Caracterul devolutiv al căi de atac a apelului. Stabilirea cadrului procesual dedus judecăţii şi a căii de atac ţinând cont de efectele Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cod procedură
civilă, art. 129, art. 282 ind. 1 şi art. 312 alin. 3
Decizia
nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Competenţa materială de soluţionare a unei acţiuni patrimoniale şi
stabilirea căii de atac, în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în
judecată. Incidenţa textului art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă.
Omisiunea instanţei de a analiza toate
capetele de cerere şi de a se pronunţa asupra acestora.
Secţia a II-a Civilă, de Contencios
Administrativ şi Fiscal
Decizia nr. 936R din 29 martie 2012
Prin Decizia
10/22 noiembrie 2011Tribunalul Specializat Mureş a admis apelul declarat de
reclamantele M.M. şi M.L.D. împotriva Sentinţei 4772/14 mai 2010 pronunţată de
Judecătoria Târgu Mureş, în dosarul 10.697/320/2009, a modificat parţial hotărârea
atacată în sensul că a admis acţiunea
formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA Târgu Mureş şi a
obligat societatea pârâtă să încheie cu reclamantele contracte individuale ca
şi consumatori individuali de apă rece, condiţionat de îndeplinirea prealabilă
de către reclamante a condiţiilor tehnice impuse de art. 30 alin. 7 din Legea
241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, Instanţa a
menţinut soluţia de respingere a acţiunii în ce priveşte capătul de cerere
referitor la încheierea contractelor individuale pentru serviciile de
canalizare.
Instanţa de apel a precizat în considerente că nu găseşte
necesar să ridice problema necompetenţei materiale a instanţei de fond dat fiind caracterul neevaluabil în
bani al obiectului litigiului în raport de dispoziţiile art.2 pct.1 lit.”a” Cod
procedură civilă în vigoare la data sesizării şi judecării cauzei şi care ar fi
atras atunci competenţa Tribunalului în primă instanţă având în vedere şi
introducerea art.1591 Cod procedură civilă prin Legea 202/2010.
În ceea ce
priveşte fondul litigiului, a reţinut că instanţa de fond a concluzionat în mod
eronat că nu ar fi îndeplinite condiţiile legale în privinţa celor două
reclamante, confundând condiţiile tehnice prealabile încheierii contractului de
furnizare a apei reci cu consumatori individuali (persoane fizice) şi
condiţiile legale care trebuie să se suprapună celor tehnice.
A constatat
astfel existenţa cadrului legal pentru încheierea contractului art.30 alin. 7
din Legea 241/2006, acceptată şi de A.N.R.S.C.U.P., dreptul subiectiv fiind
recunoscut reclamantelor, pârâta având obligaţia corelativă de a încheia
contracte de furnizare apă rece individuale în momentul în care reclamantele
vor îndeplini condiţiile tehnice.
În privinţa
capătului de cerere referitor la serviciul de canalizare/salubrizare, s-a
reţinut imposibilitatea punerii în aplicare a unor astfel de instalaţii.
Hotărârea
instanţei de apel a fost atacată cu recurs de reclamante şi pârâtă,
reclamantele solicitând casarea şi admiterea acţiunii aşa cum au formulat-o,
adică încheierea contractelor individuale de furnizare a apei potabile şi a
serviciilor de canalizare, daune morale şi materiale pentru perioada în care a
fost sistată integral furnizarea apei potabile şi a furturilor masive de apă de-a lungul anilor.
Recurentele
reclamante au subliniat că cele două aspecte, furnizarea apei reci şi
serviciile de canalizare, nu puteau fi disociate din moment ce Legile 51/2006
şi 241/2006 prevăd acest lucru, citând şi denumirea contractului
nr.207322/01.03.2006, „de delegare a gestiunii serviciilor publice de
alimentare cu apă şi de canalizare”.
S-a invocat şi
faptul că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra petitului referitor la
plata daunelor morale şi materiale în cuantum de 5000 lei solicitat în primă
instanţă şi apel, precum şi că Încheierea de şedinţă din 15.11.2011 nu a fost
consemnată ca făcând parte integrantă din sentinţă.
Pârâta recurentă SC C.A. SA Târgu Mureş a solicitat
modificarea în parte a Deciziei 10/A/2011 în sensul completării ei cu lit.”a” a
art.30 alin.7 din Legea 241/2006 deoarece contorul de branşament este singurul
aparat de măsurare a volumului de apă, potrivit definiţiei date de art.3
lit.”v” din Legea 241/2006, în speţă aplicându-se art.30 alin.,7 lit.”a” pentru
că în cazul blocului în care domiciliază reclamantele , există distribuţie
interioară verticală.
În întâmpinare la
recursul reclamantelor, pârâta a invocat în esenţă aceleaşi argumente pentru
menţinerea aplicabilităţii art. 30 ali. 7 lit.”a2 din Legea 241/2006.
Analizând
hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa
prevederilor art.3041 Cod procedură civilă instanţa constată că
recursurile sunt fondate dar pentru alte aspecte decât cele care vizează fondul
cauzei.
Acţiunea
reclamantelor M.M. şi M.L.D. a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu
Mureş la data de 12 octombrie 2009 şi avea ca obiect obligarea pârâtei la
încheierea contractelor individuale de furnizare a apei reci şi a serviciilor
de canalizare şi daune morale şi materiale pentru debranşarea abuzivă pe o
perioadă de 7 zile.
Prin sentinţa
civilă 4772/14 mai 2010, Judecătoria Târgu Mureş a respins cererea
reclamantelor şi, în pofida faptului că nu era vorba despre o acţiune neevaluabilă
în bani, deoarece petitul de obligare la încheiere contract are conţinut
economic, poate fi cuantificat şi al doilea petit priveşte daune morale şi materiale precizate
la suma de câte 5000 lei, a omis aplicarea art.2821 Cod procedură civilă indicând calea de atac a apelului. La data
la care a fost sesizată şi s-a pronunţat, instanţa de fond, în situaţia in care
ar fi fost vorba despre o acţiune cu obiect neevaluabil în bani, ar fi fost
incidente prevederile art.2 alin.1 pct.1 lit. „a” Cod procedură civilă iar dacă
ar fi fost competentă în funcţie de valoarea obiectului acţiunii, cuantumul
valoric ar fi implicat analiza incidenţei art.2821 Cod
procedură civilă pentru stabilirea căii de atac.
Reclamantele au
atacat cu apel sentinţa pronunţată de judecătorie la 25 mai 2010 iar Tribunalul
Mureş – Secţia civilă şi-a declinat competenţa materială în favoarea
Tribunalului Comercial Mureş, considerând aplicabile prevederile artr.1, art.4
şi 56 Cod comercial, prin Decizia 126/14 aprilie 2011.
Tribunalul
Specializat Mureş a soluţionat cauza în calea de atac a apelului, fără a pune
în discuţie o eventuală recalificare a căii de atac şi, admiţând apelul a
modificat parţial sentinţa, admiţând în parte acţiunea reclamantelor, fără însă
a se pronunţa asupra petitului de daune morale şi materiale , petit de sine
stătător, cuantificat la suma de câte 5000 lei pentru fiecare reclamantă şi
motivat de sistările pretins a fi ilegale, de furnizare a apei potabile şi de
pierderile masive de apă plătită de-a lungul anilor”.
Chiar dacă prin
incidenţa prevederilor art.1591 Cod procedură civilă necompetenţa
materială nu mai putea fi invocată decât în faţa primei instanţe,
nemaiputându-se invoca în calea de atac, instanţa de apel a avut în vedere,
analizând acest aspect, strict „obligaţia de a face” şi a reţinut caracterul
neevaluabil în bani al obiectului litigiului dedus judecăţii, făcând astfel o
greşită interpretare a legii, deoarece faţă de Decizia 32/2008 a Î.C.C.J
pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, trebuia să analizeze
în cadrul devolutiv al căii de atac a apelului şi să stabilească cadrul
procesual dedus judecăţii şi calea de atac legală. Pentru stabilirea
caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani, aşa cum rezultă şi din
considerentele Deciziei 32/2008 a Î.C.C.J., acţiunile patrimoniale sunt cele cu
un conţinut economic iar cele extrapatrimoniale corespund unor drepturi
subiective indisolubil legate de persoana titularului; ori de câte ori se tinde
spre protejarea unui drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este
posibilă şi necesară.
În cazul dedus judecăţii, fiind vorba despre o acţiune
patrimonială, valoarea obiectului cererii determină competenţa materială şi
căile de atac. Instanţa de apel, analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii
pronunţate de instanţa de fond, a ignorat natura patrimonială a litigiului
dedus judecăţii şi implicit caracterul evaluabil în bani, a soluţionat ca
instanţă de apel o hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie fără a
verifica dacă hotărârea este susceptibilă de calea de atac a apelului sau a
recursului şi schimbând hotărârea primei instanţe în considerarea caracterului
devolutiv al apelului, a omis a se pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere,
ceea ce echivalează practic cu o necercetare a fondului cauzei.
În contextul celor arătate,
devine incident motivul de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de
art.312 alin.3 Cod procedură civilă, pentru ca Tribunalul Specializat Mureş să
analizeze calea de atac exercitată împotriva Sentinţei 4742/14 mai 2010 prin
incidenţa textului art.2812 Cod procedură civilă deoarece obiectul cererii dedus judecăţii nu poate
fi considerat neevaluabil ci poate fi cuantificat patrimonial. |