Atribuţii specifice, date de legiuitor doar în competenţa judecătorului sindic, privind deschiderea şi închiderea procedurii insolvenţei. Efectele Deciziei nr. 5/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea unui RIL.

- Legea nr. 85/2006, republicată

- C. pr. civilă, art. 312 alin.1 teza I, art. 312 alin.2 teza a II-a

Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 157/R din 24 ianuarie 2012

Prin Sentinţa nr. 1469/18 octombrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 2191/1371/2011 al Tribunalului Comercial Mureş, judecătorul sindic a hotărât: respingerea contestaţiei privind starea de insolvenţă formulate de debitoarea SC T.I. SRL; admiterea cererii formulate de creditoarea SC L.T. SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei SC T.I. SRL; constatarea că debitoarea este în stare de insolvenţă; deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC T.I. SRL; desemnarea, în calitate de administrator judiciar provizoriu a practicianului în insolvenţă N. SPRL; ridicarea dreptului de administrare al reprezentanţilor legali staturi ai debitoarei; stabilirea remuneraţiei provizorii a administratorului judiciar, aferentă perioadei de observaţie; stabilirea obligaţiilor administratorului judiciar şi a termenelor în care acestea trebuie îndeplinite; stabilirea termenului pentru întocmirea raportului prev. de art. 54 din Legea nr. 85/2006 (7 noiembrie 2011) şi a termenului la care se va dezbate raportul cu propunerea de continuare a perioadei de observaţie sau cu propunerea de intrare a debitoarei în procedura simplificată (17 noiembrie 2011); stabilirea termenului limită pentru înregistrarea declaraţiilor de creanţă (5 decembrie 2011), a termenului limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor (25 decembrie 2011), a termenului pentru soluţionarea eventualelor contestaţii, a termenului limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor (19 ianuarie 2012), a termenului pentru prezentarea, de către administratorul judiciar, a raportului cu privire la cauzele şi motivele insolvenţei (21 noiembrie 2011), a termenului pentru confirmarea administratorului judiciar de către judecătorul sindic (19 ianuarie 2012); deschiderea, de către administratorul judiciar, a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii; efectuarea menţiunilor referitoare la deschiderea procedurii şi numirea administratorului judiciar, în Registrul comerţului; notificarea practicianului în insolvenţă N. SPRL privind desemnarea sa în calitate de administrator judiciar.

În considerentele Sentinţei, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• creanţa invocată, în cuantum de 1.192.368,26 lei, constatată prin Sentinţa nr. 361/2011 a Tribunalului Comercial Mureş este certă, lichidă, exigibilă, caractere ca nu pot fi înlăturate prin pretenţiile pe care debitoarea a afirmat că le are faţă de creditoare, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea menţionată cererea reconvenţională a debitoarei a fost respinsă; debitoarea a încetat plata în contul creanţei de mai mult de 90 de zile;

• referitor la starea de insolvenţă, judecătorul sindic a reţinut că din bilanţul (la 31 decembrie 2010) şi din contul de profit şi pierderi reiese că debitoare nu are disponibilităţi băneşti necesare plăţii datoriilor, în condiţiile în care, la data de 30 iunie 2011, datoriile acesteia au fost de 2.493.267 lei, iar disponibilităţile băneşti deţinute în conturi au fost de 23.260 lei; deşi debitoarea a arătat că în luna iunie 2011 a efectuat plăţi de 57.214,01 lei, fiind în cuantum aprox. cu suma încasată (58.652,30 lei), această stare de fapt nu prezintă relevanţă, dat fiind că la data de 30 iunie 2011 debitoarea nu dispunea de sumele necesare plăţii datoriei către creditoare;

• Legea nr. 85/2006 nu condiţionează promovarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei de parcurgerea, în prealabil, a procedurii executării silite; debitoarea nu a prezentat dovezi din care să rezulte că nu ar fi în stare de insolvenţă.

Prin Încheierea din 8 noiembrie 2011, pronunţată în dos. nr. 2191/1371/2011 al Tribunalului Comercial Mureş, judecătorul sindic a respins cererea formulată de debitoarea SC T.I. SRL, având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei nr. 1469/18 octombrie 2011.

În considerentele Încheierii, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• ridicarea dreptului de administrare, în conformitate cu dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 85/2006, se produce de drept în cazul în care procedura a fost deschisă în urma respingerii contestaţiei promovate de debitoare deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. 4, debitoarea care contestă starea de insolvenţă nu mai poate propune un plan de reorganizare, astfel cum rezultă din dispoziţiilor art. 95 alin. 1 lit. a, art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006; debitoarea poate propune un plan de reorganizare, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. 1 lit. h numai în situaţia în care nu a contestat starea de insolvenţă;

• contestarea stării de insolvenţă şi respingerea contestaţiei atrage, de drept, ridicarea dreptului de administrare al debitoarei şi pierderea dreptului de a propune un plan de reorganizare, conform dispoziţiilor art. 33 alin. 6, art. 47 din Legea nr. 85/2006; în consecinţă, dispoziţia privind ridicarea dreptului de administrare nu este rezultatul unei erori materiale.

Împotriva Sentinţei nr. 1469/18 octombrie 2011 şi a Încheierii din 8 noiembrie 2011 a declarat recurs debitoarea, invocând art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. şi solicitând admiterea recursurilor, modificarea în tot a hotărârilor, în sensul admiterii contestaţiei şi al respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, respectiv în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale prin înlocuirea frazei „Dispune ridicarea dreptului de administrare…”, cu fraza „Dispune menţinerea dreptului de administrare…”. În motivarea cererii recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele motive: premisa admiterii unei cereri de deschidere a procedurii este îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume starea de insolvenţă (art. 33, art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006) şi îndreptăţirea creditorului de a formula o astfel de cerere (art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006); dreptul de creanţă invocat de SC L.T. SRL nu îndeplineşte condiţiile de certitudine, lichiditate, exigibilitate, iar neplata creanţei nu este consecinţa stării de insolvenţă; recurenta a depus o serie de documente justificative, prin care a dovedit că nu se află în stare de insolvenţă, rezultând, fără putinţă de tăgadă, că în anul 2009 a avut o cifră de afaceri în cuantum de 7.358.197 lei, iar în anul 2010 a avut o cifră de afaceri în sumă de 4.162.327 lei; din registrul de casă aferent lunii iunie 2011 reiese că debitoarea a efectuat plăţi în numerar în sumă de 57.214,01, lei (având încasări în sumă de 58.652,30 lei), iar din registrul de casă al lunii iulie 2011 rezultă că debitoarea a efectuat plăţi în numerar în sumă de 79.031,46 lei (încasările fiind în sumă de 80.442,76 lei); extrasele de cont depuse probează că în perioada 6 iunie 2011 – 31 iulie 2011 debitoarea a avut rulaje de 103.000 lei, 157.500 lei, 668.709,36 euro, 75.083,70 lei, 72.673,25 lei, 502.103,33 euro; debitoarea are 130 de angajaţi cărora le achită, fără întârziere drepturile salariale şi pentru care plăteşte contribuţiile aferente bugetului consolidat al statului; debitoarea nu are nicio datorie la bugetul consolidat al statului; societatea desfăşoară activitate de producţie în domeniul tricotajelor şi are comenzi, în temeiul unor contracte ferme, pentru următorii 2 ani, astfel încât nu există pericolul încetării activităţii; debitoarea a încheiat contractul de finanţare din fonduri europene nr. 45/29 decembrie 2010 - fiind declarată, deci, eligibilă -, pentru suma de 3.787.098,61 lei, din care va realiza o investiţie constând în achiziţia de utilaje; în ipoteza deschiderii procedurii insolvenţei, debitoarea va pierde această finanţare; societatea comercială nu îşi ţine lichidităţile în contul curent, neaducător de dobânzi, ci le plasează în investiţii aducătoare de profit, şi, în situaţia în care creditoarea ar fi declanşat procedura executării silite, poprind conturile debitoarei, s-ar fi putut îndestula în integralitate; din balanţa contabilă aferentă lunii august 2011 rezultă că debitoarea are imobilizări corporale în sumă de 4.007.890,15 lei, capitalul social subscris vărsat fiind de 1.015.000 lei; o societate comercială care, în cca. 3 luni, rulează prin conturile sale peste 1.000.000 euro, are active în valoare de peste 4.000.000 lei, capital social vărsat de peste 1.000.000 lei, peste 130 de angajaţi, contracte în curs de derulare pentru încă 2 ani, contract de finanţare cu fonduri europene de peste 3.700.000 lei nu poate fi considerată în incapacitate de plată; în ce priveşte caracterul creanţei, debitoarea a arătat că a formulat apel împotriva Sentinţei nr. 361/7 martie 2011 a Tribunalului Comercial Mureş şi că, în dos. nr. 632/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş, debitoarea are, faţă de creditoare, pretenţii proprii în sumă de 289.999,71 lei, cu titlu de chirie achitată în plus şi 1.306.439 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere nedatorate; între părţi mai există un litigiu, cererea de chemare în judecată fiind formulată de debitoare, împotriva creditoarei, prin care a solicitat obligarea creditoarei la repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea lato sensu a obligaţiilor contractuale, în sumă de 73.405,13 euro şi în sumă de 300.968,02 lei (reprezentând pierderea suferită şi beneficiul nerealizat); deci, situaţia creanţelor reciproce ale părţilor nu s-a soluţionat în mod irevocabil, astfel că nu se poate vorbi de o creanţă certă, lichidă, exigibilă.

Referitor la Încheierea din 8 noiembrie 2011, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele motive: în temeiul dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 85/2006, ridicarea dreptului de administrare se poate dispune numai în două ipoteze – deschiderea procedurii insolvenţei, la cererea debitoarei, fără ca aceasta să îşi exprime intenţia de reorganizare (art. 28 alin. 1 lit. h) sau deschiderea procedurii insolvenţei la cererea unui creditor, dacă debitoarea nu şi-a manifestat intenţia de reorganizare conform art. 33 alin. 6, adică atunci când debitoarea nu contestă starea de insolvenţă şi nu îşi manifestă intenţia de reorganizare; în speţă, nu este incidentă niciuna dintre ipoteze, aşa încât menţiunea din hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, referitoare la ridicarea dreptului de administrare, este o eroare materiale, de redactare, care se impune a fi remediată.

Prin adresa nr. 118/23 ianuarie 2012, depusă la 23 ianuarie 2012, administratorul judiciar N. SPRL a făcut – cu referire la dosarul nr. 2191/1371/2011/a1 - următoarele menţiuni: 1. Ne însuşim recursul care face obiectul dosarului nr. 219171371/2011/a1. 2. Ne însuşim şi menţinem Împuternicirea avocaţială, dată Societăţii civile profesionale de avocaţi C.G., pentru reprezentarea societăţii recurente în litigiul care face obiectul dosarului susrubricat.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de dispoziţiilor art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:

Instanţa învestită cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor cerute de normele speciale, prin raportare la momentul introducerii cererii creditoarei. Aşadar, instanţa este chemată să analizeze creanţa, sub aspectele certitudinii, lichidităţii, exigibilităţii – condiţii cerute de dispoziţiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 -, şi al cuantumului - care să respecte valoarea-prag stabilită de legiuitor prin dispoziţiilor art. 3 pct. 12. Totodată, instanţa trebuie să analizeze dacă debitorul se află în stare de insolvenţă, deschiderea procedurii fiind condiţionată de existenţa acestei stări, astfel cum se prevede în dispoziţiilor art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 – dacă judecătorul sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală… Per a contrario, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea creditorilor… - art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.

Curtea a constat că în cererea de deschidere a procedurii s-a susţinut existenţa văditei stări de insolvenţă a debitoarei prin raportarea la caracterul debitului (sumă de bază şi penalităţi de întârziere), debite constatate ca fiind certe, lichide şi exigibile la data de 8 martie 2011, atunci când s-a şi pronunţat un titlu executoriu care constată caracterul cert, exigibil şi lichid al creanţei şi la neplata datoriei până în prezent. De asemenea, creditoarea a susţinut că debitoarea se află în stare de insolvenţă în mare parte provocată de reprezentanţii debitoarei care şi-ar fi înstrăinat bunurile mobile, sustrăgându-le de la executare.

Pe de altă parte, Curtea a constat că prin contestaţia depusă la 13 septembrie 2011, debitoarea a negat, în mod expres, starea de insolvenţă şi caracterul cert, lichid, exigibil al creanţei, prezentând argumente detaliate şi probele pe care şi-a fundamentat afirmaţiile.

Curtea a reţinut că la data de 29 decembrie 2010, între Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, pe de o parte, şi SC T.I. SRL, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de finanţare nr. 45/2010, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (AM POS CCE), pentru implementarea Proiectului nr.13778 intitulat: „Achiziţie Utilaje de Tricotaj la Fabrica T.I. din Tg. Mureş”. Conform art. 2, perioada de implementare… este de doi ani, iar potrivit art. 3, valoarea totală a Proiectului care face obiectul finanţării nerambursabile este 16.031.313,46 lei.

Contractul de finanţare nr. 45/29 decembrie 2010 a fost semnat – din partea Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – de către ministru, un secretar de stat, un director general, doi directori generali adjuncţi, un director OI IMM, un şef serviciu SES şi un şef serviciu SCJ. Aşadar, toţi aceşti reprezentanţi ai Ministerului au confirmat îndeplinirea, de către beneficiarul SC T.I. SRL, a condiţiilor de eligibilitate, la data de 29 decembrie 2010, inclusiv a celor referitoare la indicatorii economico-financiari ai beneficiarului. La art. 4 din Contract s-a stipulat expres: cheltuielile sunt considerate eligibile dacă respectă prevederile legale naţionale şi comunitare în domeniu, cu precădere cele referitoare la achiziţiile publice.

Aşadar, prin raportare la data invocată de creditoare, în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, ca fiind cea la care creanţa sa a devenit certă, lichidă exigibilă, respectiv 8 martie 2011, Curtea a constat că înainte cu 69 de zile (adică la 29 decembrie 2010) faţă de data la care creanţa a primit – potrivit afirmaţiilor creditoarei însăşi – caracterele prevăzute de dispoziţiilor art. 379 alin. 1 Cod proc. civ., un organ al puterii executive (Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri) a confirmat, prin încheierea Contractului de finanţare nr. 45/29 decembrie 2010, starea de eligibilitate economico-financiară a SC T.I. SRL, concluzie ce combate susţinerile privind încetarea plăţilor, de către această societate.

Mai mult, Curtea a reţinut că, potrivit drepturilor şi obligaţiilor corelative ale Ministerului, în cazul în care Beneficiarul nu îndeplineşte integral indicatorii de realizare asumaţi prin contract şi obiectivul proiectului nu este atins, finanţarea nerambursabilă va fi retrasă integral. Tot astfel, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (AM POS CCE) poate suspenda, aproba parţial sau respinge la plată o cerere de rambursare în cazul detectării unei/unor cheltuieli neeligibile sau în cazul nerespectării prevederilor contractuale (art. 5 alin. 14 din Contract). De asemenea, Beneficiarul are obligaţia să raporteze îndeplinirea indicatorilor de rezultat pe toată perioada de durabilitate a proiectului…, în caz contrar AM POS CCE putând să solicite Beneficiarului proiectului returnarea sumelor primite, proporţional cu procentul de nerealizare a acestor indicatori (art. 7 alin. 3 din Contract).

Or, respectarea prevederilor contractuale, respectiv realizarea indicatorilor contractuali este exclusă în cazul ajungerii beneficiarului în stare de insolvenţă, cu atât mai mult cu cât clauzele contractuale citate stabilesc indicatori de rezultat, iar potrivit art. 7 alin. 30, 31 din Contract, beneficiarul este obligat să informeze OI IMM cu privire la modul în care se realizează evidenţa contabilă distinctă şi să transmită, odată cu cererea de rambursare, fişele de cont pentru conturile analitice utilizate în evidenţa contabilă a proiectelor, alături de Nota contabilă şi Balanţa de verificare. Însă, nu numai că finanţarea din fonduri europene nu i-a fost retrasă debitoarei, ci i s-a acordat prima tranşă din sumă, conform dispoziţiilor contractuale (aspect necontestat de creditoare).

În fine, în cazul în care autoritatea contractantă ar fi constatat că situaţia economico-financiară a debitoarei nu ar fi fost cea care a determinat încheierea contractului, ar fi avut la dispoziţie calea prevăzută de art. 17 alin. 5 din Contract, şi anume: Contractul va fi declarat nul, în cazul în care, după încheierea Contractului, se constată neîndeplinirea unei condiţii de eligibilitate, existente anterior sau concomitent încheierii acestuia.

Aşadar, contractul a fost derulat conform clauzelor sale, până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, de către prima instanţă, acesta fiind momentul la care autoritatea contractantă a sesizat, pentru prima oară, probleme în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor contractuale, deci în legătură cu starea de insolvenţă a SC T.I. SRL. În consecinţă, în cele 90 de zile ulterioare scadenţei, respectiv în perioada 8 martie 2011 – 7 iunie 2011 (art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006) nu există probe ale stării de insolvenţă ale debitoarei, prin raportare la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Contractul nr. 45/29 decembrie 2010, de finanţare din fonduri europene.

Fie şi numai aspectele anterior expuse sunt îndestulătoare pentru răsturnarea prezumţiei de insolvenţă.

În plus, Curtea a reţinut că debitoarea şi-a plătit contribuţiile, impozitele şi taxele, neavând datorii la bugetul consolidat al statului, achitând, în mod constant, drepturile salariale şi obligaţiile bugetare aferente, pentru 135 de angajaţi, în luna august 2011 – în sumă totală de 153.294 lei şi pentru 131 angajaţi, în luna septembrie 2011 – în sumă totală de 138.249 lei. De asemenea, Curtea a constat că, astfel cum rezultă din extrasele de cont, în lei şi în valută, din registrul de casă şi din balanţele de verificare sintetică pentru perioada iunie-noiembrie 2011, nu a existat nicio săptămână cu rulaj negativ – cererea de deschidere a procedurii insolvenţei fiind introdusă la 18 august 2011 -, în exerciţiul financiar 2009 cifra de afaceri a debitoarei fiind de 7.358.197 lei, iar în exerciţiul financiar 2010, cifra de afaceri fiind de 4.162.327 lei.

Aşadar, faţă de evidenţele contabile, Curtea a reţinut că, în fiecare lună conturile debitoarei au fost alimentate cu sume evident mai mari decât cuantumul datoriei invocate de creditoare, astfel încât exista posibilitatea ca, prin executarea silită asupra acestor conturi, debitul să fie plătit, anterior extragerii sumelor, prin rulajul debitor. Existenţa stării de insolvenţă este combătută şi de constatările administratorului judiciar care, prin Raportul depus la 7 noiembrie 2011, confirmă susţinerile debitoarei referitoare la desfăşurarea constantă a unor raporturi comerciale, arătând că există contracte în derulare, altele în curs de negociere şi un număr de 180 de angajaţi, precizând expres că activitatea se desfăşoară normal.

Referitor la caracterul creanţei, Curtea a constat că Sentinţa nr. 361/7 martie 2011 – invocată de creditoare, în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, ca fiind titlul executoriu pe care s-a fundamentat, şi de judecătorul sindic, în considerentele hotărârii – a fost atacată cu apel, de către debitoare, aşa încât, potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. 5 Cod proc. civ. Sentinţa nu era executorie la data de 8 martie 2011, contrar susţinerilor creditoarei. Sentinţa a devenit executorie numai odată cu respingerea apelului debitoarei prin Decizia nr. 54/26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Tg.-Mureş. Deci, motivul de suspendare a executării hotărârii primei instanţe (Sentinţa nr. 361/2011), prevăzut de art. 284 alin. 5 Cod proc. civ., a încetat numai la data de 26 septembrie 2011, când s-a soluţionat apelul. Prin urmare, problema încetării plăţilor debitoarei trebuia pusă prin raportare la acest moment procedural – Decizia nr. 54/2011 fiind hotărârea prin care s-a soluţionat litigiul, cu caracter definitiv -, dar, faţă de data introducerii cererii de deschidere a procedurii, 18 august 2011, anterioară momentului în care Sentinţa nr. 361/2011 putea fi pusă în executare, o astfel analiză nu se putea realiza. În aceste condiţii, referirea primei instanţe la plăţile din lunile iunie, iulie 2011 nu poate caracteriza existenţa sau inexistenţa stării de insolvenţă a debitoarei.

Pe de altă parte, Curtea a constat că împotriva Deciziei nr. 54/26 septembrie 2010 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, debitoarea a declarat recurs (dosarul nr. 632/1371/2009 fiind trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 2 decembrie 2011), iar Sentinţa nr. nr. 1880/21 decembrie 2011 a Tribunalului Comercial Mureş (dos. nr. 1682/1371/2010), prin care s-au respins pretenţiile debitoarei faţă de creditoare nu a fost comunicată, încă, părţilor, la data soluţionării prezentului recurs, hotărârea nefiind, deci, definitivă. Aşadar, Curtea a constat că pretenţiile debitoarei faţă de creditoare nu au fost soluţionate prin hotărâre definitivă (astfel cum este definitivă de dispoziţiilor art. 377 alin. 1 Cod proc. civ.).

Curtea a reţinut, de asemenea, că în perioada de timp ce a trecut de la deschiderea procedurii insolvenţei, de către judecătorul sindic, şi până la soluţionarea recursului (18 octombrie 2011 – 24 ianuarie 2012), procedura a continuat să se deruleze, administratorul judiciar exercitându-şi atribuţiile stabilite de judecătorul sindic, cu atât mai mult cu cât au trecut şi termenele pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 (7 noiembrie 2011), pentru întocmirea şi dezbaterea raportului cu propunerea de continuare a perioadei de observaţie sau cu propunerea de intrare a debitoarei în procedura simplificată (17 noiembrie 2011), pentru prezentarea raportului cu privire la cauzele şi motivele insolvenţei (21 noiembrie 2011), termenul limită pentru înregistrarea declaraţiilor de creanţă (5 decembrie 2011), termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor (25 decembrie 2011) – astfel cum au fost stabilite prin Sentinţa nr. 1469/18 octombrie 2011.

Toate aceste demersuri au dus la angajarea unor cheltuieli în procedură, iar pentru analizarea şi aprobarea decontului acestora şi faţă de atribuţiile specifice, date de legiuitor doar în competenţa judecătorului sindic – confirmate, ca atare, prin Decizia nr. 5/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, instanţa supremă precizând că atribuţiile pe care legea le prevede pentru fiecare participant la procedura insolvenţei sunt de competenţă exclusivă, ele neputând fi îndeplinite de un alt participant la procedură şi că prevederile art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă se aplică nu în litera lor, ci se aplică circumstanţiat, în măsura compatibilităţii lor cu specificul procedurii insolvenţei de a fi etapizată legal şi succesiv -, precum şi faţă de legătura indisolubilă dintre soluţia pronunţată cu privire la contestaţia debitoarei şi soluţia ce se pronunţă cu privire la cererea de deschidere a procedurii, Curtea a admis recursurile, a dispus casarea hotărârii atacate - art. 312 alin. 1 teza I, art. art. 312 alin. 2 teza a II-a Cod proc. civ. - şi a trimis cauza Tribunalului Specializat Mureş, respectiv judecătorului sindic, care va ţine seama de dezlegările instanţei de recurs referitoare la aspectele ce duc la admiterea contestaţiei şi la respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

În ce priveşte Încheierea din 8 noiembrie 2011, Curtea a reţinut că aceasta a fost pronunţată în strictă legătură cu dispoziţiile Sentinţei nr. 1469/18 octombrie 2011 (prin Încheiere respingându-se cererea debitoarei de îndreptare a unei erori materiale) şi, de vreme ce Sentinţa nr. 1469/2011 a fost casată, urmează ca, în mod subsecvent, Curtea să dispună şi casarea Încheierii din 8 noiembrie 2011.