avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


36. Litigiu cu profesioniştii. Sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale debitoarei. Condiţii admisibilitate.

 

                                                   Art.907, art.908 – Cod comercial

                                                   Art.299, art.591, art.595, art.596 – Cod pr.civilă

 

Decizia civilă nr.1238/15.09.2011

                                                                                                      Dosar nr.6055/118/2011

 

Prin cererea înregistrată sub numărul 6055/118/12.04.2011 creditorul SC T.T. SRL a solicitat – în contradictoriu cu debitorul SC E.P. LLC OREGON SUA SUC.ROMANIA – să se dispună, până la soluţionarea dosarului nr.6054/118/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, inclusiv asupra a 34 de vagoane de transport GPL casate şi uzate, în vederea garantării unei creanţe în valoare de 302.379 USD, izvorâte din contractul de vânzare - cumpărare nr.1/09.01.2011 încheiat de părţi.

Motivând cererea, creditorul învederează în esenţă că, a efectuat în favoarea debitorului său, plăţi pentru achiziţionarea unor deşeuri metalice feroase, provenite din dezasamblarea a 124 de vagoane pentru transport GPL casate şi uzate, părţile încheind în acest scop contractul de vânzare - cumpărare nr.1/09.01.2011, în virtutea căruia, au fost emise mai multe facturi fiscale.

Se arată că, urmare a situaţiei litigioase apărute, creditorul a formulat o cerere de obligare a debitorului la plata sumelor datorate, care, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.6054/118/2011 şi, întrucât, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea cererii, se impune sechestrarea tuturor bunurilor mobile şi imobile, conform art. 591-art.592 Cod procedură civilă.

Prin Încheierea nr.663/COM/11.05.2011, Tribunalul Constanţa, admite, în parte, cererea creditorului SC T.T. SRL, dispunând – până la soluţionarea în mod irevocabil a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.6054/118/2011 – instituirea sechestrului asigurător asupra a 34 de vagoane de transport GPL casate şi uzate.

Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins cererea de instituire a sechestrului asupra tuturor celorlalte bunuri – mobile şi imobile – ale debitorului şi s-a dispus fixarea unei cauţiuni în sarcina creditorului SC T.T. SRL, reprezentând echivalentul în monedă naţională, al sumei de 30.237 dolari SUA, care va fi achitată în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei dispoziţii, sub sancţiunea desfiinţării de drept a sechestrului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:

Creditorul tinde a valorifica în speţa de faţă, dispoziţiile art.907 Cod comercial – „partea interesata in o cauza comerciala va putea, o data cu intentarea acţiunii, sa ceara se pune sechestru asigurator asupra averii mobile a debitorului sau, conform art. 614 si următoarele din procedura civila, după deosebirile mai jos enunţate” şi art.908 Cod Comercial – „sechestrul sau poprirea nu se va putea înfiinţa decât  numai cu dare de cauţiune, afara de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face in virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplata; judecătoria se va pronunţa asupra sechestrului in camera de consiliu fără prealabila chemare a parţilor; sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decât daca debitorul va consemna suma, capital, interese si cheltuieli, pentru care s-a înfiinţat acel sechestru”, precum şi art.591 alin.1 Cod procedură civilă – „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune; el poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă”.

Se reţine că, legea a instituit sechestrul asigurător ca o măsură de prevedere, la dispoziţia titularului unei creanţe, având drept unic scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile aflate în proprietatea debitorului; ulterior obţinerii unui titlu executoriu, bunurile astfel indisponibilizate urmează fie a fi valorificate, fie a fi atribuite creditorilor, în contul creanţei litigioase.

         Printre condiţiile impuse de lege pentru instituirea sechestrului, se numără aşadar, şi aceea ca, debitorul să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor ce fac obiect al sechestrului, reţine instanţa de fond.

         În cauza de faţă, se arată de către instanţa de fond că, partea – creditorul, nu a individualizat în nici un fel, bunurile mobile sau imobile, pe care doreşte să le indisponibilizeze - cu excepţia vagoanelor achiziţionate, astfel încât, autoritatea judiciară, nu poate cenzura exigenţele legale referitoare la, apartenenţa lor, valoarea acestora, ori regimul lor juridic.

Aşa fiind, arată instanţa de fond că, prin încuviinţarea măsurii asigurătorii asupra întregului patrimoniu al debitorului, fără a se cunoaşte componenţa acestuia, s-ar consfinţi - practic - un abuz de drept, întrucât, indisponibilizarea nu s-ar mai raporta la valoarea bunurilor şi la cea a creanţei în litigiu, ci la integralitatea averii debitorului comerciant, antrenând – în alte condiţii decât cele reglementate de legea specială – intrarea comerciantului în stare de insolvenţă.

În măsura în care, creditorul a făcut dovada existenţei litigiului de fond, a unei creanţe exigibile, constatate printr-un înscris şi a dreptului de proprietate al debitorului asupra celor 34 de vagoane care, au format obiect al contractului de vânzare – cumpărare, fiind aşadar întrunite exigenţele textelor citate, se va dispune admiterea în parte a cererii, măsura cu caracter conservatoriu, nefiind menită a leza, drepturile legitime ale debitorului.

Având însă în vedere valoarea bunurilor supuse sechestrului, precum şi împrejurarea că, acestea sunt exploatate comercial pentru obţinerea de profit, s-a dispus obligarea creditorului la plata unei cauţiuni în valoare de 10 % din cuantumul creanţei deduse judecăţii Tribunalului Constanţa, pentru a asigura posibilitatea efectivă a despăgubirii debitorului, prejudiciat în ipoteza respingerii acţiunii de fond; măsura asiguratorie a fost instituită prin raportare la dispoziţiile art. 595 Cod Procedură Civilă, până la soluţionarea în mod irevocabil a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 6054/118/2011.

         Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta E.P. LLC OREGON SUA SUC.ROMÂNIA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de dispoziţiile art.299 şi urm. Cod pr.civilă şi cu următoarea motivaţie, în esenţă:

-        instanţa de fond, astfel cum se observă din conţinutul încheierii recurate, nu a analizat dacă, în cauză, sunt îndeplinite prevederile exprese ale art.591 alin.3 Cod pr.civilă;

-        în cauza de faţă, nu există nici o dovadă şi nici nu s-a pus problema ca recurenta să se sustragă de la urmărirea creditoarei, mai mult decât atât, valabilitatea contractului este expirată, recurenta îndeplinindu-şi în mod corect obligaţiile contractuale.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea încheierii recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de SC T.T. SRL, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, SC T.T. SRL invocă excepţia tardivităţii formulării recursului, apreciind că, devin incidente dispoziţiile art.103 alin.1 Cod pr.civilă, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii încheierii recurate, ca legală şi temeinică.

         Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

La data de 09.01.2011, părţile au perfectat contractul de vânzare nr.1/09.01.2011/Sinaia, prin care, recurenta s-a obligat a vinde 124 vagoane de transport GPL, casate şi uzate, către intimata reclamantă, acesta fiind obiectul contractului, ce avea stipulată ca durată de valabilitate perioada cuprinsă între data de 09.01.2011 până la data de 09.02.2011 cu posibilitatea prelungirii acestora, cu acordul părţilor, prin acte adiţionale.

Ulterior părţile au încheiat Actul adiţional nr.1/08.02.1011, la contractul de vânzare-cumpărare sus-menţionat, în care, la art.1 s-a prevăzut că, „de comun acord” părţile stabilesc „ca începând cu data de 14.02.2011 preţul pentru vagoane nedezmembrate, livrate în Portul Constanţa, în locaţia indicată de către cumpărător, este de 365 USD/tonă + TVA”, menţionându-se expres că, „acest preţ este valabil până la data de 25.02.2011”, pentru ca în art.2să se fi stipulat că, „valabilitatea contractului se prelungeşte până la data de 28.02.2011”, iar în art.3 s-a arătat că „celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate şi se vor aplica întocmai”.

Deoarece, în derularea contractului intervenit între părţi, au apărut aspecte de natură litigioasă, ce nu au putut fi soluţionate de acestea, pe cale amiabilă, instanţa a fost investită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale recurentei pârâte E.P. OREGON SUA SUC.ROMÂNIA, cu temei de drept indicat art.591 şi urm. Cod pr.civilă.

Sechestrul asigurător reprezintă acea măsură asigurătorie la care apelează creditorul unei sume de bani, şi care constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului, până la rămânerea definitivă (irevocabilă) a hotărârii date în procesul principal, în scopul valorificării bunurilor în momentul în care, creditorul va obţine un titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, reţine Curtea că, specific sechestrului asigurător este faptul că, obiectul acţiunii principale îl constituie plata unei sume de bani, sediul materiei aflându-se în conţinutul dispoziţiilor art.591 – art.596 Cod pr.civilă, aceasta în condiţiile în care, textul celui dintâi articol prevede mai multe situaţii, prevăzute în art.591 alin.1, alin.2 şi alin.3, după cum urmează:

a) creanţa creditorului este exigibilă şi este constatată printr-un înscris – situaţie în care:

- creditorul nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este  
             constatată prin act scris şi este exigibilă;

- creditorul poate fi obligat la plata unei cauţiuni, al cărui
             cuantum este lăsat la latitudinea instanţei şi care, va fi stabilit în
             condiţiile art.7231 alin.2 Cod pr.civilă;

-  necesar a se face dovada declanşării unui proces, prin care se
             tinde la realizarea creanţei sale.

         b)creanţa creditorului este exigibilă dar nu este constatată prin act scris;

         c) creanţa nu este exigibilă.

         În aceste condiţii, apreciază Curtea că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut împrejurarea că, SC T.T. SRL, în calitate de creditor, tinde a valorifica, în speţă, dispoziţiile art.907 Cod comercial, potrivit cărora „partea interesata in o cauza comerciala va putea, o data cu intentarea acţiunii, sa ceara a se pune sechestru asigurator asupra averii mobile a debitorului sau, conform art.614 si următoarele din procedura civila, după deosebirile mai jos enunţate”, precum şi ale art.908 Cod comercial, conform cu care: sechestrul sau poprirea nu se va putea înfiinţa decât  numai cu dare de cauţiune, afara de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face in virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplata; judecătoria se va pronunţa asupra sechestrului in camera de consiliu fără prealabila chemare a parţilor; sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decât daca debitorul va consemna suma, capital, interese si cheltuieli, pentru care s-a înfiinţat acel sechestru”.

Coroborând textele de lege sus-indicate, cu dispoziţiile art.591 alin.1 Cod pr.civilă, potrivit cărora „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune; el poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă”, Curtea reţine că legea a instituit sechestrul asigurător ca o măsură de prevenire, aflată la dispoziţia titularului unei creanţe, având drept scop unic indisponibilizarea bunurilor urmăribile aflate în proprietatea debitorului, cu condiţia ca acesta să fie titularul dreptului de proprietate al bunurilor, ce fac obiectul sechestrului.

În contextul dat, susţinerile recurentei privitoare la aplicarea în speţă a dispoziţiilor art.591 alin.3 Cod pr.civilă,  potrivit cărora „Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar dacă creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşora prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când, este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de alin.1 şi să depună o cauţiune a cărui cuantum va fi fixat de către instanţă”, cu motivaţia în esenţă că nu au fost produse dovezi privind sustragerea de la urmărire a creditoarei, nu pot fi primite de Curte, deoarece:

-        instanţa poate încuviinţa sechestru asigurător, chiar dacă creanţa nu este exigibilă;

-        creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin.1 al art.591 Cod pr.civilă, şi să depună o cauţiune al cărui cuantum va fi fixat de instanţă, conform art.7231 alin.2 Cod pr.civilă.

Prin urmare, apreciază Curtea că, atunci când creanţa creditorului nu este scadentă, se poate cere înfiinţarea sechestrului asigurător, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

1)    creanţa este constatată prin act scris;

2)    creditorul face dovada intentării acţiunii având ca obiect valorificarea creanţei;

3)    debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea;

4)    creditorul depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă.

În speţă, reţine Curtea că, sunt îndeplinite toate cerinţele cuprinse în art.591 alin.1 cu referire la alin.3 Cod pr.civilă, pentru a se dispune înfiinţarea sechestrului asigurător în maniera dispusă de instanţa de fond, atât timp cât:

-        bunurile asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului până la soluţionarea în mod irevocabil, a cauzei înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.6054/118/2011, sunt proprietatea debitorului;

-        creanţa este constatată prin act scris;

-        creditorul face dovada intentării acţiunii având ca obiect valorificarea creanţei;

-        debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului, prin contractul intervenit între părţi, existând pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea;

-        creditorul depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă.

Dintr-o altă perspectivă, reţine Curtea că, legal şi temeinic, instanţa de fond a apreciat asupra măsurii instituirii sechestrului asigurător, sub aspectul identificării bunurilor mobile, atât timp cât, SC T.T. SRL, în calitatea sa de creditor, nu a individualizat în nici un fel bunurile mobile sau imobile pe care doreşte a le indisponibiliza, şi astfel, cererea a fost admisă parţial, prin încuviinţarea măsurii asigurătorii asupra numai a unei părţi asupra patrimoniului debitoarei, necunoscându-se componenţa acestuia.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.