Contestaţia deciziei de
recalculare a pensiei emise în baza OUG nr. 59/2011.
Scopul OUG nr. 59/2011, aşa cum
reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost
reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate
conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul
contributivităţii, dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate
documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii
activităţii profesionale sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr.
119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii în vederea
revizuirii.
Aceste motive avute în vedere de
Guvern aduc în prim plan situaţia creată ca urmare a intrării în vigoare a
Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii
bazate în exclusivitate pe principiul contributivităţii.
Această conversie a fost
necesară pentru ca România să îşi respecte angajamentele asumate prin semnarea
acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, absolut
necesare pentru stabilitatea economică a ţării pentru atingerea pragului
deficitului bugetar, având în vedere evoluţia crizei economice care s-a extins
şi în cursul anului 2010.
O.U.G. nr. 59/2011
Legea nr. 119/2010
Prin cererea introdusă la data
de 17 august 2011, înregistrată sub nr. 3056/88/2011, contestatorul B.G. a
formulat contestaţie împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr.79675 emisă
la 18 iulie 2011 de Casa Teritorială de Pensii Tulcea solicitând anularea deciziei, existând putere de lucru judecat,
având hotărâre judecătorească definitivă
şi executorie; menţinerea în plată a
deciziei nr.79675 emisă la data de 15 februarie 2011 ca urmare a pronunţării
sentinţei civile nr.3110 din 8 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea,
definitivă şi executorie; obligarea intimatei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu conform deciziei nr.79675 din 15 februarie 2011 şi
pensia revizuită conform deciziei nr.79675 din 18 iulie 2011, sume calculate la
rata inflaţiei de la data de 1 august
2011 şi până la data plăţii afective a sumei.
În motivare, contestatorul a arătat că,
în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.119/2010, i s-a recalculat pensia de
serviciu, fiind emisă decizia nr.79675
din 18 august 2010 de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, iar ulterior şi
decizia nr.28303 din 15 octombrie 2010,
decizii pe care le-a contestat în instanţă; că, prin sentinţa civilă nr.3110
din 8 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Tulcea i s-a admis contestaţia şi a fost anulate deciziile
nr.79675 din 18 august 2010 şi, respectiv, 15 octombrie 2010 ca nelegale,
sentinţe definitive şi executorii, împotriva căreia Casa Judeţeană a declarat
recurs, iar prin încheierea din 3 mai 2011 Curtea de Apel Constanţa a dispus suspendarea judecării cauzei potrivit
art. 244 pct.1 cod procedură civilă până
la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 1339/2/2010 al Curţii de Apel
Bucureşti.
A
mai arătat contestatorul că în baza
acestei decizii, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea a emis decizia nr.79675 din 15 februarie 2011, astfel că a
fost repus în plată cu pensia de serviciul anterioară recalculării, fiind
menţinut cuantumul pensiei de serviciu ca urmare a activităţii sale de grefier;
că, urmare apariţiei OUG nr.59/2011, i s-a revizuit pensia calculată prin Legea
nr. 119/2010, cu toate că decizia de recalculare emisă în baza Legii
nr.119/2010 a fost anulată de instanţă şi menţinută pensia de serviciu, fiind
de altfel şi repus în drepturi de Casa Judeţeană de Pensii primind decizia nr.
79675 din 15 februarie 2011, necontestată de nimeni, în care Casa Judeţeană de
Pensii scrie că sentinţa civilă menţionată anulează cele două decizii de
recalculare emise în baza Legii nr.119/2010.
A
mai arătat contestatorul că decizia de revizuire este nelegală şi pentru că
încalcă principiul fundamental al drepturilor câştigate, expres stipulat în
practica CEDO, principiu care este recunoscut şi de către Curtea
Constituţională, decizia de pensie emisă în baza unei hotărâri judecătoreşti
fiind un act cu caracter administrativ, emis legal, intrat în circuitul civil,
producându-şi efectele juridice pentru
care a fost emis.
Cu
privire la puterea autorităţii de lucru judecat, contestatorul a precizat că
doctrina şi jurisprudenţa instanţei sunt unanime şi constante în sensul că o
constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie nu
trebuie să fie contrazisă printr-o altă
hotărâre, că potrivit principiului disponibilităţii şi în raport de obiectul
procesului, instanţa nu are a se pronunţa asupra vocaţiei sale la pensia de
serviciu, aspect trecut în puterea lucrului judecat, obiectul contestaţiei
referindu-se doar la numărul şi data deciziei prin care va fi repusă în plată
pensia de serviciu în temeiul dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr.
3110/8.12.2010.
Prin
întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei în esenţă pentru
următoarele motive: prin decizia nr. 871/25 iunie 2010, Curtea Constituţională
a statuat că partea necontributivă a
pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată în noţiunea de „bun”,
reprezintă totuşi un drept câştigat numai cu privire la prestaţia de asigurări
sociale realizate până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar
suprimarea acestora pe viitor nu are semnificaţia unei exproprieri.
A
mai arătat intimata că prevederile OUG nr.59/2011 se aplică tuturor
categoriilor de pensii de la art.1 lit.1-h din Legea nr.119/2010 care au făcut
obiectul recalculării şi s-au revizuit din oficiu; că obiecţiunile
contestatorului privind neretroactivităţii unei legi nu îşi găseşte
aplicabilitatea în cadrul procesului de
revizuire a pensiei contestatorului deoarece nu sunt încălcate dispoziţiile art.15 alin. 2 din Constituţie;
că prin OUG nr.54/2011 nu s-a anulat o hotărâre judecătorească, ci doar s-a
respins revizuirea unei decizii de
pensii emise în temeiul Legii nr.119/2010 şi că, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
art.1201 Cod civil referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Prin sentinţa civilă nr.
4823/23.11.2011, Tribunalul Tulcea a admis contestaţia formulată de
contestatorul B.G. în contradictoriu cu intimata CASA TERITORIALĂ DE PENSII TULCEA, s-a anulat
decizia de revizuire a pensiei nr.79675/18.07.2011 emisă de Casa Judeţeană de
Pensii Tulcea, ca netemeinică şi
nelegală, şi pe cale de consecinţă s-a menţinut decizia nr. 79675 din 15.02.2011
emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
A fost obligată intimata să
plătească în favoarea contestatorului diferenţa dintre cuantumul pensiei
stabilite prin decizia nr. 79675 din 15.02.2011 şi cel al pensiei stabilite
prin decizia anulată, pentru perioada
cuprinsă între 01.08.2011 şi până la momentul repunerii în plată a
pensiei iniţiale, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii
efective.
Pentru a pronunţa această
soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Ca
urmare a aplicării OUG nr. 59/2011, intimata a emis decizie de revizuire nr.
79675 din 18 iulie 2011 prin care a stabilit pentru contestator o pensie din
sistemul public de pensii în cuantum de 1148 lei, decizie contestată de B.G.
prin prezenta acţiune.
Referitor la puterea autorităţii
de lucru judecat, tribunalul observă că dispoziţiile art. 1201 Cod civil, nu
sunt incidente în speţă. Potrivit acestui text de lege este autoritate de lucru
judecat când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect şi este întemeiată
pe aceeşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în
aceeşi calitate. În speţă există doar identitate de părţi, obiectul şi temeiul fiind diferite:
se contestă o altă decizie de revizuire a pensiei întemeiată pe un alt act normativ, OUG nr.
59/2011.
În plus, sentinţa nr. 3110/2010
nu a devenit irevocabilă, recursul declarat împotriva ei nefiind soluţionat.
Revenind la motivele pentru care instanţa
consideră că acţiunea este întemeiată, reţinem că, prin O.U.G. Nr. 59 din 29
iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la
art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 457 din 30 iunie 2011, având în vedere
exigenţele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului
jurisdicţional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea
instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituţiile implicate să
poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor
de pensie într-un mod obiectiv şi justificat, a fost instituită o etapă de
revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului
contributivităţii şi egalităţii.
Astfel,
conform art. 1 din această ordonanţă, ,,Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) -
h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,
care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se
revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa
cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă”, potrivit art. 2 metodologia de
calcul fiind cea prevăzută în anexa care face parte integrantă din ordonanţă.
În aplicarea acestei ordonanţe
şi ,,pentru respectarea principiilor
contributivităţii şi egalităţii”, a fost emisă Decizia nr.
79675/18.07.2011, prin care Casa Judeţeană de Pensii Tulcea a stabilit o pensie în cuantum de 1148 lei.
Comparând cuantumul pensiei de
serviciu de care contestatoarea a beneficiat în temeiul art. 68 alin.1 din
Legea 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării O.U.G. Nr.
59 din 29 iunie 2011, se constată că a avut loc o reducere semnificativă a
cuantumului pensiei acesteia, de la 2662 lei, sumă ce corespunde celei
stabilite prin decizia de actualizare din 14.05.2009, dar şi deciziei din data
de 15.02.2011 emisă în executarea sentinţei executorii la care s-a făcut
referire, la suma de 1148 lei, care, la rândul său, corespunde deciziei emise
în baza H.G. 737/2010.
Se constată astfel, că
revizuirea pensiei operate în temeiul O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011 a ,,reaşezat” pensia
conform unor criterii diferite de cele care au stat la baza stabilirii pensiei,
fapt inadmisibil şi care are aptitudinea de a nesocoti principiul potrivit
căruia legea produce efecte doar pentru viitor cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. 2 din
Constituţia României. Pe de altă parte, această revizuire aduce atingere
dreptului de proprietate al contestatoarei, pensia acesteia aflată în plată
constituind bun în sensul art. 1 al Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 din Protocolul
nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „Orice
persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni
nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică
şi în condiţii prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului
internaţional”.
În alineatul 2 al aceleiaşi
dispoziţii se arată că ”Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor”.
Dreptul la pensie este un drept
preconstituit din perioada activă a pensionarului, acesta fiind obligat de lege
să contribuie la bugetul asigurărilor sociale procentual din veniturile
realizate. Corelativ obligaţiei de contribuţie la bugetul de asigurări sociale,
se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă să plătească o pensie
stabilită potrivit criteriului contributivităţii.
Obligaţia statului este aceeaşi
şi în situaţia pensiilor speciale care au fost stabilite având în vedere
criteriul compensaţiei pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale,
pentru absenţa unor drepturi fundamentale, pentru incompatibilităţile şi
interdicţiile stabilite pe parcursul întregii cariere profesionale şi, mai
ales, pentru absenţa oricărei şanse de suplimentare a veniturilor.
Câtă vreme pensia a fot
stabilită potrivit unor criterii de compensaţie de natura celor arătate şi care
rezultau din legea aplicabilă la momentul deschiderii dreptului la pensie, le
este interzis puterilor statului, fie ea putere executivă, legislativă sau
putere judecătorească de a judeca justeţea unor astfel de pensii şi de a
încerca reaşezarea lor pe ,,criteriile contributivităţii şi egalităţii” câtă
vreme ele se află deja în plată.
Orice ingerinţă în această
direcţie constituie o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, fiind o
veritabilă expropriere. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
s-a statuat că noţiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de
drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate
fi asimilat unui drept de proprietate. (Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).
Mai mult, în cauza Stec şi alţii
împotriva Regatului Unit din 2006, Curtea EDO a statuat că, dacă statul a
adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de
asigurări sociale, indiferent dacă acestea provin sau nu din plata unor
contribuţii, acea legislaţie trebuie să fie considerată ca generând un interes
patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO, Curtea
abandonând distincţia dintre pensia de natură contributivă şi cea
necontributivă
De aceea, se impune a se verifica dacă intervenţia
legislativă a statului prin O.G 59/2010 îndeplineşte criteriile care să
legitimeze această expropriere. Aceasta, în contextul în care dreptul ocrotit
de art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, nu este un drept absolut, fapt
însemnând că el comportă limitări de către stat care, are sub acest
aspect o largă marjă de apreciere.
Potrivit art. 44 alin. (3) din
Constituţia României, ,,Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de
utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă
despăgubire.
Potrivit art. 1 teza a II a din
Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate
publică şi în condiţii prevăzute de lege şi de principiile generale ale
dreptului internaţional”.
În alineatul 2 al aceleiaşi
dispoziţii se arată că” Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor”.
Pentru a verifica dacă
desfiinţarea pensiei de serviciu de care beneficia contestatoarea corespunde
limitărilor prevăzute, se impune a se verifica dacă îndeplineşte următoarele
condiţii:
- ingerinţa să intervină prin ,,lege”. Relativ
la această condiţie, instanţa observă că ingerinţa a fost dispusă printr-o lege
emanată de la puterea legiuitoare, Parlamentul României, transformarea pensiei
de serviciu în pensie bazată pe criteriul contributivităţii dispunându-se prin
Legea 119/2010, lege a cărei implementare s-a ordonat prin HG 737/2010 şi apoi
prin OG 59/2011 adoptată potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. 4 din Constituţia
României, aşa încât instanţa constată îndeplinită această primă condiţie.
- să existe un scop legitim
pentru luarea măsurii de a desfiinţa pensia de serviciu ori, sub acest aspect
Guvernul a arătat, în expunerea de motive a Legii 119/2010 că „se impune
adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, prin care să se continue
eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2010”, datorită evoluţiei
crizei economice în anul 2009 şi extinderii acesteia în cursul anului 2010,
precum şi acordurile de împrumut cu organismele financiare internaţionale. S-a
arătat şi faptul că ,,există sisteme speciale de pensii publice care au
introdus privilegii şi tratament inegal pentru unele categorii profesionale,
s-a creat o diferenţă uriaşă între cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie
publică”, aşa încât se poate concluziona că legea a avut ca scop şi realizarea
unei dreptăţi sociale.
Dreptatea
socială la care se face referire nu se poate realiza prin nedreptatea de a
modifica un drept câştigat în baza unei legi, motiv pentru care instanţa arată
că argumentele legiuitorului relativ la
această chestiune nu pot fi considerate ca fiind un scop care legitimează
exproprierea contestatoarei de dreptul său la pensie.
Cât
priveşte argumentul referitor la nevoia reducerii cheltuielilor bugetare din
anul 2010, instanţa observă că pierderea pensiei speciale este definitivă şi nu
temporară. Ca atare, măsura nu mai este excepţională, aşa cum se susţine, şi nu
poate fi considerată a fi dispusă în scopul reducerii cheltuielilor bugetare
ale anului 2010.
- să existe un raport rezonabil
de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul avut în vedere pentru
utilizarea lui. Nici această cerinţă nu a fost respectată câtă vreme pensia a
fost diminuată în mod semnificativ, reducerea fiind de la 2.662 lei la 1.148
lei, situaţie în care este atinsă însăşi substanţa dreptului, nefiind vorba
doar de o limitare a dreptului.
Este
adevărat că normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa
curţii nu garantează un anumit cuantum al pensiei. Dacă însă acest cuantum este
micşorat semnificativ de autorităţile statului, atunci se aduce atingere însăşi
substanţei dreptului.
Astfel,
în cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul că „o reducere substanţială
a nivelului pensiei, ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de
proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de
asigurări la bătrâneţe”.
Curtea
a decis că, dacă Statul reduce temporar pensia în situaţii de recesiune
economică rapidă, rămâne totuşi un corp de principii de la care acestuia îi
este interzis să deroge, şi a considerat esenţial să examineze dacă dreptul la
securitate socială a fost atins în substanţa sa în cauza Kjartan Asmundsson c.
Iceland. Application no. 60669/00.2005.
În speţă, însă, reducerea este
definitivă şi, cu atât mai mult, se pune problema respectării principiului de
neafectare a substanţei dreptului.
Analizând proiectul de lege
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Consiliul Legislativ a
avizat favorabil cu observaţii şi propuneri, una dintre aceste observaţii fiind
aceea că ,,recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale cuvenite sau
aflate în plată nu se poate face decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii
legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţia României”
Relativ la aprecierile
referitoare la autoritatea de lucru judecat, instanţa observă că hotărârea
invocată de contestatoare nu este şi irevocabilă aşa încât să poată fundamenta
o astfel de excepţie. Aceasta, dincolo verificarea triplei identităţi de
obiect, cauză şi părţi.
Cât priveşte susţinerea
referitoare la discriminarea personalului auxiliar în raport de magistraţii în
privinţa cărora Curtea Constituţională, la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie,
prin DECIZIA NR.873 din 25 iunie 2010, a admis obiecţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,
instanţa arată că principiul egalităţii intre cetăţeni, al excluderii
privilegiilor si discriminării presupune, aşa cum cer prevederile art. 1 alin.
3 din O.G. nr. 137/2000, aplicarea aceluiaşi tratament persoanelor aflate în
situaţii comparabile.
Curtea Constituţională, însă, prin Decizia nr.
107/1995, a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa
încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la
situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Aceasta
înseamnă că în anumite situaţii discriminarea poate să nu fie ilegală.
Este adevărat că magistraţii şi
grefierii, deşi se află în situaţii asemănătoare, nu sunt neapărat şi în
situaţii egale, aşa încât, în ceea ce priveşte stabilirea pensiilor speciale,
s-ar putea susţine că nu se impune un tratament egal.
Instanţa arată însă că discriminarea
invocată nu relevă inegalitatea celor două categorii în privinţa îndreptăţirii
lor la primirea unei compensaţii în perioada pasivă a vieţii pentru
interdicţiile, incompatibilităţile şi celelalte condiţiile speciale ce le-au
caracterizat cariera. În speţă, discriminarea rezultă din aceea că, prin lege,
unei categorii îi este modificată pensia specială aflată în plată, celeilalte,
dimpotrivă, îi este menţinută, fapt care are aptitudinea de a aduce atingere
principiului consacrat şi de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Împotriva acestei hotărâri a
formulat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi
netemeinicie, invocând în esenţă următoarele :
Solicită instanţei de recurs să
aibă în vedere prevederile art.304 indice 1 Cod procedură civilă în sensul că,
potrivit legii, sentinţa recurată nu poate fi atacată cu apel, fapt pentru care
prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art.304,
instanţa de recurs putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În temeiul prevederilor Legii
nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, s-a dispus
recalcularea pensiilor stabilite potrivit dispoziţiilor legilor cu caracter
special, prin determinarea punctajului mediu anual şi al cuantumului fiecărei
pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legislaţia în domeniul
asigurărilor sociale, în scopul asigurării egalităţii de tratament pentru toţi
beneficiarii sistemului public de pensii.
În acest sens, în cazul intimatului,
ţinând cont de prevederile Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale H.G.nr.737/2010 privind metodologia
de recalculare a categoriilor de pensiei de serviciu prevăzute la art.1
lit.c)-h) din legea 119/2010 cât şi cele ale Legii nr.19/2000 privind sistemul
public de pensii cu modificările şi completările ulterioare, Casa Judeţeană de
Pensii Tulcea a dispus recalcularea pensiei de serviciu a intimatului.
Prin intrarea în vigoare a
O.U.G. nr. 59/2011, legiuitorul a prevăzut în mod imperativ la art.1
următoarele: “Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul
recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de
către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de
pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
La alin.(2) al aceluiaşi articol
din prezenta ordonanţă, s-a prevăzut că:
Drepturile de pensie revizuite potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă
se plătesc de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de
revizuire prevăzut la alin.(1).
Curtea Constituţională la
punctul I.2 din Decizia nr.871/25.06.2010 a statuat astfel: “partea
necontributivă a pensiei de serviciu, chair dacă ar fi încadrată în noţiunea de
“bun”, ea (pensia de serviciu) reprezintă totuşi, din această perspectivă un
drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate
până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pentru
viitor nu are semnificaţia unei exproprieri.
În Cauza Hasani contra Croaţiei,
Curtea Europeană a reţinut următoarele: „art.1 din Protocolul nr.1 nu conferă
dreptul de a obţine proprietatea unui bun. Această prevedere nu restricţionează
în nici un fel libertatea statului de a decide să instituie sau nu o anumită
formă de asistenţă socială sau o anumită schemă de asigurări sociale sau să
aleagă felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul acestor scheme”.
În concluzie, dreptul la pensie,
aşa cum a fost el revizuit prin O.U.G. nr. 59/2011, dacă are o bază legală în
dreptul intern, intră în sfera de protecţia a art.1 din Protocolul nr.1, fapt
pentru care solicită instanţei de judecată să aibă în vedere că în litigiul de
faţă nu se poate califica „bunul” intimatei de a fi, dreptul de a primi un
cuantum al pensiei, aşa cum a fost stabilit anterior revizuirii, motivat de
faptul că principiul fundamental care stă la baza revizuirii în prezenta cauză
este cel al contributivităţii, conform legislaţiei asigurărilor sociale în
vigoare la această dată.
Prevederile O.U.G. 59/2011 se
aplică tuturor categoriilor de pensii de la art.1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010
care au făcut obiectul recalculării şi s-au revizuit din oficiu, în mod
obligatoriu, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile
de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă anterior invocată şi s-au
plătit de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire
prevăzut la alin.(1).
Mai mult decât atât, solicită
instanţei să observe că scopul şi intenţia legiuitorului prin elaborarea şi
adoptarea O.U.G.59/2011 este bine determinat şi definit prin însăşi faptul că
finalitatea urmărită este aceea de a instituit o etapă de revizuire a
cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii şi
egalităţii, tocmai pentru a stabili în mod just şi echitabil, drepturile de
pensie pe care persoanele vizate sunt îndreptăţite să le primească, arătându-se
în mod expres în conţinutul ordonanţei de urgenţă faptul că aceste împrejurări
vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare
ce nu suferă amânare, motiv pentru care se impune luarea unor măsuri imediate
pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate
prevăzute la art. 1 lit.c) - h) din Legea nr. 119/2010.
De asemenea, criticile primei
instanţe privind neretroactivitatea unei legi, nu-şi găsesc aplicabilitatea în
cadrul procesului de revizuire a pensiei intimate, deoarece, aşa cum a statuat
Curtea Constituţională în decizia nr.871/25.06.2010 (punctul I.1), dispoziţiile
art.15 alin.(2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii civile, nu
sunt încălcate, deoarece s-a reţinut într-o altă decizie a Curţii, respectiv
Decizia nr.458/2003 (publicată în Monitorul Oficial nr.24/13.01.2004), „o lege
nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare născută anterior
şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţi
juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea
nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să
reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în
domeniul ei de aplicare”.
Conformându-se dispoziţiilor
art.15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile
speciale pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte
condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în
acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De
asemenea, legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se
răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare,
care constituie „facta praeterita”.
Analizând sentinţa recurată din
prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru
următoarele considerente :
Reclamantul a fost beneficiara
unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 567/2004.
Drepturile de pensie ale
acesteia au fost recalculate prin decizia emisă în baza OUG nr.59/2011
împotriva căreia reclamanta a formulat contestaţie.
Prin decizia nr. 215/13.03.2012,
Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 59/2011.
Scopul OUG nr. 59/2011, aşa cum
reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost
reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate
conversia tuturor pensiilor de serviciu
în pensii bazate pe principiul contributivităţii, dând posibilitatea
persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor
realizate pe parcursul întregii activităţii profesionale sub imperiul procedurii reglementate prin
Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii
în vederea revizuirii.
Dacă Legea nr. 119/2010 a
constituit reglementarea de drept substanţial prin care pensiile de serviciu au
fost transformate în pensii contributive, OUG nr. 59/2011, reprezintă
prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează
procedura recalculării pensiilor şi modul de calcul al drepturilor de pensie,
ţinând cont de specificul situaţiilor categoriilor socio-profesionale în cauză.
Recalcularea pensiei speciale nu
s-a făcut retroactiv, ci de la data intrării în vigoare a ordonanţei menţionată
mai sus, astfel că nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.
Prin decizia nr. 458/02.12.2003,
Curtea Constituţională a statuat că: „o lege nu este retroactivă atunci când
modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când
suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub
imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva
decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune
în timpul următor intrării ei în vigoare”.
Legea 119/2010 şi O.U.G. 59/2011
se aplică tuturor pensiilor speciale, iar vechile reglementări legale prin care
aceste pensii au fost calculate au fost abrogate în mod implicit.
Pensiile de serviciu sunt
compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de
prevederile legilor speciale şi anume: pensia contributivă şi un supliment din
partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte
cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Partea contributivă a pensiei de
serviciu se suportă din bugetul asigurărilor locale de stat, pe când partea
care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a
urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii
socio-profesionale supuse unui statut special.
Această compensaţie, neavând ca
temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului
în domeniul asigurărilor sociale, şi nu se subsumează dreptului la pensie, ca
element constitutiv al acestuia.
Prin urmare, în ceea ce priveşte
aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv
de a dispune în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra
acordării lor, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare.
Acordarea pensiei suplimentare
este strâns legată de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi
poate fi eliminată când bugetul de stat nu mai poate suporta sarcina unor
astfel de cheltuieli din raţiuni de ordin economic şi financiar.
În aceste condiţii, partea
necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit
interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din
primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, „în noţiunea de bun”, ea reprezintă totuşi, din
această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale, iar
suprimarea ei pe viitor nu are semnificaţia unei exproprieri.
În acest sens, în decizia Curţii
Europene a Drepturilor Omului în cauza Muller contra Austriei din 1975 s-a
arătat că „art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că
acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
În cauza Andrejeva contra
Lituaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut: ”de asemenea, o
amplă marjă de apreciere este de obicei lăsată statului pentru ca acesta să
poată lua măsuri de ordin general în domeniul economic şi social. Datorită unei
cunoaşteri directe a societăţii lor şi a nevoilor acestuia, autorităţile
naţionale sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internaţional să
hotărască ceea ce este de interes public în domeniul economic sau social”.
În materie de pensie şi alte
drepturi de asigurări sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat
reduceri substanţiale ale cuantumului acestora, fără a ajunge la concluzia
încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea: decizia Skorkiewicz contra
Poloniei din 01.06.1999; decizia Jankovic contra Croaţiei nr. 43440/1998).
Relevantă în cauză este decizia
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 07.02,2012 pronunţată în cauzele
conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molar şi Lucia
Gheţu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a
pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor
judecătoreşti în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este
conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu art.
14 din aceeaşi Convenţie, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a
cuantumului pensiilor.
Curtea de la Strasbourg a
statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege şi
constituie o modalitate de a echilibra bugetul şi de a corecta diferenţele
existente între sistemele de pensii, iar aceste motive nu pot fi considerate
nerezonabile sau disproporţionate.
Pentru a se aprecia dacă s-a
încălcat dreptul unei persoane la proprietate, Curtea Europeană a statuat că
trebuie verificate mai multe cerinţe şi anume: dacă persoana respectivă a avut
un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă există o ingerinţă a
statului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea
totală sau parţială de bun a persoanei respective şi dacă ingerinţa statului
este proporţională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just
echilibru, o proporţionalitate între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor
fundamentale ale omului.
În cauză, Curtea constată că
pensia de serviciu de care se bucura reclamantul chiar dacă poate fi încadrată
în noţiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, ea
reprezintă totuşi din această perspectivă un drept câştigat numai cu privire la
prestaţiile de asigurări sociale.
Cerinţa care mai trebuie
verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat este în concordanţă cu
prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale este aceea a respectării justului echilibru între cerinţele
interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale
omului.
Scopul OUG nr. 59/2011, aşa cum
reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost
reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate
conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul
contributivităţii , dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate
documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii
activităţii profesionale sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr.
119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii în vederea
revizuirii.
Aceste motive avute în vedere de
Guvern, aduc în prim plan situaţia creată ca urmare a intrării în vigoare a
Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii
bazate în exclusivitate pe principiul contributivităţii.
Această conversie a fost
necesară pentru ca România să îşi respecte angajamentele asumate prin semnarea
acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, absolut
necesare pentru stabilitatea economică a ţării pentru atingerea pragului
deficitului bugetar, având în vedere evoluţia crizei economice care s-a extins
şi în cursul anului 2010.
Faţă de aceste aspecte, Curtea
constată că cerinţele interesului general în adoptarea OG nr. 59/2011 a fost
dovedit.
În ceea ce priveşte raportul de
proporţionalitate între interesul general şi cel al apărării dreptului de
proprietate, instanţa apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele
două cerinţe.
În determinarea
proporţionalităţii, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a
fost afectată substanţa dreptului.
Astfel, reclamantului nu i-a
fost sistată plata pensiei, ci pensia i-a fost doar diminuată prin aplicarea
modului de calcul prevăzut de Legea 19/2000, potrivit principiului
contributivităţii.
Prin aplicarea acestei
modalităţi de calcul, reclamantul şi-a pierdut doar partea necontributivă,
suplimentul adăugat de la bugetul de stat, dreptul de pensie nefiind afectat în
aspectele sale fundamentale, cu atât mai mult cu cât acest mod de calcul se
aplică tuturor pensiilor din sistemul public de asigurări.
Prin decizia nr. 29/12.12.2011 a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi s-a respins recursul în interesul
legii, Curtea a statuat că este esenţial a se constata în privinţa fiecărui
reclamant în parte dacă s-a respectat
raportul de proporţionalitate între interesul general şi cel al apărării
dreptului de proprietate.
Făcând o analiză comparativă a
nivelului pensiei revizuite a reclamantului cu pensia medie lunară la nivel
naţional de 716 lei pe anul 2010 şi 753 lei pe anul 2011 conform raportului
Institutului Naţional de Statistică, se observă un nivel superior al pensiei
revizuite, astfel Curtea apreciază că prin recalcularea pensiei în baza OUG nr.
59/2011 nu s-a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul general
şi cel al apărării dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte
discriminarea invocată de reclamantă raportat la alte categorii de pensionari,
aceasta nu poate fi reţinută, în speţă nefiind vorba de persoane aflate în
situaţii similare, fiecare categorie de persoane având drepturi şi obligaţii
din prisma statutului profesional.
De altfel, jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalităţii în faţa
legii şi a nediscriminării este constantă şi recunoaşte că principiul
egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi că situaţiile diferite impun un
tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferenţiere.
Referitor la excepţia
autorităţii de lucru judecat invocată de reclamant, aceasta nu poate fi
reţinută, întrucât hotărârea menţionată nu este irevocabilă, în plus obiectul
celor două cereri este diferit, prima cerere a avut ca obiect contestaţie
împotriva deciziei emise în baza Legii nr. 119/2010, iar prezenta cerere are ca
obiect contestaţie împotriva deciziei de revizuire emise în baza OUG nr.
59/2011.
Pentru considerentele arătate
mai sus, potrivit art. 312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea a admis recursul
a modificat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.