avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Contestaţia deciziei de recalculare a pensiei emise în baza OUG nr. 59/2011.
 
Scopul OUG nr. 59/2011, aşa cum reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul contributivităţii, dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţii profesionale sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii în vederea revizuirii.
Aceste motive avute în vedere de Guvern aduc în prim plan situaţia creată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivităţii.
Această conversie a fost necesară pentru ca România să îşi respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a ţării pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere evoluţia crizei economice care s-a extins şi în cursul anului 2010.
 
O.U.G. nr. 59/2011
Legea nr. 119/2010
 
Prin cererea introdusă la data de 17 august 2011, înregistrată sub nr. 3056/88/2011, contestatorul B.G. a formulat contestaţie împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr.79675 emisă la 18 iulie 2011 de Casa Teritorială de Pensii Tulcea solicitând anularea  deciziei, existând putere de lucru judecat, având hotărâre  judecătorească definitivă şi executorie; menţinerea  în plată a deciziei nr.79675 emisă la data de 15 februarie 2011 ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr.3110 din 8 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea, definitivă şi executorie; obligarea intimatei la plata diferenţei dintre  pensia de serviciu conform  deciziei nr.79675 din 15 februarie 2011 şi pensia revizuită conform deciziei nr.79675 din 18 iulie 2011, sume calculate la rata inflaţiei de la data  de 1 august 2011 şi până la data plăţii afective a sumei.
       În motivare, contestatorul a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.119/2010, i s-a recalculat pensia de serviciu, fiind emisă  decizia nr.79675 din 18 august 2010 de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, iar ulterior şi decizia  nr.28303 din 15 octombrie 2010, decizii pe care le-a contestat în instanţă; că, prin sentinţa civilă nr.3110 din 8 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Tulcea i s-a admis  contestaţia şi a fost anulate deciziile nr.79675 din 18 august 2010 şi, respectiv, 15 octombrie 2010 ca nelegale, sentinţe definitive şi executorii, împotriva căreia Casa Judeţeană a declarat recurs, iar prin încheierea din 3 mai 2011 Curtea de Apel Constanţa  a dispus suspendarea judecării cauzei potrivit art. 244 pct.1 cod procedură civilă  până la soluţionarea  irevocabilă  a dosarului nr. 1339/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti.
            A mai arătat contestatorul  că în baza acestei decizii, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea a emis decizia  nr.79675 din 15 februarie 2011, astfel că a fost repus în plată cu pensia de serviciul anterioară recalculării, fiind menţinut cuantumul pensiei de serviciu ca urmare a activităţii sale de grefier; că, urmare apariţiei OUG nr.59/2011, i s-a revizuit pensia calculată prin Legea nr. 119/2010, cu toate că decizia de recalculare emisă în baza Legii nr.119/2010 a fost anulată de instanţă şi menţinută pensia de serviciu, fiind de altfel şi repus în drepturi de Casa Judeţeană de Pensii primind decizia nr. 79675 din 15 februarie 2011, necontestată de nimeni, în care Casa Judeţeană de Pensii scrie că sentinţa civilă menţionată anulează cele două decizii de recalculare emise în baza Legii nr.119/2010.
            A mai arătat contestatorul că decizia de revizuire este nelegală şi pentru că încalcă principiul fundamental al drepturilor câştigate, expres stipulat în practica CEDO, principiu care este recunoscut şi de către Curtea Constituţională, decizia de pensie emisă în baza unei hotărâri judecătoreşti fiind un act cu caracter administrativ, emis legal, intrat în circuitul civil, producându-şi  efectele juridice pentru care a fost emis.
            Cu privire la puterea autorităţii de lucru judecat, contestatorul a precizat că doctrina şi jurisprudenţa instanţei sunt unanime şi constante în sensul că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie nu trebuie să fie contrazisă  printr-o altă hotărâre, că potrivit principiului disponibilităţii şi în raport de obiectul procesului, instanţa nu are a se pronunţa asupra vocaţiei sale la pensia de serviciu, aspect trecut în puterea lucrului judecat, obiectul contestaţiei referindu-se doar la numărul şi data deciziei prin care va fi repusă în plată pensia de serviciu în temeiul dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr. 3110/8.12.2010.
            Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei în esenţă pentru următoarele motive: prin decizia nr. 871/25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că partea necontributivă a  pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată în noţiunea de „bun”, reprezintă totuşi un drept câştigat numai cu privire la prestaţia de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pe viitor nu are semnificaţia unei exproprieri.
            A mai arătat intimata că prevederile OUG nr.59/2011 se aplică tuturor categoriilor de pensii de la art.1 lit.1-h din Legea nr.119/2010 care au făcut obiectul recalculării şi s-au revizuit din oficiu; că obiecţiunile contestatorului privind neretroactivităţii unei legi nu îşi găseşte aplicabilitatea  în cadrul procesului de revizuire a pensiei contestatorului deoarece nu sunt încălcate  dispoziţiile art.15 alin. 2 din Constituţie; că prin OUG nr.54/2011 nu s-a anulat o hotărâre judecătorească, ci doar s-a respins revizuirea unei  decizii de pensii emise în temeiul Legii nr.119/2010 şi că,  nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1201 Cod civil referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Prin sentinţa civilă nr. 4823/23.11.2011, Tribunalul Tulcea a admis contestaţia formulată de contestatorul B.G. în contradictoriu cu intimata  CASA TERITORIALĂ DE PENSII TULCEA, s-a anulat decizia de revizuire a pensiei nr.79675/18.07.2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, ca  netemeinică şi nelegală, şi pe cale de consecinţă s-a menţinut decizia nr. 79675 din 15.02.2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
A fost obligată intimata să plătească în favoarea contestatorului diferenţa dintre cuantumul pensiei stabilite prin decizia nr. 79675 din 15.02.2011 şi cel al pensiei stabilite prin decizia anulată, pentru perioada  cuprinsă între 01.08.2011 şi până la momentul repunerii în plată a pensiei iniţiale, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.  
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
            Ca urmare a aplicării OUG nr. 59/2011, intimata a emis decizie de revizuire nr. 79675 din 18 iulie 2011 prin care a stabilit pentru contestator o pensie din sistemul public de pensii în cuantum de 1148 lei, decizie contestată de  B.G.  prin prezenta acţiune.
Referitor la puterea autorităţii de lucru judecat, tribunalul observă că dispoziţiile art. 1201 Cod civil, nu sunt incidente în speţă. Potrivit acestui text de lege este autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect şi este întemeiată pe aceeşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeşi calitate. În speţă există doar identitate  de părţi, obiectul şi temeiul fiind diferite: se contestă o altă decizie de revizuire a pensiei  întemeiată pe un alt act normativ, OUG nr. 59/2011.
În plus, sentinţa nr. 3110/2010 nu a devenit irevocabilă, recursul declarat împotriva ei nefiind soluţionat.
 Revenind la motivele pentru care instanţa consideră că acţiunea este întemeiată, reţinem că, prin O.U.G. Nr. 59 din 29 iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în MONITORUL OFICIAL  NR. 457 din 30 iunie 2011, având în vedere exigenţele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicţional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituţiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv şi justificat, a fost instituită o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii şi egalităţii.
            Astfel, conform art. 1 din această ordonanţă, ,,Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”,  potrivit art. 2 metodologia de calcul fiind cea prevăzută în anexa care face parte integrantă din ordonanţă.
În aplicarea acestei ordonanţe şi ,,pentru respectarea principiilor  contributivităţii şi egalităţii”, a fost emisă Decizia nr. 79675/18.07.2011, prin care Casa Judeţeană de Pensii Tulcea  a stabilit o pensie în cuantum de 1148 lei.
Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care contestatoarea a beneficiat în temeiul art. 68 alin.1 din Legea 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării O.U.G. Nr. 59 din 29 iunie 2011, se constată că a avut loc o reducere semnificativă a cuantumului pensiei acesteia, de la 2662 lei, sumă ce corespunde celei stabilite prin decizia de actualizare din 14.05.2009, dar şi deciziei din data de 15.02.2011 emisă în executarea sentinţei executorii la care s-a făcut referire, la suma de 1148 lei, care, la rândul său, corespunde deciziei emise în baza H.G. 737/2010.
Se constată astfel, că revizuirea pensiei operate în temeiul O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011 a ,,reaşezat” pensia conform unor criterii diferite de cele care au stat la baza stabilirii pensiei, fapt inadmisibil şi care are aptitudinea de a nesocoti principiul potrivit căruia legea produce efecte doar pentru viitor cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţia României. Pe de altă parte, această revizuire aduce atingere dreptului de proprietate al contestatoarei, pensia acesteia aflată în plată constituind bun în sensul art. 1 al Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţii prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.
În alineatul 2 al aceleiaşi dispoziţii se arată că ”Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor”.
Dreptul la pensie este un drept preconstituit din perioada activă a pensionarului, acesta fiind obligat de lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale procentual din veniturile realizate. Corelativ obligaţiei de contribuţie la bugetul de asigurări sociale, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă să plătească o pensie stabilită potrivit criteriului contributivităţii.
Obligaţia statului este aceeaşi şi în situaţia pensiilor speciale care au fost stabilite având în vedere criteriul compensaţiei pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale, pentru absenţa unor drepturi fundamentale, pentru incompatibilităţile şi interdicţiile stabilite pe parcursul întregii cariere profesionale şi, mai ales, pentru absenţa oricărei şanse de suplimentare a veniturilor.
Câtă vreme pensia a fot stabilită potrivit unor criterii de compensaţie de natura celor arătate şi care rezultau din legea aplicabilă la momentul deschiderii dreptului la pensie, le este interzis puterilor statului, fie ea putere executivă, legislativă sau putere judecătorească de a judeca justeţea unor astfel de pensii şi de a încerca reaşezarea lor pe ,,criteriile contributivităţii şi egalităţii” câtă vreme ele se află deja în plată.
Orice ingerinţă în această direcţie constituie o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, fiind o veritabilă expropriere. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate. (Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).
Mai mult, în cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit din 2006, Curtea EDO a statuat că, dacă statul a adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea provin sau nu din plata unor contribuţii, acea legislaţie trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO, Curtea abandonând distincţia dintre pensia de natură contributivă şi cea necontributivă
 De aceea, se impune a se verifica dacă intervenţia legislativă a statului prin O.G 59/2010 îndeplineşte criteriile care să legitimeze această expropriere. Aceasta, în contextul în care dreptul ocrotit de art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, fapt  însemnând că el comportă limitări de către stat care, are sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţia României, ,,Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Potrivit art. 1 teza a II a din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „ Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţii prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.
În alineatul 2 al aceleiaşi dispoziţii se arată că” Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor”.
Pentru a verifica dacă desfiinţarea pensiei de serviciu de care beneficia contestatoarea corespunde limitărilor prevăzute, se impune a se verifica dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
-  ingerinţa să intervină prin ,,lege”. Relativ la această condiţie, instanţa observă că ingerinţa a fost dispusă printr-o lege emanată de la puterea legiuitoare, Parlamentul României, transformarea pensiei de serviciu în pensie bazată pe criteriul contributivităţii dispunându-se prin Legea 119/2010, lege a cărei implementare s-a ordonat prin HG 737/2010 şi apoi prin OG 59/2011 adoptată potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. 4 din Constituţia României, aşa încât instanţa constată îndeplinită această primă condiţie.
- să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desfiinţa pensia de serviciu ori, sub acest aspect Guvernul a arătat, în expunerea de motive a Legii 119/2010 că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2010”, datorită evoluţiei crizei economice în anul 2009 şi extinderii acesteia în cursul anului 2010, precum şi acordurile de împrumut cu organismele financiare internaţionale. S-a arătat şi faptul că ,,există sisteme speciale de pensii publice care au introdus privilegii şi tratament inegal pentru unele categorii profesionale, s-a creat o diferenţă uriaşă între cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie publică”, aşa încât se poate concluziona că legea a avut ca scop şi realizarea unei dreptăţi sociale.
            Dreptatea socială la care se face referire nu se poate realiza prin nedreptatea de a modifica un drept câştigat în baza unei legi, motiv pentru care instanţa arată că  argumentele legiuitorului relativ la această chestiune nu pot fi considerate ca fiind un scop care legitimează exproprierea contestatoarei de dreptul său la pensie.
            Cât priveşte argumentul referitor la nevoia reducerii cheltuielilor bugetare din anul 2010, instanţa observă că pierderea pensiei speciale este definitivă şi nu temporară. Ca atare, măsura nu mai este excepţională, aşa cum se susţine, şi nu poate fi considerată a fi dispusă în scopul reducerii cheltuielilor bugetare ale anului 2010.
- să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul avut în vedere pentru utilizarea lui. Nici această cerinţă nu a fost respectată câtă vreme pensia a fost diminuată în mod semnificativ, reducerea fiind de la 2.662 lei la 1.148 lei, situaţie în care este atinsă însăşi substanţa dreptului, nefiind vorba doar de o limitare a dreptului.
            Este adevărat că normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa curţii nu garantează un anumit cuantum al pensiei. Dacă însă acest cuantum este micşorat semnificativ de autorităţile statului, atunci se aduce atingere însăşi substanţei dreptului.
            Astfel, în cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul că „o reducere substanţială a nivelului pensiei, ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrâneţe”.
            Curtea a decis că, dacă Statul reduce temporar pensia în situaţii de recesiune economică rapidă, rămâne totuşi un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge, şi a considerat esenţial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanţa sa în cauza Kjartan Asmundsson c. Iceland. Application no. 60669/00.2005.
În speţă, însă, reducerea este definitivă şi, cu atât mai mult, se pune problema respectării principiului de neafectare a substanţei dreptului.
Analizând proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Consiliul Legislativ a avizat favorabil cu observaţii şi propuneri, una dintre aceste observaţii fiind aceea că ,,recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale cuvenite sau aflate în plată nu se poate face decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţia României”
Relativ la aprecierile referitoare la autoritatea de lucru judecat, instanţa observă că hotărârea invocată de contestatoare nu este şi irevocabilă aşa încât să poată fundamenta o astfel de excepţie. Aceasta, dincolo verificarea triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi.
Cât priveşte susţinerea referitoare la discriminarea personalului auxiliar în raport de magistraţii în privinţa cărora Curtea Constituţională, la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie, prin DECIZIA NR.873 din 25 iunie 2010, a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, instanţa arată că principiul egalităţii intre cetăţeni, al excluderii privilegiilor si discriminării presupune, aşa cum cer prevederile art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, aplicarea aceluiaşi tratament persoanelor aflate în situaţii comparabile.
 Curtea Constituţională, însă, prin Decizia nr. 107/1995, a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Aceasta înseamnă că în anumite situaţii discriminarea poate să nu fie ilegală. 
Este adevărat că magistraţii şi grefierii, deşi se află în situaţii asemănătoare, nu sunt neapărat şi în situaţii egale, aşa încât, în ceea ce priveşte stabilirea pensiilor speciale, s-ar putea susţine că nu se impune un tratament egal.
Instanţa arată însă că discriminarea invocată nu relevă inegalitatea celor două categorii în privinţa îndreptăţirii lor la primirea unei compensaţii în perioada pasivă a vieţii pentru interdicţiile, incompatibilităţile şi celelalte condiţiile speciale ce le-au caracterizat cariera. În speţă, discriminarea rezultă din aceea că, prin lege, unei categorii îi este modificată pensia specială aflată în plată, celeilalte, dimpotrivă, îi este menţinută, fapt care are aptitudinea de a aduce atingere principiului consacrat şi de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea,  criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în esenţă următoarele :
Solicită instanţei de recurs să aibă în vedere prevederile art.304 indice 1 Cod procedură civilă în sensul că, potrivit legii, sentinţa recurată nu poate fi atacată cu apel, fapt pentru care prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art.304, instanţa de recurs putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În temeiul prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, s-a dispus recalcularea pensiilor stabilite potrivit dispoziţiilor legilor cu caracter special, prin determinarea punctajului mediu anual şi al cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legislaţia în domeniul asigurărilor sociale, în scopul asigurării egalităţii de tratament pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii.
În acest sens, în cazul intimatului, ţinând cont de prevederile Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale H.G.nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensiei de serviciu prevăzute la art.1 lit.c)-h) din legea 119/2010 cât şi cele ale Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii cu modificările şi completările ulterioare, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea a dispus recalcularea pensiei de serviciu a intimatului.
Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/2011, legiuitorul a prevăzut în mod imperativ la art.1 următoarele: “Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
La alin.(2) al aceluiaşi articol din prezenta ordonanţă, s-a prevăzut că:  Drepturile de pensie revizuite potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se plătesc de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut la alin.(1).
Curtea Constituţională la punctul I.2 din Decizia nr.871/25.06.2010 a statuat astfel: “partea necontributivă a pensiei de serviciu, chair dacă ar fi încadrată în noţiunea de “bun”, ea (pensia de serviciu) reprezintă totuşi, din această perspectivă un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia unei exproprieri.
În Cauza Hasani contra Croaţiei, Curtea Europeană a reţinut următoarele: „art.1 din Protocolul nr.1 nu conferă dreptul de a obţine proprietatea unui bun. Această prevedere nu restricţionează în nici un fel libertatea statului de a decide să instituie sau nu o anumită formă de asistenţă socială sau o anumită schemă de asigurări sociale sau să aleagă felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul acestor scheme”.
În concluzie, dreptul la pensie, aşa cum a fost el revizuit prin O.U.G. nr. 59/2011, dacă are o bază legală în dreptul intern, intră în sfera de protecţia a art.1 din Protocolul nr.1, fapt pentru care solicită instanţei de judecată să aibă în vedere că în litigiul de faţă nu se poate califica „bunul” intimatei de a fi, dreptul de a primi un cuantum al pensiei, aşa cum a fost stabilit anterior revizuirii, motivat de faptul că principiul fundamental care stă la baza revizuirii în prezenta cauză este cel al contributivităţii, conform legislaţiei asigurărilor sociale în vigoare la această dată.
Prevederile O.U.G. 59/2011 se aplică tuturor categoriilor de pensii de la art.1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiectul recalculării şi s-au revizuit din oficiu, în mod obligatoriu, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă anterior invocată şi s-au plătit de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut la alin.(1).
Mai mult decât atât, solicită instanţei să observe că scopul şi intenţia legiuitorului prin elaborarea şi adoptarea O.U.G.59/2011 este bine determinat şi definit prin însăşi faptul că finalitatea urmărită este aceea de a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii şi egalităţii, tocmai pentru a stabili în mod just şi echitabil, drepturile de pensie pe care persoanele vizate sunt îndreptăţite să le primească, arătându-se în mod expres în conţinutul ordonanţei de urgenţă faptul că aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare ce nu suferă amânare, motiv pentru care se impune luarea unor măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate prevăzute la art. 1 lit.c) - h) din Legea nr. 119/2010.
De asemenea, criticile primei instanţe privind neretroactivitatea unei legi, nu-şi găsesc aplicabilitatea în cadrul procesului de revizuire a pensiei intimate, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în decizia nr.871/25.06.2010 (punctul I.1), dispoziţiile art.15 alin.(2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii civile, nu sunt încălcate, deoarece s-a reţinut într-o altă decizie a Curţii, respectiv Decizia nr.458/2003 (publicată în Monitorul Oficial nr.24/13.01.2004), „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţi juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.
Conformându-se dispoziţiilor art.15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie „facta praeterita”.
Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente :
Reclamantul a fost beneficiara unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 567/2004.
Drepturile de pensie ale acesteia au fost recalculate prin decizia emisă în baza OUG nr.59/2011 împotriva căreia reclamanta a formulat contestaţie.
Prin decizia nr. 215/13.03.2012, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 59/2011.
Scopul OUG nr. 59/2011, aşa cum reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu  în pensii bazate pe principiul contributivităţii, dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţii profesionale  sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii în vederea revizuirii.
Dacă Legea nr. 119/2010 a constituit reglementarea de drept substanţial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive, OUG nr. 59/2011, reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor şi modul de calcul al drepturilor de pensie, ţinând cont de specificul situaţiilor categoriilor socio-profesionale în cauză.
Recalcularea pensiei speciale nu s-a făcut retroactiv, ci de la data intrării în vigoare a ordonanţei menţionată mai sus, astfel că nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.
Prin decizia nr. 458/02.12.2003, Curtea Constituţională a statuat că: „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare”.
Legea 119/2010 şi O.U.G. 59/2011 se aplică tuturor pensiilor speciale, iar vechile reglementări legale prin care aceste pensii au fost calculate au fost abrogate în mod implicit.
Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor locale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Această compensaţie, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, şi nu se subsumează dreptului la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare.
Acordarea pensiei suplimentare este strâns legată de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi poate fi eliminată când bugetul de stat nu mai poate suporta sarcina unor astfel de cheltuieli din raţiuni de ordin economic şi financiar.
În aceste condiţii, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „în noţiunea de bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la  prestaţiile de asigurări sociale, iar suprimarea ei pe viitor nu are semnificaţia unei exproprieri.
În acest sens, în decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Muller contra Austriei din 1975 s-a arătat că „art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
În cauza Andrejeva contra Lituaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut: ”de asemenea, o amplă marjă de apreciere este de obicei lăsată statului pentru ca acesta să poată lua măsuri de ordin general în domeniul economic şi social. Datorită unei cunoaşteri directe a societăţii lor şi a nevoilor acestuia, autorităţile naţionale sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internaţional să hotărască ceea ce este de interes public în domeniul economic sau social”.
În materie de pensie şi alte drepturi de asigurări sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat reduceri substanţiale ale cuantumului acestora, fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea: decizia Skorkiewicz contra Poloniei din 01.06.1999; decizia Jankovic contra Croaţiei nr. 43440/1998).
Relevantă în cauză este decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 07.02,2012 pronunţată în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molar şi Lucia Gheţu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeaşi Convenţie, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor.
Curtea de la Strasbourg a statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege şi constituie o modalitate de a echilibra bugetul şi de a corecta diferenţele existente între sistemele de pensii, iar aceste motive nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporţionate.
Pentru a se aprecia dacă s-a încălcat dreptul unei persoane la proprietate, Curtea Europeană a statuat că trebuie verificate mai multe cerinţe şi anume: dacă persoana respectivă a avut un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă există o ingerinţă a statului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parţială de bun a persoanei respective şi dacă ingerinţa statului este proporţională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporţionalitate între cerinţele interesului general şi  imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
În cauză, Curtea constată că pensia de serviciu de care se bucura reclamantul chiar dacă poate fi încadrată în noţiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, ea reprezintă totuşi din această perspectivă un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale.
Cerinţa care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat este în concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale este aceea a respectării justului echilibru între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Scopul OUG nr. 59/2011, aşa cum reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul contributivităţii , dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţii profesionale sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii în vederea revizuirii.
Aceste motive avute în vedere de Guvern, aduc în prim plan situaţia creată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivităţii.
Această conversie a fost necesară pentru ca România să îşi respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a ţării pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere evoluţia crizei economice care s-a extins şi în cursul anului 2010.
Faţă de aceste aspecte, Curtea constată că cerinţele interesului general în adoptarea OG nr. 59/2011 a fost dovedit.
În ceea ce priveşte raportul de proporţionalitate între interesul general şi cel al apărării dreptului de proprietate, instanţa apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerinţe.
În determinarea proporţionalităţii, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanţa dreptului.
Astfel, reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia i-a fost doar diminuată prin aplicarea modului de calcul prevăzut de Legea 19/2000, potrivit principiului contributivităţii.
Prin aplicarea acestei modalităţi de calcul, reclamantul şi-a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat, dreptul de pensie nefiind afectat în aspectele sale fundamentale, cu atât mai mult cu cât acest mod de calcul se aplică tuturor pensiilor din sistemul public de asigurări.
Prin decizia nr. 29/12.12.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esenţial a se constata în privinţa fiecărui reclamant în parte dacă s-a  respectat raportul de proporţionalitate între interesul general şi cel al apărării dreptului de proprietate.
Făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei revizuite a reclamantului cu pensia medie lunară la nivel naţional de 716 lei pe anul 2010 şi 753 lei pe anul 2011 conform raportului Institutului Naţional de Statistică, se observă un nivel superior al pensiei revizuite, astfel Curtea apreciază că prin recalcularea pensiei în baza OUG nr. 59/2011 nu s-a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul general şi cel al apărării dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte discriminarea invocată de reclamantă raportat la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reţinută, în speţă nefiind vorba de persoane aflate în situaţii similare, fiecare categorie de persoane având drepturi şi obligaţii din prisma statutului profesional.
De altfel, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalităţii în faţa legii şi a nediscriminării este constantă şi recunoaşte că principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi că situaţiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferenţiere.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamant, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât hotărârea menţionată nu este irevocabilă, în plus obiectul celor două cereri este diferit, prima cerere a avut ca obiect contestaţie împotriva deciziei emise în baza Legii nr. 119/2010, iar prezenta cerere are ca obiect contestaţie împotriva deciziei de revizuire emise în baza OUG nr. 59/2011.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea a admis recursul a modificat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
Decizia civilă nr. 387/AS/09.07.2012
Dosar nr. 3056/88/2011
Judecător redactor Jelena Zalman