17. Contestaţie împotriva măsurilor dispuse prin emiterea actului administrativ fiscal. Anularea parţială a procesului verbal întocmit de autoritatea publică, referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariale. Suspendarea executării Actului administrativ fiscal.

                                                            Decizia civilă nr.31/20.01.2011

                                                                                                              Dosar nr.1297/36/2010

Prin hotărârea declinatorie de competenţă – Sentinţa civilă nr.106/CA/ 17.03.2010 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosar nr.112/36/27.01.2010, a fost investit Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ dedusă judecăţii de coreclamanţii PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA, CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA şi C.N.D., având ca obiect contestaţie împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr.36 din 25.11.2009, pretenţiile reclamanţilor au fost îndreptate în contra pârâţilor - CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI şi CAMERA DE CONTURI A JUDEŢULUI CONSTANŢA.

Prin cererea introductivă la instanţă, reclamanţii au contestat măsurile dispuse prin procesul verbal FN din data de 26.10.2009 şi a Deciziei nr.36/25.11.2009, solicitând totodată sancţionarea refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ – încheierea de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr.36/25.11.2009.

Prin „Precizările” depuse în faţa instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel Constanţa, reclamanţii indică obiectul acţiunii ca fiind: anularea parţială a procesului verbal FN din 26.10.2009 – pct.2 referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa; anularea parţială a Deciziei nr.36/25.11.2009, pct.2 referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa şi anularea parţială a Încheierii nr.VI.25/4.02.2010, respectiv a pct.1 referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa.

Prin aceeaşi cerere, reclamanţii au înţeles a solicita instanţei ca, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce face obiectul prezentei cauze să se dispună, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actelor administrative sus-menţionate.

În motivarea demersului judiciar, reclamanţii au arătat că, în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2008, a fost dresat procesul verbal din 26.10.2009, act de control prin care au fost stabilite anumite obligaţii de plată şi în baza căruia Camera de Conturi Constanţa a emis Decizia nr.36/25.11.2009, prin care s-au dispus măsuri pentru „ recuperarea plăţilor nelegale în sumă de 4.517.191 lei reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate nelegal în baza contractului colectiv de muncă şi pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plăţi nelegale acordate sub forma unor drepturi băneşti sau în natură salariaţilor entităţii şi recuperarea acestuia conform prevederilor legale”.

Contestaţia formulată pe cale administrativă împotriva acestei decizii, a fost respinsă prin Încheierea nr.VI/ 25/4.02.2010 - act administrativ emis după investirea instanţei.

Au susţinut reclamanţii că, măsurile dispuse prin actele administrative contestate, cu privire la recuperarea plăţilor reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa,  sunt nelegale şi netemeinice, de vreme ce:

Există temeiul legal al conferirii drepturilor suplimentare personalului din instituţiile bugetare (contrar susţinerilor copârâtelor), acesta fiind reprezentat de însuşi contractul colectiv de muncă negociat, legal încheiat şi înregistrat, ca lege a părţilor.

Este apanajul exclusiv al conducerii instituţiei bugetare ca, în limita fondurilor disponibile să negocieze cu reprezentanţii personalului instituţiei acordarea, prin contract/ acord colectiv de muncă şi a altor drepturi de natură salarială, decât cele care le revin în condiţiile legii, cu atât mai mult cu cât, acestea realizează şi venituri proprii.

Contractul colectiv de muncă în baza căruia au fost acordate, în deplin acord cu legea, drepturile negociate – a fost aprobat prin HCJ Constanţa nr.281/2007 modificat prin HCJ nr.43/2008, acte normative comunicate Prefectului judeţului Constanţa şi apreciate de reprezentantul Guvernului în teritoriu, ca fiind legale.

Drepturile negociate şi înscrise în Contractul colectiv de muncă aprobat prin HCJ Constanţa nr.281/2007 modificat prin HCJ Constanţa nr.43, nu exced reglementărilor legale în vigoare, întrucât nu sunt interzise de acestea, iar acordarea lor s-a făcut cu respectarea şi aplicarea întocmai a legii:

- nu au fost încălcate prevederile art.12 din Legea nr.130/1996, întrucât nu s-au stabilit alte valori ale drepturilor salariale deja reglementate prin lege;

- salariile nu au fost negociate prin contractul colectiv de muncă;

- sporurile aferente salariilor de bază au fost negociate în temeiul art.72, coroborat cu art.117 din Legea privind statutul funcţionarilor publici şi ale art.29, art.39 şi urm. din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii;

- s-au respectat şi prevederile HG.nr.833/2007, întrucât toate drepturile negociate se încadrează, din punct de vedere al reglementării şi posibilităţii de acordare în conţinutul Legii statutului funcţionarilor publici şi ale Codului muncii.

Până la pronunţarea instanţei de fond, au apreciat reclamanţii că, se impune suspendarea executării procesului verbal FN din 26.10.2009 şi a Deciziei nr.36/ 25.11.2009, sub aspectul măsurilor dispuse la pct.2, respectiv la pct.1 al Încheierii nr. VI/25/4.02.2010, referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi acordate salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa, fiind întrunite în cauză cerinţele prescrise de lege.

Motivând cererea de suspendare, reclamanţii au susţinut în esenţă că, în considerarea disp.art.15 din Legea nr.554/2004, în raport de împrejurările de fapt şi de drept invocate în cuprinsul contestaţiei, se ridică îndoieli serioase privind temeinicia şi legalitatea actelor administrative contestate, iar suspendarea executării se impune, atât în vederea prevenirii unui prejudiciu, cât şi pentru înlăturarea unei perturbări vizibile a activităţii Consiliului Judeţean Constanţa.

Părţilor între care s-a stabilit iniţial raportul juridic procesual li s-a adăugat SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA, care a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului - CONSILIU JUDEŢEAN CONSTANŢA.

SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA – care a dobândit condiţia de parte în urma admiterii în principiu a cererii de intervenţie, dispusă în temeiul art.52 Cod pr.civ., prin Încheierea din 08.06.2010, a solicitat admiterea acţiunii Consiliului Judeţean Constanţa, astfel cum a fost formulată şi precizată.

Totodată, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, a solicitat a se dispune suspendarea executării Deciziei nr.36/2009 a Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte pct.2 din aceasta, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În susţinerea cererii de suspendare, intervenientul în interes alăturat a precizat că, măsura se impune, deoarece:

a/ Sub aspectul „pagubei iminente”, punerea în practică a Deciziei Curţii de Conturi presupune emiterea unor dispoziţii de imputare sau, după caz, iniţierea unor acţiuni în justiţie fundamentată pe răspunderea patrimonială a angajaţilor contractuali ai Consiliului Judeţean Constanţa, de natură a conduce la prejudicierea iminentă şi gravă a acestora. În plus, trebuie reţinut şi impactul de imagine pe care măsura Curţii de Conturi l-ar determina, fiind evident că, în situaţia în care angajaţii Consiliului Judeţean ar constata că, veniturile pe care le câştigă sunt apropiate nivelurilor minimale impuse de lege, ar renunţa să mai presteze activitatea.

b/ Sub aspectul „cazului bine justificat”, suspendarea se impune cu necesitate, dat fiind caracterul cu totul nelegal al Deciziei nr.36/2009, în care pentru măsurile dispuse există fundamentări „ ce nu au nici o legătură cu legea”, Curtea de Conturi dând o interpretare personală dispoziţiilor legale consacrate de art.8 alin.(1) din Legea nr.130/1996 R.

Tot la termenul de judecată din 08.06.2010, reprezentantul convenţional al reclamanţilor a învederat instanţei că, se legitimează procesual activ, având condiţia de părţi reclamante doar CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA şi PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA, iar nu şi persoana fizica C.N.D.

Pârâtele nu au depus întâmpinare, precizându-şi poziţia procesuală prin reprezentantul convenţional, care a solicitat respingerea cererii de suspendare dedusă judecăţii, în principal ca inadmisibilă, iar în măsura în care se depăşeşte apărarea procesuală formulată pe cale de excepţie, ca neîntemeiată.

         A opinat pârâta că, nu sunt întrunite în cauză cerinţele consacrate de art.15 din Legea nr.554/2004 raportat la art.2 (1) lit. „t” şi „ş”, că, un act administrativ prin care se recomandă stabilirea întinderii unui prejudiciu, în nici un caz nu poate să reprezinte o pagubă iminentă.

S-a învederat că, Curtea de Conturi a propus stabilirea exactă a întinderii prejudiciului, a constatat o serie de neregularităţi şi a dispus entităţii controlate să-şi stabilească singură întinderea acestuia.

         În măsura în care, solicitarea ar fi primită, a apreciat pârâta că, starea de legalitate în general şi legalitatea cheltuirii banului public, în particular, ar fi grav afectate.

         Prin Încheierea de şedinţă din 01.07.2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.112/36/2010, s-a dispus:

- admiterea excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a  executării procesului verbal FN /26.10.2009, ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 36/25.11.2009;

- respingerea cererii de suspendare a procesului verbal încheiat la 26.10.2009 de Camera de Conturi Constanţa, ca inadmisibilă;

- respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actului administrativ – Încheiere nr. VI/25/04.02.2010, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 36/25.11.2009 şi a Încheierii nr. VI/25/04.02.2010, ca neîntemeiată;

- respingerea cererii de intervenţie accesorie.

         Pentru a pronunţa sus-menţionata hotărâre, analizând cererea de suspendare, în considerarea susţinerilor părţilor litigante, prin prisma înscrisurilor depuse , instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

         Prin procesul verbal de constatare dresat în urma efectuării auditului financiar al contului de execuţie a bugetului local pe anul 2008 la CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA, auditorii publici externi din cadrul CAMEREI DE CONTURI CONSTANŢA, au constatat abateri de la legalitate şi regularitate care au fost examinate, în acord cu prevederile Legii nr.94/1992 R. de Directorul Camerei de Conturi Constanţa, care a emis Decizia nr.36/25.22.2009.

         Prin Decizia nr.36/25.11.2009 emisă de CAMERA DE CONTURI A JUDEŢULUI CONSTANŢA, se constată mai multe abateri de la legalitate, printre care şi cele privitoare la „acordarea unor drepturi în bani salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa (pct.2)”.

         În baza prerogativelor legale conferite de Legea nr.94/1992 R. privind organizarea şi funcţionarea CURŢII DE CONTURI şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, Directorul Camerei de Conturi Constanţa, decide în referire la sporurile acordate, care exced prevederilor legale : „ ordonatorul de credite va dispune măsurile legale pentru recuperarea plăţilor nelegale în sumă de 4.517.191 lei reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate nelegal în baza contractului colectiv de muncă; de asemenea, ordonatorul de credite va dispune măsurile necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plăţi nelegale acordate sub forma unor drepturi băneşti sau în natură salariaţilor entităţii şi recuperarea acestuia conform prevederilor legale”.

Decizia a fost contestată în procedura administrativă.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA a solicitat anularea deciziei cu privire la măsura dispusă la pct.2, cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plata unor sporuri şi drepturi acordate nelegal salariaţilor şi revizuirea termenului de realizare pentru măsurile dispuse la pct.1 şi 3-9 din actul administrativ contestat.

Contestaţia înregistrată la CAMERA DE CONTURI CONSTANŢA sub nr.1291/15.12.2009 a fost respinsă prin Încheierea nr.VI.25/4.02.2010 a CURŢII DE CONTURI A ROMÂNIEI (f.26-32).

Soluţia dată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a determinat declanşarea conflictului judiciar.

Reţine instanţa de fond că, cererea de suspendare a executării actului administrativ - Decizia nr.36/2009 emisă de CAMERA DE CONTURI A JUDEŢULUI CONSTANŢA şi a Încheierii nr.VI.25/4.02.2010 a CAMEREI DE CONTURI A ROMÂNIEI, până la soluţionarea fondului, prin hotărâre irevocabilă, întemeiată pe dispoziţiile art.15 din Legea nr.554/2004,  nu apare ca inadmisibilă.

Se reţine că, apare ca inadmisibilă cererea de suspendare a actului preparator care a stat la baza emiterii Deciziei nr.36/2009, proces verbal din 26.10.2009.

Prin art.15 alin.(1) din Legea nr.554/2004 se dispune că :

„ Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond”.

Actul administrativ unilateral a cărui executare poate fi suspendată este, în accepţiunea art.2 lit.”c” din legea contenciosului administrativ, „ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Decizia nr.36/2009 emisă de Directorul CAMEREI DE CONTURI CONSTANŢA, cât şi Încheierea nr.VI.25/4.02.2010 emisă de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, sunt acte administrative, reţine instanţa de fond, în accepţiunea Legii nr.554/2004.

Totodată, se arată că, Procesul verbal din 26.10.2009 nu a produs prin el însuşi efecte juridice, fiind un act în care a fost exprimată „opinia de audit” a auditorilor publici externi din cadrul CAMEREI DE CONTURI CONSTANŢA.

Concluziile echipei de audit, ”care se  exprimă în scris, asupra situaţiilor financiare şi/sau programului sau activităţii auditate, în legătură cu realitatea, fidelitatea şi conformitatea acestora cu reglementările aplicabile domeniului”  se circumscriu noţiunii de „ opinie de audit” – în accepţiunea dată de art.1/1 lit.”k” din Legea nr.94/1992 R .

Procesul verbal în care s-a consemnat „ opinia de audit” nu conţine nici o măsură care să poată fi pusă în executare, nu reprezintă un act administrativ unilateral, în accepţiunea art.2 lit.”c” din Legea nr.554/2004, ci constituie un act preparator, care a stat la baza emiterii actului administrativ - Decizia nr.36/2009.

Se arată că, mijlocul de apărare specific, caracterizat prin trăsături, o apropie şi în acelaşi timp o deosebesc, atât de excepţiile de procedură, cât şi de apărările de fond, inadmisibilitatea se circumscrie excepţiei în măsura în care, dreptul ori pretenţiile reclamantului, nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă sau pentru valorificarea lor se cere parcursă o procedură prealabilă, care face incidentă prevederea art.109 (2) c.pr.civ.

Întrunirea condiţiilor de admisibilitate prescrise de lege pentru valorificarea unui drept se analizează în raport de fondul pretenţiei deduse judecăţii, fără a determina o inadmisibilitate, „ca fine de neprimire”, căci inadmisibilitatea nu vizează excepţia, ci efectul spre care tinde aceasta.

Ori, în cauză, reţine instanţa de fond, cererea de suspendare întemeiată pe disp.art.15 din legea contenciosului administrativ, este o cerere accesorie cererii în anularea actului administrativ.

Inadmisibilitatea invocată pe cale de excepţie a fost admisă exclusiv în referire la solicitarea de suspendare a procesului verbal, în care a fost materializată în scris opinia de audit; cererea de suspendare a procesului verbal din actului preparator din 26.10.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă.

În referire la actele administrative contestate – Decizia nr.36/2009 şi Încheierea nr.VI.25/4.02.2010, ca act subsecvent - prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei prin care s-au constatat abaterile de la legalitate şi regularitate, cererea de suspendare a executării a fost analizată de instanţa de fond, prin prisma întrunirii condiţiilor care privesc temeiul de fapt al suspendării solicitate de reclamanţi în baza art.15 din Legea nr.554/2004.

Transpunere în dreptul naţional a prevederilor, cu valoare de principiu din Recomandarea R (89) 8 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei, dispoziţiile art.15 al Legii nr.554/2004 consacră posibilitatea suspendării executării actului administrativ „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”.

„Cazurile bine justificate” constau, reţine instanţa de fond, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(1) lit.”t” din Legea nr.544/2004 în „ împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ”, iar „paguba iminentă” în „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (lit.”ş”).

În considerarea principiilor ce guvernează materia, respectiv al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie.

Caracterul de excepţie al măsurii nu exclude însă, ca în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, aceasta să fie dispusă, în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezentate, tocmai pentru realizarea protecţiei jurisdicţionale în materie administrativă.

În situaţia de speţă, reţine instanţa de fond, existenţa cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ nu poate fi reţinută, nerezultând o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr.36/2009, reprezintă o obligaţie legală ce revine conducerii entităţii auditate, iar neconformarea angajează răspunderea, în  condiţiile art.62 lit.”b” din Legea nr.94/1992.

Se apreciază că, „cazul bine justificat” - argumentat de către reclamant prin prisma aspectelor care ţin de legalitatea actului contestat, nu a putut fi reţinut de către instanţa de fond.

Practica jurisprudenţială a instanţei supreme a statuat în mod constant că ” nu poate fi argumentat cazul bine justificat prin invocarea unor aspecte care ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare”, că, cercetarea sumară a „aparenţei dreptului” impune suspendarea doar atunci când, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, împrejurări ce ar putea fi circumscrise condiţiilor de valabilitate ale actelor administrative (competenţă, formalităţi procedurale anterioare sau concomitente emiterii, motivare atunci când e impusă prin lege etc).

Se reţine de instanţa de fond că, excede cadrului procesual al cererii de suspendare, analiza criticilor de nelegalitate ce vizează fondul actului.

De altfel, nu există îndoială că, această condiţie necesară suspendării actului administrativ trebuie nu doar dovedită, ci şi analizată de instanţă, cumulativ cu condiţia referitoare la paguba iminentă.

Condiţia privind prevenirea unei „pagube iminente”, reţine instanţa de fond, nu este îndeplinită în cauză.

Analiza a relevat că, prin Decizia nr.36/2009 s-a dispus luarea măsurilor legale pentru recuperarea unor plăţi apreciate ca fiind nelegale, reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa.

Ca atare, executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăşi o pagubă iminentă, cu consecinţe directe şi imediate asupra salariaţilor şi a instituţiei, consecinţe care s-ar produce eventual doar după ce ordonatorul de credite al instituţiei auditate ar finaliza aducerea la îndeplinire a măsurilor şi ar emite deciziile pentru recuperarea prejudiciilor.

Reţine instanţa că, o pagubă patrimonială suferită de o autoritate, nu echivalează cu accepţiunea dată de art.15 din Legea nr.554/2004, conceptului de „paguba iminentă” care are în vedere nu sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci cel de perturbare previzibilă a funcţionării unei autorităţi sau serviciu public.

Se mai arată că, prin ea însăşi, faţă de obiect şi conţinut, Decizia nr.36/2009 nu este aptă să conducă la o pagubă iminentă, ci obligă doar conducerea instituţiei audiate să dispună măsurile legale stabilite prin actul de control.

Reţine instanţa de fond că, finalitatea imediată la care s-ar ajunge prin suspendarea deciziei contestate, este de a exonera conducătorul instituţiei audiate de răspunderea care-i poate fi antrenată în baza disp.art. 62 lit.”b” din Legea nr.94/ 1992, dacă nu a luat măsurile dispuse, până la termenul stabilit – 30.01.2010 (amenda civilă egală cu salariul pe 2-5 luni), iar nu prevenirea unei pagube iminente, de natură a afecta funcţionarea instituţiei.

Faţă de sus-menţionata situaţie, instanţa de fond reţine că, este adevărat că, iniţierea şi realizarea măsurilor stabilite prin actul de control implică, după cum precizează intervenientul în interes alăturat, emiterea unor dispoziţii de imputare ar avea implicaţii pecuniare asupra salariaţilor instituţiei.

Arată instanţa de fond că, impactul de imagine ce ar putea afecta instituţia CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA, prin posibila desistare a salariaţilor de raporturile de muncă – invocat tot de intervenientul în interes alăturat, nu poate contura un prejudiciu previzibil care, sub aspectul terminologiei consacrată în materia răspunderii civile, presupune un prejudiciu „sigur că se va produce”, iar nu posibil/ probabil.

Doctrina administrativă, în acord cu care s-a conturat practica jurisprudenţială, statuează că, pentru a admite suspendarea executării  trebuie ca „prejudiciul să fie nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizaţie ulterioară”.

Ori, reţine instanţa de fond, în situaţia de speţă, pentru ipoteza în care s-ar aduce la îndeplinire dispoziţiile menţionate la pct.2 din actul administrativ a cărui legalitate este contestată, nu s-ar ajunge la crearea unui prejudiciu care să nu fie susceptibil de reparaţie ulterioară.

Faţă de cele ce preced, cererea de suspendare a executării Deciziei nr.36/2009 şi a Încheierii nr.VI.25/4.02.2010 - prin care a fost respinsă contestaţia împotriva măsurii dispuse la pct.2 din decizie, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA şi CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA, precum şi intervenient SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă şi următoarea motivaţie în esenţă:

Recursul promovat de recurenţii reclamanţi PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA şi CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA:

-        greşit instanţa de fond a respins cererea de suspendare a procesului verbal încheiat la 26.10.2009 de Camera de Conturi Constanţa, ca inadmisibilă, deoarece sunt îndeplinite cele două condiţii pentru admitere, conform art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv:

o  „existenţa unui caz bine justificat”: interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ prin executarea plăţii sumelor contestate, ce ar avea un impact grav asupra resurselor bugetare, cu consecinţa imposibilităţii executării în continuare a obligaţiilor fiscale şi contractuale asumate;

o  „prevenirea unei pagube iminente”: grevarea bugetului local cu plata unor sume nelegal imputate şi deci nedatorate, prejudiciul fiind şi unul la nivel instituţional, prin imposibilitatea desfăşurării în condiţii normale a serviciilor administraţiei publice.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa suspendării executării Deciziei nr.35/24.11.2009 emisă de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI – structura CURŢII DE CONTURI A JUDEŢULUI CONSTANŢA, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei introduse împotriva deciziei pârâtei.

         Recursul promovat de recurentul intervenient SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA:

-        sub aspectul admisibilităţii cererii de intervenţie accesorii, solicită admiterea în principiu a acesteia, motivat de faptul că, prin respingerea cererii de suspendare a Deciziei nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI, aceasta continuă să-şi producă efectele negative, afectând în continuare interesele membrilor de sindicat;

-        interesul recurentului intervenient rezultă din faptul că, acesta este semnatar alături de CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA a Acordului/Contractului colectiv de muncă încheiat în 2008, negat în drepturile pe care le conferă de pct.2 din Decizia nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI, iar negarea drepturilor câştigate prin negociere, reprezintă o gravă atingere adusă principiului constituţional al negocierii.

-        în susţinerea cererii de suspendare a Deciziei nr.36/2009:

o  „existenţa unui caz bine justificat”: greşit instanţa de fond a reţinut că, luarea în considerare a argumentelor legale invocate prin cererea de intervenţie, din care rezultă clar existenţa cazului justificat în accepţiunea art.2 lit.”t”, coroborat cu art.14 al.1 din Legea nr.554/2004, ar excede obiectul cererii de suspendare, motivând că „nu există o îndoială destul de puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ”;

o  „prevenirea unei pagube iminente”: instanţa de fond a dat o interpretare greşită noţiunii de „prejudiciu iminent”, deoarece în speţa de faţă, salariaţii vizaţi de măsura impusă de Decizia nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI, sunt în situaţia de a suferi o pagubă iminentă, atât în accepţiunea primului sens dat de lege „prejudiciu material viitor şi previzibil” determinat de deciziile de impunere ce vor fi emise în baza acestei decizii nelegale, cât şi în accepţiunea celui de-al doilea sens „perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi sau a unui serviciu public”, dat fiind faptul că, pe fondul crizei economice actuale şi al diminuării salariilor bugetarilor cu 25%, angajaţii CONSILIULUI JUDEŢEAN pot decide sistarea lucrului şi perturbarea gravă a funcţionării autorităţii a căror salariaţi sunt.

Solicită a se dispune suspendarea executării Deciziei nr.36/2009 emisă de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI până la soluţionarea pe fond a cauzei.

Prin Note scrise, intimata pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI solicită respingerea recursurilor ca netemeinice şi nelegale şi menţinerea dispoziţiilor încheierii recurate ca fiind temeinice şi legale.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea admite recursurile formulate, pentru următoarele considerente, în esenţă:

         În fapt, Curtea reţine că, în urma controlului efectuat asupra activităţii derulate de CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA pentru anul 2008, CURTEA DE CONTURI a constatat prin Procesul verbal încheiat la data de 26 octombrie 2009 , la pct.2 că, s-au acordat în mod nelegal o serie de „drepturi în bani” salariaţilor săi.

         Faţă de constatările astfel efectuate, prin Decizia nr.36/25.11.2009 s-a dispus la pct.2 „recuperarea plăţilor nelegale în sumă de 4.517.191 lei – reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate nelegal, în baza Contractului colectiv de muncă” .

Totodată, CURTEA DE CONTURI a dispus ordonatorului de credite să adopte măsurile necesare în vederea recuperării prejudiciului, reprezentând plăţi nelegale „acordate sub forma unor drepturi băneşti sau în natură salariaţilor entităţii”.

Acestea sunt condiţiile în care, recurenţii CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA şi PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA au dedus judecăţii acţiunea având ca obiect iniţial contestarea măsurilor dispuse prin Procesul verbal din data de 26.10.2009 şi Decizia nr.36 din 25.11.2009, ce a fost precizat ulterior în faţa instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel Constanţa – dosar nr.112/36/27.01.2010 ca fiind:

-        anularea parţială a procesului verbal FN din 26.10.2009 – pct.2 referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa;

-        anularea parţială a Deciziei nr.36/25.11.2009, pct.2 referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa;

-        anularea parţială a Încheierii nr.VI.25/4.02.2010, respectiv a pct.1 referitor la acordarea nelegală a unor sporuri şi drepturi salariaţilor Consiliului Judeţean Constanţa.

Reţine Curtea că, prin aceeaşi cerere, s-a solicitat de către recurenţi ca, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce face obiectul cauzei, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, să se dispună „suspendarea executării actelor administrative sus-menţionate”.

Recurenţilor ce au stabilit cadrul procesual, li s-a alăturat SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA, ce a înţeles a formula cerere de intervenţie accesorie în favoarea lor, în temeiul art.51 Cod pr.civilă, pentru ca, în temeiul art.52 Cod pr.civilă, aceasta să fi fost admisă în principiu de către instanţa de fond prin Încheierea din 08.06.2010, şi care, ulterior, prin Încheierea din 01 iulie 2010 a fost respinsă ca nefondată.

Faţă de situaţia de fapt sus-expusă, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul admiterii recursurilor ca fondate, pentru următoarele considerente, în esenţă:

1.    Sub aspectul admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie:

Potrivit art.49 al.1 Cod pr.civilă „Oricine are interes poate interveni într-o pricină, ce se urmează între alte persoane” , legiuitorul statuând în conţinutul dispoziţiei art.49 al.3 că „ea este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acestuia”.

Cu alte cuvinte, prin intervenţia accesorie, terţul participă voluntar în judecată, pentru a apăra drepturile uneia din părţile iniţiale ale procesului, deoarece intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii, ci urmăreşte, prin apărările pe care le face, ca instanţa să pronunţe o soluţie favorabilă părţii pentru care a intervenit.

Totuşi, trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căruia a intervenit, ci el are un interes propriu în participarea la judecata procesului , care poartă între anumite persoane pentru că, prin aceasta poate evita să fie acţionat ulterior în judecată de partea a cărei apărare o sprijină.

Ca regulă, reţine Curtea că, intervenţia accesorie este admisibilă în orice materie, inclusiv în contestaţia la executare, precum şi în litigiile privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, astfel că, faţă de dispoziţiile art.16 din Legea nr.554/2004 cererea dedusă judecăţii este admisibilă.

În sprijinul sus-menţionatelor precizări, reţine Curtea că, ambele măsuri dispuse de către CAMERA DE CONTURI sunt de natură a afecta grav şi iremediabil interesele membrilor de sindicat, aceasta cu atât mai mult cu cât, prin respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI, aceasta îşi produce în continuare efectele, afectând interesele membrilor de sindicat în mod concret, prin diminuarea drastică a veniturilor acestora, stabilită printr-un act administrativ.

Se va reţine că, SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA justifică astfel în continuare un interes, şi în exercitarea căii de atac a recursului, odată ce, scopul pentru care orice sindicat este constituit, este acela de a promova şi apăra interesele celor care-l reprezintă.

Astfel, în cuprinsul pct.2 din Decizia nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI sunt dispuse de către intimata pârâtă măsuri ce aduc atingere intereselor angajaţilor  CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA, atâta timp cât se urmăreşte, pe de o parte, neacordarea unor drepturi băneşti considerate ca fiind nelegale, iar pe de altă parte, recuperarea tot de la membrii recurentei a unui prejudiciu în sumă de 4.517.191 lei, prejudiciu reprezentat de drepturi de care angajaţii CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA au beneficiat în baza Acordului/Contractul colectiv de muncă aplicabil.

Este de necontestat că, neacordarea în continuare a sporurilor şi îndemnizaţiilor astfel cum au fost precizate în Contractul colectiv de muncă în vigoare, precum şi neacordarea altor drepturi câştigate prin negociere către salariaţi, este de natură să conducă la diminuarea drastică a veniturilor pe care angajaţii CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA le-ar obţine ca o contraprestaţie a muncii lor.

Mai mult decât atât, Curtea reţine că, având în vedere ceea ce CURTEA DE CONTURI dispune la pct.2 din decizie, dacă s-ar pune problema imputării prejudiciului la care pârâta face referire, sau, după caz, s-ar pune problema tragerii la răspundere patrimonială prin intermediul instanţelor judecătoreşti, veniturile angajaţilor CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA ar suferi o diminuare drastică.

Pe de altă parte, în aprecierile sale Curtea are în vedere că, Contractul colectiv de muncă are un caracter „normativ” deoarece, fie el încheiat la nivelul instituţiilor bugetare, nu este şi nu trebuie să rămână doar o afirmaţie doctrinară, neputându-se deroga de la regula „pacta sunt servanda”  ce funcţionează în orice contract.

Totodată, Curtea apreciază că, interesul recurentei SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA rezultă şi din faptul că, acesta este semnatar alături de CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA a Acordului/Contractului colectiv de muncă încheiat în anul 2008, ori, ceea ce invocă a fi nelegal intimata CURTEA DE CONTURI, sunt aspecte negociate de partenerii sociali şi convenite de aceştia prin încheierea unui contract colectiv de muncă, ce a fost ulterior aprobat prin Hotărârea CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA nr.281/17 decembrie 2007, ulterior fiind aprobat şi Actul adiţional la contract prin Hotărârea CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA nr.43/04 februarie 2008.

Pentru toate considerentele sus-expuse şi apreciind că, în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de recurentă, ca nefondată, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă şi admiţând recursurile, Curtea în temeiul art.51 cu referire la art.55 Cod pr.civilă, admite cererea de intervenţie accesorie formulată de SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSTANŢA, ca fondată.

2. Pe fondul cauzei, Curtea reţine în esenţă că, instanţa a fost investită cu soluţionarea cererii având ca obiect suspendare executare act administrativ, demers judiciar datorat faptului că, în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2008 al recurentei CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA, a fost emis de către intimata pârâtă CURTEA DE CONTURI  Procesul verbal din 26.10.2009, act de control prin care au fost stabilite anumite obligaţii de plată şi în baza căruia a fost emisă ulterior Decizia nr.36/25.11.2009, prin care s-au dispus măsuri pentru „recuperarea plăţilor nelegale în sumă de 4.517.191 lei reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate nelegal în baza Contractului colectiv de muncă şi pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plăţi nelegale acordate sub forma unor drepturi băneşti sau în natură salariaţilor entităţii şi recuperarea acestuia conform prevederilor legale”.

Contestaţia formulată pe cale administrativă împotriva sus-menţionatei decizii, şi înregistrată la CAMERA DE CONTURI CONSTANŢA sub nr.1291/15.12.2009, a fost respinsă de intimată prin Încheierea nr.VI/25 din 04.02.2010, act administrativ emis după investirea instanţei, toate actele administrative enumerate fiind apreciate de recurenţii reclamanţi ca fiind nelegale şi netemeinice.

         Acestea sunt condiţiile în care, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce face obiectul cauzei, s-a solicitat, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004 suspendarea executării actelor administrative.

         Potrivit art.15 al.1 din Legea nr.554/2004 „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14 , şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond”, pentru ca, potrivit art.15 al.2 legiuitorul să fi dispus „Dispoziţiile art.14 al.2-7 se aplică în mod corespunzător”.

         Textul de lege citat stabileşte expres că, suspendarea executării actului administrativ este o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ,care intervine la cererea părţii interesate sau din oficiu, cu menţiunea că, măsura suspendării poate fi luată numai împotriva unui anumit tip de act şi numai în anumite împrejurări.

         Prin urmare, distingem ca fiind condiţii ale suspendării:

a)   cele care privesc actul administrativ care poate fi suspendat;

b)cele care privesc temeiul de fapt al suspendării.

     a) Condiţii privitoare la actul supus suspendării:

     Obiectul suspendării îl reprezintă actul administrativ, definit de art.2 lit.”c”  din Legea nr.554/2004 ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice..”.

     Pentru a fi suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere.

     Prin urmare, nu poate fi suspendat un act administrativ care şi-a epuizat efectele înainte de pronunţarea instanţei, fie chiar şi după sesizarea acesteia, deoarece ordinul emis de instanţă se raportează la momentul pronunţării.

     De asemenea, reţine Curtea că, nu poate fi suspendat un act administrativ a căror efecte se produc „eo ipso” , fără un impact palpabil, material, în mediul înconjurător şi fără o activitate ulterioară emiterii prin care să fie adus la îndeplinire, fiind de netăgăduit că, Procesului verbal FN/26.10.2009 este cel ce stabileşte impactul palpabil material, şi care urma a fi dus la îndeplinire prin emiterea Deciziei nr.36/25.11.2009.

     Aşa fiind, în speţă, reţine Curtea că, sunt îndeplinite toate condiţiile privitoare la actul supus suspendării, în mod greşit instanţa de fond admiţând excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Procesului verbal FN/26.10.2009 ce a stat la baza emiterii Deciziei nr.36/25.11.2009 prin aprecierea că,  acesta ar reprezenta „opinia de audit” şi că, „nu conţine măsuri care să poată fi puse în executare”, atât timp cât, acest act a stat la baza emiterii actului administrativ de bază (Decizia nr.36/2009).

     Pentru considerentele sus-expuse şi admiţând recursurile potrivit art.312 Cod pr.civilă, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii recurate, Curtea respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Procesului verbal FN/26.10.2009, ca nefondată.

         b)Condiţii privitoare la temeiul de fapt al suspendării:

         Potrivit art.14 al.1 din lege „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond…”.

         Formularea textului de lege sus-citat sugerează a fi necesare de îndeplinit condiţiile :

-        caz bine justificat;

-        prevenirea unei pagube iminente,

ţinând cont de toate interesele confruntate în proces.

         Atunci când legiuitorul a avut în vedere cazul bine justificat, a urmărit ca instanţa să analizeze dacă dosarul care i se prezintă spre soluţionare este justificat, în măsura necesară pronunţării unei măsuri, ordin, dispoziţie, pentru aplicarea imperium-ului care-i este conferit.

         Formularea din textul în discuţie arată doar că examinarea temeiniciei cererii dedusă spre judecată se face, în această materie, cu o intensitate sporită şi cu o chibzuire mai aprofundată, instanţa trebuind să fie deosebit de atentă cu tranşarea provizorie a materiei litigioase.

         Aşa fiind, şi procedând la analizarea „cazului bine justificat” Curtea reţine că, interpretarea normelor juridice de către pârâtă, la emiterea actelor administrative şi care privesc: „acordarea unui anumit drept, nu poate fi acordat angajatului, chiar dacă există un contract colectiv de muncă negociat de părţi”, sunt prin ele însele de natură a crea convingerea existenţei unui caz bine justificat.

         Este greşită interpretarea instanţei de fond care consideră că, în speţă, nu ne-am afla în faţa unui caz bine justificat în accepţiunea art.2 lit.”t” coroborat cu art.14 din Legea nr.554/2004, cu simpla motivaţie că, „nu există o îndoială destul de puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ”, deoarece, prezumţia de legalitate a actului administrativ este o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin proba contrarie.

         Astfel, Curtea se află în situaţia de a „pipăi fondul cauzei”, nu să-l soluţioneze în întregime, în acest sens, statuându-se în doctrină şi jurisprudenţă că nu vor fi admise probe care presupun o tergiversare a procesului, însă singurele apărări permise pentru ca instanţa să poată verifica „aparenţa în drept” sunt argumentele legale, apărări pe care instanţa trebuie să le ia în considerare.

          Aşa fiind, luând în considerare aparenţa dreptului în speţă, Curtea apreciază în sensul îndeplinirii sus-menţionatei condiţii privind cazul bine justificat.

         În ceea ce priveşte condiţia privind paguba iminentă, Curtea reţine că, instituţia suspendării actului administrativ este singura care foloseşte această noţiune, pe care o defineşte în art.2 lit.”s” din Legea nr.554/2004, definiţia fiind elaborată special pentru această procedură, toate caracteristicile surprinse în ea referindu-se la ipoteze care pot fi întâlnite în practică şi care impun constatarea pagubei iminente.

         Astfel, paguba iminentă este prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.

         În speţă, CURTEA DE CONTURI stabileşte în cuprinsul pct.2 din decizie, în mod expres recuperarea plăţii în sumă de 4.517.191 lei, iar punerea în practică a acestei decizii presupune emiterea unor dispoziţii de impunere sau, după caz, iniţierea unei acţiuni în justiţie fundamentate pe răspundere patrimonială împotriva angajaţilor contractuali din CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA.

         Cu alte cuvinte, având în vedere definiţia pagubei iminente, este de necontestat că, ne aflăm în faţa unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă, deoarece măsura dispusă este de natură a conduce la prejudicierea iminentă şi gravă a angajaţilor, care determină şi costuri suplimentare pentru recurente, pentru susţinerea unor demersuri de natură a stopa măsura CURŢII DE CONTURI.

         Este greşită interpretarea instanţei de fond, care respinge cererea de suspendare pe considerentul că, „executarea actului administrativ nu implică prin ea însăşi o pagubă iminentă, cu consecinţe directe şi imediate asupra salariaţilor instituţiei…”, dat fiind faptul că, dispoziţiile de imputare, care vor fi emise de ordonatorul de credite, au ca temei de drept, tocmai Decizia nr.36/2009 a CURŢII DE CONTURI CONSTANŢA.

         În aceste condiţii, apreciază Curtea că, tocmai Decizia nr.36/2009 este cea care determină în mod direct prejudiciul iminent al intereselor salariaţilor, iar recurenta CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA este executantul măsurii dispuse prin aceasta, astfel cum rezultă din interpretarea în spiritul legii, a dispoziţiilor art.62 lit.”b” din Legea nr.94/1992.

Totodată, Curtea reţine că, instanţa de fond a dat o interpretare greşită noţiunii de „prejudiciu iminent” încercând să limiteze sfera de cuprindere a acesteia, în condiţiile în care art.2 lit.”ş” din Legea nr.554/2004 prevede două sensuri alternative ale conceptului de prejudiciu iminent, după cum urmează:

-        primul sens se referă la „prejudiciu material viitor şi previzibil”;

-        al doilea  sens se referă la „perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi sau unui serviciu public”.

Greşit instanţa de fond a reţinut că, suspendarea s-ar impune numai în cazul în care intervine cel de-al doilea sens, astfel că, Curtea examinând noţiunea prin prisma celor două sensuri, apreciază că, ambele sunt îndeplinite în speţă, atât timp cât, salariaţii vizaţi de măsură ar suporta un prejudiciu material viitor şi previzibil, iar din punct de vedere economic ar apare o perturbare gravă a funcţionării autorităţii a căror salariaţi sunt.

Sus-menţionata apreciere a Curţii, este justificată şi prin împrejurarea că, noţiunea de „perturbare”nu este definită de lege, ceea ce înseamnă că aceasta este folosită în înţelesul său din limbajul obişnuit şi care înseamnă conform Dicţionarului explicativ al limbii române „deranjament, tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucrul, al unui fenomen”.

Cu alte cuvinte, la fel ca şi în cazul primei ipoteze, cea a prejudiciului material viitor previzibil cu evidenţă, este apreciată de Curte ca un început de perturbare a funcţionării autorităţii, deci o distorsionare în curs ce ameninţă însăşi funcţionarea autorităţii publice, iar nu simpla sa activitate.

Aşa fiind, Curtea reţine că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, şi ca atare, sunt  motive pentru a se dispune în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Procesului verbal FN/26.10.2009 pct.2, a Deciziei nr.36/25.11.2009 pct.2 şi a Încheierii nr.VI/25/04.02.2010 pct.1, ca fondată, luându-se această măsură, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative unilaterale enumerate.

         Totodată, Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a procedat la respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actului administrativ – Încheierea nr.VI/25/04.02.2010, împrejurare urmare căreia se vor menţine celelalte dispoziţii din hotărârea recurată.