23.Legea privindprocedura insolvenţei. Atragere răspundere
materială a membrilor organelor de conducere a societăţii în temeiul art.138
lit.”c”. Răspundere civilă delictuală.
Art.138 lit.”c” – Legea nr.85/2006
Art.998 –
art.999 Cod civil
Decizia civilă nr. 1800/COM/14.10.2010
Dosar nr. 3340/118/2009
Creditoarea DGFP CONSTANŢA a solicitat ca prin
hotărârea judecătorească să se dispună obligarea pârâtei D.C. la plata
pasivului societar în cuantum de 218.599 lei, în calitatea sa de administrator
statutar al societăţii SC R.F. SRL.
Motivând
acţiunea, creditoarea învederează în esenţă că, administratorul se face
vinovat de fapta prevăzută de art.138
lit.c din Legea nr.85/2006, întrucât, a dispus în interes personal
continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la
încetarea de plăţi.
Apreciind că sunt întrunite condiţiile
răspunderii civile delictuale, creditoarea a arătat că, debitoarea nu a făcut
demersuri pentru înregistrarea bilanţurilor financiar-contabile aferente anului
2008 la organul fiscal teritorial, ori acest aspect întruneşte elementele constitutive
ale ipotezei lit.c a art.138 din Legea nr.85/2006.
Se învederează că, procedând în această
manieră, nu s-a putut permite reflectarea datelor privind activitatea
societăţii şi situaţia la zi a patrimoniului acesteia, încălcându-se, atât
disp. Legii nr.82/1991, cât şi disp. art.73 din Legea nr.31/1990.
Deşi legal citată, pârâta D.C. nu şi-a
exprimat poziţia procesuală.
Examinând acţiunea dedusă judecăţii,
Tribunalul Constanţa – Secţia comercială – judecătorul sindic pronunţă Încheierea nr.2221/COM/19.04.2010, apreciind
că, cererea nu are caracter fondat,
urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente, în esenţă:
Potrivit concluziilor raportului care
analizează cauzele şi persoanele responsabile de starea de încetare de plăţi,
lichidatorul judiciar enumeră cauze obiective de intrare a societăţii în
procedura falimentului determinate de o scădere accentuată a producţiei în
industria textilă, care a avut o influenţă semnificativă asupra declinului său
financiar.
Reţine instanţa că, lichidatorul judiciar în raportul
de analiză a cauzelor ajungerii societăţii în încetare de plăţi, a arătat că au
fost depuse înscrisurile reglementate de art.28 din Legea nr.85/2006, opinând
că nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale.
În raport de cererea creditoarei, deşi se menţionează
că administratorul statutar nu a făcut demersuri pentru înregistrarea
bilanţurilor contabile ale anului 2008, reclamanta invocă săvârşirea faptei
reglementată de art.138 lit.c din legea în materie.
În atare condiţii, arată instanţa de
fond că fapta de a nu organiza şi conduce activitatea în conformitate cu art.1
din Legea nr.82/1991, aşa cum pretinde creditoarea, pretinsa încălcare a disp.
art.73 din Legea nr.31/1990 se circumscrie ipotezei lit.d a art.138 şi
nicidecum lit. c.
Se mai reţine că lit.c a art.138
presupune şi un element intenţional, în sensul că a dispus în interes personal,
continuarea unei activităţi, ori nu rezultă acest aspect din datele spetei.
Astfel, din nici o probă nu rezultă că, debitoarea
prin organul său de conducere a derulat o activitate comercială riscantă care a
atras insolvenţa debitoarei, cu alte cuvinte nu este probată activitatea în
folosul propriu al pârâtei, situaţie de fapt urmare căreia se respinge ca nefondată
cererea de antrenare a răspunderii materiale a administratorului debitoarei.
Împotriva Încheierii nr.2221/19.04.2010 a declarat în termen legalrecurs creditorul DGFP CONSTANŢA, cu
indicarea temeiului de drept prev.de art.12 al.1 din Legea nr.85/2006, art.299
- art.316 Cod pr.civilă şi cu următoarea motivaţie, în esenţă:
-în mod greşit
judecătorul sindic a reţinut că cererea privind atragerea răspunderii personale
mu are un caracter legal, în condiţiile în care lichidatorul judiciar a
menţionat în raportul privind cauzele şi împrejurările care au generat starea
de insolvenţă a debitoarei că, aceasta a continuat să desfăşoare o activitate
neprofitabilă în condiţiile în care, pe piaţă exista o scădere accentuată a
producţiei în domeniul de activitate în care funcţiona şi SC R.F. SRL;
-fostul
administrator, deşi societatea înregistra sume semnificative datorate către
bugetul de stat, nu a urmărit prin nici o modalitate reducerea sau stoparea
acestora.
Solicită admiterea recursului, cu consecinţa admiterii
cererii astfel cum a fost formulată, în sensul atragerii răspunderii personale
a intimatei pârâte D.C.
Recursul
este nefondat, urmând a fi respins, conform
art.312 Cod pr.civilă, apreciază Curtea, pentru următoarele considerente, în
esenţă:
Prin Sentinţa
civilă nr.3785/COM/18.05.2009., Tribunalul Constanţa – Secţia comercială,
judecătorul sindic, a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei,împotriva debitoarei SC R.F. SRL.
La data de 14.09.2009 lichidatorul judiciar a înţeles
a depune la dosarul cauzei raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au
dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, în care concluzionează că nu
poate aprecia asupra cauzelor apariţiei stării de insolvenţă, fapt pentru care
la data de 25.09.2009 recurenta
deduce judecăţii cererea având ca obiect
autorizare introducere acţiune privind antrenarea răspunderii personale
patrimoniale a membrilor organelor de conducere ai societăţii.
Prin Încheierea
nr.5674/COM/05.10.2009 judecătorul sindic admite cererea, dispunând în temeiul
art.138 al.3 din Legea nr.85/2006, autorizarea comitetului creditorilor să
introducă acţiunea prev. de art.138 al.1 din lege.
Urmare autorizării, la data de 30.10.2009 recurenta DGFP
înţelege a chema în judecată pe
administratorul statutar al societăţii – numita D.C. -, pentru ca, în calitatea sus-menţionată, să răspundă
material şi cu averea personală pentru faptele ce atrag această răspundere
astfel cum sunt prevăzute în conţinutul disp.art.138 al.1 lit.”c” din Legea nr.85/2006, în vederea plăţii
creanţei totale înregistrată în valoare de 218.599 lei.
În aceste condiţii, lichidatorul judiciar întocmeşte
şi depune la dosarul cauzei Raportul
privind actele şi operaţiunile efectuate de către lichidatorul judiciar al
debitoarei SC R.F. SRL în perioada 14.09.2009 – 23.11.2009, după care, se
depune cel ce priveşte perioada 24.11.2009 – 22.02.2010, pentru ca, prin completările aduse acestor rapoarte să
fi concluzionat la Cap.II
din „Raportul asupra cauzelor şi
împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei”
în sensul că, declinul financiar se
datorează scăderii accentuate a producţiei din industria textilă şi astfel, în
speţă, nu sunt întrunite dispoziţiile cuprinse în art.138 din Legea nr.85/2006.
În atare situaţie, Curtea apreciază că acţiunea dedusă
judecăţii a fost în mod legal şi temeinic respinsă de către instanţa de fond
deoarece, răspunderea membrilor organelor de conducere ale unei societăţi
comerciale supuse procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă delictuală, care
presupune îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiţii generale ale
răspunderii şi anume:
-existenţa prejudiciului;
-existenţa unei fapte ilicite;
-raportul de cauzalitate între prejudiciu şi fapta
ilicită;
-existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.
Pe de altă parte, această acţiune are un dublu temei de fapt şi anume, atât starea de insolvenţă a debitoarei, cât şi săvârşirea uneia din faptele expres prevăzute de art.138 din Legea
nr.85/2006, iar natura juridică a
răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei este o răspundere contractuală sau
delictuală, în funcţie de izvorul obligaţiei încălcate.
Astfel, potrivit art.138
al.1 din Legea nr.85/2006 „În cazul
în care în raportul întocmit în conformitate cu disp.art.59 al.1 sunt
identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă
a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului,
judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană
juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor
de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă
persoană care a cauzatstarea de
insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte:
a)……
b)….
c)au dispus, în interes personal, continuarea unei
activităţi care ducea, înb mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi;
d)au ţinut ocontabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau
nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea…”.
Cu alte cuvinte, membrii organelor de conducere
răspund numai dacă au săvârşit în cadrul mandatului lor faptele prevăzute de
lege, care au cauzat insolvenţa debitorului, cu menţiunea că fiind o răspundere
delictuală, reclamanta/recurentul are
obligaţia conform art.1169 Cod civilsă dovedească întrunirea
cumulativă a condiţiilor reglementate de art.998 – art.999 Cod civil, respectiv existenţa faptei prevăzute
de art.138 lit.”c” din Legea nr.85/2006.
Probatoriul administrat în cauză face dovada, astfel
cum a reţinut legal şi instanţa de fond că, administratorul debitoarei nu a
dispus în interes personal continuarea unei activităţi ori că, ar fi derulat
activităţi comerciale riscante ce au atras insolvenţa societăţii, ştiut fiind
că intenţia/vinovăţia nu este prezumată,
ci trebuie dovedită.
Simpla invocare a dispoziţiilor art.138 lit.”c” din
Legea nr.85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii membrilor
organelor de conducere, în situaţia în care nu s-a făcut dovada întrunirii
cumulative a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale
comerciale pentru fapta proprie.
În acest sens, comportamentul faptelor
administratorului (sau persoanelor asimilate), şi care a fost apreciat în final
ca o lipsă de pricepere în conducerea societăţii, fără a dovedi intenţia de
fraudare a interesului creditorilor, nu
poate constitui temeiul admiterii cererii creditoarei, cum de altfel, nici scăderea accentuată a producţiei nu
poate constitui temeiul admiterii cererii creditoarei, în contextul în care
industria textilă în ansamblul săuse
află în declin.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se
dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi disp.art.312 Cod pr.civilă,
Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat.