Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 378/R din 8 februarie 2013

Prin sentinta civilă nr. 2852 din 28.11.2011, pronuntată de Judecătoria Vişeu de Sus a fost respinsă exceptia prescriptiei actiunii în tăgada paternitătii fată de minora C.G., născută la 07.07.2006, invocată de pârâta C.M., s­a admis în parte actiunea civilă intentată de reclamantul C.G. împotriva pârâtei C.M. şi s­a constatat că reclamantul este cu neputintă să fie tatăl minorei C.G., născută la 07.07.2006.

S­a dispus rectificarea actului de naştere a minorei în sensul radierii reclamantului de la rubrica „tată”, s­a respins actiunea în tăgada paternitătii fată de minora C.C., născută la 11.05.2009.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4600 lei cheltuieli de judecată partiale, compensând restul cheltuielilor efectuate de părti.

Pentru a pronunta această solutie, instanta de fond a retinut în considerentele sentintei următoarele:

„Reclamantul C.G. a chemat in judecata pe pârâta C.M. solicitând instantei ca prin hotărârea ce o va pronunta sa constate ca este cu neputinta sa fie tatăl minorelor C.G. născuta la 07.07.2006 si

C.C. născuta la 11.05.2009 si sa dispună rectificarea actului de stare civila a minorelor in sensul radierii sale de la rubrica „tată”, cu cheltuieli de judecată, învederând că s­a căsătorit cu pârâta la data de 26.XI.2005 …, iar la acea dată era însărcinată, aspect pe care nu l­a cunoscut. Ulterior s­a născut si cealaltă minoră, el fiind plecat la muncă in străinătate. După promovarea actiunii de divort, pârâta i­a comunicat ca nu este tatăl minorelor si că au rezultat dintr­o relatie cu un alt bărbat.

Pârâta a solicitat respingerea actiunii, iar prin apărător a invocat prescriptia dreptului la actiune in ceea ce priveşte pe minora născuta in 2006. In cauza s­a efectuat o expertiza medico­legala de cercetare a paternitătii prin examen ADN de către I.N.M.L „Mina Minovici” din Bucureşti, contestata de reclamant prin apărător. Analizând dosarul cauzei prin prisma probelor administrate si dispozitiilor legale aplicabile in materie, prima instantă a retinut că reclamantul a promovat actiunea in tăgada paternitătii minorelor

C.G. născuta la 07.07.2006 si C.C. născuta la 11.05.2009, la data de 25.10.2010, in timpul procesului de divort, obiect al dosarului 1867/336/2010, finalizat prin sentinta civila 2953/29.XI.2010. Indiferent de modalitatea in care a făcut­o sau de pozitia de nerecunoaştere in fata instantei, cert este că pârâta i­a comunicat reclamantului că nu este tatăl minorelor. Având in vedere ca in cea mai mare parte a timpului lucrează in străinătate, in acel moment s­a născut interesul reclamantului precum si dreptul său la actiune.

Prima instantă a apreciat că Interpretarea restrictiva a art. 55 al. 1 din Codul familiei a venit in contradictie cu prevederile art. 6 paragraful 1 si art. 8 din Conventie, deoarece doar aparitia interesului poate sa determine dreptul la actiune. Pe acest considerent ,noul Cod Civil a reglementat in art. 430 termenul in care actiunea in tăgada paternitătii poate fi introdusa si anume fie de la data la care sotul a cunoscut ca este prezumat tata al copilului, fie de la o dată ulterioara când a aflat ca prezumtia nu corespunde realitătii. Pe cale de consecintă, s­a respins ca nefondată exceptia prescriptiei actiunii fată de minora C.G. născuta la 7.07.2006.

De asemenea, instanta a retinut că raportul de Eepertiza medico­legala –Examen ADN întocmit de I.N.M.L „Mina Minovici” din Bucureşti a concluzionat ca reclamantul este tatăl biologic al minorei

C.C. cu o probabilitate de 99,99 % si că nu este tatăl biologic al minorei C.G., fiind exclus de la paternitate. Examenul ADN are un caracter ştiintific, iar celelalte probe administrate au confirmat concluziile medico­legale. Astfel, in perioada de conceptie a minorei C.G. reclamantul se afla in străinătate (conform paşaportului a ieşit din tara la 1.09.2005 si a intrat la 21.XI.2005). La data căsătoriei 26.XI. 2005 pârâta era însărcinata, după cum a recunoscut si la interogatoriu.

În privinta minorei C.C., prima instantă a retinut că perioada de conceptie este august – septembrie 2008. Reclamantul pleca la muncă in străinătate, revenea, convietuia o perioada cu pârâta, după care iar pleca. Martorii propuşi in cauza nu au exclus posibilitatea ca reclamantul sa fie in tara in perioada de conceptie, perceptia lor asupra timpului fiind diferita. Nici contractul de munca din martie 2008,nu exclude posibilitatea ca reclamantul sa fi fost in tara in perioada de conceptie.

Cererea de efectuare a unei contraexpertize in cauza nu a fost admisa de instanta, motivele invocate nefiind de natura sa conducă la necesitatea probei respective. Astfel, reclamantul prin apărător a fost nemultumit de efectuarea exclusiva a testului ADN si nu si a testului serologic, or proba a fost astfel solicitata la termenul din 14.03.2011 si tot astfel a fost admisa prin încheierea din 6.06.2011, când s­a folosit sintagma „respectiv toată gama de investigatii asupra ADN­ului” si nu „inclusiv testul ADN „ cum greşit s­a obiectat.

S­a argumentat de către prima instantă că proba serologica nu a fost pusă in discutie tocmai datorita inferioritătii ei ca probabilitate comparativ cu testul ADN. In ceea ce priveşte sumele plătite, s­a dovedit ca reclamantul a depus copii ale chitantelor la dosar după ce a modificat cifrele.

Fată de considerentele arătate instanta, constatând ca prezumtia relativa potrivit căreia copilul născut in timpul căsătoriei,are ca tata pe sotul mamei a fost răsturnata de reclamant doar in ceea ce priveşte pe minora C.G., a admis in parte actiunea in tăgada paternitătii si numai cu privire la aceasta minora pentru care a dispus si rectificarea actului de naştere.

In baza art. 276 C.pr.civ. pârâta a fost obligata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata partiale reprezentând costul expertizei (partial pentru minora de la care paternitatea a fost exclus) si onorariu avocatial, compensând restul cheltuielilor efectuate de părti”.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel, în termen legal, reclamantul C.G., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentintei atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii reclamantului formulate în fata instantei de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, s­a învederat Tribunalului că s­a solicitat de către reclamant efectuarea unei completări la expertiză sau o contraexpertiză, expertiza efectuată în cauză fiind incompletă, cerere respinsă în mod nejustificat de către instantă.

S­a precizat că analiza ADN efectuată la Institutul Mina Minovici, nu este credibilă existând dubii în legătură cu sumele încasate pentru analizele ce urma să fie efectuate şi rezultatul comunicat instantei. Astfel, această unitate a încasat suma de 8600 lei şi nu a efectuat investigatiile solicitate, respectiv efectuarea tuturor analizelor necesare, inclusiv testul ADN (adresa de la fila 65 din dosar), deşi s­a încasat o sumă de bani care presupune efectuarea şi a altor investigatii în afara testului ADN, efectiv s­a făcut doar acest text, ceea ce dovedeşte că expertiza este incompletă, aceasta trebuia să contină şi analiza serologică precum şi analiza HLA, dintre acestea s­a făcut doar analiza ADN, astfel că nu este edificatoare. Sunt parcurse cele trei etape mai sus amintite şi anume: serologică, HLA şi ADN.

Apelantul a învederat că acestea au fost analizele solicitate de către reclamant, încuviintate de instantă, solicitate a fi efectuate conform adresei de la dosar, însă expertiza s­a făcut prin omiterea analizei serologică şi a analizei HLA.

Deşi se sustine de către Institutul Mina Minovici că s­a achitat suma de 3600 lei, apelantul a dovedit că în realitate s­a achitat suma de 8600 lei, iar raportat la suma solicitată de către institut şi achitată de reclamant cu solicitarea expresă de a fi efectuate toate investigatiile posibile, inclusiv testul ADN, deşi s­a încasat această sumă, analiza efectuată a fost una singură, respectiv testul ADN.

S­a invocat faptul că în mod greşit retine instanta de fond că reclamantul a depus la dosar chitanta privind achitarea sumelor după ce a modificat chitantele. Această constatare a instantei retinută în motivarea sentintei la fila 3 este neîntemeiată şi abuzivă, întrucât chiar pârâta a confirmat în fata instantei că s­a solicitat reclamantului achitarea sumei de 8000 lei de către institut în vederea efectuării analizelor.

Un alt aspect retinut greşit de către instanta de fond este faptul că reclamantul ar fi putut fi prezent în tară în momentul conceptiei minorei C.C., perioada de conceptie este august­septembrie 2008. Se retine greşit faptul că martorii propuşi nu au exclus posibilitatea ca reclamantul să se fi întors în tară în această perioadă, martorii au arătat că reclamantul a plecat din tară în primăvara anului 2008, dată după care acesta nu a mai revenit în tară decât după naşterea minorei. Acest lucru a fost confirmat şi de către pârâtă şi de către mama ei audiată în calitate de martor. Minora este născută la data de 11 mai 2009, momentul conceptiei fiind august­septembrie 2008.

Apelantul a arătat că probele testimoniale dovedesc că reclamantul nu a fost în tară la momentul conceptiei acestei minore, astfel: martora C.E., martora C.I., probe cu înscrisuri, contract de muncă din 3.03.2008 prin care se dovedeşte că reclamantul din data de 3 martie lucrează în străinătate.

Intimata nu a depus întâmpinare fată de actiunea introductivă.

Tribunalul Maramureş, prin decizia civilă nr. 251/A/25.10.2012, a respins apelul declarat de apelantul C.G., în contradictoriu cu intimata C.M., împotriva sentintei civile nr. 2852/28.11.2011, pronuntată de Judecătoria Vişeu de Sus.

Motivând decizia pronuntată, Tribunalul a retinut în considerentele acesteia, următoarele:

„În şedinta publică din data de 25.10.2012 Tribunalul a respins solicitarea apelantului de efectuare a unei completări la expertiza ADN sau a contraexpertizei ADN.

Se retine că potrivit prevederilor art. 31 din Ordinul nr. 1134/2000 al Ministerului Justitiei– Ministerului Sănătătii, expertiza medico­legală a filiatiei, în vederea cercetării paternitătii, se efectuează la cererea instantelor judecătoreşti sau la cererea persoanelor interesate, în cadrul institutelor de medicină legală, conform competentei teritoriale şi normelor metodologice stabilite de Consiliul superior de medicină legală, de către o comisie alcătuită dintr­un medic legist, care este preşedintele comisiei, şi 2 medici sau biologi specialişti în serologie medico­legală. Expertiza filiatiei parcurge mai multe etape succesive, şi anume: serologică, HLA, ADN. Pe parcursul cercetării paternitătii se pot efectua, succesiv sau concomitent cu etapele prevăzute la alin. (2), expertize privind perioada de conceptie, evaluarea capacitătii de procreare, precum şi, după ce copilul a împlinit vârsta de 3 ani, expertiza antropologică.

Aşadar expertiza serologică şi HLA sunt etape, metode de cercetare a filiatiei, iar nu etape prealabile în administrarea probei cu expertiza ADN, care are cel mai ridicat procent de probabilitate. Tocmai de aceea, o dată relevate rezultatele cercetării filiatiei prin examinarea ADN, este inutilă efectuarea analizelor serologice şi HLA, al căror grad de probabilitate este mult mai redus.

De asemenea, raporturile financiare dintre Institutul National de Medicină Legală Mina Minovici şi apelant, invocate de acesta, nu relevă pertinenta, concludenta şi utilitatea administrării unei contraexpertize ADN, raportat şi la aspectele anterior argumentate. Împrejurarea invocată, că s­au prelevat doar probe de salivă, nu echivalează cu o efectuare incorectă a expertizei, de natură a crea dubii asupra justetei concluziilor formulate, pe de o parte întrucât procedura standard, relevată prin adresa depusă la fila 72 din dosarul primei instante, comunicată de INML „Mina Minovici”, presupune prelevarea unor probe biologice – tampoane bucale, iar pe de altă parte deoarece acidul dezoxiribonucleic reprezintă o moleculă ce se regăseşte în aproape toate celulele şi este identic în fiecare celulă a unei persoane. Aşadar ADN­ul se relevă acelaşi în probe de salivă, sânge, urină sau fire de păr.

De asemenea, se retine că în ce priveşte filiatia minorei C., născută în data de 11.05.2009, expertiza ADN a concluzionat că aceasta este fiica apelantului. S­a contestat de către apelant solutia instantei de fond întrucât potrivit afirmatiilor acestuia, apelantul nu era în tară în perioada de conceptie (august – septembrie 2008).

Apelantul­reclamant s­a prevalat în acest sens de contractul de muncă pe durată nedeterminată încheiat în 3 martie 2008. Acest contract nu cuprinde semnătura de acceptare a lucrătorului (în spetă, apelantul), aşadar nu există certitudinea stabilirii raporturilor de muncă începând cu luna martie 2008.

Pe de altă parte, actul nu exclude ca ulterior angajării apelantul să mai fi revenit în tară, chiar în perioada de conceptie a minorei.

Din depozitia martorei C.I., propusă de reclamant, rezultă că deşi martora nu a putut preciza în ce anotimp a plecat reclamantul în străinătate, totuşi martora a arătat că pârâta era însărcinată la plecarea acestuia. Acest aspect a fost sustinut şi de martora C.M., mama pârâtei. Din perspectiva memorizării unor elemente, ce sunt apoi reproduse prin depozitia martorului, trebuie observat că aspectele materiale precum, în spetă, starea de graviditate a pârâtei la plecarea în străinătate a sotului acesteia sunt mai uşor de retinut decât elemente de plasare în timp cu certitudine a unor evenimente. Tocmai de aceea Tribunalul apreciază mai edificatoare depozitiile celor două martore, fată de depozitia martorei Cinar Eudochia, care a precizat că doar din câte îşi aminteşte, reclamantul a plecat în primăvara anului 2008, de atunci nu a mai venit, dar martora nu prea circulă prin localitate şi de asemenea nu are cunoştintă dacă pârâta era însărcinată când a plecat sotul în străinătate.

Depozitia martorei C.I. relevă că în luna martie 2008 apelantul a plecat în străinătate şi de atunci nu a revenit, dar instanta va avea în vedere în aprecierea obiectivitătii şi acuratetei reproducerii evenimentelor, pe de o parte gradul de rudenie al martorei cu reclamantul, iar pe de altă parte împrejurarea că martora nu este în relatii prea bune cu pârâta, aspect învederat de aceasta.

De asemenea, paşaportul depus la dosar de reclamant nu reprezintă o probă concludentă în ce priveşte absenta acestuia din tară în perioada de conceptie a minorei, deoarece acest document nu a mai fost utilizat practic posterior anului 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană.

Pe cale de consecintă, având în vedere probatiunea testimonială şi cu înscrisuri administrată, coroborată cu raportul de expertiză medico­legală­examen ADN care relevă că reclamantul C.G. este tatăl biologic al minorei C.C., cu o probabilitate de 99,99999993%, se apreciază că reclamantul nu a dovedit, în sensul dispozitiilor art. 54 alin. 1 din Codul familiei, că este cu neputintă să fie tatăl acestei minore născute în timpul căsătoriei cu pârâta.

Raportat la aceste considerente, se constată că hotărârea primei instante este legală şi temeinică, urmând a fi păstrată, în temeiul prevederilor art. 296 teza I Cod procedură civilă”.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.G., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 5 C.pr.civ., pentru administrarea de probe, întrucât instanta de apel a solutionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, respingând proba solicitată în mod neîntemeiat; în subsidiar, solicită admiterea recursului, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 şi 2 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentintei civile 2852/2011, pronuntată de Judecătoria Vişeu de Sus, cu consecinta admiterii în totalitate a cererii formulate în fata instantei de fond; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea recursului, s­a arătat că, atât în fata instantei de fond, cât şi în fata instantei de apel, recurentul a solicitat încuviintarea efectuării în cauză a unei completări la expertiza efectuată în cauză sau încuviintarea efectuării unei contraexpertize care să cuprindă toată gama de investigatii care se poate face în cadrul unei expertize medico­legale de stabilire a filiatiei, şi anume, expertiza serologică HLA şi ADN.

Încă din fata instantei de fond, recurentul a solicitat efectuarea întregii game de investigatii şi nu doar analiza ADN, probă încuviintată de către instanta de fond, însă neefectuată de către Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, deşi reclamantul a achitat suma de 8.600 lei, aşa cum i s­a solicitat. Însă, expertiza a fost efectuată doar prin procedura standard, care presupune prelevarea unor probe biologice ­tampoane bucale.

Instanta de fond a respins atât solicitarea recurentului de completare a expertizei, cât şi cererea privind efectuarea unei contraexpertize.

Aceeaşi solutie a adoptat şi instanta de apel care, de asemenea, în şedinta publică din data de 25.10.2012, a respins cererea apelantului de efectuare a unei completări la expertiză, precum şi cererea de efectuare a unei contraexpertize ADN, care să cuprindă întreaga gamă de investigatii.

Recurentul apreciază că în mod greşit a fost respinsă această probă, cu motivarea că expertiza serologică şi HLA sunt etape, metode de cercetare a filiatiei, iar nu etape prealabile in administrarea probei cu expertiza ADN, fără a motiva de ce se respinge cererea reclamantului, privind efectuarea unei contraexpertize

Cu privire la celelalte probe cu înscrisuri depuse la dosar, instanta le­a respins fără a pune în discutia părtilor lipsa semnăturii de pe contractul de muncă, dând posibilitate apelantului să suplimenteze aceste înscrisuri cu acte care poartă semnătura apelantului şi care să nu poată fi pusă la îndoială.

Recurentul consideră solutia instantei de apel ca fiind nelegală, deoarece în cauză nu s­au administrat suficiente probe de natură a duce în mod indubitabil la concluzia că apelantul C.G. este tatăl biologic al minorei C.C..

Instanta de apel era datoare să încuviinteze efectuarea unei contraexpertize care să cuprindă toate cele trei analize, serologică, HLA şi ADN şi nu să respingă această probă, ceea ce apare ca o împrejurare care împiedică aflarea adevărului. Întrucât în cauză este statutul civil al unui copil, aceasta obligă la verificări de fapt care să facă fără echivoc concluzia instantei.

Toate acestea dovedesc o insuficientă cercetare a fondului cauzei cu consecinta pronuntării unei solutii greşite.

A se retine că reclamantul a solicitat efectuarea unei contraexpertize pentru ambele minore şi nu doar pentru minora C.C., tocmai din considerarea faptului că reclamantul doreşte ca statutul civil al acestor minore să fie stabilit fără putintă de tăgadă şi fără a lăsa părtilor o undă de suspiciune privind impartialitatea instantei de judecată în solutionarea acestei cauze.

De asemenea, este greşită atât retinerea instantei de fond, cât şi a instantei de apel cu privire la probabilitatea ca apelantul să fie în tară la momentul conceptiei minorei C.C., contrar depozitiilor martorilor şi recunoaşterilor pârâtei, în sensul că reclamantul a plecat din tară în primăvara anului 2008, dată după care acesta nu a mai revenit în tară decât după naşterea minorei, ori perioada conceptiei acestei minore este august – septembrie 2008.

Instanta de apel interpretează greşit depozitia martorei C.M., mama pârâtei, care arată că „… a plecat în străinătate de circa trei ani, în primăvara acelui an …”.

Pârâta, în dosarul de divort, aşa cum se retine în sentinta civilă nr. 2953/2010, sustine că „despărtirea în fapt a avut loc în urmă cu doi ani şi pârâtul este singurul vinovat”. Pârâta a înregistrat actiunea de divort în luna iunie 2010, sustinând în starea de fapt că despărtirea în fapt a avut loc în urmă cu doi ani de zile, rezultă că despărtirea în fapt se situează, conform recunoaşterilor pârâtei, înainte de luna iunie 2008, deci înainte de perioada conceptiei minorei C.C..

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta intimată C.M. a solicitat respingerea recursului declarat şi mentinerea ca legală a sentintei civile nr. 852/2011, pronuntată de Judecătoria Vişeu de Sus şi a deciziei civile nr.251/A/2012, pronuntată de Tribunalul Maramureş în dosarul cu numărul mai sus mentionat.

În motivarea întâmpinării s­a arătat că, în fapt, prin Raportul de expertiză medico­legala ­examen ADN întocmit de I.N.M.L "Mina Minovici" din Bucureşti, s­a concluzionat ca reclamantul este tatăl biologic al minorei C.C., cu o probabilitate de 99,99%.

Proba a fost admisa prin încheierea din 06.06.2011, când s­a folosit sintagma "respectiv toată gama de investigatii asupra ADN­ului" si nu "inclusiv testul ADN", cum greşit s­a obiectat şi atunci şi în prezent.

Proba serologica nu a fost pusă in discutie tocmai datorită inferioritătii ei ca probabilitate comparativ cu testul ADN, această expertiză genetică fiind cea mai completă, până în prezent şi nu poate fi combătută de nicio altă probă.

Fată de rezultatul mentionat mai sus, este clar că sustinerile recurentului sunt aberatii, pentru a prelungi perioadă definitivării hotărârii şi a plătii pensiei pentru minoră.

Deşi în recurs sunt evidentiate alte aspecte de care se sustine că instanta de fond şi de apel nu au tinut cont, acestea nu sunt relevante în cauză, obiectul principal fiind stabilirea paternitătii.

Ori, aceasta se face doar prin acea expertiză medic o legală completă, care a atestat că este tatăl minorei cu o probabilitate de 99,99%

Recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte acele critici din memoriul de recurs prin care se repun în discutie statuările primei instante, Curtea constată că acestea, în virtutea principiului omisso medio, intră sub incidenta exceptiei inadmisibilitătii, exceptie întemeiată pe prevederile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.

Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie, Curtea, din oficiu, la termenul de judecată din data de 08.02.2013, a invocat exceptia inadmisibilitătii acestor motive de recurs, exceptie care urmează să fie admisă în temeiul art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 294 C.pr.civ., motivat pe următoarele considerente:

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instantei de apel, memoriul de recurs contine, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalitătii deciziei instantei de apel, limitându­se practic la a invoca aşa­zisa nelegalitate a deciziei recurate, prin prisma greşite interpretări a probelor de către instanta de apel, cu referire insistentă la depozitiile testimoniale administrate în cauză, la contractul de muncă al reclamantului şi la starea de fapt a cauzei – trimiterea la aceste probe şi la starea de fapt fiind menită să sustină ideea acreditată de recurent, în sensul că nu se găsea în tară în perioada conceptiei legale a minorei Claudia.

S­a mai sustinut de către recurent că în mod greşit instanta a respins proba privind contractul de muncă al reclamantului – probă cu care reclamantul dorea, de asemenea, să dovedească că în perioada conceptiei minorei nu se găsea în tară ­, pe motiv că lipsea semnătura reclamantului de pe acest contract, fără ca instanta să fi pus în discutie acest aspect.

Curtea constată, pe de o parte, că invocarea în recurs a omisiunii instantei de a se pronunta asupra unei probe, respectiv, a contractului de muncă al reclamantului, constituie un motiv de netemeinicie a hotărârii recurate, ce se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 10 C.pr.civ., iar pe de altă parte, că nimic nu se opunea ca pe parcursul solutionării cauzei în fond, respectiv, în apel, reclamantul să suplinească această lipsă, a semnăturii sale de pe contractul de muncă.

Anterior abrogării sale, art. 304 pct. 10 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când instanta nu s­a pronuntat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În acelaşi timp, anterior abrogării sale, pct. 11 al art. 304 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr­o apreciere eronată a probelor administrate.

Prin urmare, modalitatea în care instanta de apel a apreciat probele administrate nu mai poate fi cenzurată de către instanta de recurs, dat fiind că o atare cenzură, ca urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C.pr.civ., este inadmisibilă în actuala reglementare legală a recursului.

Aceleaşi considerente sunt aplicabile şi în privinta sustinerii recurentului în sensul că prin modalitatea în care a apreciat probele instanta de apel nu a cercetat suficient fondul cauzei, întrucât, nu se mai poate verifica de către instanta de recurs modalitatea concretă în care judecătorul din apel a apreciat sau nu probele.

Oricum, prin prisma art. 295 alin. 1 şi 2 C.pr.civ. raportat la art. 129 alin. 4 şi 5 C.pr.civ. instanta de apel era în drept să administreze orice probe pe care le considera îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, respectiv, era îndreptătită să facă aprecierea acestor probe potrivit propriei convingeri.

Urmare a abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., instanta de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficientă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja retinute de instanta de fond ori de instanta de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanta de apel a apreciat probatiunea administrată în cauză.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1­9 C. proc. civ.

În consecintă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instante au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părti, ori care să tindă la o reapreciere a probatiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanta de recurs fiind tinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instante şi fiind obligată de a se abtine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidentă exceptia inadmisibilitătii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, exceptie fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs contin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale relatiilor dintre părti, ale stării de fapt, ale probatiunii administrate în cauză, etc., singurul eventual motiv de nelegalitate continut în memoriul de recurs, şi care s­ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., fiind cel referitor la neîncuviintarea de către instanta de apel a unei contraexpertize în cauză.

Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probatiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, etc., intră sub incidenta exceptiei inadmisibilitătii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s­ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate.

Aşa fiind, Curtea constată că exceptia inadmisibilitătii, invocată de instantă, din oficiu, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinta neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs care, afirmativ, s­ar circumscrie punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:

Art. 129 alin. 5 C.pr.civ. permite judecătorului să administreze probele care sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului şi pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii, respectiv, pentru aflarea adevărului în cauză, în scopul pronuntării unei hotărâri temeinice şi legale.

Art. 298 C.pr.civ. prevede că dispozitiile de procedură privind judecata în primă instantă se aplică şi în instanta de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest titlu.

În conformitate cu prevederile art. 295 alin. 2 C.pr.civ., instanta de apel va putea în cuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instantă, precum şi administrarea probelor noi propuse în conditiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru solutionarea cauzei.

Recurentul a sustinut că hotărârea instantei de apel ar fi nelegală pe motiv că nu i­a încuviintat efectuarea unei completări la efectuarea expertizei ADN efectuată în fata primei instante, or, efectuarea unei contraexpertize serologice HLA şi ADN şi că prin această neîncuviintare practic, instanta de apel nu a cercetat suficient fondul cauzei.

Curtea constată că această sustinere a recurentului este nefondată, întrucât, expertiza serologică şi HLA nu reprezintă expertize preliminare, prealabile, necesar a fi efectuate anterior textului ADN, respectiv, efectuarea expertizei ADN nu depinde în niciun fel şi nu este conditionată în niciun fel de eventuala efectuare anterioară a unei expertize HLA sau serologice.

Expertiza ADN este modalitatea de expertizare genetică cea mai completă şi cu cel mai mare grad de probabilitate, aceasta nedepinzând sub nicio formă de efectuarea prealabilă a unor expertizări serologice sau HLA.

Şi aceasta pentru că expertiză serologică şi HLA reprezintă, la rândul lor, metode de cercetare a paternitătii, ori a filiatiei în genere, nereprezentând, aşa cum eronat a înteles recurentul, etape prealabile administrării probei cu expertiza ADN.

Aceste expertize, serologică, HLA, şi ADN nu depind una de alta, însă, ele, chiar dacă sunt independente şi pot fi efectuate independent, pot fi utilizate şi succesiv în vederea stabilirii filiatiei, iar în ipoteza în care expertiza serologică ori expertiza HLA nu sunt concludente, dat fiind gradul lor de probabilitate mai redus, se poate recurge la expertiza ADN, care are un grad de probabilitate extrem de ridicat, şi care, face inutilă orice altă expertizare în materie.

Este nefondată sustinerea recurentului, în sensul că instanta de apel nu a motivat respingerea cererii reclamantului privind efectuarea unei contraexpertize, câtă vreme, în şedinta publică din 25.10.2012, instanta s­a pronuntat în sensul respingerii acestei contraexpertize, iar în considerentele deciziei din apel (pag. 5 alin. 1, 2, 3, 4, 5), instanta de apel a motivat exhaustiv care au fost considerentele pentru care a apreciat că se impune respingerea efectuării unei completări la expertiza ADN sau a unei contraexpertize ADN.

Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs de nelegalitate este nefondat.

Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ce îi vor fi ocazionate, însă nu a făcut dovada existentei şi cuantumului acestor cheltuieli, astfel încât, în temeiul art. 274 C.pr.civ., rap. la art. 1169 C.civ., Curtea va respinge cererea intimatei, având ca obiect obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.