avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


3. Neaplicarea art. 65 alin. 2 Cod penal – pedeapsă complementară - raportat la infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. 1, 2 Cod penal.

 

Sancţiunea pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev.de art. 197 alin.1, alin.2 lit.b¹ cod penal este „închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Potrivit art.65 alin.2 cod penal „aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă”, iar atunci când nu sunt reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, nu sunt aplicabile prev. art.76 alin.3 cod penal, care prevede următoarele: „când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată”.

 

Art. 65 alin. 2 Cod penal

 

         Prin sentinţa penală nr.810/06.06.2010 a Judecătoriei Tulcea, pronunţată în dosar nr. 2102/327/2011, s-a hotărât:

         „În baza art. 197 alin. 1-alin. 2 lit. b1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., art. 33 lit. a şi b C.p., condamnă inculpatul D.T., născut la data de 23.11.1981 în Niculiţel, jud. Tulcea, cu domiciliul în Tulcea, la 7 ani închisoare.

         În baza art. 61 C.p., revocă liberarea condiţionată privind pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 319/2009 a Judecătoriei Tulcea şi contopeşte restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară (168 de zile) cu pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare, inculpatul executând 7 ani închisoare.

         În baza art.203 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 33 lit. a şi b C.p. condamnă inculpatul la 3 ani închisoare.

În baza art. 61 C.p. revocă liberarea condiţionată privind pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 319/2009 a Judecătoriei Tulcea şi contopeşte restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară (168 de zile) cu pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare, inculpatul executând 3 ani închisoare.

În baza art. 180 alin. 21 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., art. 33 lit. a şi b C.p. condamnă inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art. 61 C.p. revocă liberarea condiţionată privind pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 319/2009 a Judecătoriei Tulcea şi contopeşte restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară (168 de zile) cu pedeapsa aplicată de 1 an închisoare, inculpatul executând 1 an închisoare.

În baza art. 34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute în final 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II – a şi lit. b C.p.

În baza art. 350 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C.p. deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 25.11.2010 la zi.

Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.”

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În seara zilei de 18.11.2010 pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul Dobrea Tudorel aflându-se în locuinţa mamei sale, D.S., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei şi corpului şi i-a adus ameninţări cu moartea, însă în legătură cu aceste fapte, partea vătămată iniţial nu a dorit să formuleze plângere penală prealabilă pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 180 şi 193 CP.

Ulterior, în data de 22.11.2010, inculpatul D.T. a consumat băuturi alcoolice pe raza comunei Niculiţel, iar în jurul orei 01 a revenit la domiciliul părţii vătămate D.S. pe care a găsit-o stând în pat în camera ei. Intenţionând să întreţină un raport sexual cu partea vătămată, inculpatul a luat un cuţit cu care a ameninţat-o pe D.S., după care, urmare a împotrivirii părţii vătămate, inculpatul a imobilizat-o în pat cu picioarele şi a ameninţat-o cu acte de violenţă şi cu moartea dacă mai opunea rezistenţă, după care a dezbrăcat-o de haine şi a început să întreţină raport sexual normal cu partea vătămată pe patul din camera acesteia.

Apoi , inculpatul a luat-o în braţe pe partea vătămată şi a dus-o în camera lui din acelaşi imobil, unde pe patul său a continuat raportul sexual cu partea vătămată, până la finalizarea acestuia.

Fiind audiată, partea vătămată D.S. a declarat că de la data de 17.11.2010, de când fiul său D.T. a fost liberat din penitenciar, acesta a locuit în Niculiţel, în acelaşi imobil cu partea vătămată, dar în camere diferite.

Pe fondul consumului de alcool, inculpatul provoca scandal şi avea un comportament agresiv faţă de partea vătămată. În aceste împrejurări, la data de 18.11.2010 în jurul orelor 21.00, inculpatul a lovit-o pe numita D.S., aplicându-i 3-4 lovituri cu pumnul în zona capului şi a toracelui.

în noaptea de 22/23.11.2010, D.T. a revenit la domiciliul mamei sale, în jurul orelor 01.00 şi a intrat în camera în care se afla partea vătămată, întrucât accesul în camera inculpatului se putea face şi din acea cameră.

D.S. a declarat că se afla întinsă pe patul său şi a observat că fiul său avea privirea schimbată şi părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiul său s-a aşezat pe marginea patului şi i-a spus acesteia că are tot felul de idei ciudate şi că nu poate să doarmă.

În momentul în care D.S. a vrut să se ridice din pat, D.T. i-a pus o mână în piept şi cu cealaltă a apucat-o de gât, spunându-i că nu o lasă să se ridice din pat, afirmând totodată că ea nu este mama lui, ci doar un duh rău care a luat chipul mamei lui şi că trebuie să termine cu ea odată pentru totdeauna.

Partea vătămată a reuşit să se ridice din pat, însă la un moment dat inculpatul a luat un cuţit şi la îndreptat către pieptului părţii vătămate, afirmând că o omoară.

Concomitent cu ameninţările cu moartea, inculpatul a trântit-o pe mama sa pe pat şi i-a pus cuţitul la gât.

In continuare, în timp ce afirma că partea vătămată nu este mama lui, i-a scos pantalonii şi chiloţii, după care inculpatul s-a descheiat la pantaloni şi a început să întreţină un raport sexual normal cu mama sa.

Apoi, inculpatul a luat-o pe mama sa în braţe şi a dus-o la el în cameră, unde a trântit-o pe patul său, spunându-i că îi este mai comod să întreţină raportul sexual pe patul său .

D.T. i-a scos şi bluza mamei sale şi a continuat raportul sexual, până la finalizarea acestuia. în acest timp, a declarat partea vătămată, inculpatul ţinea într-un dintre mâini, cuţitul cu care a ameninţat-o pe D.S. cu moartea.

După finalizarea actului sexual, partea vătămată fiind traumatizată de cele întâmplate, fară să mai spună ceva, s-a ridicat din patul fiului său şi a mers în camera sa şi s-a îmbrăcat cu hainele cu care fusese anterior consumării actului sexual.

În acesttimp, inculpatul s-a aşezat în patul său şi a continuat să îi spună părţii vătămate că ea nu este mama lui şi că ea doar l-a crescut.

La data de 23.11.2010, partea vătămată a relatat cele întâmplate fiicei sale G.E. şi fiului său D.N.N., iar la insistenţele acestora aceasta a înţeles să reclame organelor de poliţie faptele săvârşite de inculpat, care este şi fiul părţii vătămate.

         Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi inculpatul D.T., dosarul fiind înaintat Tribunalului Tulcea.

         Prin decizia nr. 167/2.08.2011 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în dosar nr. 2102/327/2011, s-a hotărât:

         „În temeiul art. 42 alin.1 Cod procedură penală.

Declină competenţa soluţionării recursului în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

În temeiul art. 300.2 Cod procedură penală.

Menţine măsura arestării preventive a inculpatului începând cu data de 2 august 2011.”

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că potrivit art. 28.1 pct.3  Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, Curtea de Apel ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă cu excepţia celor date în competenţa Tribunalului.

Tribunalul, ca instanţă de recurs, judecă, printre altele, recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecători privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Inculpatul-recurent a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni, numai pentru una dintre acestea, care prev. de art. 180 alin.2.1 Cod  penal, acţiunea penală punându-se în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Pentru celelalte două infracţiuni, cea de viol şi cea de incest, organul de urmărire penală se sesizează din oficiu potrivit art. 221 alin.1 Cod procedură penală. În aceste condiţii, tribunalul nu este competent să soluţioneze cele două recursuri competente revenind Curţii de Apel Constanţa în favoarea căreia se va declina competenţa în conformitate cu dispoziţiile art.42 al.1 Cod procedură penală.

În consecinţă, dosarul s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 2102/327/2011.

 Curtea reţine că în dezvoltarea motivelor de recurs ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a solicitat aplicarea inculpatului a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, arătându-se că potrivit art.65 alin.2 cod penal raportat la art. 197 alin.1, alin.2 lit.b¹ cod penal aplicarea pedepsei complementare este obligatorie.

 În dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpatului s-a solicitat de către apărătorul acestuia casarea deciziei atacate în temeiul art. 3859 pct. 14 cod pr. penală şi, rejudecând, să se dispună reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia întrucât persoana inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

 Curtea reţine că inculpatul personal a precizat personal motivele de recurs, în sensul că este nevinovat, că probele administrate în cauză sunt indirecte, că partea vătămată şi-a schimbat declaraţia în instanţă, că martorii au declarat în contradictoriu iar expertiza efectuată în cauză nu îl incriminează.

În recurs inculpatul a depus la dosar o copie a ordonanţei a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea prin care s-a respins cererea de recuzare a procurorului care a supravegheat activitatea de cercetare penală şi o copie a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză şi care se află ataşat la dosar.

La termenul din data 06.09.2011, inculpatul a precizat personal că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, uzând de dreptul la tăcere prev. de art.70 alin.2 cod procedură penală.

Examinând sentinţa recurată în raport de motivele de recurs şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că doar recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea este fondat, recursul inculpatului fiind nefondat, pentru următoarele:

Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe prev. de art. 19 pct 1 lit. a Cod penal.

În acest sens, Curtea are în vedere:

-        plângerea şi declaraţiile părţii vătămate,

-        procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă,

-        raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.439971/902.03.2011,

-        raportul medico-legal nr.1334 din 25.11.2010,

-        declaraţiile martorilor D.N.N. şi G.E.,

-        declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptelor.

           Astfel, Curtea reţine că în declaraţia olografă dată de către inculpatul D.T. la data de 25.11.2011 (deci la 3 zile de la data săvârşirii faptei), acesta a precizat: „fiind amândoi în stare de ebrietate, am hotărât împreună să întreţinem un raport sexual, astfel că fiecare şi-a dat jos hainele proprii şi am început un raport sexual normal în patul din camera mamei. Întrucât mă simţeam incomod în acel pat, am încercat să o duc în braţe în camera mea dar nu am reuşit şi am mers împreună în patul meu unde am continuat raportul sexual”.

          Curtea constată că schimbarea ulterioară a declaraţiilor inculpatului nu a fost justificată în mod credibil de către acesta, potrivit art.325 cod procedură penală.

          Susţinerea inculpatului, în sensul că mama acestuia a consimţit la întreţinerea raportului sexual, nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză, fiind chiar contrazisă de declaraţia mamei sale, această ultimă declaraţie coroborându-se şi cu raportul medico-legal nr.1334 din 25.11.2010 întocmit de către S.M.L.J Tulcea prin care s-a concluzionat că partea vătămată D.S. „prezintă leziuni traumatice contuze tegumentare, care au putut fi produse prin lovire cu sau/şi de corp plan/dur, având o vechime de 5-8 zile. Necesită îngrijiri medicale timp de 4-5 zile (patru-cinci) zile de la data producerii. Prezintă leziuni ale mucoasei introitului vaginal, de vârstă relativ recentă, care au putut fi cauzate prin interferenţă mecanică locală. Absenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală recoltată în timp util de la presupusul abuz sexual, nu poate infirma consumarea unor activităţi mecanice în zona anatomică respectivă”.

          De asemenea, Curtea constată că recurentul a depus la dosar doar prima pagină a concluziilor raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.439971/902.03.2011, nu şi cea de a doua pagină în care s-a concluzionat că urma notată T439971011 (de pe chilotul părţii vătămate - mama inculpatului) a pus în evidenţă „corespunzător locilor kitului Y-filer analizaţi, un haplotip identic cu cel al ADN extras din proba biologică de referinţă recoltată de la numitul D.T.”.         

          Curtea mai apreciază că nu este reală susţinerea inculpatului din motivele de recurs în sensul că  în faţa instanţei partea vătămată ar fi declarat (referitor la cele două perechi de chiloţi ridicaţi de către organele de poliţie cu ocazia cercetării la faţa locului) că nu a folosit acei chiloţi nici o secundă în acea seară, Curtea reţinând că atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată a declarat că a avut o pereche de chiloţi înainte de consumarea actului sexual: „acei chiloţi i-am avut pe mine înainte de a se consuma actul sexual”; „cu una din mâini mi-a dat jos pantalonii cu tot cu chiloţi cu uşurinţă şi a început să mă pipăie … ştiind că urma să fiu examinată la ginecologie, chiloţii purtaţi în momentul violului i-am lăsat în camera mea, schimbându-mă şi spălându-mă sumar pe corp şi în zona vaginală”.

          Faţă de aspectele expuse, Curtea reţine că apărarea inculpatului nu justifică în nici un fel prezenţa urmelor biologice ale inculpatului pe chilotul părţii vătămate.

          Având în vedere că partea vătămată a precizat că s-a spălat în zona vaginală după consumarea violului confirmă concluziile raportul medico-legal nr.1334 din 25.11.2010 întocmit de către S.M.L.J Tulcea în sensul că absenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală nu poate infirma consumarea unor activităţi mecanice în zona anatomică respectivă.

          Curtea constată că nu sunt reale nici susţinerile inculpatului în sensul că partea vătămată nu ar fi declarat în faţa instanţei de fond că inculpatul nu ar fi ameninţat-o cu un cuţit în timpul raportului sexual, partea vătămată susţinând în faţa instanţei de fond că „mi-a înfipt mâna stângă în gât iar în mâna dreapta ţinea un cuţit pe care îl luase de pe un scaun din camera mea”.

          De asemenea, nu sunt întemeiate nici criticile recurentului, în sensul că declaraţiile martorilor sunt contradictorii, din examinarea declaraţiilor martorilor L.S. (cunoştinţă a părţii vătămate), D.N.N. şi G.E. (copii părţii vătămate) Curtea reţinând că aceştia au declarat cele relatate de către partea vătămată, respectiv că a fost agresată fizic de către inculpat, ameninţată cu un cuţit iar ultimilor doi martori (fiind în relaţie mai apropiată cu aceştia) le-a spus şi că a fost violată de către inculpat.

Încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Astfel, fapta inculpatului D.T. de a întreţine, prin constrângere şi ameninţare cu cuţitul, în noaptea de 22/23.11.2010, un raport sexual normal, cu numita D.S., mama sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.197 alin.1, alin.2 lit.b1 C.pen. şi art.203 C.pen. cu aplic.art.33 al.1 lit.b Cod penal.

Fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în mod corect, aceasta a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepselor ce urmau a fi aplicate, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal şi a stabilit pentru inculpat pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracţiunilor şi persoanei inculpatului.

Astfel, Curtea are în vedere gradul de pericol social al faptei, starea de recidivă postcondamnatorie prev.de art.37 al.1 lit.a din C.pen., faţă de pedeapsa aplicată prin sent. pen. 319/03.09.2009 a Judecătoriei Tulcea (din executarea căreia s-a liberat condiţionat la data de 17.11.2010, cu un rest de 168 de zile), faptul că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală (fiind condamnat la 1 an cu suspendare prin sen.pen.123/2006 a Judecătoriei Babadag şi la 1 an şi 3 luni închisoare prin sen.pen. 319/2009 a Judecătoriei Tulcea, fiind incidente dispoz. art.37 lit.a C.pen.)

Curtea mai constată că prima instanţă a apreciat în mod corect că pedeapsa cea mai grea nu este îndestulătoare pentru constrângerea şi reeducarea inculpatului (având în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului, natura infracţiunilor săvârşite, gradul de pericol social ridicat al acestora) şi în mod temeinic s-a aplicat un spor de 1 an, astfel că pedeapsa aplicată în final inculpatului este de 8 ani închisoare.

Curtea constată, însă, că este fondat recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de fond a aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Astfe, Curtea reţine că sancţiunea pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev.de art. 197 alin.1, alin.2 lit.b¹ cod penal este „închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi”.

De asemenea, potrivit art.65 alin.2 cod penal „aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă” şi, nefiind reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, nu sunt aplicabile prev. art.76 alin.3 cod penal: „când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată”.

         Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanţă, scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art. 38515 pct.1 lit.”b” cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul D.T.

În baza art. 38515 pct.2 lit.”d” cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, va casa sentinţa recurată şi rejudecând:

În baza art.197 alin.2 cod penal, va aplica inculpatului D.T. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a (teza a II-a), b cod penal pe timp de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.35 alin.1 cod penal, se va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a (teza a II-a), b cod penal pe timp de 5 ani pe lângă pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

În baza art. 38516 alin. 2 raportat la art. 381 cod procedură penală şi art. 88 cod penal, Curtea va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului şi perioada de arest preventiv de la 06.06.2011 (data pronunţării hotărârii recurate) la zi.

Dosar nr. 2102/327/2011

Decizia penală nr. 767/P/06.09.2011

Judecător redactor Dan Iulian Năstase