avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


23. Legea privind  procedura insolvenţei. Atragere răspundere materială a membrilor organelor de conducere a societăţii în temeiul art.138 lit.”c”. Răspundere civilă delictuală.

 

                                                                                   Art.138 lit.”c” – Legea nr.85/2006

                                                                                   Art.998 – art.999 Cod civil

 

Decizia civilă nr. 1800/COM/14.10.2010

Dosar nr. 3340/118/2009

 

Creditoarea DGFP CONSTANŢA a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să se dispună obligarea pârâtei D.C. la plata pasivului societar în cuantum de 218.599 lei, în calitatea sa de administrator statutar al societăţii SC R.F. SRL.

         Motivând acţiunea, creditoarea învederează în esenţă că, administratorul se face vinovat de fapta prevăzută de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, întrucât, a dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi.

         Apreciind că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, creditoarea a arătat că, debitoarea nu a făcut demersuri pentru înregistrarea bilanţurilor financiar-contabile aferente anului 2008 la organul fiscal teritorial, ori acest aspect întruneşte elementele constitutive ale ipotezei lit.c a art.138 din Legea nr.85/2006.

         Se învederează că, procedând în această manieră, nu s-a putut permite reflectarea datelor privind activitatea societăţii şi situaţia la zi a patrimoniului acesteia, încălcându-se, atât disp. Legii nr.82/1991, cât şi disp. art.73 din Legea nr.31/1990.

         Deşi legal citată, pârâta D.C. nu şi-a exprimat poziţia procesuală.

         Examinând acţiunea dedusă judecăţii, Tribunalul Constanţa – Secţia comercială – judecătorul sindic pronunţă Încheierea nr.2221/COM/19.04.2010, apreciind că, cererea nu are caracter fondat, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente, în esenţă:

         Potrivit concluziilor raportului care analizează cauzele şi persoanele responsabile de starea de încetare de plăţi, lichidatorul judiciar enumeră cauze obiective de intrare a societăţii în procedura falimentului determinate de o scădere accentuată a producţiei în industria textilă, care a avut o influenţă semnificativă asupra declinului său financiar.

Reţine instanţa că, lichidatorul judiciar în raportul de analiză a cauzelor ajungerii societăţii în încetare de plăţi, a arătat că au fost depuse înscrisurile reglementate de art.28 din Legea nr.85/2006, opinând că nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale.

În raport de cererea creditoarei, deşi se menţionează că administratorul statutar nu a făcut demersuri pentru înregistrarea bilanţurilor contabile ale anului 2008, reclamanta invocă săvârşirea faptei reglementată de art.138 lit.c din legea în materie.

         În atare condiţii, arată instanţa de fond că fapta de a nu organiza şi conduce activitatea în conformitate cu art.1 din Legea nr.82/1991, aşa cum pretinde creditoarea, pretinsa încălcare a disp. art.73 din Legea nr.31/1990 se circumscrie ipotezei lit.d a art.138 şi nicidecum lit. c.

         Se mai reţine că lit.c a art.138 presupune şi un element intenţional, în sensul că a dispus în interes personal, continuarea unei activităţi, ori nu rezultă acest aspect din datele spetei.

Astfel, din nici o probă nu rezultă că, debitoarea prin organul său de conducere a derulat o activitate comercială riscantă care a atras insolvenţa debitoarei, cu alte cuvinte nu este probată activitatea în folosul propriu al pârâtei, situaţie de fapt urmare căreia se respinge ca nefondată cererea de antrenare a răspunderii materiale a administratorului debitoarei.

Împotriva Încheierii nr.2221/19.04.2010 a declarat în termen legal recurs creditorul DGFP CONSTANŢA, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.12 al.1 din Legea nr.85/2006, art.299 - art.316 Cod pr.civilă şi cu următoarea motivaţie, în esenţă:

-        în mod greşit judecătorul sindic a reţinut că cererea privind atragerea răspunderii personale mu are un caracter legal, în condiţiile în care lichidatorul judiciar a menţionat în raportul privind cauzele şi împrejurările care au generat starea de insolvenţă a debitoarei că, aceasta a continuat să desfăşoare o activitate neprofitabilă în condiţiile în care, pe piaţă exista o scădere accentuată a producţiei în domeniul de activitate în care funcţiona şi SC R.F. SRL;

-        fostul administrator, deşi societatea înregistra sume semnificative datorate către bugetul de stat, nu a urmărit prin nici o modalitate reducerea sau stoparea acestora.

Solicită admiterea recursului, cu consecinţa admiterii cererii astfel cum a fost formulată, în sensul atragerii răspunderii personale a intimatei pârâte D.C.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, conform art.312 Cod pr.civilă, apreciază Curtea, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Prin Sentinţa civilă nr.3785/COM/18.05.2009., Tribunalul Constanţa – Secţia comercială, judecătorul sindic, a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei,împotriva debitoarei SC R.F. SRL.

La data de 14.09.2009 lichidatorul judiciar a înţeles a depune la dosarul cauzei raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, în care concluzionează că nu poate aprecia asupra cauzelor apariţiei stării de insolvenţă, fapt pentru care la data de 25.09.2009 recurenta deduce judecăţii cererea având ca obiect autorizare introducere acţiune privind antrenarea răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere ai societăţii.

Prin Încheierea nr.5674/COM/05.10.2009 judecătorul sindic admite cererea, dispunând în temeiul art.138 al.3 din Legea nr.85/2006, autorizarea comitetului creditorilor să introducă acţiunea prev. de art.138 al.1 din lege.

Urmare autorizării, la data de 30.10.2009 recurenta DGFP înţelege a chema în judecată pe administratorul statutar al societăţii – numita D.C. -, pentru ca, în calitatea sus-menţionată, să răspundă material şi cu averea personală pentru faptele ce atrag această răspundere astfel cum sunt prevăzute în conţinutul disp.art.138 al.1 lit.”c” din Legea nr.85/2006, în vederea plăţii creanţei totale înregistrată în valoare de 218.599 lei.

În aceste condiţii, lichidatorul judiciar întocmeşte şi depune la dosarul cauzei Raportul privind actele şi operaţiunile efectuate de către lichidatorul judiciar al debitoarei SC R.F. SRL în perioada 14.09.2009 – 23.11.2009, după care, se depune cel ce priveşte perioada 24.11.2009 – 22.02.2010, pentru ca, prin completările aduse acestor rapoarte să fi concluzionat la Cap.II din „Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei” în sensul că, declinul financiar se datorează scăderii accentuate a producţiei din industria textilă şi astfel, în speţă, nu sunt întrunite dispoziţiile cuprinse în art.138 din Legea nr.85/2006.

În atare situaţie, Curtea apreciază că acţiunea dedusă judecăţii a fost în mod legal şi temeinic respinsă de către instanţa de fond deoarece, răspunderea membrilor organelor de conducere ale unei societăţi comerciale supuse procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă delictuală, care presupune îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiţii generale ale răspunderii şi anume:

-        existenţa prejudiciului;

-        existenţa unei fapte ilicite;

-        raportul de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită;

-        existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Pe de altă parte, această acţiune are un dublu temei de fapt şi anume, atât starea de insolvenţă a debitoarei, cât şi săvârşirea uneia din faptele expres prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, iar natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei este o răspundere contractuală sau delictuală, în funcţie de izvorul obligaţiei încălcate.

Astfel, potrivit art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu disp.art.59 al.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat  starea de insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte:

a)   ……

b)   ….

c)    au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, înb mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi;

d)   au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea…”.

Cu alte cuvinte, membrii organelor de conducere răspund numai dacă au săvârşit în cadrul mandatului lor faptele prevăzute de lege, care au cauzat insolvenţa debitorului, cu menţiunea că fiind o răspundere delictuală, reclamanta/recurentul are obligaţia conform art.1169 Cod civildovedească întrunirea cumulativă a condiţiilor reglementate de art.998 – art.999 Cod civil, respectiv existenţa faptei prevăzute de art.138 lit.”c” din Legea nr.85/2006.

Probatoriul administrat în cauză face dovada, astfel cum a reţinut legal şi instanţa de fond că, administratorul debitoarei nu a dispus în interes personal continuarea unei activităţi ori că, ar fi derulat activităţi comerciale riscante ce au atras insolvenţa societăţii, ştiut fiind că intenţia/vinovăţia nu este prezumată, ci trebuie dovedită.

Simpla invocare a dispoziţiilor art.138 lit.”c” din Legea nr.85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în situaţia în care nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale comerciale pentru fapta proprie.

În acest sens, comportamentul faptelor administratorului (sau persoanelor asimilate), şi care a fost apreciat în final ca o lipsă de pricepere în conducerea societăţii, fără a dovedi intenţia de fraudare a interesului creditorilor, nu poate constitui temeiul admiterii cererii creditoarei, cum de altfel, nici scăderea accentuată a producţiei nu poate constitui temeiul admiterii cererii creditoarei, în contextul în care industria textilă în ansamblul său  se află în declin.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi disp.art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat.