avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Revizuire - cale extraordinară de atac. Pronunţarea instanţei extra petita. Condiţiile revizuirii. Includerea contravalorii imobilului, bun comun in masă partajabilă in locul apartamentului înstrăinat, nu constituie un caz de pronunţare extra petita.

Conform dispoziţiilor art. 322 pct. 2, teza a I-a Cod procedură civilă – o hotărâre judecătorească poate fi supusă revizuirii atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Acest motiv de revizuire constituie o aplicare a principiului disponibilităţii, instanţa fiind ţinută să respecte cadrul procesual fixat de părţi, dar în limitele acestui cadru, trebuie să soluţioneze pricina în ansamblul ei.

            Textul legal invocat nu se referă la temeiurile cererilor deduse judecăţii, ci numai la obiectul lor, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv de pârât în reconvenţională, de oricare dintre părţile care au intervenit în proces, după caz.

            În raport de aceste precizări şi faţă de dispoziţiile art. 30 alin. (3) Codul familiei, care instituie prezumţia relativă de comunitate, s-a constatat că imobilul a avut calitatea de bun comun, iar ca urmare a vânzării acestuia, preţul imobilului încasat exclusiv de revizuentă are caracterul de bun comun, devenind prin subrogaţie reală parte componentă a masei bunurilor comune supusă partajului la solicitarea reclamantului.

 

Art. 322, pct. 2, teza a I-a, Cod procedură civilă

 

         Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 1324/36/2011, revizuienta S.T.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P.G. revizuirea deciziei civile nr. 92/FM/ 02.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul civil nr. 5229/212/2006, cu consecinţa rejudecării recursului formulat de P.G. şi excluderea contravalorii imobilului înstrăinat de revizuientă din masa bunurilor comune.
         În motivarea cererii de revizuire se arată că prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 5229/212/2006, reclamantul P.G. a solicitat în contradictoriu cu T.A. (fostă P.), partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei respectiv imobilul situat în Constanţa, strada P. nr. 3 şi bunuri mobile enumerate în cerere.
         Instanţa de fond a respins cererea de partajare a imobilului  motivat de faptul că apartamentul în litigiu nu constituia bunul comun al soţilor la momentul partajului întrucât în timpul căsătoriei, soţia revizuientă, în baza unei procuri din partea soţului său, P.G., l-a înstrăinat, iar ulterior divorţului, revizuienta l-a recumpărat, în prezent locuinţa fiind bunul comun al pârâtei şi al actualului său soţ. Soluţia a fost menţinută în apel de Tribunalul Constanţa.
         Prin decizia civilă nr. 92/FM/02.11.2011 - ce face obiectul revizuirii, Curtea de Apel Constanţa, cu opinie majoritară, a admis recursul reclamantului P.G. şi a modificat hotărârea pronunţată de instanţele inferioare, constatând că masa de partaj se compune şi din suma de 106.000 lei reprezentând contravaloarea imobilului, -bun comun, înstrăinat de pârâtă, pârâta fiind obligată către reclamant la plata unei sulte de 59.000 lei.
         Susţine revizuienta că solicitarea recurentului de includere a sumei de 106.000 lei în masa de partaj a constituit o cerere nouă formulată de P.G. în apel şi ulterior în recurs, aspect ce este inadmisibil, iar pe de altă parte includerea acestei sume de bani în masa partajabilă în această fază a procesului a dat posibilitatea reclamantului ca fără nicio probă şi plata taxelor de timbru aferente să obţină un avantaj material, pârâta fiind lipsită de posibilitatea de a formula apărări legate de condiţiile în care s-a perfectat vânzarea-cumpărarea locuinţei în timpul căsătoriei distribuirea sumei obţinute, cota de contribuţie la dobândirea bunurilor imobile etc.
         În drept, se invocă dispoziţiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
         Prin întâmpinare, intimatul P.G. a solicitat în principal respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 322 şi 324 pct. 1 Cod procedură civilă, hotărârea supusă revizuirii a fost pronunţată în recurs nu evocă fondul şi prin urmare nu e supusă revizuirii.
         Pe fondul cererii se solicită respingerea revizuirii ca nefondată întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat în limitele investirii; reclamantul a solicitat partajarea bunurilor comune, imobil şi bunurile mobile, iar cum pârâta a vândut locuinţa comună şi şi-a însuşit integral preţul, în mod corect s-a dispus partajarea contravalorii imobilului.
         Curtea, analizând legalitatea hotărârii Curţii de Apel Constanţa în raport de criticile revizuientei şi faţă de dispoziţiile art. 322 pct. 2  teza I şi II Cod procedură civilă constată că revizuirea este nefondată pentru următoarele considerente:
         Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
         Sub aspectul obiectului revizuirii, art. 322 alin. (1) Cod procedură civilă prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. În speţă se constată că prin decizia civilă nr. 92/FM/02.11.2011 Curtea de Apel Constanţa a admis recursul reclamantului P.G. şi evocând fondul cauzei, în urma reaprecierii probelor administrate la fond a stabilit o altă situaţie de fapt, respectiv o altă compunere a masei bunurilor comune dispunând partajarea acesteia în raport de dispoziţiile art. 6735 Cod procedură civilă.
         În raport de aceste considerente, Curtea constată că excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire invocată de intimat este nefondată, hotărârea supusă revizuirii intrând în categoria hotărârilor judecătoreşti reglementate de art. 322 alin. (1) Cod procedură civilă, fiind o hotărâre pronunţată în recurs, prin care s-a evocat fondul litigiului.
         Pe fondul cererii de revizuire:
         Conform dispoziţiilor art. 322 pct. 2 teza a I-a Cod procedură civilă – o hotărâre judecătorească poate fi supusă revizuirii atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Acest motiv de revizuire constituie o aplicare a principiului disponibilităţii, instanţa fiind ţinută să respecte cadrul procesual fixat de părţi, dar în limitele acestui cadru, trebuie să soluţioneze pricina în ansamblul ei.
         Textul legal invocat nu se referă la temeiurile cererilor deduse judecăţii, ci numai la obiectul lor, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv de pârât în reconvenţională, de oricare dintre părţile care au intervenit în proces, după caz.
         În literatura de specialitate s-a reţinut că există acest motiv de revizuire - extra petita - atunci când reclamantul a cerut numai obligarea pârâtului la plata sumei datorate, iar instanţa îi acordă şi dobânzi; dacă s-a solicitat numai restituirea bunului însă instanţa l-a obligat pe pârât şi la plata fructelor, ori instanţa a acordat cheltuieli de judecată deşi nu fuseseră solicitate.
         În speţă, din analiza cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P.G. rezultă că acesta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta T.A., între bunurile enumerate în acţiune ca element al masei partajabile fiind şi imobilul situat în Constanţa, strada P. nr. 3, bun dobândit în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2185/09.07.2002 şi rectificat sub nr. 4657/10.07.2002 de B.N.P. E.T.
         Calitatea de bun comun a acestui imobil este recunoscută de altfel de revizuentă, în contractul de donaţie nr. 2725/09.08.2005 autentificat de B.N.P. Asociaţi C.P. şi A.E.G., în care se face un istoric al imobilului donat arătându-se în mod expres că bunul a fost dobândit de V.A. (fostă P.) şi P.G. ca bun comun, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2185/09.07.2002.
         Prin urmare, Curtea constată că Judecătoria Constanţa a fost investită cu o acţiune de partajare a bunurilor comune, iar imobilul în litigiu a fost enumerat în acţiune ca făcând parte din masa bunurilor partajabile.
         În raport de aceste precizări şi faţă de dispoziţiile art. 30 alin. (3) Codul familiei, care instituie prezumţia relativă de comunitate, Curtea a constatat în recurs că imobilul situat în Constanţa, str. P. nr. 3, a avut calitatea de bun comun, iar ca urmare a vânzării acestuia, preţul imobilului încasat exclusiv de revizuentă are caracterul de bun comun, devenind prin subrogaţiei reală parte componentă a masei bunurilor comune supusă partajului la solicitarea reclamantului P.G.
         Cât timp reclamantul nu a renunţat în mod expres la partajarea imobilului bun comun după ce a fost înstrăinat de fosta sa soţie, în baza unei procuri acordate de reclamant anterior divorţului, nu se poate reţine că instanţa de recurs a acordat reclamantului ce nu s-a cerut, prin includerea contravalorii imobilului înstrăinat în masa bunurilor partajabile.
         Susţinerea revizuentei pârâte în sensul că prin această modalitate de soluţionare a partajului în recurs nu a avut posibilitatea să probeze modalitatea de dobândire a imobilului, cota de contribuţie a soţilor la dobândirea acestui bun şi distribuirea sumei obţinute se reţine a fi nefondată.
         Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa reclamantul a precizat că imobilul din Constanţa, str. P. nr. 3,  este bunul comun al soţilor şi a solicitat partajarea bunurilor mobile şi imobil în cote egale, între foştii soţi.
         Se constată că, deşi în revizuire, pârâta invocă anumite aspecte ce vizează inexistenţa calităţii de bun comun a imobilului şi, în subsidiar, existenţa unor cote inegale de contribuţie la dobândirea bunului imobiliar, în faţa instanţelor de fond şi de apel, şi chiar în recurs (deşi avea posibilitatea să îşi formuleze apărări şi să dovedească faptul că imobilul în litigiu nu constituie bunul comun al părţilor) pârâta s-a limitat să susţină în legătură cu imobilul doar faptul că el a fost înstrăinat, şi nu mai poate fi partajat în materialitatea lui, între foştii soţi.
         Pe de altă parte, revizuienta pârâtă nu a susţinut şi nu a probat niciodată cu ocazia soluţionării acţiunii de partaj că părţile au avut contribuţii diferite la dobândirea bunurilor comune, ştiut fiind faptul că partajul bunurilor comune se realizează în raport de contribuţia fiecărui soţ la dobândirea patrimoniului comunitar, iar nu cu privire la fiecare bun în parte.
         Unicitatea sub care se prezintă universalitatea juridică a bunurilor comune, privită ca o masă de drepturi şi obligaţii, face ca în mod corelativ la încetarea stării de codevălmăşie, împărţirea să se realizeze de asemenea prin unicitatea de cote stabilite pentru fiecare codevălmaş în raport de contribuţia sa reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adică nu prin diferenţierea cotelor în raport de anumite bunuri. De aceea, cotele de contribuţie corespunzătoare aportului fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, se stabilesc asupra totalităţii bunurilor comune şi nu pe categorii de bunuri mobile sau imobile şi nici asupra unui anumit bun, chiar dacă acel bun are reprezenta o valoare mult mai importantă în comparaţie cu restul masei – în speţă imobilul ce a constituit domiciliul comun al soţilor.
         Cum, în cauză, cu ocazia soluţionării cererii de partaj revizuenta nu a negat niciodată calitatea de bun comun a imobilului în litigiu, şi nu a contestat cotele de contribuţie invocate de reclamant, respectiv de ½ pentru fiecare dintre foştii soţi, se constată că instanţa de recurs s-a pronunţat în limitele investirii, asupra partajului bunurilor comune, în cote de ½ pentru fiecare soţ. Vânzarea imobilului bun comun şi încasarea preţului numai de către pârâtă nu constituie un motiv pentru a exclude din masa partajabilă contravaloarea acestui imobil, preţul încasat dobândind calitatea de bun comun în temeiul subrogaţiei reale cu titlu particular. Astfel, valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun comun constituie bun comun, după cum valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu constituie bun propriu al unui a din soţi (art. 31 lit. (f) Codul familiei).
         În ceea ce priveşte susţinerea că reclamantul a obţinut în recurs un folos material fără plata taxelor judiciare aferente, Curtea constată că această critică nu se încadrează în dispoziţiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă pentru revizuirea unei hotărâri judecătoreşti.
            Pe de altă parte, Curtea subliniază faptul că, în condiţiile în care pârâta nu a negat cota de contribuţie de ½ solicitată de reclamant per ansamblul bunurilor comune şi nici calitatea imobilului de bun comun - apărările sale limitându-se numai la aspectul ce viza împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat şi nu mai poate fi împărţit în natură între foştii soţi - în speţă nu erau aplicabile dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
            Pentru considerentele expuse în baza art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
            În baza art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă obligă revizuienta către intimat la 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul redus al avocatului, proporţionat cu durata desfăşurării acestei proceduri extraordinare şi cu complexitatea cererii de revizuire şi munca apărătorului intimatului în prezentul litigiu.
Decizia civilă nr. 4/FM/11.01.2012
Dosar nr. 1324/36/2011
Judecător redactor Mihaela Popoacă