avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Drept la apărare. Încălcare. Casare cu trimitere
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 3490 din 16 septembrie 2013
Prin cererea lui, reclamantul B.V. a solicitat instanţei anularea avizului comisiei superioare nr. 164 din 15.03.2012 emis de pârâtul I.N.E.M.R.C.M. şi a deciziei nr. 15006 din 21.12.2012 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
Prin sentinţa civilă nr. 1882/08.04.2013 a Tribunalului Sălaj, […], s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice, excepţie invocată de către pârâtă.
S-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului B.V. faţă de pârâtul Ministerul Sănătăţii.
S-a respins ca nefondată acţiunea precizată a reclamantului B.V. împotriva pârâţilor Casa Naţională de Pensii Publice şi Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă pentru anularea avizului comisiei superioare nr. 164/15.03.2012, emis de pârâtul I.N.E.M.R.C.M. şi a deciziei nr. 15006 din 21.12.2012 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. S-a stabilit onorariu definitiv pentru avocatul din oficiu, avocat B.A. în sumă de 300 lei, avansat din fondul statului către Baroul de Avocaţi Sălaj.
Soluţia menţionată a avut la bază următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi art. 2 alin. 3 din H.G. nr. 118/2012, „C.N.P.P. are în subordine Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, denumit în continuare INEMRCM, care este instituţie publică cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică. În subordinea INEMRCM se înfiinţează centre regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă”.
În această situaţie, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice, deoarece pârâtul INEMRCM se află în subordinea directă a acesteia.
În baza art. 246 C.pr.civ. instanţa a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului B.V. împotriva pârâtului Ministerul Sănătăţii, făcută verbal în faţa instanţei de judecată în şedinţa publică din 18.03.2013.
De asemenea, tribunalul s-a raportat la procedura stabilită prin prevederile art. 71 al. 1-9 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sens în care a reţinut că prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 12364 din 10.10.2012 emis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Sălaj, s-a stabilit că reclamantul B.V. nu se încadrează în gradul de handicap uşor.
Prin avizul nr. 164 din 15.03.2012 emis de Comisia Superioară din cadrul pârâtului I.N.E.M.R.C.M. s-a stabilit că se menţin concluziile internării din perioada 21-24.02.2012 din INEMRCM privind deficienţa funcţională, incapacitatea adaptativă şi incapacitatea de muncă, concluziile fiind bazate pe rezultatele investigaţiilor efectuate conform protocolului de diagnostic, în concordanţă cu HG 155/2011.
Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul M.M.F.P.S. a emis decizia nr. 15006 din 21.12.2012 prin care a respins contestaţia nr. 129716 din 24.10.2012 împotriva certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap nr. 12364 din 10.10.2012 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sălaj, motivat de faptul că, au fost respectate criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 CAP. 7.I.
În conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, modificată şi completată I.N.E.M.R.C.M. poate convoca persoanele convocate pe motiv de invaliditate, concluziile expertizării fiind obligatorii în privinţa stabilirii, după caz, a menţinerii în acelaşi grad de invaliditate, încadrării în alt grad de invaliditate sau redobândirii capacităţii de muncă.
Prevederile Legii nr. 263/2010 sunt completate din punct de vedere metodologic prin dispoziţiile art. 7¹ alin. 1 lit. c, alin. 2 şi alin. 4 respectiv art. 8 lit. d¹ din anexa la H.G. nr. 1229/2005, modificată şi completată, care stabilesc competenţa intimatului INEMRCM prin comisiile sale de avizare şi control de a convoca pensionarii de invaliditate supuşi revizuirii medicale, explorărilor funcţionale şi investigaţiilor de laborator necesare evaluării capacităţii de muncă. Urmare acestor investigaţii, comisiile de avizare şi control din cadrul intimatului emit decizii medicale asupra capacităţii de muncă.
Decizia asupra capacităţii de muncă a contestatorului nr. 437/24.02.2012 a fost emisă de Comisia de avizare şi control din cadrul intimatului INEMRCM în concordanţă cu competenţele sale legale prin dispoziţiile art. 7¹ alin. 1 lit. c şi alin. 4 din Anexa la H.G. nr. 1229/2005, modificată şi completată. Decizia respectă toate condiţiile cerute pentru validitatea sa, fiind întocmită în urma internării reclamantului la INEMRCM, în conformitate cu Criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradul I, II şi III de invaliditate, aprobate prin H.G. nr. 155/2011.
Având în vedere prevederile art. 78 alin. (6) din Legea nr. 263/2010 rap. la art. 7² alin. 2 lit. c din Anexa la H.G. nr. 1229/2005 şi art. 99 din H.G. nr. 257/2011, în urma contestaţiei formulate de reclamant, situaţia medicală a acestuia, întocmită în urma internării la INEMRCM, a fost reanalizat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din cadrul intimatului.
Prin intermediul Avizului nr. 164/15.03.2012 Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din cadrul intimatului INEMRCM s-a pronunţat în sensul menţinerii concluziilor medicale, care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 437/24.02.2012 adoptată de Comisia de avizare şi control care funcţionează în cadrul pârâtului.
Prin încheierea civilă din 04.03.2013 pronunţată de Tribunalul Sălaj în prezentul dosar, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar a reclamantului, motivat de lipsa de venituri a acestuia, acordându-i-se asistenţă avocaţială gratuită.
Instanţa a stabilit onorariu definitiv în sumă de 300 lei pentru apărătorul din oficiu, avocat B.A., care va fi avansat din fondul statului către Baroul de Avocaţi Sălaj.
În aceste circumstanţe acţiunea reclamantului apare ca nefondată, fiind respinsă în consecinţă de către instanţă.
Faţă de cele ce preced, instanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.V., solicitând admiterea acestuia.
În susţinere, reclamantul precizează că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu i s-a dat cuvântul asupra fondului cauzei.
De asemenea, menţionează că a depus la dosar acte medicale pe care le indică punctual, subliniind că acestea nu au fost însă avute în vedere de către prima instanţă, deşi erau de natură să infirme concluziile referitoare la capacitatea lui de muncă, sens în care apreciază că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei.
Consideră că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, câtă vreme avocatul desemnat din oficiu a studiat dosarul cu superficialitate, omiţând să facă vreo referire la actele medicale pe care acesta i le-a pus la dispoziţie. De asemenea, concluziile apărătorului din oficiu au constat doar într-o singură frază prin care a relatat că reclamantul recurent suferă de mai multe boli cronice nerecuperabile.
Intimatul pârât Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă ( INEMRCM ) a depus întâmpinare în data de 25.07.2013 (f. 24), prin care s-a opus admiterii recursului, precizând că a respectat toate dispoziţiile legale şi procedurale privitoare la stabilirea capacităţii de muncă a recurentului-reclamant.
În acest sens, se arată că decizia şi avizul care fac obiectul prezentului recurs au fost emise în condiţii de deplină legalitate şi în concordanţă cu diagnosticul din Foaia de observaţie de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă nr. 1389/2012, întocmită cu ocazia internării reclamantului la INEMRCM în intervalul 21.02.2012 - 24.02.2012. Documentaţia medicală a fost administrată ca probă cu înscrisuri în faţa instanţei de fond.
In conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, modificată şi completată, intimatul-pârât poate convoca persoanele pensionate pe motiv de invaliditate, concluziile expertizării fiind obligatorii în privinţa stabilirii, după caz, a menţinerii în acelaşi grad de invaliditate, încadrării în alt grad de invaliditate sau redobândirii capacităţii de muncă. Prevederile Legii nr. 263/2010 sunt completate din punct de vedere metodologic prin dispoziţiile art. 7* alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (4) respectiv art. 8 lit. d*) din Anexa la H.G. nr. 1229/2005, modificată şi completată, care stabilesc competenţa intimatului INEMRCM prin comisiile sale de avizare şi control de a convoca pensionarii de invaliditate supuşi revizuirii medicale în una dintre secţiile sale clinice, în vederea examinărilor medicale, explorărilor funcţionale şi investigaţiilor de laborator necesare evaluării capacităţii de muncă. Urmare acestor investigaţii, comisiile de avizare şi control din cadrul intimatului emit decizii medicale asupra capacităţii de muncă.
Decizia asupra capacităţii de muncă a recurentului - reclamant nr. 437/24.02.2012 a fost emisă de Comisia de avizare şi control din cadrul intimatului-pârât, în concordanţă cu competenţele sale legale stabilite prin dispoziţiile art. 7* alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Anexa la H.G. nr. 1229/2005, modificată şi completată. Decizia respectă toate condiţiile cerute pentru validitatea sa, fiind întocmită în urma internării reclamantului în INEMRCM, în conformitate cu Criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradul I, II şi III de invaliditate, aprobate prin H.G. nr. 155/2011.
Având în vedere prevederile art. 78 alin. (6) din Legea nr. 263/2010 rap. la art. 7^ alin. (2) lit. c) din Anexa la H.G. nr. 1229/2005 şi art. 99 din H.G. nr. 257/2011, în urma
contestaţiei formulate de recurentul-reclamant, situaţia medicală al acestuia, întocmită în urma internării la INEMRCM, a fost reanalizat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din cadrul intimatului-pârât. Prin intermediul Avizului nr. 164/15.03.2012, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din cadrul intimatului INEMRCM s-a pronunţat în sensul menţinerii concluziilor medicale care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 437/24.02.2012 adoptată de Comisia de avizare şi control a INEMRCM.
Afecţiunile documentate de recurentul-reclamant prin documentele administrate ca probe cu înscrisuri în faţa instanţei de fond nu modifică diagnosticul neinvalidant, stabilit în funcţie de Criteriile de expertiză medicală aprobate prin H.G. nr. 155/2011. Recurentul-reclamant nu a solicitat administrarea probei cu expertiza medicală în faţa instanţei de fond, construindu-şi acţiunea numai pe baza documentelor medicale menţionate mai sus, fără relevanţă în susţinerea obiectului acţiunii sale.
În drept, se invocă dispoziţiile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 263/2010 şi ale H.G. nr. 1229/2005.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
Recursul este fondat pentru cele ce succed:
Potrivit art. 24 din Constituţia României, dreptul la apărare este garantat, iar în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 15 din legea nr. 304/2004.
Pentru a da valoare acestui principiu şi în acord cu Directiva Consiliului uniunii Europene nr. 2003/8/CE, legiuitorul a instituit prin dispoziţiile art. 6 al. 1 lit. a OUG nr. 51/2008 ajutorul public judiciar sub forma plaţii onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu.
Potrivit art. 23 din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar sub forma asistenţei prin avocat se acordă conform prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, referitoare la asistenţa judiciară sau asistenţa judiciară gratuită.
Conform art. 2 al. 2 şi 5 din Legea nr. 51/1995, în exercitarea dreptului la apărare, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui pentru realizarea liberului acces la justiţie şi pentru un proces echitabil.
Reţinând normele legale evocate şi având în vedere documentaţia existentă la dosar, Curtea apreciază că în cauză nu se poate reţine că reclamantului recurent i-a fost respectat dreptul la apărare, respectiv că acesta ar fi beneficiat de un proces echitabil, câtă vreme avocatul desemnat din oficiu nu a acţionat în sensul apărării intereselor lui.
Reclamantului i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat şi i-a fost desemnat un apărător din oficiu, însă dreptul la apărare i-a fost prejudiciat, fiind golit practic de conţinut, concluzie justificată de lipsa exercitării oricăror mijloace juridice specifice în acest sens.
În concret, prin încheierea din 04.03.2013 reclamantului recurent i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat. La primul termen de judecată ce a urmat admiterii cererii de ajutor public judiciar, respectiv 18.03.2013 cauza a fost amânată pentru data de 08.04.2013 pentru a da posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să studieze dosarul.
În şedinţa publică din 08.04.2013, instanţa a constatat depunerea unor acte, respectiv a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive proprii, invocată de către Casa Naţională de Pensii Publice prin întâmpinare, excepţie cu privire la care reprezentanta reclamantului a solicitat respingerea.
Constatând că nu s-au formulat cereri în probaţiune, prima instanţa a acordat cuvântul în dezbateri, iar în cadrul acestora reprezentanta reclamantului s-a limitat a solicita „admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată în scris”.
Deşi în sarcina avocatului subzista obligaţia legală de a apăra interesele reclamantului, nu se poate reţine că acesta a acţionat în consecinţă. Astfel, avocatul nu a propus nicio probă, deşi în raportul de obiectul cauzei, documentaţia de la dosar şi susţinerile din întâmpinările depuse, era necesară formularea de cereri în acest sens.
De asemenea, concluziile formulate cu ocazia dezbaterilor au confirmat o manieră superficială de îndeplinire a obligaţiilor ce-i incumbau, în condiţiile în care apărătorul s-a limitat la a solicita admiterea acţiunii aşa cum aceasta a fost formulată.
Curtea concluzionează că judecarea la fondul cauzei s-a realizat cu încălcarea dreptului la apărare, calitatea serviciilor avocatului din oficiu afectând însăşi accesul la justiţie a reclamantului (cauza Airey contra Irlandei), în sensul art. 6 al. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că în baza art. 312 al. 1, 5 coroborat cu art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul şi va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Vor menţinute dispoziţiile instanţei privitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice şi la dispoziţia prin care a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului faţă de Ministerul Sănătăţii.
În rejudecare, în conformitate cu prevederile art. 316 Cod de procedură civilă, prima instanţă va pune în vedere avocatului desemnat din oficiu în primul ciclu procesual să îşi exprime poziţia procesuală cu privire la întâmpinările formulate în cauză de către instituţiile pârâte, să formuleze cereri în probaţiune, cu atât mai mult cu cât prin întâmpinarea depusă în recurs de către intimatul Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă (INEMRCM), se invocă omisiunea reclamantului de a solicita la fondul cauzei administrarea probei constând în expertiza medicală, precum şi să utilizeze toate instrumentele specifice, astfel încât calitatea serviciilor să răspundă cerinţelor impuse de legiuitor.
În virtutea rolului activ, prima instanţă va dispune administrarea tuturor probelor necesare pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, astfel încât să pronunţe o hotărâre legală şi temeinică. De asemenea, va veghea la modul în care avocatul desemnat din oficiu îşi duce la îndeplinire sarcinile şi, în măsura în care este sesizat sau carenţele serviciilor prestate de apărător sunt evidente, să procedeze fie la numirea unui alt avocat, fie să-l oblige pe cel deja numit să-şi îndeplinească obligaţiile.