Săvârşirea faptei de către inculpat s-a realizat în
stare de legitimă apărare, în condiţiile art.44 alin.3 cod penal: „este de asemenea în legitimă apărare şi
acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări
proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs
atacul”.
În cauză se impunea reţinerea
săvârşirii faptei de către inculpat în condiţiile legitimei apărări prev. de
art.44 alin.3 Cod penal şi nu reţinerea
circumstanţei atenuante legale prev. de art.73 lit.b cod penal, având în
vedere că acţiunea ilicită a părţii vătămate de împiedicare a inculpatului să
iasă din curte nu a reprezentat o provocare din partea părţii vătămate, ci un
atac material în sensul art.44 alin.2 cod penal, care a pus în pericol grav
drepturile inculpatului la libertate şi la stabilirea reşedinţei.
Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată în urma unei erori grave de
fapt cu privire la reţinerea stării de provocare prev. de art.73 lit.b cod
penal în loc de starea de legitimă apărare prev. de art.44 alin.2 cod penal, acest
fapt constituind cazul de casare prev. de art.3859 alin.1 pct.18 cod
procedură penală, caz de casare care se ia în considerare întotdeauna din
oficiu, potrivit art.3859 alin.2 cod procedură penală.
Art. 44 alin. 2 Cod penal
Art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală
Art.23 alin.1, art. 25 alin.2 din Constituţia României
Constată că prin sentinţa
penală nr.234 din data de 18 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Tulcea,
în dosarul penal nr.2851/327/2010, s-a hotărât:
„În temeiul
art.182 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art.73 lit.b raportat la art.76 lit.d Cod
penal, condamnă pe inculpatul D.M. la
o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală
gravă (fapta din data de 08.02.2008).
În baza
art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europena
a Drepturilor Omului, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute
la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, pe
durata pedepsei.
În temeiul
art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe
durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate
cu art.82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod
penal, se suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării
condiţionate a pedepsei.
În baza art. 359 Cod
proc.pen., se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod
penal, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou
o infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
urmând ca acesta să execute în intregime pedeapsa ce nu se va contopi cu
pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Admite acţiunea civilă
promovată de Spitalul Judeţean de
Urgenţă Tulcea, cu sediul în Tulcea, str.1848, nr.32, judeţul Tulcea şi va
obliga inculpatul, în temeiul art.14 şi art.346 Cod proc.pen. raportat la
prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, la plata către acesta, a sumei de
3.794,87 lei, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul plăţii
efective.
Admite în
parte, acţiunea civilă a părţii civile P.C.
şi va obliga inculpatul la plata, către acesta a sumei de 5000 lei, cu titlu de
daune materiale şi morale.”
Pentru a se
pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Începand cu
luna noiembrie 2007, P.C. şi P.N. au inchiriat o parte din imobilul din Tulcea
str.B. nr.21, către D.M. şi concubina acestuia, P.M. In seara zilei de
08.02.2008, intre P.C. şi D.M. s-a iscat o altercatie verbală, care avea ca
obiect neplata chiriei. In jurul orelor 23,00 inculpatul a fost surprins de P.N.
şi P.C., cu bagaje, in dreptul portii, intentia fiind de a se muta peste
noapte, la numitul C.S.I., care locuia vis-à-vis pe str. B. la nr.22. Cei doi,
temându-se de a nu li se fi sustras bunuri din imobilul inchiriat precum si
nemultumiti de faptul că D.M. incerca să plece fără a achita chiria restantă, au
incercat să-l reţină pe acesta. In
conflictul spontan care s-a iscat, inculpatul l-a impins pe P.C. care s-a
dezechilibrat si a cazut pe o bordura din beton aflata in curte, fracturându-şi
in acel moment piciorul si soldul drept.
Din
certificatul medico-legal nr.173/20.03.2008 rezultă că P.C., in varsta de 64
ani, prezinta leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu sau de
corp/plan dur, ce necesita ingrijiri medicale timp de cca. 90 zile de la data
producerii, daca nu survin complicatii.
La data de 11.10.2010
partea vatamata P.C. s-a constituit parte civila cu suma de 10.000 lei, din
care 7.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentand cheltuieli de
spitalizare si tratamente si 3.000 lei cu titlu de daune morale.
Spitalul judetean de urgenta Tulcea s-a constituit parte
civila cu suma de 3.794,87 lei, ce reprezinta contravaloarea cheltuielilor de
spitalizare pentru partea vatamata Petrov Calistrat.
In cursul cercetarii judecatoresti au fost audiati martorii:
P.N., R.E. şi C.S.I.
In privinta inculpatului, cu exceptia termenului de judecata
din data de 13.09.2010, când nu s-au putut indeplini acte de procedura intrucat
era lipsit de aparare, acesta nu s-a prezentat in fata instantei, desi a fost
citat chiar si cu mandat de aducere.
Din declaratia data de inculpat in faza de urmarire penala,
rezultă că soţii P.N. şi C., in seara zilei de 08.02.2008 se aflau in stare de
ebrietate, au iscat un scandal in curtea imobilului, fiind solicitată (de către
inculpat) intervenţia organelor de ordine publică, prin serviciul de urgenta
112. Intrucât scandalul a fost continuat, după plecarea echipajului de poliţie,
inculpatul şi-a făcut bagajele, fiind decis să paraseasca imobilul, la acea ora
din noapte (ora 23,00). Deoarece poarta era incuiată, a incercat să sară gardul,
insă a fost surprins de P.N., care a inceput sa traga de bagaje. La locul
incidentului a sosit si P.C. care l-ar fi lovit pe inculpat si l-ar fi taiat cu
un cutit, in zona abdomenului. In
acea altercatie, P.N. l-a impins pe P.C. care a cazut deasupra unui bazin din
fier. Vatamarile
suferite de inculpat nu sunt atestate prin niciun mijloc material de
proba.
Sustinerile inculpatului nu sunt coroborate cu alte mijloace
de proba, fiind infirmate in parte de declaratiile martorilor audiati in fata
instantei.
Astfel, potrivit declaratiei martorului C.S.I., luata sub
prestare de juramant, acesta a perceput in mod direct momentul in care
inculpatul D.M. a impins partea vatamata, care nu s-a mai ridicat din locul
unde cazuse.
Elementul
material al laturii obiective al
infractiunii consta in actiunea inculpatului exercitata asupra partii vatamate,
urmata de caderea acesteia din urma si producerea leziunilor expuse anterior.
Urmarea
imediata consta in producerea de leziuni pentru a caror vindecare au fost
necesare aprox.90 de zile de ingrijiri medicale, legatura de cauzalitate fiind
dedusa implicit din modul de desfasurare al agresiunii, fiind evident ca in
absenta agresiunii exercitate impotriva sa, partea vatamata nu ar fi suferit
urmarile constatate potrivit investigatiilor medicale.
Sub aspectul laturii
subiective, inculpatul a savarsit infractiunea cu intentie directa, in
acceptiunea art. 19 alin.1 pct. 1 lit a Cod penal, avand reprezentarea faptelor si a consecintelor asupra integritatii
corporale si sanatatii partii vatamate.
Pe cale de consecinta, apreciind ca in cauza sunt indeplinite
conditiile prevazute de art. 345 alin. 2 Cod procedura penala, in sensul ca
fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita cu forma de vinovatie
prevazuta de lege, instanta de fond a dispus condamnarea inculpatului, tinand cont de
criteriile generale de individualizare ale pedepsei prevăzute de art.72 cod
penal, respectiv: dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de
pedeapsă ale infracţiunii, gradul de pericol social al faptelor, modalitatea şi
imprejurările in care a fost săvârşită fapta, persoana inculpatului,
comportamentul din cursul procesului penal.
Potivit fişei de cazier judiciar, inculpatul nu figurează cu antecedente
penale.
Intrucat din probele administrate in cauza, rezulta ca inculpatul a fost
provocat de partea vatamata de a reacţiona in maniera constata, instanţa de
fond a reţinut in privinta acestuia circumstanţe atenuante, in sensul
prevederilor art.73 lit.b Cod pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul D.M.
În dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpatului s-a arătat că din
probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul este cel
care a împins-o pe partea vătămată care s-a dezechilibrat şi a căzut pe bordura
din beton aflată în curtea unde s-a iscat altercaţia, partea vătămată împreună
cu soţia acesteia trăgând de inculpat, în încercarea de a-l mobiliza pe acesta
şi considerând astfel că în cauză nu se poate constata vinovăţia inculpatului,
întrucât nu se pot stabili cu certitudine condiţiile în care a avut loc accidentul; în consecinţă, recurentul
inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţată de
Judecătoria Tulcea şi, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului în
temeiul dispoziţiilor art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod
procedură penală, întrucât fapta nu există; în ceea ce priveşte acţiunea civilă
a cauzei, inculpatul a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
În recurs nu s-au administrat mijloace de probă noi.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele de recurs şi de actele şi
lucrările dosarului, faţă de efectul devolutiv al recursului şi limitele
acestuia, potrivit art.3856 cod procedură penală, Curtea constată că
recursul formulat de către inculpatul Dinu Marian este fondat, pentru
următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt, cu privire la
incidentul care a avut loc în data de 08.02.2008 între inculpatul D.M. şi partea
vătămată P.C., încheiat prin împingerea părţii vătămate de către inculpat care
s-a dezechilibrat si a cazut pe o bordura din beton aflata in curte,
fracturându-şi in acel moment piciorul si soldul drept, leziuni traumatice care
au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale.
În acest sens, Curtea are în vedere declaraţia părţii vătămate care se
coroborează cu declaraţia martorei P.N., cu declaraţia martorului ocular C.S.I.
(care a declarat că a perceput in mod direct momentul in care inculpatul D.M. a
împins partea vătămată, care nu s-a mai ridicat din locul unde căzuse) şi cu
certificatul medico-legal nr.173/20.03.2008, din care rezultă că P.C., în vârstă
de 64 ani, prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu
sau de corp/plan dur, ce necesită îngrijiri medicale timp de cca. 90 zile de la
data producerii, dacă nu survin complicaţii.
Faţă de aceste mijloace de probă administrate în cauză, Curtea constată că
nu sunt întemeiate criticile recurentului inculpat, constând în faptul că nu s-ar
putea stabili cu certitudine motivul
pentru care partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut.
Având în vedere efectul devolutiv al
recursului şi limitele acestuia potrivit art.3856 cod procedură
penală, raportat la probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că
recursul formulat de către inculpatul D.M. este fondat pentru un alt motiv
decât cel invocat.
Astfel, Curtea constată, astfel cum instanţa de fond a reţinut în mod
corect, că incidentul dintre inculpat şi partea vătămată din seara zilei de
08.02.2008 a pornit de la o altercatie verbala, care avea ca obiect neplata
chiriei de către inculpat, iar în jurul orelor 23,00 inculpatul a fost surprins
de P.N. şi P.C., cu bagaje, in dreptul porţii, intenţia fiind de a se muta
peste noapte, la numitul C.S.I., care locuia vis-à-vis pe str. B. la nr.22; P.N.
şi P.C., temându-se de a nu li se fi sustras bunuri din imobilul inchiriat
precum si nemultumiti de faptul ca D.M. incerca să plece fără a achita chiria
restantă, au încercat să-l reţină pe acesta.
Curtea constată că acţiunea părţii vătămate P.C. de împiedicare a
inculpatului de a ieşi din curtea părţii vătămate a fost o acţiune ilicită,
având în vedere că neplata chiriei nu poate constitui un motiv pentru a-l
împiedica pe chiriaş să părăsească locuinţa închiriată; nu era justificată nici
temerea părţii vătămate că inculpatul ar fi putut sustrage bunuri din locuinţă,
având în vedere că putea solicita inculpatului să-i arate bunurile cu care vrea
să plece.
În consecinţă, Curtea apreciază că partea vătămată nu avea dreptul să-l
împiedice pe inculpat să părăsească locuinţa închiriată, pentru plata chiriei
restante partea vătămată având calea licită în formularea unei acţiuni civile
în pretenţii, constând în plata chiriei restante.
Acţiunile părţii vătămate P.C. şi a soţiei acestuia, P.N., de împiedicare a
inculpatului D.M. să iasă din curtea părţii vătămate au constat în închiderea
porţii (aspect care reiese din declaraţiile părţii vătămate şi a soţiei
acestuia) în care au arătat că inculpatul încerca să sară poarta care era
încuiată, prinderea bagajelor inculpatului şi, ulterior, îmbrâncirea reciprocă,
în urma căreia partea vătămată s-a împiedicat de o bordură şi a căzut, suferind
leziunile menţionate mai sus.
Faţă de considerentele expuse, faţă de acţiunea ilicită a părţii vătămate
de împiedicare a inculpatului să părăsească locuinţa închiriată (proprietarul
neavând un asemenea drept faţă de chiriaş), acţiune de natură a aduce atingere dreptului de libertate a inculpatului,
Curtea apreciază că în cauză se impunea aprecierea săvârşirii faptei de către
inculpat în stare de legitimă apărare în condiţiile art.44 alin.3 cod penal:
„este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau
temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului
şi cu împrejurările în care s-a produs atacul”.
Astfel, Curtea reţine că inculpatul a împins pe partea vătămată în
încercarea de a părăsi curtea părţii vătămate, acţiunea părţii vătămate de
împiedicare a inculpatului de a ieşi din curte punând în pericol grav dreptul
de libertate a inculpatului şi dreptul acestuia de a-şi stabili reşedinţa
(inculpatul dorea să se mute la martorul C.S.I.), drepturi consacrate de art.23
alin.1, respectiv de art. 25 alin.2 din Constituţia României.
Acţiunea părţii vătămate de prindere a bagajelor inculpatului şi
împiedicare astfel a acestuia să iasă din curte reprezintă un atac material,
direct, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpatului şi prin care s-au
pus în pericol grav drepturile fundamentale ale inculpatului prev. de art.23
alin.1, respectiv de art. 25 alin.2 din Constituţia României, fiind îndeplinite
astfel condiţiile atacului prev. de art.44 alin.2 cod penal care justifică
reţinerea legitimei apărări.
Curtea apreciază că se impune a se
reţine legitima apărare prev. de art.44 alin.3 cod penal, având în vedere că
împingerea părţii vătămate P.C. (în vârstă de 63 de ani la data săvârşirii
faptei) de către inculpatul D.M. (în vârstă de 31 de ani la data săvârşirii
faptei) nu a respectat cerinţa
proporţionalităţii dintre atac şi apărare pentru a se reţine legitima apărare
în condiţiile art.44 alin.2 cod penal, însă depăşirea de către inculpat a
limitelor unei apărări proporţionale a fost determinată de tulburarea produsă
inculpatului de discuţiile în contradictoriu cu partea vătămată şi soţia
acestuia, de faptul că aceştia nu îi dădeau voie să iasă din curte şi i-au
prins bagajele pe care le avea.
Faţă de ansamblul considerentelor expuse,
Curtea constată că în cauză se impunea reţinerea săvârşirii faptei de către
inculpat în condiţiile legitimei apărări prev. de art.44 alin.3 cod penal şi nu
reţinerea circumstanţei atenuante legale prev. de art.73 lit.b cod penal, având
în vedere că acţiunea ilicită a părţii vătămate de împiedicare a inculpatului
să iasă din curte nu a reprezentat o provocare din partea părţii vătămate ci un
atac material în sensul art.44 alin.2 cod penal care a pus în pericol grav
drepturile inculpatului la libertate şi la stabilirea reşedinţei.
În
consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată
în urma unei erori grave de fapt cu privire la reţinerea stării de provocare
prev. de art.73 lit.b cod penal în loc de starea de legitimă apărare prev. de
art.44 alin.2 cod penal, acest fapt constituind cazul de casare prev. de art. 3859
alin.1 pct.18 cod procedură penală, caz de casare care se ia în considerare
întotdeauna din oficiu, potrivit art.3859 alin.2 cod procedură
penală.
Faţă de
considerentele expuse, în baza art.38515 pct.2 lit.”b, d” cu referire
la art. 3859 pct.18 cod procedură penală, Curtea va admite recursul
penal declarat de inculpatul D.M. împotriva sentinţei penale nr.234 din data de
18 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr. 2851/327/2010,
casează hotărârea atacată şi,
rejudecând, în temeiul art.11 pct.2 lit.a) - art.10 lit.e) cod procedură penală
cu ref. la art.44 alin. (3) cod penal, va achita pe inculpatul D.M. pentru
infracţiunea prev. de art.182 alin. (1) cod penal.
În
consecinţă, se vor înlătură dispoziţiile referitoare la condamnarea
inculpatului.
Sub
aspectul laturii civile, Curtea reţine că potrivit art.346 alin.2 cod procedură
penală „când achitarea s-a pronunţat … pentru că instanţa a constat existenţa
unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei… instanţa poate obliga la
repararea pagubei materiale şi a daunelor morale, potrivit legii civile”, iar
în prezenta cauză s-a reţinut săvârşirea de către inculpat a faptei în legitimă
apărare, cauză prev. de art.44 alin.3 cod penal de înlăturare a caracterului
penal al faptei.
În
consecinţă, Curtea constată că fapta inculpatului de a împinge pe partea
vătămată (persoană mult mai în vârstă decât el) nu este o acţiune ilicită
penală însă este o acţiune ilicită de natură a atrage răspunderea sa civilă delictuală,
în condiţiile art.998 cod civil, deoarece a depăşit limitele unei apărări
proporţionale, astfel cum s-a arătat mai sus.
Este
evident că leziunile corporale suferite de către partea vătămate (fractură
pertrohanteriană dreapta, impotenţă funcţională şold drept) care au necesitat
90 de zile de îngrijiri medicale, au cauzat părţii civile suferinte psihice si
fizice cauzate de leziunile traumatice suferite, fiindu-i afectate functiile
locomotorii, însă având în vedere că fapta inculpatului a fost determinată de
acţiunea ilicită a părţii civile (astfel cum s-a prezentat mai sus), Curtea va
reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile Petrov Calistrat de la 3000 lei la 2000 lei.
În ceea ce
priveşte daunele materiale în cuantum de 2.000 lei acordate de către instanţa
de fond, Curtea urmează a le înlătura având în vedere că acestea nu au fost
dovedite în nici un fel, chiar instanţa de fond precizând în motivarea
acordării acestora că „suma de 2000 lei constituie o estimare rezonabila a cheltuielilor efectuate cu
tratamentele medicale”, fiind încălcate astfel prevederile art.1169 cod civil:
„cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.
Curtea nu
va modifica pretenţiile părţii civile ale unităţii spitaliceşti, având în vedere
principiul disponibilităţii care reglementează soluţionarea acţiunii civile,
iar inculpatul nu a criticat prin motivele de recurs acţiunea civilă formulată
de această parte civilă, ci doar acţiunea civilă formulată de către partea
civilă P.C.
Se vor menţine
celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate în măsura în care nu contravin
prezentei.
Dosar nr. 2851/327/2010
Decizia penală nr. 293/P/06.04.2011
Judecător redactor Dan Iulian Năstase | 
