În
aceste condiţii, cererea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare
cu privire la spaţiile locative + terenuri aferente conform Legii nr. 112/1995,
nu poate fi de competenţa instanţei investite prin norma specială cu
soluţionarea contestaţiei împotriva refuzului de restituire a imobilului,
pentru că nu operează o prorogare de competenţă.
Fiind
vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept şi al
competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti de la legea generală (dreptul
comun în materie), ea este de strictă interpretare şi îşi găseşte aplicaţie
numai în ipotezele la care se referă (exemplificativ: art. 26 alin. 3),
reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare şi la alte
categorii de litigii.
Pe
cale de consecinţă, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la
prorogarea de competenţă şi nici dispoziţiile speciale prevăzute de art.
26alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care
stabilesc instanţa competentă în cazul soluţionării contestaţiilor formulate de
persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise de
unităţile deţinătoare, acţiunea în constatareanulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr.
112/1995 este supusă procedurii reglementate prin legea generală, care este
dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor, respectiv în
procedura reglementată prin Codul de procedură civilă.
Dispoziţiile
legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute
pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare,
astfel că nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105
alin. (2) Cod procedură civilă, în condiţiile în care, vătămarea adusă părţii
nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
Din
coroborarea dispoziţiilor art. 85 Cod procedură civilă cu dispoziţiile art. 105
alin. (2) Cod procedură civilă rezultă că, de principiu, justifică un interes
legitim în cererea de anulare a hotărârii pronunţate cu încălcarea
dispoziţiilor referitoare la citare numai partea care nu a fost legal citată,
şi în raport cu care procedura judiciară nu corespunde exigenţelor unui proces
echitabil în sensulart. 6 din
C.E.D.O., sub aspectul respectării principiului contradictorialităţii.
Legea
nr. 112/1995
Art.
26 din Legea nr. 10/2001
Art.
85, art. 1, Cod procedură civilă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului
Constanţa sub nr. 7310/118/2010, reclamanţii D.N., D.R.C. şi P.E., în
contradictoriu cu pârâţii Municipiul Mangalia prin Primar, Consiliul Local
Mangalia, Serviciul Public A.D.P.P. Mangalia, P.I. şi P.G., au solicitat
instanţei să constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr.
72/16.12.1998 şi nr. 73/16.12.1998.
În motivarea acţiunii, s-a învederat că imobilul, în
suprafaţă totală de 300 m.p. şi construcţii, situat în Mangalia, strada O. nr.
6, actualmente nr. 8, a
aparţinut autorului reclamanţilor D.C. Imobilul a trecut în proprietatea
statului în aplicarea Decretului nr. 111/1951. Din întregul imobil două
apartamente, împreună cu terenul aferent, au fost înstrăinate, în baza Legii
nr. 112/1995, persoanelor fizice pârâte. Apreciază reclamanţii că actele de
vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită a se constata au fost încheiate
de un non dominus, în frauda dreptului de proprietate al reclamanţilor.
În şedinţa publică din data de 9.09.2010 reclamanţii
şi-au preţuit valoarea obiectului litigiului la suma de 5.000.000.001 lei ROL.
Faţă de obiectul litigiului şi având în vedere că pârâţii, prezenţi personal,
nu au contestat valoarea indicată, dar nici nu au susţinut-o, solicitând
instanţei să administreze probe în dovedirea acesteia, s-a administrat proba cu
înscrisuri.
Faţă de valoarea rezultată din înscrisurile depuse, a
obiectului litigiului, în şedinţa publică din data de 07.10.2010, instanţa a
invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, prin prisma
dispoziţiilor art. 158 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1574/7.10.2010 pronunţată de
Tribunalul Constanţa,s-a admis excepţia
de necompetenţă materială a acestei instanţe şi s-a declinat cauza Judecătoriei
Constanţa, conform art. 158 Cod procedură civilă coroborat cu art. 2 alin. (1)
lit. „a” Cod procedură civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a
reţinut, în esenţă, că acţiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate
conform Legii nr. 112/1995 este o acţiune patrimonială, iar instanţa competentă
să o soluţioneze se determină în funcţie de criteriul valoric. Cum valoarea
imobilelor – construcţii şi teren – înstrăinate pârâţilor chiriaşi în baza
contractelor de vânzare-cumpărare nr. 72/16.12.1998 şi nr. 73/16.12.1998 este
inferioară pragului de 500.000 lei, a concluzionat Tribunalul Constanţa că
instanţa competentă să soluţioneze această acţiune este Judecătoria Constanţa,
conform art. 1 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 2
alin. (1) lit. „b” Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au
declarat recurs reclamanţii D.N., D.R.C. şi P.E., care au criticat-o pentru
nelegalitate conform art. 304 pct. 5, 8 şi 9 Cod procedură civilă, pentru
următoarele motive:
1. Hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate
conform art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât a fost pronunţată fără
citarea pârâţilor L.G., L.A. şi L.M.I., deşi se dispusese introducerea lor în
cauză în calitate de pârâţi – succesori ai defunctei Pârlogeanu Ioana, încă de
la termenul de judecată din 9 septembrie 2010.
2. Excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului
Constanţa a fost prematur soluţionată, în condiţiile în care obiectul material
al cererii de chemare în judecată a fost nedecis, fiind depuse la dosar trei
variante ale contractelor de vânzare-cumpărare defăimate de reclamanţi.
3. Instanţa de judecată nu se poate substitui
disponibilităţii părţii, dar poate cere lămuriri completatoare care şi ele pot
conduce la repudierea conduitei procesuale a părţii, abuziv construite (art.
723 Cod procedură civilă).
Prin întâmpinare intimaţii pârâţi Municipiul Mangalia,
Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi Serviciul Public ADPP Mangalia au
solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât valoarea imobilelor ce
au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare contestate de reclamanţi
este inferioară sumei de 500.000 lei.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de
criticile reclamanţilor, se constată că recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
1. Criticile ce vizează nulitatea hotărârii primei
instanţe în condiţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă se reţin a fi
nefondate.
Principiul contradictorialităţii – garanţie a
procesului echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O. a fost definit de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului ca fiind „sarcina judecătorului de a veghea ca
toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului
să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi” (C.E.D.O. –
Barbesa, Messegue şi Jaborda contra Spania, hotărârea din 6 decembrie 1988,
Seria A nr. 146, par. 78).
Nicio măsură nu poate fi dispusă de instanţă fără a le
acorda părţilor dreptul de a se apăra.
De aici decurge şi existenţa unei legături
indisolubile între principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la
apărare.
Pentru ca părţile să aibă posibilitatea efectivă de a
discuta în contradictoriu toate elementele cauzei trebuie să fie încunoştinţate
în timp util despre existenţa şi obiectul litigiului, despre locul şi data
soluţionării acestuia.
În acest sens art. 85 Cod procedură civilă prevede că
instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea
părţilor, afară dacă legea nu dispune altfel.
Dispoziţiile legale referitoare la citare au caracter
imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului
contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, astfel că nesocotirea lor
atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) Cod procedură
civilă, în condiţiile în care, vătămarea adusă părţii nu se poate înlătura
decât prin anularea hotărârii.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 85 Cod procedură
civilă cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă rezultă că, de
principiu, justifică un interes legitim în cererea de anulare a hotărârii
pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la citare numai partea care
nu a fost legal citată, şi în raport cu care procedura judiciară nu corespunde
exigenţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul
respectării principiului contradictorialităţii.
Prin urmare, anularea hotărârii judecătoreşti conform
art. 304 alin. (5) Cod procedură civilă trebuie să fie justificată în persoana
părţii care singură se poate prevala de neregularităţile procedurale prevăzute
de lege. A decide altfel ar însemna să se accepte ca prevederile respective să
profite celor care au beneficiat de respectarea drepturilor lor procesuale şi
dimpotrivă să prejudicieze părţile ale căror interese procesuale au fost
încălcate, dar care nu au înţeles să le invoce deoarece au obţinut în final
câştig de cauză şi nu mai au interes juridic în promovarea dreptului vătămat.
În speţă se reţine că la termenul de judecată din data
de 9 septembrie 2010 reclamanţii şi-au precizat cererea în sensul că solicită
să se judece şi în contradictoriu cu pârâţii L.G., L.A. şi L.M.I., succesorii
cumpărătoarei P.I., decedată la 16.03.2004, anterior promovării acţiunii
reclamanţilor. L.G., prezentă în instanţă la termenul din 9 septembrie 2010 a luat termen în
cunoştinţă conform art. 153 alin. (1) Cod procedură civilă, nemaifiind necesară
citarea ei pentru următorul termen.
În ceea ce îi priveşte pe pârâţii L.A. şi L.M.I.,
aceştia nu au fost legal citaţi pentru termenul de judecată din 7 octombrie
2010, la care s-a soluţionat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului
Constanţa, dar aceşti pârâţi nu au înţeles să declare recurs şi să invoce încălcarea
drepturilor lor procesuale, situaţie în care, nefiind reclamată vătămarea ce li
s-a produs, curtea nu poate anula hotărârea judecătorească la solicitarea
părţii adverse, care nu a triumfat în proces.
2. Nici criticile ce vizează soluţionarea greşită a
excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa în raport de
valoarea obiectului acţiunii dedusă judecăţii de reclamanţi nu pot fi primite
ca fondate.
Reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune în anularea
contractelor de vânzare-cumpărare nr. 72/16.12.1998 şi nr. 73/16.12.1998,
contracte ce au ca obiect o unitate locativă cu o suprafaţă de 52,29 m.p. (2 camere,
bucătărie şi anexe) şi teren aferent de 43 m.p. indiviz, şi respectiv o altă suprafaţă
locativă cu o suprafaţă utilă de 18,45 m.p. (2 camere şi dependinţe) cu terenul
aferent de 12,9 m.p., situate în Mangalia, strada O. nr. 6.
Constatând că cererea introductivă nu conţine elemente
cu privire la preţuirea bunurilor ce fac obiectul contractelor de
vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, instanţa de fond a pus în
dezbaterea părţilor acest aspect, ce are relevanţă asupra determinării
competenţei materiale a Tribunalului Constanţa, competenţă de ordine publică,
ce poate fi pusă în discuţie de către instanţă din oficiu, în virtutea rolului
său activ consacrat de art. 129 Cod procedură civilă.
În condiţiile în care reclamanţii şi-au preţuit
valoarea imobilelor la 500.001lei, în mod evident pentru a atrage competenţa
Tribunalului Constanţa, instanţa de fond a solicitat în mod judicios administrarea
de probatorii, pe acest aspect, competenţa materială fiind, aşa cum am arătat,
de ordine publică.
Nu se poate reţine ca fiind soluţionată prematur
excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa în raport de
obiectul cererii precizat de reclamanţi, cât şi faţă de înscrisurile emise de
Camera Notarilor Publici Constanţa, cât timp din cererea de chemare în judecată
rezultă cu claritate obiectul acţiunii, cât şi faptul că reclamanţii nu au
solicitat în completarea înscrisurilor emise de Camera Notarilor Publici alte
probe cu înscrisuri sau expertiză de evaluare a imobilului vândut, în
concluziile orale pe această excepţie arătând că „lasă la aprecierea instanţei
soluţionarea acestor aspecte”.
Referitor la modalitatea de soluţionare a excepţiei de
necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa, curtea reţine că s-a stabilit
în mod judicios că în raport de natura cererii şi de valoarea obiectului
contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, competenţa
aparţine Judecătoriei Constanţa.
Problema care se pune în legătură cu această cerere
este aceea a primei instanţe competente să soluţioneze cauza, având în vedere
atât natura juridică a actului defăimat ca fiind nul, cât şi invocarea ca temei
al nulităţii a unei norme care se regăseşte într-o lege specială.
În speţă, cererea de constatare a nulităţii actelor
juridice de înstrăinare încheiate de către pârâţi pentru imobilul preluat
abuziv a fost formulată pe cale separată de contestaţia împotriva deciziei
unităţii deţinătoare reglementată deart. 26 din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire a imobilului având
prin urmare un caracter principal, de sine stătător. Oricum, o asemenea cerere
vizând constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare are caracter
prejudicial faţă de cea privind soluţionarea notificării deoarece, potrivit
dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care a fost
exercitată o acţiune în constatarea nulităţii actului de înstrăinare, procedura
administrativă este suspendată până la soluţionarea irevocabilă a acesteia.
În aceste condiţii, cererea în constatarea nulităţii
contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la spaţiile locative + terenuri
aferente conform Legii nr. 112/1995, nu poate fi de competenţa instanţei investite
prin norma specială cu soluţionarea contestaţiei împotriva refuzului de
restituire a imobilului, pentru că nu operează o prorogare de competenţă.
Prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 s-a prevăzut o
procedura judiciară derogatorie sub anumite aspecte de la procedurile judiciare
comune.
Astfel, prin actul normativ menţionat, cât priveşte
dispoziţiile ori deciziile emise de unităţile deţinătoare ale imobilelor
preluate în mod abuziv, s-a instituit o procedura legală în care acestea pot fi
contestate de persoanele îndreptăţite.
Pentru această categorie de litigii a fost stabilită
şi o competenţă materială specială, derogatorie de la cea reglementată prin
normele de drept comun, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui
circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.
Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub
aspectul subiectelor de drept şi al competenţei materiale a instanţelor
judecătoreşti de la legea generală (dreptul comun în materie), ea este de
strictă interpretare şi îşi găseşte aplicaţie numai în ipotezele la care se
referă (exemplificativ: art. 26 alin. 3), reglementările sale neputând fi
extinse, pe cale de interpretare şi la alte categorii de litigii.
Pe cale de consecinţă, în cauză nefiind aplicabile
dispoziţiile referitoare la prorogarea de competenţă şi nici dispoziţiile
speciale prevăzute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc
instanţa competentă în cazul soluţionării contestaţiilor formulate de
persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise de
unităţile deţinătoare, acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de
vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este supusă procedurii
reglementate prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor
în constatarea nulităţilor, respectiv în procedura reglementată prin Codul de
procedură civilă.
În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie în mai multe decizii de speţă (decizia civilă nr. 1261/12.02.2004
publicată în F. Costiniu, „Legea nr. 10/2001 – Jurisprudenţa la zi a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia imobilelor preluate abuziv”– pag. 487).
Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a
contractelor de vânzare-cumpărare reprezintă o acţiune evaluabilă în bani,
deoarece prin intermediul ei se urmăreşte, de fapt, valorificarea unui drept
patrimonial.
Acţiunea are caracter patrimonial chiar dacă în cadrul
ei nu se solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară, întrucât efectul
patrimonial se realizează prin însuşi faptul desfiinţării actelor de
înstrăinare.
Prin decizia civilă nr. 39/9 iunie 2008 pronunţată
într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
statuat că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în
primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi
comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept
patrimonial, constatarea nulităţii, anularea unor acte juridice privind
drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind
restabilirea situaţiei.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se va
stabili în raport de valoarea obiectului litigiului dedus judecăţii.
Cum în speţă valoarea celor două spaţii locative
înstrăinate şi a terenurilor aferente este inferioară valorii de 500.000 lei,
în mod judicios Tribunalul Constanţa a constatat că îi revine Judecătoriei
Constanţa competenţa de soluţionare în primă instanţă a acestei cereri.
