|
Art.907, art.908 – Cod comercial
Art.299, art.591, art.595, art.596 – Cod
pr.civilă
Decizia civilă
nr.1238/15.09.2011
Dosar nr.6055/118/2011
Prin cererea înregistrată sub numărul
6055/118/12.04.2011 creditorul SC T.T. SRL a solicitat – în contradictoriu cu debitorul SC E.P. LLC OREGON SUA SUC.ROMANIA – să se dispună, până la soluţionarea dosarului
nr.6054/118/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor
bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, inclusiv asupra a 34 de vagoane de
transport GPL casate şi uzate, în vederea garantării unei creanţe în valoare de
302.379 USD, izvorâte din contractul de vânzare - cumpărare nr.1/09.01.2011
încheiat de părţi.
Motivând
cererea, creditorul învederează în
esenţă că, a efectuat în favoarea debitorului său, plăţi pentru achiziţionarea
unor deşeuri metalice feroase, provenite din dezasamblarea a 124 de vagoane
pentru transport GPL casate şi uzate, părţile încheind în acest scop contractul
de vânzare - cumpărare nr.1/09.01.2011, în virtutea căruia, au fost emise mai
multe facturi fiscale.
Se arată că, urmare a situaţiei litigioase apărute,
creditorul a formulat o cerere de obligare a debitorului la plata sumelor
datorate, care, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub
nr.6054/118/2011 şi, întrucât, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru
admiterea cererii, se impune sechestrarea tuturor bunurilor mobile şi imobile,
conform art. 591-art.592 Cod procedură
civilă.
Prin Încheierea
nr.663/COM/11.05.2011, Tribunalul Constanţa, admite, în parte, cererea creditorului SC T.T. SRL, dispunând – până la soluţionarea în mod irevocabil a
cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.6054/118/2011 – instituirea sechestrului asigurător asupra
a 34 de vagoane de transport GPL casate şi uzate.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins cererea de instituire a sechestrului asupra tuturor
celorlalte bunuri – mobile şi imobile – ale debitorului şi s-a dispus fixarea unei cauţiuni în sarcina
creditorului SC T.T. SRL, reprezentând
echivalentul în monedă naţională, al sumei de 30.237 dolari SUA, care va fi achitată în termen de 5 zile de
la comunicarea prezentei dispoziţii, sub sancţiunea desfiinţării de drept a
sechestrului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a
reţinut în esenţă, următoarele:
Creditorul tinde a valorifica în speţa de faţă,
dispoziţiile art.907 Cod comercial – „partea interesata
in o cauza comerciala va putea, o data cu intentarea acţiunii, sa ceara se pune
sechestru asigurator asupra averii mobile a debitorului sau, conform art. 614
si următoarele din procedura civila, după deosebirile mai jos enunţate” şi art.908 Cod Comercial – „sechestrul sau poprirea nu se va putea
înfiinţa decât numai cu dare de
cauţiune, afara de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face in
virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător,
protestat de neplata; judecătoria se va pronunţa asupra sechestrului in camera de
consiliu fără prealabila chemare a parţilor; sechestrul asigurator nu poate fi
ridicat decât daca debitorul va consemna suma, capital, interese si cheltuieli,
pentru care s-a înfiinţat acel sechestru”, precum şi art.591 alin.1
Cod procedură civilă – „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este
constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui
sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă
dovedeşte că a intentat acţiune; el poate fi obligat la plata unei cauţiuni în
cuantumul fixat de către instanţă”.
Se reţine că, legea a
instituit sechestrul asigurător ca o măsură de prevedere, la dispoziţia
titularului unei creanţe, având drept unic scop indisponibilizarea bunurilor
urmăribile aflate în proprietatea debitorului; ulterior obţinerii unui titlu
executoriu, bunurile astfel indisponibilizate urmează fie a fi valorificate,
fie a fi atribuite creditorilor, în contul creanţei litigioase.
Printre
condiţiile impuse de lege pentru instituirea sechestrului, se numără aşadar, şi
aceea ca, debitorul să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor
ce fac obiect al sechestrului, reţine instanţa de fond.
În cauza
de faţă, se arată de către instanţa de fond că, partea – creditorul, nu a
individualizat în nici un fel, bunurile mobile sau imobile, pe care doreşte să
le indisponibilizeze - cu excepţia vagoanelor achiziţionate, astfel încât,
autoritatea judiciară, nu poate cenzura exigenţele legale referitoare la,
apartenenţa lor, valoarea acestora, ori regimul lor juridic.
Aşa fiind, arată instanţa de
fond că, prin încuviinţarea măsurii asigurătorii asupra întregului patrimoniu
al debitorului, fără a se cunoaşte componenţa acestuia, s-ar consfinţi -
practic - un abuz de drept, întrucât, indisponibilizarea nu s-ar mai raporta la
valoarea bunurilor şi la cea a creanţei în litigiu, ci la integralitatea averii
debitorului comerciant, antrenând – în alte condiţii decât cele reglementate de
legea specială – intrarea comerciantului în stare de insolvenţă.
În măsura în care, creditorul
a făcut dovada existenţei litigiului de fond, a unei creanţe exigibile,
constatate printr-un înscris şi a dreptului de proprietate al debitorului
asupra celor 34 de vagoane care, au format obiect al contractului de vânzare –
cumpărare, fiind aşadar întrunite exigenţele textelor citate, se va dispune
admiterea în parte a cererii, măsura cu caracter conservatoriu, nefiind menită
a leza, drepturile legitime ale debitorului.
Având însă în vedere valoarea
bunurilor supuse sechestrului, precum şi împrejurarea că, acestea sunt
exploatate comercial pentru obţinerea de profit, s-a dispus obligarea
creditorului la plata unei cauţiuni în valoare de 10 % din cuantumul creanţei
deduse judecăţii Tribunalului Constanţa, pentru a asigura posibilitatea
efectivă a despăgubirii debitorului, prejudiciat în ipoteza respingerii
acţiunii de fond; măsura asiguratorie a fost instituită prin raportare la
dispoziţiile art. 595 Cod Procedură Civilă, până la soluţionarea în mod irevocabil a cauzei
înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 6054/118/2011.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs pârâta E.P. LLC OREGON SUA SUC.ROMÂNIA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu
indicarea temeiului de drept prevăzut de dispoziţiile art.299 şi urm. Cod pr.civilă şi cu următoarea motivaţie, în
esenţă:
- instanţa de fond,
astfel cum se observă din conţinutul încheierii recurate, nu a analizat dacă,
în cauză, sunt îndeplinite prevederile exprese ale art.591 alin.3 Cod
pr.civilă;
- în cauza de faţă,
nu există nici o dovadă şi nici nu s-a pus problema ca recurenta să se sustragă
de la urmărirea creditoarei, mai mult decât atât, valabilitatea contractului
este expirată, recurenta îndeplinindu-şi în mod corect obligaţiile
contractuale.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost
formulat, modificarea încheierii recurate, în sensul respingerii acţiunii
formulate de SC T.T. SRL, ca neîntemeiată.
Prin
întâmpinare, SC T.T. SRL invocă
excepţia tardivităţii formulării recursului, apreciind că, devin incidente
dispoziţiile art.103 alin.1 Cod pr.civilă, iar pe fond, respingerea recursului
ca nefondat, cu consecinţa menţinerii încheierii recurate, ca legală şi
temeinică.
Examinând
actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a
probatoriului administrat, văzând şi
dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă,
Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în
esenţă:
La data de 09.01.2011, părţile au perfectat contractul de vânzare
nr.1/09.01.2011/Sinaia, prin care, recurenta s-a obligat a vinde 124
vagoane de transport GPL, casate şi uzate, către intimata reclamantă, acesta
fiind obiectul contractului, ce avea stipulată ca durată de valabilitate
perioada cuprinsă între data de 09.01.2011 până la data de 09.02.2011 cu
posibilitatea prelungirii acestora, cu acordul părţilor, prin acte adiţionale.
Ulterior părţile au încheiat Actul adiţional nr.1/08.02.1011, la contractul de vânzare-cumpărare
sus-menţionat, în care, la art.1 s-a
prevăzut că, „de comun acord” părţile
stabilesc „ca începând cu data de
14.02.2011 preţul pentru vagoane nedezmembrate, livrate în Portul Constanţa, în
locaţia indicată de către cumpărător, este de 365 USD/tonă + TVA”, menţionându-se
expres că, „acest preţ este valabil până
la data de 25.02.2011”, pentru ca în art.2să se fi stipulat că, „valabilitatea
contractului se prelungeşte până la data de 28.02.2011”, iar în art.3 s-a arătat că „celelalte clauze ale contractului rămân
neschimbate şi se vor aplica întocmai”.
Deoarece, în derularea contractului intervenit între
părţi, au apărut aspecte de natură litigioasă, ce nu au putut fi soluţionate de
acestea, pe cale amiabilă, instanţa a fost investită cu soluţionarea unei
cereri având ca obiect înfiinţarea
sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale recurentei
pârâte E.P. OREGON SUA SUC.ROMÂNIA, cu temei de drept indicat art.591 şi urm. Cod pr.civilă.
Sechestrul
asigurător reprezintă acea măsură
asigurătorie la care apelează creditorul unei sume de bani, şi care constă în
indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului,
până la rămânerea definitivă (irevocabilă) a hotărârii date în procesul
principal, în scopul valorificării bunurilor în momentul în care, creditorul va
obţine un titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, reţine Curtea că, specific sechestrului asigurător este
faptul că, obiectul acţiunii principale
îl constituie plata unei sume de bani, sediul materiei aflându-se în conţinutul
dispoziţiilor art.591 – art.596 Cod pr.civilă, aceasta în condiţiile în
care, textul celui dintâi articol prevede mai multe situaţii, prevăzute în art.591 alin.1, alin.2 şi alin.3, după cum urmează:
a) creanţa creditorului este exigibilă şi este
constatată printr-un înscris – situaţie în care:
-
creditorul nu are titlu executoriu,
dar a cărui creanţă este
constatată prin act scris şi
este exigibilă;
- creditorul
poate fi obligat la plata unei cauţiuni, al cărui
cuantum este lăsat la
latitudinea instanţei şi care, va fi stabilit în
condiţiile art.7231 alin.2 Cod pr.civilă;
- necesar a se face dovada declanşării unui proces, prin care se
tinde la realizarea creanţei
sale.
b)creanţa creditorului este exigibilă dar
nu este constatată prin act scris;
c) creanţa nu este exigibilă.
În aceste condiţii, apreciază Curtea
că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut împrejurarea că, SC
T.T. SRL, în calitate de creditor, tinde a valorifica, în speţă, dispoziţiile art.907 Cod comercial, potrivit cărora
„partea
interesata in o cauza comerciala va putea, o
data cu intentarea acţiunii, sa
ceara a se pune sechestru asigurator asupra averii mobile a debitorului
sau, conform art.614 si următoarele din procedura civila, după deosebirile mai
jos enunţate”, precum şi ale art.908 Cod comercial, conform cu care:„ sechestrul sau poprirea nu se
va putea înfiinţa decât numai cu dare de
cauţiune, afara de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va
face in virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la
purtător, protestat de neplata; judecătoria se
va pronunţa asupra sechestrului in camera de consiliu fără prealabila chemare a
parţilor; sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decât daca debitorul va
consemna suma, capital, interese si cheltuieli, pentru care s-a înfiinţat acel
sechestru”.
Coroborând textele de lege sus-indicate, cu dispoziţiile
art.591 alin.1 Cod pr.civilă, potrivit
cărora „creditorul care nu are titlu executoriu, dar
a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi
imobile ale debitorului, dacă dovedeşte
că a intentat acţiune; el poate fi
obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă”, Curtea
reţine că legea a instituit sechestrul asigurător ca o măsură de prevenire,
aflată la dispoziţia titularului unei creanţe, având drept scop unic indisponibilizarea bunurilor urmăribile aflate în
proprietatea debitorului, cu condiţia ca acesta să fie titularul dreptului de
proprietate al bunurilor, ce fac obiectul sechestrului.
În contextul dat, susţinerile
recurentei privitoare la aplicarea în speţă a dispoziţiilor art.591 alin.3 Cod pr.civilă, potrivit cărora „Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar dacă creanţa nu
este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşora prin fapta sa
asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când,
este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori
să-şi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească
îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de alin.1 şi să depună o cauţiune a
cărui cuantum va fi fixat de către instanţă”, cu motivaţia în esenţă că nu
au fost produse dovezi privind sustragerea de la urmărire a creditoarei, nu pot
fi primite de Curte, deoarece:
- instanţa poate
încuviinţa sechestru asigurător, chiar dacă creanţa nu este exigibilă;
- creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea
celorlalte condiţii prevăzute la alin.1
al art.591 Cod pr.civilă, şi să depună o cauţiune al cărui cuantum va fi
fixat de instanţă, conform art.7231
alin.2 Cod pr.civilă.
Prin urmare, apreciază Curtea
că, atunci când creanţa creditorului nu este scadentă, se poate cere înfiinţarea sechestrului asigurător, dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
1) creanţa este constatată prin act scris;
2) creditorul face dovada intentării acţiunii având ca obiect valorificarea
creanţei;
3) debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date
creditorului sau nu a dat asigurările promise, ori
există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească
averea;
4) creditorul depune o cauţiune în cuantumul fixat de
instanţă.
În speţă, reţine Curtea că, sunt îndeplinite toate cerinţele cuprinse
în art.591 alin.1 cu referire la alin.3 Cod pr.civilă, pentru a se dispune
înfiinţarea sechestrului asigurător în maniera dispusă de instanţa de fond,
atât timp cât:
- bunurile
asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului până la soluţionarea în mod
irevocabil, a cauzei înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub
nr.6054/118/2011, sunt proprietatea debitorului;
- creanţa este
constatată prin act scris;
- creditorul
face dovada intentării acţiunii având ca obiect valorificarea creanţei;
- debitorul a
micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului, prin contractul intervenit
între părţi, existând pericolul ca
debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea;
- creditorul
depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă.
Dintr-o altă perspectivă,
reţine Curtea că, legal şi temeinic, instanţa de fond a apreciat asupra măsurii
instituirii sechestrului asigurător, sub aspectul identificării bunurilor
mobile, atât timp cât, SC T.T. SRL, în calitatea sa de creditor, nu a
individualizat în nici un fel bunurile mobile sau imobile pe care doreşte a le
indisponibiliza, şi astfel, cererea a fost admisă parţial, prin încuviinţarea
măsurii asigurătorii asupra numai a unei părţi asupra patrimoniului debitoarei,
necunoscându-se componenţa acestuia. Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt
motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi
dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă,
Curtea respinge recursul, ca nefondat. |
