avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Competenţa  materială de soluţionare în fond a cererilor având ca obiect obligarea autorităţii naţionale  pentru  restituirea  proprietăţilor la plata de despăgubiri.
 
Legea nr.290/2003
Legea nr.554/2004
Codul de procedură civilă
Soluţia de principiu a ÎCCJ – SCAF din 23 noiembrie 2009
        
Competenţa  materială de soluţionare în fond  a cererilor având ca obiect obligarea A.N.R.P.  la plata de despăgubiri, în temeiul Legii nr.290/2003, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar nu curţii de apel.
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,
Decizia nr. 81 din 12 martie 2012.
 
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr.97/42/2012, reclamanta Speianu Constanţa a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea în solidar a celor doi pârâţi să plătească în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, suma de 134.767,20 lei reprezentând prima tranşă şi să constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a plăti această sumă cu titlu de despăgubiri, să dispună amendarea cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere, a reprezentantului legal al ANRP, să oblige pârâta precizată să plătească dobânda medie bancară anuală aferentă sumei datorate şi neachitate, să oblige pârâţii la plata de penalităţi de întârziere de 50 lei pentru7 fiecare zi de întârziere scursă de la momentul împlinirii unui an de la emiterea hotărârii nr.138/2010 a Comisiei Judeţene Buzău, precum şi să dispună investirea cu formulă executorie a acestei hotărâri.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin hotărârea Comisiei Judeţene pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003Buzău nr.138 /28.09.2010, s-a dispus plata unei compensaţii băneşti de 336.918 lei, eşalonat în două tranşe, respectiv 40% în primul an şi restul în cel de al doilea an, că pârâta nu a respectat prevederile art.18 al.5 lit.c din HG 1120/2006, pentru a achita prima tranşă până la data de 28.09.2011, refuzând să răspundă notificării ce i-a fost adresată în acest scop, astfel că se impune obligarea acesteia să plătească suma precizată, actualizată cu dobânda solicitată.
              Reclamanta a mai precizat că dispoziţiile art.24 al.1 din Legea nr.554 /2004 prevăd posibilitatea amendării conducătorului autorităţii sau instituţiei publice care se fac vinovate de neexecutarea titlului executoriu/hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, iar dispoziţiile alin 2 al aceluiaşi articol prevăd posibilitatea solicitării de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a refuzului de executare.
              În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr.290/2003, HG 1120/2006 şi ale Legii nr.554/2004.
              În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar certificatul de deces nr.898595, copie carte de identitate, cererea din 12.10.2011, adresa nr.12772/2010, hotărârea nr.138/2010 cu anexă, extrase de pe portalul ICCJ şi al Curţii de Apel Ploieşti, precum şi sentinţa nr.189/2008 a acestei ultime instanţe.
              Prin întâmpinare, Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, ainvocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
              De asemenea, A.N.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea solicitărilor reclamantei.
              La termenul de judecată din data de 12.03.2012, faţă de dispoziţiile art.159 ind.1 al.4 c.pr.civilă, Curtea a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, pe care a pus-o în discuţia părţii prezente şi faţă de care a rămas apoi în pronunţare.
              Examinând excepţia precizată, Curtea a constatat următoarele :
              Astfel, obiectul principal al prezentei acţiuni îl constituie obligarea pârâţilor la plata unei sume reprezentând prima tranşă din despăgubirile stabilite în baza prevederilor Legii nr.290/2003, prin hotărârea nr.138/2010 emisă de către Comisia Judeţeană Buzău pentru aplicarea acestei legi, plată solicitată în temeiul prevederilor art.18 al.5 din HG 1120/2006, restul capetelor de cerere ( plata de dobânzi, penalităţi de întârziere, aplicarea unei amenzi pentru neexecutare..etc ) fiind accesorii acestuia.
Curtea a reţinut că prevederile art.8 alin.(5) şi (6) din Legea nr.290/2003, statuează că „hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate   în   condiţiile   Legii   contenciosului    administrativ   nr.554/2004,    cu modificările ulterioare”, precum şi că „hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege."
De asemenea, dispoziţiile legale citate - care sunt norme cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de prevederile art.10 alin.(l) din Legea nr.554/2004 - prevăd competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. -Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi şi în privinţa acţiunilor având ca obiect obligarea A.N.R.P. de a emite asemenea hotărâri sau de a efectua plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile Comisiilor Judeţene pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003, concluzie fundamentată pe principiul de drept specialia generalibus  derogant.
De altfel, această soluţie de principiu a fost stabilită şi de către plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa de unificare a practicii judiciare din data de 23 noiembrie 2009.
Aşadar, în cauză competenţa de soluţionare a capătului principal de cerere revine Tribunalului Buzău – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal - concluzie dedusă din dispoziţiile art.10 al.3 din Legea nr.554/2004, precum şi din împrejurarea că reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ (apreciată a fi competentă) de la domiciliul ei, iar nu de la sediul pârâţilor (Curtea de Apel Bucureşti)-, astfel că faţă de restul capetelor de cerere devin aplicabile dispoziţiile art.17 din codul de procedură civilă.
În consecinţă, Curtea a considerat că excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, este întemeiată, astfel că a admis-o şi, potrivit dispoziţiilor art.158 şi următoarele C.pr.civ., a declinat competenţa de judecată a prezentei cereri în favoarea Tribunalul Buzău – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal.
(Judecător Ionel Stănescu)