avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Aplicarea legii în timp. Divort. Actiune introdusă anterior datei de 1 octombrie 2011. Aplicarea dispozitiilor incidente cuprinse în noul Cod civil
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 509 din 20 februarie 2013
Prin sentinta civilă nr. 1209/08.02.2012 pronuntată de Judecătoria Bistrita s­a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.N., în contradictoriu cu pârâtul M.I. şi, în consecintă, s­a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părti la data de 19.08.1981; s­a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de C.; s­a dispus ca autoritatea părintească privitor la minora M.M.C., născută la data de 16.07.1995, să fie exercitată de ambii părinti; s­a stabilit domiciliul minorei M.M.C. la reclamantă; a fost obligat pârâtul la plata în favoarea minorei
M.M.C. a unei pensii de întretinere în cuantum de 167,5 lei lunar, începând cu data pronuntării prezentei hotărâri, 08.02.2012, până la majoratul minorei; s­a respins cererea reconventională formulată de pârâtul M.I. în contradictoriu cu reclamanta M.N. şi s­a dispus compensarea cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunta această sentintă, prima instantă a retinut următoarele:
Reclamanta şi pârâtul s­au căsătorit la data de 19.08.1981, iar din relatiile de căsătorie au rezultat doi copii, M.I.M., născut la data de 16.02.1992, în prezent major, şi M.M.C., născută la data de 16.07.2005, minoră.
Declaratiile martorilor audiati în cauză au relevat faptul că între reclamantă şi pârât au existat neîntelegeri încă din anul 2009, iar, începând cu anul 2010, neîntelegerile s­au acutizat, cei doi soti având chiar un comportament violent unul fată de celălalt. În vara anului 2010, părtile s­au despărtit în fapt. Una dintre martorele audiate a arătat că reclamanta are o relatie extraconjugală. Existenta neîntelegerilor între cei doi soti rezultă şi din faptul formulării de către reclamantă a plângerii împotriva sotului său pentru exercitarea unor acte de amenintare, plângere ce a fost solutionată de instanta din Arganda del Rey prin hotărârea pronuntată la data de 10.06.2010, în hotărârea mentionată retinându­se că sotii au prezentat versiuni complet contradictorii, fără a exista însă o dată obiectivă care să confirme una dintre variante. Existenta neîntelegerilor dintre reclamantă şi pârâtă este confirmată şi de constatările cuprinse în continutul anchetei sociale efectuate de Judecătoria de Primă Instantă nr. 2 Arganda del Rey (Madrid), reclamanta declarând în fata instantei mentionate că s­a simtit de­a lungul căsătoriei zi de zi umilită, devalorizată şi maltratată de sotul ei, iar pârâtul arătând că i­a iertat sotiei infidelitatea şi că doreşte să mentină familia unită. În cuprinsul anchetei sociale se arată totodată că toti membrii familiei sunt de acord că atmosfera din familie este foarte tensionată, fapt ce o afectează pe minoră.
Potrivit art. 373 lit. b Cod civil divortul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, iar, potrivit art. 379 alin. 1 Cod civil, divortul în temeiul art. 373 lit. b se poate pronunta dacă instanta stabileşte culpa unuia dintre soti sau culpa ambilor soti în destrămarea căsătoriei. Astfel, pentru pronuntarea divortului în temeiul art. 373 lit. b din Codul civil este necesară întrunirea a două conditii: raporturile dintre soti să fie grav vătămate, iar continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă, datorită unor motive temeinice, şi existenta culpei unuia dintre soti sau a ambilor soti.
Raportat la starea de fapt relevată de martorii audiati, înscrisurile depuse în probatiune şi consemnările din cuprinsul anchetei sociale efectuate de Judecătoria de Primă Instantă nr. 2 Arganda del Rey (Madrid), în cauză s­a apreciat ca fiind îndeplinite conditiile pentru desfacerea căsătoriei în temeiul 373 lit. b Cod civil şi s­a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi pârât din culpă comună, nefiind relevată o culpă exclusivă a unuia dintre soti în destrămarea relatiilor de familie.
În temeiul art. 383 alin. 3 Cod civ., potrivit căruia dacă nu a intervenit o întelegere între soti sau dacă instanta nu a dat încuviintarea, fiecare dintre foştii soti poartă numele dinaintea căsătoriei, şi tinând seama şi de cererea expresă a reclamantei de reluare a numelui avut anterior căsătoriei, s­a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „Cilian”.
Potrivit dispozitiilor art. 397 din Codul civil, după divort autoritatea părintească revine în comun ambilor părinti, afară de cazul în care instanta decide în alt mod, iar potrivit art. 398 Cod civil instanta judecătorească hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată de unul dintre părinti dacă există motive întemeiate. Astfel, regula în materia exercitării autoritătii părinteşti este exercitarea acesteia de către ambii părinti, iar exercitarea autoritătii părinteşti de către unul dintre părinti reprezintă
o exceptie şi poate fi dispusă doar în situatia în care există motive întemeiate, cu luarea în considerare a interesului superior al copilului. Probele administrate în cauză nu au relevat existenta unor motive temeinice care să justifice exercitarea autoritătii părinteşti doar de către unul dintre părinti şi care să conducă la concluzia că este în interesul minorei exercitarea în acest mod a autoritătii părinteşti, astfel că, tinând seama de faptul că autoritatea părintească reprezintă nu doar ansamblul de drepturi privind persoana şi bunurile copilului ci şi ansamblul de obligatii privitoare la persoana şi bunurile copilului, s­a dispus ca autoritatea părintească privitor la minora M.M.C., născută la data de 16.07.1995, să fie exercitată de ambele părti.
În ceea ce priveşte locuinta minorei, instanta a retinut că ancheta socială efectuată de instanta din Spania a concluzionat faptul că ambii părinti au abilitătile necesare pentru a avea grijă de minoră, le respectă propriile decizii referitoare la situatia familiei, şi că în prezent reclamanta este cea care oferă minorei în plan economic şi material o mai bună stabilitate, minora având, totodată, o relatie mai stabilă cu mama. De asemenea, ancheta socială cuprinde şi pozitia minorei fată de consecintele despărtirii părintilor săi, aceasta declarând în fata instantei că ar fi mult mai convenabil să locuiască cu mama sa, întrucât dacă ar rămâne cu tatăl său ar continua certurile, fapt ce o oboseşte. łinând seama de concluziile anchetei sociale şi de pozitia minorei, în temeiul art. 400 alin. 2 Cod civil, s­a stabilit domiciliul minorei M.M.C. la reclamantă, iar, în baza art. 402 alin. 1 şi art. 529 din Codul civil, pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorei o pensie de întretinere în cuantum de 167,5 lei lunar, începând cu data pronuntării prezentei hotărâri, 08.02.2012, până la majoratul minorei. La stabilirea cuantumului pensiei de întretinere s­a avut în vedere venitul minim pe economie din România, tinând seama de faptul că pârâtul este cetătean român, iar ancheta socială efectuată de autoritătile din Spania relevă faptul că în prezent pârâtul nu are un loc de muncă în Spania.
Prin decizia civilă nr. 104/A/1.11.2012 a Tribunalului Bistrita­Năsăud s­a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul M.I., împotriva sentintei civile nr. 1209/2012 pronuntată de Judecătoria Bistrita.
Apelantul a fost obligat să plătească intimatei M.N., suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunta această decizie, tribunalul a retinut următoarele:
Din verificarea argumentelor sentintei, tribunalul a considerat că acestea reprezintă o corectă şi fidelă apreciere a mijloacelor probatorii administrate în cauză, la care s­au aplicat corespunzător normele legale aplicabile spetei. Din declaratiile martorilor audiati a rezultat fără dubiu că relatia dintre soti este grav afectată şi nu mai poate continua, pe de o parte datorită culpei pârâtului care s­a manifestat violent verbal, dar şi fizic, în ultima parte a convietuirii, acte la care a fost de fată martora I.E.. Aceasta a relatat că „la 20.07.2010 reclamanta a venit la mine cu un buchet de flori de ziua mea şi la un moment dat a venit şi pârâtul. Pârâtul a început să îi adreseze cuvinte urâte din cauză că îşi dăduseră întâlnire în oraş iar reclamanta nu venise. Reclamanta a fost ruşinată că pârâtul i­a adresat aceste cuvinte de fată cu mine. Cu ocazia neîntelegerii care a existat la mine în casă la 20.07.2012 pârâtul a lovit­o pe reclamantă cu palma peste obraz”. Violentele sunt atestate şi de certificatul medico­legal, chiar şi de recunoaşterile pârâtului făcute prin scriptul de la dosarul de fond [„recunosc că am vrut să îi dau un picior în fund dar din păcate (îmi pare sincer rău) am lovit­o în piciorul drept făcându­i o vânătaie”].
Pe de altă parte, neîntelegerile ireconciliabile sunt în legătură clară şi cu conduita nepotrivită aleasă de reclamantă, care a încălcat obligatia de fidelitate ce stă la baza căsătoriei şi, în acelaşi timp s­a dedat, la rându­i, la actiuni de violentă.
Atmosfera încărcată din familie a avut repercursiuni negative asupra fetei părtilor, care vorbeşte urât atât despre tatăl său, cât şi despre mama sa, „este sătulă de certurile multe care există între părintii săi”.
În apel, tribunalul a apreciat utilă suplimentarea probatoriului testimonial prin audierea martorului M.N.. Depozitia acestuia nu înlătură realitatea destrămării familiei părtilor. Circumstanta de fapt principală învederată este aceea că în prezent sotii locuiesc împreună într­un apartament cumpărat împreună în Spania. Însă, martorul nu a putut adeveri realitatea subliniată de pârât în fata instantei la termenul de judecată din 4 octombrie 2012, respectiv nu a putut neîndoielnic să precizeze că tensiunile din cuplul M. nu mai există şi viata lor a redevenit una normală, ca la început.
De altfel, tribunalul a considerat că împăcarea sustinută de apelant, ce ar conduce la stingerea procesului de divort, este un fapt care trebuie confirmat expres şi personal de fiecare dintre soti, lucru care însă nu s­a întâmplat în prezentul proces, reclamanta insistând în pronuntarea divortului, aducând
o explicatie pentru coabitarea cu pârâtul, constând în nevoia achitării prin efort comun a ratelor din creditul contractat împreună. Chiar pârâtul nu a exclus răceala relatiei sentimentale dintre ei.
Aşa fiind, instanta a concluzionat că şi sub actiunea Noului Cod Civil nu au intervenit modificări în sensul preconizat de pârât, care, după completarea probelor în apel, prin mandatar, şi­a precizat apelul, solicitând respingerea actiunii de divort.
Pârâtul a căzut în pretentii, este în culpă procesuală şi, în baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat să plătească reclamantei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu plata onorariului avocatial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentintei civile nr. 1209/2012 a Judecătoriei Bistrita şi schimbării acesteia în sensul respingerii actiunii.
În motivarea recursului pârâtul a invocat nelegalitatea deciziei pronuntate în apel, arătând că aceasta s­a pronuntat prin nesocotirea art. 42 din Legea nr. 71/2011, precum şi netemeinicia deciziei, întrucât aceasta s­a pronuntat fără audierea martorului pe care l­a propus pârâtul, încălcându­se în mod vădit dreptul la apărare în dovedirea faptului că motivele de divort nu mai subzistă şi după intrarea în vigoare a Codului Civil.
Pârâtul, în sustinerea afirmatiei că nu există motive întemeiate care să ducă la desfacerea căsătoriei, a arătat că locuieşte împreună cu reclamanta, în acelaşi spatiu locativ, se gospodăresc împreună, iar la data de 11.05.2012 au contractat împreună un credit în sumă de 187.400 Euro.
Momentele de dezechilibru în căsnicia părtilor au fost pasagere raportat la durata de 31 ani a căsătoriei. Motivele de divort nu subzistă şi după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, căsătoria putând continua, aspect care rezultă din declaratia martorului audiat în apel. Pârâtul a făcut referire la greşita apreciere a declaratiei martorului audiat în apel. Instanta de apel a retinut că depozitia acestuia nu înlătură realitatea destrămării familiei părtilor, chiar dacă
martorul a precizat că părtile locuiesc în Spania în acelaşi imobil, se gospodăresc împreună şi chiar dorm în acelaşi pat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea recursului, arătând în esentă că din formularea art. 42 a Legii nr. 71/2011 nu rezultă că intentia legiuitorului a fost aceea de a se face abstractie de motivele de divort apărute sub imperiul reglementării anterioare.
Este nereal faptul că motivele de divort nu au existat şi după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, întrucât violentele exercitate de către pârât asupra reclamantei au continuat şi în anul 2012.
Referitor la faptul că părtile stau împreună, reclamanta a arătat că motivul pentru care intimata s­a mutat împreună cu recurentul după o lungă perioadă în care au stat despărtiti, este legat de situatia economică a recurentului, aflat în prezent în şomaj şi dorinta de a evita efectuarea de cheltuieli suplimentare.
Actul invocat de pârât ca fiind un contract de împrumut încheiat în anul 2012, reprezintă de fapt un act aditional la un contract de împrumut semnat cu multi ani înainte, prin care banca acordă împrumutatilor o facilitate la rambursare, raportat la situatia financiară precară a acestora.
Prin acest act nu se contractează un împrumut nou, ci se refinantează un împrumut mai vechi, care nu a mai putut fi achitat.
După intrarea în vigoare a Codului Civil, comportamentul recurentului nu s­a schimbat, iar cel anterior nu poate fi trecut cu vederea.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Aşa cum însuşi recurentul a arătat prin declaratia de recurs, calea de atac vizează atât aspecte de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, acestea din urmă fiind inadmisibile raportat la art. 304 Cod proc.civ.
Prin urmare, criticile vizând greşita apreciere a probelor testimoniale administrate în apel de către tribunal, precum şi toate referirile la probatiunea administrată, în sensul unei reaprecieri de către instanta de recurs, nu pot fi examinate în cadrul solutionării recursului.
Rămân a fi supuse analizei criticile vizând greşita aplicare a art. 42 din Legea nr. 71/2011 şi încălcarea dreptului la apărare, prin neaudierea de către instanta de apel a unui martor în dovedirea faptului că motivele de divort nu subzistă şi după intrarea în vigoare a Codului civil.
Potrivit art. 42 din Legea nr. 71/2011, în cazul cererilor de divort formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil, instanta de judecată poate să dispună divortul în temeiul prev. art. 373 lit. b şi art. 379 alin. 1 din Codul civil, chiar dacă retine culpa exclusivă a reclamantului, în măsura în care motivele de divort subzistă şi după intrarea în vigoare a Codului civil.
Este evident că intentia legiuitorului în edictarea acestui text legal a fost aceea de a permite aplicarea noilor dispozitii legale şi în cazul actiunilor promovate anterior intrării acestora în vigoare (cu conditia invocării noilor dispozitii de către părti, în virtutea principiului disponibilitătii, ceea ce, în spetă, s­a făcut, reclamanta precizându­şi actiunea în fata primei instante pe art. 373 lit. b, 379 alin. 1 C. civil).
Subzistenta motivelor de divort şi după intrarea în vigoare a Codului civil, nu semnifică, aşa cum sustine pârâtul, înlăturarea tuturor motivelor de natură să producă vătămarea gravă a raporturilor dintre soti, ivite înaintea intrării în vigoare a Codului civil.
Vătămarea raporturilor dintre soti produsă prin motive anterioare intrării în vigoare a Codului civil, îşi continuă efectele şi după adoptarea noii reglementări, iar în spetă, motivele temeinice de divort au continuat şi după data de 1.10.2011.
Împrejurarea că părtile locuiesc şi gospodăresc împreună nu constituie ipso facto argumente care să sustină ideea posibilei continuări a căsătoriei, în conditiile în care raporturile dintre soti sunt grav vătămate din vina ambilor, pentru motive atât anterioare cât şi ulterioare intrării în vigoare a Codului civil.
Prin urmare, greşita aplicare a art. 42 din Legea nr. 71/2011 nu se verifică în spetă.
Referitor la celălalt motiv invocat privind încălcarea dreptului la apărare, acesta este total nefondat, raportat la împrejurarea că însuşi pârâtul apelant care l­a propus pe martorul M.N., încuviintat de către instanta de apel, a solicitat înlocuirea acestuia pentru motive medicale, pentru ca în final, să îl prezinte totuşi pe acest martor, care a şi fost audiat.
După audierea acestuia pârâtul nu a mai solicitat alte probe.
În fine, creditul invocat de către pârât ca fiind contractat la 11.05.2012 de către soti, reprezintă, în realitate, o novatie a unui credit ipotecar contractat la data de 1.06.2007, anterior deteriorării relatiilor dintre soti, sustinerea sa potrivit căreia în anul 2012 sotii au luat împreună un nou împrumut fiind nereală.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul.