Cererile
cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în
vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea
posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare
concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase
concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al
parcurgerii procedurii de conciliere.
Prin
sentinţa nr. 1154 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Timiş a admis
acţiunea promovată de reclamanta SC C. SA Timişoara, astfel cum
a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta FC R. 2000 SA Timişoara
pe care, în consecinţă, a obligat-o la contravaloarea lucrărilor
de construcţie şi amenajare solicitate.
S-a
admis, prin aceeaşi sentinţă, şi cererea de chemare în
garanţie formulată de pârâtă împotriva Ministerului Internelor
şi Reformei Administrative - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei
de Frontieră Timiş, precizată, pe care le-a obligat la plata
aceleiaşi sume către pârâtă şi s-a respins cererea de
chemare în garanţie a Asociaţiei Sportive Clubul „F.T.”.
Instanţa
de fond, în pronunţarea sentinţei, a avut în vedere poziţia
procesuală a pârâtei de achiesare la pretenţiile reclamantei, iar cu
privire la cererea de chemare în garanţie, faţă de poziţia
procesuală a chematului în garanţie Inspectoratul Judeţean al
Poliţiei de Frontieră Timiş, a administrat probe, fiind
administrată proba cu o expertiză tehnică şi una
contabilă în dovedirea calităţii sale de chemat în garanţie
şi a realităţii susţinerilor pârâtei cu privire la temeinicia
refuzului său în recuperarea sumei pe care o datorează reclamantei.
Pe baza
probelor administrate, instanţa de fond a respins excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie şi, pe
fond, a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în garanţie
promovată de pârâtă faţă de acest chemat în garanţie
reţinând că terenul pe care reclamanta a efectuat investiţiile
se află în patrimoniul chematului în garanţie căruia acestea îi
profită şi al căror beneficiar este, aşa încât, în raport de
prevederile art. 60 şi urm. C. proc. civ., şi, pe fond, a
principiului îmbogăţirii fără justă cauză,
cererea pârâtei a fost admisă.
Prealabil,
instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii
cererii de chemare în garanţie pe temeiul art. 7201 C. proc.
civ. invocată de acest chemat în garanţie cu motivarea că
acestei cereri i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 7205
C. proc. civ. pentru cererea reconvenţională.
Împotriva
sentinţei a declarat apel chematul în garanţie Ministerul Internelor
şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei
de Frontieră Timiş prin care a solicitat, în principal, anularea
sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, subsidiar,
schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare
în garanţie în ce îl priveşte, prin admiterea excepţiilor
inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale
pasive şi, în caz de respingere a excepţiilor, în sensul respingerii
cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
În
susţinerea apelului, chematul în garanţie a invocat probele cu
privire la dovada proprietăţii şi lipsa unor raporturi
contractuale cu pârâta.
Curtea
de Apel Timişoara, prin decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2012, a respins
apelul declarat de chematul în garanţie ca nefondat.
Cu privire
la excepţiile invocate în faţa instanţei de fond s-a apreciat
corecta aplicare a prevederilor art. 7205 C. proc. civ., cât şi
a prevederilor art. 60 şi urm. C. proc. civ.
În
legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale
pasive a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră
Timiş, deoarece în prezent are calitate Inspectoratul Teritorial al
Poliţiei de Frontieră Timişoara, instanţa de apel a
constatat că, de fapt, este vorba de o schimbare de denumire, iar nu de o
veritabilă excepţie, că prima instanţă a
soluţionat corect cauza sub aspectul pe care-l consideră
hotărâtor, anume calitatea de titular al dreptului de proprietate privind
complexul sportiv asupra căruia s-au efectuat amenajările şi
construcţiile pretinse de reclamantă.
Cu
privire la criticile pe fond, instanţa de apel a administrat noi probe în
apel, respectiv o contraexpertiză precum şi o cercetare la faţa
locului.
În
raport cu probele administrate instanţa de apel a concluzionat în sensul
temeiniciei şi legalităţii sentinţei pe fond.
Reţinând
că ultima înscriere a terenului pe care s-au efectuat investiţii în
cartea funciară este notată în patrimoniul chematului în
garanţie, s-a constatat că aceasta este singura entitate care are
calitate procesuală pasivă în litigiu, restul chemaţilor în
garanţie neavând legătură cu litigiul de faţă.
Reţinând,
de asemenea, ca dovedite relaţiile contractuale existente între
părţi cu înscrisurile depuse la dosar şi că în
privinţa cuantumului despăgubirilor, contraexpertiza dispusă în
apel a constatat chiar un cuantum mai mare decât cel reţinut la fond,
instanţa de apel a respins apelul ca nefondat.
În
contra deciziei instanţei de apel a declarat recurs chematul în
garanţie Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră
Timişoara invocând atât motive de casare cât şi de modificare.
Intimatele
– M.F.P. – D.G.F.P. a judeţului Timiş şi SC C. SA
au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acestuia şi
menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză pe ale
căror argumente îşi fundamentează cererile.
Intimata
Asociaţia Sportivă Clubul „F.T.”, prin
întâmpinarea depusă, a solicitat admiterea recursului apreciind ca
întemeiate criticile formulate în raport de situaţia de fapt pe care o
reiterează şi care nu relevă, în opinia intimatei, o
îmbogăţire fără justă cauză a recurentului chemat
în garanţie.
I
Motivele de casare:
1. Motivul
întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Nesocotirea
de către ambele instanţe a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care
sancţionează cu anularea cererii nerespectarea obligaţiei de
timbrare. Consideră recurentul că în mod greşit s-a acordat
termen în cererea de reexaminare formulată peste termenul de decădere
de 3 zile şi invocă vătămarea produsă în raport de art.
105 alin. (2) C. proc. civ.
Aprecierea
Înaltei Curţi
Critica
de nelegalitate formulată nu poate fi reţinută, deoarece, pe de
o parte, obligaţia reclamantului, respectiv a pârâtei în cererea de
chemare în garanţie, de plată a taxei judiciare de timbru este o
obligaţie de natură fiscală, raportul juridic de drept fiscal
fiind legat între instanţă, ca autoritate administrativă, în
acest caz, şi titularul cererii, debitor fiscal, aşa încât orice
neregulă poate fi remediată sau sancţionată între
părţile raportului juridic de drept fiscal şi cu privire la
obiectul acestuia, respectiv obligaţia de plată a taxei judiciare de
timbru, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru fiind o lege
fiscală.
Pe de
altă parte, din chiar dezvoltarea criticii rezultă că în
cauză s-a formulat o cerere de reexaminare taxă judiciară de
timbru, iar aceasta se soluţionează printr-o hotărâre
distinctă, titularul cererii de reexaminare fiind debitorul fiscal,
hotărâre prevăzută cu propriile ei căi de atac în limitele
cadrului procesual fixat de legea fiscală.
2. Motivul
întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Greşita
soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive
a Ministerului Economiei şi Finanţelor în raport de menţiunile
existente în Cartea funciară la rubrica situaţia juridică unde
este notat „în administrare”, faţă de faptul că în litigiile
privitoare la dreptul de administrare conform Legii nr. 213/1998, art. 12 alin.
(5), statul este reprezentat prin Ministerul de Finanţe şi
faţă de faptul că obiectul acţiunii îl formează
pretenţii, nu dreptul de administrare asupra terenului, instanţa
nepronunţându-se asupra cererii de chemare în garanţie a Ministerului
Economiei şi Finanţelor.
Aprecierea
Înaltei Curţi
Motivul
de nelegalitate astfel cum a fost dezvoltat, sub aspectul primei critici prin
care se susţine de fapt lipsa calităţii procesuale pasive a
recurentului prin opoziţie cu identificarea acestei calităţi în
persoana chematului în garanţie Ministerul Economiei şi
Finanţelor, numai parţial se încadrează în cazul reglementat de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Calitatea
procesuală pasivă a chemaţilor în garanţie, respectiv a
recurentului, a fost stabilită de instanţe pe bază de probe. Cu
privire la probele administrate, respectiv înscrierile în cartea funciară,
recurentul invocă greşita lor apreciere.
Or, se
impune observaţia, din acest punct de vedere, că aspectele de
apreciere a probelor ţin de temeinicia hotărârii atacate, iar
examinarea instanţei de recurs este limitată de art. 304 C. proc.
civ., partea introductivă, exclusiv la nelegalitatea acesteia. Înalta
Curte observă, însă, că, în raport de situaţia de fapt
reţinută, instanţele de fond şi apel au făcut o
corectă aplicare prevederilor Legii nr. 213/1998 în stabilirea naturii
şi titularului dreptului privind imobilul în speţă.
Nu
poate fi primită nici critica admiterii excepţiei lipsei
calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul
de Finanţe, critică care se încadrează în motivul prevăzut
de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurentul nu
prezintă calitate procesuală, nefiind parte a acestui raport
procesual, sentinţa şi respectiv încheierea din 16 septembrie 2009
prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive
a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, nefiind atacate de
pârâtă, de titulara cererii de chemare în garanţie, intrând astfel,
în puterea lucrului judecat sub acest aspect.
Calitatea
procesuală a recurentului s-ar fi justificat, în acest caz, în
condiţiile în care, la rândul său, în temeiul art. 60 şi urm. C.
proc. civ., ar fi formulat o cerere de chemare în garanţie a
Ministerului de Finanţe.
Numai
în propria sa cerere de chemare în garanţie ar fi devenit operante juridic
temeiurile şi criticile pe care le invocă, raportul procesual dintre
pârâtă şi fiecare dintre chemaţii în garanţie având
independenţă procesuală, temeiurile fiind diferite, pe de o
parte, iar, pe de altă parte, în considerentele deciziei instanţei de
apel s-a reţinut că numai recurentul este singurul chemat în
garanţie care justifică această calitate procesuală, în
raport cu probele administrate.
Este de
observat că pârâta şi-a precizat cererea de chemare în garanţie succesiv,
la 28 noiembrie 2008, 26 mai 2010, 21 mai 2010, iar în ce priveşte Statul
Român care nu poate sta în judecată, astfel cum chiar recurentul
susţine, decât prin Ministerul de Finanţe şi în ce priveşte
Ministerul Apărării Naţionale, excepţiile lipsei
calităţii lor procesuale au fost admise de instanţa de fond prin
încheierea de la termenul din 16 iunie 2009, termen la care a fost
soluţionată excepţia inadmisibilităţii cererii de
chemare în garanţie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile
prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
II
Motivele de modificare.
1. Motivul
de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Greşita
respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a
recurentului chemat în garanţie şi a excepţiei prematurităţii
şi inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie prin
încheierea din 16 iunie 2009.
Susţine
recurentul că dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ. au fost
greşit aplicate, deoarece ipoteza pe care o reglementează nu este a
cererii reconvenţionale când obligaţiile izvorăsc din
acelaşi raport juridic, or nici între recurentul chemat în garanţie
şi pârâtă şi nici între acesta şi reclamantă nu
există un raport juridic direct.
Mai
susţine recurentul că prima instanţă a reţinut ca
temei pentru justificarea calităţii sale art. 969 C. civ.,
fără a referi la vreun contract.
Opinia
Înaltei Curţi
Acest
motiv de recurs, ca şi precedentele, nu este fondat.
Art.
7201 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data la care pârâta
a promovat cererea de chemare în garanţie a recurentului, instituie pentru
reclamant obligaţia parcurgerii procedurii prealabile de conciliere, iar
art. 7205 alin. (1) C. proc. civ. dispensează pe
pârâtul-reconvenient de parcurgerea unei atare proceduri.
Cererile
cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în
vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea
posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare
concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase
concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al
parcurgerii procedurii de conciliere.
Ca
atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care
reclamantul a parcurs procedura art. 7201 fiind sustrasă de la
obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prin voinţa legiuitorului,
pârâtul în cererea de chemare în garanţie, similar cu poziţia lui în
cererea reconvenţională, nu este subiect activ al obligaţiei
parcurgerii procedurii prealabile, astfel cum corect a reţinut
instanţa de apel.
De
altfel, în actuala reglementare, art. 7201 C. proc. civ. instituie
obligaţia concilierii prealabile când în respectivul litigiu ambele
părţi: reclamant şi pârât au calitatea de profesionişti.
Or, în persoana recurentului chemat în garanţie nu se identifică o
atare calitate.
Prin
urmare, soluţia instanţelor asupra excepţiei întemeiată pe
dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. este una legală.
În ce
priveşte alegaţiile recurentului cu privire la motivarea în drept a
primei instanţe pentru reţinerea calităţii sale procesuale
pasive se impune observaţia că obiect al recursului îl formează
decizia instanţei de apel, nu sentinţa, pe de o parte, iar, pe de
altă parte, critica soluţiei asupra excepţiei a fost antamată
în cadrul motivului de recurs anterior.
2. Motivul
de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii.
Recurentul
arată că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe
contractul de lucrări nr. 101 din 15 ianuarie 2008 şi actul adiţional
nr. 1 din 15 martie 2008 încheiate cu pârâta, dar între pârâtă şi
recurentul chemat în garanţie nu există niciun raport contractual
care să-i atragă răspunderea în baza art. 969 C. civ., iar
contractul de comodat încheiat în 2002 cu Asociaţia Sportivă „F.T.” a
fost reziliat la 22 iunie 2006, anterior începerii lucrărilor realizate de
reclamantă.
Opinia
Înaltei Curţi
Dezvoltarea
motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc.
civ. nu se încadrează în ipotezele legale pe care acesta le
reglementează. Modificarea unei hotărâri poate fi atrasă în baza
art. 304 pct. 8 C. proc. civ. când instanţa, interpretând greşit
actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul
lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, recurentul
susţine inexistenţa unui act juridic, nu greşita lui
interpretare de o manieră care să-i schimbe natura sau înţelesul
lămurit.
3. Motivul
de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub
acest motiv, recurentul critică greşita reţinere ca temei pentru
chemarea în garanţie a îmbogăţirii fără justă
cauză faţă de faptul că un asemenea temei este subsidiar
cât timp se poate cere, conform art. 111 C. proc. civ., realizarea dreptului,
instanţele interpretând greşit însăşi definiţia
îmbogăţirii fără justă cauză.
Totodată,
instanţele nu au avut în vedere că în circumstanţele speţei
nu s-a realizat o îmbogăţire, expertiza întemeindu-se pe înscrisuri
care au provenit numai de la pârâtă, litigiul fiind, de fapt, unul fictiv.
Opinia
Înaltei Curţi
Motivul
de recurs nu este întemeiat.
Cererea
întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză
nu este o acţiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. Prin
finalitatea ei, este tot o acţiune în realizare, iar raportarea la un
contract în care chematul în garanţie nu este parte, acesta indicând
că astfel pârâta parte în respectivul contract are calea acţiunii în
realizare, excede ipotezei de reglementare a art. 111 C. proc. civ. care
raportează ambele cereri, în constatare sau realizare, la aceleaşi
părţi contractante.
În ce
priveşte existenţa sau nu a unei îmbogăţiri în raport de
probele administrate, Înalta Curte revine cu aceeaşi observaţie în
sensul că verificarea hotărârii atacate cu recurs este limitată legal
numai la controlul de legalitate.
Se mai
impune observaţia că însăşi dezvoltarea criticii este
lipsită de concreteţe şi de rigoare, în contextul în care în
cursul procesului s-au administrat trei expertize, una contabilă şi
una tehnică în faţa instanţei de fond, şi o
contraexpertiză în apel, precum şi o cercetare locală, iar
recurentul referă generic la „raportul de expertiză” şi
„proiectele prezentate expertului”.
4. Motivul
de recurs cu privire la critica acordării cheltuielilor de judecată.
Deşi
recurentul referă la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte
constată că în dezvoltarea criticilor acesta referă la probele
în dovedirea cheltuielilor de judecată a căror apreciere este de
atributul exclusiv al instanţei în faţa căreia au fost administrate,
ca de altfel şi aprecierea asupra posibilităţii diminuării
sau nu a onorariilor de avocat în raport cu munca prestată de
aceştia, faţă de înscrisurile de la dosar, aşa încât aceste
critici nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ele vizând temeinicia hotărârii
atacate.
Prin
urmare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a respins
recursul ca nefondat.
