|
Necesitatea restrangerii
activitatii societatii. Dificultati economice. Limitele controlului
jurisdictional.
Codul Muncii, art.65 alin.1 si 2
Instanta poate verifica
legalitatea si temeinicia concedierii prin prisma cerintelor prevazute de lege,
fara a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate,care raman la
latitudinea societatii,neputand cenzura hotararea de eficientizare a
activitatii, sub aspectul utilitatii acesteia pe aspect organizatoric.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 2806 din 11
septembrie 2012.
Prin contestaţia înregistrată pe
rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4977/105/2011 contestatoarea C.L.G a
solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. R. Q. C. S.R.L. anularea
deciziei de concediere nr.16/2011 emisă
de intimată ca netemeinică şi nelegală, reintegrarea în funcţia deţinută anterior
concedierii şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite şi
neachitate, începând cu data concedierii şi până la data angajării efective,
reactualizate, majorate si indexate la data efectuării plăţii efective.
În motivarea cererii, contestatoarea a
arătat că a fost angajata intimatei, în funcţia de laborant chimist în cadrul
U.T.M.V., iar la data de 11.05.2011 a fost emisă decizia contestată,
dispunându-se încetarea contractului sau individual de muncă motivat de faptul desfiinţării locului de
muncă ocupat de către aceasta.
La data de 22.11.2010, intimata a emis o
decizie prin care a fost aprobată modificarea organigramei, în sensul
desfiinţării integrale a laboratorului, respectiv a trei posturi de laborant
chimist şi a unuia de referent de specialitate inginer chimist, reducerea a
şase posturi de laborant chimist din cadrul Laboratorului Ape – Sol V. cu
preluarea celorlalte patru posturi rămase în cadrul Laboratorului Ape – Sol M.
şi desfiinţarea postului de şef laborator analize pedologice şi asimilaţi din cadrulU
. M.V.
Contestatoarea a menţionat că
justificarea luării acestor măsuri a fost aceea că activitatea prestată prin
aceste laboratoare a fost redusă la analize zilnice pentru apă – cazan, iar
pentru celelalte analize (inspecţii şi încercări) efectuate prin intermediul
celor două laboratoare, frecvenţa lucrărilor s-a redus la o activitate lunară
şi trimestrială, astfel că nu mai pot fi asigurate norme de lucru pentru
posturile desfiinţate.
A învederat contestatoarea că, în
prezent, cele patru persoane rămase pentru analize apă – cazan, efectuează
acelaşi număr de analize ca şi înainte la care se adaugă cele ce reveneau
persoanelor care au fost disponibilizate, fiind puse în situaţia de a nu mai
face faţă, din punct de vedere fizic, analizele rămânând astfel neexecutate de
la o tură la alta.
Contestatoarea a menţionat şi faptul că
desfiinţarea locului de muncă este nelegală și netemeinică, întrucât nu este
oportună, în contextul în care nu au fost făcute economii financiare, iar personalul
rămas prestează ore suplimentare impuse de efectuarea unui număr de analize ce
a rămas constant.
Desfiinţarea locului de muncă, a precizat
contestatoarea, nu este una reală şi serioasă, factorul financiar invocat
nefiind unul real, considerând că nu au fost respectate nici dispoziţiile art.
53 din contractul colectiv de munca la nivel de societate, conform cărora
decizia de concediere trebuie să conţină, în mod obligatoriu, lista tuturor
locurilor de muncă disponibile la nivel de unitate.
Prin sentinţa civilă nr.1190 din data de 16 februarie 2012
tribunalul a respins contestaţia ca neintemeiata.
Prima
instanţă a reţinut, în esenţă, că, măsura restrângerii activităţii la punctul
de lucru V., respectiv diminuarea numărului de analize de mediu a fost impusă
de faptul că, urmare a revizuirii autorizaţiei de mediu a clientului R. V.,
numărul de analize si frecvenţa acestora s-a redus în mod considerabil, acestea
urmând a fi efectuate lunar/trimestrial, iar nu zilnic.
A apreciat instanţa, referitor la
susţinerile contestatoarei în sensul că, urmare a disponibilizărilor efectuate
în cadrul laboratorului, salariaţii rămaşi în activitate prestează ore
suplimentare, că acest aspect nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, întrucât
prestarea orelor suplimentare este prevăzută de Codul Muncii, putând exista şi
perioade în care numărul de analize care sunt efectuate să depăşească norma de
lucru a salariaţilor intimatei.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor
exprese privind normele de protecţia muncii, instanţa a reţinut că o eventuală
nerespectare a acestor norme excede cauzei, societatea fiind răspunzătoare sub
acest aspect în faţa organelor care controlează modul de respectare a normelor
de mediu, iar unitatea a menţionat printr-o adresă înaintată către S. V. că nu
dispune de posturi vacante de natura celui desfiinţat, deşi această obligaţie
nu mai exista, întrucât nu mai subzistă obligaţia oferirii unui post de natura
celui ocupat anterior şi conform pregătirii, aşa cum este menţionată şi prin
decizia nr. 6/09.05.2011 a I.C.C.J.
Împotriva deciziei a declarat recurs
contestatoarea apreciind in esenta ca instanta de fond nu a avut in vedere
criticile aduse legalitatii deciziei de desfacere a contractului de munca si nu
a analizat oportunitatea,temeinicia acestei masuri.
Curtea,analizand recursul
contestatoarei a retinut ca aceasta a fost concediată în temeiul prevederilor
art.65 alin.1 Codul muncii, urmare a desfiinţării locului sau de munca.
Decizia de concediere
îndeplineşte atât condiţiile de legalitate, cât şi pe cele de temeinicie,
prevăzute de lege, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Conform art.65 alin.1 din Codul
muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea
locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece
angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii
acestuia, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă (art. 65
alin.2 din Codul Muncii).
Desfiinţarea locului de muncă este
efectivă, atunci când acesta este
suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului,
evidenţiată în ştatul de funcţii şi organigramă şi implică cu necesitate
caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter
obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând
îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.
Sub acest aspect este de remarcat
că, din decizia contestată,cât şi a probelor administrate în cauză, reiese
caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă, în realitate având loc o
suprimare efectivă şi definitivă a acestuia din structura
funcţional-organizatorică a angajatorului.
Din actul decizional care a stat
la baza deciziei de concediere, respectiv Decizia din data de 22.11.2010 a
Administratorului Unic al S.C.R.SRL rezultă că s-a aprobat modificarea
organigramei societăţii, în sensul desfiinţării integrale a Laboratorului
Toxicologie V, respectiv trei posturi de laborant chimist şi a unuia de
referent de specialitate inginer chimist, reducerea a şase posturi de laborant
chimist din cadrul Laboratorului Ape-Sol V( unde şi-a desfăşurat activitatea recurenta) cu preluarea
celorlalte patru posturi rămase în cadrul Laboratorului Ape-Sol M şi
desfiinţarea postului de şef laborator
analize pedologice şi asimilaţi din cadrul U.M.V.
Alegerea celor patru salariaţi
transferaţi în cadrul Laboratorului Ape-Sol M nu a făcut obiectul criticilor
formulate de recurenta- contestatoare la decizia nr.16 /2011.
Motivaţia desfiinţării unor locuri de muncă şi a reorganizării
interne a societăţii a fost dată de faptul că activitatea prestată prin
intermediul laboratoarelor Toxicologice şi Ape –Sol s-a redus la analize zilnice numai pentru apă cazan, iar pentru celelalte
analize, frecvenţa lucrărilor s-a redus la o activitate lunară şi trimestrială.
Aceste dispoziţii au fost
justificate de situaţia economică dificilă cu care s-a confruntat societatea şi
de necesitatea redresării indicatorilor economici.
Desfiinţarea locului de muncă a
avut o cauză reală şi serioasă determinată, prin urmare, de necesitatea
îmbunătăţirii activităţii, fără a
disimula realitatea.
Având în vedere dispoziţiile
Codului muncii, instanţa poate verifica legalitatea şi temeinicia concedierii
prin prisma cerinţelor prevăzute de lege, fără a putea aprecia asupra
aspectelor de oportunitate, care rămân la latitudinea societăţii. În aceste
condiţii, instanţa nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a activităţii,
sub aspectul utilităţii acesteia pe aspect organizatoric.
Aspectele de natură economică ce
se au în vedere la luarea unei atari decizii revin în competenţa echipei
manageriale care are o privire de ansamblu asupra întregului mecanism
organizatoric al societăţii, nu numai individual, asupra unui loc de muncă
anume determinat.
Nici expertiza tehnică
organizarea muncii - salarizare depusă în faţa instanţei de control judiciar nu
poate fi apreciată ca fiind relevantă în
prezenta cauză, întrucât nu a fost efectuată în condiţii de contradictorialitate
cu părţile litigante, nu priveşte recurenta-contestatoare şi nu a fost dispusă
de către instanţa de fond în cadrul administrării probelor în acest litigiu.
Din întreg probatoriul
administrat în cauză rezultă că angajatorul a urmărit eficientizarea şi
coerenţa activităţii la nivelul societăţii, acesta fiind scopul desfiinţării
postului şi nu a urmărit înlăturarea unui salariat pe motive ce ţin de persoana
acestuia.
Angajatorul a utilizat
prerogativa sa legală, aceea de a stabili
organizarea şi funcţionarea societăţii, neputând fi reţinute nici
susţinerile recurentei referitoare la împovărarea excesivă a altor salariaţi cu
atribuţiile aferente postului deţinut, având în vedere că este vorba de un alt
raport juridic de muncă.
În ce priveşte nemotivarea
hotărârii instanţei de fond, tribunalul nu avea obligaţia de a răspunde
detaliat la fiecare dintre numeroasele susţineri făcute de către contestatoare,
ci, în respectarea dreptului la un proces echitabil fiind suficient să
examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost suspuse judecăţii.
Pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată în sensul dispoziţiile
art.261 pct.5 Cod pr.civilă este necesar ca judecătorul să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere şi nu
să răspundă diferitelor argumente ale părţilor, care sprijină aceste capete de
cerere.Curtea a constatat că instanţa de fond a motivat de ce în speţă
concedierea a avut la bază o cauză reală
şi serioasă, efectivă.
Împrejurarea că societatea
angajatoare, potrivit bilanţului întocmit
la data de 31.12.2010 nu înregistra pierderi, nu conduce, în sine, la
concluzia necesităţii menţinerii în organigrama sa a tuturor
posturilor,întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, disponibilizarea reprezintă o
măsură lăsată la aprecierea angajatorului care, fără a proceda discreţionar, ia
deciziile potrivite pentru derularea activităţii sale cu consecinţa obţinerii
unui profit. Aceasta, întrucât realizarea unei activităţi profitabile
reprezintă însăşi esenţa şi raţiunea existenţei unei societăţi comerciale.
Pentru toate considerentele
expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| 
