avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


23. Actiune în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995. Caracterul patrimonial al cererii – element esential în stabilirea competentei materiale a instantei de judecată. Inaplicabilitatea art. 26 din Legea nr. 10/2001. Citarea părtilor în procesul civil. Încălcarea dispozitiilor art. 85 Cod procedură civilă. Efecte.

 

În aceste condiţii, cererea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la spaţiile locative + terenuri aferente conform Legii nr. 112/1995, nu poate fi de competenţa instanţei investite prin norma specială cu soluţionarea contestaţiei împotriva refuzului de restituire a imobilului, pentru că nu operează o prorogare de competenţă.

Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept şi al competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti de la legea generală (dreptul comun în materie), ea este de strictă interpretare şi îşi găseşte aplicaţie numai în ipotezele la care se referă (exemplificativ: art. 26 alin. 3), reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare şi la alte categorii de litigii.

Pe cale de consecinţă, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la prorogarea de competenţă şi nici dispoziţiile speciale prevăzute de art. 26   alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc instanţa competentă în cazul soluţionării contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise de unităţile deţinătoare, acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este supusă procedurii reglementate prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor, respectiv în procedura reglementată prin Codul de procedură civilă.

Dispoziţiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, astfel că nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, în condiţiile în care, vătămarea adusă părţii nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 85 Cod procedură civilă cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă rezultă că, de principiu, justifică un interes legitim în cererea de anulare a hotărârii pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la citare numai partea care nu a fost legal citată, şi în raport cu care procedura judiciară nu corespunde exigenţelor unui proces echitabil în sensul   art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul respectării principiului contradictorialităţii.

 

Legea nr. 112/1995

Art. 26 din Legea nr. 10/2001

Art. 85, art. 1, Cod procedură civilă

 

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 7310/118/2010, reclamanţii D.N., D.R.C. şi P.E., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Mangalia prin Primar, Consiliul Local Mangalia, Serviciul Public A.D.P.P. Mangalia, P.I. şi P.G., au solicitat instanţei să constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 72/16.12.1998 şi nr. 73/16.12.1998.

În motivarea acţiunii, s-a învederat că imobilul, în suprafaţă totală de 300 m.p. şi construcţii, situat în Mangalia, strada O. nr. 6, actualmente nr. 8, a aparţinut autorului reclamanţilor D.C. Imobilul a trecut în proprietatea statului în aplicarea Decretului nr. 111/1951. Din întregul imobil două apartamente, împreună cu terenul aferent, au fost înstrăinate, în baza Legii nr. 112/1995, persoanelor fizice pârâte. Apreciază reclamanţii că actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită a se constata au fost încheiate de un non dominus, în frauda dreptului de proprietate al reclamanţilor.

În şedinţa publică din data de 9.09.2010 reclamanţii şi-au preţuit valoarea obiectului litigiului la suma de 5.000.000.001 lei ROL. Faţă de obiectul litigiului şi având în vedere că pârâţii, prezenţi personal, nu au contestat valoarea indicată, dar nici nu au susţinut-o, solicitând instanţei să administreze probe în dovedirea acesteia, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Faţă de valoarea rezultată din înscrisurile depuse, a obiectului litigiului, în şedinţa publică din data de 07.10.2010, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, prin prisma dispoziţiilor art. 158 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1574/7.10.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa,  s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi s-a declinat cauza Judecătoriei Constanţa, conform art. 158 Cod procedură civilă coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. „a” Cod procedură civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că acţiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este o acţiune patrimonială, iar instanţa competentă să o soluţioneze se determină în funcţie de criteriul valoric. Cum valoarea imobilelor – construcţii şi teren – înstrăinate pârâţilor chiriaşi în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 72/16.12.1998 şi nr. 73/16.12.1998 este inferioară pragului de 500.000 lei, a concluzionat Tribunalul Constanţa că instanţa competentă să soluţioneze această acţiune este Judecătoria Constanţa, conform art. 1 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. „b” Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii D.N., D.R.C. şi P.E., care au criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 5, 8 şi 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:

1. Hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate conform art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât a fost pronunţată fără citarea pârâţilor L.G., L.A. şi L.M.I., deşi se dispusese introducerea lor în cauză în calitate de pârâţi – succesori ai defunctei Pârlogeanu Ioana, încă de la termenul de judecată din 9 septembrie 2010. 

2. Excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa a fost prematur soluţionată, în condiţiile în care obiectul material al cererii de chemare în judecată a fost nedecis, fiind depuse la dosar trei variante ale contractelor de vânzare-cumpărare defăimate de reclamanţi.

3. Instanţa de judecată nu se poate substitui disponibilităţii părţii, dar poate cere lămuriri completatoare care şi ele pot conduce la repudierea conduitei procesuale a părţii, abuziv construite (art. 723 Cod procedură civilă).

Prin întâmpinare intimaţii pârâţi Municipiul Mangalia, Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi Serviciul Public ADPP Mangalia au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât valoarea imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare contestate de reclamanţi este inferioară sumei de 500.000 lei.

Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile reclamanţilor, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

1. Criticile ce vizează nulitatea hotărârii primei instanţe în condiţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă se reţin a fi nefondate.

Principiul contradictorialităţii – garanţie a procesului echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O. a fost definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind „sarcina judecătorului de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi” (C.E.D.O. – Barbesa, Messegue şi Jaborda contra Spania, hotărârea din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, par. 78).

Nicio măsură nu poate fi dispusă de instanţă fără a le acorda părţilor dreptul de a se apăra.

De aici decurge şi existenţa unei legături indisolubile între principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare.

Pentru ca părţile să aibă posibilitatea efectivă de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei trebuie să fie încunoştinţate în timp util despre existenţa şi obiectul litigiului, despre locul şi data soluţionării acestuia.

În acest sens art. 85 Cod procedură civilă prevede că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară dacă legea nu dispune altfel.

Dispoziţiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, astfel că nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, în condiţiile în care, vătămarea adusă părţii nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 85 Cod procedură civilă cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă rezultă că, de principiu, justifică un interes legitim în cererea de anulare a hotărârii pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la citare numai partea care nu a fost legal citată, şi în raport cu care procedura judiciară nu corespunde exigenţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul respectării principiului contradictorialităţii.

Prin urmare, anularea hotărârii judecătoreşti conform art. 304 alin. (5) Cod procedură civilă trebuie să fie justificată în persoana părţii care singură se poate prevala de neregularităţile procedurale prevăzute de lege. A decide altfel ar însemna să se accepte ca prevederile respective să profite celor care au beneficiat de respectarea drepturilor lor procesuale şi dimpotrivă să prejudicieze părţile ale căror interese procesuale au fost încălcate, dar care nu au înţeles să le invoce deoarece au obţinut în final câştig de cauză şi nu mai au interes juridic în promovarea dreptului vătămat.

În speţă se reţine că la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2010 reclamanţii şi-au precizat cererea în sensul că solicită să se judece şi în contradictoriu cu pârâţii L.G., L.A. şi L.M.I., succesorii cumpărătoarei P.I., decedată la 16.03.2004, anterior promovării acţiunii reclamanţilor. L.G., prezentă în instanţă la termenul din 9 septembrie 2010 a luat termen în cunoştinţă conform art. 153 alin. (1) Cod procedură civilă, nemaifiind necesară citarea ei pentru următorul termen.

În ceea ce îi priveşte pe pârâţii L.A. şi L.M.I., aceştia nu au fost legal citaţi pentru termenul de judecată din 7 octombrie 2010, la care s-a soluţionat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa, dar aceşti pârâţi nu au înţeles să declare recurs şi să invoce încălcarea drepturilor lor procesuale, situaţie în care, nefiind reclamată vătămarea ce li s-a produs, curtea nu poate anula hotărârea judecătorească la solicitarea părţii adverse, care nu a triumfat în proces.

2. Nici criticile ce vizează soluţionarea greşită a excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa în raport de valoarea obiectului acţiunii dedusă judecăţii de reclamanţi nu pot fi primite ca fondate.

Reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 72/16.12.1998 şi nr. 73/16.12.1998, contracte ce au ca obiect o unitate locativă cu o suprafaţă de 52,29 m.p. (2 camere, bucătărie şi anexe) şi teren aferent de 43 m.p. indiviz, şi respectiv o altă suprafaţă locativă cu o suprafaţă utilă de 18,45 m.p. (2 camere şi dependinţe) cu terenul aferent de 12,9 m.p., situate în Mangalia, strada O. nr. 6.

Constatând că cererea introductivă nu conţine elemente cu privire la preţuirea bunurilor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, instanţa de fond a pus în dezbaterea părţilor acest aspect, ce are relevanţă asupra determinării competenţei materiale a Tribunalului Constanţa, competenţă de ordine publică, ce poate fi pusă în discuţie de către instanţă din oficiu, în virtutea rolului său activ consacrat de art. 129 Cod procedură civilă.

În condiţiile în care reclamanţii şi-au preţuit valoarea imobilelor la 500.001lei, în mod evident pentru a atrage competenţa Tribunalului Constanţa, instanţa de fond a solicitat în mod judicios administrarea de probatorii, pe acest aspect, competenţa materială fiind, aşa cum am arătat, de ordine publică.

Nu se poate reţine ca fiind soluţionată prematur excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa în raport de obiectul cererii precizat de reclamanţi, cât şi faţă de înscrisurile emise de Camera Notarilor Publici Constanţa, cât timp din cererea de chemare în judecată rezultă cu claritate obiectul acţiunii, cât şi faptul că reclamanţii nu au solicitat în completarea înscrisurilor emise de Camera Notarilor Publici alte probe cu înscrisuri sau expertiză de evaluare a imobilului vândut, în concluziile orale pe această excepţie arătând că „lasă la aprecierea instanţei soluţionarea acestor aspecte”.

Referitor la modalitatea de soluţionare a excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Constanţa, curtea reţine că s-a stabilit în mod judicios că în raport de natura cererii şi de valoarea obiectului contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, competenţa aparţine Judecătoriei Constanţa.

Problema care se pune în legătură cu această cerere este aceea a primei instanţe competente să soluţioneze cauza, având în vedere atât natura juridică a actului defăimat ca fiind nul, cât şi invocarea ca temei al nulităţii a unei norme care se regăseşte într-o lege specială.

În speţă, cererea de constatare a nulităţii actelor juridice de înstrăinare încheiate de către pârâţi pentru imobilul preluat abuziv a fost formulată pe cale separată de contestaţia împotriva deciziei unităţii deţinătoare reglementată de   art. 26 din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire a imobilului având prin urmare un caracter principal, de sine stătător. Oricum, o asemenea cerere vizând constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare are caracter prejudicial faţă de cea privind soluţionarea notificării deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care a fost exercitată o acţiune în constatarea nulităţii actului de înstrăinare, procedura administrativă este suspendată până la soluţionarea irevocabilă a acesteia.

În aceste condiţii, cererea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la spaţiile locative + terenuri aferente conform Legii nr. 112/1995, nu poate fi de competenţa instanţei investite prin norma specială cu soluţionarea contestaţiei împotriva refuzului de restituire a imobilului, pentru că nu operează o prorogare de competenţă.

Prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 s-a prevăzut o procedura judiciară derogatorie sub anumite aspecte de la procedurile judiciare comune.

Astfel, prin actul normativ menţionat, cât priveşte dispoziţiile ori deciziile emise de unităţile deţinătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv, s-a instituit o procedura legală în care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptăţite.

Pentru această categorie de litigii a fost stabilită şi o competenţă materială specială, derogatorie de la cea reglementată prin normele de drept comun, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.

Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept şi al competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti de la legea generală (dreptul comun în materie), ea este de strictă interpretare şi îşi găseşte aplicaţie numai în ipotezele la care se referă (exemplificativ: art. 26 alin. 3), reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare şi la alte categorii de litigii.

Pe cale de consecinţă, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la prorogarea de competenţă şi nici dispoziţiile speciale prevăzute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc instanţa competentă în cazul soluţionării contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise de unităţile deţinătoare, acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este supusă procedurii reglementate prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor, respectiv în procedura reglementată prin Codul de procedură civilă.

În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mai multe decizii de speţă (decizia civilă nr. 1261/12.02.2004 publicată în F. Costiniu, „Legea nr. 10/2001 – Jurisprudenţa la zi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia imobilelor preluate abuziv”– pag. 487).

Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare reprezintă o acţiune evaluabilă în bani, deoarece prin intermediul ei se urmăreşte, de fapt, valorificarea unui drept patrimonial.

Acţiunea are caracter patrimonial chiar dacă în cadrul ei nu se solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară, întrucât efectul patrimonial se realizează prin însuşi faptul desfiinţării actelor de înstrăinare.

Prin decizia civilă nr. 39/9 iunie 2008 pronunţată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în raport de valoarea obiectului litigiului dedus judecăţii.

Cum în speţă valoarea celor două spaţii locative înstrăinate şi a terenurilor aferente este inferioară valorii de 500.000 lei, în mod judicios Tribunalul Constanţa a constatat că îi revine Judecătoriei Constanţa competenţa de soluţionare în primă instanţă a acestei cereri.  

            Decizia civilă nr. 9/C/26.01.2011

Dosar nr. 7310/118/2010

Judecător redactor Mihaela Popoacă