Art.
261 alin. 1 Cod pr.civilă prevede
că „hotărârea se dă
în numele legii şi
va cuprinde”
1. arătarea instanţei care a pronunţat-o şi numele judecătorilor
care au luat parte la judecată;
2. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care
s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor;
3. obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor
cu arătarea dovezilor;
4. arătarea concluziilor procurorului;
5. motivele de fapt şi de drept care au format convingerea
instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
6. dispozitivul;
7. calea de atac şi termenul în care se poate exercita;
8. menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică, precum
şi semnăturile judecătorilor şi grefierului.
Prin decizia
nr. 830/5 martie 2012 s-a admis recursul
declarat de reclamanta P.O.S. – prin
primar C. D., cu sediul în oraşul ..... împotriva sentinţei civile nr.
1013/13 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta
V.I., domiciliată în oraşul .....
Casează
sentinţa şi trimite cauza
spre rejudecare aceleiaşi instanţe
de fond.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 830 din 5 martie 2012.
În fapt prin acţiunea înregistrată sub
nr.3911/105/2010 la
Tribunalul Prahova reclamanta P.O.S. a solicitat în
contradictoriu cu pârâta V.I. ca instanţa prin hotărârea ce o va
pronunţa să dispună obligarea paratei la plata sumei de 3044 lei reprezentând contravaloare norma hrană în perioada
martie 2006- decembrie 2007.
În motivarea cererii sale reclamanta
a arătat că prin sentinţa civilă nr.47/02.02.2010 a Tribunalului P., pronunţată
în dosarul nr. 5487/105/2008 irevocabilă prin respingerea recursului s-a admis în parte sesizarea Curţii de
Conturi a României şi s-a stabilit răspunderea juridică a P. O. S., C. D.
precum şi a numitelor B.M. şi F. G. C. pentru suma de 291.156 lei reprezentând
ajutoare acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul
P. S., sume care au reprezentat ajutoare de Paşti şi de Crăciun acordate
funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul Primăriei Slănic,
la nivelul anului 2006, precum şi contravaloarea normei de hrană pentru
perioada martie 2006- decembrie 2007 care au fost distribuite fiecărui angajat
de către cei trei cărora le-a fost angajată răspunderea juridică.
Reclamanta a arătat că aceste sume au
fost efectiv încasate de fiecare
salariat, sens în care apreciază că în situaţia în care s-ar începe executarea
în contra celor trei dacă personalul contractual şi funcţionarii publici nu ar
fi la rândul lor obligaţi la restituirea acestor sume care conform sentinţei
este obligatoriu să se constituie venituri la bugetul C. L. S., ar opera
instituţia îmbogăţirii fără justă cauză dat fiind că sumele de bani pentru care
s-a stabilit răspunderea juridică
a Primarului oraşului S. şi celor două
contabile nu au fost însuşite de aceştia ci, aşa cum a arătat distribuite
salariaţilor din cadrul P.O. S.apreciindu-se la un moment dat că ele
reprezintă cheltuieli nu de salarizare
ci de protecţie socială a angajaţilor cum de altfel era stipulat şi la nivelul
contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Pe baza
probatoriului administrat în cauză,
Tribunalul Prahova prin
sentinţa civilă nr. 1013 din data de
13 mai 2011 a admis excepţia
prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada martie
2006-19.07.2007, respingând acţiunea
pentru aceasta perioadă ca fiind prescrisă.
Pe
fondul cauzei a
admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.S. în
contradictoriu cu pârâta V.I. obligând pârâta să restituie reclamantei contravaloarea
normei de hrană încasată necuvenit,
pentru perioada 20.07.2007- decembrie 2007.
Prin aceeaşi
sentinţă a obligat pârâta să
plătească reclamantei 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut
că prin sentinţa nr.47/2010
pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.5487/105/2008 de Tribunalul
Prahova, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ II a fost admisă
sesizarea Curţii de Conturi a României
şi stabilită răspunderea juridică a pârâţilor C. D., B. M. şi F. G. C.
pentru suma de 291.156 lei reprezentând plăţi nelegale/ajutoare acordate
funcţionarilor publici şi personalului contractual al P. o. S., precum şi
dobânzi aferente de 15.662 lei şi obligaţi aceşti pârâţi să plătească în solidar sumele precizate
către bugetul oraşului Slănic.
În urma verificării contului de
execuţie a bilanţului contabil pe anul 2007 s-a constatat că în perioada
aprilie 2006- iunie 2008 au fost acordate angajaţilor primăriei ajutoare (prime
de Paşti, Crăciun, pentru hrană în sumă totală de 291.156 lei.
A apreciat astfel
instanţa de fond că, în mod
corect Curtea de Conturi a României a considerat că acestea sunt asimilate veniturilor din salarii, aspect menţionat
expres de disp. art. 55 alin. 1 din codul fiscal, concluzie care rezulta si din
împrejurarea ca aceste ajutoare
nu se regăsesc printre sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale şi
nu sunt impozabile, enumerate limitativ în carul dispoziţiilor art. 55 alin. 4
din Codul fiscal.
S-a reţinut că acordarea acestor
ajutoare este nelegală şi constituie practic un prejudiciu adus bugetului
local, astfel că, în mod legal au fost
calculate dobânzi aferent generate de indisponibilizarea nelegală a
acestor sume.
Responsabilitatea pentru acordarea
acestor ajutoare aparţine pârâţilor C.
D., primar/ordonator de credite, B. M.contabil şi F. G. C. inspector de
specialitate care au atribuţii în ce priveşte aprobarea şi controlul legalităţii efectuării plăţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 270 din
codul muncii, tribunalul a reţinut că salariaţii răspund patrimonial de pagubele
materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, răspundere care a fost angajata in baza
hotărârii judecătoreşti sus menţionate si care implica implicit
recuperarea acestei pagube de către
angajator,în speţă angajarea răspunderii patrimoniale a paratei a fost
dovedită prin existenta cumulativa a celor trei
condiţii reglementate de art.270 Codul
muncii.
Drept urmare, s-a reţinut că atâta timp cât s-a statuat în mod
irevocabil ca ajutoarele acordate pârâtei sunt nelegale şi au produs o pagubă efectivă
şi reală a acesteia, pârâtul încasând din eroare ceea ce nu este cuvenit, este obligat să o restituie, fiind nedatorată.
Astfel, în ceea ce priveşte perioada martie 2006- 19.07.2007 instanţa
a apreciat că
dreptul material la acţiune este prescris pentru aceasta perioada, având
in vedere data introducerii acţiunii
19.07.2010.
Pentru aceste considerente tribunalul a admis în parte acţiunea în
temeiul disp. art.270 şi 281 din Codul Muncii şi a obligat pârâta să plătească
reclamantei contravaloarea normei de hrană încasată necuvenit pentru perioada
20.07.2007- decembrie 2007, ca sumă încasata necuvenit.
Împotriva
sentinţei Tribunalului Prahova
a formulat recurs P....
pentru următoarele motive:
O primă
critică este că instanţa de
fond a invocat din
oficiu şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune
pentru perioada martie 2006- 19 iulie
2007 în raport de
data introducerii acţiunii formulată de recurentă.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că acţiunea promovată de reclamantă
reprezintă modalitatea de executare
a dispoziţiilor cuprinse în raportul Curţii de Conturi cu privire la recuperarea şi aducerea la
bugetul C. L., având
caracterul unei acţiuni
în regres.
Susţine
recurenta că până la momentul
la care instanţa de fond s-a pronunţat definitiv asupra
legalităţii şi temeiniciei
raportului Curţii de Conturi
nu se putea discuta despre o restituire
efectivă către bugetului
C. L. S.
a sumelor înscrise în
raportul Curţii de Conturi, astfel că dreptul
material la acţiune
s-a născut la data
la care s-a pronunţat sentinţa
prin care a fost angajată
răspunderea juridică a persoanelor responsabile
cu distribuirea sumelor de bani
către salariaţii primărie, respectiv
la data de 02.02.2010,
dată de la care curge termenul de
prescripţie de trei
ani prevăzut de art. 2
şi următorul din
Decretul-Lege 167/1958.
La
termenul de judecată din
5 martie 2012 Curtea, în temeiul art. 129 alin.4 Cod proc. civilă
coroborat cu art. 306 alin.2 raportat la art. 258 alin.1 Cod proc. civilă, a
invocat din oficiu şi a pus discuţie un
motiv de nulitate de ordine publică a sentinţei recurate, vizând nesemnarea
minutei de către un membru al completului de judecată.
Conform art. 55 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, completul pentru soluţionarea în primă instanţă
a cauzelor privind conflicte de muncă şi asigurări sociale se constituie
dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, iar în speţă minuta este semnată
doar de doi membri ai completului de judecată.
Curtea a reţinut următoarele:
Art. 261
alin. 1 Cod pr.civilă
prevede că „hotărârea se
dă în numele
legii şi va cuprinde”
1. arătarea instanţei care a pronunţat-o şi
numele judecătorilor care au luat parte la judecată;
2. numele, domiciliul sau reşedinţa
părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau
reprezentanţilor legali şi al avocaţilor;
3. obiectul cererii şi susţinerile în
prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor;
4. arătarea concluziilor procurorului;
5. motivele de fapt şi de drept care au
format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile
părţilor;
6. dispozitivul;
7. calea de atac şi termenul în care se
poate exercita;
8. menţiunea că pronunţarea s-a făcut în
şedinţă publică, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului.
Din
analiza acestui text de lege
se constată că există
o reglementare cu caracter
imperativ ce rezultă din
expresia folosită de legiuitor: „va cuprinde”
Ca
atare, lipsa unor menţiuni
din hotărâre atrage
nulitatea prev. de art. 105 alin. 2
teza 1 Cod pr.civilă., iar nesemnarea
minutei de către un membru
al completului de judecată
nu poate fi acoperită prin semnarea
ulterioară de cei care aveau
această obligaţie.
Astfel,
în baza disp. art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 5
Cod pr.civilă, Curtea va admite
recursul, va casa
sentinţa şi va trimite
cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
