avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Anulare act administrativ fiscal. Achitarea contributiei sociale de sănătate.
 
Art.215 alin.3 şi art. 216 din Legea nr.95/2006 OG nr. 92/2003
Conform art.215 alin.3 din Legea nr.95/2006, „Persoanele fizice care realizează venituri din activităti independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea folosintei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declaratii privind obligatiile fată de fond.”, iar la art.216 se prevede că, în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în conditiile Ordonantei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În aplicarea acestor dispozitii, Ordinul nr.617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calitătii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contributiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate stabileşte la art.35 alin.1 că, „În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligatiile de plată fată de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creantă îl constituie, după caz, declaratia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informatiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”

Decizia civilă nr. 375/CA/27.02.2013 Dosar nr. 14748/118/2011
 
Prin cererea formulată la data de 23.11.2011 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.14748/118/2011 reclamantul S.I.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CAS Constanta anularea Deciziei nr.8284/13.09.2011 şi exonerarea de la plata sumei de 12.387 lei cu titlu de obligatii de plată restante fată de bugetul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi anularea Deciziei nr. 9170/1.11.2011 prin care i­a fost respinsă contestatia formulată.
Prin note scrise depuse la termenul din data de 26.04.2012 reclamantul a invocat prescrierea dreptului de a se stabili obligatiile de plată pentru depăşirea termenului de 5 ani de la data scadentei, sustinând totodată că înştiintarea s­a făcut în mod nelegal, prin internet, fără a se comunica la domiciliu.
Prin sentinta civilă nr.2402/27.06.2012 Tribunalul Constanta a admis actiunea, a anulat Decizia nr.9170/1.11.2011 şi Decizia nr.8284/13.09.2011 şi a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta această hotărâre, instanta de fond a retinut că prin Decizia de impunere nr.8284.290 din 13.09.2011 reclamantul a fost notificat că figurează cu obligatii de plată restante fată de bugetul asigurărilor sociale de sănătate în cuantum de 12.387 lei din care 5.944 lei reprezentând contributie de 5,5%, 5.552 lei majorări şi 891 lei penalităti.
Împotriva acestei decizii de impunere reclamantul a formulat contestatie administrativă, înregistrată la CAS Constanta sub nr.9170/13.10.2011, la care pârâta a răspuns prin adresa nr.9170/1.11.2011, invocând prevederile art.257 alin.2 lit.f din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii şi ale art.35 alin.1 din normele metodologice aprobate prin Ordinul 617/2007.
Instanta a retinut că adresa nr.9170/1.11.2011 emisă de pârâtă în solutionarea contestatiei administrative formulate de reclamant a fost emisă cu încălcarea dispozitiilor art.211 Cod procedură fiscală cu privire la forma şi continutul deciziei de solutionare a contestatiei, astfel că, fată de formularea evazivă, se poate presupune că solutia a fost de respingere.
S­a mai retinut că decizia de impunere nr.8284.290/13.09.2011 nu respectă prevederile art.87 Cod procedură fiscală, privind forma şi continutul deciziei de impunere. Astfel, în cuprinsul deciziei de impunere se stabilesc obligatii de plată în cuantum total de 12.387 lei fără a se arăta baza de impunere, precum şi cuantumul acestora pentru fiecare perioadă impozabilă.
Mai mult, s­a constatat că nici în situatia contributiilor declarate, încasate şi restante şi a majorărilor de întârziere, comunicată reclamantului odată cu răspunsul la contestatie, nu se evidentiază perioada impozabilă pentru fiecare bază de impunere.
În documentatia aferentă depusă la dosar de pârâtă odată cu întâmpinarea, respectiv în înscrisul intitulat „situatia declaratiilor existente pentru S.I.E.” sunt înscrise ca bază de impozitare sume reprezentând fond de salarii. Or, conform deciziei de pensionare depuse de reclamant la dosar, acesta este pensionar din anul 1979.
Abia prin întâmpinare, pârâta declară că reclamantul are de achitat contributia pentru asigurări sociale de sănătate pentru anii 2005 ­2008, întrucât G.C. a realizat venituri din cedarea folosintei bunurilor, astfel cum sunt încadrate la art.51, alin.2 lit.e din OUG nr.150/2002.
Chiar şi presupunând că numele greşit trecut ca beneficiar al unor venituri din cedarea folosintei bunurilor reprezintă o eroare materială a pârâtei în redactarea întâmpinării, din situatia declaratiilor existente depuse la dosar de pârâtă rezultă că reclamantul a obtinut venituri din salarii, situatie în care obligarea declarării acestor venituri şi a plătii contributiei revenea angajatorului şi nu salariatului persoană fizică.
Reclamantul a depus la dosar decizii de impunere pentru plăti anticipate pentru venituri din cedarea folosintei bunurilor aferente perioadei 2006­2012, recunoscând că a obtinut venituri din contracte de închiriere.
În ceea ce priveşte prescriptia, s­a constatat că în decizia de impunere nu se regăsesc perioadele pentru care au fost stabilite sumele de plată, astfel că instanta nu poate aprecia dacă şi în ce măsură în cauză ar fi operat prescriptia dreptului organului fiscal de a stabili obligatii de plată în sarcina contribuabilului conform art.91 Cod procedură fiscală.
De asemenea, s­a retinut că, potrivit art.208 (6) din Legea nr.95/2006, asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligatia de a plăti contributia pentru asigurarea socială de sănătate, astfel că apărarea reclamantului în sensul că detine o asigurare voluntară de sănătate nu poate fi retinută.
Instanta a considerat că din interpretarea art.257 alin.1 lit.f rezultă că obligatia de plată a contributiei de 6,5% pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor există numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la alin.22
– cazul reclamantului, fiind vorba de natura venitului, respectiv pensie şi nu de cuantumul ei. Ori, în conditiile în care reclamantul este pensionar, este exceptat de la plata contributiei pentru veniturile obtinute din cedarea folosintei bunurilor.
Dând eficientă juridică motivelor de fapt şi de drept arătate, instanta a admis cererea reclamantului şi a anulat Decizia nr. 9170/1.11.2011 şi Decizia nr. 8284/13.09.2011 emise de pârâtă.
Împotriva hotărârii mentionate a declarat recurs pârâta CAS Constanta, care a criticat solutia instantei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
Arată recurenta că până la data de 30.06.2008, conform art. 257 alin.2 lit.f din Legea nr.95/2007, pensionarii care au realizat venituri şi din cedarea folosintei bunurilor aveau obligatia plătii contributiei la FNUASS.
Consideră recurenta că instanta de fond a apreciat în mod eronat faptul că pensionarii nu plătesc contributia la FNUASS pentru veniturile obtinute de cedarea folosintei bunurilor.
Declaratiile privind obligatiile la fond se depun la casele de asigurări de sănătate în a cărei rază teritorială au fost realizate veniturile, iar potrivit art.81 şi 83 din Codul de procedură fiscală, obligatia de a depune declaratiile fiscale este a contribuabilului, nedepunerea acestora dând dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a contributiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Reclamantul nu a solicitat niciodată, printr­o cerere scrisă, încheierea unui contract de asigurare medicală cu CAS Constanta.
Procedura de înştiintare s­a efectuat în conformitate cu art.44 alin.3 din Codul de procedură fiscală, în vigoare la data de 28.04.2010, respectiv prin anunturile colective nr.12469/19.11.2010 şi 13044/15.12.2010 ce au fost afişate pe site­ul CAS Constanta.
Potrivit prevederilor art.35 din Normele metodologice de aplicare a Ordinului nr.617/2007, decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informatiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Intimatul reclamant, prezent personal, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat şi mentinerea sentintei pronuntate de instanta de fond ca fiind legală şi temeinică, în sensul apărărilor formulate prin întâmpinare.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, însă pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte aplicarea în timp a dispozitiilor legale incidente, Curtea apreciază că interpretarea dată de instanta de fond nu este una corectă.
Astfel, se retine, în succesiunea cronologică a normelor legale aplicabile, că prin art.51 alin.1 din OUG nr.150/2002 privind organizarea şi functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate s­a prevăzut că persoana asigurată are obligatia plătii unei contributii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu exceptia persoanelor prevăzute la art.6 alin.1, în această exceptie fiind inclusă, printre altele, şi categoria pensionarilor ­de asigurări sociale, militari, IOVR şi alte categorii de pensionari – care beneficiază de asigurare, fără plata contributiei.
De asemenea, alin.2 stabileşte modalitatea de calcul a contributiei de asigurări de sănătate, respectiv sub forma unei cote de 6,5% care se aplică, potrivit lit.e, asupra veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi şi altor venituri care sunt supuse impozitului pe venit numai în cazul în care nu se realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) ­d) (venituri din salarii care se supun impozitului pe venit; venituri din activităti desfăşurate de persoane care exercită profesii liberale sau autorizate potrivit legii să desfăşoare activităti independente; venituri din agricultură şi silvicultură, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit.b; indemnizatii de şomaj şi alocatii de sprijin).
Prin urmare, fată de dispozitiile mentionate, pensionarii beneficiau de asigurare fără plata contributiei numai pentru veniturile din pensii, fără a se putea interpreta, în lipsa unei prevederi exprese, că aceştia erau scutiti în acelaşi timp şi de plata contributiei aferente veniturilor obtinute din cedarea folosintei.
Aceste dispozitii au fost preluate în Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu unele modificări, astfel că, potrivit art.257 alin.2 lit.e, este mentinută obligatia de a achita contributia pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor, cu aceeaşi exceptie pentru situatiile în care se realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) ­d), dar nu mai putin de un salariu de bază minim brut pe tară, lunar.
În această lege s­a introdus la art.257 alin.2 o nouă literă ­lit.f ­prin s­a instituit obligativitatea contributiei băneşti lunare pentru asigurările de sănătate şi pentru veniturile realizate din pensii, fără însă ca aceste venituri să fie incluse, în mod corespunzător, în exceptia prevăzută la lit.e, astfel că nu s­a prevăzut că realizarea veniturilor din pensii, care sunt supuse de data aceasta contributiei asigurărilor de sănătate, exclude calcularea cotei de contributie asupra veniturilor din cedarea folosintei, astfel cum se prevede pentru veniturile din salarii sau alte venituri impozabile.
Curtea constată astfel că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.95/2006, pensionarii datorau contributia pentru asigurările de sănătate atât pentru veniturile din pensii, cât şi pentru veniturile din cedarea folosintei, dacă realizau şi astfel de venituri.
Situatia astfel creată a fost reglementată abia prin OUG nr.93/2008, aplicabilă începând cu iulie 2008, prin care s­a stabilit la art.257 alin.2 lit. e că se datorează contributia pentru veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, însă la lit.f s­a prevăzut că această contributie se calculează asupra veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, … numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) ­e), fiind inclusă în exceptie şi categoria pensionarilor.
Fată de cele arătate, Curtea retine că până la data intrării în vigoare a OUG nr.93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii reclamantul datora contributia pentru asigurările sociale de sănătate pentru veniturile realizate din cedarea folosintei, calitatea sa de pensionar nefiind de natură a­i înlătura o astfel de obligatie.
Cu toate acestea, se constată că, din punct de vedere formal, actele administrativ fiscale contestate sunt nelegale.
Conform art.215 alin.3 din Legea nr.95/2006, „Persoanele fizice care realizează venituri din activităti independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea folosintei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul
de asigurare declaratii privind obligatiile fată de fond.”, iar la art.216 se prevede că,
în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în conditiile Ordonantei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În aplicarea acestor dispozitii, Ordinul nr.617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calitătii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contributiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate stabileşte la art.35 alin.1 că, „În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligatiile de plată fată de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creantă îl constituie, după caz, declaratia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informatiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”
Curtea apreciază că lipsa unui contract de asigurare nu constituie o cauză de exonerare a contribuabilului de plata contributiei, casa de asigurări de sănătate fiind îndreptătită potrivit legii să emită decizii de impunere în conditiile art.87 şi 43 Cod procedură fiscală şi să procedeze la recuperarea sumelor datorate şi neachitate.
De asemenea, se retine că achitarea contributiei sociale de sănătate nu reprezintă o facultate a contribuabilului, acesta neputând opta între asigurarea obligatorie şi una medicală facultativă.
Astfel, decizia de impunere trebuie să cuprindă elementele general obligatorii cerute de art.43, respectiv: denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele; datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; ştampila organului fiscal emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei şi organul fiscal la care se depune contestatia; mentiuni privind audierea contribuabilului, precum şi elementele specifice deciziei de impunere prevăzute de art.87 şi anume: categoria de impozit, taxă, contributie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Ori, se constată că decizia de impunere nr.8284.290/13.09.2011 emisă de CAS a Judetului Constanta prevede în sarcina reclamantului o obligatie de plată în cuantum total de 12.387 lei, reprezentând contributie la Fondul de asigurări de sănătate 5,5% în sumă de 5.944 lei, majorări de 5.552 lei şi penalităti de 891 lei.
Actul administrativ fiscal nu mentionează însă baza de impunere şi cuantumul taxei pentru fiecare perioadă impozabilă, situatie în care nu se poate verifica pentru ce venituri a fost calculată şi nici nu se poate aprecia asupra corectitudinii calculului.
Mai mult, se constată că, potrivit celor consemnate în decizie, obligatiile sunt calculate conform declaratiilor privind obligatiile de constituire şi plată la FNUASS aflate în evidenta curentă a CAS Constanta la data de 31.08.2011, situatie ce nu corespunde realitătii, deoarece, astfel cum însăşi pârâta a arătat prin întâmpinare, calculul a fost realizat pe baza declaratiilor de venit din cedarea folosintei bunurilor depuse de reclamant la ANAF şi predate pârâtei conform Protocolului încheiat între aceste două institutii.
Deşi instanta de fond a retinut aceste neregularităti formale ale deciziei de impunere, considerând că în conditiile date nu se poate verifica nici împlinirea termenului de prescriptie pentru dreptul pârâtei de a stabili obligatiile de plată în sarcina reclamantului, recurenta nu a formulat apărări din acest punct de vedere, criticând solutia doar sub aspectul modului în care au fost interpretate şi aplicate în timp dispozitiile de drept material incidente în cauză.
În egală măsură, instanta constată că răspunsul pârâtei cu privire la contestatia formulată de reclamant a fost materializat într­o simplă adresă, care nu respectă forma impusă de lege pentru actele administrative fiscale, nefiind emisă o decizie astfel cum prevede art.216 Cod procedură civilă, susceptibilă de a fi contestată pe calea contenciosului administrativ.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă nu sunt de natură a modifica hotărârea pronuntată, urmează a respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.