Anulare act administrativ
fiscal. Achitarea contributiei sociale de sănătate.
Art.215 alin.3 şi art. 216
din Legea nr.95/2006 OG nr. 92/2003
Conform art.215 alin.3 din
Legea nr.95/2006, „Persoanele fizice care realizează venituri din activităti
independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea
folosintei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate
intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate
să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de
asigurare declaratii privind obligatiile fată de fond.”, iar la art.216 se
prevede că, în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contributiilor
datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care
colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau
persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de
executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a
majorărilor de întârziere în conditiile Ordonantei Guvernului nr.92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
În aplicarea acestor
dispozitii, Ordinul nr.617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calitătii de asigurat,
respectiv asigurat fără plata contributiei, precum şi pentru aplicarea
măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul
national unic de asigurări sociale de sănătate stabileşte la art.35 alin.1 că,
„În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 din Codul de
procedură fiscală, pentru obligatiile de plată fată de fond ale persoanelor
fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele
pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creantă îl
constituie, după caz, declaratia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de
impunere emisă de organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti
privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul
competent al CAS şi pe baza informatiilor primite pe bază de protocol de la
ANAF.”
Decizia civilă nr.
375/CA/27.02.2013 Dosar nr. 14748/118/2011
Prin cererea formulată la
data de 23.11.2011 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub
nr.14748/118/2011 reclamantul S.I.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta
CAS Constanta anularea Deciziei nr.8284/13.09.2011 şi exonerarea de la plata
sumei de 12.387 lei cu titlu de obligatii de plată restante fată de bugetul
asigurărilor sociale de sănătate, precum şi anularea Deciziei nr.
9170/1.11.2011 prin care ia fost respinsă contestatia formulată.
Prin note scrise depuse la
termenul din data de 26.04.2012 reclamantul a invocat prescrierea dreptului de
a se stabili obligatiile de plată pentru depăşirea termenului de 5 ani de la
data scadentei, sustinând totodată că înştiintarea sa făcut în mod nelegal,
prin internet, fără a se comunica la domiciliu.
Prin sentinta civilă
nr.2402/27.06.2012 Tribunalul Constanta a admis actiunea, a anulat Decizia
nr.9170/1.11.2011 şi Decizia nr.8284/13.09.2011 şi a respins cererea privind
plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta această
hotărâre, instanta de fond a retinut că prin Decizia de impunere nr.8284.290
din 13.09.2011 reclamantul a fost notificat că figurează cu obligatii de plată
restante fată de bugetul asigurărilor sociale de sănătate în cuantum de 12.387
lei din care 5.944 lei reprezentând contributie de 5,5%, 5.552 lei majorări şi
891 lei penalităti.
Împotriva acestei decizii de
impunere reclamantul a formulat contestatie administrativă, înregistrată la CAS
Constanta sub nr.9170/13.10.2011, la care pârâta a răspuns prin adresa
nr.9170/1.11.2011, invocând prevederile art.257 alin.2 lit.f din Legea
nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii şi ale art.35 alin.1 din
normele metodologice aprobate prin Ordinul 617/2007.
Instanta a retinut că adresa
nr.9170/1.11.2011 emisă de pârâtă în solutionarea contestatiei administrative
formulate de reclamant a fost emisă cu încălcarea dispozitiilor art.211 Cod
procedură fiscală cu privire la forma şi continutul deciziei de solutionare a
contestatiei, astfel că, fată de formularea evazivă, se poate presupune că
solutia a fost de respingere.
Sa mai retinut că decizia de
impunere nr.8284.290/13.09.2011 nu respectă prevederile art.87 Cod procedură
fiscală, privind forma şi continutul deciziei de impunere. Astfel, în cuprinsul
deciziei de impunere se stabilesc obligatii de plată în cuantum total de 12.387
lei fără a se arăta baza de impunere, precum şi cuantumul acestora pentru
fiecare perioadă impozabilă.
Mai mult, sa constatat că
nici în situatia contributiilor declarate, încasate şi restante şi a
majorărilor de întârziere, comunicată reclamantului odată cu răspunsul la
contestatie, nu se evidentiază perioada impozabilă pentru fiecare bază de
impunere.
În documentatia aferentă
depusă la dosar de pârâtă odată cu întâmpinarea, respectiv în înscrisul
intitulat „situatia declaratiilor existente pentru S.I.E.” sunt înscrise ca
bază de impozitare sume reprezentând fond de salarii. Or, conform deciziei de
pensionare depuse de reclamant la dosar, acesta este pensionar din anul 1979.
Abia prin întâmpinare, pârâta
declară că reclamantul are de achitat contributia pentru asigurări sociale de
sănătate pentru anii 2005 2008, întrucât G.C. a realizat venituri din cedarea
folosintei bunurilor, astfel cum sunt încadrate la art.51, alin.2 lit.e din OUG
nr.150/2002.
Chiar şi presupunând că
numele greşit trecut ca beneficiar al unor venituri din cedarea folosintei
bunurilor reprezintă o eroare materială a pârâtei în redactarea întâmpinării,
din situatia declaratiilor existente depuse la dosar de pârâtă rezultă că
reclamantul a obtinut venituri din salarii, situatie în care obligarea
declarării acestor venituri şi a plătii contributiei revenea angajatorului şi
nu salariatului persoană fizică.
Reclamantul a depus la dosar
decizii de impunere pentru plăti anticipate pentru venituri din cedarea
folosintei bunurilor aferente perioadei 20062012, recunoscând că a obtinut
venituri din contracte de închiriere.
În ceea ce priveşte
prescriptia, sa constatat că în decizia de impunere nu se regăsesc perioadele
pentru care au fost stabilite sumele de plată, astfel că instanta nu poate
aprecia dacă şi în ce măsură în cauză ar fi operat prescriptia dreptului
organului fiscal de a stabili obligatii de plată în sarcina contribuabilului
conform art.91 Cod procedură fiscală.
De asemenea, sa retinut că,
potrivit art.208 (6) din Legea nr.95/2006, asigurarea voluntară de sănătate nu
exclude obligatia de a plăti contributia pentru asigurarea socială de sănătate,
astfel că apărarea reclamantului în sensul că detine o asigurare voluntară de
sănătate nu poate fi retinută.
Instanta a considerat că din
interpretarea art.257 alin.1 lit.f rezultă că obligatia de plată a contributiei
de 6,5% pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor există numai în
cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la alin.22
– cazul reclamantului, fiind
vorba de natura venitului, respectiv pensie şi nu de cuantumul ei. Ori, în
conditiile în care reclamantul este pensionar, este exceptat de la plata
contributiei pentru veniturile obtinute din cedarea folosintei bunurilor.
Dând eficientă juridică
motivelor de fapt şi de drept arătate, instanta a admis cererea reclamantului
şi a anulat Decizia nr. 9170/1.11.2011 şi Decizia nr. 8284/13.09.2011 emise de
pârâtă.
Împotriva hotărârii mentionate
a declarat recurs pârâta CAS Constanta, care a criticat solutia instantei de
fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
Arată recurenta că până la
data de 30.06.2008, conform art. 257 alin.2 lit.f din Legea nr.95/2007,
pensionarii care au realizat venituri şi din cedarea folosintei bunurilor aveau
obligatia plătii contributiei la FNUASS.
Consideră recurenta că
instanta de fond a apreciat în mod eronat faptul că pensionarii nu plătesc
contributia la FNUASS pentru veniturile obtinute de cedarea folosintei
bunurilor.
Declaratiile privind
obligatiile la fond se depun la casele de asigurări de sănătate în a cărei rază
teritorială au fost realizate veniturile, iar potrivit art.81 şi 83 din Codul
de procedură fiscală, obligatia de a depune declaratiile fiscale este a
contribuabilului, nedepunerea acestora dând dreptul organului fiscal să
procedeze la stabilirea din oficiu a contributiilor şi a altor sume datorate
bugetului general consolidat.
Reclamantul nu a solicitat
niciodată, printro cerere scrisă, încheierea unui contract de asigurare
medicală cu CAS Constanta.
Procedura de înştiintare sa
efectuat în conformitate cu art.44 alin.3 din Codul de procedură fiscală, în
vigoare la data de 28.04.2010, respectiv prin anunturile colective
nr.12469/19.11.2010 şi 13044/15.12.2010 ce au fost afişate pe siteul CAS
Constanta.
Potrivit prevederilor art.35
din Normele metodologice de aplicare a Ordinului nr.617/2007, decizia de
impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informatiilor
primite pe bază de protocol de la ANAF.
Intimatul reclamant, prezent
personal, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat şi
mentinerea sentintei pronuntate de instanta de fond ca fiind legală şi
temeinică, în sensul apărărilor formulate prin întâmpinare.
Analizând cauza sub aspectul
motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, însă pentru
considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte aplicarea
în timp a dispozitiilor legale incidente, Curtea apreciază că interpretarea
dată de instanta de fond nu este una corectă.
Astfel, se retine, în
succesiunea cronologică a normelor legale aplicabile, că prin art.51 alin.1 din
OUG nr.150/2002 privind organizarea şi functionarea sistemului de asigurări
sociale de sănătate sa prevăzut că persoana asigurată are obligatia plătii
unei contributii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu exceptia
persoanelor prevăzute la art.6 alin.1, în această exceptie fiind inclusă,
printre altele, şi categoria pensionarilor de asigurări sociale, militari,
IOVR şi alte categorii de pensionari – care beneficiază de asigurare, fără
plata contributiei.
De asemenea, alin.2
stabileşte modalitatea de calcul a contributiei de asigurări de sănătate,
respectiv sub forma unei cote de 6,5% care se aplică, potrivit lit.e, asupra
veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, veniturilor din dividende şi
dobânzi şi altor venituri care sunt supuse impozitului pe venit numai în cazul
în care nu se realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) d) (venituri
din salarii care se supun impozitului pe venit; venituri din activităti
desfăşurate de persoane care exercită profesii liberale sau autorizate potrivit
legii să desfăşoare activităti independente; venituri din agricultură şi
silvicultură, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice
care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit.b; indemnizatii de
şomaj şi alocatii de sprijin).
Prin urmare, fată de
dispozitiile mentionate, pensionarii beneficiau de asigurare fără plata
contributiei numai pentru veniturile din pensii, fără a se putea interpreta, în
lipsa unei prevederi exprese, că aceştia erau scutiti în acelaşi timp şi de
plata contributiei aferente veniturilor obtinute din cedarea folosintei.
Aceste dispozitii au fost
preluate în Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu unele
modificări, astfel că, potrivit art.257 alin.2 lit.e, este mentinută obligatia
de a achita contributia pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor, cu
aceeaşi exceptie pentru situatiile în care se realizează venituri de natura
celor prevăzute la lit. a) d), dar nu mai putin de un salariu de bază minim
brut pe tară, lunar.
În această lege sa introdus
la art.257 alin.2 o nouă literă lit.f prin sa instituit obligativitatea
contributiei băneşti lunare pentru asigurările de sănătate şi pentru veniturile
realizate din pensii, fără însă ca aceste venituri să fie incluse, în mod
corespunzător, în exceptia prevăzută la lit.e, astfel că nu sa prevăzut că
realizarea veniturilor din pensii, care sunt supuse de data aceasta
contributiei asigurărilor de sănătate, exclude calcularea cotei de contributie
asupra veniturilor din cedarea folosintei, astfel cum se prevede pentru
veniturile din salarii sau alte venituri impozabile.
Curtea constată astfel că,
odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.95/2006, pensionarii datorau
contributia pentru asigurările de sănătate atât pentru veniturile din pensii,
cât şi pentru veniturile din cedarea folosintei, dacă realizau şi astfel de
venituri.
Situatia astfel creată a fost
reglementată abia prin OUG nr.93/2008, aplicabilă începând cu iulie 2008, prin
care sa stabilit la art.257 alin.2 lit. e că se datorează contributia pentru
veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, însă
la lit.f sa prevăzut că această contributie se calculează asupra veniturilor
din cedarea folosintei bunurilor, … numai în cazul în care nu realizează
venituri de natura celor prevăzute la lit. a) e), fiind inclusă în exceptie şi
categoria pensionarilor.
Fată de cele arătate, Curtea
retine că până la data intrării în vigoare a OUG nr.93/2008 pentru modificarea
şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii
reclamantul datora contributia pentru asigurările sociale de sănătate pentru
veniturile realizate din cedarea folosintei, calitatea sa de pensionar nefiind
de natură ai înlătura o astfel de obligatie.
Cu toate acestea, se constată
că, din punct de vedere formal, actele administrativ fiscale contestate sunt
nelegale.
Conform art.215 alin.3 din
Legea nr.95/2006, „Persoanele fizice care realizează venituri din activităti
independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea
folosintei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate
intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate
să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul
de asigurare declaratii
privind obligatiile fată de fond.”, iar la art.216 se prevede că,
în cazul neachitării la
termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de către persoanele
fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS,
prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate,
procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor
cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în conditiile
Ordonantei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În aplicarea acestor
dispozitii, Ordinul nr.617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calitătii de asigurat,
respectiv asigurat fără plata contributiei, precum şi pentru aplicarea
măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul
national unic de asigurări sociale de sănătate stabileşte la art.35 alin.1 că, „În
conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 din Codul de procedură
fiscală, pentru obligatiile de plată fată de fond ale persoanelor fizice care
se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care
colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creantă îl constituie, după
caz, declaratia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de
organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite
datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al
CAS şi pe baza informatiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”
Curtea apreciază că lipsa
unui contract de asigurare nu constituie o cauză de exonerare a
contribuabilului de plata contributiei, casa de asigurări de sănătate fiind
îndreptătită potrivit legii să emită decizii de impunere în conditiile art.87
şi 43 Cod procedură fiscală şi să procedeze la recuperarea sumelor datorate şi
neachitate.
De asemenea, se retine că
achitarea contributiei sociale de sănătate nu reprezintă o facultate a
contribuabilului, acesta neputând opta între asigurarea obligatorie şi una
medicală facultativă.
Astfel, decizia de impunere
trebuie să cuprindă elementele general obligatorii cerute de art.43, respectiv:
denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis şi data de la care
îşi produce efectele; datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei
împuternicite de contribuabil, după caz; obiectul actului administrativ fiscal;
motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi semnătura persoanelor
împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; ştampila organului fiscal
emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei
şi organul fiscal la care se depune contestatia; mentiuni privind audierea
contribuabilului, precum şi elementele specifice deciziei de impunere prevăzute
de art.87 şi anume: categoria de impozit, taxă, contributie sau altă sumă
datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul
acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Ori, se constată că decizia
de impunere nr.8284.290/13.09.2011 emisă de CAS a Judetului Constanta prevede
în sarcina reclamantului o obligatie de plată în cuantum total de 12.387 lei,
reprezentând contributie la Fondul de asigurări de sănătate 5,5% în sumă de
5.944 lei, majorări de 5.552 lei şi penalităti de 891 lei.
Actul administrativ fiscal nu
mentionează însă baza de impunere şi cuantumul taxei pentru fiecare perioadă
impozabilă, situatie în care nu se poate verifica pentru ce venituri a fost
calculată şi nici nu se poate aprecia asupra corectitudinii calculului.
Mai mult, se constată că,
potrivit celor consemnate în decizie, obligatiile sunt calculate conform
declaratiilor privind obligatiile de constituire şi plată la FNUASS aflate în
evidenta curentă a CAS Constanta la data de 31.08.2011, situatie ce nu
corespunde realitătii, deoarece, astfel cum însăşi pârâta a arătat prin
întâmpinare, calculul a fost realizat pe baza declaratiilor de venit din
cedarea folosintei bunurilor depuse de reclamant la ANAF şi predate pârâtei
conform Protocolului încheiat între aceste două institutii.
Deşi instanta de fond a
retinut aceste neregularităti formale ale deciziei de impunere, considerând că
în conditiile date nu se poate verifica nici împlinirea termenului de
prescriptie pentru dreptul pârâtei de a stabili obligatiile de plată în sarcina
reclamantului, recurenta nu a formulat apărări din acest punct de vedere,
criticând solutia doar sub aspectul modului în care au fost interpretate şi
aplicate în timp dispozitiile de drept material incidente în cauză.
În egală măsură, instanta
constată că răspunsul pârâtei cu privire la contestatia formulată de reclamant
a fost materializat întro simplă adresă, care nu respectă forma impusă de lege
pentru actele administrative fiscale, nefiind emisă o decizie astfel cum prevede
art.216 Cod procedură civilă, susceptibilă de a fi contestată pe calea
contenciosului administrativ.
Pentru considerentele expuse,
apreciind că motivele invocate de recurentă nu sunt de natură a modifica
hotărârea pronuntată, urmează a respinge recursul ca nefondat, în temeiul
art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
|