|
Conform dispoziţiilor
art. 98 Cod pr. Civilă, schimbarea domiciliului uneia dintre părţi în timpul
procesului trebuie, sub sancţiunea neluării ei în seamă, să fie adusă la
cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii adverse prin scrisoare
recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiţia
prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea de domiciliu.
Art. 93, art. 98 Cod procedura
civila
Art. 284 şi art. 103 Cod
procedura civila
Prin acţiunea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Constanţa sub nr. 8810/212/2009, reclamantul C.L.S. a chemat în
judecată pe pârâta G.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se
dispună reîncredinţarea minorelor C.M.E., născută la 25.02.2002, şi C.R.S.,
născută la 29.06.2005, spre creştere şi educare tatălui reclamant.
În motivarea acţiunii, reclamantul a
arătat că a fost căsătorit cu pârâta G.A., iar prin sentinţa civilă nr.
10221/10.06.2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a dispus desfacerea
căsătoriei şi încredinţarea celor două minore rezultate din căsătoria părţilor
– M.E. şi R.S. – spre creştere şi educare mamei pârâte.
S-a mai susţinut de către reclamant că
împrejurările care au stat la baza luării măsurii de încredinţare s-au
schimbat, în sensul că pârâta nu dă dovadă de responsabilitate în relaţia cu
copiii, aceştia aflându-se permanent în pericol, sunt lăsaţi singuri în casă,
încuiaţi, nesupravegheaţi, nehrăniţi şi neîmbrăcaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 9182 din
9.04.2010 a Judecătoriei Constanţa, s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că probatoriul
administrat în cauză nu confirmă susţinerile reclamantului, în sensul că mama
pârâtă îşi neglijează minorele şi nu este preocupată de îngrijirea şi educaţia
acestora, ci dimpotrivă, datorită comportamentului agresiv al reclamantului,
minorele se află într-o continuă stare de tensiune, sunt împiedicate să
locuiască alături de mama lor într-unul din cele două imobile proprietatea
foştilor soţi, motiv pentru care pârâta a închiriat o altă locuinţă.
Constatând că, în speţă, nu sunt
incidente dispoziţiile art. 44 al.(1) din Codul familiei, în sensul că
împrejurările avute în vedere la adoptarea măsurii de încredinţare a minorelor
spre creştere şi educare la divorţ mamei pârâte nu s-au schimbat, prima
instanţă a respins acţiunea reclamantului, apreciind că este în interesul
copiilor să rămână în grija mamei pârâte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat
recurs reclamantul C.L.S., care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul
modalităţii de soluţionare a cererii de reîncredinţare, recurentul apreciind că
prin respingerea acţiunii sale, instanţa de fond nu a avut în vedere interesul
superior al minorelor care se află în stare de pericol permanent la mama lor şi
la bunicii materni din Republica Moldova.
La termenul de judecată din 13.01.2011
calea de atac a fost calificată de instanţa de judecată ca fiind apel, litigiul
fiind transpus conform Regulamentului de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti într-un complet de apel (format din primii doi judecători ai
completului de recurs).
La termenul de judecată din 13.01.2011,
din oficiu, instanţa de apel a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii
de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 74 din
10.02.2011, Tribunalul Constanţa a admis excepţia tardivităţii declarării
apelului şi a respins calea de atac formulată de reclamantul C.L.S. ca tardivă.
Pentru a pronunţa această soluţie,
instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că sentinţa Judecătoriei Constanţa a
fost comunicată reclamantului la data de 03.08.2010 la adresa indicată în
acţiune de reclamant, ca fiind domiciliul procesual ales, pentru comunicarea
corespondenţei, iar termenul legal de 15 zile pentru declararea căii de atac a
apelului s-a împlinit la data de 19.08.2010, conform art. 101 Cod pr. civilă.
Cum reclamantul a depus cererea de apel la data de 23.08.2010 (data poştei) în
afara termenului legal de 15 zile, a apreciat Tribunalul Constanţa că apelul
este tardiv şi l-a respins ca atare.
Conform dispoziţiilor art. 274 alin.(3)
Cod pr. civilă a fost obligat apelantul reclamant la plata sumei de 300 de lei
cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul redus al
apărătorului ales, către intimata reclamantă.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal a declarat declarat recurs reclamantul C.L.S. care a criticat-o
pentru nelegalitate sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei de
tardivitate a apelului.
Recurentul a susţinut că deşi deţine în
proprietate şi apartamentul din Constanţa, str. E.C. nr. 62, et. D+P, locul
unde a fost comunicată hotărârea Judecătoriei Constanţa, în realitate
domiciliul său stabil este în localitatea Mihai Viteazu, str. P. nr. 41, aspect
cunoscut de Judecătoria Constanţa încă din anul 2009, întrucât reclamantul a
fost legitimat la fiecare termen de judecată.
Sentinţa civilă nr. 9182/9.04.2010
pronunţată de Judecătoria Constanţa nu a fost redactată şi comunicată
reclamantului în termenul legal, ci abia după 4 luni, în luna august 2010.
Întrucât în luna mai 2010 pârâta a intrat prin efracţie în apartamentul din
Constanţa şi l-a devastat, condiţiile de locuit devenind improprii, reclamantul
nu a mai trecut pe la această locuinţă din luna iunie 2010, situaţie în care nu
îi este imputabil faptul că nu a luat cunoştinţă în termenul legal de
comunicarea sentinţei civile nr. 9182/9.04.20010 făcută la această adresă, prin
afişare.
Se mai arată că nu este normal ca o
sentinţă, care are o importanţă mare, să fie lăsată în casa scării imobilului
şi nu înmânată personal celui în cauză pentru a avea certitudinea că acesta ia
cunoştinţă efectiv de actul procedural.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut
că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că este în interesul minorelor ca
acestea să rămână încredinţate spre creştere şi educare mamei pârâte, motiv
pentru care se impune ca instanţa de recurs să reaprecieze probele şi să
dispună reîncredinţarea minorelor spre creştere şi educare tatălui recurent.
Analizând legalitatea hotărârii,
Tribunalului Constanţa în raport de criticile recurentului, Curtea constată că
recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile ce vizează modalitatea de
soluţionare a excepţiei de tardivitate a apelului se reţin a fi vădit
nefondate.
Curtea Constituţională, în acord cu
jurisprudenţa C.E.D.O., a statuat că liberul acces la justiţie presupune
accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie,
dar nu este un drept absolut, legiuitorul având competenţa de a stabili
regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.
Această soluţie este consacrată
constituţional, art. 126 alin.(2) din Constituţia României prevede: ”Competenţa
şi procedura de judecată sunt stabilite de lege” (Decizia nr. 1/1994 pronunţată
de Curtea Constituţională). În considerentele aceleiaşi decizii se reţine că
pentru situaţii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de
procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel
încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de către
titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de
legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor
termene după a căror expirare valorificarea respectivului drept să nu mai poată
fi posibilă (decizia Curţii Constituţionale nr. 755/31.10.2006).
Conform art. 284 Cod pr. civilă
„Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu
dispune altfel”.
Art. 103 al.(1) Cod pr. civilă dispune
că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de
procedură în termen ul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune
altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai
presus de voinţa ei, în acest din urmă caz, fiind necesar ca partea să
formuleze o cerere de repunere în termenul legal de apel, cu arătarea motivelor
împiedicării, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării.
În speţă, în raport de dispoziţiile
art. 284 coroborat cu art. 103 Cod pr. civilă, în mod judicios Tribunalul
Constanţa a reţinut că apelul reclamantului C.L.S. a fost declarat – la data de
23.08.2010 – peste termenul legal de 15 zile de la data comunicării sentinţei
civile nr. 9182/9.04.2010 a Judecătoriei Constanţa (sentinţă comunicată
reclamantului la data de 03.08.2010), iar reclamantul nu a formulat nicio
cerere de repunere în termenul de apel conform dispoziţiilor art. 103 alin. (2)
Cod pr. civilă.
Referitor la modalitatea de realizare a
comunicării sentinţei civile nr. 9182/9.04.2010 pronunţată de Judecătoria
Constanţa, Curtea constată că aceasta s-a realizat conform dispoziţiilor art.
93 Cod pr. civilă la domiciliul procesual ales al reclamantului C.L.S.,
respectiv în Constanţa, str. E.C. nr. 62.
Din analiza petitului cererii de
chemare în judecată rezultă că reclamantul C.L.S. a precizat că domiciliază în
comuna Mihai Viteazu, str. P. nr. 41, judeţul Constanţa, dar şi-a indicat
pentru comunicarea actelor de procedură, un domiciliul procesual în Constanţa,
str. E.C. nr. 62, imobil proprietatea sa, aspect necontestat în recurs.
Împrejurarea că reclamantul are înscris
în actul de identitate domiciliul în comuna Mihai Viteazu, str. P. nr. 41,
judeţul Constanţa, iar instanţa de fond l-a legitimat pe reclamant la fiecare
termen de judecată, nu conduce la concluzia că toate actele de procedură, şi în
special comunicarea sentinţei, se impuneau a fi făcute la această adresă, cât
timp reclamantul a indicat prin acţiune un domiciliu procesual ales în
Constanţa, str. E.C. nr. 62, imobil proprietate personală, unde a solicitat şi
efectuarea referatului de anchetă socială, iar în temeiul art. 93 Cod pr.
civilă instanţei îi incumba obligaţia de a comunica toate actele de procedură,
inclusiv hotărârea judecătorească, la domiciliul procesual ales.
Conform dispoziţiilor art. 98 Cod pr.
civilă schimbarea domiciliului uneia dintre părţi în timpul procesului trebuie,
sub sancţiunea neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin
petiţie la dosar, iar părţii adverse prin scrisoare recomandată, a cărei
recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se
înştiinţează instanţa despre schimbarea de domiciliu.
In speţă se reţine că după promovarea
acţiunii şi indicarea domiciliului procesual ales în Constanţa, str. E.C. nr.
62, reclamantul nu a încunoştiinţat instanţa prin petiţie scrisă la dosar şi
nici partea adversă, în sensul că renunţă la domiciliul procesual ales, şi
solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la adresa din comuna Mihai
Viteazu, str. P. nr. 41, situaţie în care în mod corect comunicarea sentinţei
s-a făcut la domiciliul procesual ales al reclamantului.
De asemenea, se reţine că nu este
imputabilă instanţei împrejurarea conform căreia, în perioada mai-august 2010
reclamantul nu a mai folosit locuinţa din Constanţa, str. E.C. nr. 62, şi nici
nu a verificat corespondenţa sosită pe această adresă, cât timp reclamantul nu
a anunţat instanţa de fond, după data pronunţării sentinţei că solicită să i se
comunice hotărârea judecătorească la o altă adresă, iar nu la domiciliul
procesual ales.
Referitor la modalitatea de realizare a
comunicării hotărârii, Curtea constată că aceasta s-a făcut cu respectarea art.
92 alin.(4) teza a-II-a Cod pr. civilă, hotărârea judecătorească fiind afişată,
în lipsa reclamantului de la domiciliu, pe uşa locuinţei acestuia la domiciliul
procesual ales.
În raport de aceste considerente, se
constată că în mod judicios Tribunalul Constanţa a reţinut că apelul
reclamantului a fost declarat peste termenul legal de 15 zile de la data
comunicării hotărârii, soluţia instanţei de apel în sensul admiterii excepţiei
tardivităţii căii de atac fiind legală.
Referitor la criticile ce vizează
fondul litigiului, respectiv interpretarea probelor în instanţa de fond şi
aprecierea că este în interesul minorelor ca acestea să rămână sub
supravegherea mamei pârâte, Curtea constată că sunt formulate omissio medio, în
condiţiile în care apelul a fost respins ca tardiv.
Pentru considerentele expuse, în baza
art. 312 Cod pr. civilă se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Decizia
civilă nr. 44/FM/25.05.2011
Dosar
nr. 8810/212/2009
Judecător redactor Mihaela
Popoacă | 
