avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


         

          10. Legitimă apărare. Eroare gravă de fapt cu privire la reţinerea dispozitiilor art. 73 lit. b Cod penal în loc de art. 44 alin. 2 Cod penal.

 

Săvârşirea faptei de către inculpat s-a realizat în stare de legitimă apărare, în condiţiile art.44 alin.3 cod penal: „este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul”.

  În cauză se impunea reţinerea săvârşirii faptei de către inculpat în condiţiile legitimei apărări prev. de art.44 alin.3 Cod penal şi nu reţinerea circumstanţei atenuante legale prev. de art.73 lit.b cod penal, având în vedere că acţiunea ilicită a părţii vătămate de împiedicare a inculpatului să iasă din curte nu a reprezentat o provocare din partea părţii vătămate, ci un atac material în sensul art.44 alin.2 cod penal, care a pus în pericol grav drepturile inculpatului la libertate şi la stabilirea reşedinţei.

Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată în urma unei erori grave de fapt cu privire la reţinerea stării de provocare prev. de art.73 lit.b cod penal în loc de starea de legitimă apărare prev. de art.44 alin.2 cod penal, acest fapt constituind cazul de casare prev. de art.3859 alin.1 pct.18 cod procedură penală, caz de casare care se ia în considerare întotdeauna din oficiu, potrivit art.3859 alin.2 cod procedură penală.

 

Art. 44 alin. 2 Cod penal

Art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală

Art.23 alin.1, art. 25 alin.2 din Constituţia României

 

Constată că prin sentinţa penală nr.234 din data de 18 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr.2851/327/2010, s-a hotărât:

„În temeiul art.182 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art.73 lit.b raportat la art.76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul D.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă (fapta din data de 08.02.2008).

În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europena a Drepturilor Omului, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,  pe durata pedepsei.

În temeiul art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu  art.82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, se suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei.

În baza art. 359 Cod proc.pen., se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, urmând ca acesta să execute în intregime pedeapsa ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Admite acţiunea civilă promovată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, cu sediul în Tulcea, str.1848, nr.32, judeţul Tulcea şi va obliga inculpatul, în temeiul art.14 şi art.346 Cod proc.pen. raportat la prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, la plata către acesta, a sumei de 3.794,87 lei, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul plăţii efective.

Admite în parte, acţiunea civilă a părţii civile P.C. şi va obliga inculpatul la plata, către acesta a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune materiale şi morale.”

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Începand cu luna noiembrie 2007, P.C. şi P.N. au inchiriat o parte din imobilul din Tulcea str.B. nr.21, către D.M. şi concubina acestuia, P.M. In seara zilei de 08.02.2008, intre P.C. şi D.M. s-a iscat o altercatie verbală, care avea ca obiect neplata chiriei. In jurul orelor 23,00 inculpatul a fost surprins de P.N. şi P.C., cu bagaje, in dreptul portii, intentia fiind de a se muta peste noapte, la numitul C.S.I., care locuia vis-à-vis pe str. B. la nr.22. Cei doi, temându-se de a nu li se fi sustras bunuri din imobilul inchiriat precum si nemultumiti de faptul că D.M. incerca să plece fără a achita chiria restantă, au incercat să-l reţină pe acesta. In conflictul spontan care s-a iscat, inculpatul l-a impins pe P.C. care s-a dezechilibrat si a cazut pe o bordura din beton aflata in curte, fracturându-şi in acel moment piciorul si soldul drept.

         Din certificatul medico-legal nr.173/20.03.2008 rezultă că P.C., in varsta de 64 ani, prezinta leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu sau de corp/plan dur, ce necesita ingrijiri medicale timp de cca. 90 zile de la data producerii, daca nu survin complicatii.

         La data de 11.10.2010 partea vatamata P.C. s-a constituit parte civila cu suma de 10.000 lei, din care 7.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentand cheltuieli de spitalizare si tratamente si 3.000 lei cu titlu de daune morale.

         Spitalul judetean de urgenta Tulcea s-a constituit parte civila cu suma de 3.794,87 lei, ce reprezinta contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vatamata Petrov Calistrat.

         In cursul cercetarii judecatoresti au fost audiati martorii: P.N., R.E. şi C.S.I.

         In privinta inculpatului, cu exceptia termenului de judecata din data de 13.09.2010, când nu s-au putut indeplini acte de procedura intrucat era lipsit de aparare, acesta nu s-a prezentat in fata instantei, desi a fost citat chiar si cu mandat de aducere.

         Din declaratia data de inculpat in faza de urmarire penala, rezultă că soţii P.N. şi C., in seara zilei de 08.02.2008 se aflau in stare de ebrietate, au iscat un scandal in curtea imobilului, fiind solicitată (de către inculpat) intervenţia organelor de ordine publică, prin serviciul de urgenta 112. Intrucât scandalul a fost continuat, după plecarea echipajului de poliţie, inculpatul şi-a făcut bagajele, fiind decis să paraseasca imobilul, la acea ora din noapte (ora 23,00). Deoarece poarta era incuiată, a incercat să sară gardul, insă a fost surprins de P.N., care a inceput sa traga de bagaje. La locul incidentului a sosit si P.C. care l-ar fi lovit pe inculpat si l-ar fi taiat cu un cutit, in zona abdomenului. In acea altercatie, P.N. l-a impins pe P.C. care a cazut deasupra unui bazin din fier. Vatamarile suferite de inculpat nu sunt atestate prin niciun mijloc material de proba. 

         Sustinerile inculpatului nu sunt coroborate cu alte mijloace de proba, fiind infirmate in parte de declaratiile martorilor audiati in fata instantei.

         Astfel, potrivit declaratiei martorului C.S.I., luata sub prestare de juramant, acesta a perceput in mod direct momentul in care inculpatul D.M. a impins partea vatamata, care nu s-a mai ridicat din locul unde cazuse.   

Elementul material al laturii obiective al infractiunii consta in actiunea inculpatului exercitata asupra partii vatamate, urmata de caderea acesteia din urma si producerea leziunilor expuse anterior.

Urmarea imediata consta in producerea de leziuni pentru a caror vindecare au fost necesare aprox.90 de zile de ingrijiri medicale, legatura de cauzalitate fiind dedusa implicit din modul de desfasurare al agresiunii, fiind evident ca in absenta agresiunii exercitate impotriva sa, partea vatamata nu ar fi suferit urmarile constatate potrivit investigatiilor medicale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a savarsit infractiunea cu intentie directa, in acceptiunea art. 19 alin.1 pct. 1 lit a Cod penal, avand reprezentarea faptelor  si a consecintelor asupra integritatii corporale si sanatatii partii vatamate.

Pe cale de consecinta, apreciind ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 345 alin. 2 Cod procedura penala, in sensul ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de lege, instanta de fond a dispus condamnarea inculpatului, tinand cont de criteriile generale de individualizare ale pedepsei prevăzute de art.72 cod penal, respectiv: dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă ale infracţiunii, gradul de pericol social al faptelor, modalitatea şi imprejurările in care a fost săvârşită fapta, persoana inculpatului, comportamentul din cursul procesului penal.

Potivit fişei de cazier judiciar, inculpatul nu figurează cu antecedente penale.

Intrucat din probele administrate in cauza, rezulta ca inculpatul a fost provocat de partea vatamata de a reacţiona in maniera constata, instanţa de fond a reţinut in privinta acestuia circumstanţe atenuante, in sensul prevederilor art.73 lit.b Cod pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul D.M.

În dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpatului s-a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul este cel care a împins-o pe partea vătămată care s-a dezechilibrat şi a căzut pe bordura din beton aflată în curtea unde s-a iscat altercaţia, partea vătămată împreună cu soţia acesteia trăgând de inculpat, în încercarea de a-l mobiliza pe acesta şi considerând astfel că în cauză nu se poate constata vinovăţia inculpatului, întrucât nu se pot stabili cu certitudine condiţiile în care a avut loc accidentul; în consecinţă, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţată de Judecătoria Tulcea şi, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală, întrucât fapta nu există; în ceea ce priveşte acţiunea civilă a cauzei, inculpatul a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

În recurs nu s-au administrat mijloace de probă noi.

Examinând sentinţa recurată în raport de motivele de recurs şi de actele şi lucrările dosarului, faţă de efectul devolutiv al recursului şi limitele acestuia, potrivit art.3856 cod procedură penală, Curtea constată că recursul formulat de către inculpatul Dinu Marian este fondat, pentru următoarele:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt, cu privire la incidentul care a avut loc în data de 08.02.2008 între inculpatul D.M. şi partea vătămată P.C., încheiat prin împingerea părţii vătămate de către inculpat care s-a dezechilibrat si a cazut pe o bordura din beton aflata in curte, fracturându-şi in acel moment piciorul si soldul drept, leziuni traumatice care au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale.

În acest sens, Curtea are în vedere declaraţia părţii vătămate care se coroborează cu declaraţia martorei P.N., cu declaraţia martorului ocular C.S.I. (care a declarat că a perceput in mod direct momentul in care inculpatul D.M. a împins partea vătămată, care nu s-a mai ridicat din locul unde căzuse) şi cu certificatul medico-legal nr.173/20.03.2008, din care rezultă că P.C., în vârstă de 64 ani, prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu sau de corp/plan dur, ce necesită îngrijiri medicale timp de cca. 90 zile de la data producerii, dacă nu survin complicaţii.

Faţă de aceste mijloace de probă administrate în cauză, Curtea constată că nu sunt întemeiate criticile recurentului inculpat, constând în faptul că nu s-ar putea stabili cu certitudine  motivul pentru care partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut.

 Având în vedere efectul devolutiv al recursului şi limitele acestuia potrivit art.3856 cod procedură penală, raportat la probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul formulat de către inculpatul D.M. este fondat pentru un alt motiv decât cel invocat.

Astfel, Curtea constată, astfel cum instanţa de fond a reţinut în mod corect, că incidentul dintre inculpat şi partea vătămată din seara zilei de 08.02.2008 a pornit de la o altercatie verbala, care avea ca obiect neplata chiriei de către inculpat, iar în jurul orelor 23,00 inculpatul a fost surprins de P.N. şi P.C., cu bagaje, in dreptul porţii, intenţia fiind de a se muta peste noapte, la numitul C.S.I., care locuia vis-à-vis pe str. B. la nr.22; P.N. şi P.C., temându-se de a nu li se fi sustras bunuri din imobilul inchiriat precum si nemultumiti de faptul ca D.M. incerca să plece fără a achita chiria restantă, au încercat să-l reţină pe acesta.

Curtea constată că acţiunea părţii vătămate P.C. de împiedicare a inculpatului de a ieşi din curtea părţii vătămate a fost o acţiune ilicită, având în vedere că neplata chiriei nu poate constitui un motiv pentru a-l împiedica pe chiriaş să părăsească locuinţa închiriată; nu era justificată nici temerea părţii vătămate că inculpatul ar fi putut sustrage bunuri din locuinţă, având în vedere că putea solicita inculpatului să-i arate bunurile cu care vrea să plece.

În consecinţă, Curtea apreciază că partea vătămată nu avea dreptul să-l împiedice pe inculpat să părăsească locuinţa închiriată, pentru plata chiriei restante partea vătămată având calea licită în formularea unei acţiuni civile în pretenţii, constând în plata chiriei restante.

Acţiunile părţii vătămate P.C. şi a soţiei acestuia, P.N., de împiedicare a inculpatului D.M. să iasă din curtea părţii vătămate au constat în închiderea porţii (aspect care reiese din declaraţiile părţii vătămate şi a soţiei acestuia) în care au arătat că inculpatul încerca să sară poarta care era încuiată, prinderea bagajelor inculpatului şi, ulterior, îmbrâncirea reciprocă, în urma căreia partea vătămată s-a împiedicat de o bordură şi a căzut, suferind leziunile menţionate mai sus.

Faţă de considerentele expuse, faţă de acţiunea ilicită a părţii vătămate de împiedicare a inculpatului să părăsească locuinţa închiriată (proprietarul neavând un asemenea drept faţă de chiriaş), acţiune de natură a aduce atingere dreptului de libertate a inculpatului, Curtea apreciază că în cauză se impunea aprecierea săvârşirii faptei de către inculpat în stare de legitimă apărare în condiţiile art.44 alin.3 cod penal: „este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul”.

Astfel, Curtea reţine că inculpatul a împins pe partea vătămată în încercarea de a părăsi curtea părţii vătămate, acţiunea părţii vătămate de împiedicare a inculpatului de a ieşi din curte punând în pericol grav dreptul de libertate a inculpatului şi dreptul acestuia de a-şi stabili reşedinţa (inculpatul dorea să se mute la martorul C.S.I.), drepturi consacrate de art.23 alin.1, respectiv de art. 25 alin.2 din Constituţia României.

Acţiunea părţii vătămate de prindere a bagajelor inculpatului şi împiedicare astfel a acestuia să iasă din curte reprezintă un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpatului şi prin care s-au pus în pericol grav drepturile fundamentale ale inculpatului prev. de art.23 alin.1, respectiv de art. 25 alin.2 din Constituţia României, fiind îndeplinite astfel condiţiile atacului prev. de art.44 alin.2 cod penal care justifică reţinerea legitimei apărări.

 Curtea apreciază că se impune a se reţine legitima apărare prev. de art.44 alin.3 cod penal, având în vedere că împingerea părţii vătămate P.C. (în vârstă de 63 de ani la data săvârşirii faptei) de către inculpatul D.M. (în vârstă de 31 de ani la data săvârşirii faptei)  nu a respectat cerinţa proporţionalităţii dintre atac şi apărare pentru a se reţine legitima apărare în condiţiile art.44 alin.2 cod penal, însă depăşirea de către inculpat a limitelor unei apărări proporţionale a fost determinată de tulburarea produsă inculpatului de discuţiile în contradictoriu cu partea vătămată şi soţia acestuia, de faptul că aceştia nu îi dădeau voie să iasă din curte şi i-au prins bagajele pe care le avea.

  Faţă de ansamblul considerentelor expuse, Curtea constată că în cauză se impunea reţinerea săvârşirii faptei de către inculpat în condiţiile legitimei apărări prev. de art.44 alin.3 cod penal şi nu reţinerea circumstanţei atenuante legale prev. de art.73 lit.b cod penal, având în vedere că acţiunea ilicită a părţii vătămate de împiedicare a inculpatului să iasă din curte nu a reprezentat o provocare din partea părţii vătămate ci un atac material în sensul art.44 alin.2 cod penal care a pus în pericol grav drepturile inculpatului la libertate şi la stabilirea reşedinţei.

În consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată în urma unei erori grave de fapt cu privire la reţinerea stării de provocare prev. de art.73 lit.b cod penal în loc de starea de legitimă apărare prev. de art.44 alin.2 cod penal, acest fapt constituind cazul de casare prev. de art. 3859 alin.1 pct.18 cod procedură penală, caz de casare care se ia în considerare întotdeauna din oficiu, potrivit art.3859 alin.2 cod procedură penală.

Faţă de considerentele expuse, în baza art.38515 pct.2 lit.”b, d” cu referire la art. 3859 pct.18 cod procedură penală, Curtea va admite recursul penal declarat de inculpatul D.M. împotriva sentinţei penale nr.234 din data de 18 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr. 2851/327/2010, casează  hotărârea atacată şi, rejudecând, în temeiul art.11 pct.2 lit.a) - art.10 lit.e) cod procedură penală cu ref. la art.44 alin. (3) cod penal, va achita pe inculpatul D.M. pentru infracţiunea prev. de art.182 alin. (1) cod penal.

În consecinţă, se vor înlătură dispoziţiile referitoare la condamnarea inculpatului.

Sub aspectul laturii civile, Curtea reţine că potrivit art.346 alin.2 cod procedură penală „când achitarea s-a pronunţat … pentru că instanţa a constat existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei… instanţa poate obliga la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale, potrivit legii civile”, iar în prezenta cauză s-a reţinut săvârşirea de către inculpat a faptei în legitimă apărare, cauză prev. de art.44 alin.3 cod penal de înlăturare a caracterului penal al faptei.

În consecinţă, Curtea constată că fapta inculpatului de a împinge pe partea vătămată (persoană mult mai în vârstă decât el) nu este o acţiune ilicită penală însă este o acţiune ilicită de natură a atrage răspunderea sa civilă delictuală, în condiţiile art.998 cod civil, deoarece a depăşit limitele unei apărări proporţionale, astfel cum s-a arătat mai sus.

Este evident că leziunile corporale suferite de către partea vătămate (fractură pertrohanteriană dreapta, impotenţă funcţională şold drept) care au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale, au cauzat părţii civile suferinte psihice si fizice cauzate de leziunile traumatice suferite, fiindu-i afectate functiile locomotorii, însă având în vedere că fapta inculpatului a fost determinată de acţiunea ilicită a părţii civile (astfel cum s-a prezentat mai sus), Curtea va reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile Petrov Calistrat  de la 3000 lei la 2000 lei.

În ceea ce priveşte daunele materiale în cuantum de 2.000 lei acordate de către instanţa de fond, Curtea urmează a le înlătura având în vedere că acestea nu au fost dovedite în nici un fel, chiar instanţa de fond precizând în motivarea acordării acestora că „suma de 2000 lei constituie o estimare rezonabila a cheltuielilor efectuate cu tratamentele medicale”, fiind încălcate astfel prevederile art.1169 cod civil: „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.

Curtea nu va modifica pretenţiile părţii civile ale unităţii spitaliceşti, având în vedere principiul disponibilităţii care reglementează soluţionarea acţiunii civile, iar inculpatul nu a criticat prin motivele de recurs acţiunea civilă formulată de această parte civilă, ci doar acţiunea civilă formulată de către partea civilă P.C.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate în măsura în care nu contravin prezentei.

Dosar nr. 2851/327/2010

Decizia penală nr. 293/P/06.04.2011

Judecător redactor Dan Iulian Năstase