|
Excepţie de nelegalitate. Hotărâre a consiliului local.
Stabilirea unor contravenţii.
Susţinerea că norma contravenţionala nu a fost enunţata
cu suficienta claritate. Respingerea excepţiei
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios
administrativ şi fiscal, decizia nr. 8450 din 12 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr.
958 din 22.01.2013, a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia de nelegalitate
invocata de petenta B.S. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Cluj-Napoca şi
s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art.7 pct.15 din HCL Cluj-Napoca nr.
191/2009. Fără cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanţă a reţinut excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art.7 pct.15
din HCL nr.191/2009, următoarele:
Ţinând seama de regula „tempus
regit actum” instanţa a analizat legalitatea Hotărârii nr. 191/2009 a
Consiliului Local Cluj-Napoca prin raportare la actele normative cu forţa
superioara în vigoare la data emiterii acesteia.
Analizând hotărârea
Consiliului Local Cluj-Napoca sub aspect formal, instanţa a reţinut ca aceasta
hotărâre au fost emisa urmare a luării în dezbatere a proiectului iniţiat de
primarul municipiului Cluj-Napoca privind buna gospodărire a municipiului
Cluj-Napoca, în vederea aplicării prevederilor OG nr. 21/2002, având în vedere
raportul de specialitate nr 58647/482/19.03.2009 al Direcţiei Politia
comunitara. Hotărârea Consulului Local mai sus menţionata a fost semnata de preşedintele
de şedinţa şi contrasemnata de secretarul municipiului Cluj-Napoca
Aşadar,
sub aspect formal HCL nr. 61/1999 şi HCL nr. 66/2010 întruneşte elementele de
legalitate prevăzute de art. 44-48 din Legea nr. 215/2001 precum şi ale art. 18
din OG nr. 21/2002.
Asupra conformităţii hotărârii
Consiliului Local Cluj-Napoca cu dispoziţiile legale cu forţa superioara, în
vigoare la data emiterii acesteia, instanţa a constatat ca la adoptarea HCL nr.
191/2009 au fost eludate prevederile art. 3 din OG nr. 2/2001 modificata .
Astfel, din conţinutul HCL
Cluj-Napoca nr. 191/2009 rezulta ca prin aceasta se incriminează faptele care
constituie contravenţii raportat la normele privind gospodărirea localităţilor,
protecţia mediului şi depozitarea deşeurilor.
În preambulul hotărârii se
face trimitere la OG nr. 2/2001, OG nr. 195/2005 privind protecţia mediului,
aprobata prin Legea nr. 265/2006, OG nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor
rurale şi urbane, aprobata prin Legea nr.515/2002, OUG nr.243/2000 privind
protecţia atmosferei, HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor aprobata
prin Legea nr. 426/2001, Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a
localităţilor.
Potrivit art. 2 alin. 2 din
OG nr. 2/2001, autorităţile administraţiei locale au dreptul de a stabili şi
sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le
sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care nu sunt stabilite
contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.
În domeniile de activitate
în care au atribuţii, autorităţile publice locale au atât dreptul de a stabili
ce fapte constituie contravenţii, cat şi dreptul de a stabili sancţiunile
aplicabile acestora.
Potrivit art. 3 alin. 1 din
OG nr. 2/2001: "actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor
cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează
sa se aplice pentru fiecare dintre acestea".
Prin urmare, actul normativ
cu forţa juridica inferioara OG nr. 2/2001 poate sa stabilească:
- faptele ce constituie
contravenţii, cu descrierea corespunzătoare;
-sancţiunea aplicabila fiecărei
contravenţii în parte;
- persoanele abilitate sa
constate contravenţii, denumite în mod generic agenţi constatatori.
Pe de alta parte, prin OG
nr. 21/2002 au fost stabilite obligaţiile şi răspunderile care revin autorităţilor
administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici şi
cetăţenilor pentru buna gospodărire a localităţilor, pentru instaurarea unui
climat de ordine şi curăţenie pe teritoriul acestora iar potrivit art. 18
alin 1 din acest act normativ: “Detalierea obligaţiilor şi responsabilităţilor
concrete care revin instituţiilor publice, agenţilor economici, celorlalte
persoane juridice, precum şi cetăţenilor, potrivit prevederilor prezentei
ordonanţe, se face prin hotărâri ale consiliului local, la propunerea
primarului.”
Pentru a răspunde
dezideratului de legalitate este necesar ca norma de incriminare sa fie
accesibila şi previzibila. În cauza de fata instanţa a constatat ca norma
contravenţionala nu a fost enunţata cu suficienta claritate astfel încât orice
persoana sa fie în măsura sa înţelege ce acţiuni sau inacţiuni sunt interzise
pentru asi putea regla comportamentul în sensul cerut de actul normativ.
Astfel, potrivit prevederilor art. 7 pct. 15 din HCL nr. 191/2009 constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 500 la 2500 lei “neluarea
masurilor de conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate”
exprimarea eliptica nefiind în măsura sa răspundă exigentelor art. 3 alin 1 din
OG nr. 2/2001republicata.Modalitatea de descriere a faptei contravenţionale
face imposibila identificarea celor patru elemente ale contravenţiei: obiectul,
subiectul, latura obiectiva şi latura subiectiva, prin urmare instanţa a admis
excepţia de nelegalitate şi sa constate nelegalitatea dispoziţiilor art.7
pct.15 din HCL Cluj-Napoca nr. 191/2009.
În temeiul art. 274 Cod
procedura civila instanţa a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de
judecata.
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, solicitând modificarea hotărârii în temeiul art. 304, pct. 9 Cod
procedură civilă cu consecinţa respingerii excepţiei invocate.
În motivarea recursului
consideră sentinţa civilă mai sus menţionată, ca nelegală pentru următoarele considerente:
Arată că prin art. 7 din
Hotărârea Consiliului Local nr. 191/2009, se stabileşte că "faptele săvârşite
cu încălcarea normelor privind protejarea domeniului public sau privat al
statului şi al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice şi juridice,
constituie contravenţii " si sunt enumerate situaţiile concrete care intra
sub incidenţa acestei prevederi precum şi faptul că se sancţionează cu amenda
contravenţionala.
Potrivit pct.15
"neluarea măsurilor de conservare şi reparare a imobileleor şi
împrejmuirilor deteriorate, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500
lei". Astfel dorim sa învederam Onoratei Instanţe următoarele: Actul
administrativ adoptat a fost întemeiat pe următoarele acte normative: Ordonanţa
de Urgenta nr. 195/2002 privind protecţia mediului aprobata prin Legea nr.
265/2006 cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa nr.
21/2002 privind gospodărirea localităţilor rurale şi urbane, aprobată prin
Legea nr. 515/2002 cu modificările şi completările ulterioare; OUG nr. 243/2000
privind protecţia atmosferei modificările şi completările ulterioare; HG nr.
349/2005 privind depozitarea deşeurilor aprobată prin Legea nr. 426/2001; Legea
nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizarea localităţilor, modificările şi
completările ulterioare; - OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată prin Legea nr. 180/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
În sensul Legii nr.
554/2004, actul administrativ are semnificaţia unui act unilateral cu caracter
individual sau normativ, emis de autoritatea publica in vederea executării ori
a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi
juridice.
Elementul central al
regimului juridic al actelor administrative este legalitatea, înţeleasa ca
fiind conformitatea acestora cu actele normative si administrative cu forţa
superioara in temeiul cărora au fost emise.
Astfel consideră că instanţa
de contencios administrativ investita cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate
era abilitata, aşadar, sa verifice doar concordanta acestuia cu actele
normative cu forţa juridica superioara în temeiul si în executarea căruia a
fost emis.
Din aceasta perspectiva,
apare total neîntemeiata admiterea excepţiei de nelegalitate de către instanţa
de fond, act emis în temeiul si cu respectarea prevederilor legale invocate în
preambulul acesteia.
Cu privire la faptul că
" textul art. 7 pct.15 din HCL 191/2009 nu răspunde exigentelor art.3
alin.l din OG2/2001 rep., exprimarea textului fiind eliptica" şi modalitatea
de descriere a faptei contravenţionale face imposibila identificarea celor
patru elemente ale contravenţiei: obiectul, subiectul, latura obiectiva şi
latura subiectivă, arată următoarele:
Art.3 alin.l prevede"
Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea
faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează sa se aplice
pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amenda se vor stabili
limita minima şi maxima a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite
valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru
pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor".
Astfel consideră că instanţa
de fond a realizat o interpretare eronata a prevederilor acestui articol din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
articol care obliga agentul constatator al unei contravenţii sa descrie în
procesul-verbal pe care îl întocmeşte faptele ce constituie contravenţii,
precum si sancţiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea.
Urmare a constatării
persoanele de către agentul constatator a faptei contravenţionale în cuprinsul
procesului verbal, acesta va descrie fapta în detaliu astfel încât să poată fi
identificata ca şi contravenţie, fiind posibila totodatăşi identificarea
elementelor constitutive ale contravenţiei.
Scopul legii contravenţionale
constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea
proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea
cauzelor contravenţionale, precum şi în prevenirea săvârşirii de noi contravenţii.
În consecinţă, pentru
motivele mai sus-expuse, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi
motivat, modificarea hotărârii cu consecinţa respingerii excepţiei de
nelegalitate.
Prin întâmpinarea
înregistrată la data de 19 august 2013, reclamanta Buduşan Silvia Valeria, a solicitat respingerea ca nefondat a
recursului declarat de intimat împotriva sentinţei civile nr. 958/22.01.2013 a
Tribunalului Cluj, cu consecinţa menţinerii întru totul a sentinţei din fond.
În motivare arată că soluţia
pronunţată prin Sentinţa Civilă nr. 958/22.01.2013 a Tribunalului Cluj este
motivată după cum urmează:
„Pentru a răspunde
dezideratului de legalitate este necesar ca norma de încriminare să fie
accesibila şi previzibila. în cauza de faţă instanţă constată că norma
contravenţională nu a fost enunţată cu suficientă claritate astfel încât orice
persoană să fie în măsură să înţeleagă ce acţiuni sau inacţiuni sunt interzise
pentru a-şi putea regia comportamentul în sensul cerut de actul normativ.
Astfel potrivit prevederilor art. 7 pct. 15 din HCL nr. 191/2009 constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2500 lei "neluarea
măsurilor de conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor
deteriorate" exprimarea eliptică nefiind în măsura să răspundă exigentelor
art. 3 alin 1 din 06 nr. 2/2001 republicata. Modalitatea de descriere a faptei
contravenţionale face imposibila identificarea celor patru elemente ale
contravenţiei: obiectul, subiectul, latura obiectivăşi latura subiectiva, prin
urmare instanţă urmează să admită excepţia de nelegalitate şi să constate
nelegalitatea dispoziţiilor art.l pct. 15 din HCL Cluj-Napoca nr.
191/2009."
Această motivare este
criticată de către intimat prin recursul formulat, sens în care face următoarele
afirmaţii:
"Art. 3 alin. 1
prevede "Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde
descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se
aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amendă se vor
stabili limita minimăşi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din
anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru
pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor."
Astfel consideră că instanţă
de fond a realizat o interpretare eronată a prevederilor acestui articol din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
articol care obliga agentul constatator al unei contravenţii să descrie în
procesul verbal pe care îl întocmeşte faptele ce constituie contravenţii,
precum şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre
acestea."
Practic, deşi recursul formulat se întinde pe
4 pagini, aceasta este singura critică adusă Sentinţei a cărei recurare se
solicită.
Drept
urmare, raportat la motivarea instanţei de fond, la situaţia de fapt şi de
drept a prezentului dosar, şi la motivul de recurs invocat, vă solicităm să
constataţi ca acesta este nefondat.
Art. 3 alin, 1 din OG
2/2001 stabileşte foarte clar faptul că actele normative prin care se stabilesc
contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi
sancţiunea ce urmează să se aplice.
Prin urmare în speţă HCL
191/2009 trebuia să cuprindă aceste menţiuni, astfel ca susţinerile intimatului
sunt evident în neconcordanţă cu prevederile legale.
În măsura în care
prevederile art. 3 alin. 1 din OG 2/2001 s-ar interpreta astfel cum o face
intimatul, atunci prevederile art. 16 alin. 1 din acelaşi act normativ ar fi
lipsite de eficienţă, având în vedere că acest articol prevede expres faptul că
procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu
descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care
a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la
aprecierea gravitaţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite şi
indicarea actului normativ prin care se stabileşte si se sancţionează contravenţia.
Aşadar, "articol care
obliga agentul constatator al unei contravenţii să descrie în procesul verbal
pe care îl întocmeşte faptele ce constituie contravenţii, precum şi sancţiunea
ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea" este art. 16 alin.
1 din OG 2/2001 şi nu art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ.
Aceasta este interpretarea
logică, întrucât este evident că obligaţia de a descrie faptele ce constituie
contravenţii si sancţiunile pentru aceste fapte îi revine emitentului
respectivului act normativ, în vreme ce agentul constatator are obligaţia de a
descrie fapta efectiv săvârşită pentru a se putea verifica în caz de contestare
a procesului verbal dacă fapta efectiv săvârşita se încadrează sau nu pe textul
de lege sancţionator.
Practic, art. 3 alin. 1 din
OG 2/2001 nu face altceva decât să sublinieze importanţa legalităţii contravenţiei
şi să stipuleze expres obligaţia subînţeleasă a legiuitorului de a defini
contravenţiile şi de a le stabili câte o sancţiune, întrucât contravenţia,
asemenea unei infracţiuni, trebuie să întrunească următoarele elemente: obiect
juridic, valoarea socială protejată; obiect material, materializarea obiectului
juridic; subiect activ, contravenientul; subiect pasiv, persoana care suferă
consecinţele contravenţiei; latura obiectivă, comportamentul ilicit împreună cu
urmărea produsă de acesta; latura subiectivă, reprezentarea psihică a persoanei
cu privire la fapta sa ilicită;
Dată fiind obligativitatea
întrunirii tuturor acestor elemente, din formularea, "faptele săvârşite cu
încălcarea normelor privind protejarea domeniului public sau privat al statului
şi al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice şi juridice, constituie
contravenţii şi se sancţionează cu amendă (...) neluarea măsurilor de
conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate cu amendă de
la 500 de lei la 2.500 lei", nu rezultă care sunt faptele contrare
normelor legale, care este termenul limită de luare a acestor măsuri, şi care
este persoana fizică/juridică răspunzătoare de neluarea respectivelor măsuri.
Practic, astfel
cum a reţinut şi instanţă de fond, modalitatea de descriere a faptei contravenţionale
face imposibilă identificarea celor patru elemente ale contravenţiei: obiectul,
subiectul, latura obiectivă si latura subiectivă.
Prin urmare, atâta timp
descrierea din actul de incriminare nu este suficient de bine determinată, nu
se va putea determina dacă fapta efectiv comisă se înscrie în descrierea
existenta în norma sau nu, motiv pentru care neconcordanţa prevederilor art. 7
pct. 15 din HCL 191/2009 cu dispoziţiile actului normativ cu forţă juridică
superioară - OG 2/2001 -este evidentă.
Pentru toate aceste
considerente solicită respingerea ca nefondat recursul declarat de intimat
împotriva Sentinţei Civile nr. 958/2013 a Tribunalului Cluj, cu consecinţa menţinerii
întru totul a acesteia, cu obligarea intimatului recurent la plata
cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Analizând sentinţa
atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine
următoarele:
Excepţia de nelegalitate
din speţă vizează dispoziţia normativă conţinută de art. 7 pct. 15 din HCL
Cluj-Napoca nr. 191/2009.
Astfel, conform acestei
norme, faptele săvârşite cu încălcarea normelor privind protejarea
domeniului public sau privat al statului şi al amenajărilor acestuia, de către
persoane fizice sau juridice, constituie contravenţii şi se sancţionează cu
amendă, după cum urmează:… pct. 15: neluarea măsurilor de conservare şi
reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate, cu amendă de la 500 lei la
2.500 lei.
Pentru a statua că acest
text normativ contravine art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa de fond a
reţinut că norma analizată cu corespunde cerinţelor de accesibilitate şi
previzibilitate, că norma nu a fost enunţată cu suficientă claritate astfel
încât orice persoană să fie în măsură să înţeleagă ce acţiuni sau inacţiuni
sunt interzise pentru a-şi putea regla comportamentul în sensul cerut de actul
normativ.
Se mai reţine că
modalitatea de descriere a faptei contravenţionale face imposibilă
identificarea celor patru elemente ale contravenţiei: obiectul, subiectul,
latura obiectivăşi latura subiectivă.
În primul rând Curtea nu reţine
că instanţa de fond ar fi constata nelegalitatea pe temeiul lipsei justificării
punerii în aplicare a unor acte normative de ordin superior. În acest context
afirmaţia recurentei că actul atacat este legal căci are menţionat în formula
introductivă cerinţele prevăzute de art. 40 alin. 4 din Legea nr. 24/2000 este
fără relevanţă câtă vreme acest lucru nu s-a contestat şi nici nu a fost
analizat de instanţa de fond or sancţionat de aceasta.
În
ceea ce priveşte carenţele de normare efectivă, Curtea are în vedere că potrivit
art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor: Actele
normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor
ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare
dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amenda se vor stabili limita minima şi
maxima a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot
stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite
prin săvârşirea contravenţiilor.
Această normă este opozabilăşi
autorităţilor administraţiei publice locale dotate de lege cu competenţa de a
norma în câmpul contravenţional.
Sub aspectul cerinţei
accesibilităţii actului normativ trebuie menţionat că această chestiune nu a
fost antamată de instanţa de fond în substanţă ci doar menţionată colateral.
Este important de reţinut că
sub aspectul calităţii unei legii în sensul larg, atributele de accesibilitate şi
previzibilitate trebuie reţinute ca şi cerinţe primare, aspect care se degajează
pregnant şi din jurisprudenţa CEDO (în special cauza Sunday Times contra
Regatului Unit şi Aurel Rotaru contra României).
Sub aspectul cerinţei
accesibilităţii legea trebuie să fie posibil a fi adusă la cunoştinţa celor
interesaţi prin diferite mijloace. În cazul hotărârilor consiliului local,
conform legii acestea se publică în monitorul oficial al judeţului şi se
transmit publicului larg prin afişare la loc vizibil şi se publică pe pagini de
internet a autorităţii emitente. Din această perspectivă, nu sunt date împrejurări
ori aspecte care să contrazică prezumtiv îndeplinirea acestei exigenţe.
Aşa fiind, câtă vreme
asupra acestui element nu se impun a se face alte sublinieri, examinarea hotărârii
atacate se va face sub cel de al doilea element respectiv cel al previzibilităţii
actului normativ.
Previzibilitatea legii are
în vedere cerinţa ca actul normativ ori dispoziţiile acestuia să fie redactate
cu suficientă claritate astfel încât persoana care intră sub incidenţa normei,
chiar apelând la consultanţă de specialitate, să poată să-şi regleze şi
adapteze conduita astfel încât să nu contravină normelor stipulate.
Din această perspectivăşi
cu utilizarea elementelor contravenţiei trecute în revistăşi de dispoziţiile
art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Curtea reţine că textul analizat nu este
deficitar redactat.
Dincolo de o anumită
formulare generică specificul contravenţiei impune analiza în concret a trăsăturilor
ei caracteristice pentru determinarea acestei fapte socialmente periculoase.
De aceea, în activitatea de
prevenire, constatare şi sancţionare a contravenţiilor, o importanţă deosebită
o are necesitatea analizării fiecărei fapte în parte, în sensul de a vedea dacă
sunt întrunite sau nu elementele constitutive ale unei anumite contravenţii,
respectiv trăsăturile specifice privind obiectul, latura obiectivă, subiectul şi
latura subiectivă.
Sub aspectul obiectului
contravenţiei se are în vede relaţia – bunul, interesul, valoarea socială
căreia fapta îi aduce atingerea sau o pune în pericol.
Obiectul juridic al
acesteia este reprezentat, de relaţiile sociale ocrotite prin norme de drept cu
caracter administrativ.
În speţă, rezultă foarte
clar că obiectul contravenţiei este legat de relaţiile sociale de protejare a
domeniului public sau privat al statului şi al amenajărilor acestuia aşa cum
reiese din partea introductivă a art. 7 din HCL Cluj-Napoca.
Prin latura obiectivă a
contravenţiei se înţelege fapta propriu – zisă, adică un complex de elemente
obiective şi anume: acţiunea sau inacţiunea, respectiv de a face ceva care este
oprit de lege sau a nu face ceva ceea ce este cerut imperativ printr-o normă
legală, apoi intră în analiză urmarea socialmente periculoasă, respectiv
rezultatul produs sau pe care l-ar produce fapta în mod obiectiv precum şi modul
ori mijloacele folosite la comiterea faptei, timpul şi locul unde se săvârşeşte
fapta.
În speţă, sub aspectul
laturii obiective se reţine că norma arată clar că este vorba despre o inacţiune
a subiectului de drept, respectiv fapta de a nu lua măsurile de conservare şi
reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate. Altfel spus, prin actele
normative menţionate în formula introductivă a actului normativ analizat sunt
enumerate o serie de acte normative de rang superior care impun o conduită în
sensul obligativităţii subiectelor de drept vizate de a întreprinde măsuri de
conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate.
Semnificativ
în acest sens sunt obligaţiile impuse de OG nr. 21/2002 privind gospodărirea
localităţilor urbane şi rurale. Aşa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 1
această ordonanţa stabileşte obligaţiile şi răspunderile care revin autorităţilor
administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici şi
cetăţenilor pentru buna gospodărire a localităţilor, pentru instaurarea unui
climat de ordine şi curăţenie pe teritoriul acestora.
Cât priveşte analiza în
concret a acestei element aceasta întrece examinarea de faţă, competenţa aparţinând
instanţei de contencios contravenţional.
Subiectul contravenţiei
este persoana care a conceput şi săvârşit în mod direct, fapta. Pentru ca o
persoană să poată fi subiect al unei contravenţii trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: vârstă, adică să aibă împliniţi 14 ani; responsabilitate, adică să
aibă capacitatea de a înţelege, de a judeca caracterul faptei şi de a prevedea
urmările acesteia, precum şi capacitatea de a voi, de a se conduce şi a fi stăpân
pe faptele sale; libertate de hotărâre şi acţiune, adică posibilitatea de a hotărî
liber, după voinţa sa, neconstrâns din afarăşi posibilitatea de a acţiona
potrivit voinţei proprii.
În cazul unor anumite
contravenţii, se cere ca subiectul (autorul) să aibă anumite calităţi.
În conţinutul normei
analizate, rezultă că subiectul activ al contravenţiei poate fi orice persoană
fizică sau juridică.
Concretizarea şi
identificarea subiectului se face în concret de agentul constatator prin actul
de constatare şi sancţionare a contravenţiei, deci o atare analiză în concret
revine instanţei de contencios contravenţional.
Prin latura subiectivă a
contravenţiei se înţelege o anumită atitudine psihică a contravenientului faţă
de faptăşi urmările ei.
Atitudinea psihică este
formată din stări afective, cum sunt: motivele sau mobilurile care determină
comiterea faptei; stări intelective, cum este atitudinea cunoştinţei faţă de
faptă, adică vinovăţia; stări volitive, cum este voinţa de a săvârşi fapta şi
scopul. Aceste stări psihice determină hotărârea de comitere şi însoţesc fapta
contravenţionalăşi urmărirea ei.
Ca element al laturii
subiective, prin voinţa de a săvârşi contravenţia se înţelege că făptuitorul
din iniţiativa sa proprie şi neconstrâns de nimeni a trecut la comiterea
ei.
Acest element este prezumat
în conţinutul contravenţiei, căci numai faptele ilicite contravenţionale sunt
supuse sancţiunii amenzii.
Pe cale de consecinţă, din
analiza textului normativ nu rezultă că acesta ar fi fost redactat deficitar
cel puţin din perspectiva unei analize generale cu trimitere la actele
normative în baza căruia a fost elaborat.
Analiza efectelor concrete şi
aplicative ale textului, excede analiza excepţiei de nelegalitate aşa cum s-a
mai relevat în precedent.
Din această perspectivă, Curtea reţine că este dat ca fondat
motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă de
la 1865, aplicabil în cauză prin prisma efectelor art. 3 alin. 1 din Legea nr.
76/2012, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat
cu art. 312 C.pr.cvi. recursul va fi admis cu consecinţa modificării în tot a
sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor
art. 7, pct. 5 HCL Cluj-Napoca nr. 191/2009, invocată de petenta B.S.
| 
