Competenţa materială de soluţionare în fond a cererilor având ca obiect obligarea autorităţii naţionale pentru restituirea proprietăţilor la plata de despăgubiri.
Legea nr.290/2003
Legea nr.554/2004
Codul de procedură civilă
Soluţia de principiu a ÎCCJ – SCAF din 23 noiembrie 2009
Competenţa materială de soluţionare în fond a cererilor având ca obiect obligarea
A.N.R.P. la plata de despăgubiri, în
temeiul Legii nr.290/2003, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi
fiscal a tribunalului, iar nu curţii de apel.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a
civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,
Decizia nr. 81 din 12 martie 2012.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti
sub nr.97/42/2012, reclamanta Speianu Constanţa a chemat în judecată
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi Statul
Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea în solidar a
celor doi pârâţi să plătească în termen de 20 de zile de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii, suma de 134.767,20 lei reprezentând prima tranşă şi să
constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a plăti această sumă cu titlu de
despăgubiri, să dispună amendarea cu 20% din salariul minim brut pe economie,
pe fiecare zi de întârziere, a reprezentantului legal al ANRP, să oblige pârâta
precizată să plătească dobânda medie bancară anuală aferentă sumei datorate şi
neachitate, să oblige pârâţii la plata de penalităţi de întârziere de 50 lei
pentru7 fiecare zi de întârziere scursă de la momentul împlinirii unui an de la
emiterea hotărârii nr.138/2010 a Comisiei Judeţene Buzău, precum şi să dispună
investirea cu formulă executorie a acestei hotărâri.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin
hotărârea Comisiei Judeţene pentru aplicarea prevederilor Legii
nr.290/2003Buzău nr.138 /28.09.2010, s-a dispus plata unei compensaţii băneşti
de 336.918 lei, eşalonat în două tranşe, respectiv 40% în primul an şi restul
în cel de al doilea an, că pârâta nu a respectat prevederile art.18 al.5 lit.c
din HG 1120/2006, pentru a achita prima tranşă până la data de 28.09.2011,
refuzând să răspundă notificării ce i-a fost adresată în acest scop, astfel că
se impune obligarea acesteia să plătească suma precizată, actualizată cu
dobânda solicitată.
Reclamanta
a mai precizat că dispoziţiile art.24 al.1 din Legea nr.554 /2004 prevăd
posibilitatea amendării conducătorului autorităţii sau instituţiei publice care
se fac vinovate de neexecutarea titlului executoriu/hotărârii judecătoreşti
irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, iar
dispoziţiile alin 2 al aceluiaşi articol prevăd posibilitatea solicitării de
despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a refuzului de executare.
În
drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr.290/2003, HG 1120/2006 şi ale
Legii nr.554/2004.
În
dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar certificatul de deces nr.898595,
copie carte de identitate, cererea din 12.10.2011, adresa nr.12772/2010,
hotărârea nr.138/2010 cu anexă, extrase de pe portalul ICCJ şi al Curţii de
Apel Ploieşti, precum şi sentinţa nr.189/2008 a acestei ultime instanţe.
Prin
întâmpinare, Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice,
prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, ainvocat excepţia lipsei
calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii,
ca neîntemeiată.
De
asemenea, A.N.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă,
respingerea solicitărilor reclamantei.
La
termenul de judecată din data de 12.03.2012, faţă de dispoziţiile art.159 ind.1
al.4 c.pr.civilă, Curtea a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă
materială, pe care a pus-o în discuţia părţii prezente şi faţă de care a rămas
apoi în pronunţare.
Examinând excepţia precizată, Curtea a
constatat următoarele :
Astfel, obiectul principal al prezentei acţiuni îl constituie obligarea
pârâţilor la plata unei sume reprezentând prima tranşă din despăgubirile
stabilite în baza prevederilor Legii nr.290/2003, prin hotărârea nr.138/2010
emisă de către Comisia Judeţeană Buzău pentru aplicarea acestei legi, plată
solicitată în temeiul prevederilor art.18 al.5 din HG 1120/2006, restul
capetelor de cerere ( plata de dobânzi, penalităţi de întârziere, aplicarea
unei amenzi pentru neexecutare..etc ) fiind accesorii acestuia.
Curtea a reţinut că prevederile art.8 alin.(5) şi (6) din Legea nr.290/2003,
statuează că „hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor –
Serviciul pentru
aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în
condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare”, precum şi că „hotărârile
pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege."
De asemenea, dispoziţiile
legale citate - care sunt norme cu caracter special, derogatoriu de
la dreptul comun în materie, reprezentat
de prevederile art.10 alin.(l) din Legea nr.554/2004 - prevăd competenţa exclusivă a
Secţiei de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce
priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. -Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru
identitate de raţiune, competenţa
materială este aceeaşi şi în privinţa acţiunilor având ca obiect obligarea A.N.R.P. de a emite asemenea hotărâri sau de a efectua plata despăgubirilor
stabilite prin hotărârile Comisiilor Judeţene pentru aplicarea prevederilor
Legii nr.290/2003, concluzie fundamentată pe principiul de drept specialia generalibus derogant.
De altfel, această soluţie de principiu a fost
stabilită şi de către plenul judecătorilor
Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa de unificare a
practicii judiciare din data de 23 noiembrie 2009.
Aşadar, în cauză
competenţa de soluţionare a capătului principal de cerere revine Tribunalului
Buzău – Secţia
a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal - concluzie dedusă din
dispoziţiile art.10 al.3 din Legea nr.554/2004, precum şi din împrejurarea că
reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ (apreciată a fi
competentă) de la domiciliul ei, iar nu de la sediul pârâţilor (Curtea de Apel
Bucureşti)-, astfel că faţă de restul capetelor de cerere devin aplicabile
dispoziţiile art.17 din codul de procedură civilă.
În consecinţă, Curtea a
considerat că excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, este
întemeiată, astfel că a admis-o şi, potrivit dispoziţiilor art.158 şi
următoarele C.pr.civ., a declinat competenţa de judecată a prezentei cereri în
favoarea Tribunalul Buzău – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ
şi Fiscal.
(Judecător Ionel Stănescu) |