avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Acţiune în obligarea MECTS la tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licenţă şi respectiv a universităţii particulare la eliberarea acestea către reclamant
 
Disfuncţionalităţile existente la nivelul conducerii instituţiei de învăţământ superior privat, privind formele de învăţământ pe care era îndreptăţită conform legii a le derula, coroborate cu lipsa de diligenţă a MECTS, prin instituţiile specializate — ARACIP — de a supraveghea corectitudinea procesului de învăţământ, nu pot fi opuse absolventului unor cursuri de învăţământ superior la forma fără frecvenţă, ce a parcurs şi etapa examenului de licenţă, pentru a se motiva refuzul eliberării actului doveditor al absolvirii efective a acestor cursuri.
 
Sentinţa nr. 71/27.02.2012
 
Prin cererea înregistrată la instanţă, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Direcţia Generală de Strategii şi Programe Universitare, pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului său de a-i fi eliberat documentul oficial de stat cu regim special, prin care să se confirme efectuarea studiilor de învăţământ superior în cadrul universităţii private.
A fost chemată în judecată, în calitate de copârâtă, şi universitatea privată, pentru a fi obligată să-i elibereze diploma de licenţă, suplimentul de diplomă constând în foaia matricolă, adeverinţa de absolvent, certificatul de competenţe lingvistice şi diploma de bacalaureat.
Curtea, verificând probatoriul cauzei, a reţinut că în intervalul 2002 - 2007 reclamanta a urmat cursurile cu frecvenţă redusă şi a absolvit facultatea de drept din cadrul universităţii, cu susţinerea examenului de licenţă în sesiunea martie 2008, sens în care i-a fost eliberată adeverinţa nr. 4812/2008.
Întrucât eliberarea diplomei sale de licenţă a fost blocată la nivelul MECTS, timp de patru ani, în octombrie 2011 reclamanta a formulat procedura prealabilă cu pârâtele în cauză, solicitând eliberarea diplomei sale de licenţă şi a documentaţiei subsecvente, şi întrucât cererea nu i-a fost soluţionată în termenul legal, a promovat acţiune în contencios administrativ.
Pârâta universitatea privată a recunoscut că potrivit H.G. nr. 410/25.04.2002 nu i-a mai fost aprobată forma de învăţământ de 5 ani, fără frecvenţă, începând cu anul 2002, dar că a organizat astfel de forme de învăţământ, astfel că în sesiunile 2007 - 2008, un număr de 119 studenţi au promovat examenul de licenţă după absolvirea acestor cursuri, aşa încât, prin adresa nr. 7/10/2010 a solicitat ministerului să precizeze care sunt măsurile pe care le poate lua pentru normalizarea situaţiei.
Sub nr. 15890/2010 aceeaşi unitate de învăţământ pârâtă a înaintat ministerului în cauză un memoriu, prin care a propus recunoaşterea examenului de licenţă pentru cei aproximativ 140 absolvenţi ce au absolvit în promoţia 2002 - 2207 cursurile cu frecvenţă redusă, la care direcţia juridică din minister i-a răspuns prin adresa nr. 15890/15/2011, în sensul că înscrierea candidaţilor, organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în învăţământul superior, emiterea diplomelor de licenţă, intră în competenţa instituţiei de învăţământ superior, care poartă întreaga responsabilitate asupra procesului instructiv- educativ.
În raport de această situaţie de fapt, Curtea de apel a constatat ca universitatea a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi că, prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru forma de învăţământ de zi, domeniile de licenţă: drept şi economie (finanţe şi contabilitate)
Ca parte a sistemului naţional de învăţământ, universitatea se bucură, conform dispoziţiilor Legii nr. 408/2002, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi de a-şi exercita libertăţile academice, şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
Dispoziţiile art. 150 din Legea nr. 84/1995 prevăd, de asemenea, în alin. 2 obligativitatea pentru rectorii instituţiilor de învăţământ superior, să elaboreze un raport anual privind starea instituţiei respective, pe care să-l transmită ministerului educaţiei, care îl înaintează până la 15 octombrie Parlamentului, raportul anual fiind dat publicităţii.
La dosarul cauzei pârâtele nu au depus astfel de rapoarte, având în vedere că dacă s-ar fi întocmit, se putea verifica legalitatea formelor de învăţământ autorizate în fiecare an, cu luarea măsurilor legale în situaţia nerespectării acestora.
Mai mult, la adoptarea O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, prevederea obligativităţii întocmirii de rapoarte anulate de instituţiile de învăţământ superior este reluată în art. 33, aceste rapoarte urmând a fi depuse la A.R.A.C.I.P. sau A.R.A.C.I.S.
Pârâtele nu au precizat nimic referitor la această obligaţie, care dacă era îndeplinită putea conduce la semnalarea deficienţei în litigiu existentă în procesul de învăţământ derulat la universitatea pârâtă, în raport de acreditarea definitivă, întrucât cursurile cu frecvenţă redusă în litigiu s-au derulat până în anul 2007.
Dar chiar şi în ipoteza în care aceste organisme ar fi constatat existenţa vreunor încălcări privind standardele de calitate ale procesului de învăţământ, acestea puteau dispune, conform alin. (3) al art. 34, doar încetarea şcolarizării în cadrul programului respectiv, cu obligarea furnizorului de educaţie de a continua şcolarizarea studenţilor înscrişi în anii universitari anteriori, cu iniţierea unei hotărâri de guvern în vederea închiderii programului de studii respectiv, ordin ce a fost în fapt iniţiat, dar nu a fost adoptat de ministrul educaţiei până la data judecării cauzei.
Actele de la dosar au relevat doar faptul că abia în data de 09.06.2009, cu raportul nr. 11744, a avut loc o verificare din partea direcţiei juridice şi control a ministerului, având printre obiective şi analiza documentelor legislaţiei interne şi şcolare elaborate şi întocmite de către universitate, în perioada 2002 - 2009, în care s-a reţinut şcolarizarea la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă începând cu anul 2002 - 2003, deşi această formă de învăţământ nu a mai apărut în hotărârea de guvern, ca măsură propusă fiind aceea de invalidare a tuturor concursurilor şi examenelor desfăşurate în mod ilegal în perioada 2004 - până în prezent şi anularea titlurilor obţinute şi a diplomelor eliberate în această perioadă.
Cu toate acestea, nici una din pârâte nu a iniţiat vreun demers privind reglementarea în modalitatea de mai sus a situaţiei create, astfel că reclamanta se află în situaţia absolvirii unor cursuri de învăţământ şi a unui examen de licenţă ce se bucură de prezumţia de legalitate, din moment ce o situaţie contrară nu a fost stabilită în condiţiile legii.
În acest context, Curtea a apreciat că, atâta timp cât nici la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui moment, ministerul, în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcţionarii domeniilor de studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare provizorie, precum şi în cel al susţinerii examenului de licenţă, organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de organizator şi conducător al sistemului naţional de educaţie, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susţinut de reclamante şi să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licenţă, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverinţelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licenţă la maxim 12 luni.
Având însă în vedere că obligaţia de eliberare a actului individual de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care este definit de art. 2 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T. ca fiind document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate, revine instituţiei de învăţământ superior acreditate şi nu conducătorului sistemului naţional de educaţie, Curtea a admis acţiunea reclamantei doar în contradictor cu pârâta universitatea, respingând acţiunea ce s-a intentat de aceasta pârâtului Ministerul Educaţiei, pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive în cauză, dat fiind faptul că între reclamantă şi pârât nu există nici un raport juridic direct, născut din exercitarea dreptului celor în cauză de a cere să li se elibereze documentul cu regim special ce atestă promovarea examenului de licenţă. Capătul din acţiunea reclamantei vizând eliberarea de universitate a adeverinţei de absolvent a fost respins ca fără obiect.
Curtea a constatat însă că, raportat la prevederile art. 60 şi următoarele din Codul de procedură civilă, între reclamantă şi pârâtul chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, există un raport juridic, născut din refuzul expres al chematului în garanţie de a aproba tipărirea de S.C. „R." S.A, a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de universitate la completarea şi eliberarea diplomei de licenţă ce atestă absolvirea de către reclamantă a cursurilor universitare la forma învăţământ cu frecvenţă redusă, şi că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, în perioada 2002 - 2009, nu au fost ridicate obiecţii cu privire la desfăşurarea acestei activităţi, cărora ministerul refuză să le mai recunoască valabilitatea, impunându-se astfel admiterea cererii de chemare în garanţie aşa cum a fost formulată.