avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Recidiva postcondamnatorie. Principiul non reformatio in pejus. Faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
 
Art.372 alin.1 din Codul pr.penală
Art.385/8 din Codul de pr.penală
Art.18/1 din Cod penal
 
  Întrucât infracţiunile pentru care este judecat inculpatul în stare de recidivă postcondamnatorie, instanţa de fond era obligată să revoce, în temeiul dispoziţiilor art.84 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi să dispună executarea separată de pedeapsa aplicată în prezenta cauză. Nelegalitatea sentinţei nu poate fi însă înlăturată, fără încălcarea dispoziţiilor art.372 alin.1 din Codul pr.penală, coroborat cu art.385/8 din Codul de pr.penală, din moment ce instanţa de control judiciar este sesizată numai cu recursul inculpatului, căruia, potrivit textelor de lege amintite nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.  (opinia majoritară)
 
Ţinând cont de conţinutul concret al faptelor săvârşite de inculpat, atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege, lipsa  vădită de importanţă, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care faptele au fost comise şi scopul pentru care inculpatul le-a comis, faptele reţinute  în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. (opinia separată)
 
(Decizia penală nr. 372/R din 24 Aprilie 2012)
 
Prin sentinţa penală nr.289 din 29 noiembrie 2011, Judecătoria Câmpulung, a condamnat pe inculpat pentru 3 infracţiuni la 2 ani închisoare; 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare.
In baza art.85 alin.1 Cod penal, coroborat cu art.86/1 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.213 din 6 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Câmpulung rămasă definitivă prin neapelare, respectiv a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.24 din 4 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, rămasă definitivă, prin decizia penală nr.471/R din 16 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
In baza art.39 alin.1 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de 1 an şi 1 an şi 6 luni închisoare, pentru care s-a anulat suspendarea condiţionată, dispunându-se să se execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în condiţiile art.57 Cod penal.
Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanţă a reţinut că inculpatul a săvârşit cele 3 infracţiuni rutiere pentru care a fost trimis în judecată.
Prima instanţă a reţinut, din fişa de cazier judiciar, că prin sentinţa penală nr.213/2010, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, a fost condamnat la 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar prin sentinţa penală nr.24/2011, pronunţată de aceeaşi instanţă, a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, astfel că în temeiul dispoziţiilor art.85 alin.1 şi art.86/5 Cod penal, a anulat suspendarea şi a contopit cele două pedepse cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, dispunând executarea celei mai grele de 3 ani, în condiţii privative de libertate.
Prin decizia penală nr.372/R din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Piteşti, cu majoritate, a admis recursul  inculpatului cu consecinţa reducerii de la 2 ani la 1 an a pedepsei aplicate pentru art.85 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu art.37 lit.a Cod penal şi art.320/1 Cod procedură penală; şi de la câte 3 ani la câte 2 ani pedepsele aplicate în baza art.85 alin.2 şi respectiv art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal şi art.320/1 Cod procedură penală.
S-au recontopit aceste pedepse cu cele de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.213/2010 a Judecătoriei Câmpulung şi 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr.24/2011 a Judecătoriei Câmpulung şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, menţinând în rest sentinţa.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut următoarele:
Sentinţa primei instanţe este nelegală în partea referitoare la neaplicarea dispoziţiilor art.84 Cod penal şi tratamentului penal al recidivei.
Intr-adevăr, în mod corect prima instanţă a reţinut că infracţiunile din prezenta cauză au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, respectiv în termenul de încercare al suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an, aplicată prin sentinţa penală nr.213 din 6 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, rămasă definitivă prin neapelare. Ca atare, instanţa de fond era obligată să revoce, în temeiul dispoziţiilor art.84 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi să dispună executarea separată de pedeapsa aplicată în prezenta cauză. Nelegalitatea sentinţei nu poate fi însă înlăturată, fără încălcarea dispoziţiilor art.372 alin.1 din Codul pr.penală, coroborat cu art.385/8 din Codul de pr.penală, din moment ce instanţa de control judiciar este sesizată numai cu recursul inculpatului, căruia, potrivit textelor de lege amintite nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac. 
În opinia separată s-a reţinut că, orice sancţiune penală pentru a fi legitimă trebuie să respecte nu numai cerinţele expres, formale ale legii, dar să îndeplinească şi cerinţa de a fi adecvată situaţiei de fapt, respectiv scopului legii penale, inclusiv acela de schimbare a conduitei inculpatului. Altfel spus, sancţiunea penală trebuie aplicată numai dacă se impune şi dacă se realizează cerinţa de a nu fi excesivă în raport cu criteriile amintite mai sus.
           Această condiţie a fost avută în vedere de legiuitor în conţinutul art.18/1 Cod penal, care permite magistratului de a constata că o faptă ce are conotaţii penale, nu prezintă însă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În astfel de împrejurări o eventuală pedeapsă penală ar avea evident un caracter excesiv atât faţă de situaţia de fapt, cât şi în raport cu scopul legii penale, a căror elemente rezultă din conţinutul reglementărilor normative la care se referă dispoziţiile art.18/1 Cod penal.
           În speţă, este evident că sancţiunea penală care implică şi privarea de libertate are un caracter excesiv în raport cu împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, urmările acesteia şi aspectele concrete privitoare la gradul de instrucţie al inculpatului, îndeletnicirea acestuia, dar şi atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal.
           Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a fost depistat de organele de poliţie conducând un autovehicul, pe un drum public periferic Municipiului Câmpulung, pe care traficul rutier era redus sau chiar inexistent, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul nu are permis de conducere auto, iar autoturismul nu era înmatriculat în mod corespunzător. Împrejurările în care aceste fapte au fost săvârşite au adus o atingere minimă valorilor apărate de legea penală, deoarece nu s-a generat efectiv o stare de pericol pentru traficul rutier. Totodată, conţinutul concret al faptelor aşa cum au fost săvârşite, respectiv, pe un drum periferic necirculat, fără a pune în pericol participanţii la trafic , demonstrează lipsa vădită de importanţă a acestora.
           Trebuie amintit că într-o astfel de apreciere nu se poate lua în considerare  aspectul generic  abstract al pericolului pe care fapta penală săvârşită îl reprezintă, ci elementul concret care rezultă din însăşi materialitatea  evenimentului infracţional, a modalităţii şi împrejurul în care a fost săvârşit.
           Semnificative pentru o astfel de apreciere sunt şi datele referitoare la persoana inculpatului care are o pregătire şcolară minimă, iar ocupaţia sa obişnuită este aceea de cioban. De altfel, în momentul în care a fost depistat în trafic de către organele de poliţie, efectua un transport  cu produse specifice ocupaţiei sale.
           Este adevărat că inculpatul are statutul de recidivist, pentru că anterior a mai fost condamnat pentru fapte similare, fiind depistat de organele de poliţie, în aceeaşi zonă a oraşului Câmpulung, conducând un autovehicul, în împrejurări şi condiţii similare.
           De remarcat faptul că legiuitorul nu exclude aplicarea art.18/1 pentru inculpaţii care au statutul de recidivişti, deşi, incontestabil, o astfel de situaţie trebuie avută în vedere de către instanţă atunci când apreciază  asupra aplicării acestor dispoziţii legale.
           În opinia separată s-a apreciat că au prioritate întotdeauna, pentru a stabili dacă o faptă prezintă pericolul social al unei infracţiuni, aspectele la care se referă dispoziţiile art.1 ale art.18/1 Cod penal. Enumerarea realizată de legiuitor a elementelor pe care instanţa trebuie să le aibă în vedere în aprecierea pericolului social al unei infracţiuni nu este întâmplătoare. Astfel, cu prioritate, trebuie să se analizeze dacă fapta aduce o atingere minimă uneia dintre valorile apărate de lege şi dacă prin conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanţă. Aspectele privitoare la conduita făptuitorului la care se referă alin.2 al art.18 au un caracter subsidiar faţă de cele menţionate mai sus.
           În consecinţă, ţinând cont de : conţinutul concret al faptelor săvârşite de inculpat, atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege, lipsa  vădită de importanţă, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care faptele au fost comise şi scopul pentru care   inculpatul le-a comis, rezultă în mod evident că faptele reţinute  în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
           Pentru argumentele mai sus expuse, consider că soluţia legală care se impunea era achitarea inculpatului în temeiul disp.art.10 lit.b/1 Cod procedură penală şi aret.18/1 Cod penal pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.
           O astfel de soluţie se impune şi pentru că, sancţiunea privativă de libertate care  potrivit legii este singura opţiune a instanţei pentru a fi aplicată inculpatului, are un caracter excesiv evident, depăşind prin rigoarea şi consecinţele ei ceea ce este necesar în vederea realizării scopului legii penale şi pentru schimbarea conduitei inculpatului.