Muncă desfăşurată în baza
contractului individual de muncă. Salariat la un punct de lucru în străinătate.
Îndreptăţire la diurnă
Curtea de Apel Cluj, Secţia Ia civilă, decizia nr. 2091
din 7 mai 2012
Prin sentinţa civilă nr.1 din
09.01.2012, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, a fost admisă acţiunea
civilă precizată formulată de H.P., împotriva pârâtei SC F.I.I. şi, în
consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6.146 lei
drepturi salariale neachitate, reprezentând diurnă, sumă la care se va calcula
dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acţiunii 01 august 2011
şi până la plata efectivă a sumei datorate.
A fost obligată pârâta să
plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanţă a reţinut că reclamantul H.P. a fost salariatul pârâtei potrivit
contractului individual de muncă nr.512745/06.07.2010 până la data de 22
decembrie 2010 pe postul de sudor. De la data angajării şi până la încetarea
raporturilor de muncă reclamantul şia desfăşurat activitatea în Franţa la un
punct de lucru al pârâtei. Potrivit contractului de muncă reclamantul avea un
salariu lunar brut de 720 lei , la care se adăuga spor de vechime de 5%. Din
statele de plată întocmite de pârâtă reiese că salariul net total de care a
beneficiat reclamantul pe perioada 06.07.201022.12.2010 a fost 3.100 lei, sumă
ce a fost plătită de pârâtă şi a fost încasată de reclamant prin contul de
card.
Pe lângă salariul convenit
anterior arătat, tribunalul statuează că reclamantul era îndreptăţit să
primească cu titlu de diurnă şi o sumă în valută/zi calendaristică, aşa cum
prevede expres art.45 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel naţional
pentru anii 20072010 ce prevede că salariaţii trimişi în străinătate vor
beneficia de o diurnă de deplasare de al cărui nivel minim este cel stabilit
prin actele normative ce se aplică instituţiilor publice, prevederile
contractului colectiv de muncă la nivel naţional fiind aplicabile în cauză şi
obligatorii pentru părţi conform art.236 Codul muncii.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. a
din HG nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale
personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu
caracter temporar, acesta fiind actul normativ aplicabil instituţiilor publice,
reiese că personalului trimis în străinătate în condiţiile acestei hotărâri i
se acordă, în străinătate, o indemnizaţie zilnică în valută, denumită în
continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor
mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în
care îşi desfăşoară activitatea, aceasta trebuind să fie achitată de angajator
în avans conform art.12, iar cuantumul acesteia este 35 euro/zi calendaristică
în cazul Franţei, conform anexei ce face parte integrantă din actul normativ.
Tribunalul a observat
examinând răspunsul pârâtei la întrebarea nr.9 din interogatoriul scris că
diurna externă acordată de pârâtă salariaţilor este de 35 euro/zi lucrătoare.
Practic, acest mod de acordare a diurnei este cel ce a determinat litigiul,
întrucât pârâta a calculat şi plătit suma cu titlu de diurnă raportat la
numărul de zile lucrătoare şi cât a fost pontat reclamantul în statele de
plată, iar nu pentru toate zilele cât acesta a fost în străinătate trimis de
pârâtă chiar dacă în acele zile reclamantul nu a lucrat, fiind zile libere. Tribunalul,
observând însă prevederile legale evocate, ce nu se referă expres că diurna sar
acorda doar pentru zilele lucrătoare, ţinând cont de scopul sumelor ce trebuie
achitate cu titlu de diurnă de angajator, respectiv acoperirea cheltuielilor de
hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul
localităţii în care salariatul îşi desfăşoară activitatea, consideră că diurna
trebuia acordată nu în funcţie de zilele lucrătoare, ci raportat la zilele
calendaristice cât salariatul a fost trimis la lucru în străinătate de
angajator, deci inclusiv pentru zilele nelucrate, libere, din cursul unei luni.
Aşa fiind, tribunalul a
calculat diurna totală cuvenită reclamantului în perioada în care a fost
angajatul pârâtei şi a activat în Franţa conform calculelor expuse de reclamant
în cererea de reprecizare a acţiunii, împrejurări ce nu au fost combătute de
pârâtă în nici un mod, deşi sarcina probei era în sarcina ei potrivit art. 272
Codul muncii republicat, statele de plată făcând dovada exclusiv a zilelor
lucrate de reclamant, dar nu şi a celor în care sa aflat reclamantul efectiv
în străinătate la lucru trimis de pârâtă.
Astfel, tribunalul a calculat
diurna cuvenită reclamantului în funcţie de 20 zile calendaristice pentru
calcul diurnei în luna iulie 2010, rezultând suma de 700 euro, iar în funcţie
de cursul oficial de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 2964,9
lei. Pentru luna august 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei
cuvenite 31 zile calendaristice, înmulţite cu 35 euro/zi, rezultă 1085 euro,
iar în funcţie de cursul de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de
4607,2 lei. Pentru luna septembrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul
diurnei cuvenite 30 zile calendaristice, înmulţite cu 35 euro/zi, rezultă 1050
euro, iar în funcţie de cursul de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei
era de 4491,8 lei. Pentru luna octombrie 2010, tribunalul a avut în vedere la
calcul diurnei cuvenite 14 zile calendaristice, înmulţite cu 35 euro/zi,
rezultă 490 euro, iar în funcţie de cursul de schimb stabilit de NR, suma
cuvenită în lei era de 2104,55 lei. Pentru luna noiembrie 2010, tribunalul a
avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 30 zile calendaristice, înmulţite cu
35 euro/zi, rezultă 1050 euro, iar în funcţie de cursul de schimb BNR, suma
cuvenită în lei era de 4510,07 lei. Pentru luna decembrie 2010, tribunalul a
avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 21 zile calendaristice, înmulţite cu
35 euro/zi, rezultă 735 euro, iar în funcţie de cursul oficial de schimb
stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 3129,48 lei. Trebuie făcută
precizarea că sa avut în vedere de instanţă cursul oficial de schimb leu/euro
stabilit de BNR din data de 18 a lunii următoare, iar adunând sumele anterior
arătate, reiese suma totală cuvenită cu titlu de diurnă de 21.808 lei.
Această sumă fiind adunată cu
suma totală reprezentând salariile nete acordate reclamantului de 3.100 lei,
reiese că reclamantului trebuia să i se acorde de către pârâtă suma totală netă
de 24.908 lei cu titlu de salarii şi diurnă. Examinând extrasul contului bancar
al reclamantului ataşat la dosar f.917, tribunalul a constatat că pârâta ia
plătit acestuia în perioada în care a fost angajat suma totală de 18.762 lei, rezultând
o diferenţă de drepturi salariale neachitate de 6.146 lei.
Având în vedere aceste
considerente de fapt şi drept, tribunalul constatând că pârâta nu a achitat în
întregime drepturile ce i se cuveneau pentru perioada în care reclamantul a
lucrat la aceasta, în temeiul art.40 alin.2 lit. c Codul muncii, a admis
acţiunea civilă reprecizată formulată de reclamant şi a fost obligată pârâta să
plătească reclamantului suma de 6146 lei drepturi salariale neachitate,
reprezentând diurnă. Având în vedere că pârâta nu a achitat la timp drepturile
băneşti reclamantului, în baza art.2 din OG nr.9/2000 şi art.23 din OG
nr.13/2011, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei
de 6.146 lei începând cu data
introducerii acţiunii01 august 2011 şi până la plata efectivă a sumei
respective.
În baza art. 274 Cod
procedură civilă, a fost obligată pârâta, ce se află în culpă procesuală
raportat la soluţia adoptată, să plătească reclamantului suma de 1.000 lei
cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat achitat conform
chitanţelor justificative depuse la dosar f.124125.
Împotriva acestei hotărâri,
pârâta a declarat recurs prin care a solicitat respingerea acţiunii
reclamantului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului,
pârâta a susţinut că drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt
reflectate de contractul individual de muncă, iar înscrisul de care se
prevalează salariatul este fals, menţionând că acestuia i se cuvine o diurnă de
1000 de Euro/lună, deşi angajatorul ia asigurat reclamantului pe durata
şederii în străinătate cazarea şi hrana.
Se critică calcularea diurnei
în raport de numărul de zile calendaristice în loc de numărul de zile
lucrătoare apreciinduse şi că nu rezultă motivul pentru care diurna a fost
stabilită conform contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional şi nu
în baza înscrisului prezentat de reclamant.
Reclamatul H.P. a depus
concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat în
raport de împrejurarea prestării muncii în străinătate cu consecinţa naşterii
dreptului la diurnă şi de necesitatea acoperirii cheltuielilor personale
mărunte şi în zilele nelucrătoare.
Examinând hotărârea în raport
de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele
considerente:
În cuprinsul informării cu
privire la clauzele contractului individual de muncă pentru funcţia de sudor de
la S.C. F.I.I. SRL, întocmită în baza art.18 Codul muncii, este inserată clauza
conform căreia în cadrul prestaţilor în bani şi/sau în natură aferente
desfăşurării activităţii în străinătate, intră diurna, cazarea şi masa
suportate de angajator.
Potrivit art.18 alin.2 Codul
muncii „informaţiile prevăzute la alin.1 lit. c (n.r. „prestaţiile în bani
şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate”) trebuie să
se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.
Prin urmare, pârâta nu se
poate prevala de necuprinderea clauzei referitoare la diurnă în contractul
individual de muncă în raport de existenţa unei atare clauze în informarea
semnată de părţi şi considerată de lege ca făcând parte în mod automat din
contractul de muncă.
Curtea constată astfel, fără
a mai examina înscrisul de la fila 6 fond, considerat fals de către pârâtă,
neindicând însă vreun indiciu sau probă în acest sens, ori temeiul factual al
caracterului fals (de exemplu falsificarea semnăturii), că reclamantul a
dovedit obligaţia angajatorului de ai plăti diurna pe durata executării în
străinătate a contractului său de muncă.
În acest context, Curtea va
înlătura critica pârâtei privind nemotivarea opţiunii primei instanţe de a
calcula diurna conform prevederilor legale şi nu conform înscrisului de la fila
6 fond, ce stabilesc o diurnă fixă de 1000 euro/lună, având în vedere că nici
prima instanţă nu a dat eficienţă acestui înscris, contrar afirmaţiilor
pârâtei.
De asemenea, modul de calcul
stabilit de HG nr.518/1995, aplicabil în temeiul art.45 lit. b din Contractul
Colectiv de Muncă la Nivel naţional pe anii 2007 – 2010, se raportează la
numărul de zile calendaristice, nu la numărul de zile lucrătoare, fiind
firească o atare soluţie legislativă care asigură acoperirea cheltuielilor
mărunte uzuale, presupuse a fi efectuate zilnic, pe durata întregii şederi în
străinătate, aşadar şi în zilele lucrătoare şi cele nelucrătoare.
În cele din urmă, criteriul
de calcul reţinut de prima instanţă este stabilit printro normă legală, iar
pârâta nu a justificat în mod obiectiv înlocuirea acestui criteriu cu cel al
zilelor lucrătoare. (Judecător Sergiu Diaconescu) |