avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Necesitatea restrangerii activitatii societatii. Dificultati economice. Limitele controlului jurisdictional.
 
Codul Muncii, art.65 alin.1 si 2
 
Instanta poate verifica legalitatea si temeinicia concedierii prin prisma cerintelor prevazute de lege, fara a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate,care raman la latitudinea societatii,neputand cenzura hotararea de eficientizare a activitatii, sub aspectul utilitatii acesteia pe aspect organizatoric.
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 2806 din 11 septembrie 2012. 
 
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4977/105/2011 contestatoarea C.L.G a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. R. Q. C. S.R.L. anularea deciziei  de concediere nr.16/2011 emisă de intimată ca netemeinică şi nelegală, reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate, începând cu data concedierii şi până la data angajării efective, reactualizate, majorate si indexate la data efectuării plăţii efective.
         În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost angajata intimatei, în funcţia de laborant chimist în cadrul U.T.M.V., iar la data de 11.05.2011 a fost emisă decizia contestată, dispunându-se încetarea contractului sau individual de muncă  motivat de faptul desfiinţării locului de muncă ocupat de către aceasta.
     La data de 22.11.2010, intimata a emis o decizie prin care a fost aprobată modificarea organigramei, în sensul desfiinţării integrale a laboratorului, respectiv a trei posturi de laborant chimist şi a unuia de referent de specialitate inginer chimist, reducerea a şase posturi de laborant chimist din cadrul Laboratorului Ape – Sol V. cu preluarea celorlalte patru posturi rămase în cadrul Laboratorului Ape – Sol M. şi desfiinţarea postului de şef laborator analize pedologice şi asimilaţi din cadrulU . M.V.
      Contestatoarea a menţionat că justificarea luării acestor măsuri a fost aceea că activitatea prestată prin aceste laboratoare a fost redusă la analize zilnice pentru apă – cazan, iar pentru celelalte analize (inspecţii şi încercări) efectuate prin intermediul celor două laboratoare, frecvenţa lucrărilor s-a redus la o activitate lunară şi trimestrială, astfel că nu mai pot fi asigurate norme de lucru pentru posturile desfiinţate.
       A învederat contestatoarea că, în prezent, cele patru persoane rămase pentru analize apă – cazan, efectuează acelaşi număr de analize ca şi înainte la care se adaugă cele ce reveneau persoanelor care au fost disponibilizate, fiind puse în situaţia de a nu mai face faţă, din punct de vedere fizic, analizele rămânând astfel neexecutate de la o tură la alta.   
     Contestatoarea a menţionat şi faptul că desfiinţarea locului de muncă este nelegală și netemeinică, întrucât nu este oportună, în contextul în care nu au fost făcute economii financiare, iar personalul rămas prestează ore suplimentare impuse de efectuarea unui număr de analize ce a rămas constant.
      Desfiinţarea locului de muncă, a precizat contestatoarea,  nu este una  reală şi serioasă, factorul financiar invocat nefiind unul real, considerând că nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 53 din contractul colectiv de munca la nivel de societate, conform cărora decizia de concediere trebuie să conţină, în mod obligatoriu, lista tuturor locurilor de muncă disponibile la nivel de unitate.
              Prin sentinţa civilă nr.1190 din data de 16 februarie 2012 tribunalul a respins contestaţia ca neintemeiata.
  Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, măsura restrângerii activităţii la punctul de lucru V., respectiv diminuarea numărului de analize de mediu a fost impusă de faptul că, urmare a revizuirii autorizaţiei de mediu a clientului R. V., numărul de analize si frecvenţa acestora s-a redus în mod considerabil, acestea urmând a fi efectuate lunar/trimestrial, iar nu zilnic.
       A apreciat instanţa, referitor la susţinerile contestatoarei în sensul că, urmare a disponibilizărilor efectuate în cadrul laboratorului, salariaţii rămaşi în activitate prestează ore suplimentare, că acest aspect nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, întrucât prestarea orelor suplimentare este prevăzută de Codul Muncii, putând exista şi perioade în care numărul de analize care sunt efectuate să depăşească norma de lucru a salariaţilor intimatei.
        Cu privire la încălcarea dispoziţiilor exprese privind normele de protecţia muncii, instanţa a reţinut că o eventuală nerespectare a acestor norme excede cauzei, societatea fiind răspunzătoare sub acest aspect în faţa organelor care controlează modul de respectare a normelor de mediu, iar unitatea a menţionat printr-o adresă înaintată către S. V. că nu dispune de posturi vacante de natura celui desfiinţat, deşi această obligaţie nu mai exista, întrucât nu mai subzistă obligaţia oferirii unui post de natura celui ocupat anterior şi conform pregătirii, aşa cum este menţionată şi prin decizia nr. 6/09.05.2011 a I.C.C.J.
      Împotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea apreciind in esenta ca instanta de fond nu a avut in vedere criticile aduse legalitatii deciziei de desfacere a contractului de munca si nu a analizat oportunitatea,temeinicia acestei masuri.                     
Curtea,analizand recursul contestatoarei a retinut ca aceasta a fost concediată în temeiul prevederilor art.65 alin.1 Codul muncii, urmare a desfiinţării locului sau de munca.
Decizia de concediere îndeplineşte atât condiţiile de legalitate, cât şi pe cele de temeinicie, prevăzute  de lege,  criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Conform art.65 alin.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă (art. 65 alin.2 din Codul Muncii).
Desfiinţarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este  suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în ştatul de funcţii şi organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.
Sub acest aspect este de remarcat că, din decizia contestată,cât şi a probelor administrate în cauză, reiese caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă, în realitate având loc o suprimare efectivă şi definitivă a acestuia din structura funcţional-organizatorică a angajatorului.
Din actul decizional care a stat la baza deciziei de concediere, respectiv Decizia din data de 22.11.2010 a Administratorului Unic al S.C.R.SRL rezultă că s-a aprobat modificarea organigramei societăţii, în sensul desfiinţării integrale a Laboratorului Toxicologie V, respectiv trei posturi de laborant chimist şi a unuia de referent de specialitate inginer chimist, reducerea a şase posturi de laborant chimist din cadrul Laboratorului Ape-Sol V( unde şi-a desfăşurat  activitatea recurenta) cu preluarea celorlalte patru posturi rămase în cadrul Laboratorului Ape-Sol M şi desfiinţarea postului de  şef laborator analize pedologice şi asimilaţi din cadrul U.M.V.
Alegerea celor patru salariaţi transferaţi în cadrul Laboratorului Ape-Sol M nu a făcut obiectul criticilor formulate de recurenta- contestatoare la decizia nr.16 /2011.
Motivaţia desfiinţării  unor locuri de muncă şi a reorganizării interne a societăţii a fost dată de faptul că activitatea prestată prin intermediul laboratoarelor Toxicologice şi Ape –Sol  s-a redus la analize zilnice  numai pentru apă cazan, iar pentru celelalte analize, frecvenţa lucrărilor s-a redus la o activitate lunară şi trimestrială.
Aceste dispoziţii au fost justificate de situaţia economică dificilă cu care s-a confruntat societatea şi de necesitatea redresării indicatorilor economici.
Desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală şi serioasă determinată, prin urmare, de necesitatea îmbunătăţirii activităţii,  fără a disimula realitatea.
Având în vedere dispoziţiile Codului muncii, instanţa poate verifica legalitatea şi temeinicia concedierii prin prisma cerinţelor prevăzute de lege, fără a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate, care rămân la latitudinea societăţii. În aceste condiţii, instanţa nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a activităţii, sub aspectul utilităţii acesteia pe aspect organizatoric.
Aspectele de natură economică ce se au în vedere la luarea unei atari decizii revin în competenţa echipei manageriale care are o privire de ansamblu asupra întregului mecanism organizatoric al societăţii, nu numai individual, asupra unui loc de muncă anume determinat.
Nici expertiza tehnică organizarea muncii - salarizare depusă în faţa instanţei de control judiciar nu poate fi apreciată ca  fiind relevantă în prezenta cauză, întrucât nu a fost efectuată în condiţii de contradictorialitate cu părţile litigante, nu priveşte recurenta-contestatoare şi nu a fost dispusă de către instanţa de fond în cadrul administrării probelor în acest litigiu.
Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că angajatorul a urmărit eficientizarea şi coerenţa activităţii la nivelul societăţii, acesta fiind scopul desfiinţării postului şi nu a urmărit înlăturarea unui salariat pe motive ce ţin de persoana acestuia.
Angajatorul a utilizat prerogativa sa legală, aceea de a stabili  organizarea  şi funcţionarea  societăţii, neputând fi reţinute nici susţinerile recurentei referitoare la împovărarea excesivă a altor salariaţi cu atribuţiile aferente postului deţinut, având în vedere că este vorba de un alt raport juridic de muncă.
În ce priveşte nemotivarea hotărârii instanţei de fond, tribunalul nu avea obligaţia de a răspunde detaliat la fiecare dintre numeroasele susţineri făcute de către contestatoare, ci, în respectarea dreptului la un proces echitabil fiind suficient să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost suspuse judecăţii. Pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată în sensul dispoziţiile art.261 pct.5 Cod pr.civilă este necesar ca judecătorul să motiveze  soluţia dată fiecărui capăt de cerere şi nu să răspundă diferitelor argumente ale părţilor, care sprijină aceste capete de cerere.Curtea a constatat că instanţa de fond a motivat de ce în speţă concedierea a avut la bază o cauză reală  şi serioasă, efectivă.
Împrejurarea că societatea angajatoare, potrivit bilanţului întocmit  la data de 31.12.2010 nu înregistra pierderi, nu conduce, în sine, la concluzia necesităţii menţinerii în organigrama sa a tuturor posturilor,întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, disponibilizarea reprezintă o măsură lăsată la aprecierea angajatorului care, fără a proceda discreţionar, ia deciziile potrivite pentru derularea activităţii sale cu consecinţa obţinerii unui profit. Aceasta, întrucât realizarea unei activităţi profitabile reprezintă însăşi esenţa şi raţiunea existenţei unei societăţi comerciale.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat.