avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Acţiune având ca obiect plata redevenţei dintr-un contract de concesiune teren, în procedura specială prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998. Calculul termenului de prescripţie. Recunoaşterea concedentei privind încasarea redevenţei în litigiu, anterior privatizării societăţii concesoare. Consecinţe
 
 
Dispoziţiile art. 13 din O.U.G nr. 51/1998, coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 64/2005, prevăd un termen de şapte ani pentru exercitarea acţiunilor în plata redevenţei de A.D.S., în calitate de concedentă, pentru terenurile aflate în proprietatea statului din portofoliul său, termen ce curge de la data scadenţei.
Primirea de instanţă a acţiunii reclamantei, deşi aceasta nu respecta prevederile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 ce instituiau norme procedurale obligatorii pentru reclamantă şi care puteau conduce la un fine de neprimire a cererii (întrucât nu avea anexate dovezile prevăzute în textul sus-menţionat) nu mai pot fi invocate pe parcursul litigiului, de pârâtă, pe calea unei excepţii de inadmisibilitate a cererii.
Pe fondul cauzei, reclamanta A.D.S. nu poate pretinde contravaloarea redevenţei în litigiu, aferentă unui contract de concesiune anterior privatizării societăţii pârâte, din moment ce prin adrese succesive i-a comunicat acesteia expres că nu înregistrează datorii la capitolul redevenţe, iar Ordinul nr. 294/2001 al M.A.A.P. îi interzicea derularea procesului de privatizare al pârâtei, dacă ar fi înregistrat restanţe la plata redevenţei, iar în fapt reclamanta a încheiat un nou contract de concesiune cu pârâta, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, ca urmare a câştigării de aceasta a licitaţiei de vânzare acţiuni.
Temei de drept: O.U.G. nr. 51/1998, art. 13, art. 46; O.U.G. nr. 64/2005, art. 2; Ord. nr. 294/2001.
 
Decizia civilă nr. 108/19 martie 2012
 
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti (A.D.S.) a chemat în judecată S.C. „V.F.C." SA, pentru a fi obligată la plata sumei de 99.222,84 lei, din care, cu titlu de redevenţă, 28.204,25 lei, penalităţi 67.634,08 lei, şi dobândă până la 4.04.2011, 3384,51 lei, urmând ca la momentul plăţii efective suma să fie actualizată cu indicele de inflaţie, iar dobânda de întârziere să fie achitată până la achitarea integrală a redevenţei restante.
Reclamanta a arătat că A.D.S. a fost înfiinţată conform Legii 268/2001, iar în 20.04.2000 a încheiat cu pârâta contractul de concesiune nr.10186 privind exploatarea suprafeţei de 749 ha aflată în perimetrul judeţului Iaşi.
Întrucât concesionara nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a redevenţei prevăzută în art. 5.1 din contract, a fost promovată prezenta acţiune, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, întrucât au expirat termenele prevăzute în Capitolul 5 din contract, calculul fiind anexat acţiunii.
În vederea soluţionării litigiului, a procedat la efectuarea unei concilieri directe, încheindu-se procesul-verbal 1/28.01.2004, conform art. 7201 Cod procedură civilă, întrucât până la această dată nu a fost încasat debitul, a promovat prezenta acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 969 Cod civil, art. 1066 Cod civil, Legea 268/2001. Se invocă de asemenea prin O.U.G. 51/1998 coroborat cu Legea 94/2010, conform cărora acţiunile A.D.S. precum şi orice alte acte procedurale sunt scutite de taxa de timbru.
Pârâta a depus întâmpinare, invocă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în cauză fiind aplicabile procedurile speciale prevăzute de Capitolul IX din O.U.G 51/1998, competenţa stabilită de legiuitor fiind a Curţii de Apel de pe raza teritorială în care se află sediul pârâtului.
Au fost invocate de asemenea excepţiile inadmisibilităţii cererii, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 46 alin. 1 din O.U.G.51/1998, şi a prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, având în vedere că dreptul acesteia a luat naştere la 30.09.2002, iar acţiunea a fost promovată în aprilie 2011, cu depăşirea atât a termenului general de prescripţie de 3 ani, cât şi a celui special prevăzut în O.U.G. 51/1998, de 5 ani sau 7 ani.
Şi pe fondul cauzei apreciază pârâta că acţiunea este nefondată, contractul de concesiune 10186/20.04.2000 încetând la momentul derulării procesului de privatizare şi a perfectării contractului de concesiune 25/17.06.2002, iar prin adresa sa nr. 21554/2002 concedenta a recunoscut expres că la acea dată societatea figura cu o plată în avans reprezentând 267,376 tone grâu, o eventuală întârziere în plata redevenţei conducând de altfel la imposibilitatea demarării procesului de privatizare, materializat în contractul 25/2002.
Pe parcursul timpului, a arătat pârâta, reclamanta a negat permanent existenţa debitului în litigiu, conform adreselor anexate întâmpinării, reclamanta nefăcând vreo dovadă în susţinerea acţiunii sale, creanţa în litigiu fiind în realitate incertă şi neexigibilă, astfel că se impune respingerea ei ca nefondată, în acest sens invocând decizia nr. 498/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care i-a fost admisă contestaţia la executare privind acelaşi debit.
Verificând prioritar excepţiile dirimante invocate în cauză, curtea de apel a constatat că sunt neîntemeiate, pentru considerentele de mai jos.
Deşi reclamanta a invocat ca temei de drept al prezentei acţiuni dispoziţiile Codului civil, în realitate contractul de concesiune în cauză depinde de o reglementare procedurală specială. Astfel, în art. 1 alin.(2) din O.U.G. n. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de partenerii contractuali, modificată prin Legea nr. 94/2010 se prevede că: „Dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi A.D.S. în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare". În art. 3 din O.U.G. nr. 64/2005 se prevede că: „Procedurile cuprinse în dispoziţiile legale menţionate în art. 1 alin (2) se aplică şi în cazul contractelor încheiate de A.D.S. cu partenerii contractuali, având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă". În O.U.G. nr. 51/1998, în Capitolul IX privind „Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor", la art. 44 se prevede că: „Litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă".
Din toate acestea rezultă, fără nici un dubiu, că şi în prezentul litigiu, care se întemeiază pe contractul de concesiune nr. 10186/2000, sunt aplicabile procedurile speciale reglementate în Capitolul IX din O.U.G. nr. 51/1998.
Or, dispoziţiile art. 46 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/1998, care instituie pentru reclamant obligaţia de a comunica (pârâtului) cererea, actele pe care se întemeiază şi, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţă. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada îndeplinirii obligaţiei de comunicare.
De asemenea, potrivit art.109 alin.(2) C.pr.civ., în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În cauză însă, deşi nu a depus dovezile de comunicare prevăzute de textul procedural, - situaţie în care acţiunea sa era inadmisibilă, cum corect s-a invocat de pârâtă, Judecătoria Sector 1 Bucureşti nu a uzat de dreptul său de a refuza primirea cererii în condiţiile legii, cu atât mai mult cu cât acţiunea era întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, şi a fost introdusă la o instanţă de drept comun - aşa încât Curtea nu mai poate sancţiona la acest moment reclamanta pe neîndeplinirea condiţiei de formă a cererii înregistrate deja, sub aspectul inexistenţei înscrisurilor ce trebuiau anexate.
Cât priveşte excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei, Curtea de apel a constatat că raportat temeiului de drept invocat în acţiune, respectiv prevederile de drept comun existente în Codul civil, redevenţa în cauză, scadentă la 23.07.2002, conform calculului anexat, ar fi putut fi solicitată în termenul general de prescripţie de 3 ani, iar prezenta acţiune a fost înregistrată după aproximativ 9 ani.
Luând însă în calcul dispoziţiile, procedurale speciale prevăzute în O.U.G. 51/1998, Curtea a constatat că termenul de 7 ani prevăzut în art. 13 se referă la dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită în baza titlurilor executorii reprezentate de contractele de credit ajunse la scadenţă, cu menţiunea expresă că acest termen nu se aplică creanţelor pe care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris. Prin art. 2 din O.U.G. 64/2005 se prevede expres că toate contractele încheiate cu A.D.P. constituie titluri executorii.
Aşa fiind, întrucât la art. 3 din contractul de concesiune în litigiu se prevede expres că acesta încetează de drept la data privatizării concesionarei - respectiv la data perfectării noului contract de concesiune cu nr. 25/2002 - rezultă aşadar că la data încheierii acestui contract, începea să curgă termenul de prescripţie de trei ani pentru sesizarea instanţei privind plata redevenţei din contractul 10186/2000 ce s-a împlinit la 17.06.2005, aşa încât la data intrării în vigoare a O.U.G. 64/2005, publicată în Monitorul Oficial 574/4.07.2005, prin care procedurile speciale prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998 deveneau aplicabile şi contractelor aflate în derulare pentru exploatarea terenurilor aflate în portofoliul A.D.S., respectiv a Legii nr. 94/2010 de modificare a O.U.G. nr. 64/2005, care a prevăzut caracterul de titlu executoriu şi tuturor contractelor încheiate de A.D.S., în realitate dreptul la acţiune al reclamantei apare ca fiind prescris.
Având în vedere însă, că în mod irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în dosarul său nr. 1879/2/2009 (având ca obiect contestaţia la executare formulată de pârâta SC „V.F.C" SA Iaşi, privind sume reprezentând redevenţa din contractul 10186/2000, ce face şi obiectul prezentei cauze -), faptul că A.D.S. ar intra sub incidenţa O.U.G. 51/1998 şi a O.U.G. 64/2005, dispunând de un titlu executoriu - contractul 10186/2000 -, ce a fost pus în executare silită în termenul special de 7 ani, în considerarea datei de 8.04.2002 (ca moment de încetare a contractului de concesiune 10186/2002) Curtea a procedat în cauză şi la analiza fondului acţiunii, având în vedere că prin sesizarea instanţei în dosarul 1879/2009, cursul prescripţiei a fost întrerupt, un nou termen de 3 ani pentru recuperarea în fond a redevenţei începând să curgă la 9.02.2010, când a fost pronunţată decizia nr. 488 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul 1879/2/2009.
Analizând aşadar probatoriul cu acte aflat la dosarul cauzei, curtea de apel a reţinut că în realitate raportul contractual de concesiune a suprafeţei de 749 ha situat în Iaşi, ce a făcut obiectul contractului în litigiu - nr. 10186/2000 - a fost preluat prin privatizarea pârâtei SC „V.F.C." SA Iaşi, în cuprinsul contractului de concesiune nr. 25/2002, urmare aplicării dispoziţiilor Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţii comerciale ce deţin în administrare terenuri cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea A.D.S., pe o perioadă de valabilitate de 49 ani.
Aşa fiind, din moment ce calitatea de concendentă în ambele contracte a avut-o reclamanta A.D.S., curtea de apel a constatat că aceasta calculează redevenţa aferentă întregii durate de derulare a contractului 10186/2000, deşi, dacă ar fi fost reală susţinerea sa, potrivit căreia redevenţa datorată de pârâtă nu i-ar fi fost achitată chiar din primul trimestru, de derulare a concesiunii în condiţiile art. 5 din contract, atunci potrivit art. 10 lit. b) din acelaşi contract, convenţia era „reziliată de drept", A.D.S. având obligaţia de a-şi recupera de îndată bunurile concesionate şi cu plata de despăgubiri de la pârâtă, însă prima conciliere privind suma aferentă derulării complete a contractului 10186 a avut loc abia în anul 2004.
Contrar acestei obligaţii a concendentului, pârâta a fost lăsată să exploateze terenul în cauză până în anul 2002, şi a fost primită la licitaţie pentru privatizare, deşi se pretinde prin acţiune că ar fi avut un debit substanţial la însăşi entitatea ce derula procedura de privatizare. Aceasta în condiţiile în care, prin Ordinul M.A.A.P. 294/2001, se instituia expres obligaţia A.D.S., de a prevedea în documentaţia de privatizare, ca un criteriu de preselecţie distinct, excluderea de la selecţie a asociaţilor salariaţilor din care fac parte persoane care au asigurat sau asigură conducerea managerială a societăţii debitoare, dacă societăţile supuse privatizării figurau cu datorii restante către M.A.P.P. sau A.D.S. reprezentând redevenţă pentru terenul agricol concesionat.
Or, în ambele contracte de concesiune, nr. 10186/2000, respectiv 25/2002, calitatea de concesionar a avut-o SC „V.F.C " SA Iaşi, fiind aşadar acceptată de reclamantă la licitaţie, întrucât era îndeplinită şi condiţia prevăzută de Ordinul nr. 294/2001 sus-menţionat, pentru ca urmare finalizării procesului de privatizare A.D.S. să menţioneze expres în contractul 25/2002, că societatea pârâtă a achitat în avans redevenţa pentru anul 2002 şi parţial pentru anul 2003, situaţie în care avea posibilitatea oricum să-şi stingă chiar şi la acel moment pretinsul debit din vechiul contract şi nu să recunoască o plată în avans pentru noul contract de concesiune, cum a procedat în fapt.
Mai mult, prin adresa sa nr. 21554/2002 anterioară privatizării şi perfectării contractului 25/2002, reclamanta a recunoscut de asemeni, expres că referitor la contractul de concesionare 10186/2000 pentru SC „V.F.C." SA, s-au luat în calcul actele de constatare prezentate, societatea figurând la data de 4.04.2002 cu o plată în avans, nicidecum cu o restanţă prezentând redevenţa aferentă derulării întregului contract 10186/2000, cum s-a pretins prin acţiune.
Rezultă aşadar, pe de o parte, faptul că menţiunile din acţiunea introductivă sunt contrazise de chiar recunoaşterile reclamantei exprese, emise în raport cu partenerul său din contractul de concesiune 10186/2000, pârât în cauză, şi care a fost practic continuat prin contractul 25/2002, iar pe de altă parte, reclamanta şi-a invocat în fapt propria culpă, constând în nepunerea în practică a dispoziţiilor contractuale privind rezilierea de drept a contractului pretins neexecutat de concesionara pârâtă, a respingerii acestuia de la procesul de privatizare, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a redevenţei pentru terenul supus privatizării, în condiţiile în care ea însăşi a menţionat expres în noul contract de concesiune nr. 25/2002 că a încasat redevenţă în avans, din care în realitate îşi putea reţine redevenţa pretins neachitată de aceeaşi societate, dacă datoria ar fi fost reală.
Pentru toate aceste argumente, curtea a respins atât excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, cât şi acţiunea promovată de A.D.S. în contradictoriu cu pârâta SC „V.F.C." SA, ca nefondată.