17. Contestaţie împotriva măsurilor dispuse prin
emiterea actului administrativ fiscal. Anularea parţială a procesului verbal
întocmit de autoritatea publică, referitor la acordarea nelegală a unor sporuri
şi drepturi salariale. Suspendarea executării Actului administrativ fiscal.
Art.2
lit.”c”, art.15 – Legea nr.554/2004
Art.1
al.1 lit.”k”, art.62 lit.”b” – Legea nr.94/1992 R
Art.49 –
Cod pr.civilă
Decizia civilă nr.31/20.01.2011
Dosar nr.1297/36/2010
Prin hotărârea declinatorie de competenţă – Sentinţa civilă nr.106/CA/ 17.03.2010 a
Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosar nr.112/36/27.01.2010, a fost investit Tribunalul Constanţa -
Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acţiunii
în contencios administrativ dedusă judecăţii de coreclamanţii PREŞEDINTELE
CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA, CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA şi C.N.D., având
ca obiect contestaţie împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr.36 din 25.11.2009,
pretenţiile reclamanţilor au fost îndreptate în contra pârâţilor - CURTEA DE
CONTURI A ROMÂNIEI şi CAMERA DE CONTURI A JUDEŢULUI CONSTANŢA.
Prin cererea introductivă la instanţă, reclamanţii au
contestat măsurile dispuse prin procesul verbal FN din data de 26.10.2009 şi a
Deciziei nr.36/25.11.2009, solicitând totodată sancţionarea refuzului
nejustificat de emitere a actului administrativ – încheierea de soluţionare a
contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr.36/25.11.2009.
Prin „Precizările”
depuse în faţa instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel
Constanţa, reclamanţii indică obiectul acţiunii ca fiind: anularea parţială a
procesului verbal FN din 26.10.2009 – pct.2 referitor la acordarea nelegală a
unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa; anularea
parţială a Deciziei nr.36/25.11.2009, pct.2 referitor la acordarea nelegală a
unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa şi
anularea parţială a Încheierii nr.VI.25/4.02.2010, respectiv a pct.1 referitor
la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului
Judeţean Constanţa.
Prin aceeaşi cerere, reclamanţii au înţeles a solicita
instanţei ca, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce
face obiectul prezentei cauze să se dispună, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actelor
administrative sus-menţionate.
În motivarea demersului judiciar, reclamanţii au
arătat că, în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe
anul 2008, a
fost dresat procesul verbal din 26.10.2009, act de control prin care au fost
stabilite anumite obligaţii de plată şi în baza căruia Camera de Conturi
Constanţa a emis Decizia nr.36/25.11.2009, prin care s-au dispus măsuri pentru
„ recuperarea plăţilor nelegale în sumă
de 4.517.191 lei reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate nelegal în baza
contractului colectiv de muncă şi pentru stabilirea prejudiciului reprezentând
plăţi nelegale acordate sub forma unor drepturi băneşti sau în natură
salariaţilor entităţii şi recuperarea acestuia conform prevederilor legale”.
Contestaţia formulată pe cale administrativă împotriva
acestei decizii, a fost respinsă prin Încheierea nr.VI/ 25/4.02.2010 - act
administrativ emis după investirea instanţei.
Au susţinut reclamanţii că, măsurile dispuse prin
actele administrative contestate, cu privire la recuperarea plăţilor
reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate salariaţilor Consiliului
Judeţean Constanţa,sunt nelegale şi
netemeinice, de vreme ce:
Există temeiul legal al conferirii drepturilor
suplimentare personalului din instituţiile bugetare (contrar susţinerilor
copârâtelor), acesta fiind reprezentat de însuşi contractul colectiv de muncă
negociat, legal încheiat şi înregistrat, ca lege a părţilor.
Este apanajul exclusiv al conducerii instituţiei
bugetare ca, în limita fondurilor disponibile să negocieze cu reprezentanţii
personalului instituţiei acordarea, prin contract/ acord colectiv de muncă şi a
altor drepturi de natură salarială, decât cele care le revin în condiţiile
legii, cu atât mai mult cu cât, acestea realizează şi venituri proprii.
Contractul colectiv de muncă în baza căruia au fost
acordate, în deplin acord cu legea, drepturile negociate – a fost aprobat prin
HCJ Constanţa nr.281/2007 modificat prin HCJ nr.43/2008, acte normative
comunicate Prefectului judeţului Constanţa şi apreciate de reprezentantul
Guvernului în teritoriu, ca fiind legale.
Drepturile negociate şi înscrise în Contractul
colectiv de muncă aprobat prin HCJ Constanţa nr.281/2007 modificat prin HCJ
Constanţa nr.43, nu exced reglementărilor legale în vigoare, întrucât nu sunt
interzise de acestea, iar acordarea lor s-a făcut cu respectarea şi aplicarea
întocmai a legii:
- nu au fost încălcate prevederile art.12 din Legea
nr.130/1996, întrucât nu s-au stabilit alte valori ale drepturilor salariale
deja reglementate prin lege;
- salariile nu au fost negociate prin contractul
colectiv de muncă;
- sporurile aferente salariilor de bază au fost
negociate în temeiul art.72, coroborat cu art.117 din Legea privind statutul
funcţionarilor publici şi ale art.29, art.39 şi urm. din Legea nr.53/2003
privind Codul muncii;
- s-au respectat şi prevederile HG.nr.833/2007,
întrucât toate drepturile negociate se încadrează, din punct de vedere al
reglementării şi posibilităţii de acordare în conţinutul Legii statutului
funcţionarilor publici şi ale Codului muncii.
Până la pronunţarea instanţei de fond, au apreciat
reclamanţii că, se impune suspendarea executării procesului verbal FN
din 26.10.2009 şi a Deciziei nr.36/ 25.11.2009, sub aspectul măsurilor dispuse
la pct.2, respectiv la pct.1 al Încheierii nr. VI/25/4.02.2010, referitor la
acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi acordate salariaţilor Consiliului
Judeţean Constanţa, fiind întrunite în cauză cerinţele prescrise de lege.
Motivând
cererea de suspendare, reclamanţii au
susţinut în esenţă că, în considerarea disp.art.15 din Legea nr.554/2004, în
raport de împrejurările de fapt şi de drept invocate în cuprinsul contestaţiei,
se ridică îndoieli serioase privind temeinicia şi legalitatea actelor
administrative contestate, iar suspendarea executării se impune, atât în
vederea prevenirii unui prejudiciu, cât şi pentru înlăturarea unei perturbări
vizibile a activităţii Consiliului Judeţean Constanţa.
Părţilor între care s-a stabilit iniţial raportul
juridic procesual li s-a adăugat SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
CONSTANŢA, care a formulat cerere de
intervenţie accesorie în favoarea reclamantului - CONSILIU JUDEŢEAN
CONSTANŢA.
SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA
– care a dobândit condiţia de parte în urma admiterii în principiu a cererii de
intervenţie, dispusă în temeiul art.52 Cod pr.civ., prin Încheierea din 08.06.2010, a solicitat admiterea acţiunii Consiliului
Judeţean Constanţa, astfel cum a fost formulată şi precizată.
Totodată, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, a
solicitat a se dispune suspendarea executării Deciziei nr.36/2009 a Curţii de
Conturi, în ceea ce priveşte pct.2 din aceasta, până la soluţionarea definitivă
şi irevocabilă a cauzei.
În susţinerea cererii de suspendare, intervenientul în
interes alăturat a precizat că, măsura se impune, deoarece:
a/ Sub aspectul „pagubei iminente”, punerea în practică a Deciziei Curţii de Conturi presupune
emiterea unor dispoziţii de imputare sau, după caz, iniţierea unor acţiuni în
justiţie fundamentată pe răspunderea patrimonială a angajaţilor contractuali ai
Consiliului Judeţean Constanţa, de natură a conduce la prejudicierea iminentă
şi gravă a acestora. În plus, trebuie reţinut şi impactul de imagine pe care
măsura Curţii de Conturi l-ar determina, fiind evident că, în situaţia în care
angajaţii Consiliului Judeţean ar constata că, veniturile pe care le câştigă
sunt apropiate nivelurilor minimale impuse de lege, ar renunţa să mai presteze
activitatea.
b/ Sub aspectul „cazului bine justificat”,
suspendarea se impune cu necesitate, dat fiind caracterul cu totul nelegal al
Deciziei nr.36/2009, în care pentru măsurile dispuse există fundamentări „ ce nu au nici o legătură cu legea”,
Curtea de Conturi dând o interpretare personală dispoziţiilor legale consacrate
de art.8 alin.(1) din Legea nr.130/1996 R.
Tot la termenul de judecată din 08.06.2010,
reprezentantul convenţional al reclamanţilor a învederat instanţei că, se
legitimează procesual activ, având condiţia de părţi reclamante doar CONSILIUL
JUDEŢEAN CONSTANŢA şi PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA, iar nu şi
persoana fizica C.N.D.
Pârâtele nu au depus întâmpinare, precizându-şi
poziţia procesuală prin reprezentantul convenţional, care a solicitat
respingerea cererii de suspendare dedusă judecăţii, în principal ca
inadmisibilă, iar în măsura în care se depăşeşte apărarea procesuală formulată
pe cale de excepţie, ca neîntemeiată.
A opinat pârâta că, nu sunt întrunite
în cauză cerinţele consacrate de art.15 din Legea nr.554/2004 raportat la art.2
(1) lit. „t” şi „ş”, că, un act administrativ prin care se recomandă stabilirea
întinderii unui prejudiciu, în nici un caz nu poate să reprezinte o pagubă
iminentă.
S-a învederat că, Curtea de Conturi a propus
stabilirea exactă a întinderii prejudiciului, a constatat o serie de
neregularităţi şi a dispus entităţii controlate să-şi stabilească singură
întinderea acestuia.
În măsura în care, solicitarea ar fi
primită, a apreciat pârâta că, starea de legalitate în general şi legalitatea
cheltuirii banului public, în particular, ar fi grav afectate.
Prin Încheierea de şedinţă din 01.07.2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.112/36/2010, s-a dispus:
- admiterea
excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare aexecutării procesului verbal FN
/26.10.2009, ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 36/25.11.2009;
- respingerea
cererii de suspendare a procesului verbal încheiat la 26.10.2009 de Camera
de Conturi Constanţa, ca inadmisibilă;
- respingerea
excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actului
administrativ – Încheiere nr. VI/25/04.02.2010, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr.
36/25.11.2009 şi a Încheierii nr. VI/25/04.02.2010, ca neîntemeiată;
- respingerea
cererii de intervenţie accesorie.
Pentru a pronunţa sus-menţionata
hotărâre, analizând cererea de suspendare, în considerarea susţinerilor
părţilor litigante, prin prisma înscrisurilor depuse , instanţa de fond a
reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul verbal de constatare
dresat în urma efectuării auditului financiar al contului de execuţie a
bugetului local pe anul 2008 la CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA, auditorii publici
externi din cadrul CAMEREI DE CONTURI CONSTANŢA, au constatat abateri de la
legalitate şi regularitate care au fost examinate, în acord cu prevederile
Legii nr.94/1992 R. de Directorul Camerei de Conturi Constanţa, care a emis
Decizia nr.36/25.22.2009.
Prin Decizia nr.36/25.11.2009 emisă de
CAMERA DE CONTURI A JUDEŢULUI CONSTANŢA, se constată mai multe abateri de la
legalitate, printre care şi cele privitoare la „acordarea unor drepturi în bani salariaţilor Consiliului Judeţean
Constanţa (pct.2)”.
În baza prerogativelor legale conferite
de Legea nr.94/1992 R. privind organizarea şi funcţionarea CURŢII DE CONTURI şi
a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice
Curţii de Conturi, Directorul Camerei de Conturi Constanţa, decide în referire la
sporurile acordate, care exced prevederilor legale : „ ordonatorul de credite va dispune măsurile legale pentru recuperarea
plăţilor nelegale în sumă de 4.517.191 lei reprezentând sporuri şi alte
drepturi acordate nelegal în baza contractului colectiv de muncă; de asemenea,
ordonatorul de credite va dispune măsurile necesare pentru stabilirea
întinderii prejudiciului reprezentând plăţi nelegale acordate sub forma unor
drepturi băneşti sau în natură salariaţilor entităţii şi recuperarea acestuia
conform prevederilor legale”.
Decizia a fost contestată în procedura administrativă.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA a
solicitat anularea deciziei cu privire la măsura dispusă la pct.2, cu privire
la stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plata unor sporuri şi
drepturi acordate nelegal salariaţilor şirevizuirea termenului de realizare pentru măsurile dispuse la pct.1 şi
3-9 din actul administrativ contestat.
Contestaţia înregistrată la CAMERA DE CONTURI CONSTANŢA sub nr.1291/15.12.2009 a fost respinsă prin Încheierea nr.VI.25/4.02.2010
a CURŢII DE CONTURI A ROMÂNIEI (f.26-32).
Soluţia dată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a
determinat declanşarea conflictului judiciar.
Reţine instanţa de fond că, cererea de suspendare a
executării actului administrativ - Decizia nr.36/2009 emisă de CAMERA DE
CONTURI A JUDEŢULUI CONSTANŢA şi a Încheierii nr.VI.25/4.02.2010 a CAMEREI DE
CONTURI A ROMÂNIEI, până la soluţionarea fondului, prin hotărâre irevocabilă,
întemeiată pe dispoziţiile art.15 din Legea nr.554/2004,nu apare ca inadmisibilă.
Se reţine că, apare ca inadmisibilă cererea de
suspendare a actului preparator care a stat la baza emiterii Deciziei
nr.36/2009, proces verbal din 26.10.2009.
Prin art.15
alin.(1) din Legea nr.554/2004 se dispune că :
„ Suspendarea
executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant,
pentru motivele prevăzute la art.14 şi prin cererea adresată instanţei
competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest
caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la
soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate
formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la
soluţionarea acţiunii în fond”.
Actul administrativ unilateral a cărui executare poate
fi suspendată este, în accepţiunea art.2
lit.”c” din legea contenciosului administrativ, „ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o
autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării
executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică
sau stinge raporturi juridice”.
Decizia nr.36/2009 emisă de Directorul CAMEREI DE
CONTURI CONSTANŢA, cât şi Încheierea nr.VI.25/4.02.2010 emisă de CURTEA DE
CONTURI A ROMÂNIEI, sunt acte administrative, reţine instanţa de fond, în
accepţiunea Legii nr.554/2004.
Totodată, se arată că, Procesul verbal din 26.10.2009
nu a produs prin el însuşi efecte juridice, fiind un act în care a fost
exprimată „opinia de audit” a auditorilor
publici externi din cadrul CAMEREI DE CONTURI CONSTANŢA.
Concluziile echipei de audit, ”care seexprimă în scris, asupra
situaţiilor financiare şi/sau programului sau activităţii auditate, în legătură
cu realitatea, fidelitatea şi conformitatea acestora cu reglementările
aplicabile domeniului”se
circumscriu noţiunii de „ opinie de audit”
– în accepţiunea dată de art.1/1 lit.”k”
din Legea nr.94/1992 R .
Procesul verbal în care s-a consemnat „ opinia de audit” nu conţine nici o
măsură care să poată fi pusă în executare, nu reprezintă un act administrativ
unilateral, în accepţiunea art.2 lit.”c” din Legea nr.554/2004, ci constituie
un act preparator, care a stat la baza emiterii actului administrativ - Decizia
nr.36/2009.
Se arată că, mijlocul de apărare specific,
caracterizat prin trăsături, o apropie şi în acelaşi timp o deosebesc, atât de
excepţiile de procedură, cât şi de apărările de fond, inadmisibilitatea se
circumscrie excepţiei în măsura în care, dreptul ori pretenţiile reclamantului,
nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă sau pentru valorificarea lor se
cere parcursă o procedură prealabilă, care face incidentă prevederea art.109
(2) c.pr.civ.
Întrunirea condiţiilor de admisibilitate prescrise de
lege pentru valorificarea unui drept se analizează în raport de fondul
pretenţiei deduse judecăţii, fără a determina o inadmisibilitate, „ca fine de neprimire”, căci
inadmisibilitatea nu vizează excepţia, ci efectul spre care tinde aceasta.
Ori, în cauză, reţine instanţa de fond, cererea de suspendare
întemeiată pe disp.art.15 din legea contenciosului administrativ, este o cerere
accesorie cererii în anularea actului administrativ.
Inadmisibilitatea invocată pe cale de excepţie a fost
admisă exclusiv în referire la solicitarea de suspendare a procesului verbal,
în care a fost materializată în scris opinia de audit; cererea de suspendare a
procesului verbal din actului preparator din 26.10.2009 a fost respinsă ca
inadmisibilă.
În referire
la actele administrative contestate –
Decizia nr.36/2009 şi Încheierea nr.VI.25/4.02.2010, ca act subsecvent - prin
care s-a respins contestaţia împotriva deciziei prin care s-au constatat
abaterile de la legalitate şi regularitate, cererea de suspendare a executării
a fost analizată de instanţa de fond, prin prisma întrunirii condiţiilor care
privesc temeiul de fapt al suspendării solicitate de reclamanţi în baza art.15
din Legea nr.554/2004.
Transpunere în dreptul naţional a prevederilor, cu
valoare de principiu din Recomandarea R
(89) 8 a
Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei,dispoziţiile art.15 al Legii nr.554/2004 consacră posibilitatea
suspendării executării actului administrativ „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”.
„Cazurile bine justificate” constau,
reţine instanţa de fond, în conformitate cu prevederile art.2alin.(1) lit.”t” din
Legea nr.544/2004 în „ împrejurările
legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privinţa actului administrativ”, iar „paguba iminentă” în „prejudiciul material viitor şi previzibil
sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi
publice sau a unui serviciu public (lit.”ş”).
În considerarea principiilor ce guvernează materia,
respectiv al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din
oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie.
Caracterul de excepţie al măsurii nu exclude însă, ca
în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, aceasta să fie dispusă, în
raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezentate, tocmai pentru
realizarea protecţiei jurisdicţionale în materie administrativă.
În situaţia de speţă,reţine instanţa de fond, existenţa cazului bine justificat pentru
suspendarea actului administrativ nu poate fi reţinută, nerezultând o îndoială
puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul
administrativ.
Aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin
Decizia nr.36/2009, reprezintă o obligaţie legală ce revine conducerii entităţii
auditate, iar neconformarea angajează răspunderea, încondiţiile art.62 lit.”b” din Legea
nr.94/1992.
Se apreciază că, „cazul
bine justificat” - argumentat de către reclamant prin prisma aspectelor
care ţin de legalitatea actului contestat, nu a putut fi reţinut de către
instanţa de fond.
Practica jurisprudenţială a instanţei supreme a
statuat în mod constant că ” nu poate fi
argumentat cazul bine justificat prin invocarea unor aspecte care ţin de
legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului,
care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare”, că, cercetarea
sumară a „aparenţei dreptului” impune
suspendarea doar atunci când, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială
puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din
fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, împrejurări ce
ar putea fi circumscrise condiţiilor de valabilitate ale actelor administrative
(competenţă, formalităţi procedurale anterioare sau concomitente emiterii,
motivare atunci când e impusă prin lege etc).
Se reţine de instanţa de fond că, excede cadrului
procesual al cererii de suspendare, analiza criticilor de nelegalitate ce
vizează fondul actului.
De altfel, nu există îndoială că, această condiţie necesară
suspendării actului administrativ trebuie nu doar dovedită, ci şi analizată de
instanţă, cumulativ cu condiţia referitoare la paguba iminentă.
Condiţia privind prevenirea unei „pagube iminente”, reţine instanţa de fond, nu este îndeplinită în
cauză.
Analiza a relevat că, prin Decizia nr.36/2009 s-a
dispus luarea măsurilor legale pentru recuperarea unor plăţi apreciate ca fiind
nelegale, reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate salariaţilor
Consiliului Judeţean Constanţa.
Ca atare, executarea actului administrativ nu implică,
prin ea însăşi o pagubă iminentă, cu consecinţe directe şi imediate asupra salariaţilor şi a instituţiei,
consecinţe care s-ar produce eventual doar după ce ordonatorul de credite al
instituţiei auditate ar finaliza aducerea la îndeplinire a măsurilor şi ar
emite deciziile pentru recuperarea prejudiciilor.
Reţine instanţa că, o pagubă patrimonială suferită de
o autoritate, nu echivalează cu accepţiunea dată de art.15 din Legea
nr.554/2004, conceptului de „paguba iminentă” care are în vedere nu sensul
clasic de prejudiciu efectiv, ci cel de perturbare previzibilă a funcţionării
unei autorităţi sau serviciu public.
Se mai arată că, prin ea însăşi, faţă de obiect şi
conţinut, Decizia nr.36/2009 nu este aptă să conducă la o pagubă iminentă, ci
obligă doar conducerea instituţiei audiate să dispună măsurile legale stabilite
prin actul de control.
Reţine instanţa de fond că, finalitatea imediată la
care s-ar ajunge prin suspendarea deciziei contestate, este de a exonera
conducătorul instituţiei audiate de răspunderea care-i poate fi antrenată în
baza disp.art. 62 lit.”b” din Legea nr.94/ 1992, dacă nu a luat măsurile
dispuse, până la termenul stabilit – 30.01.2010 (amenda civilă egală cu
salariul pe 2-5 luni), iar nu prevenirea unei pagube iminente, de natură a
afecta funcţionarea instituţiei.
Faţă de sus-menţionata situaţie, instanţa de fond
reţine că, este adevărat că, iniţierea şi realizarea măsurilor stabilite prin
actul de control implică, după cum precizează intervenientul în interes
alăturat, emiterea unor dispoziţii de imputare ar avea implicaţii pecuniare
asupra salariaţilor instituţiei.
Arată instanţa de fond că, impactul de imagine ce ar
putea afecta instituţia CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA, prin posibila desistare
a salariaţilor de raporturile de muncă – invocat tot de intervenientul în
interes alăturat, nu poate contura un prejudiciu previzibil care, sub aspectul
terminologiei consacrată în materia răspunderii civile, presupune un prejudiciu
„sigur că se va produce”, iar nu
posibil/ probabil.
Doctrina administrativă, în acord cu care s-a conturat
practica jurisprudenţială, statuează că, pentru a admite suspendarea
executăriitrebuie ca „prejudiciul să fie nesusceptibil de a fi
reparat printr-o indemnizaţie ulterioară”.
Ori, reţine instanţa de fond, în situaţia de speţă,
pentru ipoteza în care s-ar aduce la îndeplinire dispoziţiile menţionate la
pct.2 din actul administrativ a cărui legalitate este contestată, nu s-ar
ajunge la crearea unui prejudiciu care să nu fie susceptibil de reparaţie
ulterioară.
Faţă de cele ce preced, cererea de suspendare a executării Deciziei nr.36/2009 şi a
Încheierii nr.VI.25/4.02.2010 - prin care a fost respinsă contestaţia împotriva
măsurii dispuse la pct.2 din decizie, a
fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva
acestei încheieri au declarat recurs reclamanţiiPREŞEDINTELE
CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA şi CONSILIUL
JUDEŢEAN CONSTANŢA, precum şi intervenientSINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA, criticând-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev.de
art.304 pct.9 Cod pr.civilă şi următoarea motivaţie în esenţă:
Recursul
promovat de recurenţii reclamanţi PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA
şi CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA:
-greşit instanţa de
fond a respins cererea de suspendare a procesului
verbal încheiat la 26.10.2009 de Camera de Conturi Constanţa, ca inadmisibilă,
deoarece sunt îndeplinite cele două condiţii pentru admitere, conform art.14
din Legea nr.554/2004, respectiv:
o„existenţa unui caz bine justificat”: interes public major, de natură a
perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ prin executarea
plăţii sumelor contestate, ce ar avea un impact grav asupra resurselor
bugetare, cu consecinţa imposibilităţii executării în continuare a obligaţiilor
fiscale şi contractuale asumate;
o„prevenirea unei pagube iminente”: grevarea bugetului local cu plata unor
sume nelegal imputate şi deci nedatorate, prejudiciul fiind şi unul la nivel
instituţional, prin imposibilitatea desfăşurării în condiţii normale a
serviciilor administraţiei publice.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost
formulat, cu consecinţa suspendării executării Deciziei nr.35/24.11.2009 emisă
de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI – structura CURŢII DE CONTURI A JUDEŢULUI
CONSTANŢA, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei introduse împotriva
deciziei pârâtei.
Recursul
promovat de recurentul intervenientSINDICATUL
DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA:
-sub aspectul admisibilităţii cererii de intervenţie
accesorii, solicită admiterea în
principiu a acesteia, motivat de faptul că, prin respingerea cererii de
suspendare a Deciziei nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI, aceasta continuă să-şi
producă efectele negative, afectând în continuare interesele membrilor de
sindicat;
-interesul
recurentului intervenient rezultă din faptul că, acesta este semnatar alături
de CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA a Acordului/Contractului colectiv de muncă
încheiat în 2008, negat în drepturile pe care le conferă de pct.2 din Decizia
nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI, iar negarea drepturilor câştigate prin
negociere, reprezintă o gravă atingere adusă principiului constituţional al
negocierii.
-în susţinerea cererii de suspendare a Deciziei
nr.36/2009:
o„existenţa unui caz bine justificat”: greşit instanţa de fond a reţinut că,
luarea în considerare a argumentelor legale invocate prin cererea de
intervenţie, din care rezultă clar existenţa cazului justificat în accepţiunea
art.2 lit.”t”, coroborat cu art.14 al.1 din Legea nr.554/2004, ar excede obiectul
cererii de suspendare, motivând că „nu
există o îndoială destul de puternică şi evidentă asupra prezumţiei de
legalitate de care se bucură actul administrativ”;
o„prevenirea unei pagube iminente”: instanţa de fond a dat o interpretare
greşită noţiunii de „prejudiciu iminent”,
deoarece în speţa de faţă, salariaţii vizaţi de măsura impusă de Decizia
nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI, sunt în situaţia de a suferi o pagubă iminentă,
atât în accepţiunea primului sens dat de lege „prejudiciu material viitor şi previzibil” determinat de deciziile
de impunere ce vor fi emise în baza acestei decizii nelegale, cât şi în
accepţiunea celui de-al doilea sens „perturbarea
previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi sau a unui serviciu public”,
dat fiind faptul că, pe fondul crizei economice actuale şi al diminuării
salariilor bugetarilor cu 25%, angajaţii CONSILIULUI JUDEŢEAN pot decide
sistarea lucrului şi perturbarea gravă a funcţionării autorităţii a căror
salariaţi sunt.
Solicită a se dispune suspendarea executării Deciziei
nr.36/2009 emisă de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI până la soluţionarea pe fond a
cauzei.
Prin Note
scrise, intimata pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI solicită respingerea
recursurilor ca netemeinice şi nelegale şi menţinerea dispoziţiilor încheierii
recurate ca fiind temeinice şi legale.
Examinând
actele şi lucrările dosarului, prin
prisma criticilor aduse hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea admite
recursurile formulate, pentru următoarele considerente, în esenţă:
În
fapt, Curtea reţine că, în urma
controlului efectuat asupra activităţii derulate de CONSILIUL JUDEŢEAN
CONSTANŢA pentru anul 2008, CURTEA DE CONTURI a constatat prin Procesul verbal încheiat la data de 26 octombrie 2009 , la pct.2 că, s-au acordat în mod nelegal o
serie de „drepturi în bani” salariaţilor
săi.
Faţă de constatările astfel efectuate,
prin Decizia nr.36/25.11.2009 s-a
dispus la pct.2 „recuperarea plăţilor nelegale în sumă de
4.517.191 lei – reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate nelegal, în baza
Contractului colectiv de muncă” .
Totodată, CURTEA DE CONTURI a dispus ordonatorului de
credite să adopte măsurile necesare în vederea recuperării prejudiciului,
reprezentând plăţi nelegale „acordate sub
forma unor drepturi băneşti sau în natură salariaţilor entităţii”.
Acestea sunt condiţiile în care, recurenţii CONSILIUL
JUDEŢEAN CONSTANŢA şi PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA au dedus
judecăţii acţiunea având ca obiect iniţial contestarea măsurilor dispuse prin
Procesul verbal din data de 26.10.2009 şi Decizia nr.36 din 25.11.2009, ce a
fost precizat ulterior în faţa instanţei de contencios administrativ a Curţii
de Apel Constanţa – dosar nr.112/36/27.01.2010 ca fiind:
-anularea parţială a procesului verbal FN din 26.10.2009
– pct.2 referitor la acordarea
nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean
Constanţa;
-anularea parţială a Deciziei nr.36/25.11.2009, pct.2 referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi
drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa;
-anularea parţială a Încheierii nr.VI.25/4.02.2010,
respectiv a pct.1 referitor la
acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean
Constanţa.
Reţine Curteacă, prin aceeaşi cerere, s-a solicitat de către recurenţi ca, până la
soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce face obiectul cauzei,
în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, să se dispună „suspendarea executării actelor
administrative sus-menţionate”.
Recurenţilor ce au stabilit cadrul procesual, li s-a
alăturat SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA, ce a înţeles a
formula cerere de intervenţie accesorie
în favoarea lor, în temeiul art.51
Cod pr.civilă, pentru ca, în temeiul
art.52 Cod pr.civilă, aceasta să fi
fost admisă în principiu de către instanţa de fond prin Încheierea din 08.06.2010, şi care,
ulterior, prin Încheierea din 01 iulie 2010 a fost respinsă ca
nefondată.
Faţă de situaţia de fapt sus-expusă, văzând şi
dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă,
Curtea apreciază în sensul admiterii recursurilor ca fondate, pentru
următoarele considerente, în esenţă:
1.Sub aspectul admisibilităţii cererii de intervenţie
accesorie:
Potrivit art.49
al.1 Cod pr.civilă „Oricine are
interes poate interveni într-o pricină, ce se urmează între alte persoane” ,
legiuitorul statuând în conţinutul dispoziţiei art.49 al.3 că „ea este în
interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acestuia”.
Cu alte cuvinte, prin intervenţia accesorie, terţul participă voluntar în judecată,
pentru a apăra drepturile uneia din părţile iniţiale ale procesului, deoarece
intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii, ci
urmăreşte, prin apărările pe care le face, ca instanţa să pronunţe o soluţie
favorabilă părţii pentru care a intervenit.
Totuşi, trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu
apărător al părţii în favoarea căruia a intervenit, ci el are un interes propriu în participarea la judecata procesului ,
care poartă între anumite persoane pentru că, prin aceasta poate evita să fie
acţionat ulterior în judecată de partea a cărei apărare o sprijină.
Ca regulă, reţine Curtea că, intervenţia accesorie este admisibilă în orice materie, inclusiv în
contestaţia la executare, precum şi în litigiile privitoare la starea şi
capacitatea persoanelor, astfel că, faţă de dispoziţiile art.16 din Legea nr.554/2004 cererea
dedusă judecăţii este admisibilă.
În sprijinul sus-menţionatelor precizări, reţine
Curtea că, ambele măsuri dispuse de către CAMERA DE CONTURI sunt de natură a
afecta grav şi iremediabil interesele membrilor de sindicat, aceasta cu atât
mai mult cu cât, prin respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei
nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI, aceasta îşi produce în continuare efectele, afectând interesele membrilor de sindicat
în mod concret, prin diminuarea drastică a veniturilor acestora, stabilită
printr-un act administrativ.
Se va reţine că, SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
LOCALĂ CONSTANŢA justifică astfel în
continuare un interes, şi în exercitarea
căii de atac a recursului, odată ce, scopul pentru care orice sindicat este
constituit, este acela de a promova şi apăra interesele celor care-l
reprezintă.
Astfel, în cuprinsul pct.2 din Decizia nr.36/2009 a
CURŢII DE CONTURI sunt dispuse de către intimata pârâtă măsuri ce aduc atingere
intereselor angajaţilorCONSILIULUI
JUDEŢEAN CONSTANŢA, atâta timp cât se urmăreşte, pe de o parte, neacordarea unor drepturi băneşti
considerate ca fiind nelegale, iar pe de altă parte, recuperarea tot de la membrii recurentei a unui prejudiciu în sumă
de 4.517.191 lei, prejudiciu reprezentat de drepturi de care angajaţii
CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA au beneficiat în baza Acordului/Contractul
colectiv de muncă aplicabil.
Este de necontestat că, neacordarea în continuare a
sporurilor şi îndemnizaţiilor astfel cum au fost precizate în Contractul
colectiv de muncă în vigoare, precum şi neacordarea
altor drepturi câştigate prin negociere către salariaţi, este de natură să
conducă la diminuarea drastică a veniturilor pe care angajaţii CONSILIULUI
JUDEŢEAN CONSTANŢA le-ar obţine ca o contraprestaţie a muncii lor.
Mai mult decât atât, Curtea reţine că, având în vedere
ceea ce CURTEA DE CONTURI dispune la pct.2 din decizie, dacă s-ar pune problema
imputării prejudiciului la care pârâta face referire, sau, după caz, s-ar pune
problema tragerii la răspundere patrimonială prin intermediul instanţelor
judecătoreşti, veniturile angajaţilor
CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA ar suferi o diminuare drastică.
Pe de altă parte, în aprecierile sale Curtea are în vedere
că, Contractul colectiv de muncă are un caracter „normativ” deoarece, fie el încheiat la nivelul instituţiilor
bugetare, nu este şi nu trebuie să rămână doar o afirmaţie doctrinară,
neputându-se deroga de la regula „pacta sunt servanda” ce funcţionează în orice contract.
Totodată, Curtea apreciază că, interesul recurentei SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
CONSTANŢA rezultă şi din faptul că, acesta este semnatar alături de CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA a
Acordului/Contractului colectiv de muncă încheiat în anul 2008, ori, ceea
ce invocă a fi nelegal intimata CURTEA DE CONTURI, sunt aspecte negociate de
partenerii sociali şi convenite de aceştia prin încheierea unui contract
colectiv de muncă, ce a fost ulterior aprobat prin Hotărârea CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA nr.281/17 decembrie 2007, ulterior
fiind aprobat şi Actul adiţional la contract prin Hotărârea CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA nr.43/04 februarie 2008.
Pentru toate considerentele sus-expuse şi apreciind
că, în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de intervenţie accesorie
formulată de recurentă, ca nefondată, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă şi admiţând
recursurile, Curtea în temeiul art.51 cu referire la art.55 Cod pr.civilă,
admite cererea de intervenţie accesorie formulată de SINDICATUL DIN
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA, ca fondată.
2. Pe fondul
cauzei, Curtea reţine în esenţă că,
instanţa a fost investită cu soluţionarea cererii având ca obiect suspendare
executare act administrativ, demers judiciar datorat faptului că, în urma
acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2008 al
recurentei CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA, a fost emis de către intimata pârâtă
CURTEA DE CONTURIProcesul verbal din 26.10.2009, act de control prin care au fost
stabilite anumite obligaţii de plată şi în baza căruia a fost emisă ulterior Decizia nr.36/25.11.2009, prin care
s-au dispus măsuri pentru „recuperarea
plăţilor nelegale în sumă de 4.517.191 lei reprezentând sporuri şi alte
drepturi acordate nelegal în baza Contractului colectiv de muncă şi pentru
stabilirea prejudiciului reprezentând plăţi nelegale acordate sub forma unor
drepturi băneşti sau în natură salariaţilor entităţii şi recuperarea acestuia
conform prevederilor legale”.
Contestaţia formulată pe cale administrativă împotriva
sus-menţionatei decizii, şi înregistrată la
CAMERA DE CONTURI CONSTANŢA sub
nr.1291/15.12.2009, a fost respinsă de intimată prin Încheierea nr.VI/25 din 04.02.2010, act administrativ emis după
investirea instanţei, toate actele administrative enumerate fiind apreciate de
recurenţii reclamanţi ca fiind nelegale şi netemeinice.
Acestea sunt condiţiile în care, până la soluţionarea
definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce face obiectul cauzei, s-a
solicitat, în temeiul art.15 din Legea
nr.554/2004 suspendarea executării actelor administrative.
Potrivit art.15 al.1 din Legea nr.554/2004 „Suspendarea executării actului
administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele
prevăzute la art.14 , şi prin cererea adresată instanţei competente pentru
anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa
poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea
definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o
acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond”, pentru ca,
potrivit art.15 al.2 legiuitorul să
fi dispus „Dispoziţiile art.14 al.2-7 se aplică în mod corespunzător”.
Textul de lege citat stabileşte expres
că, suspendarea executării actului administrativ este o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ,care intervine la cererea părţii interesate sau din oficiu, cu menţiunea
că, măsura suspendării poate fi luată
numai împotriva unui anumit tip de act şi numai în anumite împrejurări.
Prin urmare, distingem ca fiind condiţii ale suspendării:
a)cele care privesc actul administrativ care poate fi
suspendat;
b)cele care
privesc temeiul de fapt al suspendării.
a) Condiţii
privitoare la actul supus suspendării:
Obiectul suspendării îl reprezintă actul administrativ, definit de art.2 lit.”c”din Legea nr.554/2004 ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau
normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea
organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă
naştere, modifică sau stinge raporturi juridice..”.
Pentru a fi
suspendată executarea actului, este
necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să
producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere.
Prin urmare,
nu poate fi suspendat un act administrativ care şi-a epuizat efectele înainte
de pronunţarea instanţei, fie chiar şi după sesizarea acesteia, deoarece ordinul emis de instanţă se raportează la
momentul pronunţării.
De
asemenea, reţine Curtea că, nu poate fi suspendat un act administrativ a căror
efecte se produc „eo ipso” , fără un impact palpabil, material, în
mediul înconjurător şi fără o activitate ulterioară emiterii prin care să fie
adus la îndeplinire, fiind de netăgăduit că, Procesului verbal
FN/26.10.2009 este cel ce stabileşte impactul palpabil material, şi care urma a
fi dus la îndeplinire prin emiterea Deciziei nr.36/25.11.2009.
Aşa fiind,
în speţă, reţine Curtea că, sunt îndeplinite toate condiţiile privitoare la
actul supus suspendării, în mod greşit instanţa de fond admiţând excepţia
inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Procesului verbal
FN/26.10.2009 ce a stat la baza emiterii Deciziei nr.36/25.11.2009 prin
aprecierea că,acesta ar reprezenta „opinia de audit” şi că, „nu conţine măsuri care să poată fi puse în
executare”, atât timp cât, acest act
a stat la baza emiterii actului administrativ de bază (Decizia nr.36/2009).
Pentru considerentele
sus-expuse şi admiţând recursurile potrivit art.312 Cod pr.civilă, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii
recurate, Curtea respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a
executării Procesului verbal FN/26.10.2009, ca nefondată.
b)Condiţii privitoarela temeiul de fapt al suspendării:
Potrivit art.14 al.1 din lege „În cazuri bine justificate şi pentru
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.7, a
autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare,
persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea
executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de
fond…”.
Formularea textului de lege sus-citat
sugerează a fi necesare de îndeplinit condiţiile :
-caz bine justificat;
-prevenirea unei pagube iminente,
ţinând
cont de toate interesele confruntate în proces.
Atunci când legiuitorul a avut în
vedere cazul bine justificat,
a urmărit ca instanţa să analizeze dacă dosarul care i se prezintă spre
soluţionare este justificat, în măsura necesară pronunţării unei măsuri, ordin,
dispoziţie, pentru aplicarea imperium-ului
care-i este conferit.
Formularea din textul în discuţie arată
doar că examinarea temeiniciei cererii dedusă spre judecată se face, în această
materie, cu o intensitate sporită şi cu o chibzuire mai aprofundată, instanţa
trebuind să fie deosebit de atentă cu tranşarea provizorie a materiei
litigioase.
Aşa fiind, şi procedând la analizarea „cazului
bine justificat” Curtea reţine că, interpretarea normelor juridice de
către pârâtă, la emiterea actelor administrative şi care privesc: „acordarea unui anumit drept, nu poate fi
acordat angajatului, chiar dacă există un contract colectiv de muncă negociat
de părţi”, sunt prin ele însele de natură a crea convingerea existenţei
unui caz bine justificat.
Este greşită interpretarea instanţei de
fond care consideră că, în speţă, nu ne-am afla în faţa unui caz bine
justificat în accepţiunea art.2 lit.”t”
coroborat cu art.14 din Legea nr.554/2004, cu simpla motivaţie că, „nu există o îndoială destul de puternică şi
evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul
administrativ”, deoarece, prezumţia
de legalitate a actului administrativ este o prezumţie relativă, care poate
fi răsturnată prin proba contrarie.
Astfel, Curtea se află în situaţia de a
„pipăi fondul cauzei”, nu să-l
soluţioneze în întregime, în acest sens, statuându-se în doctrină şi
jurisprudenţă că nu vor fi admise probe care presupun o tergiversare a procesului,
însă singurele apărări permise pentru ca
instanţa să poată verifica „aparenţa în drept” sunt argumentele legale, apărări
pe care instanţa trebuie să le ia în considerare.
Aşa fiind,
luând în considerare aparenţa dreptului în speţă, Curtea apreciază în sensul
îndeplinirii sus-menţionatei condiţii privind cazul bine justificat.
În ceea ce priveşte condiţia privind paguba iminentă, Curtea reţine
că, instituţia suspendării actului administrativ este singura care foloseşte
această noţiune, pe care o defineşte în art.2
lit.”s” din Legea nr.554/2004, definiţia fiind elaborată special pentru
această procedură, toate caracteristicile surprinse în ea referindu-se la
ipoteze care pot fi întâlnite în practică şi care impun constatarea pagubei
iminente.
Astfel, paguba
iminentă este prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după
caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a
unui serviciu public.
În speţă, CURTEA DE CONTURI stabileşte
în cuprinsul pct.2 din decizie, în mod expres recuperarea plăţii în sumă de
4.517.191 lei, iar punerea în practică a acestei decizii presupune emiterea
unor dispoziţii de impunere sau, după caz, iniţierea unei acţiuni în justiţie
fundamentate pe răspundere patrimonială împotriva angajaţilor contractuali din
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA.
Cu alte cuvinte, având în vedere
definiţia pagubei iminente, este de necontestat că, ne aflăm în faţa unui
prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă, deoarece măsura dispusă
este de natură a conduce la prejudicierea iminentă şi gravă a angajaţilor, care
determină şi costuri suplimentare pentru recurente, pentru susţinerea unor
demersuri de natură a stopa măsura CURŢII DE CONTURI.
Este greşită interpretarea instanţei de
fond, care respinge cererea de suspendare pe considerentul că, „executarea actului administrativ nu implică
prin ea însăşi o pagubă iminentă, cu consecinţe
directe şi imediate asupra salariaţilor instituţiei…”, dat fiind faptul
că, dispoziţiile de imputare, care vor fi emise de ordonatorul de credite, au
ca temei de drept, tocmai Decizia nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI CONSTANŢA.
În aceste condiţii, apreciază Curtea
că, tocmai Decizia nr.36/2009 este cea
care determină în mod direct prejudiciul iminent al intereselor salariaţilor, iar
recurenta CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA este executantul măsurii dispuse prin
aceasta, astfel cum rezultă din interpretarea în spiritul legii, a
dispoziţiilor art.62 lit.”b” din Legea
nr.94/1992.
Totodată, Curtea reţine că, instanţa de fond a dat o
interpretare greşită noţiunii de „prejudiciu
iminent” încercând să limiteze sfera de cuprindere a acesteia, în
condiţiile în care art.2 lit.”ş” din
Legea nr.554/2004 prevede două
sensuri alternative ale conceptului de prejudiciu iminent, după cum urmează:
-primul sens se
referă la „prejudiciu material viitor şi previzibil”;
-al doileasens se referă la „perturbarea previzibilă gravă a
funcţionării unei autorităţi sau unui serviciu public”.
Greşit instanţa de fond a reţinut că, suspendarea s-ar
impune numai în cazul în care intervine cel de-al doilea sens, astfel că,
Curtea examinând noţiunea prin prisma celor două sensuri, apreciază că, ambele
sunt îndeplinite în speţă, atât timp cât, salariaţii vizaţi de măsură ar
suporta un prejudiciu material viitor şi previzibil, iar din punct de vedere
economic ar apare o perturbare gravă a funcţionării autorităţii a căror
salariaţi sunt.
Sus-menţionata apreciere a Curţii, este justificată şi
prin împrejurarea că, noţiunea de „perturbare”nu este definită de lege, ceea ce înseamnă că aceasta este folosită în
înţelesul său din limbajul obişnuit şi care înseamnă conform Dicţionarului
explicativ al limbii române „deranjament,
tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucrul, al unui fenomen”.
Cu alte cuvinte, la fel ca şi în cazul primei ipoteze,
cea a prejudiciului material viitor previzibil cu evidenţă, este apreciată de
Curte ca un început de perturbare a funcţionării autorităţii, deci o
distorsionare în curs ce ameninţă însăşi funcţionarea autorităţii publice, iar
nu simpla sa activitate.
Aşa fiind, Curtea reţine că, în cauză, este
îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, şi ca atare, suntmotive pentru a se dispune în sensul admiterii cererii de suspendare a
executării Procesului verbal FN/26.10.2009 pct.2, a Deciziei nr.36/25.11.2009
pct.2 şi a Încheierii nr.VI/25/04.02.2010 pct.1, ca fondată, luându-se
această măsură, până la soluţionarea
irevocabilă a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative
unilaterale enumerate.
Totodată, Curtea apreciază că, în mod legal şi
temeinic instanţa de fond a procedat la respingerea excepţiei inadmisibilităţii
cererii de suspendare a executării actului administrativ – Încheierea
nr.VI/25/04.02.2010, împrejurare urmare căreia se vor menţine celelalte dispoziţii din hotărârea recurată.