Obligarea la plata alocatiei de stat pentru copil. Necompetenta materială a sectiei civile a tribunalului. Lipsa procedurii prealabile.

Obligarea la plata alocatiei de stat pentru copil. Necompetenta materială a sectiei civile a tribunalului. Lipsa procedurii prealabile.

Art.9 şi 10 din Legea nr.61/1993 Art.1169 Cod civil Art.1 alin.1 şi art. 7 din Legea nr.554/2004

Art.9 din Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, până la modificările intervenite în anul 2011, prevedea: „Contestatiile formulate împotriva modului de stabilire şi de plată a alocatiei de stat pentru copii se solutionează potrivit Legii contenciosului administrativ”.

Dispozitiile cuprinse în art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 stipulează că: "Orice persoană care se consideră vătămată întrun drept al său ori întrun interes legitim, de către o autoritate publică printrun act administrativ sau prin nesolutionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce ia fost cauzată".

Examinând continutul dispozitiilor art.109 alin.2 Cod pr. civilă, şi anume: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instantei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în conditiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”, se apreciază că, în spetă, era necesar a se face dovada, în sensul art.1169 Cod civil, prin depunerea cererii ce reprezenta plângerea prealabilă adresată autoritătii publice, care trebuia să existe, anterior promovării actiunii.

În concluzie, în spetă se aplică regulile contenciosului administrativ, coroborânduse textele de lege suscitate cu dispozitiile cuprinse în art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în care legiuitorul a stipulat expres că: „Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata întrun interes legitim printrun act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii emitente sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia”.

Decizia civilă nr. 203/31.01.2013 Dosar nr. 6160/118/2011*

Prin actiunea adresată Tribunalului Constanta şi înregistrată sub nr.6160/118/14.04.2011, reclamanta R.L. a chemat în judecată pârâta CJP Constanta SERVICIUL ASC, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata alocatiei de stat pentru copilul său, R.I.C., din septembrie 2007 şi până în septembrie 2010.

Motivând actiunea, reclamanta învederează în esentă că a primit alocatia de stat de la naşterea copilului şi până în septembrie 2007, când a fost mutat la şcoală în Spania, unde a învătat doi ani, în acest timp fiindui sistată alocatia de stat, pe care a început să o primească iar din luna septembrie 2010.

Prin întâmpinare, pârâta AJPS a înteles a invoca:

exceptia necompetentei materiale a sectiei civile a Tribunalului Constanta, cu motivatia în esentă că decizia emisă de AJPS este un act administrativ emis de o autoritate publică judeteană şi în conformitate cu dispozitiile art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, competenta în solutionarea acestei cauze revine tribunalului, şi,

exceptia lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, cu motivatia în esentă că, în conformitate cu art.109 alin.2 Cod pr.civilă, sesizarea instantei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, reclamanta neurmând calea prevăzută de lege.

Prin Precizările privind fondul cauzei, formulate la data de 15.09.2011, AJPS CONSTANłA a arătat că Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, care era în vigoare în anul 2007, prevedea la art.10 că „plata alocatiei de stat se face prin unitătile şcolare, pe baza carnetelor de cecuri de plată a alocatiei de stat pentru copii şcolari”.

Începând cu ianuarie 2008, plata alocatiilor de stat a fost preluată de ANPS, care sa înfiintat în anul 2008, iar copiii în vârstă de 716 ani ai cetătenilor români, care studiază în străinătate, primeau alocatia de stat pentru copii, dacă în termen de maximum 3 luni de la data plecării din tară, depuneau la secretariatul şcolii sau al inspectoratului şcolar judetean o adeverintă eliberată de unitatea de învătământ din străinătate, în care se confirma începerea sau continuarea studiilor.

A mai arătat pârâta că, urmare cererii făcute la înapoierea în tară, de către reclamantă, sa emis de către AJPS Constanta, Decizia nr.1290409625500 din 22.11.2010, prin care sa aprobat alocatia de stat pentru R.L., în calitate de reprezentant legal al copilului R.I.C., în cuantum de 42 lei, începând cu data de 01.07.2010.

Prin Încheierea nr.4564/16.09.2011, Sectia civila a Tribunalului Constanta a constatat natura contencios administrativă a cauzei, dispunând scoaterea cauzei de pe rol, cu consecinta trimiterii dosarului Sectiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanta, competentă material a o solutiona, cauza fiind înregistrată sub nr.6160/118/2011*, la data de 03.10.2011.

În cauză, la data de 20.04.2012, pârâta a depus precizări, prin care a solicitat ca instanta să ia act de modificarea denumirii sale, potrivit art.1 din OUG nr.113/2011, arătând că, începând cu data de 01.01.2012, AJPS CONSTANłA, se reorganizează ca, AGJPIS CONSTANłA.

Ulterior, reclamanta a fost citată pentru termenul de judecată din data de 26.04.2012, cu mentiunea de a răspunde la exceptia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

Prin Sentinta civilă nr.1575 din 03.05.2012, pronuntată de Tribunalul Constanta – Sectia de contencios administrativ şi fiscal, sa dispus admiterea exceptia inadmisibilitătii actiunii, respingânduse cererea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente, în esentă:

Dând prioritate exceptiilor deduse judecătii, din perspectiva art.137 alin.2 Cod pr.civilă, în referire la exceptiei lipsei plângerii prealabile, instanta de fond a retinut:

Conform art.1 din Legea nr.554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată întrun drept al său ori întrun interes legitim, de către o autoritate publică, printrun act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce ia fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”, iar art.7 alin.1 din acelaşi act normativ prevede că: „Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată întrun drept al său ori întrun interes legitim printrun act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii publice emitente sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

În raport cu continutul textelor legale suscitate, retine instanta de fond că, în cererea introductivă, reclamanta a expus o situatie de fapt, de care era nemultumită, fără a arăta că sa adresat autoritătii cu o cerere prealabilă, iar din întâmpinarea şi precizările depuse de pârâtă, rezultă că, la cererea reclamantei de plată a alocatiei de stat pentru copil, a fost emisă Decizia nr.1290409625500 din 22.11.2010, prin care sa dispus plata alocatiei, începând cu data de 01.07.2010.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că sa adresat autoritătii cu o cerere prealabilă, instanta de fond a admis exceptia inadmisibilitătii pentru lipsa plângerii prealabile şi a respins cererea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta R.L., criticândo pentru netemeinicie şi nelegalitate, fără indicarea temeiului de drept, cu motivatia în esentă că greşit instanta de fond a retinut împrejurarea că legea ar specifica necesitatea depunerii în termen de maximum 3 luni de la data plecării din tară, la secretariatul şcolii, sau al inspectoratului şcolar judetean, o adeverinta eliberată de unitatea de învătământ din străinătate, în care se confirma începerea sau continuarea studiilor.

Sustine recurenta că reîntoarcerea în tară a fost mai rapidă de doi ani şi că a întâmpinat greutăti cu depunerea dosarului pentru alocatie la Asistenta socială din comuna undeşi are domiciliul, nefiind vinovată pentru depăşirea termenelor, tatăl copilului este decedat, având o situatie materială precară, alocatia fiind destinată sprijinirii părintilor ce au în întretinere copii.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă AJPS Constanta a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu motivatia în esentă că, în conformitate cu art. 109 alin.2 Cod pr. civilă, „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instantei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în conditiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.

Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004: "orice persoană care se consideră vătămată întrun drept al său ori întrun interes legitim, de către o autoritate publică printrun act administrativ sau prin nesolutionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce ia fost cauzată", iar potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata întrun interes legitim printrun act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii emitente sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia”.

Deoarece recurenta R.L. nu a urmat această procedură prealabilă, învederează intimata că instanta de fond, în mod justificat, a respins actiunea ca inadmisibilă.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, în conformitate cu dispozitiile art.1169 Cod civil, văzând şi dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esentă:

Instanta a fost investită la data de 14.04.2011, de către reclamanta R.L. în contradictoriu cu pârâta CJP CONSTANłA SERVICIUL ASC, devenită, conform modificărilor legislative, urmare reorganizării AJPIS CONSTANłA, cu actiune având ca obiect obligatia de a face, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se

dispună obligarea pârâtei la plata alocatiei de stat pentru copilului său, R.I.C., din septembrie 2007 şi până în septembrie 2010.

Prin Sentinta civilă nr.1575 din 03.05.2012, pronuntată de Tribunalul Constanta – Sectia de contencios administrativ şi fiscal, sa dispus admiterea exceptiei inadmisibilitătii actiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, şi astfel, actiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Acestea sunt conditiile în care recurenta R.L. a dedus judecătii prezentul recurs, neindicând temeiul de drept aplicabil, situatie de fapt urmare căreia, văzând dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, prin coroborare cu dispozitiile cuprinse în Legea nr.61/1993, privind alocatia de stat pentru copii, art.109 alin.2 Cod pr.civilă şi art.1, cu referire la art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esentă:

Astfel cum rezultă din motivarea cererilor depuse de recurentă la dosar, actiunea promovată de aceasta reprezintă o contestare a modalitătii de acordare a alocatiei de stat pentru copii, în conditiile în care era nemultumită de faptul că alocatia de stat pentru fiul său R.I.C. a fost acordată – reluată – începând cu data de 01.07.2010 şi nu aşa după cum dorea recurenta, începând cu data de 01.09.2007 – 01.07.2010.

Pe parcursul judecătii cauzei, retine Curtea că instanta de fond, în mod legal şi temeinic, respectând dispozitiile cuprinse în Codul de procedură civilă, a procedat la citarea reclamantei, cu mentiunea de a răspunde la exceptia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă prin întâmpinare, fără a se fi primit la dosarul cauzei vreun răspuns din partea acesteia.

Deoarece cauza a fost solutionată prin examinarea unei exceptii dedusă judecătii şi nu prin analizarea aspectelor de fond, privind dreptul recurentei, Curtea constată că se află în situatia de a cenzura legalitatea hotărârii recurate, prin prisma solutionării cauzei pe exceptia inadmisibilitătii actiunii, derivată din lipsa plângerii prealabile, retinând:

„Alin.1 Modul de gestionare a fondurilor destinate plătii alocatiei de stat pentru copii şi a cheltuielilor administrative aferente, precum şi modalitătile de stabilire şi plată a drepturilor de alocatie de stat pentru copii se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

Alin. 2 Plata alocatiei de stat pentru copiii în vârstă de peste 7 ani se face prin unitătile şcolare.

Alin.3 Alocatia de stat pentru copii se suportă de la bugetul de stat, iar pentru copiii handicapati, din fondul de risc şi de accident constituit potrivit Legii nr. 53/1992 privind protectia specială a persoanelor handicapate”.

Fată de continutul textului de lege suscitat, apreciază Curtea că, în mod legal şi temeinic instanta de fond a retinut natura contencios administrativă a cauzei, în raport de care urmează a examina dispozitiile cuprinse în art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora: "Orice persoană care se consideră vătămată întrun drept al său ori întrun interes legitim, de către o autoritate publică printrun act administrativ sau prin nesolutionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce ia fost cauzată".

În raport cu textul de lege relevat, retine Curtea că legiuitorul a înteles a recunoaşte oricărei persoane, ce se consideră vătămată întrun drept al său, ori întrun interes legitim, de către o autoritate publică, prin nesolutionarea sau solutionarea necorespunzătoare a unei cereri, să se adreseze instantei de contencios administrativ competente, în vederea recunoaşterii dreptului pretins, fapt ce se regăseşte în cauză, dar, examinând continutul dispozitiilor art.109 alin.2 Cod pr. civilă, potrivit căruia: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instantei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în conditiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”, Curtea apreciază că, în spetă, era necesar a se face dovada, în sensul art.1169 Cod civil, prin depunerea cererii ce reprezenta plângerea prealabilă adresată autoritătii publice, care trebuia să existe, anterior promovării actiunii.

Astfel, având în vedere că, în spetă, se aplică regulile contenciosului administrativ, coroborând textele de lege suscitate, cu dispozitiile cuprinse în art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în care legiuitorul a stipulat expres că: „Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata întrun interes legitim printrun act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii emitente sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia”, Curtea concluzionează că, legal şi temeinic instanta de fond a procedat la admiterea exceptiei inadmisibilitătii cererii, pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzută de lege, în mod imperativ.

Deoarece recurenta R.L. nu a urmat această procedură prealabilă, apreciază Curtea că, în mod justificat, instanta de fond a respins actiunea ca inadmisibilă şi cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.