Funcţionari publici. Acord colectiv de muncă. Acţiune pentru plata compensaţiei constând în cinci salarii lunare ca urmare a eliberării din funcţie. Respingere.
Funcţionari publici. Acord colectiv de
muncă. Acţiune pentru plata compensaţiei constând în cinci salarii lunare ca
urmare a eliberării din funcţie. Respingere. Acordurile colective de muncă pot
cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condiţiilor
de muncă, sănătăţii şi perfecţionării funcţionarilor publici. Nu se regăseşte
printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse
sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru
categoria respectivă de funcţionari publici.
Curtea de Apel
Cluj, Secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia
nr.
1709 din 6 martie 2012
Prin sentinţa
civilă nr. 1091 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Bistriţa Năsăud s-a admis
acţiunea formulată de reclamanta
D.A., în contradictoriu cu pârâta
Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud şi, în consecinţă a
obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a compensaţiei legale de 5
salarii lunare, în condiţiile art.13 alin.3 din Acordul Colectiv de Muncă la
nivelul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud pe anul 2010.
Pentru a
pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că reclamanta a fost angajata
Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud în perioada 01.02.2001-11.09.2010, iar
la data de 11.09.2010 a fost eliberată din funcţia publică de consilier
superior, în temeiul art.99 alin.1 lit. b din Legea nr.188/1999.
Într-adevăr, la
cap. II din Acordul colectiv încheiat la nivelul Casei Judeţene de pensii
pentru anul 2010 şi intitulat „Numirea în funcţie, executarea, modificarea,
suspendarea şi încetarea raportului de serviciu" este expres stipulat la
art.13 alin.1 şi 3 că persoana căreia i-a încetat raportul de serviciu din
motive neimputabile ei, îşi păstrează calitatea de funcţionar public continuând
să facă parte din corpul de rezervă al funcţionarilor publici, iar la încetarea
contractului individual de muncă din motive ce nu ţin de persoana salariată, se poate solicita o compensaţie
de cel puţin un salariu lunar şi cel mult cinci salarii lunare.
Acest acord a
intervenit între Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, pe de o parte şi
Sindicatul „Liber Solidaritatea" al Funcţionarilor Publici şi Personalului
Contractual din C.J.P. Bistriţa-Năsăud, pe de altă parte, părţile semnatare ale
acordului obligându-se în respectarea prevederilor acestuia, conform art.3.
Potrivit art.28 din Hotărârea nr.833/2007, executarea acordului colectiv este
obligatorie pentru ambele părţi.
Reclamanta s-a
adresat fostei instituţii angajatoare la data de 23.08.2010 cu o cerere prin
care a solicitat acordarea salariilor compensatorii, astfel cum este stipulat
în Acordul colectiv de muncă la nivelul CJP Bistriţa-Năsăud. Prin răspunsul
înaintat de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud i s-a
comunicat că s-a solicitat ACNPAS Bucureşti acordarea sumelor necesare pentru
lichidarea drepturilor salariale ale personalului disponibilizat, însă, aceste
fonduri nu sunt prevăzute în legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul
2010. În aceeaşi formă de refuz a plăţii drepturilor s-a manifestat pârâta şi
prin răspunsul adresat la plângerea prealabilă din data de 8.10.2010.
Dreptul
reclamantei la plata acestor compensaţii fiind astfel implicit recunoscut de
fosta instituţie angajatoare - Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud,
reprezentând şi un drept de creanţă - „bun", în sensul art.1 din
Protocolul Adiţional nr.1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi Libertăţilor Fundamentale, iar refuzul de a acorda sumele de bani
aferente acestora ar constitui o privare de proprietate, contrară disp.art.1,
paragraful 1, teza a II-a din acelaşi protocol, instanţa a admis acţiunea
formulată cu obligarea pârâtei la plata compensaţiei egală cu cinci salarii lunare,
în condiţiile art.13 alin.3 din Acordul Colectiv de Muncă la nivelul Casei
Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud pe anul 2010.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs CASA TERITORIALĂ DE PENSII BISTRIŢA-NĂSĂUD
solicitând admiterea recursului cu consecinţa respingerii acţiunii
reclamantului.
În motivarea
recursului a arătat că în lipsa unor prevederi legale bugetare, recurenta nu
poate dispune alocarea unor sume distincte, indiferent sub ce titulatura, daca
ele nu sunt inscrise în sfera sumelor disponibile in exerciţiul financiar al
anului respectiv, in acord cu dispoziţiile art. 137 din Constituţie; care
statuează ca formarea, administrarea, întrebuinţarea si controlul resurselor
financiare ale statului si ale instituţiilor publice sunt reglementate prin
lege.
Prin urmare,
formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, fac
obiectul legii finanţelor publice, conform căreia angajarea cheltuielilor
bugetare, se face numai în limita creditelor bugetare aprobate conform legii.
Pe cale de
consecinţa, instanţa de fond in mod greşit a reţinut in cauza neexecutarea
obligaţiei de plata derivata din raportul de serviciu ceea ce conturează legal
admiterea cererii reclamantului.
Instanţa de
fond, prin sentinţa recurată reţine ca executarea contractului colectiv, a
căror prevederi sunt incidente si reclamantului, este obligatorie pentru părţi.
Obligaţia este
raportul juridic în temeiul căruia o persoană numită creditor, are dreptul de a
pretinde de la o alta persoana, numita debitor, o anumita prestaţie, pe care
aceasta este îndatorat a o îndeplini.
Obligaţia evoca
deci, sub aspect activ, un creditor si o creanţa, sub aspect pasiv, un debitor
si o datorie, iar sub ambele sale aspecte, legătura juridica dintre creditor si
debitor, adică un raport juridic.
Creanţa este un
drept, un bun incorporal, o valoare, care face parte din patrimoniul
creditorului, fiind un clement activ al acestuia, iar datoria este o
îndatorire, care face parte din patrimoniul debitorului, fiind un element pasiv
al acestuia. Aşadar, neonorarea obligaţiei constatate in sarcina recurentului
nu deriva din reaua-voinţa a acesteia nici din lipsa diligenţelor in ce o
priveşte, ci din inexistenţa unui fond financiar alocat prin act normativ, care
să fi permis efectuarea plăţii.
Instanţa de fond
in mod corect a reţinut statuând ca "intimata nu contesta dreptul
reclamantei la compensaţia solicitata ... " ; insa nu a reţinut si faptul
ca aceasta compensaţie nu se poate achita întrucât Legea bugetului de asigurări
sociale pe anul 2010 nu prevedea asemenea fonduri". In acelaşi sens sunt
si prevederile conţinute de acordul colectiv de munca pe anul 2010 încheiat
intre CNPAS si Sindicatul Liber al Casei Naţionale de Pensii. În cazul
disponibilizării, funcţionarului public i se pot acorda salarii conform
legislaţiei in vigoare, in limita prevederilor bugetare." Ori, acordurile
colective se încheie după aprobarea bugetului autorităţii sau instituţiei
publice, pe o perioada determinata, de regula corespunzătoare exerciţiului
bugetar - astfel cum este prevăzut la art. 26 din Hotărârea nr. 833/2007.
Totodată arată
ca acordurile colective nu pot conţine prevederi contrare, drepturi şi
obligaţii sub nivelul minim stabilit prin acte normative. Clauzele acordurilor
colective nu pot excede sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor şi
obligaţiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligaţii suplimentare
faţă de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu -
art. 25 din Hotărârea nr. 833/2007.
Analizând
sentinţa recurată prin prisma dispoziţiilor art.304 şi 304C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:
Invocând
prevederile art.13 alin.3 din Acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul
Casei Judeţene de Pensii Bistriţa - Năsăud, reclamanta a solicitat să i se
acorde o compensaţie constând în cinci salarii lunare ca urmare a eliberării
sale din funcţia publică de conducere din cadrul acestei autorităţi publice
locale în data de 11.09.2010. Cererea sa a fost admisă de instanţa de fond,
motivat în esenţă de faptul că, întrucât acordul colectiv constituie legea
părţilor, nu îi este imputabil reclamantei că legea bugetului de asigurări
sociale pe anul 2010 nu a prevăzut asemenea fonduri, fiind în sarcina
angajatorului de a lua măsurile necesare pentru corelarea măsurilor de reducere
a unor posturi cu obligaţia ce îi revine din cele prevăzute de lege ori asumate
prin acordul colectiv.
Contrar
instanţei de fond, curtea apreciază că prevederea în acordul colectiv de muncă
a unei dispoziţii de tipul căreia se prevalează reclamanta - fost funcţionar
public - încalcă prevederi legale imperative, fiind astfel nelegală şi
constituind o obligaţie pe care recurentul - pârât nu poate fi obligat s-o
aducă la îndeplinire, întrucât acordul colectiv reprezintă legea părţilor numai
în situaţia în care se respectă dispoziţiile legale în vigoare.
În primul rând,
Curtea observă caracterul ambiguu al formulării art.13 din acordul colectiv,
care, deşi la alineatele 1 şi 2 conţine exclusiv referiri la funcţionarii
publici, la alin.3 reglementează posibilitatea de solicitare a compensaţiei
numai pentru personalul contractual, însă, într-o interpretare mai puţin
restrictivă, s-ar putea considera că intenţia părţilor a fost ca textul să li
se aplice şi funcţionarilor publici reprezentaţi de acelaşi sindicat.
Pentru a stabili
deci legalitatea prevederii posibilităţii de solicitare de către un funcţionar public
a compensaţiei constând în unu până la cinci salarii lunare prin acordul
colectiv, instanţa va avea în vedere dispoziţiile imperative ale art.31 din
Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, care prevede că pentru
activitatea prestată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din
salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul
corespunzător treptei de salarizare; de asemenea, au dreptul la prime şi alte
drepturi salariale, în
condiţiile legii.
Acest text legal
trebuie coroborat cu dispoziţiile
art.72 alin.1 din Legea 188/1999, care statuează că acordurile
colective de muncă pot cuprinde numai
măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condiţiilor de muncă,
sănătăţii şi perfecţionării funcţionarilor publici, precum şi cu cele ale art.22 din HG 833/2007.
Nu se regăseşte printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau
acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri
neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcţionari publici,
întrucât, în concepţia Legii 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor şi
nu pot face obiectul unor convenţii între funcţionar şi autoritatea publică.
Subsidiar,
acesta este şi motivul real ce stă la baza susţinerii pârâtei - recurente în
sensul că „lipseşte baza legală pentru realizarea dreptului în sine",
respectiv lipsa unei reglementări legale bugetare în care să se înscrie
financiar astfel de cheltuieli,
tocmai pentru că astfel de sume de bani nu pot rezulta legal din acorduri
colective de muncă.
Având în vedere considerentele expuse,
constatând incidenţa motivului prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea
recurată fiind dată cu încălcarea legii astfel cum s-a argumentat, în temeiul
art.312 alin.1 şi 3 teza întâi C.proc.civ., instanţa va admite recursul şi va
modifica sentinţa în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca
neîntemeiată. (Judecător Claudia Idriceanu) |