|
Contencios fiscal. Amortizarea unor autoturisme.
Deductibilitate
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios
administrativ şi fiscal, decizia nr. 8489 din 12 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr.
3244 din 22.02.2013, a Tribunalului Cluj, a fost respinsă cererea în contencios
administrativ formulată de către reclamantul Cabinet de avocat X.X. în
contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului
Cluj. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanţă a reţinut următoarele:
Astfel,
instanţa a reţinut că reclamantul a înregistrat şi a dedus cheltuielile cu
amortizarea autoturismul Citroen C4, achiziţionat în luna martie 2008 de către
Cabinet de avocat X.X., în sumă de 8.280 lei în anul 2008 şi 8.832 lei în anul
2009.
În perioada de referinţă
cabinetul mai deţinea în patrimoniu un autoturism Volkswagen Passat achiziţionat
în anul 2004 pentru care s-au înregistrat cheltuieli cu amortizarea în perioada
mai 2004 – aprilie 2009.
În acest sens, instanţa a
reţinut că în cauză nu au fost întrunite condiţiile legale în vederea deducerii
cheltuielilor în sensul art.48 alin.4 lit.a şi lit.c din Legea nr. 571/2003.
Persoanele impozabile au
dreptul să deducă cheltuielile în condiţiile în care sunt efectuate în
interesul activităţii în scopul realizării de venituri .
În cazul cheltuielilor
înregistrate în legătură cu achiziţiile unor mijloace fixe, pentru a fi deduse
cheltuielile cu amortizarea se limitează la cel mult un autoturism aferent fiecărei
persoane cu atribuţii de conducere şi administrare în sensul art.21 alin.3 lit.
n din Codul fiscal, respectiv instanţa a reţinut că singura persoană cu atribuţii
de conducere şi administrare a Cabinetului avocaţial este d-na avocat X.X..
Astfel, având în vedere că
la achiziţionarea autoturismului Citroen C4, reclamantul deţinea deja un alt
autoturism pentru care s-au înregistrat, de asemenea, cheltuieli cu
amortizarea, cheltuielile legate de amortizarea celui de-al doilea autoturism
sunt nedeductibile fiscal.
Legea nu limitează numărul
de autoturisme care poate fi deţinut de o persoană impozabilă, însă limitează
deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea la un singur autoturism.
Este irelevant sub acest
aspect împrejurarea invocată de către reclamant că amortizarea celor două
autoturisme deţinute a fost făcută pe rând, de asemenea este irelevant şi că
reclamantul îşi desfăşoară activitatea la două sedii, unul principal şi unul
secundar.
Având în vedere aspectele
menţionate, instanţa a reţinut că reclamantul nu a reuşit să aducă în faţa
instanţei motive noi care să răstoarne starea de fapt reţinutăşi să conducă la
anularea actelor atacate, prin urmare a fost respinsă cererea formulată. Fără
cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs reclamanta Cabinet de avocat X.X., solicitând modificarea sentinţei atacate
ca fiind netemenicăşi nelegală, a rejudeca cauza cu numărul de mai sus şi
admiterea acţiunii aşa cum a fost formulata.
În motivarea
recursului hotărârea a fost data cu încălcarea legii - motiv de nelegalitate
prevăzut de art.304/2, pct.9, teza I, Cod de procedura civila.
Acest motiv de
nelegalitatea se întâlneşte în ipoteza în care instanţa fondului a nesocotit
sau a interpretat eronat o norma de drept material aplicabila în cauza. Astfel,
normele de drept material nesocotite au fost următoarele: - art. 21, alin.3,
lit.n din Legea privind codul fiscal: (3) Următoarele cheltuieli au
deductibilitate limitată: n) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii,
exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de
persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice,
deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane
cu astfel de atribuţii. "
Prin sentinţa atacata se da
o interpretare eronata a normei de drept mai sus indicate, şi anume sintagmei „deductibile
limitat la cel mult un singur autoturism aferent flecarei persoane cu astfel de
atribuţii. "
Se interpretează în mod
eronat norma de drept, raportat la aspectul dedus judecaţii. Prin Sentinţa
atacata se analizează numărul de autoturisme achiziţionate de către subscrisul
cabinet( doua ) şi nu se analizeazăşi interpretează, daca amortizarea, pe
perioada contestata şi dedusa judecaţii făcuta pentru un singur autoturism se
încadrează în prevederile legale, în condiţiile în care, acestea nu stabilesc
nici condiţiile de forma şi nici cele de durata conform cărora se va determina
care este autoturismul aferent persoanei cu atribuţii de conducere şi
administrare.
Ori, în principal, norma
indicata, reglementează doar deducerea cheltuielilor cu amortizarea limitat la
un singur autoturism şi nu limitează deţinerea a doua sau mai multe autoturisme
de către persoana impozabila.
Întreaga motivaţie a sentinţei
atacate, vizează în exclusivitate aspectul privitor la numărul de autoturisme deţinute
de către cabinet, aspect care nu este de altfel dedus judecaţii şi nu cel
privitor la situaţia particulara relevata în conţinutul acţiunii în contencios
administrativ şi anume ca, pentru anul 2009, în perioada mai - decembrie, a
fost înregistrate în evidentele contabile amortizarea pentru un singur
autoturism şi anume autoturismul Citroen C4, aspect necontestat de către
organul de control, aceasta fiind perioada relevanta dedusa judecaţii.
În probaţiunea acţiunii am
depus tabelul de amortizare denumit, „Situaţia amortizării mijloacelor de
transport pe perioada 2004-2009" în care se evidenţiază ca pe perioada mai
- decembrie 2009 singurul autoturism supus amortizării este autoturismul
Citroen C4, deoarece autoturismul VW Passat a fost amortizat integral pana în
luna aprilie 2009.
Din
acesta proba, rezulta cu prisosinţa ca, în luna mai - decembrie 2009, aceasta
fiind perioada relevanta pentru calculul amortizării dedusa judecaţii,
susnumitul cabinet nu am dedus cheltuieli cu amortizarea decât pentru un singur
autoturism - Citroen C4.
Acesta proba nu este
analizata şi nu i se da valoare prin Sentinţa atacata, în motivarea Sentinţei
nefăcându-se nici o trimitere la argumentele pentru care nu a fost primita,
atat vreme cat dovedeşte ca, pentru anul 2009, în perioada mai - decembrie, a
fost dedusa amortizarea pentru un singur autoturism şi anume autoturismul
Citroen C4.
Menţiunea din Sentinţa
atacata, potrivit căreia, faptul ca amortizarea a fost făcuta „pe rand „ este
irelevanta, nu poate fi primita, atâta vreme cat prevederile legale şi anume
art. 21, alin.3, lit.n din Legea privind codul fiscal nu stabilesc nici condiţiile
de forma şi nici cele de durata conform cărora se va determina care este
autoturismul aferent persoanei cu atribuţii de conducere şi administrare.
Ori, atât vreme cât,
autovehiculele au fost utilizate de către susnumita, în calitate de titular al
cabinetului pentru a se deplasa constant atât la sediul profesional din Cluj,
cat şi la sediul profesional secundar din Baia Mare, pentru desfăşurarea
activităţii profesionale, cel puţin unul dintre cele doua autoturisme trebuia
sa fie funcţional, iar autoturismul VW Passat era achiziţionat din anul 2004,
deplasarea pe distante lungi fiind tot mai dificila. Aceasta este raţiunea
existentei celor doua autoturisme în patrrimoniul recurentului.
Ori, pentru perioada în
care nu s-au calculat şi nu s-au dedus în paralel cuantumuri ale amortizărilor
pentru doua autovehicule, apreciază ca prevederile legale nu sunt încălcate,
deoarece, acestea nu stabilesc nici condiţiile de forma şi nici pe cele de
durata conform cărora se va determina care este autoturismul aferent persoanei
cu atribuţii de conducere şi administrare.
Numai aceasta interpretare
este în acord principiile fiscalităţii prevăzute de art. 3 din Codul Fiscal,
modificat şi completat şi anume, principiile certitudinii şi eficientei
impunerii. "Art.3 Principiile fiscalităţii - Impozitele şi taxele
reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele principii: b)
certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu
conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată
să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări
şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa
deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale" ;d)
eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor
Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte
retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu
impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii
învestiţionale majore.
Solicită a admite recursul,
a modifica sentinţa atacata ca fiind netemenicăşi nelegala, a rejudeca cauza cu
numărul de mai sus şi a admite acţiunea aşa cum a fost formulata.
Prin întâmpinarea
înregistrată la data de 4 septembrie 2013 pârâta Direcţia Generala Regionala a
Finanţelor Publice Cluj-Napoca a solicitat respingerea recursului promovat de
recurentul-reclamant împotriva sentinţei civile nr. 3.244/22.02.2013 pronunţata de Tribunalul
Cluj prin care a fost respinsa acţiunea reclamantului formulata împotriva
actelor emise de instituţia noastră respectiv, deciziei nr.44/24.01.2012 şi
implicit decizia de impunere nr.29.932/25.07.2011 întocmita de Activitatea de
Inspecţie Fiscala.
În motivare arată că aşa
cum poate observa onorata instanţa prin memoriul formulat recurentul nu
formulează critici pertinente la adresa soluţiei pronunţate de instanţa fond
considerând faptul ca instanţa de fond a reţinut şi interpretat în mod greşit
normele de drept material aplicabile în cauza, respectiv art.21 alin.3 lit.n
din Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.
Solicitările
recurentului-reclamant sunt lipsite de fundament legal întrucât, împrejurările
evidenţiate în cuprinsul memoriului de recurs nu sunt în măsura sa înlăture
considerentele reţinute de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii criticate
care au stat la baza pronunţării soluţiei prin care au fost menţinute constatările
din actele de control încheiate de Activitatea de Inspecţie Fiscala din cadrul
instituţiei noastre.
În esenţa, recurentul susţine
ca instanţa de fond în mod greşit a împărtăşit punctul de vedere al instituţiei
noastre, interpretând eronat norma de drept material mai sus menţionata
întrucât aceasta "reglementează doar deducerea cheltuielilor cu
amortizarea limitat la un singur autoturism şi nu limitează deţinerea a doua
sau mai multe autoturisme de către persoana impozabila ".
Susţinerea recurentului
este în mod firesc lipsita de orice semnificaţie legala, în condiţiile în care
sub aspect fiscal interesează numai modalitatea în care sunt stabilite/achitate
obligaţiilor de plata la bugetul general consolidat al statului şi nicidecum deţinerea
în patrimoniul a unor sau, mai multor mijloace fixe, în speţa autoturisme.
În realitate, fără a fi în
măsura sa formuleze critici pertinente recurentul-reclamant reiterează aspectele
învederate în cuprinsul acţiunii potrivit cărora amortizarea dedusa pentru al
doilea autoturism în anul 2009 este de 2.944 lei şi nu de 8.832 lei, cum în mod
eronat au stabilit organele fiscale întrucât, autoturismul Cotroen C4 nu a fost
utilizat pentru folosinţa personala, datorita necesitaţi deplasărilor constante
la sediul secundar din Baia Mare şi în instanţa, scop în care trebuie sa fie
funcţional cel puţin unul din cele doua autoturisme.
În susţinerea poziţiei
procesuale de respingere a recursului promovat în cauza menţionam ca
recurentul-reclamant a încălcat prevederile art. 48, alin. (4) lit. c), şi
alin. (7) lit. a), ale art. 24, alin. (11), lit. h) şi ale art. 21, alin. (3),
lit. i) şi n) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu
prevederile pct. 49 din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea
evidenţei contabile în partidă simplă aprobate prin O.M.F.P. nr.1040/2004, în
vigoare în perioada controlata.
Ca
urmare a diferenţelor constatate, organul de inspecţie a stabilit în mod corect
o diferenţa la baza impozabila pe perioada verificata în suma de 23.664 lei cu
consecinţa stabilirii impozitului pe venit suplimentar şi a accesoriilor
cuprinse în decizia de impunere nr. 29.932/2 din data de 25.07.2011.
Instanţa de fond a reţinut
în mod corect ca din verificările efectuate, organul de inspecţie fiscala a
constatat ca nu toate cheltuielile înregistrate în evidenta contabila a
reclamanta îndeplinesc condiţiile pentru a putea fi deduse, în condiţiile în
care în perioada verificata cabinetul mai deţinea în patrimoniu un autoturism
VW Passat, achiziţionat în anul 2004, pentru care a înregistrat cheltuieli cu
amortizarea în perioada mai 2004 - aprilie 2009.
Organul de inspecţie
fiscala a considerat nejustificata deducerea cheltuielilor menţionate pentru
cel de-al 2-lea autoturism deţinut de reclamant, situaţie în care a stabilit
diferenţe la venitul net impozabil, pe cale de consecinţa la impozitul pe
venit, calculând dobânzi de întârziere şi penalităţi corespunzătoare.
Condiţiile pe care trebuie
sa le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse,
sunt stabilite de prevederile art.48 alin. (4) lit. a) şi lit. c) din Legea
nr.571/2003 republicata privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare care stipulează în mod expres următoarele:
"[...](4)[...] a) să
fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării
venitului, justificate prin documente; b) să fie cuprinse în cheltuielile
exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite; c) să
respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II, după caz;
[...]"
De asemenea, potrivit
alineatului (7) lit. a) al aceluiaşi articol, „[...] (7) Nu sunt cheltuieli
deductibile: a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul
personal sau al familiei sale;[...]"
Totodată, în speţa sunt
aplicabile prevederile art. 24 alin. (11) lit. h) şi ale art. 21, alin. (3)
lit. i şi lit. n) din Codul fiscal, coroborate cu dispoziţiile pct. 49 din
Normele metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în
partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în
conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate
prin O.M.F.P. nr. 1040/2004, care pe cale le reproducem în continuare:
„[...] ART. 24 Amortizarea
fiscală [...] (11) Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:[...] h)
numai pentru autoturismele folosite în condiţiile prevăzute la art. 21 alin.
(3) lit. n).[...]"
„[...] ART.21
Cheltuielii...] (3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:[...] i)
amortizarea, în limita prevăzută ia art. 24;[...J
n) cheltuielile de funcţionare,
întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor folosite de angajaţii cu funcţii
de conducere şi de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la
cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de
atribuţii. Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul de
autoturisme trebuie justificate cu documente legale.]...]"
„[...] 49. înregistrarea în
evidenţa contabilă în partidă simplă a bunurilor mobile şi imobile se face la
valoarea de achiziţie, de producţie sau la preţul pieţei, după caz.]...]
Cheltuielile cu amortizarea pentru bunuri se admit la deducere, în conformitate
cu reglementările din titlul II din Codul fiscal.
Potrivit cadrului
legislativ prezentat, în vigoare pe perioada supusa verificării, se retine ca
persoanele impozabile au dreptul sa deducă cheltuielile, în condiţiile în care
sunt efectuate în interesul activităţii, în scopul realizării de venituri şi
sunt justificate prin documente.
Subliniază ca în cazul
cheltuielilor înregistrate în legătura cu achiziţia unor mijloace fixe, pentru
a fi deduse, acestea trebuie sa respecte regulile privind amortizarea, una din
aceste reguli făcând referire expresa la limitarea deductibilităţii amortizării
la cel mult un autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu atribuţii de
conducere şi administrare.
Pe toata perioada supusa
controlului, recurentul-reclamant deţinea deja un autoturism marca VW Passat,
achiziţionat în anul 2004, pentru care a înregistrat cheltuieli cu amortizarea,
acceptate de organul de inspecţie fiscala.
Ori, având în vedere cele
reţinute precum şi prevederile art. 21 alin. (3) lit. n) şi ale 48, alin. (7)
lit. a) în vigoare în perioada supusa verificării, rezulta ca în mod corect
organul de inspecţie fiscala a considerat în principal ca sumele reprezentând
cheltuielile cu amortizarea aferente celui de-al 2-lea autoturism din
patrimoniul cabinetului sunt nedeductibile fiscal, în condiţiile în care
aceasta a înregistrat şi chiar i-au fost admise la deducere cheltuielile cu
amortizarea primului autoturism din patrimoniul sau.
În subsidiar, este
întemeiata constatarea organului de inspecţie potrivit căreia activitatea desfăşurata
de reclamanta nu justifica achiziţia a doua autoturisme, considerând
cheltuielile înregistrate cu achiziţia autoturismului Citroen C4, drept
cheltuieli aferente unui bun folosit în interes personal, prevăzute de art.48,
alin. (7), lit. a) din Codul fiscal.
Susţinerea
recurentului-reclamant potrivit căreia, a înregistrat cheltuieli cu amortizarea
pentru doua autoturisme doar în perioada aprilie 2008 - aprilie 2009, anexând
în acest sens o situaţie detaliata, considerând ca sunt deductibile
cheltuielile de amortizare înregistrate pentru autoturismul Citroen C4 începând
din luna mai 2009, nu prezintă relevanta pentru soluţionarea cauzei, având în
vedere ca prevederile legale aplicabile, citate prin prezentul, limitează
deductibilitatea amortizării, fără posibilitatea interpretării, pentru cel mult
un autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu atribuţii de conducere şi
administrare.
Prin urmare, aşa cum a menţionat
la începutul expunerii noastre legiuitor, nu limitează dreptul de a deţine în
patrimoniu doua sau chiar mai multe autoturisme, ci doar dreptul acesteia de a
deduce la calculul impozitului pe venit, a cheltuielilor cu amortizarea, doar
pentru un autoturism şi nu pe rând pentru fiecare din autoturismele din
patrimoniul sau.
Totodată, faptul ca
recurentul-reclamant îşi desfăşoară activitatea în doua localităţi, invocând în
sprijinul tezei sale necesitatea de a se deplasa constant la instanţa şi la
sediul profesional secundar din Baia Mare, chiar admiţând aceasta necesitate,
nu reprezintă un argument care sa conducă la concluzia unor constatări şi
respectiv încadrări legale eronate ale organului de inspecţie fiscala şi deci
la anularea deciziei de impunere pentru sumele contestate.
În
concluzie, daca pentru autoturismul VW Passat pe care petenta i-l deţinea deja
în patrimoniul afacerii sale la data achiziţiei autoturismului Citroen C4, au
fost înregistrate şi chiar admise la deducere pentru calculul impozitului pe
venit cheltuielile cu amortizarea, constatam ca într-adevăr înregistrarea de către
reclamanta a cheltuielilor cu amortizarea în legătura cu un al 2-lea autoturism
a fost făcuta cu încălcarea normelor legale în vigoare prezentate. Referitor la
accesoriile stabilite prin decizia de impunere atacata contestate de reclamanta
pe cale de consecinţa fiscala, conform principiului de drept "accesorium
sequitur principale", solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiata şi
pentru dobânzi de întârziere în suma de 657 lei şi pentru penalităţi de
întârziere în suma de 480 lei aferente impozitului pe venit, modul de calcul al
acestora nefiind contestat.
Pentru considerentele mai
sus expuse solicită respingerea recursul promovat împotriva hotărârii pronunţate
de instanţa de fond, respectiv Tribunalul Cluj.
Analizând sentinţa
atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine
următoarele:
Starea de fapt nu a fost
contestată în cauză iar instanţa de fond a reţinut succint şi lapidar că în
perioada de referinţă a speţei cabinetul avocaţial recurent mai deţinea în
patrimoniu un autoturism marca Wolkswagen Passat achiziţionat în anul 2004
pentru care s-au înregistrat cheltuieli cu amortizarea în perioada mai
2004-aprilie 2009 astfel că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale în
vederea deducerii cheltuielilor în sensul art. 48 alin. 4 lit. a) şi lit. c)
din Legea nr. 571/2003.
Mai reţine instanţa de fond
că persoanele impozabile au dreptul să deducă cheltuielile în condiţiile în
care sunt efectuate în interesul activităţii în scopul realizării de venituri şi
că în cazul cheltuielilor înregistrate în legătură cu achiziţiile unor mijloace
fixe, pentru a fi deduse cheltuielile cu amortizarea se limitează la cel mult
un autoturism aferent fiecărei persoane cu atribuţii de conducere şi
administrare în sensul art. 21 alin.3 lit. n) din Codul fiscal.
Din starea de fapt dedusă
judecăţii rezultă că pentru perioada mai 2009-decembrie 2009 în contabilitatea
recurentului au fost înregistrate cheltuieli pentru amortizare pentru un singur
autovehicul şi anume autoturismul marca Citroen C4, autoturismul la care face
referire instanţa de fond, recte Wolkswagen Passat achiziţionat în anul 2004,
fiind amortizat integral la data de 30 aprilie 2009.
Concluzia este că pentru
perioada mai-decembrie 2009 recurenta a înregistrat cheltuieli cu amortizarea
pentru un singur autoturism.
Este de necontestat că
ambele autoturisme au fost utilizate în interesul şi pentru îndeplinirea
obiectului de activitate a entităţii recurente, aspectul că cel de-al doilea
autoturism ar fi utilizabil exclusiv în interes personal nu este relevant de
vreme ce legea nu interzice deţinerea a mai mult de un singur autovehicul.
Desigur trebuie făcută
analiza sub aspect fiscal ce influenţă produce deţinerea a două autovehicule şi
dacă cheltuielile de amortizare înregistrate succesiv, ultimele pentru cel
de-al doilea autovehicul independent de primul, sunt deductibile.
Conform art. 21 alin.3 lit.
n) din Codul fiscal sunt deductibile fiscal limitat la calculul profitului
impozabil, cheltuielile de funcţionare , întreţinere şi reparaţii aferente
autoturismelor folosite de angajaţii cu funcţii de conducere şi de administrare
a persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism
aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuţii, iar pentru a fi
deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul de autoturisme trebuie justificate
cu documente legale.
Nu se contestă în speţă că
documentele cu care recurentul a încercat să justifice cheltuielile cu
amortizarea pentru cel de al doilea autovehicul ar fi fost în neregulă.
Astfel fiind urmează să
analizăm în ce măsură această normă fiscală paralizează dreptul
contribuabilului de a pretinde deductibilitatea limitată la un singur
autovehicul.
Trebuie notat că pentru
perioada de referinţă a speţei, mai precis mai – decembrie 2009 s-au
înregistrat cheltuieli cu amortizarea doar pentru un singur autovehicul
destinat persoanei cu funcţie de conducere din firmă.
Decizia cu privire la
organizarea activităţii entităţii şi cea privind repartizarea autovehiculelor
între angajaţi aparţine entităţii respective.
În speţă nu s-au produs
probe din care să rezulte că ambele autovehicule sunt destinate exclusiv
persoanei cu funcţii de conducere simultan, pe de altă parte legea nu prevede o
interdicţie de a deduce cheltuielile cu amortizarea succesiv dar pentru câte un
autoturism dacă la epoca înregistrării cheltuielilor respective autovehiculul
respectiv era destinat spre folosinţă persoanei fizice cu atribuţii de conducător.
Prin
urmare, deducerea este limitată la un singur autovehicul destinat spre folosire
cu atribuţii de conducere ori administrare a persoanei juridice, fără să
elimine posibilitatea deducerii cheltuielilor succesiv ori pe rând.
Trebuie notat că textul
art. 21 alin. 3 lit.n) din Codul fiscal introduce o restricţie privind
deducerea cheltuielilor strict în legătură cu acele autoturisme utilizate
exclusiv de către angajaţii cu funcţii de conducere şi administrare, pentru
care norma legală examinată admite dreptul de deducere doar la un singur
autoturism. Pentru cheltuielile cu celelalte autoturisme care sunt folosite de
către ceilalţi angajaţi ai persoanei juridice şi de către administratori, fie că
sunt date spre utilizare anumitor persoane ori structuri interne ale entităţii
sunt deductibile fără limită, cu condiţia să fie justificate cu documente
legale.
Prin urmare, deţinerea a
unuia sau mai multor autovehicule în cadrul entităţii nu este interzisă iar dacă
se dovedeşte că acestea se utilizează în scopul şi pentru executarea obiectului
de activitate nu se poate afirma cu temei, în lipa unor probe legale certe şi
verificabile, că autovehiculele sunt utilizate în scop personal.
Mai mult deţinerea
anterioară a unui autovehicul de către entitate şi repartizat spre utilizare
exclusiv de către persoana cu funcţii de conducere şi pentru care s-au obţinut
deducerea limitată a cheltuielilor nu împiedică ca ulterior acesta autovehicul
să fie repartizat spre folosinţă unui alt angajat iar entitatea să achiziţioneze
un alt autovehicul care să fie folosit exclusiv de persoana cu funcţii de
conducere şi pentru care să se cearăşi să se obţină în mod legal deducerea
limitată a cheltuielilor de funcţionare (inclusiv de amortizare) în sensul art.
21 alin. 3 lit. n) din Codul fiscal.
Pe cale de consecinţă,
Curtea găseşte întemeiat recursul, în speţă fiind dat motivul de recurs prevăzut
la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. de la 1865, aplicabil în cauză prin efectul art. 3
alin. 1 din Legea nr. 76/2012, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din
legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. se va admite recursul, sentinţa
va fi desfiinţată în întregime şi ca o consecinţă, se va admite acţiunea în
contencios fiscal formulată de reclamant şi drept urmare: se va anula Decizia
nr. 44/24.02.2011, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, se va
anula parţial Decizia de impunere nr. 29932 din 25.07.2011 emisă de corpul de
inspecţie fiscală din cadrul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj
Activitatea de inspecţie fiscalăşi se va exonera reclamantul de la plata
sumelor de 2.738 lei impozit pe venit net stabilit suplimentar, de 657 lei
dobânzi şi de 480 lei penalităţi de întârziere.
Ţinând seama că cererea de cheltuieli de judecată a vizat
exclusiv judecata înainte instanţei de fond, Curtea în temeiul art. 274
C.pr.civ. va obliga pe pârât să plătească reclamantului suma de 4,30 lei, cu
titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi
contravaloarea timbrului mobil judiciar aplicat pe cererea introductivă.
| 
