Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, art. 79, art. 80 alin.1 lit. c
Cod procedură civilă, art. 271,
art. 272
Dispozitivul sentinţei care
consfinţeşte învoiala părţilor nu echivalează cu o judecată întemeiată pe
probe, astfel chiar dacă tranzacţia este constatată prin hotărâre
judecătorească irevocabilă, convenţia părţilor este susceptibilă ca orice
contract de a fi atacată pe calea dreptului comun. Pentru că tranzacţia
judiciară este un contract, partea interesată poate să ceară anularea sau
rezoluţiunea convenţiei şi, pe cale de
consecinţă, a hotărârii de expedient.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a
II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,
Decizia nr. 1776 din 28 martie
2012.
Prin sentinţa nr.1159 din data de
1.11.2011, Tribunalul Buzău – Secţia
Comercială şi de Contencios Administrativ, a respins cererile de anulare a
transferului patrimonial formulate de Comitetul
Creditorilor debitoarei S.C. BS SA şi de către
creditoarea BT SA în
contradictoriu cu debitoarea S.C. BS SA
şi cu pârâta S.C. DS S.R.L.
Împotriva acestei sentinţe a
declarat recurs creditoarea BT SA Sucursala Buzău, întemeiat pe dispoziţiile art.
8 alin. 2 şi art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, privind procedura
insolvenţei şi art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă, care a
criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Arată recurenta că judecătorul
sindic a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 80, alin.
1, lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, care prevede ca
„Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la
judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor
de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a
bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de
debitor prin următoarele acte: [...] c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori
deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor pârtilor implicate în acestea de a
sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice
alt fel drepturile.”.
Analizând
sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a
actelor normative ce au incidenţă în cauză, precum şi sub toate aspectele
conform art. 3041 C.pr.
civ., Curtea a reţinut următoarele:
Motivul de recurs, invocat de
recurentă, prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr. civ., are în vedere faptul că hotărârea
pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greşită a legii. În ambele cazuri este avută în vedere, ca regulă,
încălcarea legii de drept material.
În doctrină s-a arătat că
hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este
redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect
aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu
încălcarea legii sau cu nemotivarea, precum şi că hotărârea a fost dată cu
încălcarea sau aplicare greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege
aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a
aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive
sunt incidente, după cum urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 80
alin.1 lit.c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei,
administratorul judiciar sau, după caz lichidatorul poate introduce la
judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor
de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea către aceştia a
bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de
debitor prin acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii,
cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la
urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile.
Faţă
de dispoziţiile legale menţionate rezultă că legitimarea procesuală activă
aparţine, în principal, administratorului judiciar/lichidatorului şi, în
subsidiar comitetului creditorilor, dacă administratorul judiciar/ lichidatorul
nu o face (art. 81 alin.2).
În
cauza de faţă, din raportul
lichidatorului depus la judecătorul sindic în data de 10 mai 2011, rezultă
implicit refuzul lichidatorului de a promova o acţiune în anulare, în
condiţiile în care, deşi are cunoştinţă de solicitarea Comitetului creditorilor
de a se formula o astfel de acţiune, nu arată că înţelege să o formuleze.
Din procesele verbale ale
Comitetului creditorilor debitoarei SC BS SA din 4.05.2011 şi
9.05.2011 rezultă acordul acestuia pentru promovarea acţiunii în
anularea transferului dreptului de
proprietate asupra unor imobile,
intervenit între debitoare şi SC DS SRL şi mandatarea creditoarei BT SA
Sucursala Buzău pentru a formula această acţiune, în nume propriu şi în numele
Comitetului creditorilor.
În aceste condiţii, acţiunea
subsidiară a Comitetului creditorilor exercitată de BT SA Sucursala Buzău este
admisibilă.
Calitatea procesuală pasivă în
acţiunile în anulare prevăzute de art. 79 şi 80 incumbă debitorului şi, după
caz cocontractantului său ori subdobânditorului de rea-credinţă al bunului.
Administratorul judiciar/ lichidatorul, în calitate de organ al procedurii, nu
se poate confunda cu interesele debitorului. Atunci când Comitetul creditorilor
formulează acţiunea, administratorul judiciar/ lichidatorul se va situa pe o
poziţie neutră, debitorul fiind reprezentat în proces de administratorul
special (art.85 alin.69), iar dacă acesta nu există, debitorul va fi reprezentat
în proces de un reprezentant ad-hoc, numit, la nevoie, de judecătorul-sindic
(Gheorghe Piperea, Drept comercial-vol.II , Editura CH Beck).
În speţă, acţiunea fiind
formulată de Comitetul creditorilor, lichidatorul a înţeles să apere interesele debitoarei, poziţie
acceptată de judecătorul –sindic.
Perioada de maxim 3 ani anteriori
deschiderii procedurii este cunoscută în doctrină şi sub denumirea de „perioada
suspectă”. Suspiciunea derivă din prezumţia că debitorul va încerca să
diminueze efectele negative pentru sine ale insolvenţei, externalizând
fraudulos sau prin mijloace ruinătoare active, diminuându-şi pasivul în dauna
unora dintre creditori, efectuând plăţi fără contraprestaţie, constituind
garanţii pentru creanţe neprioritare etc.
Acestei perioade suspecte i se
aplică o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor, prezumţie care nu
se extinde la terţul dobânditor sau subdobânditor, astfel cum se reglementează
în dispoziţiile art. 85 alin.3 din Legea nr.85/2006. În prezenţa prezumţiei de
fraudă, comitetul creditorilor nu este obligat să dovedească cele susţinute în
acţiune, ci numai existenţa unor fapte vecine şi conexe care să declanşeze
prezumţia că actul a fost încheiat în perioada suspectă, în condiţii
neobişnuite ce depăşesc limitele activităţii normale a debitorului şi
îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 80 alin.1 lit.c.
Or, prin sentinţa comercială nr.
36 din 12.01.2010 a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP Buzău şi
s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei
S.C. BS SA, iar transferul patrimonial a
avut loc la 21.07.2009, în perioada suspectă,
prin sentinţa comercială nr. 916 din aceeaşi dată pronunţată în dosarul
nr. 3014/114/2009.
Prin această hotărâre
judecătorească a fost admisă acţiunea formulată de creditoarea SC DS SRL în contradictoriu cu debitoarea S.C. BS SA şi
s-a luat act de tranzacţia intervenită între părţi şi s-a consfinţit învoiala
acestora, în sensul că S.C. BS SA a confirmat existenţa unei creanţe a creditoarei SC DS SRL în cuantum de 5.536.113,90 lei şi
întrucât la momentul perfectării tranzacţiei în contul debitoarei nu au existat
lichidităţi, în scopul acoperirii creanţei s-a convenit cu privire la
transferul dreptului de proprietate
referitor la două imobile şi construcţii
a căror valoare totală este de 3.045.700,28 lei, imobile constând
în: suprafaţa de 19.373 m.p. şi construcţii
C1-C9.
Asupra unuia dintre aceste imobile, respectiv asupra
terenului în suprafaţă de 19.373
m.p. şi
construcţiile de la C1
la C9, situat în
localitatea Boldeşti – Scăieni, creditoarea BT SA – Sucursala Buzău deţine
garanţii aşa cum rezultă din contractul de ipotecă nr.00252/IPO/01/08.04.2005,
autentificat sub nr. 730/8.04.2005 la BNP JN, în
vederea garantării unei creanţe în sumă
de 241.229,41 lei.
Din probele menţionate mai sus
rezultă că actul a fost încheiat în perioada suspectă, în condiţii neobişnuite
ce depăşesc limitele activităţii normale a debitorului.
Caracterul neobişnuit al actului
rezultă din faptul că transferul patrimonial s-a realizat printr-o tranzacţie
încheiată într-un dosar având ca obiect somaţia de plată, evitându-se plata
unor taxe notariale sau judiciare.
Intenţia tuturor părţilor
implicate în această tranzacţie de a sustrage bunuri de la urmărirea de către
creditori sau de a le leza în orice fel drepturile rezultă, în primul rând, din
raportul de rudenie, mamă- fiu, existent între SE şi SC, astfel cum rezultă din
certificatul de moştenitor nr. 94/12.08.2011. Debitoarea SC BS SA are ca
acţionar principal (47,9%) pe SC I SA, care ca unic asociat pe SE. Creditoarea
SC DS SRL are ca unic asociat pe SC.
Un alt aspect care conduce la
concluzia intenţiei frauduloase a părţilor implicare rezultă şi din menţionarea
în cuprinsul tranzacţiei a faptului că imobilul este fără sarcini, deşi terenul
în suprafaţă de 19.373 m.p. şi construcţiile de la C1 la C9, situat în localitatea
Boldeşti – Scăieni, erau grevate de o ipotecă în favoarea BT SA – Sucursala
Buzău.
Pe de altă parte, susţin nefondat intimatele că, fiind un creditor
garantat, BT SA – Sucursala Buzău se poate înscrie la masa credală a SC DS SRL,
însă din adresa administratorului judiciar rezultă că cererea iniţială a băncii
a fost respinsă, aceasta nu era înscrisă la data de 29.02.2012, urmând a fi înscrisă
doar în anumite condiţii.
Nefondată
este şi susţinerea intimatelor cum că nu poate fi anulată tranzacţia părţilor
atâta timp cât ea este consfinţită printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Or,
din interpretarea dispoziţiilor art. 271-272 C.proc. civ. rezultă că dispozitivul
sentinţei care consfinţeşte învoiala părţilor nu echivalează cu o judecată
întemeiată pe probe, astfel chiar dacă tranzacţia este constatată prin hotărâre
judecătorească irevocabilă, convenţia părţilor este susceptibilă ca orice
contract de a fi atacată pe calea dreptului comun. Pentru că tranzacţia
judiciară este un contract, s-a admis că partea interesată poate să ceară
anularea sau rezoluţiunea convenţiei şi,
pe cale de consecinţă, a hotărârii de expedient (C.S.J sec. civ. dec. nr.1031/1992, Dreptul nr. 7/1993).
Pentru
aceste considerente şi în temeiul art. 3041 şi 312 C.proc.civ., Curtea a
admis recursul, a modificat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis
cererea în anulare a transferului dreptului de proprietate de la SC BS SA către SC DS SRL
privind imobilul compus din terenul în suprafaţă de 19.373 m.p. şi construcţiile de la C1 la C9, situat în localitatea
Boldeşti – Scăieni.
