Prezumţia de nevinovăţie. Probele administrate nu au înlăturat îndoiala asupra vinovăţiei inculpatului.
Simplele afirmaţii
ale părţii vătămate - persoană in vârstă, cum că inculpatul l-ar fi lovit cu
pumnii şi picioarele, nu sunt suficiente pentru a se realiza condamnarea
inculpatului.
Nerecunoaşterea
faptei de către inculpat nu poate fi imputată acestuia, din moment ce legea
procesual română consacră dreptul inculpatului la tăcere, fiind in sarcina
organelor judiciare dovedirea acuzaţiilor si administrarea probelor de
vinovăţie; pe de altă parte, disp. art. 66 Cod pr. penală prevăd că:
« Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu
este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
În cazul când există probe de vinovăţie,
învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. »,
astfel că nu se poate imputa cuiva modul
cum înţelege să-şi facă apărarea.
In doctrină s-a subliniat că
existenţa îndoielii este incompatibilă cu convingerea care presupune o
certitudine deplină cu privire la existenta unei fapte, având la baza un
raţionament logic, şi fiind rezultatul unui proces psihic, prin care probele
administrate, ca element obiectiv, se reflectă complet şi exact in conştiinţa
magistraţilor.
In acest scop se verifică fiecare probă în conţinutul ei printr-o
analiză minuţioasă, în ansamblul tuturor probelor administrate şi prin
cercetarea izvorului de unde provine proba, prin confruntarea ei cu alte probe,
prin administrarea de probe noi, ajungându-se fie la înlăturarea îndoielilor,
formându-se convingerea cu privire la fapta pe care o indica obiectul
probaţiunii, fie la menţinerea îndoielilor - ceea ce echivalează cu inexistenţa
unei probe valabile care să poată sta la baza unei hotărâri judecătoreşti de
condamnare.
Art.66 alin. 2 Cod
procedură penală
Prin
sentinţa penală nr. 1167/11.11.2011, Judecătoria Constanţa a dispus
următoarele:
„În baza art. 182 alin. 1 C.pen. cu aplic.
art. 74 alin. 2 şi art. 76 alin. 1 lit. d C.pen., condamnă inculpatul S.T.I., născut la data de 17.05.1978,
în Roman, jud. Neamţ, cetăţean român, neşcolarizat, stagiul militar
nesatisfăcut, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii
minori, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare,
pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.
În baza art. 81 C.pen., suspendă
condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului,
pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, care se socoteşte de
la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 C.pen.
Conf. art. 359 C.proc.pen., atrage atenţia
inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84 C.pen., a căror nerespectare
are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 71 C.pen., interzice
inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b
C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Conf. art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă
executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a
executării pedepsei.
Admite pretenţiile civile
formulate de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
În baza art. 14, art. 346
C.proc.pen. rap. la art. 998 şi urm. C.civ. obligă inculpatul S.T.I. la plata
sumei de 2.700 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
Constanţa, reprezentând daune materiale – cheltuieli de spitalizare.
Admite pretenţiile civile
formulate de partea civilă B.M.
În baza art. 14, art. 346
C.proc.pen. rap. la art. 998 şi urm. C.civ. obligă inculpatul S.T.I. la plata
sumei de 2.000 lei către partea civilă B.M., reprezentând daune materiale.
În baza art. 113 rap. la art. 112
C.pen. şi cu ref. la art. 162 C.proc.pen. dispune luarea faţă de
inculpatul S.T.I. a măsurii de
siguranţă a obligării la tratament medical (până la însănătoşire).
Conf. art. 429 alin. 1 C.proc.pen.,
dispune comunicarea unei copii de pe dispozitiv şi de pe raportul de expertiză
medico-legală psihiatrică nr. 284/A 1 persoane/2011 din data de 29.08.2011 al
S.M.L. Constanta, Direcţiei de Sănătate Publică a jud. Constanţa, care va
comunica numitului S.T.I. unitatea sanitară la care urmează să i se facă
tratamentul.
Conf. art. 429 alin. 2
C.proc.pen., pune in vedere numitului S.T.I. ca, după primirea comunicării din
partea Direcţiei de Sănătate Publică a jud. Constanţa, să se prezinte de îndată
la unitatea sanitară desemnată cu efectuarea tratamentului. Atrage atenţia
numitului S.T.I. că, în caz de nerespectare a măsurii luate, se va dispune
internarea medicală.
În baza art. 430 alin. 1, 2
C.proc.pen. pune în vedere unităţii sanitare desemnate să comunice instanţei
datele prev. la lit. a – d din alin. 1.
În baza art. 191 alin. 1
C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare
avansate de stat.”
Pentru
a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
„La
data de 06.08.2010, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub nr.
30900/212/2010, rechizitoriul nr. 419/P/2009 al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Constanţa, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale
şi trimiterea în judecată a inculpatului S.T.I., sub aspectul săvârşirii
infracţiunii prev. de art. 182 alin. 1 C.pen. Totodată, s-a confirmat
propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale faţă
de numita A.I., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.
192 alin. 1 C.pen.
S-a reţinut în sarcina
inculpatului S.T.I. că, la data de 22.05.2003, a exercitat acte de violenţă
fizică asupra părţii vătămate B.M. care a suferit leziuni traumatice ce au
necesitat aprox. 3 luni de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În cursul urmăririi penale, au
fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile
părţii vătămate B.M.; raportului de constatare medico-legală nr.
253/LR/28.07.2004 şi raportul de expertiză medico - legală nr. 455/A 1
agresiuni/2009/31.03.2010 eliberate de S.M.L. Constanţa; declaraţiile
martorilor P.G., C.V., C.C., Ţ.I., B.I., A.I., C.F., N.L.P.; procesele verbale
de confruntare între partea vătămată şi martorii A.I. şi C.F.; înscrisuri;
precum şi declaraţiile inculpatului.
În cadrul cercetării
judecătoreşti au fost audiaţi, în mod nemijlocit, inculpatul, precum şi
martorii; totodată, a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală
psihiatrică nr. 284/A 1 persoane/2011/29.08.2011 eliberat de S.M.L. Constanţa,
au fost depuse înscrisuri şi a fost obţinut cazierul judiciar al inculpatului.
Analizând actele şi lucrările
dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 04.05.2004, partea vătămată B.M. a formulat
o plângere penală cu privire la faptul că, la data de 22.05.2003, a fost lovită
şi deposedată de o serie de bunuri personale de către numiţii S.T.I., A.I., C.F.,
C.C.C., şi că, la data de 21.11.2003, numiţii C.F., C.D. şi M.I., în prezenţa
şi a altor vecini, i-au tăiat cablul de la contorul de energie electrică,
punându-l în imposibilitatea de a mai folosi energia electrică.
Prin ordonanţa nr. 1000/P/2004 din data de 28.08.2006 a
Parchetului de pe lângă Tribunalului Constanţa, s-a dispus scoaterea de sub
urmărire penală a învinuiţilor S.T.I., A.I., C.F., C.C.C., cercetaţi sub
aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 211 alin. 1, 2¹ lit. a C.pen.
Totodată, s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei
în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, sub aspectul comiterii
infracţiunii prev. de art. 182 alin. 1 C.pen., de către numiţii S.T.I. şi A.I.,
şi prev. de art. 217 alin. 1 C.pen., de către învinuiţii C.F., C.D. şi M.I.
Prin ordonanţa nr. 8699/P/2006 din data de 22.05.2008 a
Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, s-a dispus scoaterea de sub
urmărire a învinuiţilor C.F., C.D. şi M.I. cercetaţi sub aspectul săvârşirii
infracţiunii prev. de art. 217 alin. 1 C.pen., şi disjungerea cauzei în vederea
efectuării de cercetări faţă de învinuitul S.T.I. şi numita A.I., sub aspectul
săvârşirii infracţiunii prev. de art. 182 alin. 1 C.pen.
Cu privire la situaţia de fapt,
instanţa reţine că inculpatul S.T.I. şi partea vătămată B.M. locuiesc în
acelaşi imobil, între cele 2 familii existând relaţii conflictuale vechi legate
de cheltuielile comune ale imobilului şi de folosirea spaţiilor comune.
În acest context, în plângerea şi
declaraţiile formulate, partea vătămată B.M. a arătat că, în după-amiaza zilei
de 22.05.2003, în jurul orelor 18.00, în timp ce urca înspre mansardă scările
imobilului, a fost urmată de inculpat. Ajungând la et. 5, în mod spontan,
inculpatul S.T.I. a aplicat părţii vătămate o lovitură în spate, cu un corp
contondent, provocând căderea acesteia la sol, urmată de aplicarea şi a altor
lovituri cu pumnii şi picioarele.
Cu privire la agresiunea suferită
de partea vătămată, a fost audiată martora C.F. Aceasta a arătat că, la data
respectivă, a observat o altercaţie între inculpat şi partea vătămată, în care
victima se afla căzută la sol, fiind trântită de către inculpat, iar inculpatul
continua să îi aplice lovituri pe suprafaţa corpului, urcat fiind cu ambele
picioare pe victimă.
De asemenea, martorii T.I. şi P.G.
au arătat că au vizitat partea vătămată la data de 22.05.2003, ocazie cu care
au găsit-o în stare deplorabilă, acuzând dureri la picior şi pe suprafaţa
corpului. Martorii au apelat S.N.U.A.U. 112, victima fiind preluată pentru
îngrijiri medicale. Cu aceeaşi ocazie, martorii au aflat de la partea vătămată
că agresorul său este un vecin de palier, la care s-a referit cu apelativul
„I”.
Potrivit raportului de constatare
medico-legală nr. 253/LR/28.07.2004 şi raportului de expertiză medico-legală
nr. 455/A 1 agresiuni/2009/31.03.2010 eliberate de S.M.L. Constanţa, rezultă că
partea vătămată B.M. a suferit un traumatism toracici şi de membru inferior cu
fractură femur stâng operat, leziunile de violenţă au putut fi produse prin
comprimare şi prin lovire cu şi de corpuri dure, necesitând aprox. 3 luni de
zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Audiat în cauză, inculpatul S.T.I.
nu a recunoscut săvârşirea faptei imputate, afirmând că el a fost în fapt
agresat de partea vătămată, admiţând, însă, că este posibil ca din cauza
condiţiei sale medicale să nu îşi mai amintească anumite aspecte.
Instanţa constată că poziţia
procesuală adoptată de inculpat este formală şi infirmată de toate celelalte
mijloace de probă administrate în cauză, aşa încât nu serveşte la aflarea
adevărului în cauză şi nu o va avea în vedere la soluţionarea cauzei, în sensul
art. 69 C.proc.pen. În cauză, prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată, iar
inculpatul nu a reuşit să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare,
conf. art. 66 C.proc.pen.
Faţă de ansamblul cauzei, este
aprecierea instanţei că inculpatul a săvârşit fapta expusă anterior, prevăzută
de legea penală, cu forma de vinovăţie cerută de legiuitor, intenţia directă
din perspectiva acţiunii de lovire, în condiţiile în care a prevăzut şi a
urmărit rezultatul produs în urma agresării fizice a părţii vătămate (vătămarea
integrităţii corporale şi a sănătăţii acesteia), în sensul art. 19 alin. 1 pct.
1 lit. a C.pen.
În ceea ce priveşte latura
obiectivă a infracţiunii de vătămare corporală gravă, aceasta a constat în
acţiunea de lovire a părţii vătămate, cu obiecte contondente, cu pumnii şi cu
picioarele.
Infracţiunea care formează
obiectul prezentei cauze s-a consumat în momentul producerii vătămării
corporale grave, ca rezultat ultim, moment în care s-a produs şi încălcarea
relaţiilor sociale ce vizează integritatea corporală şi sănătatea persoanei
fizice.
În consecinţă, în drept, fapta inculpatului S.T.I.
care, la data de 22.05.2003, a exercitat acte de violenţă fizică asupra părţii
vătămate B.M. care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat aprox. 3 luni
de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii prev. de art. 182 alin. 1 C.pen.
Fiind dovedită existenţa faptei,
elementele constitutive ale infracţiunii, precum şi săvârşirea acesteia de
către inculpat, în temeiul art. 345 alin. 2 C.proc.pen., instanţa va dispune
condamnarea acestuia.
La stabilirea şi aplicarea
pedepsei, va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de
art. 72 C.pen.: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, referitoare la
infracţiunea în formă consumată, limitele de pedeapsă – închisoare de la 2 ani
la 7 ani, de gradul relativ ridicat de pericol social al faptei săvârşite,
rezultând din modul de săvârşire, între vecini, pe fondul unor neînţelegeri
anterioare, prin acte de violenţă fizică soldate cu consecinţe deosebit de
grave, precum şi persoana infractorului, care este neşcolarizat, suferă de un
retard psihic uşor – tulburare de personalitate de tip polimorf, discernământul
fiindu-i diminuat la data săvârşirii faptei şi în raport cu acesta (potrivit
raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 313/P/19.12.2005 eliberat
de S.M.L. Constanţa).
În consecinţă, raportat la toate
aceste circumstanţe reale şi personale, instanţa apreciază că scopul preventiv
– educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate sub
valori minime prevăzute de lege, cu reţinerea circumstanţelor atenuante
judiciare prev. de art. 74 alin. 2 C.pen.
De asemenea, fiind îndeplinite
condiţiile prev. de art. 81 C.pen., instanţa apreciază că reeducarea
inculpatului, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege,
poate avea loc şi fără privare de libertate, dând posibilitatea inculpatului să
reflecteze asupra propriului comportament, raportat la relaţiile sociale pe care
a înţeles să le încalce prin săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 182 alin. 1 C.pen. cu aplic.
art. 74 alin. 2 şi art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. va condamna inculpatul S.T.I., la pedeapsa de 1 (unu) an
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.
În baza art. 81 C.pen. va suspenda
condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului,
pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, care se socoteşte de
la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 C.pen.
Conf. art. 359 C.proc.pen. va atrage
atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84 C.pen., a căror
nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 71 C.pen. va interzice
inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b
C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Conf. art. 71 alin. 5 C.pen. va suspenda
executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a
executării pedepsei.
Pe latura
civilă, au formulat pretenţii Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
Constanţa, în cuantum de 2.700 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, şi
B.M., în cuantum de 2.000 lei, reprezentând daune materiale.
Analizând elementele prevăzute de lege
pentru angajarea răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 şi urm.
C.civ., instanţa constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv fapta ilicită
(dovedită pe latura penală a cauzei), prejudiciul suferit de părţile civile,
legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, respectiv vinovăţia
inculpatului, care este ţinut să răspundă pentru culpa cea mai uşoară.
Mai constată că, deşi partea
civilă B.M. nu a fost în măsură să facă în totalitate dovada cuantumului
prejudiciului produs de către inculpat, ar fi inechitabil să se pretindă
acesteia să fi preconstituit sau păstrat probe, pentru mai bine de 8 ani, cu
privire la cheltuielile ocazionate de spitalizare şi refacerea sănătăţii sale,
părţii civile neputându-i-se imputa că n au prevăzut eventualitatea
participării în procesul penal.
Având în vedere cele expuse,
raportat la natura leziunilor suferite, la intervenţiile chirurgicale suferite,
la perioada de 8 ani în care părţii civile B.M. nu i s-a oferit nici o
compensaţie, apreciind ca rezonabilă suma solicitată, instanţa urmează a obliga
inculpatul la acoperirea prejudiciului cauzat potrivit celor ce urmează.
Va admite pretenţiile civile
formulate de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
În baza art. 14, art. 346
C.proc.pen. rap. la art. 998 şi urm. C.civ. va obliga inculpatul S.T.I. la
plata sumei de 2.700 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de
Urgenţă Constanţa, reprezentând daune materiale – cheltuieli de spitalizare.
Va admite pretenţiile civile
formulate de partea civilă B.M.
În baza art. 14, art. 346
C.proc.pen. rap. la art. 998 şi urm. C.civ., va obliga inculpatul S.T.I. la
plata sumei de 2.000 lei către partea civilă B.M., reprezentând daune
materiale.
Având ca premisă concluziile
raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 313/P/19.12.2005 eliberat
de S.M.L. Constanţa, instanţa a dispus efectuarea expertizei medico-legale
psihiatrice nr. 284/A 1 persoane/2011/29.08.2011 eliberat de S.M.L.
Constanţa.
Potrivit concluziilor acesteia,
inculpatul S.T.I. a fost diagnosticat cu retard psihic uşor cu tulburări de
comportament, comiţialitate, fiind recomandat tratament psihiatric şi
neurologic în ambulatoriu.
Văzând concluziile expertizei
medico-legale psihiatrice, raportându-le la scopul măsurilor de siguranţă, de
înlăturare a unei stări de pericol şi de preîntâmpinare a săvârşirii de noi
fapte penale, precum şi la jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. (cauzele Filip
c. România din 2006 şi C.B. c. România din 2010), conform căreia
privarea de libertate a unei persoane considerată drept alienată mintal nu
poate fi conformă cu Convenţia dacă a fost decisă fără a se solicita opinia
prealabilă a unui medic, conf. art. 111 C.pen., instanţa, în baza art. 113 rap.
la art. 112 C.pen. şi cu ref. la art. 162 C.proc.pen., va dispune luarea
faţă de inculpatul S.T.I. a
măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical (până la însănătoşire).
Conf. art. 429 alin. 1
C.proc.pen. va dispune comunicarea unei copii de pe dispozitiv şi de pe
raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 284/A 1 persoane/2011 din
data de 29.08.2011 al S.M.L. Constanta, Direcţiei de Sănătate Publică a jud.
Constanţa, care va comunica numitului S.T.I. unitatea sanitară la care urmează
să i se facă tratamentul.
Conf. art. 429 alin. 2
C.proc.pen., va pune in vedere numitului S.T.I. ca, după primirea comunicării
din partea Direcţiei de Sănătate Publică a jud. Constanţa, să se prezinte de
îndată la unitatea sanitară desemnată cu efectuarea tratamentului. Va atrage
atenţia numitului S.T.I. că, în caz de nerespectare a măsurii luate, se va
dispune internarea medicală.
În baza art. 430 alin. 1, 2
C.proc.pen. va pune în vedere unităţii sanitare desemnate să comunice instanţei
datele prev. la lit. a – d din alin. 1.”
În termen legal, împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs inculpatul S.T.I., prin care solicită casarea
hotărârii primei instanţe, întrucât este nelegală si netemeinică.
S-a
solicitat în principal achitarea inculpatului in temeiul art. 10 lit. a cod pr.
penală, în sensul că fapta nu există, sau lit. e faţă de starea de
iresponsabilitate a inculpatului.
In
subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în raport de
circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi personale ale inculpatului, dar
şi faţă de contradicţiile din declaraţiile părţii vătămate.
Examinând
legalitatea şi temeinicia recursului în raport de criticile formulate, cât şi
din oficiu, curtea constată ca recursul declarat in cauza este întemeiat.
Astfel,
prima instanţa a dispus condamnarea recurentului inculpat la pedeapsa de un an
închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de
art. 182 al. 1 cod penal, apreciind că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie
directă, din perspectiva acţiunii de lovire, în condiţiile în care a prevăzut
şi urmărit rezultatul produs în urma agresării fizice a părţii vătămate.
Pentru
a dispune condamnarea inculpatului, instanţa de fond face referire la
declaraţia martorei C.F., a martorilor T.I. şi P.G., la raportul de constatare
medico legală din care rezultă leziunile suferite de partea vătămată, leziuni
ce au putut fi produse prin comprimare si prin lovire cu si de corpuri dure.
In
legătura cu poziţia inculpatului in procesul penal instanţa de fond a reţinut că
acesta „a adoptat o poziţie procesuala
formală şi infirmată de toate celelalte mijloace de probă administrate in
cauză, aşa încâtt nu serveşte la aflarea adevărului, prezumţia de nevinovăţie
fiind răsturnată”.
Analizând
probele in acuzare care au constituit temei al condamnării inculpatului,
curtea retine următoarele: martora C.F.
a fost audiată în cursul urmăririi penale în calitate de învinuită, in care
arată „că nu doresc să fac nici o declaraţie”.
La
dosarul de urmărire penală se afla declaraţia martorei din 22.10.2008, pentru
fapta comisă asupra părţii vătămate din 22.05.2003, in care arată: « l-am
văzut pe inculpat când l-a trântit jos si l-a lovit pe B.M., după care, s-a
urcat cu ambele picioare pe partea vătămată. » La aceasta dată, martora C.F.
nu mai avea calitatea de învinuit in cauza aşa cum a demarat urmărirea penală,
întrucât martora a fost scoasă de sub urmărire penală prin ordonanţa
procurorului.
Din declaraţiile martorilor T.I. si
P.G. audiaţi numai la urmărire penală, reţinem: martorul T.I. a fost audiat la
data de 22.07.2005, din care reţinem: m-am deplasat împreuna cu P.A. la
locuinţa părţii vătămate B.M., ocazie cu care” ne-a povestit ca in ziua
precedenta a fost bătut pe casa scării de către vecini, fără a preciza cine
anume, dar a specificat doar I.”.
La dosarul de urmărire penală se
afla declaraţia martorului P.G. din care rezultă că: „ împreună cu T.I. am mers la locuinţa părţii vătămate B.M. care ne-a
povestit ca a fost bătut pe palier de către vecini, dar fără a preciza vreun
nume”. Acelaşi martor a fost audiat si pe data de 21.04.2006, din care
reţinem: partea vătămată B.M. le-a
comunicat că a fost bătut de vecini cu picioarele pentru că doresc să-l scoată din imobil şi să i se ocupe spaţiul in
care locuieşte. Martorul declară ca partea vătămată „mai consuma băuturi
alcoolice, că avea probleme cu vecinii, ca aceştia i-au spart uşa de la intrare
si i-au sustras suma de 70 - 100.000 lei”; cu privire la partea vătămată,
martorul susţine ca „am constat personal
că acesta consuma alcool si este recalcitrant”.
La dosarul de urmărire penală se
afla declaraţia martorei U.N. din 18.07.2005, din care reţinem că: „nu cunosc dacă şi cine l-a tâlhărit pe B.M.
in luna mai 2003 in scara blocului; partea
vătămată este o persoană care consuma alcool, vine la domiciliu in stare de
ebrietate, provoacă scandal, jigneşte si se ceartă cu vecinii fără motiv,
depune plângeri penale împotriva vecinilor”.
La dosarul de urmărire penală se mai
afla si raportul de expertiza medico-legală, din care reţinem următoarele: numitul B.M. a prezentat la data de
22.05.2003 un traumatism toracic, (fractura arc costal C7-8-9-10 drept şi
C8-9-10 sting) pe linia axilara, ce a putut fi produs prin comprimare cu
corpuri dure si un traumatism de membru pelvis sting ce a putut fi produs prin
lovire cu sau de corpuri dure. Pentru vindecare au fost necesare 3 luni de zile
îngrijiri medicale. Facem precizarea ca acest raport s-a făcut in lipsa părţii
vătămate B.M., întrucât nu mai locuieşte la adresa de domiciliu; efectuarea
raportului de expertiza s-a efectuat prin examinarea foii de observaţie clinică
generală a părţii vătămate.
La fila 112 dosar fond a fost
depusă o declaraţie dactilografiata de martora C.F., dar semnată de martoră, ce
este datată din 21.10.2011, din care reţinem: „in anul 2003 am depus o
declaraţie fictiva, neadevărata, împotriva vecinului Sandu Tiberiu Ionuţ, fiind
avertizata de B.M. ca daca nu sunt de acord cu el, am sa am mari neplăceri si
necazuri din partea lui; ştiind ca este un individ foarte periculos m-am
conformat să fiu de acord cu el, ceea ce nu este adevărat, iar eu îmi retrag
aceasta declaraţie fictivă. Martora arata in continuare ca partea civila B.M.
„este un personaj dubios, reclamagiu, un
alcoolic notoriu, procesoman, si se tine numai de scandaluri”.
La fila 104 dosar fond, a fost
depusa o declaraţie olografa de către C.M., fiica părţii vătămate, in care
aduce grave acuzaţii „echipei de şoc
formate din A.I., S.I.,, U.N. şi C.F.”; martora declara ca este in relaţii
de duşmănie cu inculpatul întrucât a fost lovită de acesta cu piciorul.
Audiat
in cursul urmăririi penale, la data de 28.11.2007, fila 196, inculpatul nu a
recunoscut comiterea faptei. Audiat in instanţa la data de 3.06.2011 fila 89
dosar, inculpatul declară că datorită stării sale de sănătate precare, nu-şi
mai aduce aminte ce s-a întâmplat in ziua de 22.05.2003.
Analizând
probele expuse mai sus, curtea constată că in cauză, cu excepţia declaraţiei
părţii vătămate şi a actului medico legal, nu exista probe care să demonstreze,
fără dubiu, că inculpatul este autorul faptei pentru care este cercetat.
Astfel, martorii audiaţi in cauză, iniţial „au avut calitatea de învinuiţi în
raport de plângerea părţii vătămate, că a fost tâlhărit, bătut si deposedat de
sume mari de bani”, martorii au depus declaraţii la instanţa de fond, şi din
analiza declaraţiilor acestora nu rezultă că inculpatul ar fi aplicat lovituri
părţii vătămate in ziua respectivă.
In atare situaţie, simplele afirmaţii ale
părţii vătămate - persoană in vârsta, cum că inculpatul l-ar fi lovit cu pumnii
şi picioarele, nu sunt suficiente pentru a se realiza condamnarea inculpatului.
Sub
un alt aspect, trebuie precizat că nerecunoaşterea faptei de către inculpat nu
poate fi imputată acestuia, din moment ce legea procesual română, consacră
dreptul inculpatului la tăcere, fiind in sarcina organelor judiciare dovedirea
acuzaţiilor si administrarea probelor de vinovăţie; pe de alta parte, disp.
art. 66 al. 2 cod pr. penală, consacra dreptul inculpatului, lipsa de
temeinicie a probelor, astfel că nu se poate imputa cuiva modul cum înţelege
să-şi facă apărarea.
In
doctrină s-a subliniat că existenţa îndoielii este incompatibilă cu convingerea
care presupune o certitudine deplină cu privire la existenta unei fapte, având
la baza un raţionament logic, şi fiind rezultatul unui proces psihic, prin care
probele administrate, ca element obiectiv, se reflectă complet şi exact in
conştiinţa magistraţilor.
In
acest scop se verifică fiecare probă în conţinutul ei printr-o analiză
minuţioasă, în ansamblul tuturor probelor administrate şi prin cercetarea izvorului
de unde provine proba, prin confruntarea ei cu alte probe, prin administrarea
de probe noi, ajungându-se fie la înlăturarea îndoielilor, formându-se
convingerea cu privire la fapta pe care o indica obiectul probaţiunii, fie la
menţinerea îndoielilor ceea ce echivalează cu inexistenta unei probe valabile
care sa poate sta la baza unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.
In speţă, balanţa probelor este
incertă şi curtea nu-şi poate forma
intima convingere cu privire la vinovăţia inculpatului in comiterea acestei
infracţiuni, astfel că va dispune achitarea acestuia in temeiul art. 10 lit. a cod pr. penală,
întrucât fapta nu a fost comisă de acesta.
Ca atare, Curtea, în temeiul art.
38515 pct.2 lit. d Cod procedură penală, art.3859 pct.18,
172 şi alin.2 cod procedură penală, va admite recursul declarat de
inculpatul S.T.I., împotriva sentinţei penale nr.1167 din data de 11.11.2011,
pronunţată de Judecătoria Constanţa, casează sentinţa penală recurată şi,
rejudecând, în temeiul art.11 pct.2 lit.a cod procedură penală, art.10 lit.c
cod procedură penală, va achita pe inculpatul S.T.I. privind săvârşirea
infracţiunii prevăzută de art.182 alin.1 Cod Penal.
Va respinge ca nefondată acţiunea
civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
Constanţa şi partea civilă B.M., va înlătura aplicarea art. 113 raportat la
art. 112 Cod Penal, în referire la art.162 cod procedură penală şi a măsurilor
de punere în executare a măsurii de siguranţă.
Va înlătura din sentinţă
dispoziţiile contrare, vizând aplicarea art.191 Cod Penal.
Dosar nr. 30900/212/2010
Decizia penală nr. 100/P/31.01.2012
Judecător redactor Zoiţa Frangu