Invocarea de către parte a
necompetenţei materiale în recurs.
Codul Muncii, art. 268 alin. 1
ART.1591 alin..2 C.p.civ. :
Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de
părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe,
dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 3959 din 22
noiembrie 2012
Prin decizia nr. 3959 /22 noiembrie 2012 s-a respins
excepţia nulităţii recursului invocată de intimat.
Respinge recursul declarat de
reclamanta I.A.N.- cu domiciliul ales la.. împotriva deciziei civile nr. 399
din 7 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul
I.M. domiciliat în ....
În fapt prin prin acţiunea civilă
înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 8668/281/2010 reclamanta
I.A.N., a chemat în judecată pe pârâtul I.M., solicitând ca prin sentinţa ce se
va pronunţa să se dispună anularea contractului de tranzacţie încheiat la data
de 08.06.2007 şi partajarea imobilului situat în Ploieşti, str. .....nr. 44,
jud. Prahova format din teren şi construcţie în cote egale.
În motivarea acţiunii reclamanta
a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătoria fiind desfăcută prin
hotărâre judecătorească, iar în timpul acestei căsătorii, a dobândit cu pârâtul
imobilul teren şi construcţie situat în Ploieşti, str......., precum şi
imobilul teren şi construcţie situat în Ploieşti, str. ......jud. Prahova.
Reclamanta a mai susţinut că
imobilul din str. .....a aparţinut bunicii sale şi aceasta a înţeles să îl
predea ei, încheind în acest sens un contract de vânzare-cumpărare.
S-a mai arătat de reclamantă că,
iniţial, a pornit o acţiune de partaj prin care a solicitat numai partajarea
imobilului din Ploieşti, str...., iar la acel moment, pârâtul a făcut
propunerea în sensul de a încheia o tranzacţie prin care să i se atribuie
construcţia din str. ....şi care el deţinea o cotă mai mare, precizând că nu
are nici o pretenţie la imobilul din str. .....şi că va semna oricând că nu are
pretenţii asupra acelui imobil, context în care s-a încheiat tranzacţia care a
fost validată prin sentinţa civilă nr. 5651/08.06.2007.
A mai susţinut reclamanta că
ulterior, a dorit intabularea pe numele său a dreptului de proprietate al
imobilului din str. Crivăţ, dar fiind dobândit în timpul căsătoriei i s-a
solicitat o declaraţie autentificată din partea fostului soţ, dar acesta a
refuzat, spunând că bunul trebuie să se împartă, motiv pentru care a formulat
acţiune de partaj a imobilului din str. ....formându-se dosarul nr.
18110/281/2007 şi cum până în prezent, s-a hotărât că acest bun a fost bun
comun şi dobândit în cote egale, apreciază că se impune anularea contractului
de tranzacţie întrucât consimţământul său a fost viciat şi totodată cauza
dobândeşte în acest context un caracter ilicit ceea ce impune nulitatea ei.
De asemenea, în opinia
reclamantei, se impune anularea şi pentru împrejurarea esenţială că împărţeala
s-a făcut pe alte cote decât cele stabilite de instanţa de judecată, că terenul
pe care este amplasată construcţia din str. ......nu a făcut obiectul
tranzacţiei şi că prin folosirea unor manevre dolosive pârâtul a determinat-o
să încheie această tranzacţie, fiind evident că niciodată nu ar fi încheiat un
astfel de act dacă ştia că pârâtul nu-şi va respecta cuvântul dat.
Reclamanta, a depus la data de
02.12.2010 o precizare la acţiune, prin
care a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 246 c.pr.civ.
înţelege să renunţe la judecată cu privire
la capătul de cerere având ca obiect partajul imobilului situat în Ploieşti,
str......, jud. Prahova compus din teren şi construcţie, solicitând doar
anularea contractului de tranzacţie încheiat de aceasta cu pârâtul la data de
08.06.2007 în dosarul nr. 1140/281/2007 şi pe cale de consecinţă, anularea hotărârii
de expedient pronunţată în baza acestuia – sentinţa civilă nr. 5651/08.06.2007.
Prin Încheierea din data de
10.02.2011, după punerea în discuţia părţilor, instanţa a respins excepţia
„inadmisibilităţii” întrucât există autoritate de lucru judecat, ca
neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201
c.civ. referitoare la tripla identitate între cele două acţiuni.
Prin sentinţa civilă nr. 5591 din
19 mai 2011, Judecătoria Ploieşti a respins ca neîntemeiată acţiunea promovată de
reclamanta I.A.N., reţinând următoarele:
Potrivit art. 953 c.civ. (invocat
de reclamantă) „consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare,
smuls prin violenta, sau surprins prin dol”.
Prin prezenta acţiune, reclamanta a solicitat
anularea contractului de tranzacţie încheiat de aceasta cu pârâtul la data de
08.06.2007 în dosarul nr. 1140/281/2007 al Judecătoriei Ploieşti, în baza
căruia a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 5651/08.06.2007.
Susţinerile reclamantei, în
sensul că pârâtul a fost de totală rea-credinţă şi a indus-o în eroare la
momentul încheierii tranzacţiei care a fost cuprinsă în hotărârea de expedient,
nu pot fi luate în considerare, fiind infirmate, de faptul că reclamanta a
promovat, în deplină cunoştinţă de cauză, acţiunea de partaj ce a format
obiectul dosarului nr. 1140/281/2007 la data de 14.01.2007 şi prin care a
solicitat doar partajul imobilului din Ploieşti, str......, fiind interesată de
obţinerea sultei în vederea achiziţionării unei alte case (răspunsul la întrebarea
nr. 13 din interogatoriul luat la propunerea pârâtului – fila 59 dosar).
Ca atare, reclamanta nu putea fi,
aşa după cum susţine, indusă în eroare cu bună ştiinţă de pârât, la încheierea
tranzacţiei din 8 iunie 2007 şi că în acest mod i-a fost viciat consimţământul
prin dol la încheierea acestui act juridic, de vreme ce chiar reclamanta a
formulat acţiunea de partaj şi nu a solicitat şi partajarea imobilului din str.
C nr. ….
.De asemenea, motivul invocat de
reclamantă pentru anularea tranzacţiei din data de 08.06.2007 încheiată în
dosarul nr. 1140/281/2007, referitor la faptul că terenul pe care se afla
amplasată construcţia din Ploieşti, str. Decebal nr. 44 nu a făcut obiectul
tranzacţiei, este lămurit prin menţiunile Certificatului de atestare fiscală depus
la dosar de către pârât, în conformitate cu care din terenul intravilan în
suprafaţă totală de 117,30 mp este ocupat 116,40 lei astfel încât valoarea
acestuia se regăseşte în valoarea construcţiei.
Împotriva sentinţei
sus-menţionate a declarat apel reclamanta I.A.N., iar Tribunalul Prahova, prin
decizia civilă nr.399 din 7 iunie 2012, a admis excepţia de netimbrare a cererii
de apel, invocată de intimatul-pârât şi a anulat apelul declarat de
apelanta-reclamantă I.A.N. împotriva sentinţei civile nr. 5591/19.05.2011,
pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu intimatul-pârât I.M.,
ca fiind netimbrat, reţinând următoarele:
Potrivit
art. 20 alin. 1-3 cu aplicarea art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele
judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost
plătite in mod legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, se va pune
în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată,
neîndeplinirea obligaţiei de plata sancţionându-se cu anularea acţiunii ori a
cererii.
În
cauză, instanţa de control judiciar a pus in vedere apelantei-reclamante
obligaţia de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 2065,50 lei si un
timbru judiciar de 5 lei, stabilite potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr.
146/1997, respectiv art. 3 din OG nr. 32/1995 modificata, potrivit menţiunilor
realizate în cuprinsul citaţiei ce i-a fost adresată pentru primul termen de
judecată, apelanta-reclamantă achitând o taxă de timbru în cuantum de 4 lei, şi
timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei.
La
termenul de judecată din data de 18.01.2012, instanţa a pus în vedere
apelantei-reclamante să preţuiască obiectul litigiului raportat la toate
bunurile tranzacţionate, la momentul încheierii actului juridic atacat, să
depună notă de timbraj şi să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru
aferentă, sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind. 1 Cod proc. civilă.
La
termenul de judecată din data de 14.03.2012, pentru care apelanta-reclamantă a
depus la dosar numai timbre judiciare, în valoare de 5 lei, instanţa a menţinut
măsura dispusă prin încheierea din data de 18.01.2012, în sensul ca
apelanta-reclamantă să depună notă de timbraj şi taxa judiciară de timbru
aferentă apelului promovat, iar la termenul de judecată din data de 11.04.2012,
instanţa a fixat taxă de timbru în cuantum de 5096,89 lei, şi timbru judiciar,
în valoare de 5 lei, acordând un nou termen de judecată pentru a da
posibilitatea apelantei-reclamante de a face dovada achitării diferenţei taxei
de timbru aferentă apelului, în cuantum de 5092,89 lei.
Împotriva
modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă apelului, la data
de 17.04.2012 apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare, apreciind
că sentinţa atacată este criticată numai în ceea ce priveşte necompetenţa
materială a Judecătoriei Ploieşti de a soluţiona pe fond cauza, taxa de timbru
fiind achitată, cererea care a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din
data de 07.05.2012.
Cum
apelanta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de a achita suma indicată până
la termenul de judecata stabilit, din data de 07.06.2012, in baza art. 137
alin. 1 Cod procedura civila cu aplicarea art. 21 alin. 3 din Legea nr.
146/1997 coroborate cu art. 3 din OG nr.32/1995, instanţa de apel a admis excepţia
de netimbrare, invocată de intimatul-pârât, prin apărător, si, pe cale de
consecinţa, a anulat apelul, ca netimbrat.
A
făcut instanţa de apel precizarea că dreptul de acces liber la justiţie,
consacrat prin dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Constituţia României şi
garantat prin prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie
exercitat potrivit procedurii şi în condiţiile instituite de lege, inclusiv
prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În
concret, art. 6 par.1 din Convenţie nu garantează accesul gratuit la justiţie,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reţinând, în jurisprudenţa sa, că numai
în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătură cu
şansele de câştig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia,
combinată cu lipsa posibilităţilor financiare ale reclamantului, constituie, în
fapt, o descurajare şi o limitare lipsita de proporţionalitate a accesului
liber la justiţie (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
Împotriva deciziei sus-menţionate
a declarat recurs reclamanta I.A.N., pentru următoarele motive:
Arată recurentul că recursul se
referă la dispoziţiile art. 304 alin 1 pct. 9 Cod pr. civ, teza ce vizează
faptul că instanţa interpretează si aplica greşit legea.
În dezvoltarea motivelor de
recurs se arată că obiectul cauzei dedus judecaţii 1-a reprezentat acţiunea in nulitatea
contractului de tranzacţie adresată judecătoriei ca instanţa de fond,
solicitând anularea tranzacţiei intervenita intre noi, ţinând cont de
dispoziţiile prevăzute de art. 1 alin 1 Cod pr. civ coroborat cu dispoziţiile
art. 2 alin 1 lit. b din Codul de procedura civila. Pornind de la premisa ca
valoarea actului juridic a cărei sancţionare cu nulitatea o solicită, este sub
pragul de 500.000 lei, a apreciat ca revine judecătoriei competenta de
soluţionare a cauzei in prima instanţa, în acest sens a si timbrat iniţial
cererea la valoarea prevăzuta in tranzacţie.
Prima instanţa de judecata,
respectiv Judecătoria Ploieşti, a apreciat ca valoarea litigiului este mai mare
de 500.000 lei si a fost obligată sa achite taxa de timbru la aceasta valoare.
S-a conformat dispoziţiei instanţei si a timbrat la valoarea solicitata, dar in
aceasta situaţie judecătoria trebuia sa constate ca nu mai are competent
materiala de a judeca aceasta pricina. Judecînd cauza in fond, deşi nu avea
aceasta competenta, a susţinut ca a pronunţat o hotărâre nelegala. In apelul
formulat a precizat ca nu înţelege sa critice decât chestiunea legata evident
de competenta materiala ce revenea instanţei potrivit dispoziţiilor de
procedura. Cu toate acestea instanţa de apel a susţinut ca taxa de timbru ce
trebuie achitata este cea determinata de valoarea litigiului. A mai susţinut ca
atâta timp cit obiectul apelului se limitează efectiv la critica privind
chestiunile de procedura referitoare la competenţă, obiectul acestuia este al
unei cereri fără valoare si taxa de timbru este cea achitată.
Apreciază ca în cauză nu au
incidenţă textele de lege invocate de instanţa de apel, întrucât nu a susţinut ca i s-a încălcat accesul la
justiţie. Dimpotrivă a susţinut ca din moment ce instanţa de judecata, peste
voinţa ei a apreciat ca valoarea litigiului era alta decât aceea precizata,
atunci avea obligaţia sa-si verifice competenta si sa constate ca aceasta
competenta de judecată in prima instanţa aparţine tribunalului si nu
judecătoriei.
Susţine că prin soluţia
pronunţată, Judecătoria Ploieşti a încălcat tocmai dispoziţiile art. 2 alin 1
lit. b din codul de procedura civila, neavând nici o relevanta în cauza dispoziţiile
art. 137 alin 1 C.proc.civ.
In cauza de fata niciodată
pârâtul nu a invocat vreo excepţie de procedura sau de fond. Problema
competentei este reglementata exclusiv de norma de procedura, iar sarcina
primordiala de a-şi verifica competenta revine instanţei de judecată si nu
părţii. Aceasta cu atât mai mult cu cît reclamanta ca parte a fixat cadrul
procesului si faţă de valoarea iniţiala s-a adresat corect judecătoriei ca
instanţa de fond.
In condiţiile in care instanţa de
apel a refuzat să dea curs cererii sale, apreciază ca se află in situaţia unei
denegări de dreptate, iar după teza instanţei de apel în ceea ce priveşte taxa
de timbru se află in fata dublei taxări,ceea ce nu este permis de dreptul
fiscal.
Ca atare instanţa de judecata
avea obligaţia sa verifice cererea de apel si nu sa respingă apelul pentru
netimbrarea la valoare.
Solicită admiterea recursului
casarea deciziei si retrimiterea cauzei la instant de apel pentru soluţionarea
cererii de apel privind competenţa materiala de judecată in prima instanţă a
litigiului.
Intimatul
a formulat întâmpinare arătând că solicitarea sa, este aceea ca recurenta să
timbreze recursul la valoare raportat la obiectul acţiunii ce a formulat-o,
respectiv Tranzacţie, act juridic care se timbrează in cazul solicitării
anularii lui la valoare, solicitare pe care înţelege să o formuleze în baza
dispoz. art.11 alin. (l) teza 2-a din Legea nr.146/1997 privind taxele de
timbru.
În subsidiar solicită respingerea
recursului reclamantei ca nefondat pentru că este de necontestat faptul că prin
decizia civilă nr.399/07.06. 2012
Tribunalul Prahova a admis excepţia de
netimbrare invocată motiv pentru care a instanţa a anulat, ca netimbrat, apelul
declarat de reclamanta IAN împotriva sentinţei civile nr. 5591/19.05.2011.
Este de precizat si faptul ca
dreptul de acces liber la justiţie consacrat prin dispoz. art. 21 alin.l din
Constituţia României si garantat prin prev. art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeana pentru Apărarea
Drepturilor Omului, ca o componenta a dreptului la un proces echitabil, el
trebuie exercitat potrivit procedurii şi în condiţiile instituite de lege,
inclusiv privind taxele aferente demersului judiciar promovat.
Examinând sentinţa recurată prin
prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor
legale incidente, Curtea va reţine că recursul este nefondat, potrivit
considerentelor ce se vor arăta în continuare:
La termenul de judecată din
22.11.2012 intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât motivele sale nu pot fi încadrate în dispoziţiile
art. 304 pct.1-9 C.proc.civ.
În temeiul art. 137 C.proc.civ. ,Curtea va
respinge excepţia nulităţii întrucât recurenta a invocat chiar în cuprinsul
motivelor de recurs temeiul de drept pe care îşi întemeiază motivele de recurs.
Critica ce vizează faptul că judecătoria
trebuia să constate ca nu mai are competenta materiala de a judeca aceasta
pricina, judecind cauza in fond, deşi nu avea aceasta competenta, urmează a fi respinsă ca nefondată întrucât
potrivit art. 1591 alin.2 Cod pr.civilă necompetenţa
materială de ordine publică poate
fi invocată de părţi ori de către
judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţei, dar nu mai târziu
de începerea dezbaterilor asupra fondului. Atâta timp cât recurenta nu a
invocat această excepţie a necompetenţei materiale la prima zi de înfăţişare la
instanţa de fond, aceasta nu mai este în drept să o invoce în căile de atac,
mai ales că instanţa nu este obligată să invoce necompetenţa materială având în
vedere şi textul legal sus-menţionat în care se arată „necompetenţa materială
de ordine materială poate fi invocată de părţi ori de către judecător…”.
Aşa cum s-a mai arătat recurenta nu mai este
în drept să invoce necompetenţa materială în căile de atac, având în vedere
dispoziţiile legale sus-menţionate.
Susţinerea recurentei că prin
soluţia pronunţata, Judecătoria Ploieşti a încălcat tocmai dispoziţiile art. 2
alin 1 lit. b din Codul de procedura civilă, neavând nici o relevanta in cauza
dispoziţiile art. 137 alin 1 C.proc.civ.,
este nefondată din moment ce excepţia necompetenţei materială nu a fost
invocată în condiţiile art. 1591 alin.2 C.proc.civ.
Curtea apreciază că în cauza de
faţă nu ne aflăm in situaţia unei denegări de dreptate, întrucât părţile au
avut posibilitatea şi dreptul de a se adresa instanţei de judecată, de a uza de
căile de atac, au avut facultatea de a lua cunoştinţă de observaţiile şi actele
depuse de cealaltă parte, de a le discuta, situaţie în care nu contravine
dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din CEDO.
În mod corect instanţa de apel a
apreciat că recurenta trebuia să timbreze la valoarea bunurilor prevăzute în
tranzacţie, motiv pentru care Curtea în baza dispoziţiilor art. 312 alin.1 C.
proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
