avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Dreptul magistratului de a cere verificarea legalităţii rezoluţiei de clasare, dispusă de comisia de disciplină, pentru alte motive decât cele ce ţin de soluţia adoptată

Temei de drept: Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Adoptarea, de către comisia de disciplină, a soluţiei de clasare a lucrării, nu împiedică pe magistratul ce a făcut obiectul verificării să solicite instanţei de contencios administrativ, verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei date, atunci când în cuprinsul acesteia a fost reţinută o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii, de natură a afecta, chiar şi în mod indirect, imaginea profesională a magistratului, din moment ce aceasta face parte integrantă din actul contestat.

Decizia civilă nr. 58/CA/20.02.2012

Reclamanta X. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o contestaţie îndreptată împotriva Rezoluţiei din 25.05.2011, dată de Comisia de disciplină - Secţia pentru procurori, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu ocazia soluţionării lucrării nr. 31/CDP/2011, prin care s-a solicitat anularea constatării Comisiei de disciplină - Secţia pentru procurori, exprimată în cuprinsul Rezoluţiei din 25.05.2011, motivat de posibilele urmări negative ale acesteia asupra carierei sale profesionale.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetentei materiale a instanţei sesizate, precum şi excepţia lipsei procedurii prealabile, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind inadmisibilă.

Prin decizia nr. 5483/18.11.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Iaşi.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut că reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 1754/C/2004, emis de ministrul justiţiei, în funcţia de procuror în Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi, şi că anterior acestei date ea şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, unde a fost delegată, printre altele, să supravegheze urmărirea penală în dosarul nr. 1033/P/2004, ce avea ca obiect verificarea efectuata de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi - Serviciul de Investigare a Fraudelor cu privire la modul de derulare a unor contracte de către reprezentanţii S.C. „Y." SRL.

Curtea a reţinut că în cursul anului 2010, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat efectuarea unui control la parchete, cu privire la motivele nesoluţionării unor dosare penale, până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, că sesizarea a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. 2422/IJ/746/SIP/2010, şi că, urmare verificărilor prealabile, s-a constatat, printre altele, că prin rezoluţia nr. 1033/P/2004/12.11.2009, procurorul-şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor C.C. şi A.D.

Referitor la acest dosar a mai reţinut Comisia de disciplină pentru procurori că, iniţial, cauza s-a aflat în supravegherea procurorului X., respectiv de la data de 25.06.2004 până la data de 16.08.2007, că de la această dată supravegherea cauzei a fost efectuată de procurorul Z., că - după promovarea acestui procuror - supravegherea cauzei a fost făcută de procurorul- şef de secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi că la data de 12.11.2009, la dosarul nr. 1033/P/2005 a fost conexat dosarul nr. 1506/P/2005 şi a fost dispusă soluţia de scoatere de sub urmărire penală menţionată.

În ceea ce priveşte împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzuta de art. 6 din Legea nr. 241/2005, s-a constatat că aceasta s-a împlinit în luna septembrie 2007, deci în perioada în care dosarul s-a aflat în supravegherea procurorului X., apreciindu-se că din punct de vedere disciplinar nu poate fi pusă în discuţie activitatea procurorilor X. şi Z., în ceea ce priveşte neexercitarea unei supravegheri a cercetărilor penale, având în vedere perioada în care aceştia au realizat supravegherea în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie de a exercita acţiunea disciplinară pentru abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit. h) din Legea nr.303/ 2004.

Constatând că în aceste condiţii, nu poate fi reţinută o eventuală comitere a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, faţă de procurorul X., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie al dreptului de exercitare a acţiunii disciplinare, Comisia de disciplină pentru procurori, prin rezoluţia din 25.05.2011, dată în dosarul nr. 31/CDP/2011, a dispus clasarea lucrării privind pe procurorul X., sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, soluţie ce a fost comunicată procurorului- şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data de 3.06.2011, care, la rândul său, a comunicat un exemplar al rezoluţiei menţionate procurorului în cauză, sub semnătură, la data de 07.06.2011.

Luând cunoştinţă de conţinutul rezoluţiei menţionate, X. s-a adresat Comisiei de disciplină pentru procurori, solicitând îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul rezoluţiei; după ce, în prealabil, se adresase vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, în aceeaşi problemă.

Urmare acestei plângeri, Comisia de disciplină pentru procurori a comunicat petentei, prin adresa nr. 31/CDP/2011/2011, că menţiunile din cuprinsul rezoluţiei de clasare privind supravegherea cercetărilor penale realizate în dosarul nr. 1033/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au avut ca suport probator Registrul de evidenţa al cauzelor penale din anul 2004, din care rezultă că supravegherea cercetărilor în dosarul menţionat a fost exercitată de procurorul X., până la data de 16.08.2007, că verificările prealabile întreprinse de către inspectorul judiciar desemnat au avut în vedere examinarea datelor din dosarele penale precum şi a evidenţelor parchetului referitoare la acestea, că în aceste condiţii, împrejurarea invocată în prezentul memoriu, privind numirea, începând cu data de 20.08.2004, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu a fost cunoscută de inspectorul judiciar, neconcordanţa relevată datorându-se exclusiv unor menţiuni deficitare şi incomplete din cuprinsul registrului penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi că, întrucât susţinerile petentei vizează fondul cauzei, ele nu pot forma obiectul unei îndreptări de eroare materială, rezoluţia Comisiei de disciplină, prin care s-a dispus clasarea, putând fi contestată potrivit Legii nr. 554/2004.

Primind soluţia ce s-a dat plângerii sale, reclamanta a promovat acţiune, în procedura prevăzută de Legea contenciosului administrativ.

Examinând, cu prioritate, excepţia ce s-a ridicat de pârât, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ individual emis.

S-a mai constatat că reclamanta s-a adresat Comisiei de disciplină a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 8.06.2011, solicitând îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul Rezoluţiei din 25.05.2011, în sensul de a se prevedea ca dată până la care dosarul s-a aflat în supravegherea sa 19.08.2004 şi înlăturarea numelui său din pagina 13 aliniat 3 şi 4 şi respectiv din pagina 49 pct. 1 şi că, la această cerere autoritatea publică sesizată a răspuns prin adresa nr. 31/CDP/2011, în sensul că susţinerile petentei vizează fondul cauzei şi nu pot forma obiectul unei îndreptări de eroare materială.

Raportat la această situaţie de fapt, Curtea a considerat că solicitarea din data de 8.06.2011, respinsă în mod explicit prin adresa nr. 31/CDP/2011, are semnificaţia şi valoarea unei plângeri prealabile, în sensul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât, chiar dacă petenta nu a folosit termenul de „revocare", utilizat de legiuitor, este evident că, prin respectiva cerere, cea în cauză a înţeles să conteste constatările şi concluziile consemnate în cuprinsul rezoluţiei din 25.05.2011, în partea referitoare la dosarul nr. 1033/P/2004, ce a făcut obiectul verificării efectuate de Inspecţia Judiciară, cerând, într-o manieră personală, restabilirea adevărului, în ceea ce o priveşte, afirmând în mod explicit că îndreptarea erorii materiale este deosebit de importantă, întrucât nu există temeiuri a se constata că s-a împlinit termenul de prescripţie al dreptului de a exercita acţiunea disciplinară împotriva sa, în această modalitate se elimină posibilitatea promovării unei eventuale acţiuni civile împotriva sa, iar Rezoluţia din 25.05.2011 a Comisiei de disciplină nu ar mai putea avea urmări asupra carierei sale profesionale.

În acest context, instanţa a apreciat că lipsa de acurateţe a termenilor ce au fost folosiţi de reclamantă, în cuprinsul petiţie sale din 8.06.2011, nu poate să aibă vreo consecinţă juridică, sub aspectul îndeplinirii de aceasta a condiţiei cerute pentru sesizarea instanţei, de prevederile art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât legiuitorul nu impune nici un fel de condiţii în ceea ce priveşte denumirea sau conţinutul plângerii, pe care cel ce se consideră vătămat este obligat să o adreseze organului emitent al actului administrativ contestat, şi nici sancţiuni de ordin procedural, în ipoteza utilizării unor termeni improprii, a insuficientei clarificări a finalităţii urmărite, ori a unei neargumentării atotcuprinzătoare a petiţiei.

În legătură cu aceste aspecte de ordin strict formal, Curtea a constatat că principalul scop pentru care legiuitorul a instituit obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile a fost acela de a se da posibilitatea organului emitent a actului de autoritate contestat să-şi repare eventuale greşeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, şi nu de a obstacula realizarea dreptului constituţional referitor la liberul acces la justiţie.

Cum reclamanta a sesizat în scris, că situaţia de fapt reţinută, în ceea ce o priveşte, precum şi concluziile ce s-au tras din aceasta, nu corespund adevărului şi sunt de natură să-i afecteze imaginea profesională, iar autoritatea emitentă actului contestat confirmă, prin scrisoarea de răspuns la acea petiţie, că situaţia negativă semnalată se datorează exclusiv unor menţiuni deficitare şi incomplete din cuprinsul registrului penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, fără a face însă şi cuvenitele rectificări, Curtea a considerat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi că sesizarea instanţei s-a făcut în condiţii regulamentare, drept pentru care excepţia ridicată de pârât a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a apreciat că Rezoluţia din 25.05.2011, dată de Comisia de disciplină pentru procurori, are valoarea şi semnificaţia unui act administrativ individual, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. l) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi că dreptul celui ce se consideră vătămat în interesele sale legitime, prin emiterea acestui act de autoritate, de a cere anularea lui, este consacrat prin art. 46 alin. 13 din Legea nr. 317/2004, drept ce subzistă independent de soluţia de clasare a lucrării, ce s-a adoptat în finalul actului.

Considerând legitim demersul judiciar iniţiat de reclamantă, dat fiind faptul că acesta este rezultatul refuzului explicit al autorităţii sesizate de a da eficienţă propriilor sale constatări menţionate în adresa de răspuns, Curtea a apreciat că verificarea legalităţii rezoluţiei date în dosarul nr. 31/CDP/2011 nu se poate face doar prin prisma soluţiei finale ce s-a adoptat şi anume aceea a clasării lucrării, ci şi în funcţie de celelalte constatări şi concluzii ce au stat la baza soluţiei de clasare, evidenţiate în cuprinsul actului de autoritate contestat, având în vedere că şi considerentele ce au stat la baza măsurii luate fac parte integrantă din actul administrativ contestat.

Din această perspectivă, Curtea a apreciat că reclamanta face dovada existenţei unui interes legitim personal în accepţiunea dată acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea nr. 554/2004, din moment ce în considerentele rezoluţiei a cărei anulare se cere s-a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 s-a împlinit în perioada în care dosarul s-a aflat în supravegherea procurorului X. şi că, din punct de vedere disciplinar, activitatea acesteia decurgând din neexercitarea unei supravegheri a cercetărilor penale, nu poate fi sancţionată corespunzător, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a exercita acţiunea disciplinară pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 alin. h) din Legea nr.303/2004.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că deşi constatarea abaterii nu a fost urmată de o sancţiune disciplinară corespunzătoare, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, în care această măsură putea fi luată, faptul reţinerii împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada în care dosarul s-a aflat în supravegherea procurorului X. şi al imposibilităţii de a o sancţiona disciplinar, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a exercita acţiunea disciplinară împotriva celei în cauză, este da natură să afecteze - necontând dacă într-o mai mare sau mai mică măsură - imaginea profesională a reclamantei, precum şi dreptul ei la carieră, întrucât nu se poate exclude ipoteza ca într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, această conduită, presupus culpabilă, să cântărească în luarea unei decizii administrative, în ceea ce o priveşte pe cea în cauză.

Pe cale de consecinţă, constatând că nu se poate păstra un act administrativ în care se fac referiri critice cu privire la conduita profesională a unui magistrat, doar pentru că soluţia finală de clasare a lucrării nu are efecte directe şi imediate asupra carierei acestuia, în condiţiile în care însăşi autoritatea emitentă a actului recunoaşte, în mod explicit că cele reţinute în sarcina procurorului de caz ca fiind o culpă profesională, este rezultatul exclusiv al unor menţiuni deficitare şi incomplete din cuprinsul registrului penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Curtea a apreciat că reclamanta este în drept să ceară anularea acelei părţi din rezoluţia dată de Comisia de disciplină pentru procurori, la data de 25.05.2011, prin care se reţine că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlini în perioada în care dosarul s-a aflat în supravegherea procurorului X. şi că, pentru neexercitarea unei supravegheri a cercetărilor penale, nu se pot lua măsuri disciplinare, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a exercita acţiunea disciplinară pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis acţiunea reclamantei, în sensul că a anulat constatările şi concluziile consemnate în rezoluţia dată de Comisia de disciplină pentru procurori în dosarul nr. 31/CDP/2011, în partea ce îl priveşte pe procurorul X.