Exercitarea libertăţii de exprimare, în limitele stabilite de art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Exercitarea libertăţii de exprimare, în limitele stabilite de art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Din perspectiva art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, viaţa privată acoperă integritatea fizică şi morală a persoanei, precum şi viaţa sexuală. În parag. 2 al art. 8 se prevede interdicţia vreunui amestec al unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la viaţă intimă şi privată, afară de cazul în care acest amestec este prevăzut de lege şi este necesar într-o societate democratică, astfel că în mod legal instanţele au avut aplicat dispoziţiile art. 998 - 999 Cod civil.

Temei de drept: C.civ., art. 998-999; art. 8, art. 10 CEDO

Decizia civilă nr. 202/01.02.2012

Prin sentinţa civilă nr. 425/15.01.2010 a Judecătoriei Iaşi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC „D.M.I" SRL, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.G. în contradictoriu cu pârâta SC „D.M.I." SRL, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei O.M.-M., fiind admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.G. în contradictoriu cu pârâta O.M.-M., aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 2.500 lei cu titlul de despăgubiri. A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata altor sume cu titlul de despăgubiri ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel, pe fondul cererii, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), că justul echilibru dintre interesele reclamantei, cel al pârâtei şi interesul societăţii a fost perturbat în detrimentul reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta O.M.-M., iar prin decizia civilă nr. 447/25.05.2011 a Tribunalului Iaşi s-a respins apelul, sentinţa Judecătoriei Iaşi fiind păstrată.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în materia personalităţii, dacă prin voinţa de a exercita un astfel de drept a fost exprimată atingerea adusă dreptului, respectiv atrage răspunderea civilă fără să fie necesară proba prejudiciului suferit, deoarece se prezumă, iuris et de iure, că prin atingerea adusă dreptului subiectiv s-a creat şi diminuarea patrimoniului celui care reclamă.

S-a mai reţinut că fapta pârâtei de a publica într-un cotidian local, foarte cunoscut şi într-un tiraj mare, articolele incriminate, cu un conţinut care depăşeşte sfera interesului general, conţinut care evidenţiază mai multe aspecte ale vieţii intime ale reclamantei şi care au avut drept scop înfăţişarea publică a unei imagini negative, deformate a reclamantei, i-a cauzat acesteia suferinţe psihice pe de o parte şi modificări ale relaţiilor sociale, nepatrimoniale, pe de altă parte.

Conform art. 212 din Legea presei, Codul deontologic al ziariştilor, ziaristul va respecta viaţa privată a persoanei, amestecul în viaţa privată fiind permis atunci când interesul publicului de a afla informaţia respectivă prevalează.

Împotriva deciziei Tribunalului Iaşi a declarat recurs intimata O.M.-M., motivând că instanţa de apel a greşit considerând că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, raportat la lipsa unei fapte culpabile şi a unui prejudiciu dovedit decurgând dintr-o astfel de faptă. Instanţa a aplicat într-un mod restrictiv prevederile C.E.D.O., în ceea ce priveşte dreptul la respectarea vieţii private. Articolele de presă nu depăşesc limitele unei critici admisibile, menirea presei fiind aceea de a sonda până la temelie şi, descoperind adevărul, să îl transmită publicului, care va emite opinii şi judecăţi de valoare. Recurenta a opinat că tribunalul a procedat la o greşită aplicare a legii, încălcând dreptul la opinie şi la liberă exprimare.

Recursul formulat este neîntemeiat.

Reclamanta M.G. a solicitat obligarea pârâtelor O.M.-M. şi SC „D.M.I" SRL în solidar la plata sumei de 124.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul adus onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale, prin publicarea unor articole defăimătoare. Recurenta M.G. are calitate de cadru didactic la universitar. Într-un cotidian local au apărut în perioada 5 octombrie 2007 - 3 aprilie 2008 trei articole semnate de pârâta O.M.-M., referitoare la persoana reclamantei, fiind prezentate şi chestiuni din viaţa privată a acesteia.

În mod legal instanţele au avut în vedere dispoziţiile art. 998 - 999 Cod civil, precum şi art. 8 şi 10 din C.E.D.O. Din perspectiva art. 8 C.E.D.O. şi conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, viaţa privată acoperă integritatea fizică şi morală a persoanei, precum şi viaţa sexuală. Conform paragrafului 2 al art. 8: „ Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi este necesar într-o societate democratică.

Tribunalul a reţinut că expunerea pârâtei în articolele respective nu a fost una ipotetică, ci directă, tema fiind reluată şi în numerele ulterioare ale publicaţiei. Pe de altă parte, în mod corect s-a reţinut că pârâta nu a oferit o bază factuală minimă pentru afirmaţiile sale, factuale sau judecăţi de valoare, nici în cuprinsul articolelor şi nici în faţa instanţei.

Protecţia surselor reprezintă o garanţie pentru ca presa să îşi poată realiza rolul de informare într-un scop legitim, însă jurnalistul nu este exonerat de obligaţia bunei-credinţe, iar afirmaţiile pârâtei sunt nu corespund unei nevoi sociale imperioase şi nu justifică lezarea unor valori care definesc personalitatea umană - cinste, demnitate onoare, dreptul la reputaţie - şi consecinţele negative pe care le-a suportat pe plan psihic reclamanta - cadru didactic universitar - urmare acestor articole.

Ca atare, în mod legal au reţinut instanţele existenţa unui raport de cauzalitate, fapta ilicită, prejudiciul şi existenţa vinovăţiei pârâtei, precum şi legitimitatea acordării despăgubirilor la o sumă modică, în condiţiile în care pârâta şi-a exercitat libertatea de exprimare dincolo de limitele acceptabile stabilite de art. 10 din C.E.D.O.