Procedura insolvenţei. Cerere de antrenarea a răspunderii personale a organelor de conducere. Condiţii necesare.

Procedura insolvenţei. Cerere de antrenarea a răspunderii personale a organelor de conducere. Condiţii.

Art.138 alin.1 lit. a şi d) din Legea nr.85/2006

Existenţa faptei ilicite constând în neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, rezultă fără dubiu din raportul inspecţiei fiscale nr.75346/17.07.2009, depus la filele 128-177 dosar fond, prin care s-a constatat neînregistrarea contravalorii unor bunuri şi a TVA aferent în evidenţa contabilă.

Prin acelaşi act fiscal, s-a reţinut că intimaţii-pârâţi din prezenta cauză, administratorii ai societăţii debitoare în diferite perioade, nu au prezentat organului de control toate documentele justificative şi de evidenţă contabilă ale societăţii (facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii, registrul jurnal completat cu toate operaţiunile economice derulate în numele societăţii, registrul inventar completat cu rezultatele inventarierii patrimoniului), astfel încât aceştia au fost invitaţi, respectiv somaţi să se prezinte la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea.

În raportul de inspecţie fiscală s-a arătat că împotriva administratorului BI a fost formulată plângere penală, în temeiul dispoziţiilor art.222 Cod procedură penală pentru refuzul nejustificat de a prezenta, după ce a fost somată de trei ori documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicărilor verificărilor financiare şi fiscale, infracţiune prevăzută de art.4 din Capitolul II din Legea nr.241/2005.

(Decizia nr.1542/R-Com/13 iunie 2012)

Prin cererea înregistrată sub nr.1188/90/2010, creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC L. SRL Drăgăşani, cu motivarea că debitoarea se află în încetare de plăţi şi datorează creditoarei suma de 3.851.620 lei reprezentând obligaţii fiscale.

Prin sentinţa nr.1113/14 iunie 2010, Tribunalul Vâlcea a admis cererea creditoarei şi a dispus deschiderea procedurii faţă de societatea debitoare iar prin sentinţa nr.1893/8 noiembrie 2010 s-a dispus trecerea la faliment.

În cauză până la termenul limită fixat prin sentinţă pentru înregistrare, au formulat cereri de creanţă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi Direcţia Regională Vamală Craiova.

Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2011 în dosarul nr. 2895/90/2011 şi conexată la acest dosar de faliment, lichidatorul judiciar G.A. IPURL Râmnicu Vâlcea a solicitat obligarea pârâţilor M. D., T. L. şi B. I. la plata sumei de 4.092.285,66 lei, reprezentând creanţele creditorilor înscrişi la masa credală a debitoarei SC L. SRL.

În motivarea cererii reclamanta arată că pârâta M. D. a fost administrator al societăţii debitoare de la înfiinţarea societăţii respective (30 octombrie 2007) şi până la data de 13 febr. 2008 când părţile sociale ale debitoarei au fost cesionate în favoarea pârâtului B. I. care a preluat şi calitatea de administrator. Începând cu data de 24 iunie 2008 şi până în prezent administrarea societăţii a fost asigurată de către pârâta T.L. care a preluat părţile sociale de la pârâtul B.I.

Din raportul cuprinzând cauzele insolvenţei întocmit de către administratorul judiciar rezultă că societatea debitoare deţinea în patrimoniu la ultima raportare contabilă din 31 dec. 2007 active imobilizate în valoare de 1.066 lei, stocuri de marfă în valoare de 813 lei , clienţi neîncasaţi în sumă de 1.546.608 lei şi disponibilităţi băneşti în sumă de 10.321 lei. Activele susmenţionate nu au fost predate lichidatorului şi nici nu se mai regăsesc în fapt în patrimoniul societăţii. Prin neurmărirea în termenul legal a încasării acestor creanţe ( în privinţa cărora în prezent dreptul la acţiune este prescris) administratorii societăţii debitoare au păgubit creditorii cu sumele înscrise în tabelul creditorilor. De la data de 31 decembrie 2007 şi până în prezent nu s-au mai întocmit bilanţuri şi nu s-au mai depus raportări contabile la organele fiscale.

Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr.639/27.02.2012 a admis în parte cererea în răspundere formulată de reclamant împotriva pârâţilor MD, TL şi BI; a obligat pe pârâţi în solidar la plata sumei de 1.546.608 lei către debitoarea SC L. SRL Drăgăşani cu titlu cotă parte din pasiv.

În baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea SC L. SRL şi radierea acesteia din Registrul Comerţului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei s-a dispus notificarea sentinţe debitorului, creditorului, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, precum şi achitarea onorariului lichidatorului judiciar GA IPURL Râmnicu Vâlcea în sumă de 3.000 lei din fondul de lichidare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Din adresa nr.25275/3 noiembrie 2011 emisă de Oficiul Registrului Comerţului Vâlcea rezultă că societatea debitoare a fost înfiinţată la data de 30 octombrie 2007, cu denumirea iniţială de SC P. SRL, având ca asociat unic şi administrator pe pârâta MD. La data de 13 februarie 2008 pârâta MD a cesionat părţile sociale pârâtului BI care a preluat şi calitatea de administrator. La data de 20 iunie 2008 pârâtul BI a cesionat părţile sociale pârâtei TL care a preluat şi calitatea de administrator. Tot la această dată denumirea societăţii s-a schimbat în SC L. SRL. La data de 4 martie 2009 a fost cooptat în societate un nou asociat, VCA, fără atribuţii de administrare.

Din raportul de inspecţie fiscală întocmit la data de 10 iulie 2009 a rezultat că datoriile fiscale ale societăţii debitoare au fost create ca urmare a nedeclarării taxei pe valoarea adăugată şi impozitului pe profit rezultat din activităţi de comerţ cu produse petroliere, constatându-se în acelaşi timp că unele dintre operaţiuni sunt fictive. Din acelaşi raport rezultă că activitatea societăţii debitoare ar fi fost coordonată de o altă persoană, la domiciliul căreia a fost stabilit şi sediul social al societăţii, pârâţii acţionând de fapt ca persoane interpuse în administrarea debitoarei.

Pe de altă parte din raportul cuprinzând cauzele insolvenţei, întocmit de către administratorul judiciar, rezultă că ultima raportare contabilă o reprezintă bilanţul contabil de la 31 decembrie 2007 în care debitoarea figura cu active imobilizate în valoare de 1.066 lei, stocuri de marfă în valoare de 813 lei, clienţi neîncasaţi în sumă de 1.546.608 lei şi disponibilităţi băneşti în sumă de 10.321 lei.

De la data de 31 decembrie 2007 şi până în prezent pârâţii nu au mai depus raportări contabile şi nici nu au predat lichidatorului documentele contabile. Evidenţa contabilă nu a fost predată nici organelor de inspecţie fiscală care au formulat plângere penală pentru împiedicarea efectuării inspecţiei.

Pe de altă parte activele menţionate scriptic nu au fost găsite în fapt iar pentru creanţele neîncasate nu au fost identificaţi debitorii şi nici nu s-au predat documentele justificative care ar fi permis eventuala urmărire.

S-a reţinut mai reţinut că pârâţii nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea iar această neîndeplinire a obligaţiei are legătură directă cu intrarea debitoarei în insolvenţă deoarece datoriile debitoarei sunt născute chiar din neînregistrarea în contabilitate a operaţiunilor pentru care se datorează TVA şi impozit pe profit.

În al doilea rând, instanţa a constatat că prin neurmărirea şi neîncasarea creanţelor societăţii debitoare pârâţii au lipsit debitoarea de fondurile necesare achitării datoriilor sociale. În acelaşi timp prin această inacţiune pârâţii au folosit bunurile şi fondurile societăţii în interesul altor persoane , mai precis în interesul clienţilor cărora marfa li s-a livrat şi nu au plătit contravaloarea ei , sporindu-şi astfel patrimoniul în mod nejustificat.

Potrivit art.138 alin.1 lit.a şi d) din Legea nr.85/2006 în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin.1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Aşa fiind, în temeiul art.138 alin.1 lit.a şi d din Legea nr.85/2006 tribunalul a admis cererea reclamantului şi i-a obligat pe pârâţi în solidar la plata sumei de 1.546.608 lei către debitoarea SC L. SRL Drăgăşani cu titlu cotă parte din pasiv, echivalentul creanţelor neîncasate. Instanţa a mai apreciat că solidaritatea dintre pârâţi se explică prin aceea că sumele provin din mandatul primului administrator şi nici unul dintre pârâţii care au administrat succesiv societatea debitoare nu s-a preocupat de recuperarea lor deşi recuperarea creanţelor constituia o obligaţie comună a tuturor administratorilor, atât a celor sub mandatul cărora s-au născut drepturile de creanţă cât şi a administratorilor ulteriori.

În patrimoniul debitoarei nu s-au descoperit bunuri urmăribile motiv pentru care lichidatorul a propus închiderea procedurii falimentului.

Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere lipsa bunurilor urmăribile în patrimoniul debitoarei, în speţă sunt incidente dispoziţiile art.131 din Legea nr.85/2006 şi întrucât creditorii nu şi-au manifestat disponibilitatea de a achita cheltuielile de lichidare efectuate până în prezent, tribunalul a dispus închiderea procedurii.

A fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri şi responsabilităţi, conform art.136 din Legea privind procedura insolvenţei iar onorariul în sumă de 3000 lei va fi achitat din fondul de lichidare.

Împotriva sentinţei nr.639/27.02.2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă, au formulat recurs lichidatorul judiciar GA IPURL Rm.Vâlcea şi Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor.

În recursul său lichidatorul judiciar GA IPURL Rm.Vâlcea a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală în parte, în condiţiile în care nu este motivată respingerea cererii sale pentru antrenarea răspunderii personale, pentru întreaga sumă reprezentând pasivul societăţii.

În dezvoltarea motivului de recurs, lichidatorul a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.138 alin.1 lit.a) şi d).

În ceea ce priveşte fapta prevăzută la lit.a), lichidatorul a arătat că la ultima raportare contabilă din 31.12.2007, debitoarea deţinea în patrimoniu active imobilizate în sumă de 1.066 lei şi active circulante în sumă de 1.557.652 lei, compuse din stocuri în sumă de 813 lei, clienţi neîncasaţi în sumă de 1.546.608 lei şi disponibilităţi băneşti în sumă de 10.231 lei.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută la lit.d), lichidatorul a arătat că ultima raportare contabilă depusă al D.G.F.P. Vâlcea este bilanţul contabil întocmit la data de 31.12.2007, când societatea o avea ca administrator pe pârâta MD, ulterior de la preluarea societăţii de către pârâtul BI nemaifiind depuse raportările prevăzute de lege, prezumându-se astfel neîntocmirea acestora.

În aceste condiţii, s-a susţinut că prejudiciul este imputabil în întregime intimaţilor-pârâţi, astfel încât se impune ca pasivul societăţii să fie în întregime suportat de către aceştia.

În recursul său Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova a criticat sentinţa în sensul că propunerea de închidere a procedurii faţă de debitoarea S.C. L. S.R.L. Drăgăşani şi radiere a societăţii din registrul comerţului aduce atingere scopului avut în vedere de Legea nr.85/2006, cu completările şi modificările ulterioare.

La dosarul cauzei nu există vreun demers efectuat de lichidator pentru aflarea bunurilor mobile/imobile proprietatea debitoarei.

Având în vedere că în cauză s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului societăţii insolvente, învederează instanţei faptul că propunerea lichidatorului de închidere a procedurii insolvenţei debitoarei şi deci sentinţa prin care această propunere a fost admisă, este prezentată, respectiv pronunţată cu încălcarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr.85/2006.

Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr.1542/R-Com/13 iunie 2012 a admis recursul formulat de lichidatorul judiciar GA IPURL, a modificat sentinţa în sensul că a admis acţiunea în tot şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 4.092.285,66 lei, menţinând în rest sentinţa.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte critica referitoare la neefectuarea demersurilor pentru identificarea bunurilor debitoarei, Curtea reţine că din raportul depus la fila 184 din dosar, rezultă că aceste demersuri au fost iniţiate de către lichidator, care prin adresa nr.708/2.05.2011, formulată către Primăria Drăgăşani a solicitat informaţii cu privire la activele societăţii (clădiri, terenuri, mijloace de transport de la Direcţia de impozite şi taxe locale, începând cu data de 14.06.2007 şi documentele în baza cărora au fost înstrăinate aceste active către terţi).

Cu toate acestea, cu adresa nr.10779/16.05.2011, Primăria Drăgăşani a comunicat că această societate comercială nu figurează înregistrată în baza sa de date, iar lichidatorul a învederat acest aspect prin adresa de la dosar.

În ceea ce priveşte imposibilitatea închiderii procedurii, deşi sunt îndeplinite cerinţele art.131 din Legea nr.85/2006, deoarece nu s-a finalizat acţiunea în antrenarea răspunderii în temeiul art.138 din lege sau pentru că sentinţa nu a fost încă pusă în executare, nici aceasta nu poate fi reţinută, în condiţiile în care executarea sentinţei obţinută împotriva persoanei vinovată de ajungerea societăţii în insolvenţă se poate face şi după închiderea procedurii, conform art.142 din Legea nr.85/2006. Sumele astfel rezultate nu mai pot intra în conturile debitoarei deoarece aceasta este radiată, însă această situaţie nu reprezintă un impediment la executare.

Executarea silită poate fi derulată în condiţiile art.142 din Legea nr.85/2006, care la alin.2 arată expres că “după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator.”

Totodată, continuarea procedurii, pentru a se aştepta executarea sentinţei de antrenare a răspunderii administratorului, ar determina numai creşterea cheltuielilor de procedură, fără o justificare a acestora, costul menţinerii calităţii procesuale a lichidatorului putând fi evitat prin continuarea executării prin executor.

Continuarea procedurii nu poate fi realizată dincolo de aspectele specifice fiecărei cauze, întrucât, în condiţiile în care, în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilităţi băneşti ori creanţe de recuperat, această situaţie nu ar avea drept urmare decât creşterea pasivului fără nici o perspectivă de acoperire, cel puţin a cheltuielilor ce s-ar prilejui în acest mod.

De altfel, acţiunea în antrenarea răspunderii este formulată tocmai pentru că de la debitoare nu se mai putea recupera nicio creanţă, devenind incident textul art.131 din Legea nr.85/2006.

Nu se poate considera că cerinţa lipsei bunurilor în averea debitorului, prevăzută de art.131 din Legea nr.85/2006, nu este îndeplinită deoarece se dispune antrenarea răspunderii persoanelor vinovate de ajungerea societăţii în insolvenţă, aceasta din urmă având ca obiect averea terţei persoane, iar nu pe cea a debitoarei.

În ce priveşte posibilitatea utilizării fondului de lichidare, potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, acest fond poate fi utilizat în lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, avându-se în vedere situaţia în care averea acestuia cuprinde totuşi bunuri valorificabile, ceea ce nu este cazul în speţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006, raportat la art.312 Cod procedură civilă, Curtea a respins acest recurs ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul formulat de lichidator, acesta s-a considerat fondat fiind admis, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa atacată, judecătorul sindic a reţinut incidenţa dispoziţiilor art.138 alin.1 lit.a) şi b) din Legea nr.85/2006, însă a dispus antrenarea răspunderii pârâţilor doar pentru suma de 1.546.608 lei, echivalentul creanţelor neîncasate, ceea ce conduce la concluzia că în fapt, antrenarea răspunderii s-a dispus doar pentru fapta prevăzută la art.138 alin.1 lit.a).

Curtea nu a reiterat, considerând a fi întemeiate, cele reţinute de tribunal cu privire la fapta prevăzută la art.138 alin.1 lit.a).

Cu toate acestea s-a apreciat că în cauză sunt incidente şi elementele constitutive ale faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d), ceea ce conduce la antrenarea răspunderii pentru întregul pasiv al societăţii debitoare.

Astfel, potrivit art.138 alin.1) din Legea nr.85/2006: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin.1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

(...) d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea”.

Scopul instituirii răspunderii persoanelor prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 este acela de a asigura acoperirea pasivului rămas în patrimoniul debitorului după lichidarea bunurilor şi distribuirea sumelor obţinute, natura juridică a acestui tip special de răspundere fiind aceea a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie.

Prin urmare, condiţiile care se impun a fi verificate sunt cele ale art.998-999 Cod civil, constând în: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa culpei şi existenţa legăturii de cauzalitate.

În cauză, Curtea a reţinut că aceste condiţii se regăsesc întrunite în privinţa faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006.

Astfel, existenţa faptei ilicite constând în neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, rezultă fără dubiu din raportul inspecţiei fiscale nr.75346/17.07.2009, depus la filele 128-177 dosar fond, prin care s-a constatat neînregistrarea contravalorii unor bunuri şi a TVA aferent în evidenţa contabilă.

Urmare a raportului de inspecţie fiscală, a fost emisă decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată depuse la filele 128-132 din dosar.

În mod similar, după schimbarea denumirii societăţii în S.C. L. S.R.L., administratorul-pârât TLG a fost la rândul său somată să se prezinte la sediul D.G.F.P. Vâlcea cu documentele de evidenţă contabilă şi de evidenţă fiscală pentru perioada de la înfiinţare la 30.04.2008, registrul unic de control, alte documente justificative relevante pentru stabilirea stării de fapt fiscale.

Întrucât nici acest administrator nu a dat curs solicitării şi împotriva acesteia s-a formulat plângere penală pentru aceeaşi infracţiune.

Cele reţinute de către organele fiscale au fost preluate şi în concluziile raportului cu privire la cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, din care a rezultat că nu a fost predat niciunul din elementele de activ, iar lichidatorul nu are niciun fel de documente financiar-contabile, astfel încât nu se poate face o analiză asupra activităţii economico-financiare legale desfăşurată de către societate.

Din coroborarea concluziilor raportului de inspecţie fiscală şi raportului întocmit de lichidator în temeiul art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006, a rezultat că sunt întrunite condiţiile art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 privind existenţa faptei ilicite, precum şi faptul că persoanele răspunzătoare pentru aceasta sunt administratorii societăţii, intimaţii-pârâţi din prezenta cauză, cărora le revenea, fiecare pentru perioada în care a deţinut funcţia de administrator, responsabilitatea pentru obligaţia ţinerii contabilităţii în conformitate cu legea, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta a rezultat din existenţa pasivului neacoperit al societăţii în cuantum de 4.092.285,66 lei.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi starea de insolvenţă a societăţii a rezultat tocmai din faptul că, prin neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, s-a ajuns ca organele fiscale să stabilească prin decizia de impunere baza de impozitare, ajungând la un total al obligaţiilor de plată faţă de bugetul de stat de 4.092.285,66 lei.

Or, starea de insolvenţă a societăţii a fost cauzată tocmai de imposibilitatea de a face faţă acestei datorii către bugetul statului, D.G.F.P. Vâlcea şi D.R.A.O.V. Craiova fiind, de altfel, singurii creditori înscrişi la masa credală.

Pentru aceste motive, apreciindu-se ca fiind cumulativ întrunite condiţiile art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, Curtea a admis recursul şi a modificat sentinţa, în sensul că a admis în tot acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 4.092.285,66 lei, reprezentând întregul pasiv neachitat, către debitoare.