Acţiune în obligarea MECTS la tipărirea formularelor tipizate constând
în diplome de licenţă şi respectiv a universităţii particulare la eliberarea
acestea către reclamant
Disfuncţionalităţile existente la nivelul
conducerii instituţiei de învăţământ superior privat, privind formele de
învăţământ pe care era îndreptăţită conform legii a le derula, coroborate cu
lipsa de diligenţă a MECTS, prin instituţiile specializate — ARACIP — de a
supraveghea corectitudinea procesului de învăţământ, nu pot fi opuse
absolventului unor cursuri de învăţământ superior la forma fără frecvenţă, ce a
parcurs şi etapa examenului de licenţă, pentru a se motiva refuzul eliberării
actului doveditor al absolvirii efective a acestor cursuri.
Sentinţa nr. 71/27.02.2012
Prin cererea înregistrată la instanţă, reclamanta a
chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului - Direcţia Generală de Strategii şi Programe Universitare, pentru a
fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de
licenţă şi suplimentul la diplomă, într-un număr care să asigure realizarea
dreptului său de a-i fi eliberat documentul oficial de stat cu regim special,
prin care să se confirme efectuarea studiilor de învăţământ superior în cadrul
universităţii private.
A fost chemată în judecată, în calitate de copârâtă,
şi universitatea privată, pentru a fi obligată să-i elibereze diploma de
licenţă, suplimentul de diplomă constând în foaia matricolă, adeverinţa de
absolvent, certificatul de competenţe lingvistice şi diploma de bacalaureat.
Curtea, verificând probatoriul cauzei, a reţinut că
în intervalul 2002 - 2007 reclamanta a urmat cursurile cu frecvenţă redusă şi a
absolvit facultatea de drept din cadrul universităţii, cu susţinerea examenului
de licenţă în sesiunea martie 2008, sens în care i-a fost eliberată adeverinţa
nr. 4812/2008.
Întrucât eliberarea diplomei sale de licenţă a fost
blocată la nivelul MECTS, timp de patru ani, în octombrie 2011 reclamanta a
formulat procedura prealabilă cu pârâtele în cauză, solicitând eliberarea
diplomei sale de licenţă şi a documentaţiei subsecvente, şi întrucât cererea nu
i-a fost soluţionată în termenul legal, a promovat acţiune în contencios
administrativ.
Pârâta universitatea privată a recunoscut că
potrivit H.G. nr. 410/25.04.2002 nu i-a mai fost aprobată forma de învăţământ
de 5 ani, fără frecvenţă, începând cu anul 2002, dar că a organizat astfel de
forme de învăţământ, astfel că în sesiunile 2007 - 2008, un număr de 119
studenţi au promovat examenul de licenţă după absolvirea acestor cursuri, aşa
încât, prin adresa nr. 7/10/2010 a solicitat ministerului să precizeze care
sunt măsurile pe care le poate lua pentru normalizarea situaţiei.
Sub nr. 15890/2010 aceeaşi unitate de învăţământ
pârâtă a înaintat ministerului în cauză un memoriu, prin care a propus
recunoaşterea examenului de licenţă pentru cei aproximativ 140 absolvenţi ce au
absolvit în promoţia 2002 - 2207 cursurile cu frecvenţă redusă, la care direcţia
juridică din minister i-a răspuns prin adresa nr. 15890/15/2011, în sensul că
înscrierea candidaţilor, organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în
învăţământul superior, emiterea diplomelor de licenţă, intră în competenţa
instituţiei de învăţământ superior, care poartă întreaga responsabilitate
asupra procesului instructiv- educativ.
În raport de această situaţie de fapt, Curtea de
apel a constatat ca universitatea a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca
persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului
naţional de învăţământ, şi că, prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau
autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru forma de învăţământ de zi,
domeniile de licenţă: drept şi economie (finanţe şi contabilitate)
Ca parte a sistemului naţional de învăţământ,
universitatea se bucură, conform dispoziţiilor Legii nr. 408/2002, în vigoare
în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituţii de
învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele,
şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi de a-şi
exercita libertăţile academice, şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi
obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor,
a colegiilor şi a specializărilor universitare.
Dispoziţiile art. 150 din Legea nr. 84/1995 prevăd,
de asemenea, în alin. 2 obligativitatea pentru rectorii instituţiilor de
învăţământ superior, să elaboreze un raport anual privind starea instituţiei
respective, pe care să-l transmită ministerului educaţiei, care îl înaintează
până la 15 octombrie Parlamentului, raportul anual fiind dat publicităţii.
La dosarul cauzei pârâtele nu au depus astfel de
rapoarte, având în vedere că dacă s-ar fi întocmit, se putea verifica
legalitatea formelor de învăţământ autorizate în fiecare an, cu luarea
măsurilor legale în situaţia nerespectării acestora.
Mai mult, la adoptarea O.U.G. nr. 75/2005 privind
asigurarea calităţii educaţiei, prevederea obligativităţii întocmirii de
rapoarte anulate de instituţiile de învăţământ superior este reluată în art.
33, aceste rapoarte urmând a fi depuse la A.R.A.C.I.P. sau A.R.A.C.I.S.
Pârâtele nu au precizat nimic referitor la această
obligaţie, care dacă era îndeplinită putea conduce la semnalarea deficienţei în
litigiu existentă în procesul de învăţământ derulat la universitatea pârâtă, în
raport de acreditarea definitivă, întrucât cursurile cu frecvenţă redusă în
litigiu s-au derulat până în anul 2007.
Dar chiar şi în ipoteza în care aceste organisme ar
fi constatat existenţa vreunor încălcări privind standardele de calitate ale
procesului de învăţământ, acestea puteau dispune, conform alin. (3) al art. 34,
doar încetarea şcolarizării în cadrul programului respectiv, cu obligarea
furnizorului de educaţie de a continua şcolarizarea studenţilor înscrişi în
anii universitari anteriori, cu iniţierea unei hotărâri de guvern în vederea
închiderii programului de studii respectiv, ordin ce a fost în fapt iniţiat,
dar nu a fost adoptat de ministrul educaţiei până la data judecării cauzei.
Actele de la dosar au relevat doar faptul că abia în
data de 09.06.2009, cu raportul nr. 11744, a avut loc o verificare din partea
direcţiei juridice şi control a ministerului, având printre obiective şi analiza
documentelor legislaţiei interne şi şcolare elaborate şi întocmite de către
universitate, în perioada 2002 - 2009, în care s-a reţinut şcolarizarea la
forma de învăţământ cu frecvenţă redusă începând cu anul 2002 - 2003, deşi
această formă de învăţământ nu a mai apărut în hotărârea de guvern, ca măsură
propusă fiind aceea de invalidare a tuturor concursurilor şi examenelor
desfăşurate în mod ilegal în perioada 2004 - până în prezent şi anularea
titlurilor obţinute şi a diplomelor eliberate în această perioadă.
Cu toate acestea, nici una din pârâte nu a iniţiat
vreun demers privind reglementarea în modalitatea de mai sus a situaţiei
create, astfel că reclamanta se află în situaţia absolvirii unor cursuri de
învăţământ şi a unui examen de licenţă ce se bucură de prezumţia de legalitate,
din moment ce o situaţie contrară nu a fost stabilită în condiţiile legii.
În acest context, Curtea a apreciat că, atâta timp
cât nici la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui
moment, ministerul, în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a
aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea
unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare, nu a reclamat
nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcţionarii domeniilor de
studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare
provizorie, precum şi în cel al susţinerii examenului de licenţă, organul de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de organizator şi
conducător al sistemului naţional de educaţie, este obligat să recunoască
valabilitatea examenului susţinut de reclamante şi să ia măsurile
administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acestora
de a li se elibera diploma de licenţă, în condiţiile prevăzute de Regulamentul
privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat
prin Ordinul nr. 2284/2007; act administrativ cu caracter normativ care
limitează valabilitatea adeverinţelor eliberate de universitatea organizatoare
a examenului de licenţă la maxim 12 luni.
Având însă în vedere că obligaţia de eliberare a
actului individual de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care
este definit de art. 2 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.
2284/2007 al M.E.C.T. ca fiind document oficial de stat, cu regim special, care
confirmă studii de învăţământ superior efectuate, revine instituţiei de
învăţământ superior acreditate şi nu conducătorului sistemului naţional de
educaţie, Curtea a admis acţiunea reclamantei doar în contradictor cu pârâta
universitatea, respingând acţiunea ce s-a intentat de aceasta pârâtului
Ministerul Educaţiei, pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive în cauză, dat fiind faptul că între reclamantă şi pârât nu există
nici un raport juridic direct, născut din exercitarea dreptului celor în cauză
de a cere să li se elibereze documentul cu regim special ce atestă promovarea
examenului de licenţă. Capătul din acţiunea reclamantei vizând eliberarea de
universitate a adeverinţei de absolvent a fost respins ca fără obiect.
Curtea a constatat însă că, raportat la prevederile art. 60 şi
următoarele din Codul de procedură civilă, între reclamantă şi pârâtul chemat
în garanţie Ministerul Educaţiei, există un raport juridic, născut din refuzul
expres al chematului în garanţie de a aproba tipărirea de S.C. „R." S.A, a
formularelor tipizate, care să poată fi folosite de universitate la completarea
şi eliberarea diplomei de licenţă ce atestă absolvirea de către reclamantă a cursurilor
universitare la forma învăţământ cu frecvenţă redusă, şi că acest refuz
constituie un exces de putere, atâta timp cât, în perioada 2002 - 2009, nu au
fost ridicate obiecţii cu privire la desfăşurarea acestei activităţi, cărora
ministerul refuză să le mai recunoască valabilitatea, impunându-se astfel
admiterea cererii de chemare în garanţie aşa cum a fost formulată. |