Obligarea la plata alocatiei
de stat pentru copil. Necompetenta materială a sectiei civile a tribunalului.
Lipsa procedurii prealabile.
Art.9 şi 10 din Legea
nr.61/1993 Art.1169 Cod civil Art.1 alin.1 şi art. 7 din Legea nr.554/2004
Art.9 din Legea nr.61/1993
privind alocatia de stat pentru copii, până la modificările intervenite în anul
2011, prevedea: „Contestatiile formulate împotriva modului de stabilire şi de
plată a alocatiei de stat pentru copii se solutionează potrivit Legii contenciosului
administrativ”.
Dispozitiile cuprinse în
art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 stipulează că: "Orice persoană care se
consideră vătămată întrun drept al său ori întrun interes legitim, de către o
autoritate publică printrun act administrativ sau prin nesolutionarea în
termen legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului
pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce ia fost
cauzată".
Examinând continutul
dispozitiilor art.109 alin.2 Cod pr. civilă, şi anume: „în cazurile anume
prevăzute de lege, sesizarea instantei se poate face numai după îndeplinirea
unei proceduri prealabile, în conditiile stabilite de acea lege. Dovada
îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în
judecată”, se apreciază că, în spetă, era necesar a se face dovada, în sensul
art.1169 Cod civil, prin depunerea cererii ce reprezenta plângerea prealabilă
adresată autoritătii publice, care trebuia să existe, anterior promovării
actiunii.
În concluzie, în spetă se
aplică regulile contenciosului administrativ, coroborânduse textele de lege
suscitate cu dispozitiile cuprinse în art.7 din Legea nr.554/2004 a
contenciosului administrativ, în care legiuitorul a stipulat expres că:
„Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente,
persoana care se considera vătămata întrun interes legitim printrun act
administrativ individual trebuie să solicite autoritătii emitente sau
autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile
de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia”.
Decizia civilă nr.
203/31.01.2013 Dosar nr. 6160/118/2011*
Prin actiunea adresată
Tribunalului Constanta şi înregistrată sub nr.6160/118/14.04.2011, reclamanta
R.L. a chemat în judecată pârâta CJP Constanta SERVICIUL ASC, solicitând ca
prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata alocatiei
de stat pentru copilul său, R.I.C., din septembrie 2007 şi până în septembrie
2010.
Motivând actiunea, reclamanta
învederează în esentă că a primit alocatia de stat de la naşterea copilului şi
până în septembrie 2007, când a fost mutat la şcoală în Spania, unde a învătat
doi ani, în acest timp fiindui sistată alocatia de stat, pe care a început să
o primească iar din luna septembrie 2010.
Prin întâmpinare, pârâta AJPS
a înteles a invoca:
exceptia necompetentei
materiale a sectiei civile a Tribunalului Constanta, cu motivatia în esentă că
decizia emisă de AJPS este un act administrativ emis de o autoritate publică
judeteană şi în conformitate cu dispozitiile art.8 alin.1 din Legea
nr.554/2004, competenta în solutionarea acestei cauze revine tribunalului, şi,
exceptia lipsei procedurii
prealabile, prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, cu motivatia în esentă
că, în conformitate cu art.109 alin.2 Cod pr.civilă, sesizarea instantei se
poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, reclamanta
neurmând calea prevăzută de lege.
Prin Precizările privind
fondul cauzei, formulate la data de 15.09.2011, AJPS CONSTANłA a arătat că
Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, care era în vigoare în
anul 2007, prevedea la art.10 că „plata alocatiei de stat se face prin
unitătile şcolare, pe baza carnetelor de cecuri de plată a alocatiei de stat
pentru copii şcolari”.
Începând cu ianuarie 2008,
plata alocatiilor de stat a fost preluată de ANPS, care sa înfiintat în anul
2008, iar copiii în vârstă de 716 ani ai cetătenilor români, care studiază în
străinătate, primeau alocatia de stat pentru copii, dacă în termen de maximum 3
luni de la data plecării din tară, depuneau la secretariatul şcolii sau al
inspectoratului şcolar judetean o adeverintă eliberată de unitatea de
învătământ din străinătate, în care se confirma începerea sau continuarea
studiilor.
A mai arătat pârâta că,
urmare cererii făcute la înapoierea în tară, de către reclamantă, sa emis de
către AJPS Constanta, Decizia nr.1290409625500 din 22.11.2010, prin care sa
aprobat alocatia de stat pentru R.L., în calitate de reprezentant legal al
copilului R.I.C., în cuantum de 42 lei, începând cu data de 01.07.2010.
Prin Încheierea
nr.4564/16.09.2011, Sectia civila a Tribunalului Constanta a constatat natura
contencios administrativă a cauzei, dispunând scoaterea cauzei de pe rol, cu
consecinta trimiterii dosarului Sectiei de contencios administrativ şi fiscal a
Tribunalului Constanta, competentă material a o solutiona, cauza fiind
înregistrată sub nr.6160/118/2011*, la data de 03.10.2011.
În cauză, la data de
20.04.2012, pârâta a depus precizări, prin care a solicitat ca instanta să ia
act de modificarea denumirii sale, potrivit art.1 din OUG nr.113/2011, arătând
că, începând cu data de 01.01.2012, AJPS CONSTANłA, se reorganizează ca, AGJPIS
CONSTANłA.
Ulterior, reclamanta a fost
citată pentru termenul de judecată din data de 26.04.2012, cu mentiunea de a
răspunde la exceptia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă, prin
întâmpinare.
Prin Sentinta civilă nr.1575
din 03.05.2012, pronuntată de Tribunalul Constanta – Sectia de contencios
administrativ şi fiscal, sa dispus admiterea exceptia inadmisibilitătii
actiunii, respingânduse cererea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, pentru
următoarele considerente, în esentă:
Dând prioritate exceptiilor
deduse judecătii, din perspectiva art.137 alin.2 Cod pr.civilă, în referire la
exceptiei lipsei plângerii prealabile, instanta de fond a retinut:
Conform art.1 din Legea
nr.554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată întrun drept al său
ori întrun interes legitim, de către o autoritate publică, printrun act
administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate
adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea
pagubei ce ia fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi
public”, iar art.7 alin.1 din acelaşi act normativ prevede că: „Înainte de a se
adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se
consideră vătămată întrun drept al său ori întrun interes legitim printrun
act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii publice emitente
sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de
zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a
acestuia.”
În raport cu continutul
textelor legale suscitate, retine instanta de fond că, în cererea
introductivă, reclamanta a expus o situatie de fapt, de care era nemultumită,
fără a arăta că sa adresat autoritătii cu o cerere prealabilă, iar din
întâmpinarea şi precizările depuse de pârâtă, rezultă că, la cererea
reclamantei de plată a alocatiei de stat pentru copil, a fost emisă Decizia
nr.1290409625500 din 22.11.2010, prin care sa dispus plata alocatiei, începând
cu data de 01.07.2010.
Cum reclamanta nu a făcut
dovada că sa adresat autoritătii cu o cerere prealabilă, instanta de fond a
admis exceptia inadmisibilitătii pentru lipsa plângerii prealabile şi a respins
cererea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs reclamanta R.L., criticândo pentru netemeinicie şi
nelegalitate, fără indicarea temeiului de drept, cu motivatia în esentă că
greşit instanta de fond a retinut împrejurarea că legea ar specifica
necesitatea depunerii în termen de maximum 3 luni de la data plecării din tară,
la secretariatul şcolii, sau al inspectoratului şcolar judetean, o adeverinta
eliberată de unitatea de învătământ din străinătate, în care se confirma începerea
sau continuarea studiilor.
Sustine recurenta că
reîntoarcerea în tară a fost mai rapidă de doi ani şi că a întâmpinat greutăti
cu depunerea dosarului pentru alocatie la Asistenta socială din comuna undeşi
are domiciliul, nefiind vinovată pentru depăşirea termenelor, tatăl copilului
este decedat, având o situatie materială precară, alocatia fiind destinată
sprijinirii părintilor ce au în întretinere copii.
Prin întâmpinare, intimata
pârâtă AJPS Constanta a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu
motivatia în esentă că, în conformitate cu art. 109 alin.2 Cod pr. civilă, „în
cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instantei se poate face numai după
îndeplinirea unei proceduri prealabile, în conditiile stabilite de acea lege.
Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în
judecată”.
Potrivit art.1 din Legea
nr.554/2004: "orice persoană care se consideră vătămată întrun drept al
său ori întrun interes legitim, de către o autoritate publică printrun act
administrativ sau prin nesolutionarea în termen legal a unei cereri, se poate
adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea
pagubei ce ia fost cauzată", iar potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ, „înainte de a se adresa instantei de contencios
administrativ competente, persoana care se considera vătămata întrun interes
legitim printrun act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii
emitente sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de
30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a
acestuia”.
Deoarece recurenta R.L. nu a
urmat această procedură prealabilă, învederează intimata că instanta de fond,
în mod justificat, a respins actiunea ca inadmisibilă.
Examinând actele şi lucrările
dosarului prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, în
conformitate cu dispozitiile art.1169 Cod civil, văzând şi dispozitiile art.312
Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele
considerente, în esentă:
Instanta a fost investită la
data de 14.04.2011, de către reclamanta R.L. în contradictoriu cu pârâta CJP
CONSTANłA SERVICIUL ASC, devenită, conform modificărilor legislative, urmare
reorganizării AJPIS CONSTANłA, cu actiune având ca obiect obligatia de a face, solicitând
ca prin hotărâre judecătorească, să se
dispună obligarea pârâtei la
plata alocatiei de stat pentru copilului său, R.I.C., din septembrie 2007 şi
până în septembrie 2010.
Prin Sentinta civilă nr.1575
din 03.05.2012, pronuntată de Tribunalul Constanta – Sectia de contencios
administrativ şi fiscal, sa dispus admiterea exceptiei inadmisibilitătii
actiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, şi astfel, actiunea a fost
respinsă, ca inadmisibilă.
Acestea sunt conditiile în
care recurenta R.L. a dedus judecătii prezentul recurs, neindicând temeiul de
drept aplicabil, situatie de fapt urmare căreia, văzând dispozitiile art.312
Cod pr.civilă, prin coroborare cu dispozitiile cuprinse în Legea nr.61/1993,
privind alocatia de stat pentru copii, art.109 alin.2 Cod pr.civilă şi art.1,
cu referire la art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ,
Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru
următoarele considerente, în esentă:
Astfel cum rezultă din
motivarea cererilor depuse de recurentă la dosar, actiunea promovată de aceasta
reprezintă o contestare a modalitătii de acordare a alocatiei de stat pentru
copii, în conditiile în care era nemultumită de faptul că alocatia de stat
pentru fiul său R.I.C. a fost acordată – reluată – începând cu data de
01.07.2010 şi nu aşa după cum dorea recurenta, începând cu data de 01.09.2007 –
01.07.2010.
Pe parcursul judecătii
cauzei, retine Curtea că instanta de fond, în mod legal şi temeinic, respectând
dispozitiile cuprinse în Codul de procedură civilă, a procedat la citarea
reclamantei, cu mentiunea de a răspunde la exceptia lipsei procedurii prealabile,
invocată de pârâtă prin întâmpinare, fără a se fi primit la dosarul cauzei
vreun răspuns din partea acesteia.
Deoarece cauza a fost
solutionată prin examinarea unei exceptii dedusă judecătii şi nu prin
analizarea aspectelor de fond, privind dreptul recurentei, Curtea constată că
se află în situatia de a cenzura legalitatea hotărârii recurate, prin prisma
solutionării cauzei pe exceptia inadmisibilitătii actiunii, derivată din lipsa
plângerii prealabile, retinând:
Art.9 din Legea nr.61/1993 privind
alocatia de stat pentru copii, până la modificările intervenite în anul 2011,
prevedea: „Contestatiile formulate împotriva modului de stabilire şi de plată a
alocatiei de stat pentru copii se solutionează potrivit Legii contenciosului
administrativ”, aceasta în conditiile în care, prin art.10 al aceleiaşi legi, se
stipula:
„Alin.1 Modul de gestionare
a fondurilor destinate plătii alocatiei de stat pentru copii şi a cheltuielilor
administrative aferente, precum şi modalitătile de stabilire şi plată a
drepturilor de alocatie de stat pentru copii se reglementează prin hotărâre a
Guvernului.
Alin. 2 Plata alocatiei de
stat pentru copiii în vârstă de peste 7 ani se face prin unitătile şcolare.
Alin.3 Alocatia de stat
pentru copii se suportă de la bugetul de stat, iar pentru copiii handicapati,
din fondul de risc şi de accident constituit potrivit Legii nr. 53/1992 privind
protectia specială a persoanelor handicapate”.
Fată de continutul textului
de lege suscitat, apreciază Curtea că, în mod legal şi temeinic instanta de
fond a retinut natura contencios administrativă a cauzei, în raport de care
urmează a examina dispozitiile cuprinse în art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit
cărora: "Orice persoană care se consideră vătămată întrun drept al său
ori întrun interes legitim, de către o autoritate publică printrun act
administrativ sau prin nesolutionarea în termen legal a unei cereri, se poate
adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea
pagubei ce ia fost cauzată".
În raport cu textul de lege
relevat, retine Curtea că legiuitorul a înteles a recunoaşte oricărei persoane,
ce se consideră vătămată întrun drept al său, ori întrun interes legitim, de
către o autoritate publică, prin nesolutionarea sau solutionarea
necorespunzătoare a unei cereri, să se adreseze instantei de contencios
administrativ competente, în vederea recunoaşterii dreptului pretins, fapt ce
se regăseşte în cauză, dar, examinând continutul dispozitiilor art.109 alin.2
Cod pr. civilă, potrivit căruia: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea
instantei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în
conditiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se
va anexa la cererea de chemare în judecată”, Curtea apreciază că, în spetă, era
necesar a se face dovada, în sensul art.1169 Cod civil, prin depunerea cererii
ce reprezenta plângerea prealabilă adresată autoritătii publice, care trebuia să
existe, anterior promovării actiunii.
Astfel, având în vedere că,
în spetă, se aplică regulile contenciosului administrativ, coroborând textele
de lege suscitate, cu dispozitiile cuprinse în art.7 din Legea nr.554/2004 a
contenciosului administrativ, în care legiuitorul a stipulat expres că: „Înainte
de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care
se considera vătămata întrun interes legitim printrun act administrativ
individual trebuie să solicite autoritătii emitente sau autoritătii ierarhic
superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării
actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia”, Curtea concluzionează că,
legal şi temeinic instanta de fond a procedat la admiterea exceptiei inadmisibilitătii
cererii, pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzută de lege, în mod
imperativ.
Deoarece recurenta R.L. nu a
urmat această procedură prealabilă, apreciază Curtea că, în mod justificat,
instanta de fond a respins actiunea ca inadmisibilă şi cum nu sunt motive
pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispozitiile art.312
Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.
|