Cesionarea parţilor sociale. Societate devalizată anterior datei cesionării.
- Legea nr.
85/2006, republicată, art. 138 lit. “a, e şi d”
Cesionarea părţilor sociale nu-l absolvă pe fostul
administrator statutar de consecinţele activătăţii sale culpabile în perioada
mandatului, câte vreme se dovedeşte că insolvenţa s-a datorat modului în care
acesta şi-a desfăşurat activitatea, acumulând datorii, nerecuperând creanţele,
nefiind predate documentele contabile ale firmei, lista activelor patrimoniale,
bunurile materiale, contabilitatea nefiind condusă în conformitate cu legea.
Secţia a II-a Civilă, de Contencios
Administrativ şi Fiscal
Decizia
nr. 544/R din 28 februarie 2012
Prin Sentinţa nr.
468/23.03.2011 a Tribunalului Comercial Mureş, s-a respins acţiunea judiciară
specială promovată de Lichidatorul judiciar „S&B.L.C.” S.P.R.L. -
practician în insolvenţă, în numele şi pe seama falitei S.C.”T.S.T.”S.R.L., în
contradictoriu cu pârâtul M.M.A., având ca obiect angajarea răspunderii
speciale, personale şi patrimoniale
circumscrisă dispoziţiunilor art.138 alin.1 lit.a), c), d) şi e) din
Legea nr.85/2006, până la concurenţa întregului pasiv al falitei cuantificat la
valoarea de 264.483,38 lei, precum şi a spezelor judiciare avansate în cadrul
procedurii falimentului pentru care s-a constituit dosarul nr.809/1371/2009 al
Tribunalului Comercial Mureş; fără cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii atacate, s-au
reţinut următoarele:
Prin cererea de angajare a răspunderii
personale a fostului administrator,
M.M.A., formulată de lichidatorul judiciar al SC T.C.S.T. SRL, s-a solicitat
obligarea pârâtului la plata prejudiciului adus societăţii, în sumă de
264.483,38 lei, susţinându-se că, prin conduita sa, fostul administrator a
săvârşit fapte, care întrunesc elementele răspunderii personale, prevăzute de
art. 138 alin. 1 lit. a, c-e din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a reţinut că, din informaţiile furnizate
de gestionarul registrului comerţului, rezultă că societatea falită a cuprins
în structura ei, la înfiinţarea ce s-a petrecut la 09.10.2008 şi până la
03.04.2009 în calitate de asociaţi pe dl. P.L. şi pe dl. M.M.A., iar de
administrator statutar unic pe M.M.A..
Potrivit
contractului de cesiune de părţi sociale din 03.04.2009 şi a hotărârii A.G.A.
S.C.”T.C.S.T.” S.R.L. Tg.Mureş, asociaţii cedenţi au transmis drepturile
societare pe seama asociatului unic cesionar G.B., cu aceeaşi ocazie fiind
revocat mandatul de administrator statutar al d-lui M.M.A., această calitate
societară preluând-o chiar asociatul unic cesionar şi continuator.
După operarea
cesiunii litigioase nu a mai există vreo probă că s-ar fi desfăşurat vreo
activitate comercială şi nu a mai fost depus niciun raport financiar din cele
instituite în sarcina executivului falitei de legiuitor.
Din probatoriul
administrat în cauză, reiese că societatea falită nu a mai desfăşurat
activitate de la momentul intervenirii cesiunii, dar şi că nu mai are bunuri
apte a fi supuse executării silită.
Astfel, datorită
conduitei culpabile a executivului ei, falita nu a îndeplinit în termenele
scadente obligaţiile fiscale, întinderea lor augmentându-se prin aplicarea
accesoriilor. Devalizarea societăţii în această modalitate a condus-o
implacabil către insolvenţă, care a stat ca temei la deschiderea procedurii
judiciare.
Au fost
confirmate astfel susţinerile lichidatorului judiciar desemnat în cauză,
relativ ,la imposibilitatea faptică de a identifica activele imobilizate şi
stocurile evidenţiate în documentele primare ale creditorilor, dar mai ales
distorsionarea realităţilor comerciale opozabile ei, prin neevidenţierea
scriptică la timp, a niciuneia dintre operaţiunilor comerciale desfăşurate de
falită, în contabilitate, după momentul transmiterii drepturilor şi funcţiilor
societare, de la pârât către asociatul/administratorul G.B., subzistând
suficiente premise de a accepta că intenţionat acesta din urmă a făcut să
dispară documentele contabile preluate de la pârât, şi asemenea există
suficiente şi rezonabile premise că activele societăţii falită au fost
devalizate, activitatea ei comercială
fiind continuată tocmai în acest scop.
În mod
indubitabil, prin inacţiune, administratorul falitei de la un moment dat –
03.04.2009 – a omis să ţină contabilitatea societăţii în mod corespunzător,
operaţiunile comerciale desfăşurate în perioada fiinţei societăţii falit după
încetarea concretă a activităţii comercială, (acestea nefiind înregistrate ori
evidenţiate în contabilitate), creând în acest fel dezorganizare în structura
internă executivă a societăţii şi lipsind-o de instrumentele specifice de
evaluare proprie a performanţelor comerciale, ceea ce a condus în cele din urmă
la multiplicarea pierderilor financiare cunoscute anterior prin modalitatea
expusă în cele ce preced şi ascunderea celorlalte fapte prejudiciabile
săvârşite în dauna falitei.
S-a arătat astfel că, această faptă omisivă, se circumscrie
elementului material al răspunderii specială reglementată de dispoziţiunile
art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul
judiciar a reclamat că respectiva faptă omisivă ar fi fost săvârşită de pârâtul
M.M.A., însă acesta a adus cuvenitele dovezi de a fi predat activele falitei şi
documentele ei contabile d-lui G.B., astfel că doar în sarcina acestuia s-ar fi
putut reţine.
În mod cert
pârâtul M.M.A. a exercitat în calitate de administrator statutar unic în
perioada 2008-2009 funcţiile executive pe seama societăţii falit, astfel că
acesta este expus aceleiaşi răspunderi specială şi materială avută în vedere.
Într-adevăr
neîndeplinirea obligaţiei de ţinere a evidenţelor contabile şi nepredarea
acestora lichidatorului judiciar constituie un astfel de element material, însă
că pârâtul M.M.A. a înfăţişat un script ce cuprinde un act recognitiv din
partea celui căruia i-a fost opus, respectiv d-lui G.B., din care rezultă că
acesta a preluat întreg patrimoniul societăţii falită la momentul preluării
funcţiei de administrator statutar unic al acesteia deopotrivă cu cea de
asociat unic, precum şi contabilitatea operaţiunilor comerciale efectuate de
falită în perioada 2008-2009.
Cum în privinţa
pârâtului M.M.A. nu subzistă fără nicio tăgadă existenţa elementelor material
circumscrise dispoziţiunilor art.138 alin.1 lit.a), c), d) şi e) din Legea
nr.85/2006, în privinţa acestuia judecătorul sindic nu a dispus angajarea
răspunderii speciale solicitată în contra lui de subiectul activ al pricinii
alegate.
Împotriva acestei Sentinţe, a declarat recurs,
în termenul legal, S&B.L.C. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al
debitoarei SC T.C.S.T. SRL, criticând hotărârea atacată ca nelegală, pentru
următoarele motive:
În cererea de angajare a răspunderii personale
a pârâtului M.M.A., s-a arătat că nu s-a reuşit intrarea în posesia
documentelor contabile ale debitoarei, în acest sens administratorul actual
G.B. declarând în interogatoriul dat în faţa judecătorului sindic, că fostul
administrator, odată cu cesionarea părţilor sociale nu a procedat la predarea
documentelor contabile ale debitoarei, la predarea bunurilor din patrimoniul acesteia şi a
fondurilor aflate în casieri şi conturile bancare. Mai mult, în interogatoriu,
G.B. a menţionat că nu s-a implicat în
nici un fel în administrarea societăţii falite.
În adresa nr. 425557/2.02.2010 a A.N.A.F. Târgu Mureş, se menţionează că la data
cesionării părţilor sociale, respectiv 17.04.2009, debitoarea figura cu
obligaţii restante la bugetul general consolidat al statului, cu suma de 120.044
lei. Pe de altă parte, toate obligaţiile
restante faţă de ceilalţi creditori înscrişi la masa credală, respectiv SC M.
SRL – 61.922,59 lei, Primăria Municipiului Târgu Mureş – 74 lei, SC P.T. SRL –
32.618,79 lei, provin din perioada în care societatea era administrată de
M.M.A..
Cererea de deschidere a procedurii solicitată de creditorul
SC P.T. SRL a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Mureş la data de
2.06.2009, la o lună şi jumătate de la cesionarea părţilor sociale, deci,
evident că starea de insolvenţă este anterioară datei la care au fost cesionate
părţile sociale şi societatea a ajuns în această stare în perioada în care a
fost administrată de pârâtul M.M.A..
Dovada faptului că starea de insolvenţă a
debitoarei provine încă din perioada când aceasta era administrată de pârâtul
M.M.A., rezultă şi din Sentinţa comercială nr. 1678/19.08.2009, precum şi din
cererea de deschidere a procedurii, formulată de SC P.T. SRL, în care se
menţionează că biletele la ordin, scadente la 16.03.2009 şi respectiv
2.03.2009, au fost refuzate de bancă, din lipsă de disponibil , anterior
cesionării părţilor sociale.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma
acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:
După cum a reţinut şi judecătorul sindic,
administrator statutar al societăţii falite, a fost desemnat prin actul
constitutiv, la data de 9.10.2008, pârâtul M.M.A..
Anterior cesiunii de părţi sociale, din
3.04.2009 (intervenită între asociaţii P.L. şi M.M.A., pe de o parte, şi G.B.,
pe de altă parte), acelaşi pârât a încheiat cu asociatul cesionar, la data de
1.04.2009 un proces verbal prin care se
menţiona predarea-primirea listei
mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar, a documentelor contabile, precum şi
a celor cu regim special.
Referitor la conduita pârâtului, în timpul
exercitării mandatului de administrator statutar, judecătorul sindic a
reţinut că, datorită culpei acestuia, nu au fost achitate obligaţiile fiscale
la scadenţă, consecinţa fiind calculul accesoriilor care au dus la devalizarea
societăţii.
Pe de altă parte, s-a reţinut prin hotărârea
atacată că, în patrimoniul societăţii nu au fost identificate active
imobilizate, şi nici stocuri, aşa cum au fost evidenţiate în documentele
primare ale creditorilor.
Mai mult, s-a concluzionat că activele
societăţii au fost devalizate, şi că, chiar activitatea comercială a societăţii
a fost continuată, tocmai în acest scop.
Tot în considerentele hotărârii atacate, s-a
reţinut că, prin inacţiune, administratorul a omis să ţină contabilitatea
societăţii, în conformitate cu legea, nefiind înregistrate în contabilitate
operaţiuni comerciale, ceea ce a condus la pierderi financiare considerabile.
Aplicarea dispoziţiilor art. 138 alin.1 lit. d
din Legea nr. 85/2006, cu privire la această din urmă faptă, a fost înlăturată,
întrucât pârâtul ar fi prezentat documente din care rezultă predarea către noul
asociat, atât a activelor, cât şi a documentelor contabile.
Această stare de fapt, aşa cum a fost reţinută
de judecătorul sindic, este de natură, în opinia Curţii, să conducă la
angajarea răspunderii personale a pârâtului M.M.A., pentru următoarele motive:
Astfel, este de
observat că la data cesionării părţilor sociale, societatea debitoare acumulase
deja atât datorii fiscale în cuantum de 120.044 lei, cât şi obligaţii restante
faţă de ceilalţi creditori, înscrişi la masa credală.
Pe de altă parte, tot în perioada în care
societatea era administrată de pârâtul M.M.A., au fost refuzate la plată,
bilete la ordin, scadente la 16.03.2009 şi, respectiv 2.03.2009; împrejurare
care de altfel, a determinat şi deschiderea procedurii, la solicitarea
creditoarei SC P.T.SRL.
În altă ordine de idei, după cum rezultă din
declaraţia luată asociatului P.L.D., rezultă că pârâtul era persoana care se
ocupa de activitatea societăţii, iar martorul, de finanţarea acesteia.
Mai mult, acest asociat, nu are cunoştinţă
despre stocurile de marfă evidenţiate în contabilitatea societăţii, la
sfârşitul anului 2008, în valoare de 331.665 lei, şi respectiv, a creanţelor de
recuperat, în cuantum de 255.262 lei, existente la aceeaşi dată.
Rezultă, aşadar, pe de o parte, atât împrejurarea că, în perioada în care
pârâtul era administratorul societăţii, au fost acumulate datorii, către
creditori, şi către bugetul de stat
-120.044 lei; cât şi împrejurarea că, datorită pasivităţii administratorului
pârât, societatea debitoare nu a recuperat creanţe în valoare de 255.262 lei.
Nu în ultimul rând, este de observat că,
tocmai în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, se fac ample referiri la conduita culpabilă a
executivului societăţii, consecinţa acestei conduite fiind devalizarea
societăţii şi ajungerea acesteia în stare de insolvenţă.
Relevantă este şi împrejurarea că, cererea de
deschidere a procedurii a fost formulată la data de 2.06.2009, iar cesiunea
părţilor sociale a avut loc la data de 3.04.2009, astfel că, concluzia care se
desprinde din acest fapt este că, cauzele care au dus la ajungerea societăţii în stare de
insolvenţă, sunt anterioare deschiderii procedurii şi, implicit, anterior
cesiunii părţilor sociale.
Acest aspect, de altfel, a fost reţinut şi de
către judecătorul sindic, în opinia acestuia toate creanţele acceptate la masa
credală a debitoarei, şi cuprinse în tabelul definitiv consolidat din
19.01.2010, fiind născute sub mandatul executiv al pârâtului; şi mai mult, s-a
reţinut că pârâtul a pus la dispoziţia partenerilor de afaceri titluri şi
efecte comerciale, fără acoperire, în disponibilul din cont.
În aceste condiţii, este de observat că,
urmare a conduitei pârâtului, în perioada în care acesta a fost administrator
statutar al societăţii falite, activitatea societăţii a fost continuată, deşi
aceasta acumula datorii restante către bugetul de stat, se confrunta cu o lipsă
de disponibil (dat fiind refuzul la plată a biletelor la ordin introduse de
creditoarea SC P.T.SRL), lipsa de susţinere financiară rezultând de altfel şi
din declaraţia martorului P.L.D., care a afirmat că, a încetat finanţarea
societăţii din fonduri proprii.
Aceeaşi concluzie a fost împărtăşită şi de
judecătorul sindic, care a stabilit că, după operarea cesiunii părţilor
sociale, nu au mai existat probe precum că societatea ar fi desfăşurat
activitate comercială, nefiind depus nici un raport financiar, relativ la
situaţia economico-financiară a societăţii.
Faţă de această
stare de fapt, Curtea a apreciat că, în sarcina pârâtului poate fi reţinută
fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În altă ordine de idei, deşi pârâtul a
susţinut că a predat întreaga evidenţă contabilă a societăţii către noul
asociat, exhibând în acest sens un proces verbal de predare-primire, această
susţinere nu este probată, ci, dimpotrivă, G.B., asociatul cesionar a declarat
că nu i-au fost predate nici documentele contabile, nici lista activelor
patrimoniale ale societăţii, şi cu atât mai puţin, nu i-au fost predate
efectiv, bunuri materiale.
Aşadar, şi sub acest aspect se poate susţine,
cu suficient temei, prin raportare la întreaga activitate desfăşurată de
administrator, în timpul mandatului său, că acesta nu a ţinut o contabilitate
conformă cu legea, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit.
d din legea nr. 85/2006.
Şi nu în ultimul rând, potrivit susţinerilor
judecătorului sindic, aşa cum au fost reţinute acestea în cuprinsul
considerentele hotărârii atacate, din probatoriul administrat în cauză, s-a
relevat că societatea nu mai desfăşoară activitate şi că nu deţine bunuri apte
a fi supuse executării silite, or, potrivit Anexei 2 la procesul verbal de
predare-primire, societatea debitoare deţinea bunuri la data cesiunii părţilor
sociale, care însă, nefiind predate noului asociat G.B., este cert că au fost
deturnate de către pârât, fiind astfel realizată ipoteza legală prevăzută de
art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Această din urmă concluzie se impune prin
raportare la întreaga conduită a pârâtului administrator, sub al cărei mandat
societatea falită a înregistrat datorii, atât către bugetul de stat, cât şi
către creditorii-parteneri contractuali, nu au fost recuperate creanţele
datorate de către terţi falitei, au fost emise bilete la ordin fără acoperire
şi societatea nu a beneficiat de o evidenţă contabilă, conformă cu legea.
Toate aceste aspecte de fapt, care indică
conduita culpabilă a pârâtului, se impun a fi analizate prin prisma faptului
că, potrivit evidenţelor D.G.F.P. Mureş,
anterior cesiunii părţilor sociale, în primul trimestru al anului 2009,
societatea avea o activitate semnificativă (cu livrări de servicii şi bunuri,
de peste 1.000.000 lei, şi achiziţii de peste 600.000 lei), pentru ca, odată cu
cesionarea părţilor sociale, societatea să fie complet devalizată de
disponibilităţi financiare, să nu poată onora obligaţiile fiscale şi către
creditori, şi să nu deţină active patrimoniale urmăribile.
În aceste condiţii, cercetarea cauzei şi sub
aspectul dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, devine
superfluă în condiţiile în care există suficiente temeiuri, care să conducă la
angajarea răspunderii personale a administratorului societăţii falite.
Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că
recursul promovat în cauză este întemeiat, urmând ca potrivit art. 312 alin.1
teza a II-a Cod procedură civilă, să-l admită ca atare, şi să modifice
hotărârea atacată în sensul admiterii acţiunii formulate de lichidatorul
judiciar, urmând a dispune obligarea pârâtului M.M.A. la plata sumei de
264.483,38 lei, la care se adaugă cheltuielile procedurii (inclusiv remuneraţia
lichidatorului judiciar). |
