|
Anularea hotărârii consiliului parohial privind
sistarea construcţiei de noi morminte şi acceptare a înhumării în mormintele
existente a soţului supravieţuitor. Respingere
Curtea de Apel Cluj,
Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 3387 din 5 septembrie 2013
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul
Tribunalului Cluj – Secţia Litigii de munca, Asigurări Sociale şi Contencios
Administrativ, reclamanta R.A. a chemat în judecată pe pârâtele PAROHIA GRECO
CATOLICA A. ŞI EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITA CU ROMA GRECO CATOLICA DE CLUJ GHERLA,
solicitând instanţei anularea parţială a Hotărârii Consiliului Parohial al
pârâtei de rd. 1 din data de 04.07.2004 în ceea ce priveşte hotărârea de
sistare completa a construcţiei de noi morminte şi acceptare a înhumării în
mormintele deja existente a soţului sau soţiei supravieţuitoare şi obligarea
pârâtei de rd. 2, în calitate de for ierarhic superior să nu se opună la
înhumarea acesteia în mormântul părinţilor săi, situat în curtea bisericii
pârâtei de rd. 1.
Prin Sentinţa civilă nr.15.891/18 Octombrie 2011, …[a]
Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă în integralitate cererea reclamantei
R.A., împotriva pârâtelor Parohia Greco Catolica A. şi Episcopia Română Unită
cu Roma Greco Catolica de Cluj-Gherla, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a
reţinut în esenţă următoarele:
Prin hotărârea Consiliului Parohial al Parohiei Greco
Catolice A. din data de 04.07.2004, s-a hotărât sistarea completă a
construcţiei de noi morminte şi acceptarea ca numai soţii supravieţuitori să
fie înmormântaţi în mormintele deja existente, contra sumei de 1200 de euro.
Conform adresei nr.1/12.01.2010, emisă de Parohia
Greco Catolice A. către Episcopia Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica de
Cluj-Gherla hotărârea a fost luată în vederea stopării construcţiei de noi
morminte în curtea bisericii cu consecinţa ocupării întregii suprafeţe din
curtea bisericii şi în acest fel împiedicarea Parohiei la desfăşurarea
activităţilor specifice.
Potrivit dispoziţiilor art.27 alin.(1) din Legea
nr.489/2006 cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi
dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra
cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.
De asemenea, potrivit art. 28 alin 1din Legea nr.
489/2006 unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în
asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor.
Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului
deţinător.
În speţă, este de necontestat de către părţi că
terenul pe care se află amenajat cimitirul în discuţie este proprietate privată
a Parohiei Greco Catolice A., hotărârea Consiliului Parohial al pârâtei fiind
emisă atât în considerarea acestui criteriu subiectiv, cât şi din considerente
obiective, care vizează buna organizare şi desfăşurarea a activităţii parohiei
în spaţiul aferent bisericii organizate pe acest teren.
Instanţa a apreciat că, solicitarea reclamantei de
anulare parţială a hotărârii Consiliului Parohial este întemeiată strict pe
considerente de ordin personal, în vederea creării exclusiv în favoarea
acesteia a unei situaţii privilegiate faţă de toţi ceilalţi membri
ai comunităţii şi, din punctul de vedere
al pârâtei, constituie o restrângere a atributelor dreptului său de proprietate
conferit de art.480 Cod civil.
Este adevărat că se invocă încălcarea unui drept al
reclamantei - apreciat de acesta ca fundamental - însă, pe de o parte, dreptul
său la acordarea unui loc de veci se raportează doar la autorităţile locale
obligate a organiza la nivelul fiecărei comunităţi cimitire, nu şi la unităţile
de cult, care pot, nu sunt şi obligate, să îşi organizează cimitire
confesionale potrivit propriilor regulamente. De asemenea, acest drept se opune
în condiţiile impuse de regulile proprii fiecărei organizări şi nu conform
propriilor dorinţe ale solicitantului.
În acest context, instanţa a apreciat că nu se poate
înlătura, nici parţial, nici în integralitate, hotărârea Consiliului parohial
cu privire la bunurile de care aceasta poate dispune în mod legal şi obligată
într-un sens contrar voinţei sale, motiv pentru care instanţa a respins în
totalitate cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiata.
Prin decizia civilă nr. 210/A din 23.04.2013
pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. …, ca urmare a casării prin
decizia civilă nr.1725/2012 a Curţii de Apel Cluj a deciziei civile nr.50/2012
a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta
R.A., împotriva Sentinţei civile nr.15.891/18 Octombrie 2011 … [a] Judecătoriei
Cluj-Napoca, pe care a menţinut-o în totul, fără cheltuieli de judecată în
apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a
reţinut următoarele:
Aşa cum în mod pertinent a reţinut prima instanţă prin
Hotărârea Consiliului Parohial al Parohiei Greco Catolice A. din data de
04.07.2004, s-a hotărât sistarea completă a construcţiei de noi morminte şi
acceptarea ca numai soţii supravieţuitori să fie înmormântaţi în mormintele
deja existente, contra sumei de 1200 de euro.
De asemenea în mod pertinent s-a reţinut că potrivit
adresei nr.1/12.01.2010, emisă de Parohia Greco Catolice A. către Episcopia
Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica de Cluj-Gherla hotărârea atacată în
prezentul litigiu a fost luată în vederea stopării construcţiei de noi morminte
în curtea bisericii cu consecinţa ocupării întregii suprafeţe din curtea
bisericii şi în acest fel împiedicarea Parohiei la desfăşurarea activităţilor
specifice.
Terenul pe care se află amenajat cimitirul în discuţie
este proprietate privată a Parohiei Greco Catolice A., aspect de a necontestat
de părţile litigante şi confirmat de înscrisurile existente la filele … din
dosarul de apel.
Prin răspunsul la adresa întocmită de către instanţa
de apel intimata Parohia Greco Catolică A. a relevat că din motive umanitare şi
morale prin Hotărârea Consiliului Parohial din data de 04.07.2012 s-a stabilit
că pentru acele situaţii în care există soţi supravieţuitori, să se permită
înhumarea acestora, şi numai a acestora, la momentul decesului lor.
Prin răspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriul
administrat în faţa instanţei de apel apelanta R.A. a relevat că nu a încheiat
un contract de concesiune cu Parohia Greco Catolică A. pentru loc de veci pe
terenul proprietatea parohiei, situat în A., …, jud.Cluj.
Prin răspunsul la întrebarea nr.5 din acelaşi
interogatoriu apelanta a precizat că nu a încheiat nici un contract de
concesiune cu intimata Parohia Ortodoxă A. însă a înţeles că a achitat o taxă
pentru a folosi acel teren pentru a înmormânta părinţii.
La întrebarea nr.11 din acelaşi
interogatoriu apelanta a arătat că în anul 2010 că în cursul anului 2010 a
concesionat un loc de veci în cimitirul localităţii A., situat pe deal
efectuând lucrări pentru amenajarea mormântului.
Prin răspunsul la adresa instanţei, înregistrat sub
nr.7433/07.01.2013 Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj a precizat că
până în prezent nu a fost înregistrată la DSP Cluj nici o solicitare din partea
Parohiei Greco Catolice A. pentru autorizarea sanitară a unui cimitir conform
ordinului MS nr.1030/2009.
Reprezentantul Parohiei Ortodoxe A. a precizat că
deciziile luate de Biserica Greco Catolică după data predării cimitirului prin
actul de donaţie nu le pot contesta şi nici confirma, neavând nici un drept
asupra noului proprietar, precizând de asemenea că înhumarea în acest spaţiu
este reglementată exclusiv de Biserica Greco Catolică.
În virtutea caracterului devolutiv în integralitate în
faţa instanţei de apel s-a administrat şi probaţiunea testimonială, fiind
audiat martorul J.C., care prin depoziţia sa a relevat următoarele aspecte esenţiale
în soluţionarea pricinii:
Martorul a precizat că de la data când cimitirul a
fost preluat de către Parohia Greco Catolică nu s-au mai realizat înhumări ale
altor persoane, precizând că nu s-a mai dat voie să se creeze morminte noi,
întrucât nu mai este loc, fiind un teren îngust.
În continuarea depoziţie martorul a precizat că după
preluarea cimitirului de către Parohia Greco Catolică s-au mai efectuat
înmormântări în mormintele existente, condiţia fiind ca în mormintele vechi să
existe două gropi, însă au existat situaţii în care au fost înmormântate unul
peste celălalt şi persoane care nu aveau calitatea soţ.
În privinţa acestei ultime ipoteze martorul a invocat
situaţia domnului B. înhumat în mormântul socrului său, însă acelaşi martor a
precizat că această înmormântarea s-a realizat înainte ca Parohia Greco
Catolică să ia decizia de a nu se mai face înhumări nici în mormintele vechi.
De asemenea martorul a mai arătat că mormântul doamnei
R.A. are o singură groapă în care sunt înmormântaţi ambii săi părinţi în opinia
sa cele două sicrie ale părinţilor doamnei R. au fost aşezate în mormânt unul
peste celălalt.
În finalul depoziţiei sale martorul a precizat că o
persoană care a avut mormânt în curtea bisericii şi unde au fost îngropaţi
părinţii săi cu 2 gropi a fost cântăreţul B.L. care a fost înmormântat în altă
parte şi nu în mormântul în care au fost înhumaţi părinţii acestuia.
În aceste condiţii, tribunalul, în deplină concordanţă
cu judecătorul fondului a conchis că solicitarea apelantei de anulare parţială
a hotărârii Consiliului Parohial este întemeiată strict pe considerente de
ordin personal, în vederea creării exclusiv în favoarea acesteia a unei
situaţii privilegiate faţă de toţi ceilalţi membri ai comunităţii.
Nu a putut fi reţinută ca fiind pertinentă critica
apelantei potrivit căreia hotărârea Consiliului Parohial al Parohiei Greco
Catolice A. este discriminatorie întrucât aceasta priveşte comunitatea locală
în integralitatea sa şi nu doar o anumită o categorie de persoane, cu atât mai
mult cu cât în cuprinsul acestei hotărâri nu se aduce în discuţie condiţia ca
cel care urmează a fi înhumat să aparţină ritului greco-catolic.
De asemenea în mod judicios prima instanţă a statuat
că dreptul reclamantei la acordarea unui loc de veci se raportează doar la
autorităţile locale obligate a organiza la nivelul fiecărei comunităţi
cimitire, nu şi la unităţile de cult, care pot, nu sunt şi obligate, să îşi
organizează cimitire confesionale potrivit propriilor regulamente.
Astfel, în conformitate cu art.27 alin 1
din Legea nr. 489/2006 cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi
dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra
cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii iar în conformitate acu
art.28 alin 1 din acelaşi act normative unităţile locale ale cultelor pot avea
şi întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale
pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit
regulamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor
istorice este protejată de lege.
Prin raportare la aceste dispoziţii legale, tribunalul
a statuat că hotărârea Consiliului Parohial al intimatei Parohia Greco Catolică
A. a fost edictată atât în virtutea calităţii de proprietar asupra cimitirului
cât şi din raţiuni de ordin obiectiv, care vizează buna organizare şi
desfăşurarea a activităţii parohiei în spaţiul aferent bisericii organizate pe
acest teren.
Tot prin raportare la dispoziţiile legale anterior
evocate, tribunalul a conchis că nu este întemeiată critica apelantei în sensul
că nu se pot limita , prin regulamente interne ale unui cult persoanele care
urmează a fi înhumate în mormintele deja edificate.
De asemenea nu a putut fi primită ca fiind fondată
nici observaţia apelantei potrivit căreia în speţă nu este vorba despre un
mormânt nou, ci despre înhumarea într-un mormânt deja edificat, în condiţiile
în care Hotărârea Consiliului Parohial al Parohiei Greco Catolice A. din data
de 04.07.2004, hotărâre care face obiectul prezentului litigiu, vizează atât
sistarea completă a construcţiei de noi morminte cât şi acceptarea ca numai
soţii supravieţuitori să fie înmormântaţi în mormintele deja existente.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în
temeiul art.296 C pr civ a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta
R.A., împotriva Sentinţei civile nr.15.891/18 Octombrie 2011 pronunţată în
dosarul civil nr.36.690/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a
menţinut-o în totul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs
reclamanta R.A. solicitând casarea deciziei civile nr. 210/2013 a Tribunalului
Cluj şi a sentinţei civile nr. 15891/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca,
modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii formulate, cu cheltuieli de
judecată.
În motivare s-a arătat că decizia şi sentinţa atacate
sunt nelegale şi netemeinice din mai multe considerente. În primul rând
instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, fiind
incident art. 304 pct. 6 C.pr.civ. Reclamanta a urmărit prin acţiunea formulată
anularea parţială a hotărârii atacate, respectiv a deciziei potrivit căreia se
acceptă înhumarea în mormintele deja existente numai a soţului supravieţuitor.
Nu s-a solicitat nici un moment construcţia unui nou mormânt, reclamanta
urmărind doar să menţină concesiunea asupra locului de veci în care au fost
înmormântaţi defuncţii săi părinţi.
Al doilea motiv de recurs incident în cauză este
întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. care devine incident când
hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii. Decizia recurată se întemeiază
pe motive străine de natura pricinii, instanţa motivând în principal
respingerea acţiunii raportat la faptul că solicitarea apelantei de anulare
parţială a hotărârii este întemeiată strict pe considerente de ordin personal,
ori reclamanta încheiase o concesiune, astfel cum reiese din probele
administrate, existând dovezi clare în acest sens, în consecinţă nefiind vorba
despre o solicitare întemeiată strict pe considerente de ordin personal. În
acest sens s-a arătat că solicitarea reclamantei are la bază
neîndeplinirea unei obligaţii şi
încălcarea unui drept rezultat dintr-un acord de voinţe privind concesionarea
locului de veci. Acest aspect rezultă din adeverinţa nr. 71/2012 emisă de
Arhiepiscopia Clujului Parohia A. şi din inscripţia de pe piatra funerară a
mormântului pe care figurează şi numele reclamantei. Concesiunea nu are
stipulat un termen, fiind vorba despre un loc de veci, prezumându-se că este
vorba despre o concesiune pe termen nelimitat.
Invocându-se prevederile art. 27 alin. 1 şi art. 28
alin. 1 din Legea nr. 489/2006, respectiv Regulamentul pentru organizarea şi
funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor
Bisericii Ortodoxe Române s-a arătat că şi în situaţia în care reclamanta nu ar
fi fost titulara de la bun început a dreptului de concesiune, aceasta l-ar fi
dobândit prin moştenire legală. S-a mai precizat că în virtutea aceluiaşi
regulament invocat anterior tăbliţa de la mormânt trebuie să conţină numele şi
prenumele concesionarului şi numărul actului de concesiune, figura şi numărul
locului, precum şi dimensiunile acestuia, numele reclamantei fiind
inscripţionat pe piatra funerară alături de numele părinţilor.
S-a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8
C.pr.civ., instanţa omiţând să aibă în vedere lipsa de pregătire juridică a
reclamantei în momentul în care a avut în vedere răspunsul acesteia la
interogatoriu referitor la contractul de concesiune. Din probele administrate a
rezultat că reclamanta a încheiat cu Parohia Ortodoxă un astfel de contract,
achitând preţul concesiunii şi primind chitanţă, numele acesteia fiind
inscripţionat pe tăbliţa funerară.
Prin hotărârea Parohiei Greco-Catolice reclamantei i
se încalcă dreptul dobândit ca urmare a convenţiei privind concesiunea locului
de veci în care au fost înmormântaţi părinţii săi, recunoaşterea acestui drept
neîmpiedicând sau afectând în vreun mod activitatea parohiei.
S-a apreciat de asemenea că decizia a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nefiind avute în vedere prevederile
art. 5 alin. 5 din Legea nr. 489/2006.
Reclamanta nu a solicitat construirea unui nou mormânt
ci doar continuarea concesiunii privitoare la locul de veci în care au fost
înmormântaţi defuncţii săi părinţi, acest lucru nefiind în măsură să afecteze
în mod concret activitatea parohială, mai ales în condiţiile în care
concesiunile sunt valabile în ce-i priveşte pe soţii supravieţuitori.
În probaţiune s-au depus la dosar două fotografii
(filele 13-14 dosar).
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi
urm. C.pr.civ., art. 27 alin. 1 şi art. 28 alin. 1 din Legea nr. 489/2006,
Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi
mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, art. 969 Cod
civil.
Deşi legal citate intimatele Parohia Greco-Catolică A.
şi Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla nu au formulat
întâmpinare.
Analizând recursul declarat de către reclamanta R.A.
împotriva deciziei civile nr. 210/A din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj
pronunţată în dosar nr. …, Curtea reţine următoarele:
În primul rând, raportat la conţinutul cererii de
recurs şi la motivele de recurs formulate de către reclamantă, se impun câteva
precizări.
Astfel, în primul rând se constată că motivele de
recurs sunt amplu dezvoltate şi cuprind aspecte care nu au fost invocate de
către reclamantă nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nici în
cererea de apel. Faptul că reclamanta nu a beneficiat de
asistenţă juridică calificată în faţa
primei instanţe şi în apel nu este un aspect care să poată justifica invocarea
unor motive noi în recurs, reclamanta având posibilitatea să îşi asigure
asistenţă juridică calificată încă de la demararea procesului, iar nu numai în
faza recursului. În consecinţă instanţa va analiza motivele din cererea de
recurs în limitele în care acestea se regăsesc şi cererea de apel declarată
împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în primă instanţă.
În ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului
reclamantei în sensul că invocarea art.969 C.civ., respectiv a principiului
forţei obligatorii a contractelor care decurge din acest text de lege, este
admisibilă pentru prima dată în recurs deoarece este vorba despre o chestiune
de ordine publică, aceasta nu poate fi apreciată ca fiind întemeiată.
Într-adevăr conform art.306 alin. 2 C.pr.civ., motivele de ordine publică pot
fi invocate în faţa instanţei de recurs, chiar şi din oficiu de către instanţă,
însă aspectele invocate de către reclamantă în recurs nu se pot circumscrie
unor motive de ordine publică, în sensul avut în vedere de art.306 alin.2
C.pr.civ.
Din analiza cererii de recurs cu soluţionarea căreia a
fost investită instanţa rezultă că au fost invocate mai multe motive de recurs,
motive care vor fi analizate distinct, cu luarea în considerare a menţiunilor
făcute anterior. Importantă este sublinierea făcută de către recurentă anterior
enunţării motivelor de recurs, în sensul că prin hotărârea atacată Consiliul
Parohial tinde la neexecutarea obligaţiei rezultate din contractul de
concesiune al locului de veci unde au fost înmormântaţi părinţii reclamantei,
toate motivele de recurs dezvoltate ulterior bazându-se practic pe aceasta.
1. Prin primul motiv de recurs , încadrat în drept în
prevederile art.304 pct.6 C.pr.civ., se invocă faptul că instanţa a acordat mai
mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Atâta timp cât cererea formulată
de către reclamantă având ca obiect anularea parţială a Hotărârii Consiliului
Parohial din 04.07.2004 a fost respinsă ca neîntemeiată, soluţia fiind
menţinută în apel, nu se pune problema incidenţei acestui motiv de recurs
raportat la unele menţiuni din considerentele hotărârilor, instanţa de fond şi
apoi cea de apel, pronunţându-se în limitele în care au fost investite.
2.Al doilea motiv de recurs este grefat pe prevederile
art.304 pct.7 C.pr.civ., susţinându-se că decizia recurată se întemeiază pe
motive străine de natura pricinii. În acest sens s-a arătat că deşi din probele
administrate rezultă în mod clar că reclamanta încheiase o concesiune, instanţa
a motivat soluţia pronunţată în principal prin reţinerea că solicitarea
apelantei este întemeiată pe considerente de ordin personal.
În ceea ce priveşte această critică, un aspect
important este acela că cererea de chemare în judecată formulată de către
reclamantă a fost soluţionată de către judecătorie doar prin raportare la
dispoziţiile legale invocate în aceasta, respectiv prevederile Legii
nr.489/2006, instanţa de fond nefăcând referire şi neanalizând contractul de
concesiune de care se prevalează acum reclamanta.
Cu toate acestea în cererea de apel reclamanta nu s-a
prevalat de contractul de concesiune, menţionat într-adevăr în cererea de
chemare în judecată ca justificare a acesteia(fără a fi invocate însă
dispoziţiile art.969 C.civ. şi principiul forţei obligatorii a contractelor
care decurge din acesta), dar neavut în vedere de judecătorie la pronunţarea
soluţiei, invocând doar faptul că hotărârea atacată este discriminatorie în
condiţiile în care se permite înmormântarea în cimitirul aparţinând Parohiei
Greco Catoloce A. doar a soţului sau soţiei celui deja înmormântat în acest
cimitir. Rezultă deci că raportat la prevederile art.294 alin.1 şi art.316
C.pr.civ., nu pot fi analizate criticile din cererea de
recurs formulate omisso medio şi care
sunt întemeiate pe contractul de concesiune şi forţa obligatorie a acestuia
între părţi.
În căile de atac instanţa trebuie să se limiteze la
părţile, obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea
au fost stabilite în faţa instanţei de fond. Astfel cum s-a precizat mai sus,
în apel reclamanta nu a înţeles să conteste modul în care instanţa de fond a
stabilit obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată soluţionate prin
sentinţa pronunţată, criticile din apel axându-se pe alte considerente.
Reclamanta nu se poate deci prevala în recurs de existenţa contractului de
concesiune pentru a justifica cererea de anulare a hotărârii Consiliului
parohial.
Cu privire la această critică, astfel cum s-a
menţionat mai sus, se impune a se face şi precizarea că instanţa de apel, pe
baza probelor administrate în cauză, mai precis pe baza răspunsurilor la
interogatoriul luat reclamantei, a reţinut în considerentele deciziei atacate
că nu s-a făcut dovada încheierii unui contract de concesiune a locului de veci
între reclamantă şi Parohia Ortodoxă A. sau Parohia Greco Catolică A.. Acest
aspect a fost însă reţinut doar tangenţial, din considerentele deciziei atacate
rezultând că nu a prezentat relevanţă la pronunţarea soluţiei, instanţa de apel
pronunţându-se în limitele investirii sale prin cererea de apel.
3.A treia critică formulată de către reclamantă prin
cererea de recurs este întemeiată în drept pe prevederile art.304 pct.9
C.pr.civ., invocându-se încălcarea şi aplicarea greşită a legii prin decizia
atacată. Se invocă faptul că instanţa de fond şi cea de apel nu a luat în
calcul prevederile art.5 alin.5 din Legea nr.489/2006 la pronunţarea soluţiei,
administrarea cimitirelor confesionale neputându-se face cu încălcarea
principiilor generale de drept, invocându-se în acest sens contractul de
concesiune încheiat între reclamantă şi Parohia Ortodoxă şi prevederile art.969
alin.1 C.civ.
Rezultă deci că deşi se invocă încălcarea legii,
reclamanta se prevalează de fapt în susţinerile sale tot de existenţa
contractului de concesiune încheiat şi de prevederile art.969 alin.1 C. civ.,
aspecte asupra cărora curtea s-a pronunţat anterior.
Referitor la raţiunile avute în vedere de către
Parohia Greco-Catolică A. în momentul emiterii hotărârii atacate de către
reclamantă, atâta timp cât aceasta a fost adoptată cu respectarea legislaţiei
incidente, acestea nu pot fi cenzurate de către instanţă.
Se reţine şi faptul că în recurs se reiterează teza că
hotărârea atacată ar fi discriminatorie, discriminarea fiind invocată însă tot
raportat la existenţa contractului de concesiune şi a prevederilor art.969
alin.1 C.civ., respectiv art.5 alin.5 din Legea nr.489/2006, nefiind criticată
din altă perspectivă reţinerea instanţei de apel în sensul că nu există
discriminare, întreaga comunitate locală aflându-se în aceeaşi situaţie.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus,
Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta R.A. împotriva deciziei civile nr. 210 din 23 aprilie
2013 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. …, pe care o va menţine ca
legală.
| 
