Lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea comiterii faptei din perspectiva gravităţii infracţiunii şi a circumstanţelor reale ale faptei.
C.proc.pen., art. 3201
Cod penal, art.74
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia
penală nr. 132/R din 3 februarie 2012.
Prin sentinţa penală nr.220 din 09 noiembrie 2011
pronunţată de J.R. în temeiul disp. art.197 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art.
13 Cod penal şi art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală, s-a dispus
condamnarea inculpatului B. E. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani
interzicerea exerciţiului drepturilor civile prev. de art.64 alin.l lit.a) teza
II şi lit.b) Cod penal, ca pedeapsă complementară.
Conform disp. art.357 alin.3 Cod proc. penală s-au
interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a
II-a şi lit. b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege, pe durata şi în
condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal
Potrivit art. 350 alin. 1 Cod proc. penală s-a
menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat iar în baza art. 88
Cod penal s-a dedus din pedeapsa de executat, durata reţinerii de 24 de ore şi
durata arestării preventive de la data de 29.08.2011, la zi.
În temeiul disp. art.3201 alin.5 Cod proc.
penală, s-a dispus disjungerea laturii civile, reţinându-se că pentru
soluţionarea acesteia se impune administrarea de probe în faţa instanţei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe
baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.1583/P/2011 al Parchetului de pe
lângă Judecătoria R. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest
preventiv, a inculpatului B. E., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev.
şi ped. de art.197 alin. l) Cod penal,
reţinându-se că în noaptea de 26/27.08.2011 a întreţinut, prin
constrângere, respectiv lovituri, acte sexuale nefireşti cu partea vătămata
F.C.-F..
În fapt, s-a reţinut în actul de acuzare că inculpatul
B. E. şi partea vătămată F.C.F. sunt lucrători sezonieri, zilieri, în comuna L.
judeţul. D., fiind simple cunoştinţe.
În noaptea de 26/27.08.2011 aceştia au consumat
băuturi alcoolice şi în timp ce se deplasau pe un drum agricol de pe raza
comunei sus-menţionată, inculpatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate,
i-a cerut părţii vătămate să întreţină relaţii sexuale.
Deoarece acesta a refuzat, inculpatul a început să îl
lovească cu pumnii şi cu picioarele până ce a căzut la pământ pentru ca apoi,
profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra, întrucât era grav
lovită, neputând să se mai ridice, l-a violat circa 10 minute (prin penetrarea
anusului).
După aceasta, partea vătămată a reuşit să se deplaseze
până la benzinăria din comună, unde imediat a venit şi inculpatul.
Aceştia au fost observaţi de un agent de poliţie aflat
în patrulare, care, sesizând că ambii aveau sânge pe îmbrăcăminte, a solicitat
o ambulanţă care a transportat partea vătămată la S.J.T. unde a fost internată
în perioada 27-31.08.2011, suferind leziuni traumatice ce au necesitat 22-24
zile îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal
nr.389/V/27.08.2011.
În ceea ce priveşte latura civilă, la termenul de
judecată din data de 03.11.2011, instanţa a luat act că partea vătămată F. C.
F. s-a constituit parte civilă potrivit declaraţiei dată în faza de urmărire
penală (filele 36-37 d.u.p.).
La termenul de judecată din 03 noiembrie 2011
inculpatul B. E. a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.3201
Cod proc. penală, recunoscând fapta reţinută în actul de sesizare al instanţei,
solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de
urmărire penală.
Examinând materialul probator administrat în cursul
urmăririi penale şi având în vedere declaraţia de recunoaştere în totalitate a
faptei reţinută în actul de sesizare al instanţei, declaraţia dată de inculpat
în faţa instanţei dar şi solicitarea acestuia ca judecata să se facă pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală, în raport de disp. art.3201
alin.(4) Cod proc. penală, prima instanţă a reţinut că fapta este stabilită şi
sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului care să permită
stabilirea unei pedepse.
Astfel, pe baza probelor şi mijloacelor de probă administrate în cursul
urmăririi penale, respectiv: declaraţia părţii vătămate F.C.F., declaraţiile
martorilor Z.V., M. F. A., S. F., P. A., P.-N.V . planşele foto cu aspecte
fixate şi urme ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data
de 26/27.08.2011, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto
reprezentandu-1 pe numitul F. C., raportul de expertiză medico-legală
nr.390/V/27.08.201 efectuat de S.M.L.D, coroborate cu declaraţiile de
recunoaştere ale inculpatului date în ambele faze procesuale, s-a reţinut, în
fapt, că în noaptea de 26/27.08.2011
inculpatul B. E. şi partea vătămată F. C. - F. au consumat băuturi alcoolice şi
în timp ce se deplasau pe un drum agricol de pe raza comunei L., judeţul D.,
primul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, i-a cerut celui de al doilea
să întreţină relaţii sexuale.
Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul a
început să o lovească cu pumnii şi cu picioarele până a căzut la pământ şi
apoi, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, întrucât era grav
lovită, neputând să se mai ridice, l-a violat circa 10 minute (prin penetrarea
anusului).
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului B.E. care
în noaptea de 26/27.08.2011 a întreţinut, prin constrângere, lovituri, acte
sexuale nefireşti cu partea vătămată F. C.-F., întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art.197 alin. l) Cod penal.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere
dispoziţiile art.3201 alin.(7) Cod proc. penală, criteriile prev. de
art. 72 Cod penal, circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, pe fondul
consumului de alcool, după aducerea părţii vătămate în imposibilitatea de a-şi
exprima voinţa, urmare loviturilor repetate aplicate de inculpat, precum şi
gradul de pericol social ridicat al faptei, având în vedere că partea vătămată
a suferit traume fizice şi în special, morale.
Drept urmare, a dispus condamnarea inculpatului la
pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare într-un loc de detenţie şi la pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art.64 alin. 1 lit.a)
teza II şi lit.b) Cod penal, pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei
principale.
În temeiul disp. art.357 alin.3 Cod proc. penală, au
fost interzise inculpatului drepturile civile prev. de art.64 alin.1 lit.a)
teza a II a şi lit.b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prev. de art.71
alin.2 Cod penal.
Având în vedere gravitatea ridicată a infracţiunii
reţinută în sarcina inculpatului, natura relaţiilor sociale cărora li s-a adus
atingere, modalitatea şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta,
profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, dată fiind starea
fizică în care aceasta se afla urmare loviturilor repetate aplicate, rezonanţa
unei astfel de fapte şi impactul negativ în rândul comunităţii, în baza disp.
art.350 alin.1 Cod proc. penală, a fost menţinută măsura arestării preventive
luată faţă de inculpat.
Conform art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa de
executat, durata reţinerii de 24 de ore şi a arestării preventive începând cu
data de 29 august 2011, la zi.
În temeiul art.3201 alin.(5) Cod proc.
penală, s-a dispus disjungerea laturii civile, reţinându-se că pentru
soluţionarea acesteia se impune administrarea de probe în faţa instanţei,
stabilindu-se termen de judecată la data de 15 decembrie 2011.
Împotriva sentinţei penale nr. 220 din 09 noiembrie
2011 pronunţată de Judecătoria Răcari a declarat recurs, în termen legal,
inculpatul B.E., care a criticat sentinţa de netemeinicie, susţinând în
memoriul ataşat cauzei şi cu ocazia dezbaterilor, că pedeapsa aplicată de prima
instanţă este prea mare întrucât deşi în favoarea acestuia au fost reţinute
dispoziţiile cuprinse în art. 3201 Cod proc. penală nu s-a dat
eficienţa corespunzătoare circumstanţelor reale şi celor personale ce operează
în favoarea sa, respectiv că a recunoscut şi regretat comiterea faptei, a comis
infracţiunea pe fondul consumului de alcool şi în contextul unei educaţii
precare, acesta crescând într-o casă de copii, prin urmare, nu a beneficiat de
educaţie din partea părinţilor.
Prin decizia penală nr. 132 din 03
februarie 2012 Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, recursul
declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut
următoarele:
Pe baza probelor şi mijloacelor de probă
administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: plângerea şi declaraţiile
părţii vătămate F.C.F., declaraţiile martorilor Z. V, M. F. A., S. F., P. A.,
P.-N.V., planşele foto cu aspecte fixate şi urme ridicate cu ocazia cercetării
la faţa locului efectuată la data de 26/27.08.2011, procesul verbal de
cercetare la faţa locului, planşe foto reprezentandu-1 pe numitul F. C.,
raportul de expertiză medico-legală nr.390/V/27.08.201 efectuat de S.J.M.L.
Dâmboviţa, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, date
atât în timpul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, în conformitate cu
art. 3201 alin. 1 Cod proc. penală, prima instanţă a reţinut în mod
corect şi complet situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior,
din care rezultă că în noaptea de 26/27 august 2011, inculpatul B. E. a
întreţinut prin constrângere, respectiv lovituri, acte sexuale nefireşti cu
partea vătămată F.C.F .
Probele şi mijloacele de probă la care s-a făcut
referire anterior au fost complet analizate şi just apreciate de instanţa de
fond care, reţinând vinovăţia inculpatului, în forma prevăzută de lege,
respectiv intenţia, conform art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) cod penal, în mod
temeinic şi legal a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii
de viol prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal, încadrarea juridică stabilită
fiind corespunzătoare faptei şi vinovăţiei inculpatului.
De altfel, situaţia de fapt, împrejurările comiterii
infracţiunii şi vinovăţia nu au fost contestate de către inculpat, care pe tot
parcursul procesului a avut o atitudine sinceră de recunoaştere şi regret a
comiterii faptei.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a
infracţiunii Curtea, însuşindu-şi întrutotul argumentele avute în vedere de
prima instanţă, a constatat că aceasta a evaluat în mod corespunzător
criteriile cuprinse în art. 72 Cod penal, motiv pentru care a concluzionat că
nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei, critica invocată de inculpat fiind
nefondată.
S-a reţinut că din materialul probator administrat în
cauză reiese că infracţiunea imputată inculpatului prezintă un grad de pericol
social ridicat, prin raportare la împrejurările concrete de săvârşire a faptei,
respectiv, pe timp de noapte, pe fondul consumului de alcool şi consecinţele
deosebite produse asupra victimei, atât din punct de vedere al traumelor fizice
suferite, raportul de expertiză medico-legală relevând că partea vătămată a
prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur şi zgâriere cu
unghiile, ce au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale precum şi leziuni de
violenţă la nivelul mucoasei anale, dar şi al suferinţelor psihice cauzate
victimei, inerente oricărui raport sexual comis prin constrângerea acesteia.
De asemenea, fapta comisă de inculpat prezintă pericol
social concret ridicat, generat de impactul pe care săvârşirea unei asemenea
infracţiuni îl are asupra societăţii în general dar în mod special asupra
comunităţii în care s-a produs, determinând un sentiment de insecuritate şi
vulnerabilitate în rândul membrilor acesteia, astfel încât pedeapsa de 4 ani
închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, orientată prin urmare,
în apropierea limitei minime prevăzută de lege, este o pedeapsă justă, corect
individualizată din perspectiva criteriilor cuprinse în art. 72 Cod penal şi nu
se impune reducerea cuantumului acesteia.
S-a motivat, totodată, că inculpatul a beneficiat de
dispoziţiile cuprinse în art. 3201 Cod proc. penală privind judecata
în cazul recunoaşterii vinovăţiei, situaţie în care, limitele de pedeapsă
prevăzute de textul legal incriminator se reduc cu o treime, potrivit
alineatului 7 al aceluiaşi articol, că acesta nu este cunoscut cu antecedente
penale şi pe tot parcursul procesului a recunoscut comiterea infracţiunii,
însă, acestea nu pot fi avute în vedere ca şi circumstanţe atenuante prev. de
art. 74 alin. 1 lit. a) şi c) Cod penal, cu consecinţa reducerii cuantumului
pedepsei sub minimul de 2 ani închisoare, aşa cum s-a solicitat, întrucât în
raport de gravitatea sporită a faptei şi circumstanţele cauzei la care s-a
făcut referire anterior, o asemenea pedeapsă nu ar putea să-şi atingă scopul
preventiv-educativ şi sancţionator al pedepsei cerut de art. 52 Cod penal.
În raport de considerentele expuse, Curtea a constatat
că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, sub toate aspectele,
astfel că în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) Cod proc.
penală recursul declarat de inculpat, a fost respins, ca nefondat.
