Excepţie de nelegalitate a
dispoziţiilor art.22 pct.6 din Ordinul
nr.3108/2009, privind Normele de aplicare a legii în domeniul
asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor. Respingere
Art.22 pct.6 din Ordinul
nr.3108/2004
Art.50 din Legea nr.136/1995
Textul art.22 pct.6 din Ordinul
nr.3108/2004 vizează cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind
plata despăgubirilor, în vreme ce textul art.50 din Legea nr.136/1995 se referă
la cheltuielile de judecată pe care asiguratul este obligat să le plătească
persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi avarierea ori
distrugerea de bunuri.
Autorii excepţiei de nelegalitate
susţine în mod nefondat identitatea de ipoteză juridică între cheltuielile de
judecată la care se referă art.50 din Legea nr.136/1995 şi cheltuielile de
executare la care se referă ordinul atacat prin excepţia de neexecutare.
Or, este evident că cele două
tipuri de despăgubiri care se solicită societăţii de asigurări, respectiv
cheltuielile de judecată şi cheltuielile de executare, sunt diferite sub
raportul momentului la care intervin, unele ţinând de faza de judecată a
procesului penal, iar celălalt ţinând de faza de executare a hotărârii penale.
(Decizia nr. 1203/R-CONT/09 Mai 2012)
Prin încheierea din 11.10.2011,
pronunţată de Judecătoria Piteşti, instanţa de contencios administrativ a fost
învestită cu soluţionarea excepţiei de
nelegalitate a dispoziţiilor art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2009, privind Normele de aplicare a
legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube produse
terţilor.
Excepţia a fost invocată de intimaţii D.M.S., T.S. şi
T.M. în dosarul nr.9890/280/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti în
contradictoriu cu contestatoarea S.C. Asigurarea Româneasca Asirom Vienna
Insurance Group S.A. Bucuresti şi a fost înregistrată la această instanţă la
data de 19.10.2011.
În motivarea excepţiei de
nelegalitate se arată că textul legal susmenţionat contravine dispoziţiilor
art.50 din Legea 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România.
Tribunalul Argeş, Secţia civilă,
prin sentinţa civilă nr.1331/2011 a admis excepţia de nelegalitate, a constatat
nelegalitatea dispoziţiilor art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2004 privind
Normele de aplicare a legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă
pentru pagube produse terţilor şi a dispus
trimiterea cauzei la
Judecătoria Piteşti pentru
continuarea judecăţii, după
rămânerea irevocabilă a prezentei.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reţinut că potrivit art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2004 privind
Normele de aplicare a Legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă
pentru pagube produse terţilor, „asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru
amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul
sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei,
precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor”.
Acest text legal încalcă
dispoziţiile art.50 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România care prevăd că
„despăgubirile se acordă pentru sumele
pe care asiguratul este obligat
să le plătească cu titlu de despăgubiri
şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau
deces”.
În cauză, intimaţii au figurat ca
părţi civile în procesul penal, acţiunea civilă exercitată în acest cadru fiind
guvernată de normele de procedură civilă.
Procesul civil se finalizează
prin executarea silită în cazul în care debitorul nu-şi îndeplineşte în mod
benevol obligaţiile stabilite.
În cauză, contestatoarea nu şi-a
îndeplinit aceste obligaţii, fiind în
culpă procesuală, astfel încât cheltuielile de executare dobândesc
caracterul unor cheltuieli de judecată, în sensul dispoziţiilor art.50 din
Legea 136/1995.
Împotriva acestei sentinţe a
formulat recurs pârâta S.C. Asigurarea Românească – ASIROM Vienna Insurance
Group S.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma
următoarelor motive de recurs:
1. Prin dispoziţiile constatate
de instanţa de fond ca fiind legale nu se încalcă dispoziţiile art.50 din Legea
nr.136/1995, întrucât prin Ordinul nr.3108/2004 nu se fac referiri la
cheltuielile de judecată excluse şi nici la cheltuieli de executare.
2. Cheltuielile de judecată în
sensul dispoziţiilor art.50 din Legea nr.136/1995 sunt cele pe care asiguratul
este obligat să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau
deces.
Prin urmare, chiar dacă
cheltuielile de executare ar putea dobândi caracterul unor cheltuieli de
judecată, în sensul art.50, ele nu ar putea fi considerate ca prevăzute de
acest text, întrucât asiguratul R.C.A. nominalizat în documentul de asigurare
este D.G., iar acesta nu a fost obligat la plată, nefiind parte în proces.
Cheltuielile de executare nu pot
fi asimilate celor de judecată şi nu sunt o consecinţă directă a prejudiciului
cauzat prin fapta delictuală a conducătorului autovehiculului asigurat.
Prin decizia nr.
1203/R-CONT din 9 Mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a
civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul formulat
de reclamanta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A.
şi a fost modificată sentinţa în sensul respingerii excepţia de nelegalitate,
ca neîntemeiată.
Pentru
a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art.22 pct.6 din
Ordinul nr.3108/2004, în forma în vigoare la momentul la care se pune problema
aplicării sale, în raport de hotărârea penală nr.1166/13 iunie 2008 a Judecătoriei Piteşti,
Secţia penală, a căror nelegalitate este invocată pe cale de excepţie în
prezenta cauză, prevăd ca: „Asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri
pentru:amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat
proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de
producerea pagubei, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor penale
privind plata despăgubirilor”.
Pe de altă parte, dispoziţiile
art.50 alin.(1) din Legea nr.136/1995, în forma în vigoare la acel moment, în
raport de care este invocată excepţia, prevăd că: „Despăgubirile se acordă
pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de
dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare
corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.
Curtea constată că între cele
două texte nu există identitate de ipoteză juridică, pentru a se pune problema
unei contradictorialităţi între aceste norme juridice.
Astfel, textul art.22 pct.6 din
Ordinul nr.3108/2004 vizează cheltuielile de executare a hotărârilor penale
privind plata despăgubirilor, în vreme ce textul art.50 din Legea nr.136/1995
se referă la cheltuielile de judecată pe care asiguratul este obligat să le
plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi
avarierea ori distrugerea de bunuri.
Autorii excepţiei de nelegalitate
susţine în mod nefondat identitatea de ipoteză juridică între cheltuielile de
judecată la care se referă art.50 din Legea nr.136/1995 şi cheltuielile de
executare la care se referă ordinul atacat prin excepţia de neexecutare.
Or, este evident că cele două
tipuri de despăgubiri care se solicită societăţii de asigurări, respectiv
cheltuielile de judecată şi cheltuielile de executare, sunt diferite sub
raportul momentului la care intervin, unele ţinând de faza de judecată a
procesului penal, iar celălalt ţinând de faza de executare a hotărârii penale.
Nu rezultă din textul art.50 în
raport de care se invocă excepţia de nelegalitate faptul că prin cheltuielile
de judecată se înţeleg şi cheltuielile de executare, astfel încât textul art.22
pct.6 din ordinul atacat, nici nu contravine şi nici nu adaugă la textul din
lege.
În cadrul prezentei excepţii de
nelegalitate, instanţa de contencios administrativ este ţinută să verifice
legalitatea actului administrativ atacat, în raport de actul normativ cu forţă
juridică superioară invocat.
Or, în cauză, autorii excepţiei
de nelegalitate urmează să execute despăgubirile primite, potrivit
dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi cu respectarea regimului instituit
de acesta, inclusiv în ceea ce priveşte suportarea cheltuielilor de executare.
Prin urmare, faza de executare a
sentinţei în raport de care se invocă excepţia de nelegalitate scapă domeniului
de aplicare a legii speciale nr.136/1995 şi este întrutotul supusă regimului de
drept comun instituit de Codul de procedură civilă, astfel încât o eventuală
neregularitate a dispoziţiilor Ordinului nr.3108/2004 referitoare la regimul
suportării cheltuielilor de executare nu ar putea fi susţinută decât cel mult
în raport de dispoziţiile referitoare la executarea silită cuprinse în legea procedurală.
Pentru aceste motive, în baza
art.312 alin.2 Cod procedură civilă, reţinându-se că în mod greşit instanţa de
fond a admis excepţia de nelegalitate, admiţându-se recursul, Curtea a respins
excepţia ca nefondată.