Furt calificat. Fapt care
prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Cod penal art. 208 alin.1, 209
alin.1 lit. e şi alin.2 lit.b
Cod penal art. 18 şi 181
Fapta unei persoane minore, de a
sustrage din geanta părţii vătămate, în timp ce aceasta din urmă se urca
într-un mijloc de transport în comun, un portofel în care se afla un act de
identitate şi o sumă de bani fie chiar modică, prezintă gradul de pericol social
al unei infracţiuni, în condiţiile în care se mai constată că inculpata
anterior a mai fost sancţionată administrativ pentru acelaşi gen de fapte.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 700 din 16 mai 2012.
Prin sentinţa penală nr. 361 din
data de 28.02.2012 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art. 11 pct. 2
lit. a rap. la art. 10 lit.b ind.1 C.proc.pen., s-a dispus achitarea inculpatei
D.A., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208
alin.1, art.209 alin.l, lit. e alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art. 99 si
următoarele C.pen., iar în baza art. 18 ind.1 raportat la art. 91 alin.1 lit.c
C.pen, s-a aplicat inculpatei sancţiunea amenzii administrative în cuantum de
300 lei.
În baza art.346 raportat la art.
14 si art. 15 C.proc.pen
s-a luat act că partea vătămată G.M.R., nu s-a constituit parte civilă în
cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.
Pentru a dispune astfel, instanţa
de fond a reţinut că la data de 22.12.2009 in jurul orelor 13,10 partea
vătămată G.M.R. se afla în statia de tramvai ,,Halele Centrale, din Mun.
Ploiesti, însoţită fiind de martorul T.F.
La un moment dat profitând de neatenţia părţii
vătămate si de aglomeraţia specifică mijloacelor de transport în comun,
inculpata având mâna dreaptă acoperită cu o eşarfă a sustras din geanta părţii
vătămate un portofel. Imediat după comiterea faptei aceasta a fost depistata de
către organele de politie care se aflau în acelaşi mijloc de transport in
comun.
Fiind audiată inculpata a
recunoscut fapta comisă restituind totodată portofelul părţii vătămate, si
arătând in faţa organelor de urmărire penal ca a ajuns sa comită faptă pentru ca
avea nevoie de bani.
În drept, fapta inculpatei s-a
apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt
calificat prevăzută si pedepsită de dispoziţiile art. 208 alin.1-209 alin.1
lit. e si alin.2 litera b C.pen.
Faţa de împrejurarea că fapta a
fost comisă la momentul la care inculpata era minora, au reţinute dispoziţiile
art. 99 si urm C.pen.
In ceea ce priveşte gradul de
pericol social al faptei comise instanţa de fond a apreciat potrivit
dispoziţiilor art. 18 ind.1 C. proc. pen ca fapta inculpatei prin natura sa nu
prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât în concret s-a
adus o atingere minima valorii sociale (patrimoniale) aparate de lege fiind in
mod vădit lipsita de importanta.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 in.1 C.pen in evaluarea
gradului de pericol social, instanţa de fond a avut in vedere, modul si
mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit de inculpata in comiterea
fapte, urmarea produsă, persoana si conduita inculpatei.
Astfel prin raportare la referatul
de evaluare existent la dosar instanţa de fond a apreciat ca actul antisocial,
a fost o atitudine de moment creată pe fondul unei situaţii pecuniare,
inculpata regretând ulterior comiterea faptei. Pe lângă factorul principal (dificultăţi financiare) care a
influenţat in mod negativ conduita inculpatei, s-a făcut trimitere la vârsta
fragedă a inculpatei si mediul ineluctabil in care s-a dezvoltat care au
contribuit in egala măsura la luarea deciziei de a sustrage bunul părţii
vătămate.
In ceea ce priveşte urmarea
produsă, respectiv repercusiunea faptei, instanţa de fond a apreciat faţă de
cuantumul prejudiciului (12 lei care a si fost recuperate), că fapta prin
natura şi mijloacele de comitere nu constituie gradul de pericol social al unei
infracţiuni.
In plus s-a aratat ca inculpata
nu este cunoscută cu antecedente penale, iar suportul afectiv oferit de familie
pe viitor, cu atât mai mult cu cat aceasta este însărcinată, va contribui in
mod neechivoc la inhibarea unor
eventuali factori care sa influenţeze conduita antisocială a inculpatei.
Deşi fapta s-a comis in loc
public s-a precizat că, hotărârea luată de către inculpată a fost una de moment
aceasta nepregătindu-se din timp, prin studierea locului, procurarea unor
instrumente sau prin utilizarea altor mijloace care sa contribuie la atingerea
scopului urmărit, respectiv la procurarea unei sume de bani de care să se şi
folosească.
Împotriva acestei soluţii a
declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie, menţionând că, în mod nejustificat inculpata a
fost achitată pentru motivul prev. de art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală şi
dispusă o amendă administrativă de 300 lei.
Astfel, s-a arătat că fapta
inculpatei prezintă pericolul social al unei infracţiuni, deoarece, când
aceasta a introdus mâna în geanta părţii vătămate nu cunoştea ce bunuri va
putea sustrage, iar împrejurarea că valoarea a fost modică nu-i poate profita.
A fost criticată şi motivarea
instanţei de fond, conform căreia inculpata nu a premeditat fapta, procurorul
precizând că în realitate aceasta şi-a premeditat activitatea, situaţie ce
rezultă din faptul că eşarfa pe care inculpata şi-a dat-o jos de pe cap când a
observat victima, a folosit-o pentru a ascunde portofelul sustras.
De asemenea procurorul a mai
precizat că, anterior, inculpata a mai fost sancţionată administrativ de trei
ori de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Câmpina tot pentru infracţiuni de furt calificat.
În final a precizat că,
prejudiciul a fost recuperat numai pentru că infracţiunea a fost flagrantă şi
nu prin stăruinţa inculpatei.
Examinând recursul formulat, prin
prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, cât şi sub
toate aspectele conform disp. art. 385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a
apreciat că această cale de atac este fondată aşa cum se va arăta în
continuare.
Probele administrate în cauză,
respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu, declaraţiile părţii
vătămate, declaraţii de martori şi declaraţiile inculpatei, au condus Curtea la
concluzia că, situaţia de fapt expusă de către instanţa de fond este cea reală.
Această situaţie de fapt a fost
considerată de către Curte, că prezintă din punct de vedere al inculpatei gradul
de pericol al unei infracţiuni pentru următoarele considerente.
Aşa cum rezultă din doctrina şi
practica judiciară acest gen de fapte penale, constând în sustragerea unui
portofel, poate fi considerată ca o infracţiune săvârşită atât cu intenţie
directă faţă de portofelul în sine, dar şi indirectă cu privire la conţinutul
acestui portofel.
De asemenea cunoscută este şi
concepţia conform căreia, pentru a stabili gradul de pericol social al acestei
fapte nu trebuie să se facă raportare strictă la conţinutul portofelului, ci la
rezoluţia infracţională pe care a avut-o persoana care a comis această faptă,
ea urmărind neîndoielnic să obţină foloase materiale cât mai importante.
Revenind la situaţia de fapt
concretă, s-a apreciat că inculpata şi-a premeditat activitatea infracţională
prin aceea că a urmărit momentul în care s-a produs o aglomeraţie la urcarea în
mijlocul de transport şi a folosit eşarfa pe care o avea pe cap în scop de a
ascunde portofelul sustras şi astfel, să scape neobservată.
Pentru a considera că această
situaţie de fapt prezintă pericolul social al unei infracţiuni, Curtea a mai
făcut trimitere şi la situaţia concretă a inculpatei ce rezultă din fişa de
cazier, unde se menţionează că aceasta a
mai fost sancţionată de trei ori cu amendă administrativă.
Profitând de îngăduinţa organelor judiciare
până în prezent, inculpata a continuat să comită acelaşi gen de fapte penale.
Toate aceste considerente, conduc
Curtea la concluzia că fapta inculpatei întruneşte toate trăsăturile esenţiale
ale unei infracţiuni, iar această faptă poate fi încadrată ca întrunind
elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1
lit. e si alin.2 litera b C.pen.
În consecinţă, Curtea în baza
art. 385/15 pct. 2 lit. d) Cod procedură penală a admis recursul Parchetului de
pe lângă Judecătoria Ploieşti, a casat în parte, în latură penală sentinţa
recurată şi rejudecând cauza în temeiul art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. e si
alin.2 litera b C.pen., a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii
în cuantum de 1 an.
Pentru a ajunge la acest cuantum,
Curtea a reţinut că la momentul săvârşirii infracţiunii inculpata era minoră
fiind astfel aplicabile prevederile art. 99 şi urm. Cod penal, dar şi faptul că
aceasta a recunoscut situaţia de fapt şi a dorit să fie judecată în baza
probelor administrate în faza de urmărire penală, motiv pentru care se impune
reţinerea disp. art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală.
Cu titlu de pedeapsă accesorie în
baza disp. art. 71 Cod penal, i-au fost interzise inculpatei, pe perioada
executări pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a
şi lit. b Cod penal.
Reţinând aceleaşi circumstanţe
personale ale inculpatei ca şi instanţa de fond, respectiv situaţia familială
mai grea pe care aceasta o avea la momentul săvârşirii faptei cât şi lipsa unei
condamnări anterioare, Curtea a considerat că scopul pedepsei poate fi atins
chiar şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Astfel, în baza art. 81 Cod penal
s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen
de încercare de 3 ani alcătuit conform art. 82 Cod penal, iar ca şi consecinţă,
a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii conform art. 71 alin.5 Cod
penal.
