avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


16. Anulare parţială act administrativ fiscal emis de autoritatea publică. Tichete cadou. Spor de confidenţialitate. Indemnizaţie de dispozitiv. Primă de vacanţă.

 

                                                       Art.238 - Legea nr.53/2003 privind  Codul muncii

                                                       Art.72 – Legea nr.188/1999

                                                       Art.15, art.17 – OG nr.6/2007

                                                       Art.13 al.1, art.23 – OG nr.10/2008

                                                       Art.13 – Legea nr.138/1999

                                                       Art.1 – Legea nr.193/2006

                                                       Art.21 – Cod fiscal

                                                       Art.1, art.8, art.10, art.24, art.27 – Legea nr.13o/1996

                                                       Art.4 - Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale

                                                       Art.41 al.5 – Constituţia României

 

                                                                                                     Decizia civilă nr.140/24.02.2011

                                                                                                               Dosar nr.4/36/2011

 

Prin cererea formulata şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanta, la data de 29.01.2010 reclamanţii Primăria Mun. Constanţa, Consiliul Local Constanaa, Mun. Constanţa prin primar şi Primarul Mun. Constanta, au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a Romaniei şi Camera de Conturi Constanta anularea procesului verbal de constatare din 23.10.2009 cu privire la punctele nr. 4 si 5, decizia nr. 34/24.11.2009 sub aspectul masurilor 4 si 5.

         În motivarea actiunii s-a aratat că prin decizia nr. 34/24.11.2009, Camera de Conturi Constanta a constatat ca în privinţa anumitor sume platite salariatilor acestea au un caracter nelegal, impunandu-se masurile prevazute la pct 4 si 5, respectiv virarea la bugetele publice a obligatiilor datorate in referire la plata catre salariatii institutiei a sumei de 603 600 lei în luna aprilie 2008 reprezentand tichete cadou; precum si stabilirea intinderii prejudiciului creat prin plata sporului de confidentialitate, spor de stabilitate, indemnizatie de dispozitiv, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii, prima de concediu si recuperarea acestora.

         Constatarile Curtii de Conturi au un caracter nelegal si netemeinic pentru urmatoarele considerente:

         1. Cu privire la acordarea tichetelor cadou, au fost avute în vedere dispozitiile Legii nr.193/2006 si a HG nr.1317/2006. De altfel, anterior acordarii acestor tichete a fost formulate cerere catre Biroul Metodologie si Asistenta Contribuabili, care in raspunsul formulat au aratat ca tichetele cadou nu intra in categoria veniturilor impozabile. Totodata art. 55, alin.4, lit.a C.fiscal prevede ca nu sunt venituri impoabile cadourile oferite salariatilor, daca sunt primite in baza unor legi speciale si finantate de buget.

         S-a impus a se stabili, de asemenea, daca au fost platite si alte sume care sunt asimilate veniturilor din salarii pentru care sa fie calculate si virate obligatiile de natura impozitului pe venit si a contributiilor aferente. Aceasta masura nu este stabilita in fapt si in drept, reprezentand o dispozitie fara continut juridic si care nu poate da nastere unei obligatii. In cauza de fata nu se precizeaza care ar fi abaterea constatata pentru ca aceasta sa poata fi inlaturata prin masura impusa.

         2. Cu privire la masura dispusa la pct.5 se arata ca sumele au fost acordate în anul 2008. Acestea au fost achitate in conformitate cu prevederile acordului colectiv de munca nr.25254 din 13.12.2006 si aprobate prin HCLM nr. 598 din 13.12.2006. Acest act administrativ nu a fost contestat în contencios, astfel ca au devenit obligatorii. Caracterul legal al acordului la nivel de unitate e demonstrat si prin prevederile contractului colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, care la art.38, alin.4, prevede ca salariul cuprinde indemnizatii, sporuri si alte adaosuri. Trebuie precizat ca art.3, alin.2 din contractul colectiv unic au avut in vedere doar acele categorii de drepturi salariale care sunt enumerate expres si al caror cuantum este determinat de lege, neputand fi modificate prin negociere la nivelul institutiei publice. Faptul ca DMPS a sesizat cu ocazia depunerii spre inregistrate nelegalitatea unor prevederi nu lipseste de efecte juridice clauzele contractului, intrucat aceasta avea cadrul legal de a refuza inregistrarea actului principal si a celor aditionale. Singura autoritatea de a stabili legalitatea unor prevederi a contractului colectiv de munca este instanta de judecata.

         2.1. Cu privire la sporul de confidentialitate de 10%, este aplicabil inclusiv functionarilor publici, cat timp se are în vedere respectarea principiilor constitutionale privind nediscriminarea, dreptul la plata egala pentru munca egala, dreptul la salariu. Conform art.46 din Legea nr.188/1999, functionarul public are obligatia de a pastra secretul de serviciu precum si confidentialitatea  in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta in exercitarea functiei publice. Nerespectarea secretului professional constituie abatere disciplinară. Sporul de confidentialitate este primit de tot personalul institutiilor si autoritatilor care gestioneaza informatii clasificate din clasa secrete de stat si secrete de serviciu, care prin acte normative specifice prevad acest spor. In toate cazurile, cuantumurile sporului de confidentialitate si conditiile de acordare se stabilesc in limitele prevazute de reglementarile in vigoare de catre ordonatorii principali de credite. In ce priveste sporurile la salariul de baza, acestea trebuie sa fie acordate tuturor salariatilor, indiferent de posturile si functiile pe care le ocupa si de domeniul în care isi desfasoara activitatea, atata timp cat lucreaza in conditiile prescrise de legea care reglementeaza plata sporurilor respective.

         2.2. Cu privire la sporul de stabilitate acesta a fost negociat in baza art. 3, lit.f din Legea nr.188/1999, legalitatea acestuia fiind confirmata de art.3, alin.2 din CCM unic.

         2.3. Cu privire la indemnizatia de dispozitiv de 25%, aceasta a fost acordata legal, considerand ca nu se justifica discriminarea salariatilor din aparatul de specialitate al Primarului fata de salariatii Prefecturii. Totodata prevederile constitutionale impun premise de regim unitar de reglementare, iar prin legea nr.137/2000 se previn si se sanctioneaza toate formele de discriminare.

         2.4. Cu privire la drepturile speciale pentru mentinerea sanatarii si securitatii muncii plata acestora a fost efectuata in conformitate cu prevederile contractului cadru, obligatoriu pentru parti. Au fost avute in vedere si dispozitiile art.236, alin.1 Cmuncii si art.72 din Legea nr.188/1999. Existenta si cuantumul acestor drepturi nu sunt stabilite prin dispozitii legale dar nici nu sunt prohibite. Aceste sume reprezinta drepturi cu caracter social a caror plata este suportata din veniturile proprii ale institutiei si nu de la bugetul de stat. Nu exista nici o ingradire legala, pentru ca in baza autonomiei locale si cu respectarea legislatiei finantelor publice locale autoritatile deliberative sa sustina cuprinderea si aprobarea in bugetele locale a fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca.

         2.5. Cu privire la prima de vacanta, la fel a fost acordata in baza contractului colectiv de munca.

         In ceea ce priveste obligatia de a calcula, de a retine si de a vira la bugetul de stat impozitul pe venit aferent sumelor de bani achitate, acestea nu constituie venituri de natura salariala si nici nu pot fi assimilate unor asemenea venituri. Platile considerate nelegale au avut fundament HCLM nr.65/2008 privind aprobarea bugetului propriu pe anul 2008, in care au fost prevazute si aceste drepturi. Aceasta hotarare a fost comunicata prefectului care nu i-a contestat legalitatea si ca urmare a fost adusa la indeplinire. Totodata nu exista documente din care sa rezulte ca fondurile bugetare au fost depasite, finantarea fiind asigurata de la bugetul local.

         În sustinerea actiunii au fost depuse in copie, HCLM 304/14.01.2010, process verbal de constatare din 23.10.2009 incheiat de Camera de Conturi Constanta, contestatia nr. 1129/13.11.2009, dispozitia nr. 8590/09.12.2009, contract colectiv de munca, acte aditionale, process verbal de negociere, dovada inregistrarii contractului la DMPS Constanta, HCLM nr. 40/08.09.2008, documentatia ce a stat la baza emiterii HCLM nr. 598/13.12.2006 si a actelor aditionale, adresa nr. 39280/26.02.2008 emisa de AFP Constanta, practica judiciara.

         La termenul de judecata din 15.02.2010, a fost formulată cerere de interventie în interes alaturat reclamantilor de catre Sindicatul Liber al Salariatilor din Administratia Publica Constanta.

         În motivarea cererii s-a aratat ca interesul angajatilor este atins prin masurile impuse, fiind emise impotriva functionarilor publici dispozitii de imputare, iar impotriva salariatilor contractuali au fost introduce actiuni in instanta in raspundere patrimoniala. Totodata drepturile membrilor au fost afectate de dispozitia primarului nr. 172/07.01.2010 prin care a fost suspendata plata acestor sporuri, incepand cu luna decembrie 2009. Sindicatul este semnatar al contractului colectiv de munca incheiat in 2006 si prelungit, astfel ca negarea acestor drepturi negociate cu respectarea legii ar reprezenta o grava atingere adusa principiului constitutional al negocierii.

Pe fondul cauzei s-a aratat ca, tichetele cadou sunt incluse in categoria cheltuielilor sociale pentru care nu e datorat impozit, iar in privinta drepturilor speciale s-a avut in vedere Legea nr.188/1999., art.72, alin.1. De altfel art.12 din Legea nr.140/1996 nu exclude astfel de drepturi. Curtea de Conturi a procedat contrar legii cand a dispus in sensul nelegalitatii acordarii acestor drepturi.

         În sustinerea cererii au fost depuse in copie dispozitia nr.172/07.01.2010, dispozitia de imputare nr.8373/30.11.2009, dovada formularii actiunii impotriva personalului contractual.

         La acelasi termen de judecata reclamantii si-au completat actiunea cu un nou capat de cerere, in sensul anularii si a incheierii nr.VI.41/23.02.2010 emisa de Comisia de Solutionare a Contestatiilor si implicit introducerea in cauza in calitate de parat a Curtii de Conturi a Romaniei – Comisia de Solutionare a Contestatiilor.

         În sustinerea cererii a fost depusa in copie, incheierea nr.VI.41 din 23.02.2010 emisa de Comisia de Solutionare a Contestatiilor.

         Pârâta, Curtea de Conturi a Romaniei a formulat întampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata. S-a precizat ca Comisia de Solutionare a Contestatiilor nu are personalitate juridică si nu poate sta in judecata in nume propriu. Pe fond s-a aratat ca sustinerile reclamantilor sunt neintemeiate raportat la prevederile legale care reglementeaza acordarea drepturilor salariale si a altor drepturi pentru personalul bugetar. Astfel potrivit art.157 din codul muncii, sistemul de salarizare al personalului din cadrul autoritatilor si institutiilor publice finantate integral sau partial de la bugetul de stat sau bugetele locale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor salariale reprezentative. In perioada supusa controlului, sporurile si primele erau reglementate prin OG nr.6/2007, OG nr.10/2007 si OG nr.10/2008, acte normative care nu prevad drepturi speciale. Abuzul de drept constituie o varietate a faptei ilicite, tinand cont de faptul ca datorita modului in care a fost exercitat se produce vatamarea unei persoane, raspunderea neputand fi inlaturata. Or, prin clauzele contractului colectiv de munca incheiat la nivelul aparatului de specialitate al Primariei s-au stabilit drepturi de natura salariala ce incalca legile speciale de salarizare a functionarilor publici. Aceste drepturi salariale au fost acordate in afara cadrului legal. Este atributul legiuitorului sa stabileasca atat categoria de drepturi salariale cat si cuantumul acestuia. Toate reglementarile care vizeaza statutul functionarului public prevad pe de o parte natura legala a drepturilor salariale, iar pe de alta parte interdictia ca prin contractul colectiv de munca sa se stabileasca drepturi de natura salariala care sunt atributul legiuitorului.

         Referitor la sporul de confidentialitate, potrivit legislatiei aplicabile nu se acorda salariatilor din cadrul institutiei auditate, ci numai celor mentionati la art. 15, alin.1 din OG nr.6/2007 si art.13, alin.1 din OG nr.10/2008. De altfel si celelalte drepturi de natura salariala exceed cadrului legal, asa cum a fost precizat mai sus, care reglementeaza acordarea de sporuri si premii functionarilor publici. Contractele colective de munca se pot incheia si pentru salariatii din institutiile bugetare, insa prin acestea nu se pot negocia clause referitoare la drepturi ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale. Cât priveşte plata indemnizaţiei de dispozitiv s-a considerat în mod eronat că dispoziţiile art.13 din Legea nr.138/1999 îi sunt aplicabile. Autorităţile administraţiei publice locale nu pot face parte din structura administratiei publice centrale, implicit nu pot fi in subordinea MAI. Sporul de dispozitiv nu este stabilit prin ordin ci prin lege. Orice altă abordare care contravene prevederilor legale nu poate fi luata in considerare.

         Referitor la sporul de stabilitate şi securitate în muncă în mod corect s-a constatat ca, acest drept nu se regaseste printre sporurile prevazute de art.11-art.17 din OG nr.6/2007. Nici plata indemnizatiei de vacanta nu a avut baza legala, dat fiind ca art.23 din OG nr.10/2008 nu reglementeaza plata unui astfel de drept salarial si pentru aceasta categorie de salariati. Toate aceste plati exceed cadrului legal care reglementeaza acordarea acestor sporuri.

         Prin Sentinţa civilă nr.156/CA/26.04.2010, Curtea de Apel Constanta a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat solutionarea cauzei in favoarea Tribunalului Constanta.

         Cauza a fost inregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa  la 24.06.2010, dosar nr.128/36/2010.

         La termenul de judecata din 04.11.2010, instanta a incuviintat în principiu cererea de interventie in interes alaturat reclamantilor formulata de Sindicatul Liber al Salariatilor din Administratia Publica Constanta.

         Totodata, la acelasi termen de judecata a admis exceptia de litispendenta si a dispus atasarea dosarului nr. 2372/118/2010, avand in vedere ca sunt aceleasi parti, acelasi obiect si acceasi cauza, astfel ca nu se impune reiterarea cererii de chemare in judecata, a cererii de interventie in interes alaturat si a intampinarii formulate in dosarul mentionat.

         La acelasi termen de judecata, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual passive a Consiliului Local Constanta, pentru motivele expuse in incheierea de amanare a pronuntarii, ce fac corp comun cu prezenta hotarare.

         Prin Sentinţa civilă nr.1431/CA/11.11.2010 s-a admis în parte, acţiunea principală formulată de reclamanţii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANŢAMUNICIPIUL CONSTANŢA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANŢA, s-a admis în parte , cererea de intervenţie în interes alăturat formulată de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia  Publică Constanta.

         S-au anulat în parte, procesul verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi a Romaniei – Camera de Conturi a jud. Constanta la data de 23.10.2009, respectiv punctele II si III şi  Decizia nr.34/24.11.2009 emisa de Camera de Conturi a jud. Constanta, respectiv punctele 4 si 5 şi s-a anulat Încheierea nr. VI.41/23.02.2010 emisa de Comisia de Solutionare a Contestatiilor de pe langa Curtea de Conturi a Romaniei.

         De asemenea, a fost obligată parata la plata catre Mun. Constanta prin primar, Primarul Mun. Constanta si Primaria mun. Constanta a sumei de 447 lei reprezentand onorariu avocat şi a fost respinsă cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata catre interveninetul in interes alaturat ca neîntemeiata.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, cu ocazia efectuării auditului financiar al contului de execuţie bugetara pe anul 2008 la Primăria Mun. Constanta, Camera de Conturi Constanta a constatat ca in cursul anului 2008, entitatea auditată a acordat salariaţilor săi o serie de drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, respectiv drepturi băneşti reprezentând sporul de confidenţialitate în procent de 10%, spor de stabilitate calculate la salariul de baza, indemnizaţie de dispozitiv de 25%, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii in cuantum de 500 lei, prima de vacanţă egala cu salariul de baza.

Totodată s-a constatat că, a fost plătită suma de 603 600 lei, cu titlu de tichete cadou, pentru care nu au fost calculate şi virate impozitul pe venit si contributiile de asigurari sociale, de sanatate.

Acordarea acestor drepturi a fost apreciata de catre organul de auditare ca fiind abatere de la legalitate si regularitate, astfel ca, pentru valorificarea procesului verbal de constatare nr.155797/30.10.2009 a fost emisa Decizia nr. 34/24.11.2009 prin care s-au stabilit masuri de remediere a deficientelor constatate.

Împotriva acestei decizii, entitatea auditata a formulat contestatie in conditiile art. 92 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, contestatie ce a fost respinsa de catre Comisia de Solutionare a Contestatiilor Curtii de Conturi a Romaniei prin incheierea nr. VI.41/23.02.2010 pentru argumentele de fapt si drept invocate su prin intampinarea formulata in prezenta cauza.

         1. In ceea ce priveste punctul 4 din Decizia nr.34/24.11.2009 privind acordarea de tichete cadou angajatilor, este de mentionat ca art.1, alin.1 din Legea nr.193/2006 stipuleaza ca, societatile comerciale, regiile autonome, societatile si companiile nationale, institutiile din sectorul bugetar, unitatiile cooperatiste, celelalte persoane juridice precum si persoanele fizice care incadreaza personal pe baza de contract individual de munca pot utilize bilete de valoare sub forma tichetelor cadou si a tichetelor de masa.

         De asemenea, în 2.3 din HG nr.1317/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.193/2006 se prevede ca angajaţii persoane fizice, care desfăşoară o activitate într-o relaţie de angajare, în baza unui raport de muncă reglementat de Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, sau de o lege specială, pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinaţiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale. Angajatorii acordă angajaţilor proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziţie distinctă de cheltuieli denumită "Tichete cadou" pentru cheltuieli sociale, in timp ce conform 1.1, lit.b fac parte din categoria angajatorilor prevăzuţi la art.1 din Legea nr.193/2006, instituţiile din sectorul bugetar, definite de legea privind finanţele publice şi de legea privind finanţele publice locale, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii.

         Este adevărat ca prin art.V din Legea nr.343/2006 s-a abrogat art.12.2 din HG nr.1317/2006, în care se menţiona că, tichetele cadou nu sunt impozabile si nu se calculează contribuţii la bugetul asigurărilor sociale.

Insa art.21, alin.3, lit.c din Codul fiscal precizează că pentru determinarea profitului impozabil sunt incluse in categoria cheltuielilor deductibile - cheltuielile sociale in limita unei cote de 2%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, fiind prevăzute si cadourile oferite salariaţilor.

         Pentru considerentele expuse anterior, instanţa a apreciat  că, în mod nelegal, Curtea de Conturi a încadrat sumele acordate cu titlu de tichete cadou în categoria veniturilor supuse impozitării, stabilind în sarcina entităţii auditate a obligaţiei de a plăţi contribuţiile la bugetul de stat si la bugetul de asigurări sociale, motiv pentru care s-a anulat măsura ca nefiind in conformitate cu legea.

         2. În ceea ce priveşte punctul 5 din Decizia nr.35/24.11.2009 privind acordarea către angajaţii din aparatul de specialitate al Primarului Mun. Constanta a sumelor reprezentând sporul de confidenţialitate in procent de 10%, spor de stabilitate calculate la salariul de baza, indemnizaţie de dispozitiv de 25%, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii in cuantum de 500 lei, prima de vacanta egala cu salariul de baza s-a reţinut că se impune a se observa faptul ca au fost acordate in temeiul acordului colectiv de munca înregistrat la DMSSF Constanta sub nr.25254/13.12.2006 si aprobat prin HCLM nr.598/13.12.2006 încheiat intre Primaria Mun.Constanta si functionarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului Mun. Constanta.

         Prin semnarea acordului/contractului colectiv de munca de către ambele părţi au fost însuşite şi prevederile prin care s-a prevăzut acordarea acestor drepturi, ca urmare fiind achitate persoanelor îndreptăţite.

         Mai mult, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că acordul/contractul colectiv în discuţie a fost contestat sau anulat de o instanţă de judecată, acesta, conform art. 969 Cciv. producându-şi efectele.

Art.1 alin. 1 din Legea nr.130/1996, stipulează că, un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o pare şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Potrivit art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare al drepturile ale căror acordare şi cuantum cuprinse şi în art.3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010.

Interpretând,per a contrario, dispoziţiile legale menţionate, a rezultat că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale. Folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art. 82 alin.2 din Legea nr.130/1996 potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens, sunt şi prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii care se completează cu Legea nr.188/1999 ce statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală, din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri. In acest sens a fost încheiata Convenţia OIM nr.131/1970 si reglementat art.238, alin.3 din Codul muncii, care permite ca prin contractele colective de munca sa se prevada drepturi cu un caracter superior celor prevazute de normele legale.

Nu trebuie omise, în acest context, nici dispoziţiile Convenţiei O.I.M nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea poate purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajări şi /sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

Mai mult, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea executării contratului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei O.I.M. nr.131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin. 2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.

         Potrivit art. 8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc in limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta, conform art.24, alin.1, nulitate care se constata de instanţa competentă, la cererea părţii interesate, conform art.24, alin.2 din Legea nr.130/1996.

Art.27 reglementează ca la momentul înregistrării, direcţia teritoriala de munca exercita controlul de legalitate si dacă se constata negocierea unor clauze cu încălcarea art.8 avea obligaţia de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii.

În speţă, chiar data DMSSF Constanta a formulat obiecţiuni în legătură cu negocierea unor sporuri, aceasta nu a urmat procedura legala, respectiv nu a cerut instanţei competente exercitarea controlului de legalitate.

         Trebuie amintit si art.4 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale care prevede ca prin aprobarea bugetelor prevăzute la art.1 alin.(2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, după caz.

 Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin.(2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite.

 Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

 Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii, iar potrivit art. 14, alin.3 din acelaşi act normativ nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1 alin.(2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală.

         Concluzionând, reclamantul Primarul Mun. Constanta a făcut dovada ca a efectuat cheltuielile privind drepturile salariale către personalul bugetar in baza contractului colectiv de munca, înregistrat la autoritatea publica competenta, act juridic care prin necontestarea sa a dobândit putere de lege pentru părţile contractante şi a căror respectare în condiţiile nedeclarării nulităţii acestora este garantata de art.41, alin.5 din Constituţia României.

         Instanţa a  constatat că actele administrative emise de către autoritatea publica parata prin care s-a constatat ca angajarea cheltuielilor bugetare de către reclamant sunt parţial nelegale, în limitele contestării acestora, angajarea acestor cheltuieli având baza legala, respectiv contractul colectiv de munca. Motivele de drept reţinute de Curtea de Conturi in rapoartele de audit nu sunt suficiente pentru înlăturarea unor acte juridice, declararea nulităţii fiind atributul exclusiv al instanţei de judecata şi nu al unei autorităţi publice, indiferent de atribuţiile legale ale acesteia. Organele de auditare nu pot declara, în mod unilateral ca nelegale, acte juridice încheiate de terţe persoane, încălcându-se în acest fel principiul securităţii raporturilor juridice.

         Pentru considerentele expuse anterior, s-a admis în parte actiunea principala si cererea de interventie în inters alăturat formulata de Sindicatul Liber al salariatilor din Administratia  Publica Constanta,  s-a anulat , în parte, procesul verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi a Romaniei – Camera de Conturi a jud. Constanta la data de 23.10.2009, respectiv punctele II si III. Pe cale de consecinta s-a anulat , în parte, decizia nr. 34/24.11.2009 emisă de Camera de Conturi a jud. Constanta, respectiv punctele 4 si 5 si Încheierea nr. VI.41/23.02.2010 emisa de Comisia de Solutionare a Contestatiilor de pe langa Curtea de Conturi a Romaniei.

         Fata de dispozitiile art.274, alin.1 Cpc si fata de faptul ca, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Consiliului Local Constanta,  a fost obligată parata la plata catre Mun.Constanta prin primar, Primarul Mun. Constanta si Primaria mun.Constanta, a sumei de 447 lei reprezentand onorariu avocat.

         Avand in vedere ca, interveninetul in interes alaturat, nu a facut dovada suportarii cheltuielilor de judecata,  a fost respinsă cererea de obligare a paratei la plata acestora.

         Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, arătând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, aducându-se critici acesteia prin prisma dispoziţiilor art.3041raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

         În motivarea recursului, după prezentarea situaţia de fapt şi cu trimitere la textele de lege aplicabile, se arată că greşit prima instanţă a apreciat că recurenta a declarat ca nelegal contractul/acordul colectiv de muncă, reţinând existenţa unor abateri de la legalitatea şi regularitatea a unor plăţi efectuate pentru drepturi de natură salarială, întrucât acestea exced cadrul legal, deoarece procesul verbal a fost încheiat conform pct.171 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.

         La emiterea actelor contestate s-au avut în vedere dispoziţiile art.25 din H.G. nr.833/2007 aplicabile în cazul acordurilor de muncă şi potrivit cărora, acordurile colective nu pot conţine prevederi contrare, drepturi şi obligaţii sub nivelul minim stabilit prin acte normative. Clauzele acordurilor colective nu pot excede sau , după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor şi obligaţiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligaţii suplimentare faţă de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.

         De asemenea potrivit prevederilor art.12 alin.3 din Legea nr.130/1996 R., referitor la contractele colective de muncă ce se pot încheia pentru salariaţii instituţiilor bugetare, prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.

         Faţă de acestea, dacă se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, Curtea de Conturi comunică entităţii publice auditate această stare de fapt, conform art.33 alin.3 din Legea nr. 1992R.

         Aceste dispoziţii legale au fost respectate, fiind emise actele atacate, instanţa neavând în vedere că recurenta a adus la îndeplinire prevederile legale, în continuare, Primarul Municipiului Constanţa putând aprecia dacă este necesar a se promova o acţiune pentru analizarea clauzelor contractuale care încălcau prevederile legale.

         În ce priveşte fondul cauzei se arată că în fapt în urma controlului efectuat s-a constatat că pentru perioada 2006 august 2009 s-au acordat în baza acordului/contractului colectiv de muncă înregistrat la DMSSF Constanţa sub nr.25254/13.12.2006 şi aprobat prin H.C.L.M nr.598/13.12.2006 drepturi speciale de natură salarială tichete cadou, spor de confidenţialitate de 10%, spor de stabilitate, indemnizaţie de dispozitiv, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă, etc.

         Susţinerile reclamantelor din acţiunea promovată la instanţa de fond sunt neîntemeiate, raportat la prevederile legale care reglementează acordarea drepturilor salariale şi a altor drepturi, dispoziţiile art.157 din Codul muncii fiind în acest sens, sistemul de salarizare al personalului ca cel din cauză stabilindu-se prin lege.

         În perioada supusă controlului, sporurile şi primele ce se puteau acorda erau reglementate prin O.G. nr.6/2007, O.G. nr.10/2007 şi O.G. nr.10/2008, care nu prevăd „drepturi speciale” din categoria celor acordate.

         Se exprimă apoi consideraţii asupra abuzului de drept, o varietate a faptei ilicite şi care a fost exercitat în situaţia în care prin clauzele contractului colectiv de muncă s-au acordat drepturi de natură salarială, ce încalcă dispoziţiile legale speciale de salarizare a funcţionarilor publici şi s-a pus în executare contractul, conform art.236 alin.4 din Codul Muncii, neavându-se în vedere că actul respectiv trebuia încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale.

         Drepturile din cauză au fost acordate de autoritatea publică în afara cadrului legal, fiind de atributul legiuitorului să stabilească atât categoria drepturilor salariale, partea fixă şi cea variabilă, cât şi cuantumul acesteia, în acest sens fiind şi adoptarea Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice.

         În referire la sporul de confidenţialitate, acesta nu se acordă salariaţilor din cadrul instituţiilor auditate, ci numai conform art.15 alin.1 din O.G. nr.6/2007 şi art.13 alin.1 din O.G. nr.10/2008.

         De altfel şi celelalte drepturi de natură salarială prevăzute în acordul /contractul colectiv de muncă, exced cadrului legal, în contractele colective neputându-se negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.

         În ce priveşte indemnizaţia de dispozitiv, s-a considerat eronat că instituţia auditată este parte componentă a M-A.I., făcând astfel aplicabile dispoziţiile art. 13 din Legea nr.138/1999, sporul de dispozitiv  nefiind stabilit prin Ordin al ministrului, ci prin lege.

         Referitor la sporul de stabilitate şi securitate în muncă, acest drept salarial nu se regăseşte printre sporurile prevăzute de art.11 – art.17 din O.G. nr.6/2007 şi nici de O.G. nr.10/2008.

         De asemenea, nici plata indemnizaţiei de vacanţă acordată personalului contractual al reclamantei nu a avut bază legală, prevederile art.23 din O.G. nr.10/2008 nereglementând plata unui astfel de drept salarial şi pentru această categorie de salariaţi.

         Se mai arată în final că toate plăţile la care s-a referit actul recurentei exced cadrului legal care reglementează acordarea acestora, respectiv art.17 alin. 1 şi alin.2 şi art.19 alin.2 din Legea nr.47/2006 şi Legea nr.142/1998.

         S-a mai concluzionat că, în baza dispoziţiilor legale aplicabile în materie, comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, a respins prin Încheierea nr.VI.41 din 23.02.2010 contestaţia entităţii auditate, astfel că, solicită în raport de toate considerentele sus expuse admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantelor şi menţinerea măsurilor dispuse prin Decizia nr.34/2009 a Camerei de Conturi a Judeţului Constanţa şi a Încheierii nr.VI.41 a Comisiei de soluţionare din cadrul Curţii de Conturi a României .

         Recursul este nefondat.

         Prin controlul efectuat la Primăria Municipiului Constanţa – audit financiar al contului de execuţie bugetară pe anul 2008, Camera de Conturi Constanţa a apreciat că, aceasta a acordat nelegal salariaţilor săi, funcţionari publici şi personal contractual, sporuri şi alte drepturi, constând în sume de  bani plătite sub forma sporului de confidenţialitate în procent de 10%, spor de stabilitate calculate la salariul de bază, indemnizaţie de dispozitiv de 25%, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii în cuantum de 500 lei , primă de vacanţă egală cu un salariu de bază.

         S-a mai constatat că, a fost plătită şi suma de 603.600 lei cu titlu de tichete cadou, pentru care nu au fost calculate şi virate impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale de sănătate.

         Prin Decizia nr.34/24.11.2009 emisă de Camera de Conturi Constanţa, organul de control a stabilit ca, pentru remedierea abaterilor de la legalitate şi regularitate, entitatea auditată să ia măsuri de remediere a deficienţelor constatate, respectiv recuperarea sumelor plătite nelegal angajaţilor instituţiei, iar reclamanţii intimaţi au contestat actul respectiv .

         Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile legale aplicabile, se constată că în cauză legal prima instanţă a anulat în parte procesul verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi Constanţa la data de 23.10.2009, punctele II şi III şi Decizia nr.34/24.11.2009 emisă de Camera de Conturi în ce priveşte pct. 4 şi pct.5 şi a anulat Încheierea nr.VI.41/23.02.2010 emisă de Comisia de soluţionare a Contestaţiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României.

         Astfel, în ce priveşte prima critică, deşi este adevărat că procesul verbal încheiat în urma controlului a avut la bază dispoziţiile pct.171 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi şi s-au întemeiat pe dispoziţiile art.25 din H.G. nr.833/2007 şi art.12 alin.3 din Legea nr.130/1996 R, legal prima instanţă a concluzionat că prin acordarea drepturilor, entitatea auditată nu a săvârşit abateri de la legalitate şi regularitate, actul de control comunicat conform art.33 alin.3 din Legea nr.94/1992 R, nefiind emis greşit, pentru considerentele exprimate în cuprinsul hotărârii recurate, contractul colectiv de muncă producând efecte între părţile contractante, nefiind desfiinţat .

         În ce priveşte fondul cauzei criticile din recurs referitoare la acesta, sunt nefondate.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 „un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi orice alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelaşi act normativ „contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa competentă, la cererea părţii interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Potrivit dispoziţiilor Legii nr.188/1999 permit încheierea de acorduri colective între instituţiile publice şi sindicatele reprezentative sau reprezentanţii funcţionarilor publici. Aceste acorduri pot să cuprindă numai măsuri referitoare la: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, programul zilnic de lucru,  perfecţionarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale (art.72 alin. 1 din Legea nr.188/1999).

Drepturile salariale privind personalul din administraţia publică locală au fost acordate in baza contractului/acordului colectiv de muncă şi a actului adiţional anexă, contracte încheiate între sindicate şi autoritatea publică locală cu raportare la prevederile Legea nr.130/1996, Legea nr.188/1999 şi Legea nr.53/2003 şi care ulterior a fost înregistrat si la Direcţia de Muncă Judeţeană Constanţa, acorduri a căror legalitate nu a fost pusă la îndoială în condiţiile în care autoritatea are sursă de finanţare, respectiv suportarea plăţii acestora se face de la bugetul local.

În acest context, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât el a fost înregistrat, devenind opozabil şi în acelaşi timp obligatoriu pentru părţile contractante, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art. 30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei O.I.M. nr.131/1970.

Şi prevederile din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de ,,îmbunătăţire a condiţiilor de muncă”, părţile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările  în discuţie sunt necesare dezvoltării condiţiilor de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici dispoziţiile Convenţiei O.I.M. nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5 impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea să poarte asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării, şi /sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile or una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Astfel, în ceea ce priveşte modalitatea de acordare a tichetelor cadou, instanţa a apreciat că, în mod nelegal Curtea de Conturi a încadrat sumele acordare cu acest titlu în categoria veniturilor supuse impozitării, stabilind în sarcina Primăriei Municipiului Constanţa obligaţia de a plăti contribuţiile la bugetul de stat şi la bugetul de asigurări sociale. S-au avut în vedere dispoziţiile art.21 alin.3 lit.c din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal care include în categoria cheltuielilor deductibile pentru determinarea profitului impozabil şi acele cheltuieli sociale, inclusiv cadourile oferite angajaţilor, în limita unei cote de 2 % din valoarea cheltuielilor cu salariul personalului, dispoziţie suficientă pentru a complini abrogarea menţiunii exprese din H.G. nr.1317/2006 referitoare la neimpozitarea tichetelor cadou, greşit recurenta incluzându-le în drepturi speciale de natură salarială.

La nivelul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Constanţa sunt acordate drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă care nu au natura juridică a unor drepturi salariale, fiind drepturi speciale acordate pentru sănătatea şi securitatea în muncă pentru care există o dispoziţie expresă în chiar cuprinsul legii cadru pentru funcţionarii publici, respectiv Legea nr.188/1999, republicată şi modificată. Astfel, conform art.72 alin.(1), în cuprinsul acordurilor ce se încheie cu sindicatele reprezentative, se pot negocia măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, precum şi măsuri referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă. În aceste drepturi speciale acordate nu sunt incluse aşa cum greşit afirmă în motivarea recursului său Curtea de Conturi toate sporurile enumerate şi nici tichetele cadou. De altfel în motivarea recursului, Curtea de Conturi, consideră  toate drepturile băneşti ca fiind unele speciale, le exclude susţinând că acestea exced cadrului legal, susţinând că acestea ar trebui să fie acordate strict cu respectarea art.17 alin.1 şi alin.2 şi ale art.19 alin.2 din Legea nr.47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială, sub formă de prestaţii sociale.

Ori pentru fiecare dintre aceste drepturi băneşti, care greşit au fost calificate ca fiind drepturi speciale există o justificare în forma contractului colectiv de muncă.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond sumele reprezentând sporul de confidenţialitate în procent de 10%, sporul de stabilitate calculat la salariul de bază, indemnizaţia de dispozitiv în procent de 25%, drepturile speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă în cuantum de 500 lei, precum şi prima de vacanţă egală cu un salariu de bază acordat personalului contractual au fost în mod legal acordate în temeiul Acordului/Contractului colectiv de muncă înregistrat la DMSSF Constanţa sub nr.25254/13.12.2006 şi aprobat prin H.C.L.M. nr.598/2006, semnarea acestuia de către ordonatorul de credite şi reprezentanţii funcţionarilor publici şi ai personalului contractual din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Constanţa fiind o exprimare expresă şi lipsită de echivoc a voinţei acestora, nefiind denunţat de către părţi, contestat în modalităţile prevăzute de lege şi nefiind supus controlului judecătoresc şi anulat de către o instanţă de judecată, acordul/contractul colectiv de muncă îşi produce efecte, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea drepturilor băneşti negociate.

Singura modalitate de înlăturare a unor clauze dintr-un contract colectiv de muncă este acţiunea expresă a celui interesat îndreptată în justiţie pentru desfiinţarea acestor clauze. Or, Curtea de Conturi s-a mulţumit doar să constate şi să „eticheteze” clauzele din contractul colectiv de muncă ca fiind nelegale fără însă a supune punctul său de vedere, aşa cum în mod imperativ cere legea şi controlului judecătoresc, care să constate într-adevăr dacă acele clauze sunt sau nu nelegale.

Instanţa de fond corect a constatat că modalitatea de intervenţie a Curţii de Conturi în acordarea unor drepturi neprevăzute expres de acte normative prin contractul colectiv de muncă de la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Constanţa contravine principiului liberei negocieri, precum şi unor dispoziţii ale Convenţiei OIM.

Astfel, art.238 alin.3 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii care reglementează în plan intern dispoziţiile Convenţiei OIM nr.13/1970 permite ca prin contractele colective de muncă să se prevadă drepturi cu caracter superior celor prevăzute de norme legale, iar art.5 al Convenţiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi de Convenţie, iar negocierea să poată purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi de muncă şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

În referire la abuzul de drept se constată că susţinerea recurentei în acest sens este neîntemeiată , dimpotrivă aceasta fiind cea care a procedat în acest sens.

În ceea ce priveşte individual drepturile considerate nelegale, faţă de cele negociate de partenerii sociali, rezultă fără dubiu faptul că aceştia au înţeles să acorde sporuri în favoarea lucrătorilor din primărie, având în vedere faptul că aceştia lucrează cu documente secrete, motiv pentru care există raţiunile pentru care să beneficieze de spor de confidenţialitate, se obligă să se prezinte la locul de muncă în cazul în care intervin situaţii de excepţie care impun prezenţa lor, deci există raţiunea acordării sporului de dispozitiv şi este normal să existe o modalitate de a recompensa fidelitatea lor în muncă faţă de instituţia în care îşi desfăşoară fără întrerupere activitatea, astfel justificându-se şi acordarea sporului de stabilitate.

Faţă de natura activităţii desfăşurate de către funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, activitatea care implică prelucrări de informaţii şi documente cu caracter secret, precum şi de date cu caracter personal, fiind necesară protecţia persoanelor fizice în activitatea de prelucrare a acestor date, în conformitate cu Legea nr.677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, este mai mult decât justificată acordarea sporului de confidenţialitate.

De asemenea, este justificată şi acordarea sporului de dispozitiv, funcţionarii publici din cadrul Primăriei Constanţa prin negociere directă asumându-şi obligaţia de a se prezenta la locul de muncă în afara programului obişnuit dacă prezenţa lor este necesară pentru situaţii de excepţie. Cu atât mai mult, trebuie recompensată fidelitatea în muncă faţă de instituţia în care funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea, aceasta fiind raţiunea acordării sporului de stabilitate.

Nu se poate reţine poziţia exprimată de Curtea de Conturi în sensul că negocierea s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art.12 din Legea nr.130/1996, republicată, deoarece în nici o reglementare legală, la momentul în care aceste drepturi au fost negociate şi acordate în baza Acordului/Contractului colectiv de muncă nu existau dispoziţii contrare. Faptul că sunt reglementări care stabilesc anumite categorii care beneficiază prin lege de sporul de confidenţialitate, sau indemnizaţia de dispozitiv nu înseamnă că în urma negocierii nu este posibil ca partenerii sociali să negocieze astfel de drepturi şi pentru alte categorii de angajaţi bugetari, fie ei funcţionari publici sau salariaţi contractuali.

Art.12 din Legea nr.130/1996, republicată are în vedere acele drepturi predeterminate prin lege şi care nu pot fi modificate prin negocieri (de ex., stabilirea unor salarii de încadrare fixe pentru anumite categorii de funcţionari sau personal contractual, care nu pot fi negociate şi modificate prin acordul partenerilor sociali).

În consecinţă, sporurile şi indemnizaţiile negociate prin Acordul/Contract colectiv de muncă sunt perfect legale, neexistând deci nici o raţiune care să permită Curţii de Conturi să le considere nelegale şi să dispună în sensul recuperării lor de la angajaţi.

În ce priveşte drepturile speciale, aşa cum s-a menţionat există o dispoziţie expresă în chiar cuprinsul legii cadru pentru funcţionarii publici, respectiv Legea nr.188/1999, republicată şi modificată. Astfel conform art.72 alin.(1), în cuprinsul acordurilor ce se încheie cu sindicatele reprezentative se pot negocia măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, precum şi măsuri referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă. Or, atâta vreme cât art.30 din acordul/contract colectiv de muncă la nivelul Primăriei Constanţa, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, face referire la drepturile acordate lunar pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă, rezultă că astfel de drepturi implică chiar acele măsuri referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă avute în vedere de art.72 alin. (1) lit.(b) din Legea nr.188/1999.

Chiar în lipsa unei dispoziţii exprese care să facă referire la sănătatea şi securitatea în muncă, drepturile astfel acordate funcţionarilor şi salariaţilor contractuali din Primăria Constanţa nu pot fi negate ca fiind drepturi negociabile având în vedere şi dispoziţiile art.72 alin.1 lit.a) din aceeaşi lege, a funcţionarului public. Astfel, atâta vreme cât legea permite ca obiect de negociere constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă pe bună dreptate se poate reţine că prin negociere şi agrearea unor drepturi speciale, părţile au urmărit şi îmbunătăţirea condiţiilor de la locul de muncă pentru funcţionarii publici şi salariaţi, cu atât mai mult cu cât fondurile necesare au fost prevăzute în bugetul Primăriei pentru anul 2008 şi cu privire la acordarea acestor drepturi, consiliul local a dispus prin hotărâre.

În ce priveşte situaţia salariaţilor contractuali, sfera de negociere pentru aceştia, conform art.12 din Legea nr.140/1996, republicată nu exclude nici cum astfel de drepturi.

Drepturile speciale pentru sănătate şi securitate în muncă se regăsesc în art.30, acesta făcând parte din cap.IV al acordului/contract colectiv de muncă, adică exact capitolul despre care face referire Curtea de Conturi ca reglând suficient problema acestor drepturi şi fără existenţa unor drepturi băneşti circumscrise. În consecinţă angajatorul şi-a asumat anumite obligaţii legate de acest cadru organizatoric în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea în muncă, obligaţii pe care le-a respectat întru totul, acordând în plus până în luna decembrie 2009 şi drepturile băneşti de acest tip rezultate din convenţia colectivă.

         Pentru aceste considerente se constată că toate criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate, urmând ca în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul să fie respins ca atare.

         În baza art.274 Cod procedură civilă obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi astfel : către Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică; 2625,70 lei avocat V.M; 2976 lei avocat C.M ; 1000 lei avocat T.C şi către intimatul Municipiul Constanţa la 372 lei