Dreptul magistratului de a cere verificarea legalităţii rezoluţiei de clasare, dispusă de comisia de disciplină, pentru alte motive decât cele ce ţin de soluţia adoptată
Temei de drept: Legea nr. 317/2004 privind Consiliul
Superior al Magistraturii
Adoptarea, de către comisia de
disciplină, a soluţiei de clasare a lucrării, nu împiedică pe magistratul ce a
făcut obiectul verificării să solicite instanţei de contencios administrativ,
verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei date, atunci când în
cuprinsul acesteia a fost reţinută o situaţie de fapt care nu corespunde
realităţii, de natură a afecta, chiar şi în mod indirect, imaginea profesională
a magistratului, din moment ce aceasta face parte integrantă din actul
contestat.
Decizia civilă nr. 58/CA/20.02.2012
Reclamanta X. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, cu o contestaţie îndreptată împotriva Rezoluţiei din 25.05.2011, dată
de Comisia de disciplină - Secţia pentru procurori, din cadrul Consiliului
Superior al Magistraturii, cu ocazia soluţionării lucrării nr. 31/CDP/2011,
prin care s-a solicitat anularea constatării Comisiei de disciplină - Secţia
pentru procurori, exprimată în cuprinsul Rezoluţiei din 25.05.2011, motivat de
posibilele urmări negative ale acesteia asupra carierei sale profesionale.
Consiliul Superior al Magistraturii, prin
întâmpinare, a invocat excepţia necompetentei materiale a instanţei sesizate,
precum şi excepţia lipsei procedurii prealabile, solicitând respingerea cererii
de chemare în judecată, ca fiind inadmisibilă.
Prin decizia nr. 5483/18.11.2011, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, la
Curtea de Apel Iaşi.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului,
Curtea a reţinut că reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 1754/C/2004, emis
de ministrul justiţiei, în funcţia de procuror în Parchetul Naţional
Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi, şi că anterior acestei date ea şi-a
desfăşurat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, unde
a fost delegată, printre altele, să supravegheze urmărirea penală în dosarul
nr. 1033/P/2004, ce avea ca obiect verificarea efectuata de Inspectoratul de
Poliţie al Judeţului Iaşi - Serviciul de Investigare a Fraudelor cu privire la
modul de derulare a unor contracte de către reprezentanţii S.C. „Y." SRL.
Curtea a reţinut că în cursul anului 2010,
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a solicitat efectuarea unui control la parchete, cu privire la
motivele nesoluţionării unor dosare penale, până la împlinirea termenului de
prescripţie a răspunderii penale, că sesizarea a fost înregistrată la Inspecţia
Judiciară sub nr. 2422/IJ/746/SIP/2010, şi că, urmare verificărilor prealabile,
s-a constatat, printre altele, că prin rezoluţia nr. 1033/P/2004/12.11.2009,
procurorul-şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus scoaterea de sub urmărire
penală a învinuiţilor C.C. şi A.D.
Referitor la acest dosar a mai reţinut Comisia de
disciplină pentru procurori că, iniţial, cauza s-a aflat în supravegherea
procurorului X., respectiv de la data de 25.06.2004 până la data de 16.08.2007,
că de la această dată supravegherea cauzei a fost efectuată de procurorul Z.,
că - după promovarea acestui procuror - supravegherea cauzei a fost făcută de
procurorul- şef de secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Iaşi şi că la data de 12.11.2009, la dosarul nr. 1033/P/2005 a fost
conexat dosarul nr. 1506/P/2005 şi a fost dispusă soluţia de scoatere de sub
urmărire penală menţionată.
În ceea ce priveşte împlinirea termenului de
prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzuta de art. 6 din
Legea nr. 241/2005, s-a constatat că aceasta s-a împlinit în luna septembrie
2007, deci în perioada în care dosarul s-a aflat în supravegherea procurorului
X., apreciindu-se că din punct de vedere disciplinar nu poate fi pusă în
discuţie activitatea procurorilor X. şi Z., în ceea ce priveşte neexercitarea
unei supravegheri a cercetărilor penale, având în vedere perioada în care
aceştia au realizat supravegherea în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie
de a exercita acţiunea disciplinară pentru abaterea disciplinară prevăzută de
art.99 lit. h) din Legea nr.303/ 2004.
Constatând că în aceste condiţii, nu poate fi
reţinută o eventuală comitere a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.
h) din Legea nr. 303/2004, faţă de procurorul X., întrucât s-a împlinit
termenul de prescripţie al dreptului de exercitare a acţiunii disciplinare,
Comisia de disciplină pentru procurori, prin rezoluţia din 25.05.2011, dată în
dosarul nr. 31/CDP/2011, a dispus clasarea lucrării privind pe procurorul X.,
sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din
Legea nr. 303/2004, soluţie ce a fost comunicată procurorului- şef al Direcţiei
Naţionale Anticorupţie, la data de 3.06.2011, care, la rândul său, a comunicat
un exemplar al rezoluţiei menţionate procurorului în cauză, sub semnătură, la
data de 07.06.2011.
Luând cunoştinţă de conţinutul rezoluţiei
menţionate, X. s-a adresat Comisiei de disciplină pentru procurori, solicitând
îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul rezoluţiei; după ce, în
prealabil, se adresase vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii,
în aceeaşi problemă.
Urmare acestei plângeri, Comisia de disciplină
pentru procurori a comunicat petentei, prin adresa nr. 31/CDP/2011/2011, că
menţiunile din cuprinsul rezoluţiei de clasare privind supravegherea
cercetărilor penale realizate în dosarul nr. 1033/P/2004 al Parchetului de pe
lângă Tribunalul Iaşi au avut ca suport probator Registrul de evidenţa al
cauzelor penale din anul 2004, din care rezultă că supravegherea cercetărilor
în dosarul menţionat a fost exercitată de procurorul X., până la data de
16.08.2007, că verificările prealabile întreprinse de către inspectorul
judiciar desemnat au avut în vedere examinarea datelor din dosarele penale
precum şi a evidenţelor parchetului referitoare la acestea, că în aceste
condiţii, împrejurarea invocată în prezentul memoriu, privind numirea, începând
cu data de 20.08.2004, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu a fost cunoscută
de inspectorul judiciar, neconcordanţa relevată datorându-se exclusiv unor
menţiuni deficitare şi incomplete din cuprinsul registrului penal al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi că, întrucât susţinerile petentei
vizează fondul cauzei, ele nu pot forma obiectul unei îndreptări de eroare
materială, rezoluţia Comisiei de disciplină, prin care s-a dispus clasarea,
putând fi contestată potrivit Legii nr. 554/2004.
Primind soluţia ce s-a dat plângerii sale,
reclamanta a promovat acţiune, în procedura prevăzută de Legea contenciosului
administrativ.
Examinând, cu prioritate, excepţia ce s-a ridicat de
pârât, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea
nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ
persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes
legitim trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea, în tot sau
în parte, a actului administrativ individual emis.
S-a mai constatat că reclamanta s-a adresat Comisiei
de disciplină a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii, la data de 8.06.2011, solicitând îndreptarea erorii materiale
strecurată în cuprinsul Rezoluţiei din 25.05.2011, în sensul de a se prevedea
ca dată până la care dosarul s-a aflat în supravegherea sa 19.08.2004 şi
înlăturarea numelui său din pagina 13 aliniat 3 şi 4 şi respectiv din pagina 49
pct. 1 şi că, la această cerere autoritatea publică sesizată a răspuns prin
adresa nr. 31/CDP/2011, în sensul că susţinerile petentei vizează fondul cauzei
şi nu pot forma obiectul unei îndreptări de eroare materială.
Raportat la această situaţie de fapt, Curtea a
considerat că solicitarea din data de 8.06.2011, respinsă în mod explicit prin
adresa nr. 31/CDP/2011, are semnificaţia şi valoarea unei plângeri prealabile,
în sensul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât, chiar dacă petenta
nu a folosit termenul de „revocare", utilizat de legiuitor, este evident
că, prin respectiva cerere, cea în cauză a înţeles să conteste constatările şi
concluziile consemnate în cuprinsul rezoluţiei din 25.05.2011, în partea
referitoare la dosarul nr. 1033/P/2004, ce a făcut obiectul verificării
efectuate de Inspecţia Judiciară, cerând, într-o manieră personală,
restabilirea adevărului, în ceea ce o priveşte, afirmând în mod explicit că
îndreptarea erorii materiale este deosebit de importantă, întrucât nu există
temeiuri a se constata că s-a împlinit termenul de prescripţie al dreptului de
a exercita acţiunea disciplinară împotriva sa, în această modalitate se elimină
posibilitatea promovării unei eventuale acţiuni civile împotriva sa, iar
Rezoluţia din 25.05.2011 a Comisiei de disciplină nu ar mai putea avea urmări
asupra carierei sale profesionale.
În acest context, instanţa a apreciat că lipsa de
acurateţe a termenilor ce au fost folosiţi de reclamantă, în cuprinsul petiţie
sale din 8.06.2011, nu poate să aibă vreo consecinţă juridică, sub aspectul
îndeplinirii de aceasta a condiţiei cerute pentru sesizarea instanţei, de
prevederile art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât legiuitorul
nu impune nici un fel de condiţii în ceea ce priveşte denumirea sau conţinutul
plângerii, pe care cel ce se consideră vătămat este obligat să o adreseze
organului emitent al actului administrativ contestat, şi nici sancţiuni de
ordin procedural, în ipoteza utilizării unor termeni improprii, a insuficientei
clarificări a finalităţii urmărite, ori a unei neargumentării atotcuprinzătoare
a petiţiei.
În legătură cu aceste aspecte de ordin strict formal,
Curtea a constatat că principalul scop pentru care legiuitorul a instituit
obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile a fost acela de a se da
posibilitatea organului emitent a actului de autoritate contestat să-şi repare
eventuale greşeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a
legalităţii, şi nu de a obstacula realizarea dreptului constituţional referitor
la liberul acces la justiţie.
Cum reclamanta a sesizat în scris, că situaţia de
fapt reţinută, în ceea ce o priveşte, precum şi concluziile ce s-au tras din
aceasta, nu corespund adevărului şi sunt de natură să-i afecteze imaginea
profesională, iar autoritatea emitentă actului contestat confirmă, prin
scrisoarea de răspuns la acea petiţie, că situaţia negativă semnalată se datorează
exclusiv unor menţiuni deficitare şi incomplete din cuprinsul registrului penal
al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, fără a face însă şi cuvenitele
rectificări, Curtea a considerat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia
prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi că sesizarea instanţei
s-a făcut în condiţii regulamentare, drept pentru care excepţia ridicată de
pârât a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a apreciat
că Rezoluţia din 25.05.2011, dată de Comisia de disciplină pentru procurori,
are valoarea şi semnificaţia unui act administrativ individual, în sensul dat
acestui termen de art. 2 alin. l) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi că dreptul
celui ce se consideră vătămat în interesele sale legitime, prin emiterea
acestui act de autoritate, de a cere anularea lui, este consacrat prin art. 46
alin. 13 din Legea nr. 317/2004, drept ce subzistă independent de soluţia de
clasare a lucrării, ce s-a adoptat în finalul actului.
Considerând legitim demersul judiciar iniţiat de
reclamantă, dat fiind faptul că acesta este rezultatul refuzului explicit al
autorităţii sesizate de a da eficienţă propriilor sale constatări menţionate în
adresa de răspuns, Curtea a apreciat că verificarea legalităţii rezoluţiei date
în dosarul nr. 31/CDP/2011 nu se poate face doar prin prisma soluţiei finale ce
s-a adoptat şi anume aceea a clasării lucrării, ci şi în funcţie de celelalte
constatări şi concluzii ce au stat la baza soluţiei de clasare, evidenţiate în
cuprinsul actului de autoritate contestat, având în vedere că şi considerentele
ce au stat la baza măsurii luate fac parte integrantă din actul administrativ
contestat.
Din această perspectivă, Curtea a apreciat că
reclamanta face dovada existenţei unui interes legitim personal în accepţiunea
dată acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea nr. 554/2004, din
moment ce în considerentele rezoluţiei a cărei anulare se cere s-a reţinut că
termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de
art. 6 din Legea nr. 241/2005 s-a împlinit în perioada în care dosarul s-a
aflat în supravegherea procurorului X. şi că, din punct de vedere disciplinar,
activitatea acesteia decurgând din neexercitarea unei supravegheri a cercetărilor
penale, nu poate fi sancţionată corespunzător, întrucât s-a împlinit termenul
de prescripţie a dreptului de a exercita acţiunea disciplinară pentru abaterea
disciplinară prevăzută de art. 99 alin. h) din Legea nr.303/2004.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că deşi
constatarea abaterii nu a fost urmată de o sancţiune disciplinară
corespunzătoare, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, în care
această măsură putea fi luată, faptul reţinerii împlinirii termenului de
prescripţie a răspunderii penale în perioada în care dosarul s-a aflat în
supravegherea procurorului X. şi al imposibilităţii de a o sancţiona
disciplinar, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a
exercita acţiunea disciplinară împotriva celei în cauză, este da natură să
afecteze - necontând dacă într-o mai mare sau mai mică măsură - imaginea
profesională a reclamantei, precum şi dreptul ei la carieră, întrucât nu se
poate exclude ipoteza ca într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat,
această conduită, presupus culpabilă, să cântărească în luarea unei decizii
administrative, în ceea ce o priveşte pe cea în cauză.
Pe cale de consecinţă, constatând că nu se poate
păstra un act administrativ în care se fac referiri critice cu privire la
conduita profesională a unui magistrat, doar pentru că soluţia finală de
clasare a lucrării nu are efecte directe şi imediate asupra carierei acestuia,
în condiţiile în care însăşi autoritatea emitentă a actului recunoaşte, în mod
explicit că cele reţinute în sarcina procurorului de caz ca fiind o culpă
profesională, este rezultatul exclusiv al unor menţiuni deficitare şi
incomplete din cuprinsul registrului penal al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Iaşi, Curtea a apreciat că reclamanta este în drept să ceară
anularea acelei părţi din rezoluţia dată de Comisia de disciplină pentru
procurori, la data de 25.05.2011, prin care se reţine că termenul de
prescripţie a răspunderii penale s-a împlini în perioada în care dosarul s-a
aflat în supravegherea procurorului X. şi că, pentru neexercitarea unei
supravegheri a cercetărilor penale, nu se pot lua măsuri disciplinare, întrucât
s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a exercita acţiunea
disciplinară pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din
Legea nr. 303/2004.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor
art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis acţiunea reclamantei, în sensul
că a anulat constatările şi concluziile consemnate în rezoluţia dată de Comisia
de disciplină pentru procurori în dosarul nr. 31/CDP/2011, în partea ce îl
priveşte pe procurorul X. |