31. Acţiune
în restituirea fructelor civile (chirie) pentru terenul preluat de stat în baza
unui contract de donaţie anulat. Distincţie între posesorul de bună-credinţă şi
posesorul de rea-credinţă. Efectele costatării nulităţii donaţiei. Obligaţia
statului de a restitui chiria încasată de la momentul promovării acţiunii in
nulitatea donaţiei.
Pentru dobândirea fructelor, posesorul
trebuie să fie de bună – credinţă nu numai la momentul în care a intrat în
stăpânirea bunului frugifer, ci şi în fiecare moment în care percepe fructele.
Această solicitare este expres prevăzută în
art. 487 Cod civil, în care se precizează că buna-credinţă încetează în
momentul în care posesorul ia cunoştinţă de viciile titlului său.
În doctrină, se apreciază că introducerea
acţiunii în justiţie împotriva posesorului prin care se pune în discuţie
eficacitatea titlului său cu privire la bunul frugifer şi eventual, se solicită
restituirea acestuia este de natură să dovedească, în orice caz, încetarea
bunei-credinţe a pârâtului.
Proprietarul are dreptul al restituirea
fructelor percepute de posesor după momentul în care acesta din urmă a luat
cunoştinţă de viciile titlului său.
Raportând situaţia imobilului, terenul în
suprafaţă de 778 mp, ce a făcut obiectul ofertei de donaţie autentificată sub
nr. 4809/14.09.1973 la
Notariatul de Stat Galaţi la dispoziţiile art. 485 Cod civil
şi în raport de scurtele consideraţii teoretice mai sus expuse, Curtea constată
că posesia pârâtului Consiliul Local Isaccea asupra terenului în litigiu s-a
întemeiat pe un just titlu, contractul de donaţie încheiat între absenţi,
pârâtul fiind de bună credinţă în perioada 1974-2005 (data introducerii
acţiunii în justiţie pentru constatarea nulităţii donaţiei).
Art. 485, 486 Cod civil
Prin acţiunea înregistrată
pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1876/88/2009, reclamanta L.A. a chemat în
judecată pe pârâtul Consiliul Local al Oraşului Isaccea, judeţul Tulcea,
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa se fie obligat să îi restituie
fructele civile (chiria) obţinute din închirierea terenului de 778 mp preluat
de pârâtă în mod abuziv din proprietatea reclamantei, începând cu data când a
fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2034 din 21 iulie 2006 a Judecătoriei Tulcea,
chirie în sumă de 168.588, 2 USD (501.954, 4 lei).
În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate că
a intervenit aprobarea tacită a cererii de restituire a fructelor civile
conform O.U.G. nr.27/2003 aşa cum a solicitat prin cererea nr.4508/11.06.2008.
La data de 18 februarie 2010 reclamanta şi-a modificat
acţiunea, înţelegând să mărească câtimea pretenţiilor sale, solicitând
obligarea pârâtului să îi restituie contravaloarea chiriei aferente terenului
în suprafaţă de 778 mp pentru perioada 1974-2010, defalcată astfel:
- februarie 1974 (anul preluării abuzive prin acceptarea
donaţiei) – 31 ianuarie 2004.
- 31 ianuarie 2004 - 31 ianuarie 2007 (data rămânerii
definitive a sentinţei prin care s-a anulat donaţia);
- 31 ianuarie 2007 şi până în prezent.
Prin sentinţa civilă nr. 2872 din 18 noiembrie 2010
Tribunalul Tulcea a respins pe fond pretenţiile reclamantei, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a
reţinut în esenţă că reclamanta nu este îndreptăţită să obţină chiria percepută
de pârât în perioada 1974-2010 întrucât între părţi nu a existat nicio convenţie
cu privire la închirierea terenului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin
cererea nr.4508/11.06.2008 a solicitat pârâtului restituirea fructelor pe care
le-a perceput pentru terenul în suprafaţă de 778 mp pe care l-a deţinut în mod
nelegal începând cu data de 09.02.1974, cerere la care pârâtul nu a răspuns în
mod expres ci numai i-a comunicat reclamantei o ofertă de vânzare a acestui
teren către pârâtă.
A mai arătat reclamanta că prin cererea cu care a
investit Judecătoria Tulcea la data de 18 noiembrie 2005, a solicitat să se
constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie imobiliară făcută de părinţii
săi ai autentificată sub nr.4809/14.09.1973 la Notariatul de Stat
Galaţi şi a actului autentificat de acceptare a ofertei de donaţie făcut de
fostul Consiliu Popular al oraşului Isaccea, autentificat sub nr.238/09.02.1974
de Notariatul de Stat Tulcea.
Judecătoria Tulcea, prin sentinţa civilă nr.2034/21
iulie 2006, a
admis cererea, a constat nulitatea absolută a celor două acte şi a dispus
repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului prin
restituirea dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei asupra
terenului în suprafaţă de 778 mp, situat în Isaccea, str. N.B. nr.4.
A mai arătat reclamanta că în situaţia în care cele
două acte în baza cărora terenula fost
preluat au fost declarate nelegale, pârâtul în calitate de posesor de
rea-credinţă care cunoaşte viciile titlului trebuie să restituie proprietarului
toate fructele indiferent dacă le-a perceput sau le-a consumat ori nu.
Pârâtul deşi a ştiut că terenurile la data donaţiei
sunt indisponibile şi care pot fi înstrăinate numai pe baza unei autorizaţii
prealabile le-a preluat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.19/1968 şi a
Decretului nr.144/1958.
În aceste condiţii pârâtul a fost în toată perioada
09.02.1974-21.07.2006 un posesor precar de rea-credinţă.
Această obligaţie survine ca o sancţiune şi nu depinde
de termenul de prescripţie.
Mai mult, potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958,
prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau
dreptul de a cere executarea silită.
Ori, în speţă dreptul reclamantei de a cere
restituirea fructelor de la posesorul de rea-credinţă s-a născut la data
comunicării către reclamantă a sentinţei civile nr.2034/21.07.2006 a
Judecătoriei Tulcea.
În ceea ce priveşte calculul acestor fructe,
reclamanta a arătat că a luat în considerare valoarea chiriei pe mp/lună pentru
un teren care valorează ca preţ de vânzare aproximativ 10 Euro/mp, respectiv
aproximativ 1 Euro/mp însă nu s-a raportat la valoarea în euro/mp ci la
valoarea USD.
În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art.485-486
Cod civil.
La termenul din 19 noiembrie 2009 instanţa a dispus
disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere referitor la constarea aprobării
tacite a cererii conform O.U.G. nr.27/2003 de capătul de cerere având ca obiect
restituirea fructelor civile.
Pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la
acţiune, susţinând că termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii de 3
ani a început să curgă de la data de 18 noiembrie 2005 când a fost introdusă de
către reclamantă acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a
contractului de donaţie.
Ulterior, reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul
că a chemat în judecată în calitate de pârât Oraşul Isaccea prin Consiliul
Local Isaccea.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi
proba cu expertiză tehnică care a avut ca obiectiv stabilirea valorii de piaţă
a terenului în suprafaţă de 778 mp.
Examinând actele şi lucrările dosarului sub aspectul
excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune instanţa de fond a reţinut că
excepţia nu este întemeiată.
Potrivit art.3 alin. (1) din Decretul nr.167/1958
privitor la prescripţia extinctivă, termenul prescripţiei este de 3 ani iar
potrivit art.7 alin. (1) din acelaşi act normativ prescripţia începe să curgă
de la data când se naşte dreptul de acţiune sau dreptul de a cere executarea
silită.
În speţă dreptul la acţiune s-a născut la data de 31
ianuarie 2007 când a fost pronunţată Decizia civilă nr.66/C de către Curtea de
Apel Constanţa, de la această dată începând să curgă termenul prescripţiei de 3
ani pentru promovarea acţiunii.
Cum acţiunea de faţă a fost introdusă pe rolul
instanţei la data de 24.09.2009, fiind depusă prin poştă la data de 12.07.2009,
ea fost promovată înlăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani.
În aceste condiţii excepţia prescripţiei dreptului la
acţiune a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva
aceste sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate şi
netemeinicie susţinând că prima instanţă a reţinut în mod greşit că reclamanta
nu este îndreptăţiţă la contravaloarea fructelor civile de care a fost privată
în perioada 1974-2010, fructe produse de terenul în suprafaţă de 778 mp situat
în intravilanul localităţii Isaccea, judeţul Tulcea şi preluat de către stat în
baza unui contract de donaţie nul absolut.
Prin decizia civilă nr. 66/31.01.2007 pronunţată de
Curtea de Apel Constanţa s-a statuat în mod irevocabil că donaţia încheiată
între autorii reclamantei şi pârât este lovită de nulitate absolută şi s-a
dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, pârâtul fiind obligat să
restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 778 mp. Întrucât Consiliul Local
Isaccea nu a fost niciodată adevăratul proprietar al terenului, este obligat să
restituie reclamantei toate fructele culese şi neculese din culpa sa, în
perioada cuprinsă între momentul preluării terenului, anul 1974 şi până în
prezent întrucât pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de preluare a bunului
către reclamantă.
Se mai susţine de către apelanta reclamantă că pârâtul
a fost un posesor de rea-credinţă, el cunoscând încă de la momentul încheierii
donaţiei că actul e lovit de nulitate absolută, întrucât a avut ca obiect un
teren situat în intravilanul localităţii Isaccea, iar acest teren intră sub
incidenţa Decretului nr. 144/1958 şi a Legii nr. 19/1968, iar înstrăinarea lui
prin acte între vii (inclusiv donaţie) era interzisă, singura modalitate de
transmitere a proprietăţii fiind moştenirea.
Conform art. 295 al. (2) Cod procedură civilă, la
solicitarea apelantei reclamante instanţa de apel a dispus completarea
materialului probator cu înscrisuri şi expertiză de specialitate pentru
stabilirea contravalorii chiriei aferente imobilului în litigiu, pentru
perioada 1974-2010.
Analizând
legalitatea hotărârii Tribunalului Tulcea în raport de criticile apelantei reclamante, Curtea constată
următoarele:
1. Acţiunea reclamantei în despăgubire pentru obligarea
pârâtului să îi restituie fructele civile percepute în legătură cu terenul în
suprafaţă de 778 mp situat în intravilanul oraşului Isaccea, judeţul Tulcea a
fost structurată pe trei etape, respectiv pentru perioada februarie 1974 (data
încheierii donaţiei) - 17.11.2005, data promovării acţiunii în nulitatea
donaţiei; etapa a II-a cuprinsă între 11 noiembrie 2005- 21 iulie 2007
(perioada derulării litigiului pentru redobândirea dreptului de proprietate
asupra terenului, ca urmare a anulării donaţiei) şi perioada a III-a cuprinsă
între data soluţionării irevocabile a litigiului şi data soluţionării prezentei
cereri.
Aşadar prima etapă se plasează anterior promovării
acţiunii în constatarea nulităţii absolute a donaţiei şi urmează a fi analizată
în raport de dispoziţiile art. 485 Cod civil şi de principiile ce guvernează
efectele nulităţii, în referire la principiul retroactivităţii efectelor
nulităţii.
Prin efectele nulităţii se înţeleg consecinţele
juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii.
Esenţa efectelor nulităţii este exprimată în chiar
definiţia nulităţii: lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii
normelor edictate pentru încheierea sa valabilă. Unuldintre principiile ce guvernează efectele
nulităţii actului juridic civil este efectul retroactivităţii potrivit căruia
nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor – ex nunc, ci şi pentru trecut, - ex
tunc, adică aceste efecte se suie până în momentul încheierii actului
juridic civil. În temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii se ajunge în
situaţia în care părţile n-ar fi încheiat actul juridic. Art. 485 Cod civil
reglementează o excepţie de la retroactivitatea nulităţii, şi anume păstrarea
fructelor culese anterior anulării. În acest caz neretroactivitatea efectelor
nulităţii se întemeiază pe ideea de protecţie a posesorului de bună-credinţă.
În acest sens, în mod constant în jurisprudenţă, inclusiv în jurisprudenţa
instanţei supreme s-a reţinut: „constatarea nulităţii convenţiei translative de
proprietate nu justifică obligaţia cumpărătorului la restituirea fructelor
culese, decât începând cu data introducerii acţiunii în anularea convenţiei
respectiv, deoarece pentru perioada anterioară el era îndreptăţit să le culeagă
în virtutea transmiterii şi a posesiunii bunului (…) obiect al convenţiei, scop
în care, de altfel a fi fost predată posesiunea apartamentului către
cumpărător”. (Decizia civilă nr. 322/1980 a Secţiei civile a fostului Tribunal
Suprem).
O problemă ce se impune a fi clarificată este aceea
dacă pârâtul în calitate de donatar a fost de bună-credinţă sau de rea-credinţă
în perioada cuprinsă între momentul preluării terenului (1974) şi data
promovării acţiunii în justiţie pentru constatarea nulităţii donaţiei încheiată
între absenţi, în formă autentică.
Art. 485 Cod civil prevede că „Posesorul nu câştigă
proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credinţă”. Această dispoziţie
este o excepţie de la regula conform căreia fructele aparţin proprietarului
bunului frugifer, pe temeiul exercitării fireşti a atributului jus fruendi. Ca urmare, chiar dacă
proprietarul bunului frugifer care a pierdut posesia bunului o redobândeşte pe
calea acţiunii în revendicare, sau ca urmare a repunerii în situaţia
anterioară, după anularea convenţiei el nu va fi îndreptăţit să ceară şi
restituirea fructelor de la posesorul de bună-credinţă.
În această materie, noţiunea de bună-credinţă are
înţelesul prevăzut de art. 486 Cod civil: „Posesorul este de bună - credinţă
când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale
cărui viciuri nu-i sunt cunoscute”.
Rezultă din acest text că, pentru a fi de
bună-credinţă, posesorul îşi întemeiază convingerea că are un drept de
proprietate asupra bunului pe un just titlu. Prin definiţie, justul –titlu este
„un titlu translativ de proprietate”, dacă acesta nu este eficace. Aşadar, un
titlu care emană de la adevăratul proprietar, dar este nul absolut sau relativ,
sau un titlu ce emană de la o persoană care nu este adevăratul proprietar
constituie just titlu în această materie.
Raportând situaţia imobilului, terenul în suprafaţă de
778 mp, ce a făcut obiectul ofertei de donaţie autentificată sub nr.
4809/14.09.1973 la
Notariatul de Stat Galaţi la dispoziţiile art. 485 Cod civil
şi în raport de scurtele consideraţii teoretice mai sus expuse, Curtea constată
că posesia pârâtului Consiliul Local Isaccea asupra terenului în litigiu s-a
întemeiat pe un just titlu, contractul de donaţie încheiat între absenţi,
pârâtul fiind de bună credinţă în perioada 1974-2005 (data introducerii
acţiunii în justiţie pentru constatarea nulităţii donaţiei).
Se constată că prin hotărârile judecătoreşti pronunţate
de Judecătoria Tulcea şi respectiv Curtea de Apel Constanţa (sentinţa nr. 2034
din 21 iulie 2006 şi decizia civilă nr. 66 C din 31 ianuarie 2007) s-a stabilit cu
autoritate de lucru judecat că donaţia încheiată între absenţi este lovită de
nulitate întrucât oferta de donaţie semnată tocmai de autorii reclamantei este
nulă, fiind întocmită cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din
Decretul nr. 144/1958 şi Legea nr. 19/1968 (art. 2).
Astfel s-a reţinut că părinţii reclamantei nu puteau
face o ofertă de donaţie cu privire la terenul de 778 mp cât timp prin Legea
nr. 19/1968 fuseseră indisponibilizate terenurile fără construcţii proprietate
a persoanelor fizice sau juridice aflate în perimetrul construibil al oraşelor,
un astfel de teren putând fi transmis numai prin moştenire. Cum terenul în
litigiu a intrat sub incidenţa Legii nr. 19/1968 oferta de donaţie
autentificată sub nr. 4809/1973 la Notariatul de Stat Galaţi este lovită de
nulitate. S-a mai reţinut că o altă cauză de nulitate a ofertei de donaţie o
constituie încălcarea de către autorii reclamantei a dispoziţiilor art. 11 al.
(3) din Decizia nr. 144/1958, act normativ care prevedea că înstrăinarea
terenurilor cu sau fără construcţii proprietate particulară, situate pe
teritoriul oraşelor, comunelor, se va putea face numai cu autorizaţie de
înstrăinare emisă de Comitetul executiv al Sfaturilor populare ori în cauză
titularii ofertei de donaţie, respectiv părinţii reclamantei nu au obţinut o
astfel de autorizare.
Nu poate fi reţinută ca fondată aserţiunea
reclamantei, în sensul că pârâtul a fost de rea–credinţă începând cu anul 1974
întrucât a cunoscut faptul că terenul în litigiu nu putea fi înstrăinat prin
acte între vii (donaţie în speţă) întrucât intră sub incidenţa dispoziţiilor
legale mai sus invocate cât timp semnatarii ofertei de donaţie au fost tocmai
autorii reclamantei, care trebuiau să cunoască situaţia juridică a terenului
proprietatea lor, respectiv faptul că terenul era indisponibilizat, iar
înstrăinarea lui prin acte între vii se putea realiza numai în baza unei
autorizaţii speciale.
Se reţine că nulitatea contractului de donaţie a fost
determinată tocmai de nulitatea ofertei de donaţie, încheiată cu încălcarea
normelor imperative ale Legii nr. 19/1968 şi ale Decretului nr. 144/1958iar nu
pentru vicierea consimţământului părinţilor reclamantei prin violenţă sau dol
provocată de pârâtul beneficiar al donaţiei, provocată de pârâtul beneficiar al
donaţiei, situaţie în care reclamanta nu poate invoca propria turpitudine
(respectiv incorectitudinea autorilor săi) pentru a obţine protecţia unui
drept, conform principiului nemo auditur
propriam turpitudinem allegans.
În raport de considerentele mai sus expuse Curtea constată
că fructele civile - (respectiv chiria), percepute de Consiliul Local Isaccea
în perioada 1974-18.11.2005,au fost
culese de posesorul terenului deţinut în baza unui just titlu şi de bună
credinţă, situaţie în care ele nu sunt datorate proprietarului donator,
pretenţiile reclamantei fiind nefondate în raport de dispoziţiile art. 485 Cod
civil.
2. Curtea
reţine ca fiind fondate criticile reclamantei ce vizează fructele civile
percepute de pârâtă în perioada 18.11.2005 (data promovării acţiunii în justiţie)
- 18.12.2009 (data la care pârâta a reziliat contractul de închiriere cu
privire la garajele existente pe teren şi a notificat reclamantei poziţia sa în
referire la posesorii acestor garaje).
Pentru dobândirea fructelor, posesorul trebuie să fie
de bună – credinţă nu numai la momentul în care a intrat în stăpânirea bunului
frugifer, ci şi în fiecare moment în care percepe fructele.
Această solicitare este expres prevăzută în art. 487
Cod civil, în care se precizează că buna-credinţă încetează în momentul în care
posesorul ia cunoştinţă de viciile titlului său.
În doctrină, se apreciază că introducerea acţiunii în
justiţie împotriva posesorului prin care se pune în discuţie eficacitatea
titlului său cu privire la bunul frugifer şi eventual, se solicită restituirea
acestuia este de natură să dovedească, în orice caz, încetarea bunei-credinţe a
pârâtului.
Proprietarul are dreptul al restituirea fructelor
percepute de posesor după momentul în care acesta din urmă a luat cunoştinţă de
viciile titlului său.
În speţă se reţine că reclamanta a solicitat
constatarea nulităţii contractului de donaţie la data de 18.11.2005, când a
promovat acţiunea în justiţie, de la această dată pârâtul a cunoscut viciile
contractului de donaţie respectiv cauzele nulitate ce au afectat validitatea
ofertei de a dona şi respectiv acceptarea ofertei de donaţie, şi implicit la
această dată a încetat buna sa credinţă, pârâtul datorând chiria percepută de a
titularii garajelor amplasate pe terenul în suprafaţă de 778 mp, de la această
dată.
Deşi prin Decizia civilă nr. 66/C din 31 ianuarie 2007
pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a stabilit în mod irevocabil că
donaţia încheiată între autorii reclamantei şi Consiliul Local al Oraşului
Isaccea este lovită de nulitate absolută şi s-a dispus repunerea părţilor în
situaţia anterioară, ceea ce implică obligaţia pârâtei de a proceda la
restituirea terenului în suprafaţă de 778 mp, pârâta nu şi-a executat
obligaţia, continuând să dispună de terenul proprietatea reclamantei, prin
închiriere.
Astfel, acest teren a continuat să fie închiriat unor
terţi care şi-au amplasat garaje pe teren, pârâta încasând chirie în baza
contractelor de închiriere încheiate cu numiţii M.G., D.V., U.G., M.N., P.F. I.S.,
P.G. şi S.S., conform H.C.L. nr. 75/18.12.2009.
Abia la data de 18.12.2009 Consiliul Local al Oraşului
Isaccea a dispus rezilierea contractelor de închiriere încheiate cu terţii
chiriaşi, menţionaţi în anexa la hotărâre şi a comunicat acestora că datorează
chirie după acest moment adevăratului proprietar.
Se reţine că după această
dată pârâtul nu a mai perceput chirie pentru terenul în litigiul
În raport de această
situaţie, constatând că buna credinţă a donatarului a încetat la data
promovării acţiunii în nulitatea donaţiei iar pe întreaga perioadă a derulării
litigiului şi până la data de 18.12.2009 a continuat să dispună de terenul în
litigiu şi să perceapă fructele civile, deşi cunoştea viciile titlului său,
respectiv îi încetase calitatea de posesor al terenului în baza unui just
titlu, Curtea constată că pârâtul este dator să restituie reclamantei fructele
civile-chiria – percepută de la titularii contractelor de închiriere cu privire
la garajele existente pe teren şi menţionate în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 75 din 18
decembrie 2005 emisă de Consiliul Local al Oraşului Isaccea.
Referitor la cuantumul
acestei chirii acesta urmează a fi determinat în faza de executare a prezentei
hotărâri, în raport de chiria menţionată în contractele de închiriere
menţionate în anexa nr. 1 la
Hotărârea nr. 75/18.12.2009 emisă de Consiliul Local al
Oraşului Isaccea.
3.
Se reţin a fi nefondate criticile reclamantei ce vizează plata fructelor civile
aferente perioadei 19.12.2009 şi până în prezent, fructe ce nu au mai fost
percepute de pârâtă.
Se constată că după data
rezilierii contractului de închiriere cu terţii deţinători de garaje pe terenul
în litigiu, pârâtul nu a împiedicat în nicio modalitate pe proprietarul
terenului – reclamanta L.A. - să dispună de toate atributele dreptului său de
proprietate, inclusiv de dreptul de a
culege fructele (jus fruendi),
reclamanta fiind răspunzătoare de pasivitatea în care s-a aflat.
Astfel, aceasta în calitate
de proprietar al terenului, avea posibilitatea să solicite titularilor
garajelor să îi plătească o chirie pentru teren, sau în ipoteza în care pârâţii
îi contestau acest drept, avea la dispoziţie o acţiune în revendicare împotriva
terţilor persoane fizice, pentru a-i obliga să îi lase terenul în litigiu în
deplină proprietate.
Pierzând calitatea de
proprietar al terenului, în urma constatării nulităţii donaţiei, pârâtul nu mai
avea nicio calitate în care să solicite terţilor persoane fizice ridicarea
garajelor de pe terenul proprietatea reclamantei şi nici nu se putea subroga în
drepturile proprietarului pentru a promova o acţiune în revendicare.
Ca urmare nu se poate
reţine culpa pârâţilor Consiliul Local al Oraşului Isaccea că, după data de
18.12.2009, nu a mai fost percepută chirie pe terenul în litigiu şi nici pentru
faptul că reclamanta nu a folosit bunul conform unei alte destinaţii pe care ar
fi vrut să o dea terenului, aceasta din urmă fiind singura vinovată de
pasivitatea de care a dat dovadă în raport cu terţii persoane fizice care i-au
folosit terenul fără să fi încheiat un contract de închiriere cu proprietarul lui.
Pentru considerentele
expuse, Curtea constată că pretenţiile reclamantei, aferente perioadei
19.12.2009 şi până în prezent sunt nefondate, Tribunalul Tulcea respingând în
mod judicios această cerere.
În raport de toate aceste
considerente în baza art. 296 Cod procedură civilă se va admite apelul
reclamantei şi se va schimba în parte hotărârea apelată conform celor mai sus
expuse, în sensul obligării pârâtelor Oraşul Isaccea şi Consiliul Local al
Oraşului Isaccea să restituie reclamantei chiria încasată în perioada
18.11.2005-18.12.2009, în temeiul contractelor de închiriere menţionate în
anexa la Hotărârea
nr. 75/18.12.2009 emisă de Consiliul Local al Oraşului Isaccea.
Menţine restul
dispoziţiilor sentinţei ce vizează respingerea pretenţiilor reclamantei cu
privire la chiria aferentă perioadei februarie 1974-18.11.2005 şi 19.12.2009 şi
până în prezent.
În baza art. 274 şi art.
276 Cod procedură civilă obligă pârâţii la 971 lei cheltuieli de judecată
pentru fond şi apel, corespunzătoare procentului în care au fost admise
pretenţiile reclamantei.