de exemplu principalele atributii ale judecătorului sindic.
Art. 12 alin. 1 stabileşte că hotărârile judecătorului sindic pot fi atacate separat cu recurs.
Desigur, textul legii face referire numai la acele hotărâri date în exercitarea unei atributii, neputând fi atacate cu recurs toate hotărârile judecătorului sindic (spre exemplu, încheierea prin care s­a pronuntat asupra probelor).
Ca regulă, cererea de plată a unei cautiuni de către creditor se face în cadrul contestatiei asupra stării de insolventă.
Însă, din interpretarea art. 33 alin. 1, 2 şi 3 din legea insolventei, cererea de plată a unei cautiuni se poate face şi independent de contestarea stării de insolventă (spre exemplu pentru a nu se pierde dreptul la formularea unei cereri de reorganizare judiciară).
Dacă în primul caz putem discuta despre o eventuală inadmisibilitate, respectiv dacă solutia în cererea de plată a unei cautiuni poate fi atacată separat cu recurs sau numai odată cu solutia dată în contestatia asupra stării de insolventă, în cel de­al doilea caz este mai evident că solutia poate fi atacată separat cu recurs, în caz contrar putând fi atacată numai odată cu solutia dată în cererea de deschidere a procedurii, moment în care un eventual recurs nu se mai justifică.
În spetă, debitorul a contestat starea de insolventă şi a solicitat plata unei cautiuni de către creditoare.
Dacă admitem că sunt situatii când încheierea ce stabileşte sau nu obligatia de plată a unei cautiuni poate fi atacată cu recurs, nu putem exclude o încheiere cu acelaşi obiect de la posibilitatea atacării cu recurs doar pentru că a fost pronuntată în alte împrejurări.
Pentru aceste considerente a fost respinsă exceptia invocată.
Cu privire la fondul cauzei, instanta de recurs retine că principala critică a recurentei este legată de lipsa unor dovezi pentru prejudiciul pe care l­ar suferi debitoarea.
Textul legii lasă la latitudinea judecătorului sindic stabilirea sau nu a unei cautiuni, în spetă apreciind că aceasta se justifică, cu atât mai mult cu cât asupra debitului se desfăşoară un litigiu.
Textul nu face referite la obligatia de a fi dovedite prejudiciile, aceste putând fi apreciate numai ulterior şi în raport de circumstantele cauzei – respectiv, evenimente care au loc în perioada solutionării cererii de deschidere a procedurii insolventei. Astfel, la momentul formulării cererii ar fi imposibil ca prejudiciul să fie dovedit şi să fie anticipate cauzele care să provoace efectiv prejudiciul (spre exemplu, un partener de afaceri renuntă a mai încheia un contract aflând despre litigiul având ca obiect deschiderea procedurii insolventei).
Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.