Stopaj la sursa. Dezincriminare.
Legea nr.
241/2005, art. 6
Prevederea în diferite legi speciale a reţinerii şi nevărsării
anumitor categorii de contribuţii şi impozite care se reţin la sursă ca fiind
contravenţii nu limitează obiectul material şi latura obiectivă a infracţiunii
de stopaj la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 doar la acele
contribuţii şi impozite care nu sunt enumerate în textele contravenţionale.
Secţia
penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Decizia penală nr. 35/R/19 ianaurie 2012
Prin sentinţa penală nr. 100/28 septembrie 2011, Judecătoria
Târnăveni:
- în baza art..6 din Legea nr. 241/2005,
cu aplicarea art.74 lit. a ,art.76 lit. d C. pen., l-a condamnat pe inculpatul
P.I. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
- în baza art.272 al.1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată,
cu aplicarea art.74 lit. a ,art. 76 lit. d C. pen., l-a condamnat pe acelaşi
inculpat la pedeapsa de 6 luni
închisoare.
- în baza art.33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal, a contopit
pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
- în baza art.71 C. pen., a interzis inculpatului, pe perioada
executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a (teza a
doua) şi b C.p.
- în baza art. 81 C. pen, a suspendat condiţionat executarea
pedepsei aplicate, pe durata unui termen
de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat conform art.82 C. pen.,
atrăgând atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C. pen.
- în baza art.71 alin. 5 C. pen., a suspendat executarea pedepsei
accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
- în baza art.14 şi art 346 C. Pr. Pen. raportat la art.998 Cod
civil, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P.
Mureş şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1837 lei reprezentând
prejudicial fiscal cauzat de acesta bugetului general consolidat al statului,
sumă compusă din: 180 lei –contribuţia personalului la fondul de şomaj; 1657
lei - impozit pe veniturile din salarii.
- în temeiul art.191 C.pr.pen., l-a obligat pe inculpat să suporte
chletuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 400 lei.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că
inculpatul P.I. este asociat unic şi administrator la SC P.C. SRL, societate
care la data de 7 octombrie 2010 a fost
supusă unui control efectuat de comisarii Gărzii Financiare Mureş.
Din nota de constatare încheiată cu ocazia acestui control rezultă
că la data de 30 noiembrie 2009 societatea înregistra obligaţii restante faţă
de bugetul de stat. Din copia balanţei de verificare a SC P.C. SRL –filele
14-15 dup- instanţa a reţinut că obligaţiile restante, în cuantum de 7.966 lei,
erau evidenţiate încă din data de 30
noiembrie 2009.
De asemenea, potrivit registrului de casă aflat în copie la fila
16 a dosarului de urmărire penală, la data de 20 noiembrie 2009 societatea avea
un sold de 106.451,64 lei, rezultând că societatea dispunea de lichidităţi
pentru a-şi îndeplini obligaţiile de plată faţă de stat.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că societatea SC P.C.
SRL nu şi-a respectat obligaţiile de plată a impozitelor şi contribuţiilor cu
reţinere la sursă, nevărsând la bugetul de stat în termenul de 30 de zile suma
de 7.966 lei.
Potrivit prevederilor art.6 din Legea nr.241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale ,,constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi
nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor
reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”.
În cuprinsul plângerii penale depuse la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni în data de 20 ianuarie 2011, Garda
Financiară Mureş enumeră patru categorii de obligaţii constituite prin stopaj
la sursă şi anume: contribuţia salariaţilor la asigurările sociale, contribuţia
angajaţilor pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia personalului la
fondul de şomaj şi impozitul pe veniturile din salarii.
Analizând prevederile legale care reglementează aceste obligaţii
(impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă), instanţa a constatat că doar
neplata în termenul legal a două dintre cele patru categorii de obligaţii
constituie infracţiunea de evaziune fiscală. Este vorba de contribuţia
personalului la fondul de şomaj şi impozitul pe venituri din salarii .
Astfel, potrivit prevederilor art. 305 lit. b, raportate la art.
258 alin.1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
nevirarea contribuţiei datorate pentru asigurarea sănătăţii personalului constituie
contravenţie.
De asemenea, potrivit prevederilor art.114 alin.1 lit. k din Legea
nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii, neplata de către angajator, timp
de 3 luni consecutiv, în condiţiile legii, a contribuţiei de asigurări sociale
la bugetul asigurărilor sociale de stat, constituie contravenţie.
Rezultă din cuprinsul prevederilor legale menţionate că neplata în
termenul legal a contribuţiei salariaţilor la asigurările sociale şi a
contribuţiei angajaţilor pentru asigurări sociale de sănătate sunt incriminate,
prin legi speciale, drept contravenţii, astfel încât nu pot intra în conţinutul
constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, potrivit principiului
legalităţii, recunoscut şi consacrat atât de doctrină, cât şi de practica în
materie ca fiind unul din principiile de bază ce guvernează procesul penal.
Instanţa a reţinut, raportat la starea de fapt expusă şi la
prevederile legale invocate, vinovăţia inculpatului P.I. pentru săvârşirea
infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005,
constând în reţinerea şi nevărsarea cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la
scadenţă, a contribuţiei personalului la fondul de şomaj, în sumă de 180 lei şi
a impozitului pe veniturile din salarii, în sumă de 1.657 lei.
Referitor la cea de a doua infracţiune pentru care inculpatul a
fost trimis în judecată, registrului de casă al societăţii administrate de
inculpat evidenţiază faptul că la data de 20 noiembrie 2009 societatea avea un
sold de 106.451,64 lei. Deşi până la data controlului nu a mai fost evidenţiată
vreo operaţiune comercială efectuată de societate, suma respectivă nu a mai
putut fi regăsită în evidenţele societăţii. În cuprinsul declaraţiilor date de
inculpat organelor de cercetare penală,
acesta a precizat că a folosit suma de bani pentru a cumpăra un
autoturism marca Mercedes Vito, pentru care a achitat suma de 24.000 Euro. A
precizat că a întocmit contractul de vânzare-cumpărare în nume propriu,urmând
ca în momentul înmatriculării să înregistreze maşina în evidenţa societăţii.
Inculpatul a arătat, în timpul urmăririi penale, că va depune la dosar dovezi
privind înregistrarea autoturismului în evidenţele contabile ale societăţii,
însă nici în faza de urmărire penală şi nici în cea de judecată acesta nu a
prezentat respectivele dovezi.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut că
inculpatul a folosit, cu rea credinţă, suma de 106.451,64 lei în folosul său
propriu, în scop contrar intereselor societăţii ale cărei bunuri le administra,
săvârşind astfel infracţiunea prev. de art. 272 alin.1 pct.2 din Legea
nr.31/1990 republicată.
Referitor la latura civilă a procesului penal, judecătoria a reţinut că, prin cererea
înregistrată la dosar la data de 15 februarie2011, partea civilă D.G.F.P. Mureş
,în numele Statului Român, s-a constituit parte civilă împotriva
inculpatului cu suma de 7.966 lei reprezentând prejudiciul fiscal cauzat
bugetului general consolidate al statului prin fapta prev. de art.6 din Legea
nr.241/2005.
În cuprinsul plângerii penale, Garda Financiară a detaliat
componenţa sumei de 7.966 lei şi anume: contribuţia salariaţilor la asigurările
sociale-3844 lei, contribuţia angajaţilor pentru asigurări sociale de
sănătate-2285 lei, contribuţia personalului la fondul de şomaj -180 lei şi impozitul pe veniturile din salarii-1657
lei.
După cum s-a argumentat anterior, instanţa a stabilit răspunderea
penală a inculpatului P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală,
prev. de art.6 din Legea nr. 241/2005, constând în reţinerea şi nevărsarea cu
intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a contribuţiei personalului la
fondul de şomaj, în sumă de 180 lei şi a impozitului pe veniturile din salarii
,în sumă de 1657 lei.
În consecinţă, văzând şi prevederile art.14 şi art 346 C. Pr. Pen.
Raportat la art.998 Cod civil, instanţa a admis în parte acţiunea civilă
formualtă de partea civilă D.G.F.P. Mureş şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei
de 1837 lei reprezentând prejudicial fiscal cauzat de acesta bugetului general
consolidat al statului, sumă compusă din: 180 lei –contribuţia personalului la
fondul de şomaj; 1657 lei- impozit pe veniturile din salarii, doar aceste sume
constituind prejudiciul produs de inculpat părţii civile, prin săvârşirea
infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr.241/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul român, prin
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată în proces de D.G.F.P. a
Judeţului Mureş.
În motivarea recursului, recurenta critică modalitatea de
soluţionare a acţiunii civile alăturate acţiunii penale, susţinând că, în mod
neîntemeiat i-au fost admise doar în parte pretenţiile civile formulate, în
situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile angajării răspunderii
civile delictuale a inculpatului P.I., pentru întreaga sumă de 7.966 lei
pretinsă şi pentru accesoriile acesteia.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului
nr. 131/323/2011 al Judecătoriei Târnăveni, a motivelor invocate şi a
concluziilor reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în
limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac,
se reţin următoarele:
Recursul promovat în cauză de partea civilă Statul român, prin
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată în proces de D.G.F.P. a
Judeţului Mureş împotriva sentinţei penale nr. 100/28 septembrie 2011 a
Judecătoriei Târnăveni este fondat, iar aspectele pe care le vom expune în
continuare determină admiterea căii de atac, cu consecinţele casării în parte a
sentinţei atacate şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:
Înscrisurile depuse la dosar şi
declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale duc la concluzia că
inculpatul P.I., în calitate de asociat unic şi administrator la SC P.C. SRL,
în cursul anului 2009, în mai mult de 30 de zile de la scadenţă, a reţinut şi
nu a vărsat, deşi societatea avea disponibilităţile băneşti necesare,
impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, însemnând: contribuţia
salariaţilor la asigurările sociale (în cuantum de 3.844 lei), contribuţia
angajaţilor pentru asigurări sociale de sănătate (în sumă de 2.285 lei),
contribuţia personalului la fondul de şomaj (în sumă de 180 lei) şi impozitul
pe veniturile din salarii (în sumă de 1.657 lei). În acest fel, inculpatul a
cauzat bugetului consolidat al statului o pagubă de 7.966 lei. Toate cele trei
contribuţii şi impozitul pe venitul din salariu reprezintă, în accepţiunea
legii, contrar celor susţinute de instanţa de prim grad, contribuţii şi
impozite cu reţinere la sursă.
În acest context, subliniem că principiul legalităţii incriminării
şi pedepsei, consacrat de art. 7 par. 1 din Convenţia europeană asupra
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, impune, între altele, ca
legea să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele. Termenul de „lege”
înglobează dreptul atât de origine legislativă, cât şi jurisprudenţială şi
implică o serie de condiţii de natură calitativă, între care cele ale
accesibilităţii şi previzibilităţii. Cum constant a statuat Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o
mare măsură de conţinutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl
acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Dragotoniu şi
Militaru-Pidhorni împotriva României, Groppera Radio AG şi alţii
împotriva Elveţiei), iar previzibilitatea legii nu se opune ideii ca
persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a
evalua, la un nivel rezonabil, consecinţele care ar putea decurge dintr-o
anumită acţiune ori inacţiune a sa.
În acelaşi timp, principiul legalităţii incriminării şi pedepsei
nu se opune ca o anumită acţiune sau omisiune să fie calificată şi sancţionată,
într-un anumit sistem de drept, concomitent atât ca faptă de natură
infracţională, cât şi ca faptă de natură administrativă, contravenţională.
Esenţial este ca legea care prevede infracţiunea să răspundă exigenţelor de
accesibilitate şi previzibilitate. Altfel spus, pentru conduite care sunt în
mod esenţial aceleaşi, nu este exclusă incriminarea lor atât pe tărâmul
dreptului penal, cât şi al celui contravenţional, iar această dublă incriminare
nu se confundă cu operaţiunea ulterioară –aceea a sancţionării, când,
într-adevăr principiul ne bis in idem exclude dubla sancţiune pentru
acelaşi fapt.
Art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale este accesibilă, Legea şi actele normative prin care a fost
modificată succesiv fiind publicate în Monitorul oficial al României, partea I.
În acelaşi timp, art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu este redactat într-o manieră
care să creeze confuzii destinatarilor săi asupra întinderii laturii obiective
a infracţiunii sau certitudinea că numai anumite categorii de contribuţii şi
impozite cu reţinere la sursă ar putea să constituie obiectul material al
infracţiunii. Astfel, textul art. 6 din Lege este unul previzibil, iar termenii
lui şi interpretările oferite de jurisprudenţă dezvăluie fără dificultate că
este realizat elementul material al laturii obiective al infracţiunii de stopaj
la sursă atunci când sunt reţinute şi nu sunt vărsate, în cel mult 30 de zile
de la scadenţă, contribuţia salariaţilor la asigurările sociale, contribuţia
angajaţilor pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia personalului la
fondul de şomaj şi impozitul pe veniturile din salarii, acţiuni şi omisiuni
care au fost efectuate de inculpatul P.I. în prezenta cauză şi pentru care nu a
fost sancţionat definitiv într-o procedură contravenţională. Prevederea în diferite legi speciale a reţinerii şi
nevărsării anumitor categorii de contribuţii şi impozite care se reţin la sursă
ca fiind contravenţii nu limitează obiectul material şi latura obiectivă a
infracţiunii de stopaj la sursă doar la acele contribuţii şi impozite care nu
sunt enumerate în textele contravenţionale, cu atât mai mult cu cât art. 219
alin. 1 lit. p din Codul de procedură fiscală stipulează expres că reţinerea şi
nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor
reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, reprezintă
contravenţie, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit
legii, să fie considerate infracţiuni.
În considerarea celor dezvoltate mai sus,
în cauză constatăm că sunt îndeplinite elementele angajării în procesul penal a
răspunderii civile delictuale a inculpatului P.I.. Astfel, acesta a comis fapta
de stopaj la sursă dedusă judecăţii, a săvârşit-o cu forma de vinovăţie
specifică, prin fapta sa a cauzat bugetului consolidat al statului o pagubă în
sumă de 7.966 lei şi fructele acesteia, iar între faptă şi paguba pricinuită
există raport de cauzalitate.
Prin urmare, în rejudecare, în temeiul art. 346 alin. 1 C. pr.
pen., vom admite acţiunea civilă promovată de partea civilă Statul român, prin
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată în proces de D.G.F.P. a
Judeţului Mureş şi, conform art. 14 alin. 3 lit. b. şi alin. 4 C. pr. Pen. raportat la art. 998-999 din
vechiul C. civ., vom obliga pe inculpatul P.I. să plătească părţii civile suma
de 7.966 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere
calculate până la data plăţii, cu titlu de daune materiale.
Deşi Statul român a exercitat calea de atac a recursului doar în
latura civilă a procesului, constatările noastre relative la elementele
constitutive ale infracţiunii de stopaj la sursă şi soluţia adusă recursului
părţii nu au afectat autoritatea de lucru judecat a hotărârii primei instanţe
asupra modalităţii de soluţionare a laturii penale a litigiului, întrucât, pe
de o parte, nu au atins în nici un fel soluţia judecătoriei adusă acţiunii
penale puse în mişcare faţă de inculpat, iar, pe de altă parte, oricum
considerentele instanţei de prim grad exprimate asupra întinderii conţinutului
constitutiv al infracţiunii sunt cele care au fundamentat şi rezolvarea
acţiunii civile, contestată în recurs, aşa încât ele nu au dobândit autoritatea de lucru judecat.
Notă: Într-adevăr, principiul legalităţii
incriminării şi pedepsei, consacrat de art. 7 par. 1 din Convenţia europeană
asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, impune, între altele,
ca legea să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele. Termenul de
„lege” înglobează dreptul atât de origine legislativă, cât şi jurisprudenţială
şi implică o serie de condiţii de natură calitativă, între care cele ale
accesibilităţii şi previzibilităţii. Cum constant a statuat Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o
mare măsură de conţinutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl
acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Dragotoniu şi
Militaru-Pidhorni împotriva României, Groppera Radio AG şi alţii
împotriva Elveţiei), iar previzibilitatea legii nu se opune ideii ca
persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a
evalua, la un nivel rezonabil, consecinţele care ar putea decurge dintr-o
anumită acţiune ori inacţiune a sa.
În acelaşi timp, principiul legalităţii
incriminării şi pedepsei nu se opune ca o anumită acţiune sau omisiune să fie
calificată şi sancţionată, într-un anumit sistem de drept, concomitent atât ca
faptă de natură infracţională, cât şi ca faptă de natură administrativă,
contravenţională. Esenţial este ca legea care prevede infracţiunea să răspundă
exigenţelor de accesibilitate şi previzibilitate. Altfel spus, pentru conduite
care sunt în mod esenţial aceleaşi, nu este exclusă incriminarea lor atât pe
tărâmul dreptului penal, cât şi al celui contravenţional, iar această dublă
incriminare nu se confundă cu operaţiunea ulterioară a sancţionări, când,
într-adevăr principiul ne bis in idem exclude dubla sancţiune pentru
acelaşi fapt..
Art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale este accesibilă, Legea şi actele normative prin care a fost
modificată succesiv fiind publicate în Monitorul oficial al României, partea I.
În acelaşi timp, art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu este redactat într-o manieră
care să creeze confuzii destinatarilor săi asupra întinderii laturii obiective
a infracţiunii sau certitudinea că numai anumite categorii de contribuţii şi
impozite cu reţinere la sursă ar putea să constituie obiectul material al
infracţiunii. Astfel, textul art. 6 din Lege este unul previzibil, iar termenii
lui şi interpretările oferite de jurisprudenţă dezvăluie fără dificultate că
este realizat elementul material al laturii obiective al infracţiunii de stopaj
la sursă atunci când este reţinută şi nu este vărsată, cu intenţie, în cel mult
30 de zile de la scadenţă, contribuţia salariaţilor la asigurările sociale,
acţiuni şi omisiuni care au fost efectuate de inculpat în prezenta cauză şi
pentru care nu a fost sancţionat definitiv într-o procedură contravenţională.
Prevederea în diferite legi speciale a
reţinerii şi nevărsării anumitor categorii de contribuţii şi impozite care se
reţin la sursă ca fiind contravenţii nu limitează obiectul material şi latura
obiectivă a infracţiunii de stopaj la sursă doar la acele contribuţii şi
impozite care nu sunt enumerate în textele contravenţionale.
În plus, în raport de valoarea socială ocrotită prin incriminarea
infracţiunii de stopaj la sursă nu există nicio raţiune pentru care să fie
dezincriminată reţinerea şi nevărsarea doar a contribuţiilor la bugetul
asigurărilor sociale, care, de altfel, sunt cele mai împovărătoare contribuţii
cu reţinere la sursă. Totodată, conform art. 65 alin. 3 din Legea nr. 24/2000,
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
abrogarea nu poate fi tacită, ci doar expresă, astfel încât nu se poate
considera că art. 196 lit ş din Legea nr. 263/2010 ar fi abrogat implicit art.
6 din Legea nr. 241/2005 cu privire la reţinerea şi nevărsarea contribuţiei la
asigurările sociale.
În acest sens s-a pronunţat
Curtea de Apel Tg.-Mureş şi prin decizia penală nr. 218/R/8 martie 2012. |
