O.G. nr. 92/2003 – procedura de soluţionare a contestaţiei. Acţiune în anularea unei decizii date în soluţionarea contestaţiilor în temeiul O.G. nr. 92/2003, art. 205 şi urmatoarele.
- O.G. nr.
92/2003, art. 205 si urm.
Soluţionarea de către organele fiscale cu
atribuţii jurisdicţionale a contestaţiei formulate împotriva unei decizii de
impunere, fără a intra în cercetarea fondului, deşi se impunea acest lucru, trebuie
sancţionată de instanţa de fond prin
trimiterea contestaţiei spre a fi solutionată pe fond.
Faţa de respingerea ca nemotivată a unei
contestaţii, intanţa de contencios nu-şi poate exercita controlul de legalitate
asupra actului administrat ce se cere a fi anulat.
Secţia a II-a Civilă, de Contencios
Administrativ şi Fiscal
Decizia nr. 486/R din 24 februarie 2012
Prin Sentinţa nr.
1558/1 iunie 2011 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acţiunea formulată
de reclamanta A.M.B., împotriva ANAF – D.G.F.P. Harghita şi în consecinţă, s-a
anulat în parte Decizia nr. 52 din data de 18 Decembrie 2008, emis de ANAF –
D.G.F.P. Harghita, în sensul că s-a eliminat din suma de 12.198 lei TVA, precum
şi din suma de 2.012 lei , majorări de întârziere aferente TVA stabilit
suplimentar, suma care a fost calculată
cu titlu de TVA şi majorări de întârziere, asupra veniturilor în sumă de 93.195
lei, pentru care s-a dispus confiscarea.
De asemenea, s-a anulat în parte Decizia de
impunere nr. 6721 din data de 5 Septembrie 2008, în sensul că s-a eliminat din
suma de 12.198 lei TVA, precum şi din suma de 2.012 lei , majorări de
întârziere aferente TVA stabilit suplimentar,
suma care a fost calculată cu titlu de TVA şi majorări de întârziere,
asupra veniturilor în sumă de 93.195 lei, pentru care s-a dispus confiscarea.
S-au menţinut
celelalte dispoziţii din actele menţionate, şi s-a respins cererea reclamantei
cu privire la anularea Procesului verbal de constatare a contravenţiilor nr.
0021185 din data de 4 Septembrie 2008.
S-a luat act de renunţare la judecarea cererii
referitoare la suspendarea executării actelor administrative menţionate mai
sus, şi de asemenea, la judecarea cererii privind introducerea în cauză a funcţionarilor
care au contribuit la elaborarea, emiterea şi încheierea actelor
contestate.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut
că prin acţiunea introductivă, precizată, s-a solicitat anularea Deciziei nr.
52/18.12.2008- act administrativ individual, privind soluţionarea contestaţiei
împotriva Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar
de plată nr. 6721/05.09.2008, emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală, pe
baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 6720/05.09.2008, precum şi a
procesului-verbal de constatare a contravenţiilor nr. 0021185/04.09.2008.
Instanţa de fond a reţinut că decizia atacată
nr. 52/2008 a D.G.F.P. Harghita se
impune a fi anulată în parte, întrucât potrivit prevederilor art. 48 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 38 – 41 din Hotărârea
Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, venitul net anual rezultat din activităţi independente, determinat
pe baza contabilităţii în partidă simplă potrivit Codului Fiscal, se stabileşte
ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile aferente realizării venitului,
deductibile conform datelor contabile.
Pentru a putea fi deduse, cheltuielile
efectuate în scopul realizării veniturilor trebuie sa fie efectuate în cadrul
activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului; să corespundă unor
cheltuieli efective şi să fie justificate cu documente; să fie cuprinse în
cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;
să respecte regulile privind amortizarea.
Organele fiscale au reţinut că în cazul reclamantei au fost
înregistrate cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal şi astfel a
fost diminuată baza impozabilă şi respectiv impozitul pe venit datorat
bugetului de stat pentru perioada
verificată cu 40.793 lei. Cu privire la această sumă a fost calculat
impozit pe venit suplimentar în sumă de
9.667 lei pe anii 2004-2005.
Potrivit concluziilor expertizei, întocmite în
cauză fila 167-172, impozitul pe venit datorat pe perioada 1 Ianuarie 2004-31
Decembrie 2006 este în sumă de 4.333,00 lei.
Concluziile cu privire la cheltuielile cu
amortizarea nu au fost reţinute ca pertinente, întrucât temeiul legal invocat,
respectiv H.G. 2139/2004, pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi
duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe nu poate fi aplicat în cauză,
motivat prin aceea că acest act normativ potrivit art.2, a intrat în vigoare de
la 1 Ianuarie 2005, iar reclamantul a achiziţionat autoturismul marca Opel
Corsa în anul 2004.
De asemenea durata de amortizare a
autoturismului Volkswagen achiziţionat în 2005, a fost stabilit la 4 ani de
expert. Nici această concluzie nu a fost acceptată datorită faptului că H.G.
2139/2004, stabileşte pentru autoturisme durata normală de funcţionare între
4-6 ani, şi ca urmare, organul de control, ţinând cont de faptul că activitatea
reclamantei nu presupune utilizarea intensă a autoturismului, a stabilit în mod
corect durata medie de funcţionare pe 5 ani.
În expertiză, s-a mai reţinut că impozitul pe
venit suplimentar nu s-a calculat asupra sumei confiscate, respectiv asupra
sumei de 93.195 lei dar TVA a fost
calculată şi asupra acesteia.
Potrivit O.G. 2/2001 confiscarea este definită ca
o sancţiune contravenţională complementară, astfel nu poate
fi o sumă purtătoare de accesorii, împrejurare
care rezultă şi din prevederile art. 119 (2) din O.G.92/2003.
Împotriva acestei Sentinţe, au declarat
recurs, în termenul legal, atât pârâta D.G.F.P.
Harghita, cât şi reclamantul A.I.M.B., criticând hotărârea atacată, după
cum urmează:
Pârâta D.G.F.P. Harghita a arătat că, hotărârea atacată este
nelegală întrucât prin Decizia atacată nr. 52/2008 s-a apreciat că,
contestatorul nu a motivat promovarea căii de atac administrative, pentru suma
de 32.638 lei, astfel că, aceasta a fost respinsă ca nemotivată.
S-a mai arătat că, hotărârea instanţei de fond
nu este legală întrucât, prin această hotărâre s-a anulat în parte decizia nr.
52/18.12.2008 şi decizia nr. 6721/05.09.2008 în sensul eliminării din suma de 12.198 lei a sumei
care a fost calculată cu titlu de TVA asupra veniturilor în valoare de 93.195
lei pentru care s-a dispus confiscarea.
Instanţa de fond
a reţinut că, potrivit OG nr. 2/2001 „confiscarea este o sancţiune contravenţională
şi ca atare nu poate fi purtătoare de accesorii, nu poate avea natura nici a
unui profit, nici a unui venit”.
În opinia
recurentei D.G.F.P. Harghita, s-a
procedat de către instanţă la aplicarea greşită a legii, fapt ce a determinat
pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti, întrucât TVA nu are natura juridică
a unor „accesorii” care în fapt se calculează la o obligaţie de plată principală.
Mai mult decât
atât, arată că, prin precizările depuse
la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 09.02.2011, a arătat
punctul de vedere al organelor de inspecţie fiscală cu privire la raportul de
expertiză întocmit în cauză, punct de vedere în care se arată expres că TVA
stabilit suplimentar prin Decizia de Impunere nr. 6721/5.09.2008, nu este
aferentă veniturilor confiscate, în sumă de 93.195 lei, ci este aferentă
deficienţelor constatate pe linia achiziţiilor de bunuri.
Chiar şi în
raportul de expertiză întocmit în cauză, şi care cuprinde concluzii
contradictorii, rezultă că TVA-ul dedus şi neacceptat, nu se referă la suma de
93.195 lei supusă confiscării.
Ca urmare, punctul de vedere al organelor de inspecţie
fiscală şi implicit, al D.G.F.P.
Harghita, a fost clar exprimat în cauză, respectiv că nu s-a calculat
TVA asupra sumei supuse confiscării.
Ca atare,
recurenta D.G.F.P. Harghita consideră că
hotărârea instanţei de fond nici nu se
poate pune în executare, în condiţiile în care, în suma stabilită cu
titlu de TVA prin Decizia de Impunere, nu este inclus TVA aferent sumei
confiscate.
Reclamanta A.I.M.B. a solicitat reformarea hotărârii
atacate, susţinând în esenţă următoarele:
Prin sentinţa
civilă pronunţată, instanţa de fond a eliminat majorările de întârziere din
suma de 12.198 lei TVA şi din suma de
2.012, menţinându-se restul obligaţiilor suplimentare stabilite prin Decizia de
Impunere.
Faţă de această
situaţie, reţinută în mod incorect de organele de inspecţie fiscală, recurenta
A.I.M.B. a solicitat administrarea probei cu efectuarea unui
raport de expertiză contabilă, pentru determinarea corectă a obligaţiilor sale bugetare, considerând că aceste obligaţii
au fost stabilite în afara cadrului legal.
Astfel, în
raportul de expertiză financiar-contabilă, depus pentru termenul din
24.03.2010, s-a arătat că în Raportul de Inspecţie Fiscală din 5.09.2009,
stabilirea impozitului pe venit suplimentar este incorect.
Tocmai din această
cauză, recurenta a mai solicitat ca expertul să precizeze de ce anume s-a
calculat incorect impozitul pe venit suplimentar, şi astfel, a fost completat
raportul de expertiză, prin care s-a evidenţiat că impozitul pe venit cu majorări
este de 4.333 lei.
Este adevărat că
intimata a depus un punct de vedere cu privire la aceste concluzii, prin care
s-a completat raportul de expertiză, însă nu a formulat şi obiective distincte,
pentru ca expertul să revină asupra punctului său de vedere.
În ce priveşte
intervenţia din 2.02.2011, prin care pentru termenul din 9.02.2011 s-a
subliniat că expertul a avut în vedere o altă perioadă, această afirmaţie este
una gratuită, fiindcă rezultă chiar din preambulul Raportului de Inspecţie
Fiscală, faptul că perioada verificată este 2004-2008.
În ce priveşte
TVA-ul stabilit, rezultă că, în mod incorect această taxă s-a stabilit şi
asupra veniturilor confiscate, ceea ce constituie practic o taxare dublă, fiind
constituită asupra a ceea ce s-a şi confiscat.
Este adevărat că asupra sumelor confiscate, ca şi măsură
complementară sancţiunii contravenţionale, nu se pot calcula dobânzi şi alte
penalităţi, dar cu toate acestea s-au calculat, deci aceste considerente din
sentinţa civilă recurată tind tocmai pentru anularea acestor obligaţii
suplimentare, nu şi pentru menţinerea lor.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma
acestor considerente, precum şi din oficiu potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit acţiunii precizate de reclamantă, ca
urmare a renunţării la soluţionarea petitelor 2 şi 3, la termenul din 17
noiembrie 2009, instanţa de fond a fost
chemată să se pronunţe cu privire la anularea în parte a Deciziei nr.
52/18.05.2008, respectiv pct. 1, vizând
respingerea contestaţiei ca nemotivată, pentru suma de 32.638 lei, reprezentând
impozit pe venit pentru anii 2004-2005, cu majorările aferente şi pentru suma
de 12.198 lei TVA pentru perioada 01.01.2004 – 31.03.2008, cu majorările
aferente.
În aceste condiţii,
primul aspect care viza Decizia nr. 52/2008 şi care trebuia avut în vedere de către
instanţa de fond, era verificarea legalităţii soluţiei de respingere a contestaţiei,
ca urmare a admiterii excepţiei nemotivării contestaţiei formulate împotriva
Deciziei de Impunere nr. 6721/5.09.2008 emisă de pârâtă.
În acest sens, Curtea a constat că, după cum
s-a reţinut chiar în preambulul deciziei atacate, la pct. I, contestatoarea a
expus argumentele pentru care apreciază ca nelegală Decizia de Impunere,
referindu-se la veniturile realizate din activitatea neautorizată în sumă de
93.195 lei, la TVA-ul deductibil, la combustibilul decontat pe baza bonurilor
fiscale, precum şi la cuantumul cheltuielilor cu amortismentul mijloacelor de
transport. A indicat, de asemenea, motivele pentru care apreciază că cele
constatate de către organele fiscale sunt nelegale (filele 8, 9 dosar de fond),
astfel încât, în aceste condiţii, nu se poate susţine, cu suficient temei, că
ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 206 alin. 1 lit. c şi d Cod procedură fiscală,
care ar atrage respingerea, ca nemotivată, a contestaţiei.
În aceste condiţii, constatările primei instanţe,
cu privire la fondul cauzei, sau mai exact referitor la decizia atacată,
reprezintă, de fapt, o primă soluţionare a pretenţiilor reclamantei.
Mai exact, prin
soluţionarea Deciziei nr. 52/2008, fără a intra în cercetarea fondului, şi fără
a examina motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţie, instanţa de
fond a soluţionat, la rândul ei, atât acţiunea introductivă cât şi contestaţia,
faţă de decizia atacată, neputându-se exercita controlul de legalitate tocmai
ca urmare a respingerii acesteia ca nemotivată.
Aşadar, în opinia Curţii, soluţionarea de către
organele fiscale, cu atribuţii jurisdicţionale, a contestaţiei reclamantei fără
a intra în cercetarea fondului, deşi se impunea acest lucru, ca urmare a
argumentelor invocate în contestaţie, se impunea fi sancţionată de către instanţa
de fond, prin admiterea acţiunii şi trimiterea contestaţiei, spre a fi soluţionată,
în fond, de către D.G.F.P. Harghita.
Neprocedând astfel, instanţa de fond a pronunţat
o hotărâre nelegală, realizând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură
civilă, soluţia care se impune fiind, aşadar, admiterea recursului, potrivit
art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.
Ca urmare a admiterii recursului, hotărârea
atacată urmează a fi modificată în parte, în sensul admiterii acţiunii
introductive, aşa cum a fost precizată, şi, respectiv, anularea pct. 1 din
Decizia nr. 52/2008, cauza urmând a fi trimisă, sub acest aspect, spre soluţionarea,
pe fond, de către D.G.F.P. Harghita – Compartimentul de Soluţionare a
Contestaţiilor a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de Impunere nr.
6721/5.09.2008 şi Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 6720/5.09.2008.
Pentru că nu au fost identificate şi alte
motive de reformare a hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia şi din
oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, celelalte dispoziţii vor fi menţinute ca legale şi
temeinice. |
