|
Procedura insolvenţei. Autorizare plăţi
cheltuieli aferente procedurii. Decontare cheltuieli de procedură din fondul de
lichidare.
Art.24
– Constituţia României
Art.4
al.4, art.19, art.22 – Legea nr.85/2006
Art.37
OUG 86/2006
Art.731
al.1 lit.”a” – Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă Hotărârea
UNPIR nr.3/2007 modificată prin Hotărârea UNPIR nr.3/2010
Decizia civilă
nr.76/20.01.2011
Dosar nr.7306/118/2009
Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa – Secţia
comercială – judecător sindic la data de 25.10.2010 şi înregistrată în dosar
nr.7306/118/2009, lichidatorul judiciar C.A, a solicitat decontarea
cheltuielilor de procedură din fondul de lichidare în cuantum de 3.099,30 lei
în condiţiile art.4 alin.4 din Legea
nr.85/2006.
În raport de modificările aduse Legii
nr.85/2006, judecătorul sindic a pus în discuţie admisibilitatea cererii de
decontare, în condiţiile în care art.4 alin.5 a fost abrogat în totalitate, iar
alin.4 al aceluiaşi articol nu mai îndrituieşte judecătorul sindic să aprobe
bugetul previzionat, aspect ce exclude de plano competenţa judecătorului sindic
de a soluţiona cererea.
Prin Sentinţa
civilă nr.6023/COM din 01.11.2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr.7306/118/2009, s-a respins cererea de decontare
formulată de lichidator judiciar C.A, ca
inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic
a reţinut că, excepţia inadmisibilităţii
cererii are caracter întemeiat.
Astfel, se reţine că la data de
24.07.2010 s-a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii
nr.85/2006, publicată în Monitorul Oficial din 21.VII.2010, lege care a abrogat
explicit dispoziţiile art.4 alin.5, dispoziţie care conferea judecătorului
sindic atribuţia autorizării plăţii cheltuielilor aferente procedurii din
fondul de lichidare în absenţa bunurilor din averea debitoarei.
Acelaşi punct de vedere în sensul că,
judecătorul sindic nu mai este abilitat să autorizeze cererea de decontare,
rezultă şi din modificarea alin.4 al articolului 4, care suprimă sintagma „aprobat de judecătorul sindic”.
Se reţine că, această interpretare îşi
găseşte corespondentul şi în Legea nr.84/13.05.2010 privind aprobarea OUG
nr.116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare
în registrul comerţului, act normativ care statuează în art.21 alin.2 că: „decontul final al cheltuielilor efectuate de lichidator în legătură cu
lichidarea unei societăţi comerciale se face de către Uniunea Naţională a
Practicienilor în Insolvenţă din România la solicitarea lichidatorului.”
Invocarea
dispoziţiilor art.37 din OUG nr.86/2006, nu modifică dispoziţiile art.4 al.4 şi
al.5 şi nici nu poate constitui temei juridic pentru încuviinţarea în
continuare de către judecătorul sindic a aprobării plăţii din fondul de
lichidare, ci constituie un criteriu obiectiv pentru determinarea onorariului
corespunzător.
Într-adevăr,
statutul de organizare şi funcţionare al Uniunii Naţionale a Practicienilor în
Insolvenţă din România prevede la art.731 că decontarea din fondul
de lichidare trebuie însoţită de sentinţa potrivit căreia judecătorul sindic
(…) stabileşte onorariul de achitat, respectiv cheltuielile de procedură, însă,
în raport de principiul ierarhiei
actelor normative, statutul nu poate adăuga la lege.
În
concluzie, în absenţa unui temei juridic, în legea specială, cererea a fost
respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar C.A, al D.C.A
SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivaţia că,
art.19 al.2 din Legea nr.85/2006 arată că, onorariul practicianului în
insolvenţă este aprobat de judecătorul sindic în condiţiile în care se achită
din fondul de lichidare, iar cheltuielile de procedură care se pot deconta din
fondul de lichidare, se aprobă tot de judecătorul sindic în baza Normelor metodologice pentru aplicarea
art.4 din fosta Lege nr.64/1995, devenit art.4 al Legii nr.85/2006, norme
metodologice publicate în M.Of.nr.4/2000, în vigoare.
Solicită admiterea recursului, cu consecinţa
modificării sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de decontare
reprezentând cheltuieli de procedură şi onorariu din fondul de lichidare.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse
hotărârii de către recurentă şi care au fost încadrate în motivul prevăzut de
art.304 pct.9, dar şi potrivit
dispoziţiilor art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată
că este nefundat, pentru următoarele
considerente:
La data de 25.10.2010 Cabinet Individual de
Insolvenţă C.A în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC D.C.A.
SRL, a solicitat judecătorului sindic, în temeiul art.4 al.4 din Legea
nr.85/2006, aprobarea cererii de decontare a
cheltuielilor aferente procedurii falimentului debitoarei, în sumă de
3099,30 lei având următoarea structură:
- onorariu
lichidator judiciar 3.000 lei;
- cheltuieli de
procedură 99,3o lei, din care: cheltuieli poştale 33,30 lei, deschidere cont 30
lei, taxă căutare arhivă 12 lei şi cheltuieli de publicitate 24 lei.
Curtea reţine că, dispoziţiile art.4 al.4 şi 5 din Legea
nr.85/2006, în vigoare la data de
21.07.2010, aveau următorul cuprins:
(4) În lipsa disponibilităţilor în contul
debitorului, se va utiliza fondul de
lichidare, plăţile efectuându-se pe
baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puţin 3 luni, aprobat de
judecătorul-sindic.
(5) Judecătorul-sindic
va putea autoriza, pe baza documentelor justificative ataşate la raportul
lunar al administratorului judiciar/lichidatorului, elaborat potrivit art. 21
alin. (1), plata, din fondul de
lichidare a cheltuielilor ce au depăşit bugetul previzionat.
Ulterior, la data de
21.07.2010, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.505 Legea nr.169 pentru modificarea şi
completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, act normativ ce a
intrat în vigoare în conformitate cu art.12 al.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, la data de 24.07.2010.
Prin acest act normativ au
fost aduse modificări art.4 din Legea
nr.85/2006 acesta având la momentul
formulării acestei cereri următorul cuprins:
„ (4) În lipsa
disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu
prevederile art. 37 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006
privind organizarea activităţilor practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările
ulterioare, pe baza unui buget
previzionat.
(5)
*** Abrogat”
Principalele atribuţii ale
judecătorului-sindic sunt stabilite prin normele de drept comun în materie de insolvenţă,
respectiv prin art.11 al.1 din Legea
nr. 85/2006, nicidecum prin OUG
86/2006 sau prin Statutul de organizare şi funcţionare a Uniunii Naţionale a
Practicienilor din România.
În conformitate cu dispoziţiile art.11, cu raportare la art.19
şi art.22 din Legea nr.85/2006,
printre principalele atribuţii ale judecătorului sindic se regăsesc:
c) desemnarea
motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în
insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la
dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a
lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz,
înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel
puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea
remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a
activităţii practicienilor în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia
pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna administratorul
judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul
care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi
aparţine. În situaţia în care cel care a introdus cererea de deschidere a
procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator,
numirea se va face de către judecătorul-sindic din rândul practicienilor care
au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va ţine seama de
cererile creditorilor în ordinea mărimii creanţelor sau de cererea debitoarei,
dacă nu există o cerere din partea unui creditor;
d)confirmarea, prin încheiere, a
administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea
creditorilor sau de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea
creanţelor, precum şi a onorariului
negociat. Dacă nu există contestaţii împotriva hotărârii adunării
creditorilor sau a deciziei creditorului care deţine mai mult de 50% din
valoarea creanţelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea
părţilor, în termen de 3 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de
insolvenţă a hotărârii adunării creditorilor sau, după caz, a deciziei
creditorului majoritar;
e)înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a
lichidatorului;
(2)Atribuţiile
judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii
administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile
de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale
aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional,
debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea.
Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către
creditori, prin organele acestora.”
Dispoziţiile art.37
alin.4 din OUG 86/2006 stabilesc că „Plata onorariilor practicienilor în insolvenţă-
administratori sau lichidatori judiciari ori
a cheltuielilor de procedura se va
face din fondul constituit conform art. 4 din Legea 85/2006 privind procedura
insolvenţei, cu modificările şi completări le ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor şi standardelor
de cost ce se vor stabili de către adunarea reprezentanţilor permanenţi a
UNPIR.”
Invocarea dispoziţiilor art.37 din O.U.G. nr.86/2006
nu poate constitui temei juridic pentru încuviinţarea în continuare de către
judecătorul sindic a aprobării plăţii din fondul de lichidare, întrucât aceste
dispoziţii se referă la criterii
obiective pentru determinarea onorariului corespunzător.
Din interpretarea dispoziţiilor mai sus menţionate
rezultă, astfel cum corect a apreciat şi prima instanţă, că, în sarcina
judecătorului sindic nu mai există atribuţia de a aproba decontarea onorariului
practicianului în insolvenţă şi a cheltuielilor de procedură din fondul de
lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
În ceea ce priveşte plata onorariului, Curtea constată
că, recurenta are deja o hotărâre judecătorească, respectiv Sentinţa
civilă nr.1438/COM/01.03.2010 prin care judecătorul sindic a desemnat-o
în calitate de lichidator judiciar pe C.A – Cabinet Individual de Insolvenţă,
cu o retribuţie de 3.000 lei, exclusiv T.V.A. + 10% din valoarea fondurilor
obţinute.
Aşa cum rezultă
din chiar cerere de recurs greutăţile în decontare survin din cauza
reglementărilor din Statutul de organizare şi funcţionare a Uniunii Naţionale a
Practicienilor din România, ori această situaţie nu justifică arogarea de către
judecătorul sindic a unor competenţe care nu izvorăsc din lege.
Invocarea de către recurentă a Normelor metodologice de aplicare a art.4 din
Legea nr.64/1995, aprobate prin Ordinul nr.2881/C-2657-5 din 1999, norme ce au fostaplicate şi după intrarea în vigoare a
Legii nr.85/2006, nu sunt de natură a schimba hotărârea tribunalului şi
aceasta pentru că ele nu mai au corespondenţă în normele din lege ca urmare a
modificărilor succesive aduse actului normativ, art.4 a suferind o modificare
substanţială ceea ce face inaplicabile aceste norme.
Această soluţie se impune în considerarea dispoziţiilor art.77 din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora “Ordinele cu caracter normativ,
instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale
autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea
legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului.”
Prin urmare, odată cu
abrogarea alin.5 al art.4, se abrogă implicit şi orice explicitare dată în
aplicarea acestui text de lege.
De asemenea, recurenta a invocat dispoziţiile art.731 alin.1 lit.a din Statutul privind organizarea şi
exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, dispoziţii prin care se
impune depunerea ca documente justificative pentru decontarea din fondul de
lichidare, printre altele, a sentinţei/încheierii prin care
judecătorul-sindic stabileşte onorariul de achitat, respectiv cheltuielile de
procedură.
Într-adevăr, Statutul de organizare şi funcţionare al
Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România aprobat prin
Hotărârea U.N.P.I.R. nr. 3/2007 modificat prin Hotărârea U.N.P.I.R. nr.3/2010
(modificare în vigoare din data de 20.08.2010) prevede la art.731 alin.1
că, decontarea din fondul de lichidare trebuie însoţită de „sentinţa/încheierea/rezoluţia,
în original sau copie conformă cu originalul, prin care
judecătorul-sindic/judecătorul-delegat/directorul oficiului registrului
comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana desemnată din cadrul
registrului comerţului stabileşte onorariul de achitat, respectiv cheltuielile
de procedură”, însă, în raport de principiul ierarhiei actelor normative, o hotărâre a unei persoane
juridice de utilitate publică (aşa cum este U.N.P.I.R., conform art.1 din
Hotărârea nr.1/2006) nu poate modifica sau completa o lege, aceste hotărâri
având rolul de a organiza activitatea practicienilor în insolvenţă şi, eventual
de a organiza modul de executare a legilor.
Pe de altă parte, aceste hotărâri au obligativitate
faţă de cei cărora se adresează, în speţă practicienilor în insolvenţă, iar nu
faţă de instanţele judecătoreşti care se supun numai legii (art.124 din
Constituţia României).
Faţă de cele arătate, Curtea constată că, în cadrul
special şi derogator impus de legea insolvenţei, cererea formulată de
lichidatorul judiciar nu se circumscrie competenţelor conferite de legiuitor
judecătorului sindic, fiind respinsă în mod corect ca inadmisibilă.
Concluzionând, faţă de considerentele arătate mai sus,
Curtea reţine că, hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de
recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în
temeiul art.312 din Codul de procedură
civilă recursul va fi respins ca nefondat. | 
