7. Acţiune având ca obiect anularea actului administrativ fiscal emis de autoritatea publică privind stabilirea răspunderii solidare a reclamantului în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată

                                                                                                       Decizia civilă nr.70/27.01.2011

                                                                                                           Dosar nr.10863/118/2008

Reclamantul K.N a chemat în judecată la data de 04.12.2008 pe pârâtele D.G.F.P. CONSTANŢA şi  A.F.P CONSTANŢA, în temeiul art.218 alin.2 Cod procedură fiscală şi art.8 din Legea nr.554/2994 şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr.2/09.05.2008 emisă de D.G.F.P. Constanţa – Serviciul de Soluţionare Contestaţii şi anularea deciziei nr.742/24.01.2008 emisă de A.F.P. Constanţa privind stabilirea răspunderii solidare a reclamantului în calitate de administrator al societăţii S.C. Nicolpal Paul S.R.L..

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că,  răspunderea patrimonială a administratorului care contribuie la intrarea persoanei juridice administrate in stare de insolventa nu poate fi angajată fără a exista o legatură de cauzalitate între fapta ilicită săvârşită de persoanele vizate şi prejudiciul produs.

Actele de gestiune pe care le-a realizat în exercitarea atribuţiilor sale de administrator al SC N.P. SRL, nu au fost săvârşite cu rea credinţă, întrucât actele de vânzare cumpărare a bunurilor mobile au fost încheiate cu mult înainte de declararea de către organul fiscal a stării de insolvabilitate a societăţii debitoare, când patrimoniul acesteia nu era încă indisponibilizat ca urmare a aplicării sechestrului, iar bunurile pe care le-a vândut nu erau bunuri de capital, prin exploatarea cărora societatea realiza venituri din prestarea de servicii de reparaţii nave, ci erau bunuri uzate si defecte.

S-a mai arăta faptul ca defectarea repetata a motocompresorului din patrimoniul societăţii, confirmate prin Raportul de expertiza tehnică judiciară din 04.09.2006 au determinat diminuarea semnificativă a capacităţii de folosinţă a acestuia, încetarea colaborării dintre SC N.P  SRL si Şantierul Naval M. şi, în final, la încetarea temporară a activităţii societăţii debitoare începând cu 08.05.2007, aspect notificat organului fiscal teritorial.

Reclamantul a susţinut că în  mod eronat organul fiscal a apreciat ca în cauza sunt aplicabile dispoziţiile art.27 si 28 din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicat, şi că antrenarea răspunderii solidare a altor persoane decât debitorul principal, fără a fi analizate temeinic motivele de fapt care au produs dezechilibrul dintre activul si pasivul societăţii.

Se invocă şi faptul că reclamantul ar fi trebuit să fie audiat cu privire la antrenarea răspunderii sale solidare cu debitorul, ceea ce reprezintă, în opinia sa, o încălcare a dispoziţiilor art.7 din nr.OG 92/2003.

Reaua credinţă cu care se susţine de pârâtă că ar fi înstrăinat anumite bunuri din patrimoniul societăţii debitoare nu a fost dovedita, cu atât mai mult cu cât vânzarea celor trei autoturisme s-a realizat pe baza contractelor de vânzare cumpărare şi a documentelor contabile justificative.

În concluzie, reclamantul a susţinut că  nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art.27 din OG nr.92/2003 in cauza, nefiind dovedită săvârşirea vreunei fapte ilicite de către administrator.

Prin sentinţa civilă nr.649/25.05.2010 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Constanţa ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Constanţa ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei D.G.F.P. Constanţa aceasta este întemeiată conform încheierii din 02.03.2010, având în vedere că actul contestat nu emană de la D.G.F.P. Constanţa ci de la A.F.P. Constanţa, care a soluţionat şi contestaţia (organul care a emis actul a soluţionat şi contestaţia).

Pe fondul cauzei s-a reţinut că, în temeiul art.176 din O.G. nr.92/2003 R şi ale Ordinului Ministerului Finanţelor nr.447/2007 pârâta A.F.P. Constanţa a întocmit procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.5345/22.10.2007, privindu-l pe debitorul S.C. N.P  S.R.L.

Prin Decizia 742/24.01.2008 , s-a stabilit de către pârâta AFP Constanţa atragerea răspunderii solidare a reclamantului, în calitatea acestuia de administrator al SC N.P SRL, pentru creanţele fiscale înregistrate de această societate faţă de bugetul de stat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie, care a fost respinsa de AFP Constanta prin Decizia nr.2/09.05.2008.

Analizând cuprinsul Deciziei nr.742/24.01.2008, instanţa  a reţinut  că la punctul 3 al acesteia, creanţa fiscală înregistrată faţă de debitorul insolvabil şi, în solidar, faţă de reclamant, este identificată ca fiind formată din suma de 317.245 lei, debit principal, 262.378 lei dobânzi/majorări de întârziere si 22.437 lei, penalităţi de întârziere.

Sub acest aspect, instanţa a înlăturat ca nefondate susţinerile reclamantului potrivit cu care decizia nu cuprinde cuantumul şi natura sumelor datorate, cu încălcarea prevederilor art.28 alin.3 lit.c C.proc.fiscală.

De asemenea, instanţa a reţinut  că, reclamantul nu s-a prezentat la sediul paratei AFP Constanţa cu ultima balanţă de verificare si cu evidenţa mijloacelor fixe actualizată, aparţinând societăţii N.P SRL, deşi a fost notificat în mod expres în acest sens, prin Adresa nr.5295/08.10.2007. De asemenea, s-a constatat  că executorul fiscal s-a prezentat în repetate rânduri la sediul societăţii N.P SRL, unde reclamantul nu a fost găsit, aspect ce reiese din Notele nr.5340/22.10.2007 si nr.5648/22.10.2007.

Potrivit art.27 pct.1 lit.b din OG nr . 92/2003 : “ Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acestea următoarele persoane:……b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.”

Instanţa a reţinut că starea de insolvabilitate a SC N.P SRL a fost declarata ca urmare a analizei de către parata a dosarului fiscal al acestei societăţi şi a informaţiilor transmise de SPITVBL Constanta, din care a reieşit, că debitoarea nu figurează cu bunuri, ceea ce face imposibilă recuperarea creanţei fiscale şi determină intrarea acesteia în starea de insolvabilitate reglementata de dispoziţiile Codului de Procedura Fiscala.

De asemenea, s-a mai reţinut că, potrivit Referatului AFP Constanţa nr.5647/23.10.2007  si a adresei nr.73936/31.08.2007 transmisă de SPITVBL, în ultimii 3 ani anteriori declarării stării de insolvabilitate, reclamantul a înstrăinat în mod sistematic bunuri ale societăţii debitoare, a căror valoare a scăzut de la 308.456 lei la 271.378 lei, fără însă  a achita din veniturile astfel obţinute debitele pe care le înregistra societatea la bugetul statului.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că între starea de insolvabilitate în care se găseşte SC N.P SRL şi înstrăinarea bunurilor (autoturisme) de către reclamant, exista o legătura directa de cauzalitate.

Întrucât reclamantul, ca administrator al SC N.P SRL, nu a înţeles să achite debitele fiscale ale societăţii din veniturile obţinute ca urmare a vânzării bunurilor respective, instanţa a reţinut că o asemenea conduită face dovada relei credinţe şi a vinovăţiei cu care şi-a manifestat voinţa de a înstrăina respectivele mijloace fixe.

S-a mai reţinut şi faptul că, prin Sent.civ.nr.5621/com/05.10.2009, pronunţată de către Tribunalul Constanţa în cadrul dos.nr.290/118/2008, a fost deschisă procedura falimentului pentru SC N.P  SRL.

Cu toate acestea, instanţa a constatat că, neatragerea răspunderii reclamantului, ca administrator, de către lichidatorul numit în cauză, potrivit art.135 din L.nr.85/2006, nu este de natură să contrazică măsurile luate de pârâtă împotriva reclamantului, întrucât acestea au fost dispuse în temeiul codului de procedură fiscală, noţiunea juridică de faliment fiind diferită de cea de insolvabilitate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul K.N , arătând că o consideră nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului se arată în esenţă că, toate argumentele pe care s-a întemeiat soluţia primei instanţe ( şi enumerate de recurent), nu pot fi reţinute, deoarece prin dispoziţiile art.27 alin.1 lit.”b” din O.G.nr.92/2003 (Cod procedură fiscală), legiuitorul nu a instituit o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina organelor de conducere ale societăţii, prevăzând numai posibilitatea atragerii acestei firme de răspundere, invocarea acestora neatrăgând automat răspunderea administratorului debitoarei, fiind necesară administrarea unor dovezi pertinente şi concludente în acest sens, care să confirme săvârşirea de către reclamant a faptelor, enumerate limitativ de legiuitor şi să probeze existenţa raportului de cauzalitate între faptele ilicite şi starea de insolvabilitate a societăţii.

Ori, în cauză, reclamantul nu a provocat insolvabilitatea societăţii, din raportul administratorului judiciar, rezultând că starea de insolvenţă s-a datorat defectării utilajului auto compresor de aer (Raportul de expertiză tehnică din 04.09.2006), prin care societatea realiza servicii reparare nave, cu consecinţa pierderii contractului cu Şantierul Naval M., unde îşi desfăşura activitatea – singurul client al debitoarei şi încetarea temporară a activităţii.

Starea de insolvabilitate a societăţii a fost apreciată greşit de prima instanţă şi prin aceea că s-a ignorat existenţa în patrimoniul acesteia a mai multor bunuri de capital în valoare de 365.663,38 lei, reflectate în inventarul mijloacelor fixe încheiat la 31.12.2007 şi actele contabile prezentate , activul societăţii fiind mai mare decât pasivul acesteia.

De asemenea, bunurile aflate în patrimoniul societăţii nu au fost ascunse şi au fost şi sunt evidenţiate în continuare în documentele contabile ale societăţii, simpla enumerare a bunurilor vândute neavând forţă probantă în cauză, deoarece nu poate fi reţinută reaua credinţă în administrarea patrimoniului debitoarei, având în vedere şi că nu se poate face dovada ascunderii bunurilor sub nici o formă, asupra acestora nefiind luată nici o măsură de indisponibilizare.

Nu este real că reclamantul ar fi primit solicitarea de a se prezenta la sediul pârâtei cu ultima balanţă de verificare, iar notificarea prin adresa nr.5295/08.10.2007, nu a fost primită de reclamant, notele la care instanţa face referire din 22.10.2007 fiind acte unilaterale întocmite de organul de executare.

În ce priveşte înstrăinarea bunurilor mobile, susţinerile din hotărârea recurată invocate în motivare nu sunt fondate, deoarece legiuitorul prin dispoziţiile art.27 din O.G. nr.92/2003 enumeră limitativ situaţiile când administratorul este solidar răspunzător, iar în continuare faptele ilicite prevăzute sunt : înstrăinarea cu rea credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile ale acesteia (persoana juridică).

Aceasta, deoarece greşit s-a reţinut că fapta a fost săvârşită cu rea credinţă ca urmare a neplăţii creanţelor bugetare din valoarea de vânzare a bunurilor, fără a se avea în vedere că societatea a achitat din preţul obţinut din vânzare, o parte din datoriile fiscale, adresa nr.73936/31.08.2007 emisă de S.P.I.T.V.B.L. Constanţa atestând în plus că vânzarea nu s-a realizat în afara cadrului legal, ci a fost evidenţiată în documentele contabile, declarate Agenţiei Fiscale Teritoriale , plătindu-se impozitele şi taxele datorate.

În ce priveşte vânzarea bunurilor, acele încheiate în acest sens au fost întocmite conform legii, la data înstrăinării bunurilor nu erau indisponibile prin sechestru, nu erau folosite şi prezentau defecţiuni a căror remediere era costisitoare, iar veniturile realizate din vânzare au fost evidenţiate în actele contabile ale societăţii.

În aplicarea art.27 din O.G. nr.92/2003, răspunderea ar fi intervenit doar în situaţia în care s-a ajuns în stare de insolvenţă prin săvârşirea uneia sau mai multor fapte din cele enumerate limitativ de textul de lege, fiind necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale: faptă ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapte şi prejudiciu şi voinţa, răspunderea astfel reglementată fiind o răspundere specială (răspundere comercială delictuală).

Înstrăinarea bunurilor, cum reiese din adresa nr.73936/31.08.2007 nu poate fi încadrată în dispoziţiile art.27, fapta ilicită nu există, nici raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi nici vinovăţia persoanei chemate să răspundă sub forma intenţiei, aceasta nefiind dovedită.

Cum legiuitorul nu a instituit o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina administratorului, invocarea dispoziţiilor legale nu constituie dovada necesară şi suficientă şi nu atrage automat răspunderea persoanei în solidar cu debitoarea, prin Decizia nr.742/24.01.2008 A.F.P. Constanţa nedovedind în nici un mod că administratorul S.C. N.P S.R.L. a înstrăinat sau ascuns cu rea credinţă sub orice formă bunurile mobile proprietatea acesteia.

Recursul este fondat.

Potrivit art.26 alin.1 din O.G. nr.92/2003, „Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat”, iar art. 27 din lege, „Răspunderea solidară” – în al.1 lit.”b” prevede că:”Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod răspund în solidar cu acesta, următoarele persoane :

b)administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia”.

Din această reglementare rezultă fără de tăgadă că pentru a fi antrenată răspunderea administratorului societăţii debitoare în temeiul dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile enumerate : provocarea insolvabilităţii societăţii debitoare, prin înstrăinare sau ascundere, cu rea credinţă, a unor bunuri ale acesteia.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi textul de lege sus menţionat, se constată că greşit prima instanţă a respins acţiunea reclamantului recurent, reţinând că pârâta A.F.P. Constanţa a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor astfel reglementate, deoarece, legiuitorul nu a prevăzut instituirea acestei răspunderi, pentru neprezentarea cu ultima balanţă de verificare sau lipsa de la sediul societăţii a administratorului, chiar dacă acestea ar fi fost elemente de luat în seamă în săvârşirea faptelor, instanţa neprezentând modalitatea în care administratorul, aflat în această situaţie, a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinare sau ascundere cu rea credinţă, sub orice formă, a bunurilor proprietatea acesteia.

Or, din raportul administratorului judiciar, rezultă că starea de insolvenţă a fost determinată de alte cauza şi nu de înstrăinarea a trei autoturisme , evidenţiate în contabilitate, preţul de asemenea evidenţiat şi din care, societatea şi-a plătit parte din sumele datorate bugetului general consolidat, măsura vânzării bunurilor fiind luată tocmai pentru a se evita efectuarea altor cheltuieli mai mari pentru societate.

Cauza esenţială a insolvenţei a fost defectarea unui utilaj necesar efectuării unor lucrări în folosul unicului beneficiar contractant: Şantierul Naval M. – reparaţii nave şi nu vânzarea celor trei autoturisme , care nu au fost înstrăinate sau ascunse cu rea credinţă.

Astfel, în cauză, nu s-a dovedit nici existenţa faptei, nici săvârşirea acesteia, nici vinovăţia (sub forma intenţiei) a persoanei chemate să răspundă.

Simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art.27 alin.1 lit.”b” din O.G.nr.92/2003, nu este suficientă pentru ca acesta să şi răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legiuitor, intimatei revenindu-i obligaţia de a dovedi.

Cum din reglementare rezultă că răspunderea astfel instituită întruneşte caracterul unei răspunderi delictuale comerciale, în cauză se constată că greşit prima instanţă a reţinut îndeplinirea acestora, considerentele avute în vedere neîncadrându-se în nici una din ipotezele instituite de art.27 alin.1 lit.”b” din O.G. nr.92/2003.

Prin urmare, este evident că susţinerile intimatei pârâte în justificarea emiterii actului contestat au un caracter pur formal, nedovedindu-se că administratorul recurent al S.C. N.P S.R.L, a înstrăinat sau ascuns cu rea credinţă bunurile mobile ale societăţii.

Pentru aceste considerente şi în aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi admis şi modificată în parte hotărârea recurată în sensul că se va admite acţiunea reclamantului în contradictoriu cu AFP Constanţa şi anula Decizia nr.2/09.05.2008 şi Decizia nr.742/24.01.2008.

Se vor menţine restul dispoziţiei sentinţei recurate.