Inadmisibilitatea recursului
declarat împotriva unei hotărâri de declinare a competenţei.
Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, art. 6
Cod procedură civilă, art. 158
alin. 3
Prin eliminarea de către legiuitorul român, prin intermediul
Legii nr. 202/2010, a căii de atac a recursului împotriva hotărârii de
declinare a competenţei, nu se poate discuta despre o atingere adusă garanţiilor procesuale
afirmate de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a Libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 4030 din 3
decembrie 2012
Curtea de Apel Ploieşti a fost
învestită în dosarul nr. 7282/120/2012 cu
soluţionarea recursului declarat de reclamanta R.L., în contradictoriu
cu pârâtul M.Gh., împotriva sentinţei civile nr. 1989/15 octombrie 2012
pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, prin care s-a declinat competenţa de
soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanţă a stabilit că în speţă, în raport de disp. art. 581 alin. 2 Cod pr.
civilă, potrivit cărora ,,cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la
instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului cauzei”, competenţa
materială de soluţionare a prezentului litigiu revine Judecătoriei Moreni,
conform art. 1 pct. 1 C.proc.civ.,
ca instanţă de drept comun, în a cărei rază teritorială se află situat
imobilul.
Împotriva
sentinţei a declarat recurs reclamanta RL, criticând-o ca nelegală.
În
dezvoltarea motivelor de recurs s-a apreciat că declinarea competenţei în
favoarea Judecătoriei Moreni este ,,absurdă”, întrucât nu există un litigiu pe
fond la acea instanţă, aspect ce ar fi putut fi contestat şi de către tribunal,
dacă judecătorul care a pronunţat soluţia nu ar fi ,,venit total nepregătit”.
A
apreciat recurenta că în cauză se impune admiterea recursului său, întrucât vor
mai fi şi alte litigii având ca obiect ordonanţă preşedinţială, impunându-se totodată, în accepţiunea sa,
şi restituirea taxei de timbru achitată la instanţa de fond.
Recursul
nu a fost motivat în drept.
Intimatul MG nu s-a
prezentat în instanţă şi nu a depus întâmpinare.
La
termenul de judecată din data de 3 decembrie 2012, Curtea din oficiu, a
invocat, în temeiul art. 137 C.proc.civ.
raportat la art. 158 alin. 3 C.proc.civ.
excepţia de inadmisibilitate a recursului.
La aceeaşi dată Curtea a
pronunţat decizia civilă nr. 4030 prin care a respins ca inadmisibil recursul declarat de
reclamanta R.L..
Pentru a dispune astfel, Curtea a
reamintit, ca prim aspect, că potrivit disp. art. 158 alin. 3 Cod pr. civilă,
astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, (text de lege aplicabil în
speţă în raport de data introducerii cererii de ordonanţă preşedinţială –
28.09.2012) hotărârea prin care instanţa se declară necompetentă, nu este
supusă niciunei căi de atac.
Totodată,
Curtea a menţionat că, prin eliminarea de către legiuitorul român prin
intermediul Legii nr. 202/2010, a căii de atac a recursului împotriva hotărârii
de declinare a competenţei, nu se poate discuta despre o atingere adusă
garanţiilor procesuale afirmate de art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În acest
sens, Curtea Constituţională a statuat prin decizia nr. 826/21.06.2011, prin
care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.
158 alin. 3 C.proc.civ.,
că ,,dreptul la un proces echitabil şi dreptul la folosirea căilor de atac sunt asigurate prin
art. 159 alin. 4 C.proc.civ., care instituie în sarcina instanţei investită
prin hotărârea de declinare, obligaţia de a verifica şi de a stabili, din
oficiu, competenţa sa, din punct de vedere general, material şi teritorial,
consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă, temeiurile de drept pentru care
constată competenţa instanţei sesizate”.
În considerarea acestor
argumente, Curtea a procedat, în temeiul art. 137 C.proc.civilă raportat la
art. 158 alin. 3 Cod pr. civilă, la respingerea ca inadmisibil a recursului declarat
de reclamanta RL.
