Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.10575/118/2010 reclamantul
S.S. Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic
Judeţean Constanţa suspendarea executării Hotărârii nr. 3/31/07.2010 a
Consiliului de Administraţie a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, prin care
a fost aprobată organigrama Spitalului Clinic Judeţean Constanţa.
Reclamantul
şi-a motivat in fapt cererea arătând că, la data de 19.07.2010 a avut loc
şedinţa Consiliului de Administraţie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean
Constanţa, ocazie cu care s-a adoptat hotărârea nr.1/19.07.2010. In temeiul
acesteia s-a aprobat proiectul de reorganizare a Spitalului Clinic Judeţean
Constanţa şi s-a hotărât o nouă structură organizatorică Spitalului Clinic
Judeţean Constanţa secţiilor pe paturi.
În temeiul Hotărârii nr.1/19.07.2010 s-a
adoptat Hotărârea nr.3 din 31.07.2010- act administrativ prin care angajaţii
vizaţi sunt prejudiciaţi de adoptarea noii organigrame.
S-a arătat că în condiţiile art.7 din
Legea nr.554/2004, a fost formulată plângerea prealabilă, rămasă fără
finalitate.
A susţinut reclamantul că
Hotărârea nr.3/31.07.2010 a
Consiliului de Administraţie a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa este
nelegală întrucât noua organigramă nu are avizul Ministerului Sănătăţii, iar
normarea personalului s-a făcut în baza unui proiect de act normativ care la
momentul adoptării hotărârii se afla încă în discuţie publică, nefiind aprobat
printr-un Ordin al Ministrului Sănătăţii, aşa cum în mod imperativ impun
dispoziţiile art.174 alin.5 din Lg.95/2006, modificată prin O.G. nr. 48/2010,
potrivit cu care „ structura organizatorică,reorganizarea, restructurarea,
schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua
proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se
aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al
conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii”.
În temeiul Hotărârii
nr.1/19.07.2010 s-a adoptat Hotărârea nr.3/31.07.2010 a cărei suspendare se
solicită în prezenta cauză, s-a aprobat noua organigramă, fără avizul
Ministerului Sănătăţii, iar normarea personalului s-a făcut în baza unui
proiect de normativ care la momentul adoptării hotărârii în cauză se afla încă
în dezbatere public Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, nefiind emis un ordin
sau un aviz al ministerului de resort.
Numărul maxim de personal trebuia calculat în baza Ordinul Ministerului
Sănătăţii Publice nr. 1778/2006, în vigoare la acest moment şi pe organigrama
aprobată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.844/2.06.2010.
Cazul bine justificat rezultădin nelegalitatea adoptării hotărârii.
Prejudiciul iminent rezultă din afectarea gravă a actului
medical prin măsuri ce au ca consecinţă diminuarea nefundamentată legal şi cu
impact social deosebit prin numărul mare de salariaţi afectaţi.
Prin sentinţa civilă nr.1377/CA din 01.11.2010 a
Tribunalului Constanţa s-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale
active, a lipsei de obiect şi lipsa de interes; a fost respinsă cererea de
suspendare a Hotărârii Consiliului de Administraţie nr.3/2010 formulată de
reclamantul S.S Constanţa în contradictoriu cupârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa.
Pentru a dispune astfel a reţinut în
esenţă prima instanţă următoarele:
Instanţa a apreciat că nu s-a
făcut dovada întrunirii cumulative a celor două condiţii.
„Cazul bine justificat” , desprins din împrejurările
legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ nu poate fi
argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului
administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează doar
în cadrul acţiunii în anulare.
Chiar în ipoteza
în care ar fi
apreciat că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ a cărui
suspendare se cere, faţă de disp. art.174 alin.5 din Legea nr.95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruiastructura organizatorică, reorganizarea, restructurarea,
schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua
proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se
aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al
conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii, şi faţă de Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr.1778/2006
privind normativul de personal pentru asistenţa medicală spitalicească, în
vigoare la data adoptării Hotărârii nr. 1/19.07.2010, cererea de suspendare nu
poate fi primită.
Reclamantul nu a făcut dovada necesităţii
prevenirii unei pagube iminente, astfel
cum aceasta este definită în art.2 lit.ş din Lege, respectiv prejudiciul
material viitor şi previzibil sau, după caz,perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţipublice sau a unui serviciu public, greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul
administrativ ar fi ulterior anulat.
Din cuprinsul cererii de chemare în
judecată s-a constatat că reclamantul apreciază că paguba iminentă constă în afectarea
gravă a actului medicalprin
măsuri ce au ca consecinţă diminuarea nefundamentată legal şi cu impact social
deosebit prin numărul mare de salariaţi afectaţi.
Ori, iminenţa unei asemenea perturbări a serviciului medical nu
a fost dovedită printr-un minim de probe şi nici nu se arată în ce ar consta
această perturbare, care nu poate fi prezumată ca o consecinţă directă a
actului a cărui executare se cere a fi suspendată.
Astfel, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada iminenţei
producerii unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de
înlăturat în ipoteza în care Hotărârea nr. 31/31 .07.2010 ar fi ulterior
anulată, instanţa de judecată a respins ca nefondată cererea de suspendare a
executării actului administrativ .
Împotriva acestei hotărâri în termen
legal a declarat recurs S.S Constanţa criticând-o sub aspectele:
A criticat Hotărârea Consiliului de
Administraţie nr.3/2010 adoptată deintimată motivat de faptul că procedura de reorganizare a spitalului,
procedura care a stat la baza adoptării hotărârii nr.3/2010 nu a fost în
prealabil aprobată de către ministerul de resort aşa cum impun condiţiile
art.174 alin.5 din Legea nr.95/2006 modificată prin OUG nr.48/2010.
Prima instanţa a apreciat că există o
aparenţă de nelegalitate a actului administrativ faţă de dispoziţiile art.174
alin.5 din Legea nr.95/2006 şi faţă de Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice
nr.1778/2996 privind normativul de personal pentru asistenţă medicală
spitalicească, în vigoare la data adoptării hotărârii CA nr.3/2010, dar a
considerat că nu au produs probe din care să rezulte iminenta producerii unui
prejudiciu în raport de dispoziţiile art.2 lit.s din Legea nr.554/2004.
Consideră recurentul că instanţa de
fond a apreciat în mod nefondat faptul că nu se face dovada unui prejudiciu
iminent conform dispoziţiilor art.2 lit.s din Legea nr.554/2004, apreciind în
mod eronat faptul că adoptarea acestei hotărâri nu este de natură a produce o
perturbare previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau
serviciu public ; a mai considerat totodată faptul că nu s-au administrat probe
în dovedirea unui prejudiciu iminent.
Astfel, a învederat prin cererea introductivă,
prin concluziile orale şi prin concluziile scrise faptul că diminuarea
nejustificată a numărului de paturi la nivelul unei instituţii sanitare de
mărimea Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa şi pe cale de consecinţă noua
organigramă cu numărul de personal redus este în mod clar de natură să aducă o
gravă perturbare a activităţii acestei autorităţi.
Totodată a învederat faptul că în urma
reducerii numărului de paturi, personalulaferent acestora urmează să presteze activităţi în limita maximă de
normare a serviciului, impunând angajaţilor spitalului care rămân pe posturi o
muncă suplimentară.
Astfel, prejudiciul iminent, ca şi
condiţie de admitere a cererii de suspendare, raportat la situaţia de fapt
învederată, respectiv reducerea numărului de posturi, rezultă implicit, nefiind
necesare a fi făcute alte probe în acest sens.
Mai mult, fiind vorba de un prejudiciu
iminent şi nu unul deja produs, nici nu se pot face probe asupra unei situaţii
viitoare. Ori, probe concrete asupra perturbării activităţii din instituţie pot
fi făcute la momentul în care, urmare a încetării activităţii salariaţilor ca
urmare a normării muncii în limita maximă, se vor produce erori în actele
medicale cu consecinţe dintre cele mai grave.
Apreciază astfel că iminenţa
prejudiciului rezultă implicit din condiţia cazului bine justificat, deoarece
structura organizatorică a spitalului stabilită prin hotărârea CA nr.1/2010 nu
a fost verificată de Ministerul Sănătăţii, iar pe cale de consecinţă nici
hotărârea CA nr.3/2010 nu se bucură de legalitatea impusă de această
verificare.
În ceea ce priveşte cheltuielile de
judecată la care a fost obligat recurentul, solicită să se aibă în vedere
diminuarea lor în raport de termenele limitate acordate la instanţa de fond (3
termene) şi în raport de faptul că recurentul este o organizaţie sindicală care
apără drepturile şi interesele membrilor săi fără a realiza activităţi
economice profitabile care să permită achitarea acestor cheltuieli.
Analizând criticile aduse Curtea va
reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele:
Actul administrativ cu caracter
unilateral se bucură de prezumţia de legalitate şi se execută din oficiu, însă
de la această regulă există o situaţie de excepţie, când efectele acestuia sunt
vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului, în temeiul art.14
alin.1 teza a I-a sau, după caz, în temeiul art.15 din legea nr.554/2004.
Însă, în ambele ipoteze legea impune
îndeplinirea cumulativă a două condiţii: cazul bine justificat şi paguba
iminentă, prin caz bine justificat înţelegându-se, potrivit art.2 alin.1 lit.t
din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care
sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului
administrativ, iar prin pagubă iminentă înţelegându-se, conform art.2 alin.1
lit.ş din acelaşi act normativ, prejudiciul material viitor şi previzibil sau,
după caz perturbarea previzibilă, gravă a funcţionării unei autorităţi publice
ori a unui serviciu public.
Într-adevăr, suspendarea actului
administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecţii provizorii a
drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul în care instanţa
competentăva cenzura legalitatea
actului, protecţie consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în
sistemul Consiliului Europeni, cât în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere legea română
corespunde recomandărilor Comitentului de Miniştrii din cadrul Consiliului
Europeni invocată de reclamant pentru că prevede atribuţia instanţei de a
ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor
particularilor, însă simpla invocare a prevederilor legale care reglementează
instituţia suspendării şi la recomandările Comitetului de Miniştri din cadrul
Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăşi luarea unei măsuri
provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în
parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de
răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa
producerii unei pagube.
Pentru a suspenda executarea unui act
administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe
baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat
şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse
prin actul contestat şi datele economice ale contribuabilului.
Referitor la critica privind greşita
reţinere de către prima instanţă a nedovedirii condiţiei referitoare laprevenirea producerii unei pagube iminente
imposibil de reparat ulterior, se reţine că aceasta este nefondată.
Aceasta pentru că cererea de suspendare
a executării efectelor actului administrativ a fost formulată de către S.S
Constanţa, în numele membrilor săi, invocându-se perturbarea previzibilă
gravăa funcţionării unei autorităţi
publice sau a unui serviciu public.
În concret, s-a arătat că măsura
dispusă este de natură să ducă, urmare a diminuării numărului de paturi a
spitalului la diminuarea numărului personalului,cu consecinţa prestării de către personalul
rămas pe posturi de muncă suplimentară.
Ori, faţă de modalitatea de
justificare a îndeplinirii condiţiei referitoare la prevenireaproducerii unei pagube iminente, Curtea
reţine că în mod judicios a statuat prima instanţă că această cerinţă nu este
îndeplinită, întrucât prestarea de muncă suplimentară ca urmare a desfiinţării
posturilor nu poate fi asimilată cu perturbarea gravă a funcţionării
autorităţii publice – Spitalul Clinic judeţean Constanţa, în sensul avut în
vedere de legiuitor prin Legea nr.554/2004 art.2 lit.ş.-
Pe de altă parte, această perturbare
este invocată de către sindicat şi nu de către autoritatea publică careeste cea mai în măsură să aprecieze dacă
activitatea sa va fi afectată sau nu ca urmare a actului administrativ emis;
ori în speţă serviciul public,pretins
afectat, este cel care a hotărât reorganizarea sa prin adoptarea uneinoi organigrame,în raport de dispoziţiile OUG 162/2008
privind transferul de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul
Sănătăţii către autorităţile publice locale, măsurăce a avut ca şi consecinţă diminuarea
numărului de paturi.
În ce priveşte susţinerea conform cu
care iminenţa producerii unei pagube rezultă implicit din condiţia cazului bine
justificat, aceasta nu poate fi primită întrucât potrivit dispoziţiilor legale
incidente, rezultă că cele două condiţii trebuie dovedite şi întrunite
cumulativ.
În ceea ce priveşte condiţia cazului
bine justificat se reţine că aspectul potrivit cu care Hotărârea nr.3/2010 nu a
fostîn prealabil aprobată de ministerul
de resort, conform art.174 alin.5 din Legea nr.95/2006, modificată prin OUG
nr.48/2010, este un element ce poate fi valorificat în judecata pe fond a
actului administrativ pretins nelegal, şi nu în această procedură specială de
aprecierea oportunităţii suspendării
efectului acestui act, procedură în care judecătorul este ţinut să facă doar o
cercetare sumară a aparenţei drepturilor pretinse a fi încălcatede către reclamantul vătămat.
Referitor
la critica privind cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată la care a
fost îndatorat recurentul, se reţine că aceasta nu poate fi primită întrucât
reclamantul a căzut în pretenţii iarfaţă de complexitatea litigiului, nu se impune diminuarea cheltuielilor
de judecată făcute de pârât cu ocazia procesului iniţiat de reclamant împotriva
celui dintâi .
Faţă de cele arătate în
temeiul dispoziţiilor art.312 Cod pr.civilă Curtea va respinge ca nefondat
recursul declarat.