Procedura insolvenţei. Plan de
reorganizare. Contract de leasing reziliat anterior confirmării planului.
Obligaţie de restituire. Nelegalitatea includerii bunului făcând obiectul
contractului de leasing reziliat în planul d reorganizare.
Art. 1 şi art.13 alin.1 din O.G.
nr.51/1997
Art.11 alin.2. art.49, art.90
alin.1 şi art.102 din Legea nr.85/2006
Din modul în care art.49 din
Legea nr.85/2006 defineşte perioada de observaţie nu rezultă că împrejurarea că
debitorul a formulat o cerere de reorganizare împiedică ea însăşi pe
proprietarul unui bun asupra căruia debitorul nu este în măsură să justifice un
drept de folosinţă să preia bunul său din patrimoniul debitoarei.
Având în vedere faptul că planul
de reorganizare a intervenit numai ulterior rezilierii contractelor de leasing,
bunurile formând obiectul acestor contracte reziliate nu puteau face obiectul
planului de reorganizare, ci trebuiau restituite în temeiul clauzei
contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B., clauză opozabilă judecătorului
sindic, în temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997 şi art.90
din Legea nr.85/2006.
(Decizia nr. 581/R-COM/7.03.2012)
Deliberând asupra recursului de
faţă, constată că;
La data de 12.12.2009, debitoarea
S.C. B.P.T. S.R.L. a solicitat a fi supusă procedurii generale de insolvenţă,
manifestându-şi intenţia de a-şi reorganiza activitatea.
Constatându-se că sunt
îndeplinite condiţiile art.27-30/art.1 alin.2 din lege, Tribunalul Comercial
Argeş a admis cererea debitoarei şi, în temeiul art.32 alin.1 din Legea privind
procedura insolvenţei, s-a constatat că aceasta este în încetare de plăţi şi
s-a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva sa.
În consecinţă, s-au dispus şi
măsurile imediate prevăzute de legea procedurii insolvenţei şi, prin încheierea
din 17.11.2009, a fost deschisă procedura generală de observaţie pentru debitoare,
care a depus şi un plan de reorganizare a activităţii.
La data de 11.02.2011 creditoarea
S.C. U. L. C. IFN S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B.P.T.
S.R.L., restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing
încheiate cu aceasta nr.62493/B.P.-2-001 şi nr.64435/B.P.-2-002 şi menţionate
în cerere.
S-a arătat în motivare că la data
de 26.11.2009 s-au încheiat între părţi contractele de mai sus, iar la data de
26.11.2010 au fost reziliate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor
contractuale privind plata ratelor de leasing de către debitor.
Cererea a fost întemeiată în
drept pe dispoziţiile art.11 alin.2 şi art.90 alin.1 din Legea nr.85/2006,
art.1 şi art.13 din O.U.G. nr.51/1997.
Tribunalul Comercial Argeş, prin
încheierea din data de 5 aprilie 2011
a respins cererea formulată de S.C. U. L. C. IFN S.A. - Societate
Administrată în Sistem Dualist.
Pentru a pronunţa această
soluţie, Tribunalul a reţinut că, prin încheierea din 17.11.2009 a fost
deschisă procedura generală de observaţie ce priveşte pe debitorul S.C. B.P.Trans
S.R.L. Piteşti la solicitarea acestuia.
Tribunalul a apreciat că perioada
de observaţie reprezintă perioada cuprinsă de la data deschiderii procedurii şi
data confirmării planului de reorganizare, perioadă în care debitorul este
îndreptăţit să procedeze la desfăşurarea activităţilor curente. Perioada de
observaţie este dată pentru a stabili dacă afacerea debitorului poate continua,
iar perspectivele reorganizării sunt reale şi exploatarea societăţii comerciale
a debitorului trebuie să aibă loc în condiţii foarte apropiate de cele
existente în cursul exploatării normale, aşa cum s-au desfăşurat ele înainte de
deschiderea procedurii, deoarece, în caz contrar, şansele redresării nu au
perspectivă de reuşită.
S-a reţinut că societatea
creditoare este înscrisă la masa credală cu întreaga creanţă rezultată din
contractele de leasing, existând posibilitatea recuperării sumelor datorate de
către debitor, dacă cele două contracte vor fi menţinute, întrucât rezilierea
acestora este o operaţie ce va îngreuna realizarea planului de reorganizare
care a fost depus la dosar.
Faţă de cele reţinute, instanţa a
considerat că cererea creditorului de restituire a bunurilor menţionate în
acţiune este neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri au
formulat recurs creditoarea S.C.U.L.C. IFN S.A.. – Societatea Administrată în
Sistem Dualist, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma
următoarelor motive de recurs, încadrate în drept în dispoziţiile art.304 pct.9
şi art.3041 Cod procedură civilă:
1. Hotărârea instanţei este
lipsită de temei legal, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de
recurs se arată că instanţa face o apreciere greşită asupra modului de
desfăşurare a procedurii susţinând, fără să motiveze în vreun fel, că în
perioada de observaţie, creditorii nu ar putea să obţină preluarea unor bunuri
din patrimoniul debitoarei, deşi debitoarea nu justifică un drept asupra
acestora.
Se susţine că acest raţionament
contravine dispoziţiilor art.47 din Legea nr.85/2006.
2. Hotărârea instanţei este dată
cu încălcarea legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă,
întrucât instanţa prin sentinţa pronunţată invalidează scopul dispoziţiilor
art.90 din Legea nr.85/2006.
Recurenta susţine că scopul
acestor reglementări este protejarea intereselor creditorilor în raport cu
societatea creditoarea, care refuză să aducă la îndeplinire o obligaţie legală,
respectiv restituirea bunurilor asupra cărora nu poate invoca vreun drept.
Se mai arată că, deşi nu s-a
contestat măsura rezilierii, care a intervenit anterior investirii instanţei cu
cererea de restituire, respectiv la data de 26.11.2009 şi care conduce la
pierderea dreptului de folosinţă a bunului din partea utilizatorului, instanţa
face abstracţie de natura raportului contractual dintre cele două părţi şi
omite faptul că administratorul judiciar nu se pronunţase anterior în sensul
menţinerii contractelor de leasing.
Susţine recurenta că, în mod
eronat, instanţa face o apreciere cu privire la măsura rezilierii, deşi această
sancţiune a intervenit, conform convenţiei părţilor, în temeiul unui pact
comisoriu de gradul IV, fără intervenţia instanţei şi fără ca debitorul să fie
notificat.
În sfârşit, se critică sentinţa
judecătorului sindic sub aspectul faptului că este pronunţată prin raportare la
planul de reorganizare ce urmează a fi depus, deşi la data soluţionării cererii
de restituire a bunului, debitoarea nu solicitase încuviinţarea de principiu a
planului de reorganizare, acesta nefiind nici măcar supus aprobării.
Analizând sentinţa recurată prin
prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este
fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.49 alin.1 din Legea
nr.85/2006, pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue
desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii
cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii
curente, fie sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a
făcut o cerere de reorganizare, în sensul art.28 alin.1 lit.h), şi nu i-a fost ridicat
dreptul de administrare, fie sub conducerea administratorului judiciar, dacă
debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
Din modul în care art.49 din
Legea nr.85/2006 defineşte perioada de observaţie, nu rezultă că împrejurarea
că debitorul a formulat o cerere de reorganizare împiedică ea însăşi pe
proprietarul unui bun asupra căruia debitorul nu este în măsură să justifice un
drept de folosinţă să preia bunul său din patrimoniul debitoarei.
Este adevărat că, potrivit
art.102 alin.1 din Legea nr.85/2006: „Când sentinţa care confirmă un plan intră
în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător;
creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate
astfel cum este prevăzut în plan”.
Însă, în cauză, contractele de
leasing ce au avut ca obiect bunurile a căror restituire se solicită, au fost
reziliate unilateral, în temeiul pactului comisoriu de gradul III cuprins în
contractul părţilor, respectiv la art.4 pct.2.B, care prevede: „În cazul în
care Finanţatorul optează pentru rezilierea contractului de leasing financiar
ca urmare apariţiei unui caz de culpă, conform Secţiunii 4.1 de mai sus,
contractul de leasing financiar încetează de plin drept, fără a mai fi necesară
punerea în întârziere şi fără nici o altă formalitate prealabilă, cu predarea
bunurilor ce formează obiectul leasingului către Finanţator. Data rezilierii va
fi considerată data la care Finanţatorul a înţeles să-şi exercite opţiunea de a
rezilia contractul şi pe care a inserat-o în notificarea de reziliere transmisă
Utilizatorului” (fila 65 dosar recurs).
Astfel, prin notificarea
nr.1776/26.11.2009, transmisă prin Biroul executorului judecătoresc N.M.,
creditoarea-recurentă a comunicat rezilierea contractelor de leasing nr.64435
şi nr.62493, în temeiul art.4.4.1 din contract, începând cu data de 26.11.2009,
având în vedere ratele restante în sumă de 229.010,60 lei şi a pus în vedere
Utilizatorului, respectiv debitoarea-intimată obligaţia de predare a obiectului
leasingului până la data de 7.12.2009 (fila 4).
Este adevărat că prin încheierea
din 17.11.2009 a fost deschisă procedura generală de observaţie în ceea ce
priveşte pe debitoarea-intimată S.C. B.P.T. S.R.L. Piteşti, însă la acel moment
nu exista un plan de reorganizare propus, acesta fiind înregistrat la Tribunalul Comercial
Argeş abia la data de 15.04.2011 şi supus votului Adunării creditorilor în data
de 12.15.2011, fiind confirmat de către judecătorul sindic prin sentinţa nr.920/F/31
mai 2011.
Prin urmare, la momentul la care
a intervenit rezilierea contractului, debitoarei îi revenea obligaţia de a
restitui bunurile în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B.
din contractele de leasing.
De asemenea, în temeiul
dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997: „Drepturile
locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de
leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care
locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în
conformitate cu prevederile legale în materie”.
Este adevărat că textul art.13
alin.1 din O.G. nr.51/1997 trimite la aplicarea prevederilor legale în materie
de insolvenţă, însă, sub acest aspect Curtea reţine că nici dispoziţiile art.90
din Legea nr.85/2006 nu se opun preluării bunului de către societatea de
leasing în ipoteza în care contractul a fost reziliat ca urmare a neplăţii
ratelor de leasing, iar utilizatorul nu mai poate justifica dreptul său de
folosinţă.
Astfel, potrivit art.90 alin.1
din Legea nr.85/2006: „Dacă un debitor deţine marfă în calitate de consignatar
sau orice alt bun care aparţine altuia la data înregistrării cererii
introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de
către debitor ori a respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei
cereri, proprietarul va avea dreptul să îşi recupereze bunul, în afară de cazul
în care debitorul are un drept de garanţie valabil asupra bunului”.
Prin urmare, având în vedere
faptul că planul de reorganizare a intervenit numai ulterior rezilierii
contractelor de leasing, bunurile formând obiectul acestor contracte reziliate
nu puteau face obiectul planului de reorganizare, ci trebuiau restituite în
temeiul clauzei contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B., clauză opozabilă
judecătorului sindic, în temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G.
nr.51/1997 şi art.90 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste motive, în baza
art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, iar încheierea
modificată în sensul că s-a admis cererea de restituire formulată de către
creditoarea-recurentă S.C.U.L.C. IFN S.A.. a bunurilor formând obiectul
contractelor de leasing nr.64435 şi nr.62493 încheiate cu debitoarea S.C. B.P.T.
S.R.L. Piteşti şi a dispus restituirea bunurilor menţionate în cererea de
restituire.