mprejurarea că creditorul care deţine creanţa cea mai însemnată nu a solicitat plata creanţei sale sau nu a cerut declanşarea procedurii insolvenţei nu poate constitui temei al respingerii cererii formulate de debitoare în condiţiile art.27 din Legea nr

Prin sentinţa comercială nr.4292 din 4.08.2011 a Tribunalului Comercial Cluj s-a respins cererea formulată de către debitoarea SC C.N. SRL ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin cererea înregistrată în data de 1 august 2011, la Tribunalul Comercial Cluj, debitoarea SC C.N. SRL a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei, apreciind că se află în stare de insolvenţă şi nu mai poate face faţă obligaţiilor sale comerciale, invocând existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 132.995,54 lei.

Analizând atât cererea formulată de către debitoare, judecătorul a respins-o ca nefiind întemeiată, întrucât singurul creditor real al debitoarei este AFP Gilău, cu o creanţă de 132.525 lei. Această creanţă a provenit din faptul că societatea nu şi-a plătit taxele şi contribuţiile datorate statului, în urma activităţii economice derulate. Prin urmare, dacă acest creditor nu consideră că ar trebui ca societatea să intre sub incidenţa Legii nr. 85/2006, nu există nici un motiv pentru ca societatea să ceară ea acest lucru. Dacă persoana juridică nu mai desfăşoară activitate, nici alte datorii nu va mai acumula iar penalităţile de întârziere care s-ar mai putea adăuga celor deja existente şi pentru care nu există şanse de recuperare, nu vor mai putea fi plătite, la rândul lor.

Celălalt creditor trecut în lista creditorilor societăţii este însuşi unicul asociat şi administrator, el oricum având o creanţă foarte mică faţă de societate, de doar 471 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC C.N. SRL solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii formulată de reclamantă, cu consecinţa deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoarea-recurentă.

În motivele de recurs se arată că instanţa de fond a reţinut că există doi creditori, respectiv asociatul unic identic cu administratorul statutar şi A.F.P.Gilău. Cu privire la primul creditor s-a reţinut că acesta are o creanţă mică, iar cu privire la creanţa A.F.P.Gilău în sumă de 132.525 lei, s-a motivat că acesta este singurul creditor real şi că în măsura în care acesta nu consideră că societatea ar trebui să intre sub incidenţa Legii 85/2006, nu există niciun motiv pentru ca societatea să ceară ea acest lucru.

Învederează faptul că cererea formulată de debitoarea recurentă, trebuia analizată prin prisma condiţiilor prevăzute de art.27 şi următ.din Legea nr.85/2006, raportat şi la conţinutul noţiunii de insolvenţă, aşa cum este definit de art.3 pct.1 şi pct.2 din Legea 85/2006. Soluţia instanţei de fond nu putea fi motivată în raport de atitudinea unui creditor faţă de starea de insolvenţă a societăţii reclamante, deoarece chiar dacă nu a formulat cerere pentru deschiderea procedurii insolvenţei, în cadrul procedurii deschisă la iniţiativa societăţii, A.F.P.Gilău putea formula declaraţie de creanţă.

În condiţiile în care la dosar nu există vreun înscris din care să rezulte în mod expres că A.F.P.Gilău nu înţelege să facă declaraţie de creanţă, recurenta consideră că instanţa de fond nu a manifestat rol activ, iar afirmaţiile făcute cu privire la atitudinea creditoarei, nu se bazează pe niciun suport probator.

Analizând recursul declarat de către debitoarea SC C.N. SRL prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar al debitoarei vizează deschiderea procedurii insolvenţei sale apreciind că se află în stare de insolvenţă şi că în raport de fondurile băneşti disponibile nu poate face faţă datoriilor exigibile.

Potrivit art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă.

Conform art. 27 din acelaşi act normativ, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

În speţă, Curtea constată că înscrisurile depuse în probaţiune evidenţiază împrejurarea că debitoarea, la data formulării cererii, avea datorii scadente în cuantum de 132.995,54 lei iar fondurile băneşti ale acesteia nu sunt suficiente pentru plată astfel că se poate susţine cu temei că starea de insolvenţă este dovedită.

Împrejurarea că creditorul care deţine creanţa cea mai însemnată nu a solicitat plata creanţei sale sau nu a cerut declanşarea procedurii insolvenţei nu poate constitui temei al respingerii cererii formulate de debitoare în condiţiile art.27 din Legea nr.85/2006, soluţia pronunţată de către judecătorul sindic fiind nelegală şi dată cu aplicarea greşită a legii.

Curtea nu va achiesa statuărilor judecătorului sindic potrivit cărora deschiderea procedurii insolvenţei nu se justifică şi datorită faptului că „penalităţile de întârziere care s-ar mai putea adăuga celor deja existente şi pentru care nu există şanse de recuperare, nu vor mai putea fi plătite, la rândul lor" întrucât procedura reglementată de dispoziţiile Legii nr.85/2006 încurajează desfăşurarea cu bună credinţă a relaţiilor dintre profesionişti fiind esenţial a se asigura plata creanţelor rezultate din activitatea acestora iar nu neplata lor motivat de eventuala imposibilitate de achitare.

În consecinţă, întrucât în speţă, probele administrate au evidenţiat fără echivoc împrejurarea că debitoarea are datorii care nu pot fi achitate cu sumele disponibile, Curtea va constata că ipoteza normei legale din art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006 este întrunită şi constatând că cererea întruneşte cerinţele art.28 din lege, va aprecia recursul ca fiind fondat iar în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)