Deducere TVA. Delegarea managementului unei societăţi comerciale

Deducere TVA. Delegarea managementului unei societăţi comerciale

Îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei de administrator reprezintă servicii destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale reclamantei, opinia contrară conducând la concluzia de neacceptat cum că, funcţia de administrator, respectiv managementul firmei, nu ar putea fi delegat unei societăţi specializate care, în schimbul unei remuneraţii, îşi asumă succesul ori răspunderea pentru insuccesul societăţii administrate.

Pentru delegarea managementului unei societăţii comerciale nu este necesar ca societatea care decide delegarea, să aibă înscris acest aspect în statutul său ca obiect de activitate, pentru a considera această acţiune ca privind operaţiunile sale taxabile, fiind greu de conceput ca o societate să aibă înscris ca obiect delegarea propriului management.

Prin cererea adresată Tribunalului Botoşani – Secţia Comercială, Contencios Administrativ şi Fiscal în data de 18.06.2010, reclamanta S.C. „D.” S.R.L. Dorohoi, jud. Botoşani în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene Botoşani a solicitat anularea Deciziei nr. 70/18.12.2009 şi a Deciziei de impunere nr. 341/12.10.2009, în ceea ce priveşte neacordarea dreptului de deducere pentru suma de 4.798 lei, aferentă indemnizaţia de administrator plătită către S.C. „C. ATG” S.R.L. Baia Mare.

În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că, prin Decizia de impunere nr. 341/12.10.2009, emisă in baza raportului de inspecţie fiscală, organele de inspecţie fiscala nu au acordat drept de deducere a taxei pe valoare adăugată pentru suma de 4.798 lei, pe considerentul că emitentul facturii nu a putut fi identificat in urma controalelor încrucişate si nu s-a putut determina realitatea prestării si nici realitatea datelor înscrise în factura fiscala în baza căreia s-a dedus TVA.

S.C. „D.” S.R.L. Dorohoi, a dedus TVA în sumă de 4.798 lei înscrisă in factura nr. 44/31.03.2009, reprezentând servicii de administrare firmă conform contractului pentru luna iunie 2009, emisă de S.C. „C.ATG” S.R.L. Baia Mare, înregistrând în contabilitate factura pentru care s-a exercitat dreptul de deducere a TVA.

Având în vedere disp. art. 146 alin. 1 lit. a) şi art. 145 din Legea nr. 571/2003, reclamanta a apreciat că are dreptul la deducerea T.V.A.

În cursul judecăţii s-a dispus introducerea în cauză, a ANAF – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti, întrucât societatea a fost preluată de către aceasta, având loc transmiterea calităţii procesuale pasive. Întrucât actele contestate au fost emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene Botoşani, instanţa a menţinut în cauză şi această instituţie în calitate de pârâtă.

Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene Botoşani, prin întâmpinare a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că reclamanta nu a putut face dovada că serviciile de administrare firmă emise de S.C. „C. ATG” S.R.L. Baia Mare au fost executate în scopul operaţiunilor sale taxabile şi în ce s-au concretizat serviciile respective, considerând că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată este suficienta numai prezentarea facturilor emise de SC „C. ATG” SRL Baia Mare, care este de altfel unul din cei trei membri ai consiliului de administraţie ai SC „D.” SRL Dorohoi, iar obligaţiile si răspunderile sale în calitate de administrator sunt prevăzute în Legea societarilor comerciale în limita competentelor aprobate de Adunarea Generală.

Prin sentinţa nr. 3200 din 7 decembrie 2011 Tribunalul Botoşani a respins ca nefondată contestaţia.

În motivare, prima instanţă a reţinut că, reclamanta a plătit cu factura fiscală nr. 44/31.13.2009 contravaloarea serviciului de administrator prestat de S.C. „C. ATG” S.R.L. Baia Mare, iar organele fiscale nu au acordat dreptul de deducere a T.V.A.-ului aferent acestui serviciu.

Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că S.C. „C. ATG” S.R.L. Baia Mare şi-a îndeplinit mandatul de administraţie la S.C. „D.” S.R.L. Dorohoi şi că indemnizaţia s-a decontat conform facturii comerciale nr. 44/31.03.2009, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 şi Legii nr. 571/2003, arătând că documentele justificative care sau stat la baza deducerii T.V.A. furnizează toate informaţiile prevăzute prin dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii.

Aceste aspecte corespund situaţiei de fapt reţinute prin actele administrative contestate.

Ceea ce contrazice reclamanta prin acţiunea formulată este modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind dreptul de deducere al T.V.A.-ului aferent acestor servicii de administrare.

Deşi expertul afirmă că aceste servicii trebuie să beneficieze de dreptul de deducere a T.V.A., instanţa a constatat că interpretarea legii este atributul exclusiv al instanţei de judecată, reţinând următoarele:

Potrivit art. 145 din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.

Prin urmare, nu poate fi dedusa T.V.A. aferentă intrărilor pentru operaţiuni care nu au legătură cu activitatea economica a persoanei impozabile, întrucât dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de servicii este condiţionat de efectuarea acestora în scopul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile.

În consecinţă, în cazul unor servicii facturate care nu sunt legate de obiectul de activitate al persoanei impozabile sau nu au fost efectuate în scopul operaţiunilor sale taxabile, taxa pe valoare adăugată nu este deductibilă.

Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei de administrator nu constituie echivalentul unor servicii destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile, respectiv, aferente unor servicii efectuate în vederea îndeplinirii scopului economic al societăţii comerciale, ci, acestea au un caracter intrinsec, ţinând doar de buna funcţionare şi administrare a societăţii, motiv pentru care apreciază că reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere pentru T.V.A.-ul aferent indemnizaţiei de administrator.

Prin decizia nr.1876/10.04.2012, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. „D.” S.R.L., reţinând următoarele:

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că, eronat prima instanţă a reţinut faptul că indemnizaţia de administrator plătită şi al cărei deducere şi rambursare s-a solicitat este aferentă facturii nr. 44/31.03.2009. În realitate s-a solicitat dreptul de deducere şi rambursare pentru indemnizaţia de administrator conform Facturilor nr. 44/31.03.2009 şi 47/30.04.2009.

În mod greşit s-a reţinut de asemenea şi situaţia de fapt dedusă judecăţii, în cauză nefiind vorba de servicii ci de mandat de administrator executat de către S.C. „C. ATG” S.R.L. Baia Mare pe baza numirii de către AGA.

De asemenea, greşit instanţa de fond a apreciat că „atribuţiile specifice funcţiei de administrator nu constituie echivalentul unor servicii efectuate în vederea îndeplinirii scopului economic al societăţii comerciale”. În acest sens şi în contradicţie cu aprecierile instanţei de fond, recurenta a considerat că sunt relevante prevederile art. 70 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care stabilesc că, „Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii”.

Deci, în mod incorect instanţa de fond a considerat că: „administrarea societăţii nu are legătură cu obiectul de activitate ale societăţii” şi că „atribuţiile specifice funcţiei de administrator nu constituie echivalentul unor servicii efectuate în vederea îndeplinirii scopului economic al societăţii comerciale ” din moment ce activitatea de administrare presupune chiar aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate şi al scopului societăţii.

De altfel, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de exercitare a dreptului de deducere a TVA aferentă acestor servicii, conform prevederilor art. 146 alin. 1 pct. a) din Legea nr. 571/2003 – Cod procedură civilă fiscal, aspect confirmat şi de raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul fiscal M.G..

Curtea a constatat că recurenta S.C. „D.” S.R.L. Dorohoi a dedus TVA în sumă de 4.798 lei înscrisă în facturile nr. 44/31.03.2009 şi 47/30.04.2009 reprezentând servicii de administrare firmă emise de S.C. „C. ATG” S.R.L. Baia Mare, înregistrând în contabilitate facturile pentru care şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA.

Organele fiscale au stabilit că suma de 4.798 lei cu titlu de TVA a fost nelegal dedusă întrucât s-a constatat că emitentul facturii nu a putut fi identificat în urma controalelor încrucişate şi nu s-a putut determina realitatea prestării şi nici realitatea datelor înscrise în factura fiscală în baza căreia contestatoarea a dedus TVA.

Cu privire la considerentele primei instanţe, Curtea a reţinut că îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei de administrator reprezintă servicii destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale reclamantei, opinia contrară conducând la concluzia de neacceptat cum că, funcţia de administrator, respectiv managementul firmei, nu ar putea fi delegat unei societăţi specializate care, în schimbul unei remuneraţii, îşi asumă succesul ori răspunderea pentru insuccesul societăţii administrate.

Pe de altă parte, însă, pretenţiile reclamantei recurente sunt nefondate, atâta timp cât, din nici un mijloc de probă nu rezultă realitatea prestării serviciului înscris în facturile fiscale nr. 44/31.03.2009 respectiv nr. 47/30.04.2009, aspect care a fost reţinut în decizia nr. 70/18.12.2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani.

Asta, în condiţiile în care, art. 155 alin. 5 din Codul fiscal impune ca, pentru deducerea TVA, factura fiscală să fie emisă pe numele persoanei solicitante de către o persoană opozabilă înregistrată ca plătitor de TVA.

Ori, S.C. „C. ATG” S.R.L. Baia Mare nu a fost identificată la sediul social declarat pentru a se putea stabili realitatea prestării serviciului pretins de reclamantă, realitatea datelor înscrise în factura fiscală şi exigibilitatea TVA (colectare TVA de către prestator).

Cum recurenta a avut posibilitatea de a dovedi realitatea consemnărilor din facturile fiscale nr. 44/31.03.2009 şi 47/30.04.2009, atât la prima instanţă cât şi în recurs, neîndeplinindu-şi această obligaţie, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.